PESEDINTELE SENATULUI ,LIBERALUL CALIN POPESCU TARICEANU :PARTIDUL LIBERAL REFORMATOR SE VA LANSA JOI, IAR NUME GRELE PARASESC IADUL PN-ULUI POPULAR SI SE ALATURA NOULUI PARTID LIBERAL!

2 iul.

PNL-ul s-a transformat în "teatru de război". Nume mari din partid au plecat alături de Tăriceanu 442

PNL pierde din ce in ce mai multe nume mari din partid.  Până în prezent 15 parlamentari au plecat dezamagiti, spun ei, de haosul care a cuprins partidul. Demisionarii au explicat că electoratul liberal a fost tradat şi că PNL este în acest moment stăpânit de haos.

Valul dezertarilor din PNL a luat amploare dupa congresul extraordinar al partidului, din weekend.

Printre cei care au plecat si au anuntat ca se vor alatura Partidului Liberal Reformator al lui Calin Popescu Tariceanu se numara fostii ministri Daniel Chiţoiu, Mihai Stanisoara , Daniel Barbu precum si fostul secretar de stat în Ministerul Culturii, Radu Boroianu.

„Nu pot să nu îmi ascund dezamăgirea privind evoluţia recentă a Partidului Naţional Liberal, transformat, în doar o lunã, într-un teatru de război al agendelor personale şi în care principiile de dreapta, liberale, au încetat să mai fie măcar rostite, cu atât mai puţin dezbătute, apărate şi promovate”, a declarat deputatul Mihai Stănişoară.

Colegul sau, Daniel Barbu vorbeste despre o loialitate pe care nu o mai regăseste in PNL.

Foştii colegi de alianţă ai liberalilor îl condamnă pe Crin Antonescu pentru sciziunea din PNL.

Partidul Liberal Reformator se va lansa joi, iar Călin Popescu Tăriceanu a declarat că în fiecare zi primeşte telefoane de la liberali care îl anunţă că vor sa i se alature. 

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: