Arhiva | 7:50 pm

DIN CICLUL ADEVARATA FATA A LUI TRAIAN „RICA” BASESCU.ORDIN DE LUPTA: „TOTUL PENTRU VICTORIA IMPOTRIVA LUI VOICULESCU!”

6 iul.

“Recruţii” trimişi în prima linie pe frontul Curţii de Apel

 

“Recruţii” trimişi în prima linie pe frontul Curţii de Apel.

Noua şedinţă de judecată în Dosarul Telepatia a devenit subiectul zilei. Săptămâna trecută s-au prezentat la lucru doi noi judecători care fuseseră repartizaţi să ia în lucru “Telepatia” chiar înainte ca aceşti magistraţi să înceapă activitatea la noua instanţă. Aceasta adaugă noi suspiciuni în ceea ce priveşte imparţialitatea şi corectitudinea procedurii în judecarea acestui dosar cu omiză excepţională pentru DNA. Se ştie că şefa procurorilor anticorupţie, Codruţa Kovesi, a cerut imperativ impunerea unui ritm de gallop în judecarea cauzei care îl are în obiectiv pe Dan Voiculescu. Completul “băgat în viteză” este format din Camelia Bogdan şi Alexandru Mihai Mihalcea. Cei doi s-au trezit aruncaţi în groapa cu lei după ce “Telepatia” a ajuns “mortal” pentru magistraţii Secţiei a II-a penale de la Curtea de Apel. Cei care s-au aflat în contact cu dosarul au avut doar belele. Judecătorul Mustaţă a păţit-o cel mai rău, fiind arestat chiar în ziua în care “Telepatia” avea termen în instanţă. El “a căzut” pe interceptările DNA în care mărturisea unui prieten că dosarul nu are nimic care să-l inculpe pe Dan Voiculescu. A fost săltat rapid, fără să intre în Curtea de Apel.

Secţia a II-a penală a devenit, prin acest dosar, celebră peste noapte. Carierele magistraţilor sunt scormonite de ziarişti, deciziile în alte procese întoarse pe toate părţile, iar componenţa secţiei motiv de întrebări.

Felul în care s-au prezentat în prima lor şedinţă de judecată la Curtea de Apel a născut din start suspiciuni. Un dosar complicat, voluminos, pe deasupra cu o încărcătură politică şi excesiv de mediatizat, merită cel puţin răgaz pentru studiu. Cei doi tineri judecători, abia promovaţi, şi-au arătat zelul în a răspunde “încrederii” celor care i-au trimis să-l înfunde pe Dan Voiculescu. Toate cererile apărării au fost respinse chiar şI ceea ce nu s-a cerut, cum spunea unul dintre avocaţi.

Evidenta lipsă de obiectivitate a completului a determinat o cerere de strămutare a procesului dar şI una de revocare a magistraţilor. Revocarea a fost respinsă chiar de cei doi stahanovişti ai justiţiei. Judecarea cererii de strămutare a fost fixată de Înalta Curte prin septembrie. Adică, la anu’ şi la gară!

Judecătoarea Camelia Bogdan se prezintă la confruntarea cu apărătorii ”blindată” de sprijinul mediatic acordat de canalele băsiste, dar mai ales de DNA.

Procurorii anticorupţie au făcut în aceste ultime zile un nou dosar care să-l preseze pe Dan Voiculescu. “Şantajul” la compania Borsec şi la Nelu Iordache reprezintă doar un motiv de a-l aduce pe Dan Voiculescu la DNA în ziua în care Băsescu aniversa doi ani de la suspendare. Voia şI ocupantul de la Cotroceni o revanşă la uriaşa înfrângere politică şi dezavuarea din 2012.

Adversarul lui cel mai puternic era acum plimbat pe la procurorii lui Kovesi, dar cu libertatea de mişcare limitată.

Judecătoarea Bogdan crede că are astăzi în faţă un inculpat frăgezit, cuminţit de povara unor noi acuze. Asta nu o scuteşte însă de întrebările la care nu a răspuns.

Concursul de promovare la Secţia a II-a penală a celor doi magistraţi a fost analizat de CSM în plenul şedinţei din 3 iulie. S-au făcut multe recomandări exact pe situaţiile care au creat suspiciuni că unii candidaţi au fost favorizaţi
la concursul din 1 iunie 2014. Dacă ar fi să ne luăm numai după Hotărârile 730 şI 731 ale CSM, am crede că la concurs s-au prezentat 22 de candidaţi la Secţia aII-a penală şI alţi 24 la secţia I penală a Curţii de Apel. De fapt, nu au fost 46 de candidaţi, acest număr fiind alimentat de confuzia opţiunilor multiple între secţii.

Cu o astfel de “alba-neagra”, Camelia Bogdan, cu o medie mai mică, a ajuns acolo unde destinul o cerea să se întâlnească inexorabil cu “Telepatia”. În legătură cu repartiţia aleatorie a dosarelor, nimeni din conducerea Curţii de Apel nu dă nici o lămurire. Ori, acesta este un motiv în plus să credem că procedeele telepatice sunt regula în instanţa care a primit ordinul de luptă – Totul pentru victoria împotriva lui Voiculescu.

Duminică, la Curtea de Apel, a fost o festivitate cu ocazia Zilei Justiţiei. Cuvintele mari rămân ca un ecou în sala în care se judecă astăzi, în regim stalinist şi program de front, dosarul “Telepatia”.

DIN CICLUL ADEVARATA FATA A LUI TRAIAN BASESCU.COMPANIILE DE STAT CAPUSITE PE AXA VIDEANU – CAPATANA -BASESCU!

6 iul.

EXCLUSIV! Companiile de stat căpuşite pe axa Videanu – Căpăţână - Băsescu

 

 

 

Marian Căpăţână, cărăuşul banilor lui Bercea Mondial către familia Băsescu a fost un protejat de regimului Boc – Băsescu – Udrea. Informaţii recente arată că el nu era un simplu membru al PDL şi şeful unei organizaţii orăşeneşti, la Drăgăneşti Olt, postură din care a candidat pentru un loc de senator al României. Mai mult, el avea un rol esenţial în conexiunea comunităţilor de romi cu Palatul Cotroceni şi partidul de guvernământ. Imaginile îl arată alături de familia preşedintelui, iar faptele investigate de procurori dovedesc natura penală a acestor relaţii. Căpăţână era pivotul trimis să penetreze economia naţională având suportul guvernului condus de Emil Boc. Privatizarea societăţii AVERSA îl arată ca un jucător important într-un domeniu specializat. Cum a reuşit arestatul de astăzi să fie prosperul om de afaceri de ieri? Compania AVERSA a fost o mină de aur pentru favorizaţii regimului din care se hrăneau căpuşele trimise de miniştrii PDL. În anul 2010, ministrul Economiei Adriean Videanu l-a numit pe Marian Căpăţănă în Consiliul de Administraţiei al companiei de stat Uzina Termolectrică Midia, din Năvodari.

Videanu l-a numit pe Căpăţână la Termolectrica Midia

Marian Căpăţână a intrat în politică cu sufletul pentru preşedintele României, Traian Băsescu. Cel puţin aşa a declarat în 2009, când a fost numit şeful filialei PDL Drăgăneşti – Olt: “Am fost şi sunt un fan convins al lui Traian Băsescu”. Aşa şi-a câştigat notorietatea în sânul membrilor de partid, care l-au adoptat imediat. L-a adoptat şi Mircea Băsescu, fratele lui Traian Băsescu, mai ales că avea experienţă în administrarea societăţilor private. Acum, amândoi au fost arestaţi pentru 30 de zile pentru că au luat 600.000 de euro de la Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, pentru a corupe Justiţia. 

La doar câteva luni după ce a intrat în politică, mai exact pe 24 iunie 2010, ministrul Economiei Adriean Videanu a emis un ordin de ministru prin care Marian Adrian Căpăţână a fost numit membru în Consiliul de Administraţie al societăţii Uzina Termoelectrică Midia S.A., care are ca obiect de activitate producerea, transportul şi distribuţia energiei electrice şi termice. Cu o zi înainte de emiterea ordinului de numire de către Videanu, Marian Căpăţână a trimis pe fax-ul ministerului Economiei un CV prin care solicita un loc de muncă, deşi era asociat şi administrator al firmei Eurogrup Almar SRL. Locul de muncă vizat era undeva în cadrul ministerului Economiei, cel puţin aşa reiese din fax-ul trimis pe 23 iunie 2010, orele 11:21. Ulterior, Adriean Videanu a fost schimbat, în locul său fiind numit senatorul PDL, Ion Ariton. Acesta l-a susţinut în continuare pe Marian Căpăţână ca reprezentant al ministerului la Midia. Nici în guvernul Ungureanu nu au fost probleme pentru Căpăţână. Într-un final, a fost schimbat din Consiliul de Administraţie de abia în 30 septembrie 2012.

“De acţiune”

Potrivit CV-ului trimis de Marian Căpăţână ministrului Adriean Videanu, rezultă că în perioada 1985 -1989 a urmat cursurile Liceului “Electroputere” din Craiova, profilul electromecanic. În 1997, Căpăţână s-a înscris la Universitatea “Ovidius” din Constanţa – Facultatea de Utilaje şi Instalaţii Portuare, specializarea energomecanică. Experienţa profesională şi-o începe de abia în anul 2000, pe funcţia de administrator la firma Alfa & Beta, care avea ca obiect de activitate construcţiile metalice. Din 2005 a fost administrator la Eurogrup Almar SRL, care avea acelaşi obiect de activitate ca prima societate. Dar, cel mai bine stă la categoria “calităţi”. Din propria descrie rezultă că este om de acţiune, preocupat de perfecţionarea profesională şi soluţii inovatoare, educat şI civilizat. Tot în CV se laudă că a coordonat elaborarea şi coordonarea a numeroase proiecte.
   
Contracte în numele PDL

Dar, ce a făcut Marian Căpăţână în timp ce era reprezentantul ministerului Economiei? Afaceri controversate pe spinarea statului! Prin firma Exprotur Trading SRL, controlată de Marian Căpăţână. Această societate a fost băgată la înaintare pe filiera Videanu – Căpăţână – Băsescu pentru a prelua compania de stat AVERSA S.A., din Bucureşti.   Pentru început firma lui Căpăţână a preluat contractele de vânzare a pompelor către alte societăţii de stat, cu acordul tacit al Fiscului, condus pe atunci de Sorin Blejnar. Surse din cadrul societăţii AVERSA au precizat că firma lui Marian Căpăţână a fost recomandată de Mircea Băsescu pentru a intermedia preluarea contractelor. Astfel, pompele de la AVERSA erau vândute de firma lui Căpăţână către Terminal Oil,  Complexului Energetic Rovinari şi Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare din Drobeta Turnu Severin.

Întreprinzătorul Căpăţână a ajuns din patron angajat la stat 

Societatea Uzina Termoelectrică Midia S.A. are ca obiect de activitate producerea, transportul şi distribuţia energiei electrice şi termice, instalaţiile utilizate fiind specifice unităţilor energetice producătoare de energie electrică şi termică care funcţionează pe hidrocarburi. Aceasta a fost înfiinţată în anul 2001, prin reorganizarea unor activităţi din cadrul Societăţii Comerciale de Producere a Energiei Electrice şi Termice “Termoelectrica” – S.A., prin desprinderea Centralei Electrice şi Termice Midia – Năvodari din cadrul Sucursalei Electrocentrale Constanţa. În prezent, Termoelectrica Midia are un patrimoniu de invidiat: un teren de 182690 mp, inclus în capitalul social de peste 67 de milioane de lei.
Membru în Consiliul de Administraţie, Marian Căpăţână era mi tot timpul pe la Bucureşti, unde a încercat să privatizeze compania AVERSA, pe filieră politică. Pentru a-şi atinge scopul a înfiinţat firma Aversa Production & Co. Asociaţii acestei firme sunt: Exprotur Trading SRL ((90%) şI Marian Căpăţână (10%). 

“Marian Căpăţână a fost membru în Consiliul de Administraţie al societăţii în perioada 24.06.2010 – 30.09.2012. Numirea s-a făcut în Adunarea Generală a Acţionarilor, în baza unui mandat dat de ministru”.  Departamentul pentru Energie

PRESEDINTELE FONDATOR AL P.C.,DAN VOICULESCU,IN CONFERINTA DE PRESA DE DUMINICA,I-A DECLARAT RAZBOI TOTAL CETATEANULUI BASESCU TRAIAN!

6 iul.

Dan Voiculescu: Sunt pregătit să suport orice tip de consecinţe pentru implicarea mea în disputele cu Băsescu Traian 416

 

 

Profesorul Dan Voiculescu a susţinut o conferinţă de presă, pentru a explica o serie de detalii din dosarele în care este implicat.

Iată principalele declaraţii ale lui Dan Voiculescu:

– Am pus bazele primei organizaţii neguvernamentale care va avea ca obiect de activitate descoperirea tuturor activităţilor lui Traian Băsescu de după 1989 şi mai ales din ultimii 10 ani, de când este preşedintele României. Acest ONG va lucra în sistemul legal al ONG-urilor, va fi o organizaţie de investigaţii şi, cu metodele legale, va încerca să aducă în faţa opiniei publice toate activităţile lui Traian Băsescu de duppă 1989

– Am discuţii foarte, foarte avansate, cu profesori renumiţi din dreptul penal, pentru a realiza un manual. Manualul va fi format numai şi numai din studii de caz. Vor fi selectate cazurile cele mai aberante din justiţia română din ultima perioadă. Îmi doresc ca acest manual să fie predat studenţilor de la drept, să fie tradus în mai multe limbi, ca să poată fi difuzat în mai multe ţări. Este o mică contribuţie a noastră la încercarea de a evita să se întâmple în viitor acte juridice făcute ilegal chiar de cei care ar trebui să slujească justiţia.

– Am mai trăit o etapă, pe vremea lui Ceauşescu. Îmi aduc aminte că nu aveam voie să vorbim decât în şoaptă sau la ureche despre cabinetul 1 sau cabinetul 2. Sentimentul pe care îl trăiam în vremurile alea era de revoltă. Nu am crezut vreodată că o să ajung vreodată în această viaţă să mai trăiesc astfel de sentimente, oamenii să nu poată vorbi deschis. Dacă ai un prieten, un bun jurist, şi vrei să îl recomanzi cuiva, se cheamă trafic de influenţă, şi aşa mai departe. Nu vreau să intru în toate aberaţiile acestea, dar vreau să spun că sunt unul dintre cei mai hotărâţi admiratori ai unui stat de drept autentic. Toate teoriile legate de democraţia din România, aşa cum este ea percepută, sunt lucruri care vor fi discutate din ianuarie încolo.

– În fapt, am stat să mă gândesc ce s-a întâmplat de fapt. Ştiind că nu am făcut nimic, că nu sunt cu nimic vinovat, că în toate aceste dosare nu există niciun soi de probă materială, directă sau indirectă, împotriva mea. Am pornit într-o analiză introspectivă să înţeleg ce se întâmplă. Concluzia mea este că, după ce Antena 3 a difuzat probele care au stat, probabil, la baza arestării fratelui preşedintelui României, a pornit o avalanşă, o răbufnire a unui grup de oameni care imediat au declanşat fel de fel de atacuri nefondate.

– Îmi doresc ca România să devină un stat de drept autentic, un stat european, unde procurorii şi judecătorii sunt echidistanţi şi, cu scuzele de rigoare, ştiu că nu e frumos, aş vrea şi pentru publicul acestor oameni minunanţi de la Antena 3, aş vrea să transmit că nu există niciun soi de motive să se ruşineze. Sunt pregătit să suport orice tip de consecinţe pentru implicarea mea din ultimii ani în disputele cu Băsescu Traian.

– Având în vedere că există o ordonanţă de control judiciar, nu vreau să fac niciun fel de comentarii legate de procese, de dosare, pentru că aşa mi se pare corect.

PREMIERUL VICTOR PONTA,CU OCAZIA ZILEI JUSTITIEI,DESPRE IMPLINIREA A DOI ANI DE LA SUSPENDAREA PENALULUI TRAIAN BASESCU!

6 iul.

Premierul Victor Ponta scrie duminică într-o postare pe facebook, la împlinirea a doi ani de când Traian Băsescu a fost suspendat din funcția de președinte, că i-a fost foarte greu să accepte ideea că votul românilor la referendumul din 2012 a fost ignorat.

 

„Astăzi, concomitent cu sărbătoarea Zilei Justiției, se împlinesc doi ani de când Traian Băsescu a fost suspendat din funcția de președinte, prin votul Parlamentului României, pentru a doua oară. 6 iulie 2012 fost unul dintre momentele în care am demonstrat, împreună cu Crin Antonescu și Daniel Constantin, faptul că USL este unul dintre cele mai puternice proiecte politice din istoria democratică a țării. Regret că totuși Crin nu a dorit continuarea acestui proiect!”, arată Ponta.

Premierul susține că a respectat decizia Curții Constituționale chiar i-a fost foarte greu.

„Voi susține mereu că cei 7,4 milioane de români care au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu au avut dreptate în decizia lor de a sancționa abuzurile președintelui. Am respectat decizia Curții Constituționale cu gândul la viitorul României, chiar dacă mi-a fost foarte greu să accept ideea că votul românilor a fost ignorat”, scrie Ponta.

Într-un P.S., premierul notează că „au mai rămas doar 23 de săptămâni până când Traian Băsescu va pleca de la Cotroceni”.

AGERPRES

PUPILA LUI TRAIAN BASESCU,LENUTA DI’PLESCOI SI PARTIDUL MINCINOSILOR PATOLOGICI,SCUZE PMP,A ORGANIZAT DUMINICA UN MARS PENTRU SUSTINEREA STATULUI DE DREPR ADICA „DEMENTUL TRAIAN BASESCU!”

6 iul.

udrea basescu plaja
 
 
 
udrea mars
 
 
 
 

Elena Udrea și PMP au organizat un marș la 2 ani de zile de la referendumul organizat pentru demiterea președintelui Traian Băsescu.

Liderul PMP consideră că România este în pericol dacă la scrutinul prezidențial ar ieși Victor Ponta învingător.

Dacă se va dezice de ceea ce s-a întâmplat în trecut, cu acțiunea împotriva statului de drept, vom susține un candidat al PNL.

PNL a fost parte la lovitura de stat. Ponta și Antonescu au organizat-o, iar PNL se erijează acum în opozant. Antonescu ar putea să se dezică de ceea ce a făcut atunci.

Unitatea dreptei înseamnă susținerea celui mai bun candidat. În opinia noastră, a lui Cristian Diaconescu, candidatul PMP.

Ne putem trezi ca din noiembrie încolo România să fie cum era în timpul lui Adrian Năstase. Vom avea o justițe controlată de politruci. Din nou, opoziția nu o să mai poate să-și transmită mesajele

Băsescu lasă în urma lui o justiție puternică, una ce nu primește ordine de la politicieni.”, a spus Udrea din fruntea manifestanților strânși la Sala Palatului și care vor mărșălui până în fața sediului Guvernului.

LENUTA DI PLESCOI,MOSTENITOAREA POLITICA A LUI TRAIAN BASESCU,II DA O CONTRA DE DREAPTA LUI MRU”PUTOIUL OPARIT”CARE A FACUT MISTO DE LENUTA „BILETEL!”!

6 iul.

Mihai Răzvan Ungureanu şi Elena Udrea au avut un schimb dur de scrisori la sfârşitul acestei săptămâni.

 

„Domnule Mihai Răzvan Ungureanu, declaraţiile pe care le-aţi făcut în scrisoarea pe care mi-aţi adresat-o sunt profund nedrepte, pe alocuri mincinoase şi, aş spune, izvorâte din frustrările personale uriaşe pe care le-aţi acumulat în aceşti ultimi doi ani în care v-aţi întors în viaţa politică. Prima întrebare legată de demersul dumneavoastră ţine de onestitatea lui. Pentru că, domnule Ungureanu, este firesc să fiu surprinsă atât timp cât, în multele noastre discuţii, ultimele tocmai despre unitatea Dreptei, niciodată nu mi-aţi dat măcar de înţeles că ati avea o astfel de opinie despre mine. Îmi rămâne doar să pun această scrisoare pe seama dorinţei dumneavoastră de a fi primit în discutata fuziune PNL-PDL, lucru pentru care trebuie să plătiţi un pret – din păcate, pare evident că sunteţi dispus să plătiţi chiar orice preţ. Cu toată prietenia, vă transmit că e foarte probabil ca activitatea de politician să nu vi se potrivească: aici nu primeşti totul de-a gata şi depinzi întotdeauna de încrederea oamenilor. Şi, oricât vi se pare dumneavoastră de neadevărat, loialitatea şi caracterul contează.

MRU, scrisoare deschisă pentru Elena Udrea

Şi dumneavoastră aţi fost, ca mulţi alţii, creaţia politică a lui Traian Băsescu, care v-a NUMIT în toate funcţiile pe care le-aţi ocupat: de la cea de ministru şi apoi de şef SIE, până la cea de prim-ministru. Acest lucru nu v-a împiedicat să vă deziceţi de Preşedinte începând chiar din zilele suspendării acestuia exact în urmă cu doi ani şi să îl atacaţi ori de câte ori vreun consultant v-a spus că asocierea cu Traian Băsescu nu mai este profitabilă. Nu, domnule Ungureanu, nu din cauza mea aţi plecat de lângă Preşedinte, dumneavoastră şi alţii ca dumneavoastră, ci din cauza oportunismului care vă caracterizează. Acum credeţi că, atacându-mă pe mine, aveţi o nouă şansă de a primi de la Vasile Blaga şi Crin Antonescu un rol în alegerile din această toamnă, după ce aţi ratat oportunitatea de a obţine un scor bun la europarlamentare, deşi v-aţi pus primul pe lista partidului pe care îl conduceţi. Şi eu ma bucur să fiu pe aceeasi listă cu cei pe care i-aţi enumerat. Diferenţa dintre noi este că eu chiar i-am susţinut pe aceştia să ocupe primele locuri pe listele PMP la alegerile pentru Parlamentul European, chiar dacă nu au fost susţinătorii mei în alegerile interne din PDL din martie 2013. La dvs. în partid nu au avut loc. Apoi, nu din cauza mea nu aţi fost de acord să faceti fuziunea cu PMP pe vremea când eu încă eram la PDL, ci pentru că aţi considerat că PMP-ul lui Traian Băsescu este un proiect care va poate oferi mai puţin decât structurile PDL-ului lui Vasile Blaga. Şi chiar nu sunteţi în măsură să vorbiţi despre scorul obţinut de PMP în 25 mai cât timp dumnevoastră, după ce aţi fost văzut mult timp ca şansa Dreptei, aţi eşuat într-un lamentabil 2% în aceleaşi alegeri. PMP s-a nascut din convingerea că este nevoie de un partid nou, care sa nu fie implicat in compromisurile ultimilor 25 de ani, care să promoveze practici politice diferite şi care să îşi asume că va duce mai departe lupta lui Traian Băsescu pentru un stat de drept puternic şi o justiţie independentă, lucruri pe care unii s-au înşelat că le-aţi susţine şi dumneavoastră văzându-vă alături de Preşedinte în campania de acum doi ani împotriva demiterii acestuia de către chiar cei spre care alergaţi acum ca spre ultima posibilitate de salvare. Vă asigur că eu nu împart certificate de băsism în stânga şi-n dreapta, deşi mărturisesc că m-aş bucura dacă ar fi mai mulţi cei care ar continua sa se declare băsişti şi acum când Preşedintele este la finalul celor două mandate la Cotroceni. Certificatul de băsism îl primeşte fiecare în funcţie de conştiinţa proprie şi de acţiunile pe care înţelege să le întreprindă în lumina principiilor şi valorilor pe care Traian Băsescu le-a impus în spaţiul public. Ştiu că acest răspuns al meu s-ar putea să vă supere, dar vreau ca opinia publică să ştie două lucruri extrem de importante despre Mihai Răzvan Ungureanu: 1. Din cauza aroganţei de care aţi dat dovadă în 2012, PDL a pierdut guvernarea, lucru care nu s-ar fi întâmplat niciodată dacă Emil Boc rămânea Premier. 2. La fel cum aş putea să spun că aceeaşi aroganţă deja caracteristică reprezintă unul dintre motivele pentru care formaţiunile din Opoziţie sunt atât de divizate – nu sunteţi dumneavoastră cel care a condiţionat de fiecare dată un proiect unionist (cu PMP sau cu PDL) de desemnarea ca şi candidat la prezidentiale? Domnule Mihai Răzvan Ungureanu, În final, vă urez mult succes în cariera dumneavoastră politică şi sper că, odată cu trecerea timpului, veţi realiza că aţi greşit. Cred că încă mai puteţi fi un lider politic relevant, dacă veţi întelege că oamenii aşteaptă ca cei care pretind că sunt interesaţi de principii şi valori în politică, chiar acţionează în spiritul acestora şi nu în contradicţie cu ele”, a scris Elena Udrea, potrivit adevărul.ro

MRU „PUTOIUL OPARIT”,I-O SCRIS O EPISTOLA LENUTEI DI’PLESCOI,SINGURA DEPOZITARA A MOSTENIRII POLITICE A LUI TRAIAN BASESCU,CARE IMPARTE CERTIFICATE DE BASISM DREPTEI!

6 iul.

 

„Înţeleg că sunteţi preocupată de natura caracterului meu în reflecţiile dumneavoastră la adresa politicii româneşti. Nu sunt înclinat spre certuri politice, mai ales când vine vorba de dreapta, spre deosebire de dumneavoastră. Dar cum nu sunt prima oară ţinta unor astfel de declaraţii, cred că e un moment potrivit pentru un răspuns. Unul detaliat.

Speraţi la un viitor politic şi aş vrea să fim bine înţeleşi asupra unui lucru: greşelile se plătesc în politică şi fiecare dintre noi poate merge mai departe doar după ce şi le asumă măcar. Nu există om politic despre care să se poată spună că nu a greşit niciodată. Ce există însă, sunt oameni politici care nu recunosc faptul că au greşit şi nici nu repară acele greşeli. Cred că de-a lungul timpului v-au lipsit prietenii adevăraţi care să vă atragă atenţia asupra greşelilor pe care le-aţi făcut. O să consideraţi că ceea ce vă spun este un atact, dar de fapt e doar o enumerare de situaţii cu scop curativ.

Facem parte amândoi din familia dreptei, chiar dacă destinele noastre politice aş zice că sunt diametral opuse. Ce nu-mi explic în relaţia noastră, aproape inexistentă, este când şi cum s-a ajuns ca dumneavoastră să împărţiţi certificate de bună purtare politică, sau cum ar spune neprietenii, certificate de băsism? Şi care ar fi instanţa morală în baza căreia faceţi acest lucru?

Recunosc dreptul electoratului de a ne penaliza sau de a ne premia politic. Recunosc dreptul marilor gânditori sau al unor dascăli recunoscuţi public de a împărţi critici şi laude. Dar nu înţeleg cum de a ajuns caracterul meu obiect al judecăţii dumneavoastră. Cu atât mai mult cu cât vă consider printre persoanele responsabile pentru situaţia politică a dreptei. Am să fac ceea ce dumneavoastră aţi evitat să faceţi şi mă voi justifica în faţa publicului, pentru că de vreme ce ne considerăm oameni politici e de datoria noastră să facem acest lucru.

Mi s-a dat? Ce mi s-a dat?

Vă citez: „În politică contează caracterul, să te întorci împotriva celui care ţi-a dat ce ţi-a dat.” E o temă veche şi nu e prima dată când o aruncaţi pe piaţă. De altfel, nu sunt singurul beneficiar al acestui gen de reproşuri. Cum nu vă place cineva, cum apare teoria trădării.

Vă place foarte mult mitul acesta al devenirii prin culegerea de pe stradă de către stăpânul absolut şi care prin gestul său „te face om”. Există lucruri pentru care am a-i mulţumi lui Traian Băsescu, ele mă privesc în primul rând pe mine, deci intră în sfera personalului şi nicidecum al invocarii de către dumneavoastră. În ceea ce priveşte devenirea mea ca om, ea a avut loc prin eforturi constante, prin muncă multă şi aşezată pe educaţia primită în familie. Am o carieră universitară solidă de care sunt mândru, am terminat şef de promoţie toate şcolile pe care le-am urmat, începând din Iaşi şi terminând cu cea de la Oxford. Aşa că nu pierdeam vremea pe străzi, aşteptând vreo oportunitate, când am intrat în diplomaţie.

Am fost numit director al SIE şi nominalizat Prim-Ministru de către Traian Băsescu. Sunt funcţii importante pentru cariera mea administrativă, fără urmă de îndoială. Dar am devenit director al SIE după scandalul enorm din jurul domnului Săftoiu, propus de asemenea de către Traian Băsescu. Am avut un mandat impecabil care a durat aproape cinci ani. Am devenit Prim-Ministru într-un moment dramatic, în care PDL era în derută şi întreaga Guvernare tremura din toate încheieturile. Am fost un Premier de sacrificiu mai degrabă şi mi-am asumat situaţia fără să mă eschivez. Dupa cum vedeţi, nu am primit posturi călduţe prin insule exotice, pentru care ar fi trebuit să rămân dator pe viaţa lui Traian Băsescu.

Trădarea şi rândul gros al trădătorilor

Înţeleg că vă place să vi se ploconească oamenii, iar cei care nu o fac sunt trădători. În cazul acesta, sunt onorat să mă aflu pe lista trădătorilor. Nu găsesc nici un motiv de ruşine în a mă afla pe aceeaşi listă cu oameni precum Monica Macovei, Teodor Baconschi sau pedeliştii care nu v-au votat la conducerea partidului. Cred că sunteţi victima unui mod periculos de a vedea politica. Politica nu e militărie în care toată lumea face exclusiv ce doriţi dumneavoastră, iar dacă refuză, îi daţi pe toţi jos din tren doar pentru că vă închipuiţi că aveţi acest drept.

Toţi cei de pe generoasa dumneavoastră listă de trădători sunt oameni care au muncit din greu pentru ce e numit astăzi „regimul Băsescu”. Au fost terfeliţi laolaltă cu Traian Băsescu şi înjuraţi că sunt băsişti. Acum îi dezavuaţi şi dispreţuiţi. Totuşi, vă întreb unde eraţi în vara lui 2012, la a doua suspendare a lui Traian Băsescu? Dacă îmi amintesc bine, nu apăreaţi la mitinguri pentru a nu afecta campania cu notorietatea dumneavoastră negativă. Şi unde sunteţi astăzi? Împărţiţi certificate de bună purtare. Rămâne întrebarea: unde sunt cei care au luptat pentru Traian Băsescu şi şi-au asumat tot ce a presupus acea luptă? Pe lista dumneavoastră de trădători.

Unificarea dreptei pe care tocmai aţi zdrobit-o

Militaţi public pentru unificarea dreptei. Dar cumulată în jurul dumneavoastră. Vă atrag atenţia că sunteţi printre artizanii distrugerii dreptei. E o strategie cel puţin incorectă pentru că e dedicată unui singur scop: supravieţuirea dumneavoastră în politică după decembrie 2014. Din acest motiv aţi şi negociat cu celelalte partide ca şi când aveaţi o putere infinită. E sindromul ultimei şanse. Acum ori niciodată. După dumneavoastră potopul.

Lupta politică nu presupune certuri, bătălii şi adversităţi permanente

Aflu că sunteţi foarte mulţumită de scorul electoral al Forţei Civice în alegerile europarlamentare. Ei bine, eu cel puţin îmi asum cei 2,6% la modul cel mai personal şi mai direct. Ştiam ce fac atunci când am decis să îmi asum prezenţa pe lista de europarlamentare, fiind dator să fac tot ce se putea face pentru un proiect în care am atras atâţia oameni. Şi tocmai din acest motiv cred că e corect ca atunci când oamenii îşi pun speranţele în tine să ai şi disponibilitatea de a-ţi asuma eşecul. Şi dacă suntem la ora comparaţiilor, vă întreb, e valabil şi în cazul dumneavoastră?

Când aţi pozat pe afişele electorale ale PMP-ului, fără a avea nici o calitate oficială, v-aţi gândit să vă asumaţi şi rezultatul votului? Dimpotrivă, aş zice, pentru capacităţile dumneavoastră electorale aţi devenit şi preşedinta partidului. Văd că strategia permanentă este să strigaţi la duşmani din spatele lui Traian Băsescu, dar decontaţi în vreun fel şi faptul că aţi adus electoratul Preşedintelui la un scor extrem de mic?

Fiecare dintre noi să răspundă pentru ceea ce a făcut, bine sau rău. Greşelile se plătesc întotdeauna, mai devreme sau mai târziu. Eu mi le ştiu pe ale mele şi nu încerc să le pun în cârca altora aşa cum văd că faceţi dumneavoastră. Şi eu mi-am asumat şi învăţat lecţia de la europarlamentare, dar nu pot spune acelaşi lucru şi despre dumneavoastră. Nici acum şi nici atunci când aţi patronat dezastrul lui Silviu Prigoană la Primăria Capitalei.

Moştenirea lui Traian Băsescu

Vă prezentaţi drept singura depozitară a moştenirii politice a lui Traian Băsescu şi credeţi că aveţi dreptul de a împărţi certificate de băsism dreptei. Nu cred că la asta se reduc dreapta sau progresele care s-au făcut în România în ultimii ani. Mai mult, cred că în ciuda tuturor declaraţiilor dumneavoastră nu sunteţi în nici un fel în măsură să excludeţi pe cineva atunci când vine vorba de confirmări politice. Împreună cu Monica Macovei, Cătălin Predoiu, Cristian Preda, Cristian Diaconescu, Teodor Baconschi, Adrian Papahagi sau Daniel Funeriu şi alături de toţi cei care se găsesc în PDL, FC sau PMP, fac parte integrantă din ce e astăzi o parte a dreptei româneşti.

Faptul că suntem despărţiţi în atâtea partide vi se datorează în bună măsură. Număraţi-i pe cei care au contribuit la marile succese ale ultimilor 10 ani şi uitaţi-vă în jurul Preşedintelui. Câţi se mai regăsesc? Nu sunteţi izolată, întâmplător, politic. Aţi lucrat constant la îndepărtarea noastră până aţi devenit captivă propriilor dumneavoastră vise şi aţi închis orice uşă. Fortăreaţa pe care aţi construit-o e mai degrabă o închisoare, pentru că înainte de a-i lăsa pe alţii să intre, vă împiedică să faceţi parte din orice dialog normal.

Cred că o societate normală se apără de orice agresiune care iese din limita bunului simţ şi banii nu sunt un medicament pentru orice. Trăim oricum într-o societate dezechilibrată în ceea ce priveşte imaginea femeii, iar acţiunile dumneavoastră alimentează de cele mai multe ori această perspectivă.

Cred în eleganţa gestului de a da fără să ţi ceară şi nu în cel prin care ceri doar pentru că ţi se cuvine. Cred că anii de final de mandat ai lui Traian Băsescu ar fi fost încununaţi de mai multe reuşite dacă cei mai mulţi dintre oamenii de calitate din jurul său nu ar fi fost îndepărtaţi, rând pe rând. Cred că sunteţi unul dintre cei responsabili de această situaţie şi ar fi un gest necesar să vă retrageţi. Dacă nu pentru binele dreptei, măcar pentru a-i oferi posibilitatea lui Traian Băsescu de a-şi recâştiga un rol politic bine meritat”, a scris Mihai Răzvan Ungureanu, potrivit Adevărul.

%d blogeri au apreciat asta: