Arhiva | 5:29 pm

REMEMBER. GORGONA TURBATA, MONICA LUISA GHERGHESCU,FOSTA MACOVEI,FOST PROCUROR CEAUSIST, „MUZA DE DREPT” A TROLULUI TRAIAN BASESCU!

9 iul.

macovei

 

Să vedem cine anume conduce justiţia română din punctul de vedere al unui specialist în domeniu. Dacă citim cu atenţie declaraţia politică susţinută de senatorul Valer Marian (fost procuror) în Senatul României la începutul lunii noiembrie 2009, ne putem face o idee despre modul în care puterea de la Cotroceni foloseşte instituţiile de forţă ale statului, în special Ministerul de Interne, serviciile secrete şi Parchetul General. Documentul este un adevărat rechizitoriu la adresa slugilor umile şi corupte sau a amicilor de şpriţ prezidenţial care conduc aceste instituţii în ultimii ani şi atrage atenţia asupra grupului prin care şeful statului comandă şi trafichează dreptatea şi justiţia din România, încălcând grav şi flagrant principiile constituţionale ale separaţiei puterilor în stat, independenţei puterii judecătoreşti şi inviolabilităţii persoanei. În câteva pagini, senatorul Valer descâlceşte tentaculele caracatiţei pedeliste care a pus stăpânire pe ministerele Public şi de Interne prin intermediul serviciilor secrete şi al oamenilor politici cheie aflaţi în capul bucatelor începând cu 2005. Este vorba de protejaţii fostului ministru de Interne Vasile Blaga şi ai fostului ministru al Justiţiei Monica Luisa Macovei.

“Florin Muntean şi Valer Crişan sunt prieteni buni şi cu Ioan Lascu, prim-procurorul Parchetului Mediaş de circa 30 de ani. Ioan Lascu este tatăl procurorului general al României, Laura Codruţa Kovesi, numită în această funcţie de preşedintele Traian Băsescu în 2005. Aceasta este filiera pe care, cu concursul fostului ministru al justiţiei, Monica Macovei, o procuroare necunoscută din Sibiu a devenit peste noapte şefa tuturor procurorilor din România şi sluga credincioasă a preşedintelui Traian Băsescu şi a ministrului de interne Vasile Blaga. Să fie justiţie pentru Vasile Blaga şi amicii săi politici şi de afaceri!” – fragment din declaraţia politică a senatorului Valer Marian citită în şedinţa Senatului României în data de 02.11.2009.
După cum puteţi lesne înţelege din declaraţia senatorului de mai înainte, una dintre eminenţele cenuşii aflate în spatele sistemului corupt este Monica Luisa Macovei, moralista de drept, pusă în capul Justiţiei române de Traian Băsescu. Multe reproşuri îi pot fi aduse preşedintelui României, numai de faptul că nu a promovat femeile în politică şi în funcţii importante în stat nu poate fi acuzat. “Profesionistele” pedeleului i-au dat mari dureri de cap prezidenţiabilului, ajungând de nenumărate ori subiect de scandal în paginile de monden ale ziarelor de scandal. Relaţiile prea apropiate cu muze politice ca Elena Udrea, Adriana Săftoiu, Raluca Turcan, Laura Codruţa Koveşi, Roberta Anastase, Monica Iacob Ridzi sau Mioara Mantale i-au creat preşedintelui o aură de crai în ochii populaţiei. Excepţie a făcut, poate, fostul procuror Monica Macovei, ministru al Justiţiei “independent”, astăzi europarlamentar portocaliu, promovată la cel mai înalt nivel pentru cariera strălucită în magistratură. Mai mult, după debarcarea sa de la conducerea Ministerului Justiţiei, Monica Luisa Macovei, “muză de drept” a preşedintelui Traian Băsescu, a fost omniprezentă în toate emisiunile TV organizate de lingăii Cotrocenilor. Că era vorba de Raportul Comisiei Europene privind Justiţia din România, că se vorbea despre nesupunerea Consiliului Superior al Magistraturii faţă de preşedinte, despre Revoluţia din ‘89 sau mineriade, specialista Macovei era chemată să-şi dea cu expertiza la fiecare dezbatere. Mai nou, europarlamentara pedelistă, plină de expertiză, dar mai ales de profesionalism, acuza partidele politice de corupţie şi clientelism politic.

Uite cine vorbeşte! Monica Luisa Macovei, magistratul care a pierdut un dosar din crasă neglijenţă în 1991, când deţinea o funcţie de conducere la Parchetul de pe lângă Tribunalul Municipiului Bucureşti. Numai bună de făcut ministru al Justiţiei! Să ne mai mirăm că avem probleme pe acest domeniu în UE. Câtă expertiză şi cât profesionalism încap în fosta ministresă a justiţiei române aflaţi în cele ce urmează.
Ordonanţa procurorului din data de 12 iulie 1993, un document senzaţional prin gravitatea faptelor, dovedeşte că “specialista” pedeleului în drept, justiţie, mineriade, politică şi alte cele a dat dovadă de neglijenţă crasă la locul de muncă, pierzând un dosar pe când era procuror şef de birou la Parchetul de pe lângă TMB. Aflată probabil într-o avansată stare de beatitudine, Macovei a rătăcit dosarul nr. 1539/P/1991, referitor la unul dintre participanţii la evenimentele din 13-15 iunie 1990. Mai precis, este vorba despre prima mineriadă de la Bucureşti. Ca urmare a dispariţiei dosarului sus menţionat, procurorul Popescu Alexandru emite o ordonanţă cu următorul conţinut:

„MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÎNGĂ TRIBUNALUL
MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
Nr. 1539/P/1991
ORDONANŢA
12 iulie 1993

Procuror P0PESCU ALEXANDRU de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Municipiului Bucureşti;

Având în vedere dispariţia dosarului nr.1539/P/1991, privind pe inculpatul -GAIU FLORIN, cercetat sub aspectul săvârşirii infr. Prev. de art.2 şi 3 Decretul-lege nr. 88/1990;

CONSTAT

La data de 31.05.1991, cu referatul nr. 157561, Inspectoratul General al Poliţiei – Direcţia Cercetări Penale a trimis dosarul nr. 1539/P/1991, privind pe inc. GAIU FLORIN cu propunerea de scoatere de sub urmărire penală a acestuia în baza disp. art. 10 lit.e c.pr.pen.-
După înregistrarea dosarului în evidenţele Secretariatului Parchetului de pe lîngă Tribunalul Municipiului Bucureşti, acesta a fost preluat de proc. şef birou MONICA MACOVEI. în vederea repartizării sale procurorului pentru soluţionare, dată de la care dosarul nu s-a mai regăsit în evidenţele secretariatului, iar verificările ulterioare au stabilit faptul că dosarul respectiv nu a fost repartizat, în vederea soluţionării lui, vreunui procuror. Având în vedere faptul că de le data preluării sale de către proc. şef birou MONICA MACOVEI, dosarul nu a mai putut fi găsit, în vederea soluţionării acestuia şi a scăderii lui din evidenţele unităţii, se impune reconstituirea sa de către Inspectoratul General al Poliţiei – Direcţia Cercetări Penale.
Văzând şi disp. art.509 c.pr.pen. şi art.51a1.2c.pr.pen.

DISPUN:

1.- Reconstituirea dosarului nr.1539/P/1991, privind pe inculpatul GAIU FLORIN, cercetat sub aspectul săvârşirii infr. prev. de art.2 si 3 din Decretul-Lege nr.88/1990.-
2.- Reconstituirea dosarului va fi efectuată de către Inspectoratul General al Poliţiei – Direcţia Cercetări Penale, căreia i se va trimite prezenta ordonanţă.

Procuror
Popescu Alexandru“

Carevasăzică, marea specialistă în drept a zilelor noastre, europarlamentar, moralista Monica Luisa Macovei, dând dovadă de înalt profesionalism şi responsabilitate, a rătăcit definitiv un dosar, preluat personal de la Secretariatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Municipiului Bucureşti. Drept răsplată, după ani de activitate în slujba adevărului şi a dreptăţii, Macovei a fost promovată mai departe în “sistemul ticăloşit”, până a ajuns ministru al Justiţiei în regimul lui Traian Băsescu. Asta ca să vedeţi cine a condus ani la rând Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului – Comitetul Helsinki şi pe cine a uns drept ministru camarila lui Băsescu. Din decenţă mă opresc aici.

Introdusă în jocul puterii, Monica Macovei a servit sistemul ticăloşit fără să clipească. Nu este vorba doar despre nişte afaceri murdare ale demnitarilor sau despre dosare de corupţie. Macovei a împiedicat cu bună ştiinţă aducerea şi judecarea martorilor cheie într-un dosar de terorism şi trafic de armament. Al doilea terorist al ţării, cetăţeanul american Mohamad Munaf, nu a fost cerut niciodată aliaţilor americani spre dreaptă judecată în România, datorită intervenţiei şi ordinelor date de ministrul justiţiei din 2005. Iată ce declara fostul procuror de caz despre acţiunile aberante ale ministrului Monica Macovei, în cartea Prădarea României:

“Pentru a-l putea avea mereu pe Munaf la dispoziţia noastră în ceea ce priveşte documentarea, am cerut Ministerului Justiţiei să înceapă demersurile de extrădare ale lui Munaf Mohamed din Irak. Această cerere a fost în mod surprinzător respinsă de ministrul justiţiei Monica Macovei, apropiată a preşedintelui”.
Nastasiu povesteşte în continuare, cu lux de amănunte, cum puterea portocalie a şuntat cel mai important dosar al DIICOT la ora aceea, dosarul 628/D/P/2005, mai cunoscut sub denumirea de „Armamentul”, disjuns din cazul „Răpirea din Irak” pe baza informaţiilor provenite de la Munaf Mohammad. Ce s-a întâmplat cu cetăţeanul american Munaf, al doilea terorist al României, judecat şi condamnat în trei state pentru acte de terorism şi răpire? Pe scurt, imediat după eliberarea jurnaliştilor şi a lui Munaf, ofiţerii Serviciului de Informaţii Externe, în frunte cu ambasadorul Mihai Ştefan Stuparu, îl predau americanilor pe terorist, de pe teritoriu românesc (Ambasada României în Irak, unde teroristul a fost reţinut imediat după eliberare). După câteva declaraţii date în faţa comisiei rogatorii la locul de detenţie, închisoarea Camp Crooper, urma, cum era şi firesc, formularea cererii de extrădare a lui Munaf către aliaţii noştri americani. Prezenţa fizică a inculpatului Munaf asigurând respectarea principiului „contradictorialităţii” în proces. Instanţa Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I Penală formulează cererea de extrădare a irakianului din SUA, numai că ministrul Justiţiei se opune. Prin ordinul 1833/C din 5 decembrie 2005, reformatoarea Monica Luisa Macovei dispune:

„Art.1. Cererea de extrădare formulată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I Penală, prin care se solicită extrădarea din Statele Unite ale Americii a numitului Munaf Mohammad, născut la 29 noiembrie 1962, în Irak, fiul lui Munaf şi Suat, nu se transmite autorităţilor americane.”

Cu alte cuvinte, nu numai că l-am dat moca pe Munaf americanilor, dar nici nu ne interesa să-l mai aducem înapoi. Aşa a înţeles să facă reformă în Justiţie Monica Luisa Macovei, punând tălpi procurorilor în dosarul 628/D/P/2005, referitor la traficul internaţional cu armament, constituit pe baza declaraţiilor teroristului american.

„Intervenţia ministrului Macovei a fost atât de flagrantă încât Procurorul General Botoş a luat decizia de a ataca hotărârea ministrului în instanţă”, spune Nastasiu. Problema Ilie Botoş s-a rezolvat rapid, acesta fiind demis imediat după fuga lui Omar Hayssam din ţară, împreună cu alţi trei şefi ai serviciilor secrete. Au urmat pe rând toţi procurorii DIICOT care instrumentaseră dosarele secretizate „ALRO şi privatizările strategice”, „Răpirea din Irak”, „Armamentul”, „Fuga lui Omar” etc., în frunte cu procurorii Doru Ioan Cristescu, Ciprian Nastasiu sau Angela Ciurea.

Ordinul 1833/C/05 prin care ministrul Justiţiei Monica Luisa Macovei interzice formalităţile necesare extrădării teroristului american Mohammad Munaf

LENUTA DI’PLESCOI A DECLARAT CA :TRAIAN BASESCU VA DEVENI PRESEDINTELE PARTIDULUI MERELOR PUTREZITE,SCUZE MISCAREA POPULARA,IN CIMITIRUL NUMIT ROMANIA!

9 iul.

udrea base

Elena Udrea declara recent că Traian Băsescu va deveni, cel mai probabil, preşedinte al PMP după terminarea mandatului de la Cotroceni. În mai puţin de o săptămână, Udrea şi-a schimbat total opinia şi susţine că Băsescu nu va deveni membru al Partidului Mişcarea Populară.

„Preşedintele va rămâne cu siguranţă o personalitate care va influenţa şi România pe mai departe, prin relaţiile externe pe care şi le-a făcut, şi va influenţa şi scena politică românească. Va fi în mod sigur alături de PMP. În interior, nu cred. Noi ne-am bucura, dar personal nu cred că Traian Băsescu s-ar mai înscrie într-un partid politic”, a declarat preşedintele PMP.

IN MOTIVAREA INSTANTEI: INCULPATUL MIRCEA BASESCU S-A FOLOSIT DE RELATIA CU FRATELE SAU TRAIAN BASESCU SI PROMITEA INTERVENTII LA ACESTA!

9 iul.

MOTIVAREA JUDECĂTORILOR în cazul arestării lui MIRCEA BĂSESCU: Promitea INTERVENŢII la preşedinte!

 

Mircea Băsescu s-a folosit de relaţia cu fratele său, Traian Băsescu, şi promitea intervenţii la acesta, potrivit motivării judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti, care au decis menţinerea măsurii de arest preventiv în cazul lui Mircea Băsescu.

„Din conţinutul identic al acestor acte de sesizare rezultă că, în cursul lunii martie 2011, martorul denunţător Anghel Florin, împreună cu mama denunţătorului, i-au remis lui Băsescu Mircea suma de 250.000 euro, în schimbul promisiunii celui din urmă că va interveni la preşedintele României pentru a-l determina să dispună graţierea individuală a condamnatului Anghel Sandu zis „Bercea Mondial”, precum şi pentru a interveni pe lângă procurori şi judecători în vederea cercetării în stare de libertate a arestatului preventiv A. S. (Anghel Sandu – n.r.)”, se arată în motivare, potrivit Antena3.

„Din materialul probator existent la dosar, judecătorul fondului a considerat că există în cauză probe care conduc la o presupunere rezonabilă că în perioada 20.02.2011 – 22.02.2012 inculpatul Băsescu Mircea a primit suma de 250.000 euro de la Anghel Florin, prin intermediul lui Căpăţînă Marian Adrian, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistraţii investiţi cu soluţionarea cauzei referitoare la infracţiunea săvârşită de Anghel Sandu, precum şi a altor cereri incidente în respectiva cauză, în scopul de a obţine o hotărâre favorabilă lui Anghel Sandu, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate, pentru faptul că a intermediat remiterea banilor, Căpăţînă Marian Adrian însuşindu-şi suma de 350.000 euro din totalul de 600.000 euro primit de la Anghel Florin”, se mai arată în document.

„Inculpatul Băsescu Mircea a depus în faţa judecătorului fondului un mail pe care l-a trimis la data de 02.03.2011 procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care îl informa că la datele de 28.02.2011 şi 02.03.2011 a fost aşteptat acasă de soţia lui Sandu Anghel şi fiica sa, care i-au cerut ajutorul, însă le-a explicat că nu poate face nimic, arătând că nu doreşte să se creeze impresia că ar încerca să influenţeze luarea unei hotărâri de către completul de judecată, precizând totodată că la data de 01.03.2011 i-a comunicat acest lucru şi şefului IPJ Constanţa. Acest demers al inculpatului Băsescu Mircea este anterior faptelor ce fac obiectul prezentei cauze şi nu produce nicio consecinţă juridică întrucât nu îmbracă forma unei plângeri penale, ci doar reprezintă o apreciere personală cu privire la o eventuală suspiciune de intervenţie a sa asupra justiţiei, iar, pe de altă parte, dovedeşte că, de la bun început, inculpatul Băsescu Mircea cunoştea intenţia familiei Anghel, aceea de a obţine ajutorul său în vederea eliberării lui Anghel  Sandu, context în care a continuat totuşi să se întâlnească cu rudele acestuia şi să discute chestiuni legate de situaţia juridică a lui Anghel Sandu”, potrivit motivării judecătorilor.

„Inculpaţii au contestat legalitatea acestor mijloace de probă întrucât nu au fost prezentate pe mediul original de înregistrare, ci pe nişte stick-uri de memorie, care sunt doar medii de stocare, astfel că nu poate fi verificată autenticitatea lor. S-a invocat contrafacerea înregistrărilor, fără a se aduce argumente care să pună la îndoială caracterul autentic sau complet al acestora, cu atât mai mult cu cât judecătorul de drepturi şi libertăţi învestit cu soluţionarea contestaţiilor a procedat la vizionarea CD-urilor aflate la dosar şi care conţin înregistrările respective”, se precizează în document.

Magistraţii notează că arestarea lui Mircea Băsescu este necesară pentru „înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică”, aceştia luând în calcul şi gravitatea faptelor în acest caz.

„Raportat la criteriile impuse de art. 223 alin. 2 Cpp, pe baza evaluării gravităţii faptelor, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acestora, precum şi a persoanei contestatorilor-inculpaţi, se constată că privarea acestora de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică. Judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că măsura arestării preventive este proporţională cu gravitatea acuzaţiei, raportat la modalitatea de săvârşire a faptelor şi la rezonanţa socială a unor asemenea activităţi infracţionale, în contextul în care onestitatea magistraţilor este o condiţie esenţială pentru înfăptuirea actului de justiţie. În situaţii de genul celor din prezenta cauză este imperios necesar ca statul să aibă mijloace utile pentru contracararea fenomenului corupţiei sau cel puţin limitarea efectelor acestuia, dată fiind evoluţia acestui fenomen”, se mai arată în motivare.

Fratele preşedintelui este acuzat că, în perioada 20 februarie 2011 – 22 februarie 2012, ar fi primit 250.000 de euro de la fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, prin intermediul lui Marian Căpăţână, pentru a interveni la judecători să dispună o soluţie favorabilă în dosarul în care Sandu Anghel era judecat pentru tentativă de omor, respectiv că şi-a înjunghiat un nepot.
 
Anchetatorii susţin că, în schimbul banilor, Mircea Băsescu ar fi promis că va interveni la judecători să dispună fie condamnarea lui Bercea Mondial la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

Pe 20 iunie, fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, a fost dus în arestul Poliţiei Capitalei, după ce magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile, hotărâre pe care apărătorul lui a contestat-o la Curtea de Apel.

INCULPATUL MIRCEA BASESCU,FRATELE TROLULUI,TRAIAN BASESCU A DEPUS LA TRIBUNALUL BUCURESTI O CERERE DE REVOCARE A ARESTARII PREVENTIVE:TERMEN :21 IULIE 2014!

9 iul.

Mircea Băsescu a depus la Tribunalul București o cerere de revocare a măsurii arestării preventive iar instanța a stabilit pentru 21 iulie termenul când va dezbate această solicitare.

 

Mircea Băsescu a fost arestat pe 20 iunie, împreună cu Mircea Căpățînă, el fiind acuzat de procurorii DNA de trafic de influență după ce a cerut mari sume de bani de la membrii familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial.

Potrivit DNA, în perioada 20 februarie 2011 — 22 februarie 2012, Mircea Băsescu a primit suma de 250.000 de euro de la Florin Anghel, prin intermediul lui Marian Căpățînă, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei referitoare la infracțiunea săvârșită Bercea Mondial, în scopul de a obține o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

La începutul anului 2011, după ce față de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, fiul acestuia, Florin Anghel, i-a remis lui Marian Căpățînă suma de 250.000 de euro, la cererea acestuia din urmă și în schimbul promisiunii că banii vor fi dați mai departe lui Mircea Băsescu, pentru ca acesta să intervină pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei referitoare la infracțiunea săvârșită de Bercea Mondial și a altor cereri incidente în respectiva cauză.

Ulterior, pentru că Bercea Mondial nu a fost pus în libertate, Florin Anghel i-a dat și suma de 350.000 de euro lui Marian Căpățînă.

Intervalul în care Florin Anghel i-a remis sume de bani lui Marian Căpățînă este cuprins între 20 februarie 2011 (data luării măsurii arestării preventive față de Bercea Mondial) și 22 februarie 2012 (data pronunțării hotărârii de condamnare la instanța de fond).

Din suma totală de 600.000 de euro, Mircea Băsescu a primit 250.000 de euro în schimbul promisiunii că, prin influența pe care o are asupra magistraților, poate obține o soluție favorabilă pentru Bercea Mondial, adică va obține fie o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

AGERPRES.

JUDECATORUL HORATIUS DUMBRAVA,MEMBRU CSM A ANUNTAT MIERCURI CA PLENUL CSM A DECIS IN UNANIMITATE,SESIZAREA SECTIEI PENTRU PROCURORI IN CAZUL CELOR 100 DE DOSARE PE NUMELE LUI ANGHEL SANDU,ZIS BERCEA MONDIAL,RUDA CU BASESTII!

9 iul.

Judecătorul Horațius Dumbravă, membru al CSM, a anunțat miercuri că Plenul CSM a decis, în unanimitate, sesizarea Secției pentru Procurori în cazul a circa 100 de dosare pe numele lui Bercea Mondial.

 

‘E o problemă pe care am pus-o în discuția colegilor mei și a fost acceptată în unanimitate. Totuși, să ne uităm în gura unui condamnat, care se pare că are 100 de dosare date cu soluții de netrimitere în judecată, cel puțin presa asta a relatat, e normal să avem o verificare a Inspecției Judiciare pe acest aspect. Sigur, Secția de Procurori se va sesiza și va decide în consecință’, a spus Dumbravă.

Totodată, a mai spus el, CSM a solicitat sesizarea Consiliul Național al Audiovizualului în legătură cu declarațiile lui Bercea la adresa procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi.

‘Înțeleg că oricum doamna Kovesi a sesizat CNA, sper ca și în acest caz CNA să lucreze și să se pronunțe, că e albă, că e neagră, dar trebuie să se pronunțe pentru că lucrurile sunt foarte grave. Nu sunt afectate doar două persoane, doamna Kovesi și doamna Stanciu, ci sunt afectate două instituții, Înalta Curte și Direcția Națională Anticorupție. În ultima perioadă n-am mai primit rezultate de la CNA, nu știu de ce, întrebați-i pe ei’, a adăugat Dumbravă.

CSM a decis miercuri admiterea cererii de apărare a imaginii justiției în general, cererea de apărare a reputației profesionale și a imaginii publice a procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi și admiterea cererii de apărare a imparțialității procurorilor din cadrul DNA față de felul în care au fost preluate și comentate afirmațiile lui Bercea.

De asemenea, CSM mai decis sesizarea CNA cu privire la felul în care au fost preluate și comentate afirmațiile lui Bercea Mondial, în special la emisiunea ‘Sinteza Zilei’ de la Antena 3.

AGERPRES.

CSM A DECIS MIERCURI ADMITEREA CERERII DE APARARE A IMAGINII JUSTITIEI IN GENERAL,IN CAZUL BERCEA-BASEGATE!

9 iul.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis miercuri admiterea cererii de apărare a imaginii justiției în general, a reputației profesionale și a imaginii publice a procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, și a cererii de apărare a imparțialității procurorilor DNA față de felul în care au fost preluate și comentate afirmațiile lui Sandu Anghel, cunoscut ca Bercea Mondial.

 

„În ședința din data de 9 iulie, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a analizat rezultatele verificărilor efectuate de Inspecția Judiciară privind cererea de apărare a independenței, imparțialității și reputației profesionale a judecătorilor și procurorilor în raport de afirmațiile publice vehiculate în spațiul public în data de 19 iunie și modul în care acestea au fost prezentate și comentate de persoane publice și reprezentați ai mass-media”, se arată într-un comunicat al CSM remis miercuri AGERPRES.

Pe 23 iunie, procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 30 alin 2 din Legea 317/2004, să se efectueze verificările necesare apărării reputației profesionale și a imaginii sale publice, urmare a afirmațiilor vehiculate în mass-media în data de 19 iunie, referitoare la presupuse fapte de corupție în care ar fi fost implicată.

„A apreciat că preluarea informațiilor și de către alte publicații a contribuit la amplificarea acestor consecințe prin receptarea afirmațiilor denigratoare de către mai mulți cetățeni, având drept consecință afectarea imparțialității procurorilor din cadrul DNA și independenței întregului sistem judiciar. În completarea sesizării inițiale, la data de 24 iunie, doamna procuror-șef a solicitat să fie verificată și declarația primarului Municipiului Constanța din data de 23 iunie.
Din verificările efectuate de către inspectorii judiciari a rezultat că pe data de 19 iunie, începând cu ora 14,00, au fost prezentate și comentate în mai multe publicații — din presa centrală și locală — afirmațiile făcute de Sandu Anghel, denumit și Bercea Mondial, referitoare la faptul că ar fi dat două milioane de euro pentru a fi eliberat, iar printre persoanele care ar fi primit bani se află judecătoarea Livia Doina Stanciu, președintele ÎCCJ, și procuroarea Laura Codruța Koveși, procuror-șef DNA. Aceste afirmații au fost preluate de mai multe publicații, printre care și Realitatea.net, Cotidianul.ro, Puterea.ro, Jurnalul.ro, Digi 24.ro, DCnews.ro, Paginadepolitica.ro, Revista22.ro, Stiripesurse.ro, Antena3.ro, Hotnews.ro, Ancheteonline.ro, Ziuanews.ro, Romaniatv.net, Lumeajustitiei.ro”, se arată în comunicat.

Verificările prealabile efectuate de inspectorii judiciari au arătat că la DNA nu a fost înregistrat niciun dosar privind afirmațiile referitoare la primirea de bani de către cele doi magistrați, verificările afirmațiilor fiind efectuate în dosarul lui Sandu Anghel.

„După intrarea în sediul DNA, acesta a afirmat că nu dorește să dea declarații în dosar, fapt consemnat în procesul-verbal încheiat la data de 19 iunie, semnat de către procuror, avocat și Sandu Anghel.Inspectorii judiciari au constatat faptul că judecătoarea Livia Stanciu nu a făcut parte din completul Înaltei Curți de Casație și Justiție care a pronunțat decizia prin care Sandu Anghel a fost condamnat definitiv la pedeapsa cu închisoarea pe o perioadă de 8 ani și 9 luni”, se mai arată în comunicat.

CSM mai arată că la data de 19 iunie în cadrul emisiunii „Sinteza Zilei” difuzată de postul de televiziune Antena 3, începând cu ora 21,30 în legătură cu dosarul în care se efectuează urmărirea penală pentru infracțiunea de trafic de influență, au fost făcute afirmații referitoare la faptul că procurorul-șef al DNA se află într-o gravă incompatibilitate.

„Inspecția judiciară a apreciat că această afirmație este lipsită de suport legal deoarece, din verificările efectuate a rezultat că situația prezentată în cadrul emisiunii nu se încadrează în niciunul din cazurile de incompatibilitate prevăzute de art.65 Cod procedură penală, întrucât doamna procuror-șef nu exercită funcția de urmărire penală în dosarul menționat. În legătură cu afirmațiile făcute în cursul emisiunii fără a solicita și punctul de vedere al procurorului-șef al DNA, inspectorii judiciari au apreciat că acestea au fost făcute cu rea-credință și în scopul denigrării doamnei Laura Codruța Kovesi”, se arată în comunicat.

Totodată, în cadrul aceleiași emisiuni au fost făcute afirmații denigratoare vizând activitatea procurorilor DNA desfășurată în instrumentarea dosarului al cărui obiect este infracțiunea de trafic de influență care privește afirmațiile făcute de numitul Sandu Anghel.

„Verificările efectuate au evidențiat faptul că până la data de 19 iunie, când a fost difuzată emisiunea ‘Sinteza Zilei’, în dosarul menționat au fost efectuate acte de urmărire penală în mod ritmic. Prin urmare, rezultă că afirmațiile enunțate în cuprinsul emisiunii nu au avut acoperire faptică”, informează CSM.

Referitor la același dosar, în data de 23 iunie, la finalul ședinței Consiliului Local Constanța, primarul municipiului Constanța a afirmat că în cauză nu a fost respectată procedura și că Parlamentul poate și trebuie să voteze o rezoluție prin care să ceară suspendarea procurorului-șef al DNA până la lămurirea situației.

„Inspectorii judiciari au evidențiat faptul că afirmațiile făcute în cadrul unei instituții publice, de către conducătorul acesteia, cu privire la modul de instrumentare a unui dosar penal aflat în curs de soluționare, precum și aprecierile referitoare la procedura ce ar trebui urmată, sunt de natură să afecteze încrederea în actul de justiție și în echidistanța și imparțialitatea procurorilor DNA”, susține IJ.

S-a reținut de către inspectorii judiciari faptul că prezentarea știrilor în maniera menționată a fost de natură a induce opiniei publice ideea că afirmațiile făcute au un grad ridicat de veridicitate și de a crea un dubiu serios cu privire la probitatea profesională a persoanelor vizate.
„Întrucât doamna Laura Codruța Kovesi și doamna Livia Stanciu ocupă funcții de conducere importante în sistemului judiciar — procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție, respectiv președinte al înaltei Curți de Casație și Justiție, în cadrul unor instituții care instrumentează dosarele de corupție, respectiv soluționează aceste cauze în ultimă instanță, dubiul cu privire la probitatea profesională a celor două persoane, artificial creat în opinia publică, se răsfrânge și asupra instituțiilor pe care le reprezintă și, implicit, asupra întregului sistem, conturându-se ideea că întregul sistem judiciar este corupt”, se mai arată în comunicat.

Inspectorii judiciari au concluzionat că modul de prezentare și comentare în mass-media a afirmațiilor lui Sandu Anghel a avut ca și consecință imediată discreditarea, din punct de vedere profesional și moral, a magistraților, iar ca scop discreditarea modului de funcționare a sistemului judiciar, în ansamblul său.

„Prin urmare, Plenul Consiliului a hotărât admiterea sesizării președintelui Consiliului Superior al Magistraturii privind apărarea independenței sistemului judiciar, precum și a cererii doamnei Laura Codruța Kovesi, procuror — șef al Direcției Naționale Anticorupție, de apărare a reputației profesionale și a imaginii sale publice, dar și a imparțialității procurorilor din cadrul DNA”, susține documentul CSM.

Totodată, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât sesizarea Consiliului Național al Audiovizualului în vederea analizării și luării măsurilor legale cu privire la modul de prezentare al afirmațiilor din data de 19 iunie în cadrul emisiunii „Sinteza Zilei” difuzată pe postul de televiziune Antena 3 la aceeași dată.

În urmă cu două săptămâni, Bercea Mondial a fost adus DNA pentru a fi audiat în dosarul în care fiul său l-a acuzat pe Mircea Băsescu de trafic de influență. Din duba care l-a adus de la penitenciar, Bercea Mondial le-a spus jurnaliștilor, prin geamul mașinii, că ar fi dat 2 milioane de euro pentru a fi scăpat de închisoare și că în acest caz ar fi implicate președinta ÎCCJ, Livia Stanciu, și șefa DNA, Laura Codruța Kovesi.

AGERPRES.

LA SESIZAREA TROLULUI TRAIAN BASESCU,AVOCATUL POPORULUI,VICTOR CIORBEA,VA ANALIZA ,DACA SUNT INDEPLINITE CONDITIILEDE SESIZARE A CCR,CU PRIVIRE LA PREVEDERILE OUG nr.49/2014!

9 iul.

Avocatul Poporului analizează dacă sunt îndeplinite condițiile constituționale și legale pentru sesizarea Curții Constituționale cu privire la prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 49/2014 privind instituirea unor măsuri în domeniul educației, cercetării științifice și pentru modificarea unor acte normative.

 

Potrivit unui comunicat al acestei instituții remis miercuri AGERPRES, Avocatul Poporului a fost sesizat în zilele de 4, 7, 8 și 9 iulie de președintele Traian Băsescu, deputatul Raluca Turcan, Adrian Gavrilescu și Matei Gulea, precum și Alina Mungiu Pippidi, Societatea Academică din România și Alianța pentru o Românie Curată cu solicitarea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a OUG menționate.

Soluția pe care o va adopta Avocatul Poporului, va fi postată pe site-ul instituției Avocatul Poporului, precizează sursa citată.

Președintele Traian Băsescu i-a adresat pe 4 iulie lui Victor Ciorbea, Avocatul Poporului, o scrisoare în care îi solicita să sesizeze Curtea Constituțională în legătură cu OUG 49/2014 privind instituirea unor măsuri în domeniul educației, cercetării științifice și pentru modificarea unor acte normative.

În scrisoarea postată pe site-ul Administrației Prezidențiale se susținea că ordonanța de urgență menționată a fost dată cu încălcarea prevederilor constituționale referitoare la emiterea ordonanțelor de urgență. Astfel, șeful statului i-a solicitat Avocatului Poporului să analizeze posibilitatea de a-și exercita competența „de a sesiza direct Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a ordonanței de urgență”.

OUG nr. 49/2014 privind modificările și completările la Legea Educației nr. 1/2011 a fost adoptată în ședința de guvern din data de 26 iunie și publicată în Monitorul Oficial al României nr. 486 din data de 30 iunie.

AGERPRES.

CCR-UL LUI TRAIAN BASESCU A DECIS:PREMIERUL VICTOR PONTA NU ARE DREPTATE!

9 iul.

ccr

CCR a respins in unanimitate sesizarea premierului Victor Ponta privind participarea la Consiliul European a presedintelui Traian Basescu.

CCR a precizat ca nu exista un conflict in participarea presedintelui Traian Basescu la Consiliul European.

Astfel puterea de decizie ramane la Traian Basescu, fiind la latitudinea lui daca il lasa sau nu premier sa participe la Consiliul European.

DOSARUL PENAL INSTRUMENTAT DE PARCHETUL GENERAL,IN CAZUL LUI RADU PRICOP,GINERELE LUI TRAIAN BASESCU,A TRECUT IN FAZA DE VERIFICARI!

9 iul.

radu pricop ioana basescu

Dosarul instrumentat de Parchetul General, in care ginerele lui Traian Basescu, Radu Pricop, e urmarit pentru fals in inscrisuri, a trecut la faza de verificari.

Cei de la Parchet fac o expertiza a inscrisurilor.

Ginerele lui Basescu este suspectat ca a obtinut o retrocedare in valoare de 10 milioane de euro in baza unor acte presupuse a fi falsificate.

ASTAZI 9 IULIE 2014,ZI DECISIVA LA CCR, PENTRU TROLUL TRAIAN BASESCU!

9 iul.

basescu 1

Curtea Constituţională dezbate azi sesizarea lui Victor Ponta privind conflictul juridic de natură constituţională între Guvern şi Preşedinte referitor la reprezentarea statului român la Consiliul European.

Ponta a cerut CCR să stabilească faptul că preşedintele României trebuie să delege premierului atribuţia de reprezentare a României la reuniunea Consiliului European din 26 iunie.

Ponta afirmă în sesizare că nu contestă dreptul preşedintelui de a reprezenta statul român la reuniunile Consiliului European, ci doar modul discreţionar, arbitrar în care acesta a ales să colaboreze cu Parlamentul şi Guvernul – chemat prin Constituţie să garanteze obligaţiile rezultate din actul aderării.

Potrivit documentului, nici Guvernul şi nici Parlamentul nu au fost informate şi nici consultate asupra poziţiei pe care preşedintele o va susţine la reuniunea Consiliului European.

PREMIERUL VICTOR PONTA PARTICIPA ASTAZI PE 9 IULIE 2014 LA SEDINTA CCR!

9 iul.

Premierul Victor Ponta a ajuns miercuri dimineață la Curtea Constituțională a României (CCR), unde participă la ședința în care se discută sesizarea pe care a făcut-o pe tema unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Președinție legat de reprezentarea statului român la Consiliul European.

 

Din partea Administrației Prezidențiale participă consilierul prezidențial Claudiu Dinu, șeful Departamentului Constituțional Legislativ.

Șeful Executivului nu a făcut declarații la sosirea la sediul CCR.

Prim-ministrul Victor Ponta a sesizat în 24 iunie Curtea pentru a constata existența unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Președinte, generat de acțiunile concrete ale șefului statului prin care își arogă atribuții și competențe care, potrivit Constituției, aparțin Executivului.

Șefului Guvernului cerea CCR să stabilească faptul că președintele trebuie să delege premierului atribuția de reprezentare a României la reuniunea Consiliului European din 26 iunie.

AGERPRES.

JURNALISTUL RADU TUDOR O FACE PRAF PE GORGONA TURBATA,FOSTUL PROCUROR CEAUSIST,MONICA GHERGHESCU (MACOVEI!

9 iul.

 Radu Tudor

Jurnalistul Radu Tudor a prezentat, pe blogul personal, o serie de documente din care reiese faptul că europarlamentarul Monica Macovei a fost procuror anchetator la Măgurele, în timpul Mineriadei din iunie 1990. La Măgurele erau aduși oamenii din Piața Universității și, conform mărturiilor lor, aceștia erau bătuți cu cruzime. 

”Am vorbit de-a lungul timpului despre trecutul de procuror comunist al Monicai Macovei, astazi autodefinita drept mare anticomunista.

Am spus si faptul ca Macovei a fost procuror anchetator la mineriada din Iunie 1990, momentul producerii unor imense abuzuri asupra unor oameni nevinovati din partea autoritatilor din acea vreme.

Informatiile, din dosarul fostului ministru de interne Mihai Chitac, sunt explozive. Din document reiese ca Macovei a fost in unitatea ororilor de la Magurele, unde autoritatile au dus cu forta, in stare de arest, sute de protestatari din Piata Universitatii. Mai mult decit acest fapt grav, procurorul Macovei spunea ca la Magurele totul era bun si frumos, desi marturiile celor batuti si amenintati sunt numeroase si impresionante.

Trecutul procurorului Macovei demonstreaza ca anticomunismul ei este o parodie, o gluma proasta si o minciuna grosolana. Comunismul s-a cladit si s-a bazat in abuzul sau pe oameni ca Macovei. Iar participarea sa la mineriada din Iunie 1990 ca procuror anchetator desfiinteaza orice legitimitate de asa zis politician “de dreapta”, mare luptator impotriva coruptiei (adversarilor lui Basescu)”, susține Radu Tudor, pe blogul personal.

pag-1-Macovei

pag 2 macovei

CHRISTINA AGUILERA – COME ON OVER BABY!

9 iul.

ALICIA KEYS – NO ONE!

9 iul.

FERGIE – BIG GIRLS DON’T CRY!

9 iul.

%d blogeri au apreciat: