Arhiva | 5:56 pm

PRESEDINTELE GRUPULUI DE INVESTIGATII POLITICE (GIP) ,MUGUR CIUVICA A DEPUS O SESIZARE IN ACEASTA DIMINEATA,PE NUMELE LUI TRAIAN BASESCU PENTRU SPALARE DE BANI LA OFICIUL NATIONAL DE PREVENIRE SI COMBATERE A SPALARII BANILOR!

28 iul.

Traian Basescu

 

 

Dosarul în care Traian Băsescu a fost acuzat de spălare de bani ar putea fi redeschis de către Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.

Preşedintele Grupului de Investigaţii Politice, Mugur Ciuvică, a depus o sesizare în această dimineaţă, la Oficiu.

În octombrie 2002, Traian Băsescu a cumpărat o vilă în Otopeni cu 280 de mii de dolari şi spunea atunci că banii i-a obţinut în urma vânzării unui teren către Costel Căşuneanu. În realitate, însă, banii pe care preşedintele i-a primit în urma vânzării terenului au fost transferaţi în contul Ioanei Băsescu.

Preşedintele nu deţinea la acea vreme legal nici în conturi, nici în numerar suma necesară achiziţionării vilei din Otopeni. Prin urmare, Traian Băsescu a fost acuzat că a spălat 280 de mii de dolari, a căror provenienţă nu o poate justifica.

Pe de altă parte, preţul plătit de Costel Căşuneanu pentru terenul lui Băsescu a fost de 5,5 ori mai mare decât preţul cu care preşedintele a cumpărat terenul. Traian Băsescu a primit de la Căşuneanu peste 360 de mii de dolari.

În 15 octombrie 2002, Traian Băsescu s-a dus cu sacoşa de bani la bancă şi a depus în numerar 110 mii de dolari. Aceste tranzacţii au mai fost anchetate în 2004, însă Oficiul de Combatere a Spălării Banilor a considerat că Traian Băsescu se bucură de imunitate.

Invitat în ediţia de luni a emisiunii „Previziunile zilei”, Mugur Ciuvică a arătat că, deşi legea după care funcţionează acest Oficiu de Combatere a Spălării Banilor cere ca un dosar să fie păstrat timp de 10 ani, în cazul în care nu sunt dovezi suficiente pentru trimiterea lui spre Parchet, dosarul lui Traian Băsescu a fost clasat în 5 ianuarie 2005.

SENATORUL PSD ,LIVIU MARIAN POP ATAC DUR LA TRAIAN BASESCU CARE „SE VA INECA PRECUM TIGANUL LA MAL!”

28 iul.

traian basescu

În PSD, discuțiile despre Traian Băsescu devin din ce în ce mai intense cu cât mandatul actualului președinte se apropie de final.

Ce este mai important pentru membrii PSD pare a fi imunitatea de care beneficiază Băsescu. Senatorul Liviu Marian Pop consideră că după 22 decembrie, când mandatul lui Băsescu la Cotroceni expiră, ar putea apărea surprize legate de un verdict în cazul Nana.

„Traian Băsescu se va îneca precum țiganul la mal. În Dosarul Nana se va da un verdict după luna noiembrie și atunci se va vedea sfârșitul lui Traian Băsescu. Nu știu cât de liber o să fie după expirarea mandatului sau cât timp o să fie liber.”, a spus Liviu Marian Pop la antena 3.

DEMISUL PENAL AL ROMANIEI,TRAIAN BASESCU ,II SOLICITA AVOCATULUI POPORULUI,VICTOR CIORBEA,INTR-O SCRISOARE TRIMISA LUNI,SA REANALIZEZE POSIBILITATEA DE A SESIZA DIRECT CCR,CU PRIVIRE LA EXCEPTIA DE NECONSTITUTIONALITATE A OUG nr.49/26 IUNIE 2014!,DAR TRAIAN NU CUNOASTE CONSTITUTIA !

28 iul.

Traian Băsescu îi solicită Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, într-o scrisoare transmisă luni, să reanalizeze posibilitatea de a sesiza direct Curtea Constituțională a României (CCR) cu excepția de neconstituționalitate a OUG 49/26 iunie 2014 privind instituirea unor măsuri în domeniul educației.

 

„Având în vedere că, până la această dată, nu au fost luate măsuri pentru restabilirea ordinii constituționale și înlăturarea efectelor intrării în vigoare a ordonanței de urgență indicate, vă solicit să reanalizați posibilitatea de a sesiza direct Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a acestei ordonanțe de urgență pentru considerentele precizate în scrisoarea din 4 iulie. În cazul în care veți decide să nu dați curs procedurii de sesizare a Curții Constituționale, vă rog să aveți în vedere, dacă veți considera oportun, să-mi comunicați motivele care au stat la baza refuzului inițierii unui asemenea demers”, se arată în scrisoare.

Președintele Băsescu precizează că pe 4 iulie, în temeiul articolului 80 alineatul 2 din Constituția României, i-a solicitat Avocatului Poporului să analizeze posibilitatea de a sesiza CCR cu excepția de neconstituționalitate a OUG nr. 49/26 iunie 2014, în conformitate cu articolul 146 litera d) din Constituția României, republicată și cu articolul 13 alineatul (1) litera f) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului.

El menționează că la acea dată a semnalat că prin actul normativ respectiv a fost încălcat regimul constituțional referitor la emiterea OUG, precum și dreptul la învățătură și dreptul la proprietate privată.

Șeful statului arată că prin atribuția Avocatului Poporului de a sesiza direct CCR în cadrul unei proceduri speciale s-a avut în vedere ca drepturile și libertățile cetățenilor să fie mai bine apărate.

În acest sens, președintele Băsescu îi solicită Avocatului Poporului să ia în considerare și punctul de vedere al societății civile față de încălcarea drepturilor constituționale ale cetățenilor prin menținerea în vigoare a acestei ordonanței de urgență.

„Statul de drept reprezintă una dintre valorile supreme ale poporului român și presupune obligativitatea respectării Constituției și a jurisprudenței Curții Constituționale. Instituirea unui climat de legalitate implică recunoașterea drepturilor și libertăților cetățenilor, iar un rol aparte în această privință revine Avocatului Poporului care are posibilitatea să asigure, prin pârghiile constituționale și legale ce i-au fost conferite, respectarea Legii fundamentale”, conchide șeful statului.

AGERPRES.

DOCUMENTAR. REMEMBER.28 IULIE 1914 – 28 IULIE 2014 ,CENTENARUL IZBUCNIRII „MARELUI RAZBOI” SI PARTICIPAREA ROMANIEI LA CEA MAI SANGEROASA CONFLAGRATIE MONDIALA!

28 iul.

În Europa, se formaseră înainte de 1914, două blocuri politico-militare care dețineau fiecare o influență majoră asupra Europei atât politică, cât și economică: cel al Puterilor Centrale (Germania și Austro-Ungaria la care vor mai adera Turcia, Bulgaria) și cel al Antantei (Imperiul Britanic, Franța și Rusia la care vor mai adera Italia, România, SUA).

Familia Imperială Rusă și Familia Regală a României, cu prilejul vizitei la Constanța a țarului Nicolae al II-lea, 1-14 iunie 1914.
Foto: (c) ARHIVELE NAȚIONALE ALE ROMÂNIEI/AGERPRES

Totodată, începutul secolului al XX-lea a însemnat pentru Austro-Ungaria o perioadă de schimbări profunde. Popoarele asuprite începeau să manifeste tendințe de independență înăbușite repede de represiunea austro-ungară. În 1910, provincia Bosnia și Herțegovina, care era ocupată de armata austro-ungară încă din 1878 a fost anexată la imperiu. Acest lucru a provocat un val de nemulțumiri în Serbia și în Balcani.

Asasinarea lui Franz Ferdinand, moștenitorul Coroanei habsburgice, în ziua de 15/28 iunie 1914 la Sarajevo, a acutizat dintr-o dată toate contradicțiile dintre statele europene, oferind prilejul, așteptat, pentru declanșarea primei mari conflagrații mondiale.

Însă, Austro-Ungaria nu a declarat imediat război Serbiei, și a adresat un ultimatum micului stat balcanic. După ce au primit asigurări din partea Germaniei că îi vor sprijini în cazul în care protectoarea slavilor balcanici, Rusia, va interveni, Austro-Ungaria a declarat război Serbiei, la 15/28 iulie 1914, declanșând astfel Primul Război Mondial, conflagrație ce a condus în final la destrămarea imperiului multinațional.

Marile puteri europene au intrat, rând pe rând, în război. La 19 iulie/1 august, Germania a declarat război Rusiei, ce s-a situat de partea Serbiei, apoi la 21 iulie/3 august, Franței, iar la 22 iulie/4 august Marea Britanie a declarat război Germaniei. În sprijinul Angliei și Franței vin, în 1917, Statele Unite ale Americii și Grecia.

Primul Război Mondial a implicat toate marile puteri și toate țările europene, cu excepția Spaniei, Olandei, a celor trei țări scandinave și a Elveției. S-au confruntat două coaliții politico-militare — Antanta și Puterile Centrale treptat, în orbita războiului au fost cuprinse peste 25 de state cu o populație de 1,5 miliarde de locuitori.

Principalele state beligerante au mobilizat un contingent de 65 de milioane de soldați la care se adăuga și tehnica militară cu o mare capacitate de distrugere. Utilizarea avionului și submarinului a oferit noi dimensiuni luptelor de pe uscat și pe apă, fiind șterse deosebirile dintre front și spatele frontului. Tancul și armele chimice au transformat războiul de tranșee într-unul de uzură.

În jur de 8 500 000 de oameni au pierit și peste 21 000 000 au fost răniți. Pe deasupra, populația civilă a trudit la făurirea unui număr impresionant de arme, muniție și alte necesități.

Vizita pe front a regelui Ferdinad împreună cu regina Maria la 10 mai 1917.
Foto: (c) ARHIVELE NAȚIONALE ALE ROMÂNIEI/AGERPRES

La 14/27 iulie 1914, împăratul Franz Joseph l-a anunțat pe Carol I, regele României, despre războiul pe care era hotărât să-l declare împotriva Serbiei, exprimându-și speranța că ”vechea ta prietenie și legăturile noastre amicale sunt pentru mine tot atâtea garanții că tu vei avea o înțelegere sinceră a hotărârilor ce am luat în acest caz grav”.

Peste câteva zile, la 18/31 iulie, împăratul Wilhelm al II-lea îi scria regelui român: ”Gândurile mele se îndreaptă către tine, care ai întemeiat la gurile Dunării un stat civilizat și ai ridicat astfel un zăgaz în fața valului slav. Eu am încredere că tu vei fi credincios prietenilor tăi și că vei împlini neapărat datoriile tale de aliat”.

La 18/30 octombrie 1883, miniștrii de externe D.A. Sturdza și Kalnoky au semnat, la Viena, în numele împăratului Franz Joseph și al regelui Carol I, tratatul strict secret, prin care România și Austro-Ungaria se angajau să-și vină în ajutor în cazul unui atac neprovocat. Tratatul a fost reînnoit periodic, păstrându-și caracterul confidențial.

Acestea fiind împrejurările, președintele Consiliului de Miniștri, Ion I. C. Brătianu, a enumerat mai multe argumente potrivit cărora România nu putea intra în război: Austro-Ungaria a început un război ofensiv împotriva Serbiei, în timp ce tratatul din 1883 avea un caracter defensiv; războiul dus de Austro-Ungaria era dus împotriva naționalităților, principiu care forma rațiunea de a fi a statului român; reușita Austro-Ungariei însemna consolidarea inamicilor poporului român; tratatul de la București din 1913, stabilise, pentru prima dată în istorie, dreptul statelor din Europa de sud-est de a-și hotărî singure soarta.

Regele a decis, în aceste condiții, convocarea unui Consiliu de Coroană la 21 iulie/3 august 1914, la Castelul Peleș din Sinaia, care a luat decizia de a se păstra neutralitatea țării și a se lua măsuri de întărire a armatei pentru orice eventualitate, fapt care însemna abandonarea tratatului cu Puterile Centrale.

La 4/17 august 1916 a fost semnată la București, o Convenție politică între România, pe de o parte, și Franța, Marea Britanie, Italia și Rusia, pe de alta. România urma să intre în război în termen de 10 zile, în schimbul recunoașterii de către Aliați a drepturilor ei asupra tuturor teritoriilor locuite de românii din Imperiul Austro-Ungar, adică ale Bucovinei, Banatului, Maramureșului, Crișanei și a toată Transilvania.

Decretul privind intrarea României în război, mobilizarea armatei române în august 1916. Monitorul Oficial nr. 108 din 15 august 1916.
Foto: (c) ARHIVELE NAȚIONALE ALE ROMÂNIEI/AGERPRES




La 14/27 august 1916, după doi ani de neutralitate, România s-a alăturat Antantei, care promitea satisfacerea dezideratului desăvârșirii unității statului național.

Armata română, cca 600 000 de oameni, care ulterior ajung la 800 000, s-a mobilizat repede. Însă din punct de vedere tehnic era dotată foarte slab și nu avea nicio experiență de război. Planul de campanie, nerespectând nici un criteriu de eficiență, prevedea ofensivă în Transilvania și defensivă în sud.

Acțiunile din Transilvania s-au desfășurat cu succes, când la 24 august/6 septembrie, Marele Cartier General român a trebuit să ordone oprirea ofensivei, deoarece situația pe frontul de sud devenise critică. Aici, trupele bulgare și germane aflate la comanda feldmareșalului August von Mackensen au cucerit, până la începutul lunii octombrie, Turtucaia, Silistra, Constanța și Cernavodă, în ciuda încercării de contraofensivă de la Flămânda a generalului Alexandru Averescu.

Imagine cu regele Ferdinand în inspecții pe front, 1916-1917.
Foto: (c) ARHIVELE NATIONALE ALE ROMANIEI/AGERPRES



În noiembrie, armata austro-maghiaro-germană comandată de generalul Erich von Falkenhayn a străpuns apărarea română de la Jiu și a cucerit Craiova. Trupele germano-bulgare au forțat Dunărea la Zimnicea, amenințând Capitala. Comandamentul român a încercat să oprească dezastrul, angajând bătălia de la Neajlov și Argeș, cu scopul de a apăra Bucureștiul (18-20 noiembrie/1-3 decembrie).

Dar la 23 noiembrie/6 decembrie 1916, trupele inamice au ocupat Capitala și, o dată cu ea, aproximativ 2/3 din teritoriul României, frontul stabilindu-se la începutul anului 1917, pe linia Siretului, de-a lungul Dunării și a brațului Sf. Gheorghe.

Generalul francez Henri Mathias Berthelot, unul dintre cei mai importanți lideri ai conducerii militare a Franței, în prima parte a războiului, a fost trimis în România, în toamna lui 1916, în fruntea unei misiuni militare în calitate de șef al Comandamentului aliat al Dunării. Între ianuarie și mai 1917, generalul francez a fost cel care a luat, la Iași, majoritatea deciziilor pentru refacerea armatei române, au fost mobilizați noi recruți și au primit echipament modern de luptă din Franța. S-a ocupat personal de instalarea legăturilor telefonice între punctele de comandă și unitățile de pe front, rețea de comunicații care lipsea la intrarea țării în război.

În aceste condiții, în vara anului 1917, când trupele germane au trecut la ofensivă pe frontul român, armata română a reușit să oprească înaintarea feldmareșalului Mackensen prin victoriile de la Mărăști, Mărășești și Oituz, ridicând moralul românilor.

Regele Ferdinand decorează pe front militari români, 28 august 1917.
Foto: (c) ARHIVELE NAȚIONALE ALE ROMÂNIEI/AGERPRES




Victoriile militare din vara lui 1917 au fost obținute aproape numai de români, armata rusă fiind în plină destrămare. La 20 noiembrie/3 decembrie 1917, generalul Scerbacev, comandantul frontului rus din Moldova, a propus germanilor încheierea unui armistițiu (Focșani), la care a aderat și România, la 26 noiembrie/9 decembrie 1917, neavând de ales.

Armistițiul încheiat cu Puterile Centrale a atras după sine și tratative de pace, care însă nu conveneau României. Dar, după semnarea păcii de către Rusia la Brest-Litovsk (18 februarie/3 martie 1918), Guvernul român a fost obligat să accepte mai întâi preliminariile de la Buftea (5/18 martie) și apoi Pacea separată de la București (23 aprilie/7 mai 1918).

Chiar dacă la 5/18 martie 1918 a fost instalat guvernul Marghiloman (om politic conservator, cunoscut germanofil), condițiile păcii au fost distructive pentru România: cedarea Dobrogei (Cadrilaterul și o parte a județului Constanța anexate Bulgariei, iar restul sub condominiul Germaniei, Austro-Ungariei, Bulgariei și Turciei), rectificare importantă de frontieră pe Carpați, în favoarea Austro-Ungariei (5 600 kmp), concesionarea petrolului, grâului, pădurilor ș.a. (prin convenții economice înrobitoare), libera trecere a trupelor austro-ungare spre Odessa ș.a. Muntenia rămânea ocupată până la pacea generală, iar România era lipsită de inițiativă militară și diplomatică.

Revoluția din 25 octombrie/7 noiembrie 1917 a avut ca rezultat dezagregarea Imperiului Rus, fapt ce a permis românilor din Basarabia să acționeze în direcția unirii cu România. A fost constituit Sfatul țării, care, întrunit la 21 noiembrie/4 decembrie la Chișinău a proclamat Republica Democratică Moldovenească Autonomă în cadrul Rusiei, care, în ianuarie 1918, s-a declarat independentă. La 27 martie/9 aprilie 1918 Basarabia se declara unită cu România.

Intrarea în război a Statelor Unite de partea Aliaților, în 1917, a permis acestora să îl câștige în 1918. Prăbușirea Puterilor Centrale s-a produs în toamna anului 1918: Bulgaria a semnat armistițiul la 29 septembrie, Turcia la 30 octombrie, Austro-Ungaria la 4 noiembrie, iar Germania cedează după abdicarea împăratului Wilhelm al II-lea, armistițiul fiind semnat la Rethondes, lângă Compiegne, la 11 noiembrie 1918.

În acest context, guvernul lui Marghiloman și-a dat demisia, la 24 octombrie/6 noiembrie 1918. I-a urmat guvernul generalului Constantin Coandă, care a proclamat imediat mobilizarea generală și, la 28 octombrie/10 noiembrie 1918, România a reintrat în război.

Astfel, războiul a încetat în Europa Occidentală, nu și în cea de Răsărit, unde, după un armistițiu, la Belgrad, la 31 octombrie/13 noiembrie 1918, operațiunile militare au continuat intermitent în Ungaria socialistă a lui Bela Kun.

Astfel, în aprilie 1919, respingând un atac ungar, armata română a intrat în defileul Apusenilor și a ocupat orașele Satu Mare, Carei, Salonta, Oradea ajungând până la Tisa. Armata lui Bela Kun a atacat armata română pe Tisa, care a respins atacul și a preluat ofensiva, oprindu-se la Budapesta pe care a ocupat-o la 4 august. Comisia teritorială va admite la Trianon la 4 iunie 1920, granița dintre Ungaria și România, care este și granița actuală dintre cele două țări.

La 12 octombrie 1918, Partidul Național Român din Transilvania a adoptat o Declarațiune de autodeterminare redactată de Vasile Goldiș ”în virtutea dreptului național al fiecărei națiuni de a dispune de ea însăși”. Consiliul Național Român Central înființat la 3 noiembrie 1918 a preluat controlul Transilvaniei, profitând de rapida dezintegrare a aparatului administrativ maghiar.

La 14/27 octombrie s-a creat un Consiliu Național Român sub conducerea lui Iancu Flondor, care fomula dorința Bucovinei de unire cu ”celelalte Țări Românești într-un stat național independent”. Consiliile naționale ale germanilor, polonilor și 13 primari ucraineni și-au proclamat solidaritatea cu românii și au trimis delegați la Congresul General al Bucovinei din 15/28 noiembrie 1918, unde s-a votat „unirea necondiționată și pe veci a Bucovinei, în vechile ei hotare, până la Cermuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României”.

Consiliul Național a convocat la 18 noiembrie/1 decembrie 1918, la Alba Iulia, o Adunare Națională a Românilor din Transilvania și Ungaria, în care au fost aleși 600 de deputați pe bază de vot universal și 628 de reprezentanți ai organizațiilor și societăților culturale, reprezentanți ai românilor din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș.

Intrarea în București a regelui Ferdinand și a reginei Maria în decembrie 1918.
Foto: (c) ARHIVELE NAȚIONALE ALE ROMÂNIEI/AGERPRES




Cei 1 228 de deputați s-au reunit în sala Cazinoului din Alba Iulia și au decis în unanimitate unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România. S-a constituit, de asemenea, Marele Consiliu Național Român, format din 200 de membri aleși și 50 de membri cooptați.

A doua zi, acest Consiliu a numit un guvern provizoriu, Consiliul Dirigent al Transilvaniei, în frunte cu Iuliu Maniu. Acesta a trimis o delegație la București, condusă de episcopul de Caransebeș Miron Cristea (viitorul patriarh al României), care la 1/14 decembrie a înmânat declarația de la Alba Iulia regelui Ferdinand I. La 11/24 decembrie, regele Ferdinand a promulgat decretul de sancționare a unirii, totodată și a Bucovinei și Basarabiei.

Tratatele de pace din cadrul Conferinței de pace de la Paris (sistemul Versailles) din 1919-1920 au recunoscut desăvârșirea unității statale naționale — unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu România.

Un nou guvern, condus de transilvăneanul Al. Vaida-Voevod (1 decembrie 1919-13 martie 1920), a semnat tratatele de la Saint-Germain-en-Laye și Neuilly-sur-Seine (10 decembrie), cu Austria și cu Bulgaria, iar guvernul generalului Alexandru Averescu (13 martie 1920-13 decembrie 1921), Tratatul de la Trianon cu Ungaria (4 iunie 1920).

Tratatul de la Versailles a permis și o nouă rezolvare a Statului Dunării. România a fost foarte activă în a determina reconstituirea Comisiei Europene a Dunării pentru Gurile Dunării. Comisia a fost reconstituită la 23 iulie 1921 la Paris, fiind compusă din România, Franța, Anglia și Italia, cu competență pentru partea maritimă a fluviului. A fost creată și o nouă comisie pentru zona fluvială a Dunării, în care intrau toate statele riverane și care a înlocuit Comisia Interaliată a Dunării.

AGERPRES.

VICEPRESEDINTELE COMISIEI PENTRU COMUNITATILE DE ROMANI DIN AFARA GRANITELOR ROMANIEI DIN CAMERA DEPUTATILOR,BOGDAN DIACONU (PSD) AFIRMA CA UKRAINA SI KIEVUL FAC „UN JOC PERICULOS”RECRUTAND ROMANI DIN REGIUNEA CERNAUTI,PENTRU A-I TRIMITE „CARNE DE TUN”,IN PRIMA LINIE A FRONTULUI IN LOCUL UKRAINIENILOR!”

28 iul.

Vicepreședintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării din Camera Deputaților, social-democratul Bogdan Diaconu, afirmă că Ucraina face „un joc periculos” recrutând tineri români din regiunea Cernăuți pentru a-i trimite „în prima linie a frontului în locul ucrainenilor”.

 

Deputatul PSD adaugă că aceasta este soluția pe care autoritățile de la Kiev au găsit-o pentru „exterminarea” etnicilor români din regiune și că România „nu va sta cu mâinile în sân” în fața unei astfel de atitudini prin care „Kievul egalează Rusia în cruzime și dovedește că nu e cu nimic mai bună decât Moscova”.

„Ucraina face un joc periculos încercând să diminueze numărul românilor din regiunea Cernăuți prin transformarea lor în carne de tun în zona de conflict din estul țării. În timp ce tinerii ucraineni sunt retrași din zona fierbinte și li se acordă statut de refugiați, tinerii români au primit ordin de recrutare în masă. (…) România nu va sta cu mâinile în sân în timp ce se pregătește exterminarea etnicilor români sub pretextul războiului și de aceea relația cu Ucraina trebuie să sufere o modificare radicală”, spune social-democratul potrivit unui comunicat de presă remis, luni, AGERPRES.

Bogdan Diaconu subliniază faptul că autoritățile de la București trebuie să intervină pe canale diplomatice „protestând față de exterminarea românilor pregătită în laboratoarele Kievului”.

Potrivit acestuia, România trebuie să fie pregătită să protesteze inclusiv la nivel european și internațional dacă Ucraina nu va renunța la „planurile sale murdare”.

„Prin acest comportament, Kievul ne arată că nu merită sprijinit în eforturile sale de a-și conserva integritatea teritorială. România a avut toată bunăvoința față de problemele prin care trece statul ucrainean, în ciuda experiențelor negative anterioare cu acest stat, și și-a oferit sprijinul în acest sens, dar, ca întotdeauna în relațiile cu țările vecine, nu este tratată cu aceeași monedă”, explică Diaconu.

Deputatul PSD mai spune că românii nu au obligația să apere statul ucrainean, un stat „care le-a închis școlile și a făcut tot posibilul să-i asimileze, negându-le drepturile și identitatea, pentru ca acum să descopere că românii sunt totuși buni pentru ceva: pentru a fi uciși într-un război care nu le aparține”.

„Faptul că etnicii români din Ucraina sunt singurii care au primit ordin de încorporare, în timp ce alte minorități sunt protejate, arată că statul ucrainean are și alte scopuri decât cel de a umple frontul: acela de a sparge majoritatea românească din regiunea Cernăuți și a continua astfel mai ușor ulterior opera de asimilare și de negare a identității românești”, conchide Diaconu, potrivit sursei citate.

AGERPRES.

PNL SI PDL AU DECIS SA FUZIONEZE CA SA DEA NOUL PRESEDINTE AL ROMANIEI!,CUM FACE „MISTO”, VICTOR PONTA DE TALAMBII DIN ALIANTA CRETIN LIBERALA CA SA-L INJURE PE TRAIAN BASESCU!

28 iul.

ponta basescu

 

 

 

sigla PNL PDL

 

”Dacă mai avea cineva vreo îndoială că Alianța Creștin Liberală (ce nume tălîmb, parcă ar candida la președinție Patriarhul aliat peste noapte cu moaștele lui Ionel Brătianu!) stă catastrofal la capitolul strategie politică, eliminarea strofei cu Traian din Imnul Național cîntat la Țucătura cu 2.400 de inși și inse întruchipată de concubinarea dintre Convenția PDL și Congresul PNL de sîmbătă, 26 iulie 2014, i-o spulberă definitiv.

De ce au făcut prostia asta Vasile Blaga și Klaus Iohannis?
Pentru că au căzut în capcana abil întinsă de Victor Ponta, cel care, luînd în serios încă de anul trecut bătălia pentru cucerirea Cotrocenilor, și- a alcătuit o echipă de campanie profesionistă și urmează o strategie spectaculoasă, bazată și pe sondaje succesive de opinie de uz intern.

Strategii i-au spus lui Victor Ponta că electoratul de Dreapta care va veni sigur la vot e electoratul captiv al lui Traian Băsescu.
Asemenea lui Ion Iliescu de acum un deceniu, Traian Băsescu are un electorat fanatic, gata să vină la vot pentru el în orice condiții.
Cum poate fi ținut deoparte de Candidatul Dreptei pe trei sferturi unite electoratul lui Traian Băsescu?
Manipulîndu-l în așa fel încît să pară un defăimător dinspre Dreapta al lui Traian Băsescu.

Trebuie să te numești Vasile Blaga sau, mai rău, Klaus Iohannis, ca să nu-și dai seama că,  înjurîndu-l pe Traian Băsescu, nu-ți poți atrage electoratul anti-Băsescu hormonal, fie și pentru că Victor Ponta și Dan Voiculescu îl înjură pe Traian Băsescu mult mai convingător.

E mai mult decît semnificativ că și după ce întreaga sindrofie de la Palatul Parlamentului a fost o mizeră lepădare de Traian Băsescu a liderilor PDL, ajunși la guvernare numai și numai datorită lui Traian Băsescu, propaganda PSD a continuat să acuze noua Alianță de pro-Băsescu, de planul de a-l pune pe Traian Băsescu premier după cîștigarea prezidențialelor.

Prostie din partea acestei propagande?
Nici vorbă.
O manevră abilă pentru a-i face pe tălîmbii din fruntea noii Alianțe să-l înjure și mai tare pe Traian Băsescu de teamă să nu se creadă că sunt oamenii lui Traian Băsescu și, prin asta, să-și depărteze iremediabil electoratul captiv al președintelui.”, scrie Ion Cristoiu.

UNDE AU AJUNS BANII FAMIGLIEI MAFIOTE TRAIAN BASESCU DUPA CE AU CUMPARAT TERENURILE DE LA NANA!?

28 iul.

nana

In timpul anchetei desfasurate de Comisia Nana s-a vorbit foarte mult de firma Berfige, detinuta de niste italieni. Aceasta este cea care a cumparat terenurile de la Nana, a comasat intr-un timp record 291 de hectare de teren agricol, pentru ca apoi se le vanda familiei Basescu si sa dispara.

Insa aici se opresc detaliile cunoscute despre Berfige. Italienii care o controleaza au refuzat sa se prezinte la audierile Comisiei Nana precizand ca nu vor sa fie implicati intr-un scandal politic.

Ceea ce a relevat totusi atat Comisia Nana cat si Corpul de Control al Guvernului este faptul ca firma Berfige SRL a fost infiintata pe 23 iulie 2009 iar pe 6 august 2009 incepea achizitia masiva de terenuri la Nana. Firma are ca obiect de activitate cumpararea de bunuri imobiliare in nume propriu.

Insa dupa ce i-au vandut terenurile Ioanei Basescu, firma Berfige a disparut. Sediul social are lacatul pus, notarii care le ordonau actele sunt acoperiti de secret. Doar contabila firmei a avut legaturi, si acelea doar telefonice, cu misteriosii italieni. Iar ANAF-ul trece cu vederea o firma aflata in inactivitate.

Cine sunt italienii de la Berfige

O ancheta demarata de Jurnalul National releva faptul ca Berfige a fost administrata de Mara Bertola, alaturi de tatal sau Fioravante Bertola. Notarul cu care acestia au lucrat pentru achizitia si comasarea terenurilor de la Nana este nimeni alta decat Liuba Alexandrescu. Daca numele ei nu va spune nimic, sigur va veti aminti de personajele cu care a mai lucrat. Liuba Alexandrescu a fost arestata in dosarul fraudelor bancare mamut in care apar Vasile Crestin, Marius Locic, dar si Bebe Ionescu, cuscrul lui Traian Basescu. Cuscrul Bebe Ionescu detine o casa la Monaco si este unul dintre membrii de baza a grupului Monaco.

O alta coincidenta interesanta este legata de adresa la care domiciliaza misteriosii italieni. Potrivit Jurnalul National, Mara Bertola, unic actionar la Berfige, locuieste in Monaco, la adresa Avenuee Crovetto, nr. 9. Tot acolo era domiciliat canadianul Boszormeny Zoltan, o mai veche cunostintă a familiei Basescu. In 2002, Boszormeny Zoltan devenise actionar la Luxten Lighting Company SRL, o firma apropiata a liderilor PD-L. La Luxten Lighting Elena Basescu a fost consilier inainte de a deveni europarlamentar.

Unde sunt acum italienii de la Berfige si ce au facut cu banii de la Nana.

Departe de România, familia Bertola şi-a extins afacerea imobiliară, de data aceasta pe piaţa rezidenţială de lux. Firoavante Bertola poate fi găsit în Monaco la 33 Bd. Du General Lecrerc, acolo unde are sediul firma sa Castel Monte Carlo. Dacă Fioravante Bertola îşi continuă activitatea de management la compania cu obiect de activitate principal administrarea de clădiri şi proprietăţi, Mara Bertola trăieşte pe picior mare. Şi-a deschis o agenţie imobiliară chiar în buricul târgului la adresa 18, quai Jean Charles Rey 98000 Monaco. Pe site-ul agenţiei Bertola Real Estate, condusă de Mara Bertola, sunt listate proprietăţi ale căror preţuri încep de la 3,2 milioane de euro şi ajung la 12 milioane de euro. Cifre de-a dreptul ameţitoare pentru cea care până acum un an se ocupa cu agricultura la Nana.

DUPA CE AU LICHIDAT AFACEREA NANA,ITALIENII MARA SI FIOROVANTE BERTOLA DE LA BERFIGE SRL SUNT DE NEGASIT!

28 iul.

EXPLOZIV. Banii de la Nana au ajuns în Monaco

 

După ce au lichidat afacerea Nana, italienii de la Berfige SRL sunt de negăsit. Sediul social are lacătul pus, notarii care le ordonau actele sunt acoperiţi de secret. Doar contabila firmei a avut legături, şi acelea doar telefonice, cu misterioşii investitori. Fiscul are ochii închişi pentru o firmă aflată în inactivitate. Parlamentul care i-a convocat la audieri la Comisia Nana nu a avut succes, nu a ştiut la ce uşă să-şi înfigă invitaţia. Aşadar, investitorii păreau scufundaţi în neant dar cu buzunarele pline de banii luaţi de la familia Băsescu. Parchetul investighează şi el neregulile de la Nana, dar urmăreşte firul de anchetă trimis de Corpul de Control al Guvernului privind doar retrocedarea terenurilor.

Cheia afacerii este însă la italienii dispăruţi. Ei ştiu cine le-a dat banii, cât au încasat real, cine i-a ajutat să comaseze în timp record 291 de hectare de teren agricol. Fără ei filmul oricărei anchete se rupe. Şi hoţul neprins devine negustor cinstit. Mai norocoşi am fost noi. Un cititor al Jurnalului Naţional ne-a indicat o adresă. Şi de aici a fost destul de uşor să dăm de urma familiei Bertola investitorii de succes care şi-au trecut în palmares o afacere de milioane chiar cu preşedintele României.

I-am găsit în Monaco. Acolo, în paradisul miliardarilor afacerile imobiliare, învârt sume astronomice. Cei care umblau deunăzi prin noroaiele de la Nana şi beau aldămaşul cu ţăranii împroprietăriţi dubios de un primar cercetat şi el penal se învârt acum prin reşedinţe mirobolante bându-şi cafeaua şi depănând amintiri din zilele frumoase din România.

Castel Monte Carlo 33 Bd. Du General Lecrerc, firma lui Firoavante Bertola

În ediţia de vineri a Jurnalului Naţional ridicam o serie de suspiciuni privind tranzacţia de la Nana şi asemănările dintre acestea şi o operaţiune de albire de bani. Până acum nu am primit vreun răspuns sau reacţie oficială. Continuăm să oferim autorităţilor care se ocupă de subiect noi informaţii legate de acest caz aflat în atenţia moderată a Parchetului şi mai mult a jurnaliştilor de investigaţii.
Firma Berfige SRL de la care Ioana Băsescu a achiziţionat terenurile de la Nana a fost înfiinţată pe 23 iulie 2009 iar pe 6 august 2009 începea achiziţia masivă de terenuri la Nana. Firma are ca obiect de activitate cumpărarea de bunuri imobiliare în nume propriu.

O anchetă a Jurnalului Naţional arată că la momentul achiziţiei terenurilor, Berfige avea sediul în Str. Soldat Tina Petre, nr. 4, Bl. 30, sc. A, et. 3, ap. 21, Sector 3 şi un capital de 200 de lei. În acte, Berfige are ca unic asociat pe Mara Bertola, cetăţean italian, rezident în Monaco, la adresa Avenuee Crovetto, nr. 9. O coincidenţă imobiliară: la aceeaşi adresă din Monaco era domiciliat canadianul Boszormeny Zoltan, o mai veche cunoştinţă a familiei Băsescu. În 2002, Boszormeny Zoltan devenise acţionar la Luxten Lighting Company SRL, o firmă apropiată a liderilor PD-L. La Luxten Lighting Elena Băsescu a fost consilier îninte de a deveni europarlamentar.

Afaceri de familie
Mara Bertola a administrat Berfige alături de tatăl său Fioravante Bertola, cel care a semnat contractul cu Ioana Băsescu şi mama sa Gemma Rettagliata. Notarul Berfige duce şi el către familia mult mai celebră care a ajuns destinatarul final al fermei. Liuba Alexandrescu este notarul care a parafat multe dintre achiziţiile pe care le-a făcut firma Berfige SRL pentru a comasa terenurile cumpărate în anul 2009 la Nana. Semnătura doamnei notar ar fi trebuit să fie o garanţie pentru legalitatea acestor vânzări-cumpărări. Aceeaşi Liuba Alexandrescu a fost arestată în dosarul fraudelor bancare mamut în care apar Vasile Creştin, Marius Locic, dar şi Bebe Ionescu, cuscrul lui Traian Băsescu. Cuscrul Bebe Ionescu deţine o casă la Monaco şi este unul dintre membrii de bază a grupului Monaco.

Berfige a fost desfiinţată
Ultimele informaţii prezentate de ANAF Comisiei Nana despre Berfige SRL arătau că familia Băsescu a cumpărat terenurile de la o firmă fantomă. Berfige nu are sediu social sau reprezentant legal şi a cerut lichidarea firmei în data de 17 aprilie 2014. La momentul vânzării terenurilor, Berfige figura în Registrul Contribuabililor Inactivi. De abia în urma scandalului din presă şi a reclamaţiei parlamentarilor din Comisia Nana, Berfige a plătit toate contribuţiile către ANAF şi a cerut să redevină activă, la data de 07 aprilie 2014. Inspectorii ANAF susţin că au întâmpinat mari probleme în a afla toate datele contabile ale firmei. Expertul contabil al Berfige a refuzat să pună la dispoziţia inspectorilor toate datele necesare şi a precizat că nu ştie cine sunt administratorii societăţii, legătura cu aceştia fiind ţinută printr-un avocat căruia a refuzat să îi spună numele.

Unde sunt banii?
Răspunsul la această întrebare îl poate da doar familia Bertola. După finalizarea tranzacţiei, italienii au dispărut. La Comisia Nana au refuzat să se prezinte comunicând doar prin intermediul avocatului că nu vor să fie implicaţi într-un scandal politic.
Departe de România, familia Bertola şi-a extins afacerea imobiliară, de data aceasta pe piaţa rezidenţială de lux. Firoavante Bertola poate fi găsit în Monaco la 33 Bd. Du General Lecrerc, acolo unde are sediul firma sa Castel Monte Carlo. Dacă Fioravante Bertola îşi continuă activitatea de management la compania cu obiect de activitate principal administrarea de clădiri şi proprietăţi, Mara Bertola trăieşte pe picior mare. Şi-a deschis o agenţie imobiliară chiar în buricul târgului la adresa 18, quai Jean Charles Rey 98000 Monaco. Pe site-ul agenţiei Bertola Real Estate, condusă de Mara Bertola, sunt listate proprietăţi ale căror preţuri încep de la 3,2 milioane de euro şi ajung la 12 milioane de euro. Cifre de-a dreptul ameţitoare pentru cea care până acum un an se ocupa cu agricultura la Nana.

FOSTUL MINISTRU DECEBAL TRAIAN REMES,A FACUT O PREVIZIUNE SUMBRA IN LEGATURA CU VIITORUL LUI TRAIAN BASESCU: „VA AJUNGE LA PUSCARIE,NUMAI SA TRAIASCA!”

28 iul.

decebal_traian_remes_fd5f409fba

Fostul ministru, Decebal Traian Remeș, face o previziune sumbră în legătură cu viitorul președintelui Traian Băsescu. Remeș îi urează lui Băsescu să ajungă în patul pe care a stat și el. Mai mult decât atât, Remes susține că în legătură cu Băsescu vor fi descoperite foarte multe și numai ani de viață să aibă, că de plătit, va plăti sigur. 

”Băsescu a făcut prostie după prostie și sunt sigur că se va găsi un morman cu prostiile lui Băsescu. Va veni vremea, doar trebuie să trăiască. Dacă trăiește suficient, cu lenea specific românească din justiție, va ajunge și pronunțare, condamnare cu executare. Nu știu dacă va fi bolnav, mă aștept să se declare, că are și precedente. Ba și-a spart urechea cu scobitoarea, ba și-a îndoit spinarea, după ce ne-a îndoit pe noi în tot felul. Vorbesc de noi, de toți, nu doar cei pe care i-a vânat în mod special”, a declarat Decebal Traian Remeș, la Antena 3. 

NADIA ALI – RUPTURE!

28 iul.

GURU JOSH – INFINITY!

28 iul.

JANA KRAMER – WHY YA WANNA!

28 iul.

LADY ANTEBELLUM – DOWNTOWN!

28 iul.

AC / DC – HIGHWAY TO HELL!

28 iul.

IRON MAIDEN – THE TROOPER!

28 iul.

%d blogeri au apreciat: