Arhiva | 5:37 pm

DICTATURA REGIMULUI MAFIOT TRAIAN BASESCU S-A INSTAURAT IN ROMANIA.PRINCIPALA TINTA IN DOSARUL POLITIC ICA/TELEPATIA AU FOST ANTENA 3 SI DAN VOICULESCU OPONENTII REGIMULUI MAFIOT AL BASESCULUI!

8 aug.

Dan Voiculescu, 10 ani de ÎNCHISOARE şi SECHESTRU pe sediul Antenei 3. Voiculescu este la sediul Poliţiei Ilfov 418
Foto: Agerpres
10 ani de închisoare pentru Dan Voiculescu în dosarul Telepatia şi confiscarea unor bunuri mobile şi imobile – printre care sechestru pe sediul Antenei 3. Fondatorul PC a primit astfel pedeapsa maximă prevăzută în noul Cod penal. Prin această sentinţă, practic Curtea de Apel i-a dublat lui Voiculescu pedeapsa dată de Tribunalul Capitalei la fondul procesului.
 
Unul dintre directorii Intact Media Group a dat asigurări, însă, că faptul că judecătorii au dispus confiscarea sediului Antenei 3 nu înseamnă încetarea emisiei sau încetarea gurii postului de televiziune.
 
În acelaşi dosar, Telepatia, cercetătorul Gheorghe Mencinicopschi a fost condamnat la 8 ani de carceră. Iată, mai jos, pedepsele pemtru toţi incupaţii din dosarul Telepatia.

 

Update 16.27 – Badea, după condamnarea lui Dan Voiculescu: Nu se termină nimic aici. De abia începe!

Update 16.01 – Dan Voiculescu a ajuns la sediul IPJ Ilfov, potrivit unor surse, şi aşteaptă să primească mandatul de arestare. Mandatul va fi pus imediat în aplicare.

Update 15.53Mihai Gâdea, despre sechestrul pe sediul Antena 3: Noi suntem aici şi vom găsi soluţii

 

Update 15.47 – Oana Stancu, despre sentinţele din dosarul privatizării ICA: Cine îndreaptă o asemenea tragedie petrecută azi în România, care se zice că e stat european, când un asemenea prejudiciu nu există?

Update 14.56 – Sorin Pantiş a avut o pedeapsă majorată faţă de prima instanţă. Fostul ministrul al Comunicaţiilor apreciează că este un verdict total nedrept.

 
„Vă rog să mă credeţi că sunt pur şi simpu blocat. Nu credeam că se poate întâmpla aşa ceva în societarea românească. Eu în acest caz nici n-am existat, este ceva de neînchipuit”, a spus Sorin Pantiş, vineri, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

 

Update 14.50 – Profesorul Gheorghe Mencinicopschi a declarat, vineri, imediat după aflarea sentinţei, că este un verdict nedrept, dar el se bucură că Instititul de Cercetări Alimentare a fost privatizat.

 
„Este o sentinţă nedreaptă, sunt împăcat cu mine însumi, nu am ce să-mi reproşez. Vă spun cu toată dreptatea, sunt nevinovat. Privatizarea ICA s-a făcut legal”, a spus Mencinicopschi, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

 

Update 14.27Dan Voiculescu a fost condamnat, vineri, la 10 ani de închisoare în dosarul Telepatia şi timp de cinci ani, interzicerea drepturilor civile.

Fondatorul PC a primit pedeapsa maximă prevăzută în noul Cod penal. Prin această sentinţă, Curtea de Apel i-a dublat lui Voiculescu pedeapsa dată de Tribunalul Capitalei la fondul procesului.
 
Alte măsuri luate în cazul lui Dan Voiculescu:
– Confiscarea terenului de 29.000 mp situat în strada Garlei.
 
– Se confiscă imobilul din Strada Gârlei, imobil 4457.
 
– Se confiscă clădirea din Bucureşti-Ploieşti nr. 25-27.

– Confiscă bunurile lui Dan Voiculescu, mobile şi imobile.

 
Corneliu Popa a primit 8 ani de închisoare şi timp de 5 ani interzicerea drepturilor civile.
Sandu Cătălin – 6 ani de închisoare şi interzicerea drepturilor civile timp de 5 ani.
Gheorghe Mencinicopschi – 8 ani de închisoare.
Sorin Pantiş – 7 ani de carceră.

Vlad Săvulescu – 6 ani de închisoare.
 
Sin Gheorghe – 4 ani de închisoare cu suspendare.

Constantin Baciu, 4 ani de închisoare.
 
Alexandru Petre, 3 ani de închisoare cu suspendare.

Grigore Marinescu – 3 ani cu suspendare.

Pop Flavius – 5 ani de închisoare.

Ene Vica –  3 ani cu suspendare.

Update 12.53 – Sentinţa va fi dată la ora 14, în şedinţă publică, după o amânare de două ore. Iniţial, se anunţase că la ora 12 se va pronunţa instanţa.

Nu este posibilă o transmisiune video din sala de judecată şi nici una audio, dar verdictul va fi difuzat imediat cum va fi pronunţat.

Niciun inculpat nu este în sală.

Update 12.48 – Magistraţii care dau sentinţa în acest caz deliberează la această oră. Ei au încheiat procesul la care au participat până acum şi s-au retras într-o sală pentru deliberări.

Update 12.30 – În scurt timp, urmează decizia judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti în dosarul Telepatia. Sentinţa era programată pentru ora 12.

Judecătoarea Camelia Bogdan este în sala de judecată, dar într-o altă speţă.

Update 12.20 – Avocatul Gheorghe Mateuţ consideră că sunt două soluţii justificate pe care judecătorii Curţii de Apel Bucureşti le-ar putea da în cazul lui Dan Voiculescu, ţinând cont de modul în care a fost instrumentat întregul dosar ICA. Cele două soluţii sunt trimiterea cazului spre rejudecare şi achitarea.

 
„Sunt două soluţii pe care le consider mai rezonabile şi pe care le apreciez ca justificate în această cauză: una cu caracter prioritar şi trebuie dispusă cu prioritate, şi anume – o desfiinţare cu trimitere spre rejudecare. A doua, şi doar în subsidiar, unica soluţie care poate fi justificată şi bazată pe probe nu poate fi decât o soluţie de achitare”, a spus, vineri, Gheorghiţă Mateuţ, avocatul lui Dan Voiculescu, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

 
 

Update 11.35 – Dan Voiculescu ajunge la biroul său de la sediul Grivco.

Update 10.35 – Dan Voiculescu a spus, vineri, după vizita la IPJ, că e greu să lupţi cu preşedintele Traian Băsescu, dar că şi-a asumat această luptă cu demnitate, onoare şi curaj.

„Eu mi-am asumat o luptă, cu onoare, demnitate, curaj. Nu e uşor să te lupţi cu preşedintele statului tău, care are pârghii nenumărate şi o forţă care nu se poate compara cu forţa unui cetăţean, dar mi-am asumat”, a spus Dan Voiculescu.
 

Preşedintele fondator al Partidului Conservator a mai spus, vineri, că i-ar fi fost foarte simplu să cedeze în faţa lui Traian Băsescu şi să nu mai ducă această luptă cu preşedintele ţării, însă nu a renunţat. „Mi-era atât de simplu să răspund pozitiv”.

Totodată, Dan Voiculescu a precizat că îi pare rău pentru că 12 oameni suferă nevinovaţi, făcând referire la cei implicaţi în Dosarul Telepatia.

 
„Ce îmi pare cu adevărat rău e faptul că 12 oameni nevinovaţi suferă şi sunt nişte oameni extraordinari – profesori universitari care toată viaţa lor au muncit cinstit. Au ajuns în situaţia asta din cauza mea, pentru că eu am fost vânat şi nu au avut cu ce să mă prindă pe mine”, a spus Voiculescu.
 
Dan Voiculescu a explicat că nu este resemnat şi a vobit despre posibilitatea unei condamnări, motivând că este bine să pui răul înainte.

În ceea ce priveşte aflarea verdictului, preşedintele fondator al PC a declarat că va aştepta verdictul Curţii de Apel Bucureşti acasă, alături de familie.
 
„Pentru ziua de azi, aştept la ora 12.00 verdictul (…) Acum mă duc puţin la birou, apoi acasă”, a spus Dan Voiculescu, după ce a fost la Poliţia Ilfov conform regulilor impuse de măsura supravegherii judiciare. 

Curtea de Apel Bucureşti va da vineri decizia finală în dosarul ICA. Dan Voiculescu şi alte 12 persoane au fost trimise în judecată în acest dosar la începutul lunii decembrie 2008. 
 

 

____________________________________________

Ştirea iniţială 10.20

Judecătorii vor da sentinţa în dosarul Telepatia în câteva ore. După un apel fulger, judecat în doar o lună, avocaţii celor implicaţi în dosar spun că nu există nicio explicaţie logică pentru graba judecătorilor de a da un verdict în acest caz complicat.

Este aproape imposibil ca în decurs de o lună, de când actualul complet a preluat cazul, magistraţii să fi avut timp suficient pentru a studia toate probele din dosar, consideră avocatul Gheorghiţă Mateuţ. În opinia acestia, magistraţii se grăbesc şi cu pronunţarea sentinţei, după pledoariile finale şi depunerea concluziilor scrise. 

„Îngrijorarea mea e că instanţa nu va avea timpul să studieze concluziile. Nu există niciun argument pentru a se trece cu aşa uşurinţă, fără analiză de probe esenţiale. S-au respins probe în cascadă”, a spus Gheorghiţă Mateuţ, avocatul lui Dan Voiculescu.

Probe zdrobitoare au fost prezentate în ultimele săptămâni, însă magistraţii au respins rând pe rând toate cererile avocaţilor. 

Întreg apelul a fost judecat într-o lună, în vacanţa judecătorească. În ultimele zile s-a vorbit de probe care ar fi putut schimba cu totul parcursul procesului, însă judecătorii au respins cererile avocaţilor pe bandă rulantă. 

Tot dosarul se bazează pe sesizări anonime, fără noimă şi pe un prejudiciu fabricat din pix. 


Foto: Intact Images

Dan Voiculescu a cerut redeschiderea dosarului în care Traian Băsescu este acuzat de spălare de bani, dar care a fost suspendat după ce a devenit preşedinte. 
 

Profesorul Gheorghe Mencinicopschi, un om de ştiinţă care şi-a dedicat patru decenii cercetării, a devenit şi el peste noapte victimă a unei răzbunări politice. Procurorii îl acuză de abuz în serviciu în dosarul privatizării ICA. După ani de procese, doctorul Mencincopschi speră să i se dovedească nevinovăţia. 
 
El atrage atenţia asupra unei anomalii din dosar: contabilul-şef, cel care a semnat actele privatizării ca specialist financiar, nici nu mai face parte din acest caz, semn că a fost considerat nevinovat de procurori. 
 
Sorin Pantiş, fostul ministru al Comunicaţiilor, inculpat şi el în acest caz pentru perioada în care a fost director executiv la ICA, se declară optimist în privinţa sentinţei. Pantiş invocă acea expertiză din dosar care arată că nu există niciun prejudiciu în acest caz.
 
De la preluarea cazului, completul condus de judecătoarea Camelia Bogdan a respins pe bandă rulantă toate cererile avocaţilor şi a făcut audieri maraton, uneori şi de 12 ore. Magistraţii au refuzat printre altele, audierea lui Traian Băsescu şi a foştilor miniştri ai Agriculturii, Dacian Cioloş şi Ilie Sârbu, deşi aceştia au avut un rol important în acest dosar şi puteau oferi date concludente. A fost respinsă inclusiv solicitarea de audiere a fiicelor lui Dan Voiculescu, dar şi a actualului ministru al Agriculturii.

Citiţi şi Dan Voiculescu dă replica pe blog: Prejudiciul din Dosarul Telepatia, o aberaţie

Dezbaterile în dosarul privatizării ICA s-au desfăşurat pe parcursul a două zile

Reclame

PRINCIPALA TINTA A REGIMULUI MAFIOT TRAIAN BASESCU A FOST ANTENA 3 SI DAN VOICULESCU!

8 aug.

Antena 3 - Veniţi alături de noi şi vom putea învinge abuzul!

 

 

Instanta a dispus vineri confiscare unor imobilele din strada Garlei si a unor terenuri care au apartinut ICA. Printre ele se afla si sediul Antenei 3 si cel al Grivco.

Astăzi, 8 august 2014, s-a consumat una dintre cele mai hidoase manifestări ale regimului de abuz şi represiune care încă sufocă România. 12 oameni, cu chip, nume, suflet, familie, au fost aruncaţi în închisoare în urma unui dosar şi a unui proces construite pe fals, pe temeiuri politice şi alimentate cu ură şi dorinţă oarbă de răzbunare.

Noi, jurnaliştii postului de televiziune Antena3, cea mai puternică şi credibilă instituţie de presă din România, ne asumăm să facem aceste afirmaţii tranşante în legătură cu sentinţa pronunţată astăzi de doi judecători ai Curţii de Apel Bucureşti tocmai pentru că experienţa şi probitatea profesională ne dau competenţă în a spune că acest dosar, generic denumit „Telepatia”, reprezintă cea mai gravă şi transparentă formă de dictat politic în justiţie.

Ţinta acestei operaţiuni de execuţie publică a 12 oameni a fost de la început şi până la capăt fondatorul trustului de presă care deţine în clipa de faţă poziţia numărul unu pe piaţa media din România. Profesorul Dan Voiculescu a fost obiectivul direct al celor care, de la Palatul Cotroceni şi din palate ale justiţiei, au plănuit şi executat această condamnare de tip bolşevic.
 
Ţinta finală a fost şi este împiedicarea jurnaliştilor trustului Intact, în special a echipei redacţionale a postului Antena3, să îşi continue anchetele jurnalistice, să furnizeze informaţii corecte şi opinii tăioase, să caute şi să prezinte milioanelor de telespectatori care ne privesc zilnic, ADEVĂRUL!, pentru că adevărurile rostite de noi zi de zi, clipă de clipă, sunt cele care au îndreptat nedreptăţi, au stopat abuzuri cumplite, au salvat vieţi. Adevărul în slujba căruia s-au pus jurnaliştii Antena3 şi ai trustului fondat de profesorul Dan Voiculescu este cel care a zguduit clasa politică ori de câte ori dezvăluirile noastre despre fapte scandaloase de corupţie ieşeau la iveală. Adevărul şi dorinţa de a respecta principii şi valori precum demnitatea şi curajul au fost de fiecare dată motivele pentru care am continuat să ne facem meseria în beneficiul milioanelor de oameni care ne-au investit cu încrederea lor, fără a ţine cont de ameninţările, presiunile, atacurile venite din exterior. 
 
Abuzul judiciar şi politic pe care îl vedem astăzi îi are ca victime directe pe profesorul Mencinicopschi, pe doamna Vica, pe domnii Petre, Voiculescu, Sandu şi ceilalţi 7 oameni nevinovaţi. Acum câteva zile abuzul o lovea şi o smulgea din casă cu mascaţii pe doamna Maria de la Rădăuţi. Mâine, oricine din această ţară ar putea fi victimă a acestor manifestări scelerate ale unui regim care şi-a pierdut complet controlul. Tocmai pentru că nu vrem ca astfel de fapte cumplite să se repete la nesfârşit, noi rămânem să ducem până la capăt bătălia cu nedreptăţile, ticăloşia, derapajele dictatoriale, spre a-i apăra pe toţi cei fără de apărare. „Antena 3 e aici” nu e doar un slogan. Este şi rămâne chemarea pentru a-i aduna pe toţi cei care nu tolerează să fie călcaţi în picioare, să le fie ameninţată libertatea, să le fie băgat pumnul în gură. Antena 3 e aici pentru fiecare dintre noi, pentru fiecare om onest şi demn.
 
Veniţi alături de noi şi vom putea învinge abuzul!
Jurnaliştii Antena3

 

Confiscarile vin in urma condamnarii celor 11 inculpati din dosarul ICA al lui Dan Voiculescu.

Confiscarile vin pentru ca statul sa recupereze prejudiciul din dosar, ce depaseste 60 de milioane de euro.

Se confisca si 3,5 milioane de dolari de la Dan Voiculescu, 8 milioane de dolari de la Camelia Voiculescu si inca 2 milioane de dolari de la cealalta fiica a lui Dan Voiculescu.

Conturile lui Dan Voiculescu vor fi blocate la cererea instantei si mai multe bunuri si imobile vor fi puse sub sechestru, chiar si cele la care este beneficiar real.

JURNALISTUL VICTOR CIUTACU,A AVUT O REACTIE EXTREM DE DURA,DUPA CE A AFLAT DE SENTINTA DE CONDAMNARE CU EXECUTARE: „PARCA-I VIOL CU TALHARIE!, ESTE O EXECUTIE A LUI VOICULESCU!”

8 aug.

victor_ciutacu_01_1963313712

Jurnalistul Victor Ciutacu a avut o reacție extrem de dură, după ce a aflat sentința de 10 ani cu executare, pentru Dan Voiculescu. 

”10 ani de parnaie si confiscarea sediilor televiziunilor, plus a tuturor proprietatilor certe si a activelor din strainatate, se cheama executie. Sentinta asta n-are nici o legatura cu dreptatea. Parca-i viol cu talharie, combinate cu trafic international de droguri si de carne vie”, scrie Victor Ciutacu, pe blogul personal.

CAMELIA VOICULESCU: CONDUCEREA SI ANGAJATII INTACT MEDIA GROUP AU LUAT ACT CU DEZAPROBARE DE HOTARAREA INSTANTEI PRIVIND EXECUTIA POLITICA IMPOTRIVA TATALUI MEU!,CONSIDERAM CA ESTE VORBA DE UN ABUZ INTOLERABIL INTR-UN STAT DE DREPT!,TATAL MEU NU A COMIS NICIO FAPTA REPROBABILA!,SUNT FOARTE MANDRA DE EL!

8 aug.

Camelia Voiculescu: Tatăl meu a luptat, cu demnitate, curaj şi onoare împotriva unui regim care aminteşte de vremuri considerate trecute. Sunt foarte mândră de el!

 

Conducerea şi angajaţii Intact Media Group au luat act cu dezaprobare de hotărârea instanţei privind procesul în care este implicat fondatorului trustului. Considerăm că este vorba de un abuz intolerabil într-un stat de drept.

Această măsură reprezintă o încercare vădită de intimidare a celui mai puternic post de ştiri din România, Antena 3, parte a Grupului Intact. Antena 3 este singura televiziune care a prezentat, într-un an cu puternică miză electorală, dovezi incontestabile privind corupţia la cel mai înalt nivel, culminând cu expunerea probelor care dovedesc mita oferită fratelui preşedintelui Băsescu. În urma difuzării acestor filme, Mircea Băsescu a fost arestat, iar procesul lui Dan Voiculescu accelerat şi finalizat prin abuz.

În ciuda tututor presiunilor exercitate până acum, jurnaliştii acestui Grup vor continua să-şi facă meseria cu profesionalism.
“Ceea ce s-a întâmplat astăzi sfidează nu doar practicile justiţiei într-o ţară democratică, parte a Uniunii Europene, ci chiar principiile statului de drept, atât de invocat tocmai de către cei care nesocotesc legea. Astăzi, printr-o încălcare flagrantă a drepturilor la un proces corect, tatăl meu plăteşte pentru ca presa să nu fie monocoloră în România. Pentru curaj.

Combaterea constantă a unui un regim care a confiscat voturile a 7,4 milioane de români, regim care a umilit şi nedreptăţit o mulţime de oameni, nu poate fi însă oprită prin acest abuz samavolnic. Jurnaliştii acestui Grup, pe care tatăl meu  l-a fondat acum mai bine de douăzeci de ani şi care a devenit cea mai puternică platformă de media din România, vor continua să rostească adevăruri despre un sistem care vrea să confişte demnitatea. Puterea acestui Grup a fost construită cu girul de încredere al publicului, care ne-a onorat şi ne-a confirmat misiunea noastră jurnalistică. Milioane de oameni au putut urmări, prin anchetele jurnalistice ale Antenei 3, cum legea este încălcată de oamenii legii, cum libertatea este vândută, devenind martori ai creării unui sistem închis, care calcă în picioare drepturi şi libertăţi elementare. (…) Vă încredinţez că tatăl meu nu a comis nicio faptă reprobabilă. A luptat, cu demnitate, curaj şi onoare împotriva unui regim care aminteşte din ce în ce mai tare de vremuri considerate trecute.  Sunt foarte mândră de el!” a declarat Camelia Voiculescu, acţionar şi preşedinte IMG.

Intact Media Group este liderul pieţei româneşti de media, cu audienţe în creştere pe toate intervalele zilei în luna iulie, fiind urmărit în medie de zece milioane de români la nivel naţional, în fiecare zi.  Intact mulţumeşte publicului pentru încredere şi susţinere şi îi asigură că va rămâne aproape de el, indiferent de câte obstacole ar trebui să depăşească.

TINTA PRINCIPALA A RAZBUNARII DEMISUL PENAL TRAIAN BASESCU,A FOST ANTENA 3.DAN VOICULESCU SI „LOTUL VOICULESCU” AU FOST ASASINATI POLITIC DE CURTEA DE APEL BUCURESTI!

8 aug.

 

Dosarul "Telepatia". Verdictul instanţei, dat după dictarea procurorilor! Dan Voiculescu, condamnat la 10 ani de închisoare

 

Instanţa a dus la îndeplinire planul de răzbunare conceput de regimul Băsescu împotriva celui mai aprig adversar politic: Dan Voiculescu.

Jurnaliştii prezenţi în sala de judecată relatează că instanţa l-a condamnat pe Dan Voiculescu la zece ani de închisoare cu executare şi cinci ani de interzicere a drepturilor civile.
Se remarcă faptul că faţă de sentinţa dată de instanţa de fond, pedeapsa a fost dublată, în condiţiile în care acuzatorii nu au adus noi elemente probatorii, care să agraveze circumstanţele faptelor imputate inculpaţilor.
Instanţa a respins cererea formulată de apărătorii profesorului Voiculescu care solicitau anularea încadrării juridice cerută de procurori.

De asemenea, ceilalţi inculpaţi în dosarul Telepatia au primit pedepse majorate faţă de cele stabilite anterior de instanţa de fond.

Corneliu Popa, fostul şef ADS, a primit o pedeapsă de 8 ani de închisoare cu executare.
■ Sandu Cătălin a primit o pedeapsă de 6 ani de închisoare cu executare.
Prof. Gheorghe Mencinicopschi a primit o pedeapsă de 8 ani de închisoare cu executare.
Sorin Pantiş a primit o pedeapsă de 7 ani de închisoare cu executare.
Vlad Săvulescu a primit o pedeapsă de 6 ani de închisoare cu executare.
Gheorghe Sin a primit o pedeapsă de 4 ani de închisoare cu suspendare.
Baciu Constantin a primit o pedeapsă de 4 ani de închisoare cu suspendare.
Gheorghe Marinescu a primit o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendare.
Alexandru Petre a primit o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendare.
Pop Flavius a primit o pedeapsă de 5 ani de închisoare cu executare
Vica  Ene a primit o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendare.

De asemenea, instanţa pentru recuperearea prejudiciului, consemnat în baza unei singure expertize, cea a DNA, dovedit falsă, a stabilit confiscarea a două terenuri aflate în Strada Gârlei, unul de 29,000 de metri pătraţi şi un altul de 4450 de metri pătraţi şi a unui imobil aflat pe acest teren.

Măsurile punitive impuse de instanţă denotă faptul că în afara planului politic, s-a urmărit şi cel economic, lui Dan Voiculescu blocându-i-se conturile bancare, impunându-se şi plata a 3,5 milioane de dolari.

Decizia completului de judecată este definitivă.

Dan Voiculescu a declarat, astăzi, că e greu să lupţi cu preşedintele Traian Băsescu, dar că şi-a asumat această luptă cu demnitate, onoare şi curaj. „Eu mi-am asumat o luptă, cu onoare, demnitate, curaj. Nu e uşor să te lupţi cu preşedintele statului tău, care are pârghii nenumărate şi o forţă care nu se poate compara cu forţa unui cetăţean, dar mi-am asumat”, a spus Dan Voiculescu.
 
Preşedintele fondator al Partidului Conservator a mai spus că i-ar fi fost foarte simplu să cedeze în faţa lui Traian Băsescu şi să nu mai ducă această luptă cu preşedintele ţării, însă nu a renunţat. „Mi-era atât de simplu să răspund pozitiv”.

Apel fulger, judecat în doar o lună. Mateuţ: S-au respins probe în cascadă!

Avocaţii celor implicaţi în dosarul „Telepatia” au declarat că nu există nicio explicaţie logică pentru graba judecătorilor de a da un verdict în acest caz complicat.

Potrivit avocatului Gheoghiţă Mateuţ, este aproape imposibil ca în decurs de o lună, de când actualul complet a preluat cazul, magistraţii să fi avut timp suficient pentru a studia toate probele din dosar.

„Îngrijorarea mea e că instanţa nu va avea timpul să studieze concluziile. Nu există niciun argument pentru a se trece cu aşa uşurinţă, fără analiză de probe esenţiale. S-au respins probe în cascadă”, a spus ieri Gheorghiţă Mateuţ, avocatul lui Dan Voiculescu.

Citeşte şi Curtea Constituţională: Un dosar constituit doar pe baza unei expertize DNA contravine dreptului la un proces echitabil, stabilit de Convenţia drepturilor omului

În ultimele săptămâni, au fost prezentate probe zdrobitoare, însă magistraţii au respins rând pe rând toate cererile avocaţilor. Întreg apelul a fost judecat într-o lună, în vacanţa judecătorească.

Citeşte şi Dezvăluiri uluitoare: Denunţătorul în dosarul “Telepatia şi-a retras plângerea. „Am anulat tot ce am spus acolo”
 
De la preluarea cazului, completul condus de judecătoarea Camelia Bogdan a respins pe bandă rulantă toate cererile avocaţilor şi a făcut audieri maraton, uneori şi de 12 ore. Magistraţii au refuzat printre altele, audierea lui Traian Băsescu şi a foştilor miniştri ai Agriculturii, Dacian Cioloş şi Ilie Sârbu, deşi aceştia au avut un rol important în acest dosar şi puteau oferi date concludente. A fost respinsă inclusiv solicitarea de audiere a fiicelor lui Dan Voiculescu, dar şi a actualului ministru al Agriculturii.

Dan Voiculescu şi alte 12 persoane au fost trimise în judecată în dosarul „Telepatia” la începutul lunii decembrie 2008.

PRINCIPALA TINTA A RAZBUNARII BASESCULUI,ANTENA 3.MINUTA SENTINTEI DIN DOSARUL POLITIC ICA/TELEPATIA,PRONUNTATA IN SEDINTA PUBLICA DE CURTEA DE APEL BUCURESTI,AZI 8 AUGUST 2014!

8 aug.

 

Foto: criterii.ro

 

 

Minuta sentintei din Dosarul ICA pronuntata in sedinta publica de Curtea de Apel Bucuresti:

Complet: S2 C5 A Continuitate

Tip solutie: Admis apel

Solutia pe scurt: Dp.888/A-

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C.p.p. admite apelurile formulate de apelantul Parchetul de pe langă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de către apelanţii inculpaţii Voiculescu Dan, Popa Corneliu, Sandu Jean Cătălin, Mencinicopschi Gheorghe, Pantiş Sorin, Săvulescu Vlad Nicolae, Pop Flavius Adrian, Baciu Constantin, Sin Gheorghe, Marinescu Grigore, Petre Alexandru şi Ene Vica. Desfiinţează în parte sentinţa penală nr. 701/26.09.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul cu nr. 25497/3/2012** şi rejudecand:

1.În temeiul art. 386 alin. 1 C.p.p. dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute prin actul de sesizare al instanţei în ceea ce îl priveşte pe inculpatul Voiculescu Dan din infracţiunea de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. 1 lit. c din Legea 656/2002, modificată cu trimitere la art. 17 lit. e din Legea 78/2000, cu referire la art. 10 alin. 1 lit. a din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin 2 din Cp din 1969 în infracţiunea de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. 1 lit. b) şi lit. c) din Legea 656/2002, modificată cu aplicarea art. 35 alin 1 din Cp şi cu aplicarea art. 5 C.pen.

În temeiul art. 386 alin. 1 C.p.p. respinge ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul Voiculescu Dan prin apărător ales din infracţiunea de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. 1 lit. c din Legea 656/2002, modificată cu trimitere la art. 17 lit. e din Legea 78/2000, cu referire la art. 10 alin. 1 lit. a din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin 2 din Cp din 1969 în infracţiunea de tăinuire prevăzută de art. 270 C.pen. În temeiul disp. 16 alin. 1 lit. f) rap. la art. 17 alin. 2 şi la art. 396 alin. 6 din CPP încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului VOICULESCU DAN pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea 78/2000 cu aplicarea art 41 alin 2 din Cp din 1969, constatând împlinit termenul de prescripţie specială prevăzut de art. 154 alin. 1 lit. d) din Cp. În temeiul disp. 29 alin. 1 lit. b) şi lit. c) din Legea 656/2002, modificată, cu aplicarea art. 35 alin 1 din Cp cu aplicarea art. 5 C.pen condamnă pe inculpatul VOICULESCU DAN la pedeapsa de 10 ani închisoare. În temeiul disp. art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi g) din Cp interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exerciţiul drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi director/împuternicit/asociat/administrator/beneficiar real al unor societăţi comerciale sau împuternicit al acestora,, in tara sau in străinătate pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul disp. art . 67 din Cp interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi g) din Cp, pe durata executării pedepsei principale.

2. În temeiul art. 386 alin. 1 C.p.p. respinge ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul POPA CORNELIU prin apărător ales din infracţiunea prev. de art. 10 alin. 1 lit. a din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Cp din 1969 şi art. 75 lit. a din Cp în infracţiunea prev. de art. 10 alin. 1 lit. a din Legea 78/2000 şi a art. 77 lit. a din Cp. În temeiul disp. art. 10 alin 1 lit a din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin 1 din Cp şi art. 77 lit a din Cp şi a art. 5 C.pen. condamnă pe inculpatul POPA CORNELIU la pedeapsa de 8 ani închisoare. În temeiul disp. art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi g) din Cp interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exerciţiul drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi director/împuternicit/asociat/administrator/beneficiar real al unor societăţi comerciale sau împuternicit al acestora,, in tara sau in străinătate pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul disp. art . 67 din Cp interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi g) din Cp, pe durata executării pedepsei principale.

3. În temeiul disp. art. 48 din Cp rap la art. 10 alin 1 lit. a din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin 1 şi art 77 lit a din Cp şi cu aplicarea art. 5 C.pen. condamnă pe inculpatul SANDU JEAN CĂTĂLIN la pedeapsa de 6 ani închisoare. În temeiul disp. art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi g) din Cp interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exerciţiul drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi director/împuternicit/asociat/administrator/beneficiar real al unor societăţi comerciale sau împuternicit al acestora,, in tara sau in străinătate pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul disp. art . 67 din Cp interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi g) din Cp, pe durata executării pedepsei principale.

4. În temeiul art. 386 alin. 1 C.p.p. respinge ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul MENCINICOPSCHI GHEORGHE prin apărător ales din infracţiunea prev. de art. 26 C.pen. din 1969 rap. la art. 10 alin. 1 lit. a din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din C.pen. din 1969 şi art. 75 lit. a din C.pen. din 1969 în infracţiunea prev. de art. 26 C.pen. din 1969 rap. la art. 10 alin. 1 lit. a din Legea 78/2000 şi a art. 75 lit. a din C.pen. din 1969 În temeiul disp. art 26 din C.pen. din 1969 rap la 10 alin 1 lit a din Legea 78/2000 cu aplicarea art 41 alin 2 din C.pen. din 1969 şi art 75 lit a din C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 Cod Penal condamnă pe inculpatul MENCINICOPSCHI GHEORGHE, la pedeapsa de 8 ani închisoare. În temeiul disp. art 71 din C.pen. din 1969 interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art 64 lit a teza a- II – a, lit b şi lit c din C.pen. din 1969 În temeiul disp. art 65 din C.pen. din 1969 interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art 64 lit a teza a II – a, lit b şi lit c din C.pen. din 1969, respectiv exerciţiul drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi director/împuternicit/asociat/administrator/beneficiar real al unor societăţi comerciale sau împuternicit al acestora,, in tara sau in străinătate pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul disp. art 16 alin. 1 lit. f) rap. la art. 17 alin. 2 şi la art. 396 alin. 6 din CPP cu aplicarea art. 5 Cod Penal încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului MENCINICOPSCHI GHEORGHE pentru infracţiunea prev. de art 248 C.pen. din 1969 cu aplicarea art 75 lit a din C.pen. din 1969, constatând împlinit termenul de prescripţie specială prev. de art 124 din C.pen. din 1969. În temeiul disp. art. 16 alin. 1 lit. f) rap. la art. 17 alin. 2 şi la art. 396 alin. 6 din CPP cu aplicarea art. 5 Cod Penal încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului MENCINICOPSCHI GHEORGHE pentru infracţiunea prev. de art. 290 alin. 1 din C.pen. din 1969 constatând împlinit termenul de prescripţie specială prev. de art. 124 C.pen. din 1969.

5. În temeiul disp. art. 48 din Cp rap la art. 10 alin 1 lit. a din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin 1 şi art 77 lit a din Cp şi cu aplicarea art. 5 C.pen. condamnă pe inculpatul PANTIŞ SORIN la pedeapsa de 7 ani închisoare. În temeiul disp. art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi g) din Cp interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exerciţiul drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi director/împuternicit/asociat/administrator/beneficiar real al unor societăţi comerciale sau împuternicit al acestora,, in tara sau in străinătate pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul disp. art . 67 din Cp interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi g) din Cp, pe durata executării pedepsei principale. În temeiul disp. art 16 alin. 1 lit. f) rap. la art. 17 alin. 2 şi la art. 396 alin. 6 din CPP cu aplicarea art. 5 Cod Penal încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului PANTIŞ SORIN pentru infracţiunea prev. de art 322 alin 1 din Cp, constatând împlinit termenul de prescripţie specială prevăzut de art 154 Cp.

6. În temeiul disp. art 386 alin. 1 din Cpp respinge ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului SĂVULESCU VLAD NICOLAE din infracţiunea prev. de art 48 alin. 1din Cp rap la art 10 alin. 1 lit a din Legea 78/2000 cu aplicarea art 77 lit a din Cp în infracţiunea de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 298 din Cp. În temeiul disp art 48 alin. 1din Cp rap la art 10 alin. 1 lit a din Legea 78/2000 cu aplicarea art 77 lit a din Cp cu aplicarea art. 5 C.pen. condamnă pe inculpatul SĂVULESCU VLAD NICOLAE la pedeapsa de 6 ani închisoare. În temeiul disp. art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi g) din Cp interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exerciţiul drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi director/împuternicit/asociat/administrator/beneficiar real al unor societăţi comerciale sau împuternicit al acestora,, in tara sau in străinătate pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul disp. art . 67 din Cp interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi g) din Cp, pe durata executării pedepsei principale. În temeiul disp. art 16 alin. 1 lit. f) rap. la art. 17 alin. 2 şi la art. 396 alin. 6 din CPP cu aplicarea art. 5 Cod Penal încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului SĂVULESCU VLAD NICOLAE pentru infracţiunea prev. de art 323 alin 1 din Cp, constatând împlinit termenul de prescripţie specială prevăzut de art 154 Cp. În temeiul disp. art 16 alin. 1 lit. f) rap. la art. 17 alin. 2 şi la art. 396 alin. 6 din CPP cu aplicarea art. 5 Cod Penal încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului SĂVULESCU VLAD NICOLAE pentru infracţiunea prev. de art. 47 C.pen. rap. la art 321 alin 1 din Cp, constatând împlinit termenul de prescripţie specială prevăzut de art 154 Cp.

8. În temeiul disp. art 16 alin. 1 lit. f) rap. la art. 17 alin. 2 şi la art. 396 alin. 6 din CPP cu aplicarea art. 5 Cod Penal încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului SIN GHEORGHE pentru infracţiunea prev. de art 248 C.pen. din 1969 cu aplicarea art 75 lit a din C.pen. din 1969, constatând împlinit termenul de prescripţie specială prev. de art 124 din C.pen. din 1969. În temeiul disp. art 26 din C.pen. din 1969 rap la 10 alin 1 lit a din Legea 78/2000 cu aplicarea art 41 alin 2 din C.pen. din 1969 şi art 75 lit a din C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 Cod Penal condamnă pe inculpatul SIN GHEORGHE, la pedeapsa de 4 ani închisoare. În temeiul disp. art 71 din C.pen. din 1969 interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art 64 lit a teza a- II – a, lit b şi lit c din C.pen. din 1969 În baza art. 86/1 C. pen. din 1969 dispune suspendarea executării pedepsei închisorii ?i a pedepsei accesorii sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi stabileşte un termen de supraveghere de 6 ani, conform dispoziţiilor art. 86/2 C. pen din 1969. Pe perioada termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere prev. de art. 86/3 alin. 1 lit. a-d C.pen din 1969. : a)      să se prezinte la serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de acesta; b)       să anunţe în prealabil schimbarea a domiciliului, a reşedinţei sau locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c)        să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d)       să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. În baza art. 404 alin. 2 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86/4 alin. 1 şi alin. 2 C. pen din 1969.

IX. În temeiul disp. art 16 alin. 1 lit. f) rap. la art. 17 alin. 2 şi la art. 396 alin. 6 din CPP cu aplicarea art. 5 Cod Penal încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului BACIU CONSTANTIN pentru infracţiunea prev. de art 248 C.pen. din 1969 cu aplicarea art 75 lit a din C.pen. din 1969, constatând împlinit termenul de prescripţie specială prev. de art 124 din C.pen. din 1969. În temeiul disp. art 26 din C.pen. din 1969 rap la 10 alin 1 lit a din Legea 78/2000 cu aplicarea art 41 alin 2 din C.pen. din 1969 şi art 75 lit a din C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 Cod Penal condamnă pe inculpatul BACIU CONSTANTIN, la pedeapsa de 4 ani închisoare. În temeiul disp. art 71 din C.pen. din 1969 interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art 64 lit a teza a- II – a, lit b şi lit c din C.pen. din 1969 În baza art. 86/1 C. pen. din 1969 dispune suspendarea executării pedepsei închisorii ?i a pedepsei accesorii sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi stabileşte un termen de supraveghere de 6 ani, conform dispoziţiilor art. 86/2 C. pen din 1969. Pe perioada termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere prev. de art. 86/3 alin. 1 lit. a-d C.pen din 1969. : a)   să se prezinte la serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de acesta; b)       să anunţe în prealabil schimbarea a domiciliului, a reşedinţei sau locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c)    să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d)   să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. În baza art. 404 alin. 2 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86/4 alin. 1 şi alin. 2 C. pen din 1969.

X. În temeiul disp art 48 alin. 1din Cp rap la art 10 alin. 1 lit a din Legea 78/2000 cu aplicarea art 77 lit a din Cp cu aplicarea art. 5 C.pen. condamnă pe inculpatul PETRE ALEXANDRU la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei închisorii ?i a pedepsei accesorii sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. Pe perioada termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere prev. de art. 93 alin. 1 lit. a-d C.pen. : a)        să se prezinte la serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de acesta; b)       să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c)        să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile; d)   să comunice orice schimbare a locului de muncă e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatuluii asupra dispoziţiilor art. 96 ?i 97 C. pen.

11. În temeiul disp art 48 alin. 1din Cp rap la art 10 alin. 1 lit a din Legea 78/2000 cu aplicarea art 77 lit a din Cp cu aplicarea art. 5 C.pen. condamnă pe inculpatul MARINESCU GRIGORE la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei închisorii ?i a pedepsei accesorii sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. Pe perioada termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere prev. de art. 93 alin. 1 lit. a-d C.pen. : a)        să se prezinte la serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de acesta; b)       să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c)        să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile; d)   să comunice orice schimbare a locului de muncă e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 ?i 97 C. pen

12. În temeiul disp art 48 alin. 1din Cp rap la art 10 alin. 1 lit a din Legea 78/2000 cu aplicarea art 77 lit a din Cp cu aplicarea art. 5 C.pen. condamnă pe inculpatul POP FLAVIUS ADRIAN la pedeapsa de 5 ani închisoare. În temeiul disp. art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi g) din Cp interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exerciţiul drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi director/împuternicit/asociat/administrator/beneficiar real al unor societăţi comerciale sau împuternicit al acestora,, in tara sau in străinătate pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul disp. art . 67 din Cp interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi g) din Cp, pe durata executării pedepsei principale

13. În temeiul disp art 48 alin. 1din Cp rap la art 10 alin. 1 lit a din Legea 78/2000 cu aplicarea art 77 lit a din Cp cu aplicarea art. 5 C.pen. condamnă pe inculpata ENE VICA la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei închisorii ?i a pedepsei accesorii sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. Pe perioada termenului de supraveghere inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere prev. de art. 93 alin. 1 lit. a-d C.pen. : a)     să se prezinte la serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c)        să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile; d)   să comunice orice schimbare a locului de muncă e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 ?i 97 C. pen.

****

În temeiul disp. art . 33 alin 1 şi 3 din Legea 656/2002 modificată rap la art 112 alin. 1 lit e şi art. 112 alin. 6 din CP dispune confiscarea următoarelor bunuri: – imobilul teren intravilan în suprafaţă de 29.220,03 mp (conform actului de proprietate şi în suprafaţă de 29.220,05 mp conform măsurătorilor ), situat în Bucureşti, sector 1, strada Garlei, nr. 1D, identificat cu nr. cadastral 220360 înscris în CF a municipiului Bucureşti, sector 1 cu nr. 220360 şi a construcţiilor aferente înscrise în aceeaşi carte funciară sub nr. cadastral 220360/C1 ( nr. CF vechi 62455, nr. cadastral vechi 4441/3) care vor trece în patrimoniul statului liber de orice sarcini. – imobilul teren intravilan în suprafaţă de 4457 mp situat în Bucureşti, sector 1, strada Garlei, nr. 1B, identificat cu nr. cadastral 206097 înscris în CF a municipiului Bucureşti, sector 1 cu nr. 206097 ( nr. cadastral vechi 62453, nr. cadastral vechi 4441/1) care va trece în patrimoniul statului liber de orice sarcini. – imobilul teren intravilan în suprafaţă de 3000 mp situat în Bucureşti, sector 1, strada Garlei, nr. 1B, identificat cu nr. cadastral 217469 înscris în CF a municipiului Bucureşti, sector 1 cu nr. 217469 şi a construcţiilor aferente înscrise în aceeaşi carte funciară sub nr. cadastral 217469/C1 ( nr. CF vechi 62454, nr. cadastral vechi 4441/2) care vor trece în patrimoniul statului liber de orice sarcini. – imobilul situat în şoseaua Bucureşti – Ploieşti, nr. 25 – 27, sector 1, Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 4184,41 mp şi construcţia în suprafaţă 3140 mp edificată pe acesta cu suprafaţa construită la sol de 1986,25 mp, înscrisă în CF cu nr. 4405 a localităţii Bucureşti cu nr. cadastral 2693 care vor trece în patrimoniul statului liber de orice sarcini. – de la numita Voiculescu Camelia Rodica suma de 2.984.358,3 lei reprezentând contravaloarea a 9.947.861 acţiuni deţinute la SC Compania de Cercetări Aplicative şi Investiţii SA (fostă SC ICA SA), donate de către inculpatul Voiculescu Dan fiicei sale Voiculescu Camelia Rodica conform contractului de donaţie autentificat sub nr. 1498/06.06.2006 de BNP „Mircea Elena” – de la numita Voiculescu Corina-Mirela suma de 2.984.358,6 lei, reprezentând contravaloarea a 9.947.862 de acţiuni deţinute la SC Compania de Cercetări Aplicative şi Investiţii SA (fostă SC ICA SA), acţiuni ce au fost donate de către inculpatul Voiculescu Dan fiicei sale Voiculescu Corina-Mirela conform contractului de donaţie autentificat sub nr. 1498/06.06.2006 de BNP „Mircea Elena”. – de la inculpatul Voiculescu Dan, în calitate de beneficiar real al Compania GRIVCO Sa Bucureşti la data încheierii contractului de închiriere nr. 5317/35/2003.165 între Compania GRIVCO Sa Bucureşti, în calitate de proprietar şi SC Romtelecom SA, în calitate de chiriaş, a sumelor încasate cu titlu de chirie în baza contractului sus menţionat aferente cotei de participare la beneficii/pierderi, în cuantum de 76,5% în perioada 30.06.2003 – 06.06.2006, respectiv suma de 3515756,4 USD plus TVA aferent, calculată la cursul de schimb al BNR valabil la data eliberării facturilor conform art. 1 din contractul de închiriere nr. 5317/35/2003.165. – de la numita Voiculescu Corina-Mirela a sumelor încasate în calitate de acţionar al Compania GRIVCO Sa Bucureşti începand cu data de 06.06.2006, conform contractului de donaţie autentificat sub nr. 1498/06.06.2006 de BNP „Mircea Elena”, pe parcursul derulării contractului de închiriere nr. 5317/35/2003.165 între Compania GRIVCO Sa Bucureşti, în calitate de proprietar şi SC Romtelecom SA, în calitate de chiriaş, cu titlu de chirie în baza contractului sus menţionat aferente cotei de participare la beneficii/pierderi, în cuantum de 37,375% începand cu data de 06.06.2006, sumă care se va calcula de organele care vor pune în executare prezenta decizie penală în funcţie de criteriile menţionate în cuprinsul art. 1 din contractul de închiriere nr. 5317/35/2003.165. – de la numita Voiculescu Camelia Rodica a sumelor încasate în calitate de acţionar al Compania GRIVCO Sa Bucureşti începand cu data de 06.06.2006, conform contractului de donaţie autentificat sub nr. 1498/06.06.2006 de BNP „Mircea Elena”, pe parcursul derulării contractului de închiriere nr. 5317/35/2003.165 între Compania GRIVCO Sa Bucureşti, în calitate de proprietar şi SC Romtelecom SA, în calitate de chiriaş, cu titlu de chirie în baza contractului sus menţionat aferente cotei de participare la beneficii/pierderi, în cuantum de 39,125% începand cu data de 06.06.2006, sumă care se va calcula de organele care vor pune în executare prezenta decizie penală în funcţie de criteriile menţionate în cuprinsul art. 1 din contractul de închiriere nr. 5317/35/2003.165. În baza art 397C pr pen, art 249 alin 4 C pr pen dispune luarea măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător în vederea confiscării speciale a echivalentului în lei de la data punerii în executare a dispozitiei de indisponibilizare a sumei de 3515756,4 USD plus TVA aferent, calculată la cursul de schimb al BNR valabil la data eliberării facturilor conform art. 1 din contractul de închiriere nr. 5317/35/2003.165, asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului Dan Voiculescu, inclusiv asupra conturilor societăţilor comerciale la care acesta figurează ca împuternicit, beneficiar real, asociat sau administrator, situate în ţară sau în străinătate, care se vor identifica în cursul punerii în executare a prezentei dispozitii de indisponibilizare. În baza art 251 C pr pen si art 129 alin 6 C. pr. fisc. desemnează ca organ însărcinat cu punerea în executare a dispozitiei de indisponibilizare asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului Dan Voiculescu, inclusiv asupra conturilor societăţilor comerciale la care acesta figurează ca împuternicit, beneficiar real, asociat sau administrator, situate în ţară sau în străinătate în vederea confiscării speciale a sumei de 3515756,4 USD plus TVA aferent, calculată la cursul de schimb al BNR valabil la data eliberării facturilor conform art. 1 din contractul de închiriere nr. 5317/35/2003.165, organele de cercetare penală ce vor fi desemnate de procurorul-sef al Direc?iei Na?ionale Anticorup?ie ?i Administratia Finantelor Publice a Sectorlui 1 Bucuresti, care vor colabora cu: a) Biroul pentru prevenirea criminalităţii şi de cooperare cu oficiile de recuperare a creanţelor din statele membre ale Uniunii Europene din cadrul Ministerului Justiţiei, în calitate de oficiu naţional pentru recuperarea creanţelor în domeniul urmăririi şi identificării produselor provenite din săvârşirea de infracţiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracţiunile; b) Agenţia Naţională de Administrare Fiscală; c) Oficiul Naţional al Registrului Comerţului; d) Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor; e) Autoritatea Naţională a Vămilor; f) Garda Financiară; g) Banca Naţională a României; h) Inspectoratul General al Poliţiei Române; i) Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară; j) orice altă autoritate sau instituţie publică, inclusiv cele responsabile de gestionarea, administrarea şi valorificarea bunurilor asupra cărora au fost instituite măsuri asigurătorii, precum şi a celor care fac obiectul confiscării speciale şi va încunoştinţa Curtea de Apel Bucuresti, Secţia a II-a penală, rezultatul verificărilor. În temeiul disp. art. 8 alin 2 din HG NR 32/2011 dispune sesizarea Biroului pentru prevenirea criminalităţii şi de cooperare cu oficiile de recuperare a creanţelor din statele membre ale Uniunii Europene din cadrul Ministerului Justiţiei, în calitate de oficiu naţional pentru recuperarea creanţelor în domeniul urmăririi şi identificării produselor provenite din săvârşirea de infracţiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracţiunile pentru ca prin intermediul formularului prevăzut în anexa nr. 2 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2006, aprobată prin Legea nr. 104/2007, cu modificările şi completările ulterioare, să facă verificări pentru identificarea bunurilor mobile şi imobile ale persoanelor fizice Voiculescu Dan, Voiculescu Camelia Rodica si Voiculescu Corina Mirela, inclusiv a conturilor societăţilor comerciale la care aceştia figurează ca împuterniciţi, beneficiari reali, asociaţi, directori sau administratori, situate în ţară sau în străinătate, cu menţiunea că în cererea ce urmează a fi adresata prin Reţeaua Interagenţii Camden de Recuperare a Creanţelor (CARIN) se va specifica că este necesara si identificarea conturilor deschise pe numele unor persoane fizice/juridice care părţile menţionate sunt împuterniciţi, beneficiari reali, asociaţi, directori sau administratori, identificarea rulajului conturilor menţionate in anexa in vederea stabilirii beneficiarilor reali. Biroul va încunoştinţa de urgenta rezultatul verificărilor Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a II-a penală. După identificarea bunurilor, conform 397 alin 4 C pr pen, Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a II-a penală, va completa, după caz, un certificat de indisponibilizare prev de Anexa 9 din Decizia-cadru 2003/577/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003 privind executarea în Uniunea Europeană a ordinelor de înghe?are a bunurilor sau a probelor sau, după caz, o cerere de comisie rogatorie pentru aducerea la indeplinire a dispozitiei de indisponibilizare dispusa de instanta. În temeiul art. 397 alin. 2 rap. la art. 249 alin. 4 C.p.p. instituie măsura sechestrului asigurător asupra imobilul situat în şoseaua Bucureşti – Ploieşti, nr. 25 – 27, sector 1, Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 4184,41 mp şi construcţia în suprafaţă 3140 mp edificată pe acesta cu suprafaţa construită la sol de 1986,25 mp, înscrisă în CF cu nr. 4405 a localităţii Bucureşti cu nr. cadastral 2693. În baza art 251 C pr pen si art 129 alin 6 C. pr. fisc. desemnează ca organ însărcinat cu punerea în executare a dispoziţiei de indisponibilizare a sechestrului asigurător instituit asupra imobilul situat în şoseaua Bucureşti – Ploieşti, nr. 25 – 27, sector 1, Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 4184,41 mp şi construcţia în suprafaţă 3140 mp edificată pe acesta cu suprafaţa construită la sol de 1986,25 mp, înscrisă în CF cu nr. 4405 a localităţii Bucureşti cu nr. cadastral 2693 organele de cercetare penală ce vor fi desemnate de procurorul-sef al Direc?iei Na?ionale Anticorup?ie ?i Administraţia Finanţelor Publice Ilfov. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. c) C.p.p. menţine măsurile asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –DNA, prin ordonanţa din data de 03.10.2008 prin care s-a dispus instituirea unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor şi a sumelor de bani aparţinând inculpaţilor în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune astfel cum au fost extinse prin încheierea de şedinţă din data de 01.07.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II a penală în dosarul nr. 25497/3/2012**, după cum urmează: A – sumele de bani disponibile în conturile bancare deţinute de inculpatul Voiculescu Dan la BRD SA pâna la concurenţa sumei de 15.000.000 RON- sold la data aplicarii masurii de 309.604 EUR, 1.130.085 USD , 93.061 RON, 236,09 CHF şi , respectiv 433,00 GBH- n.n. şi RBS Bank SA Bucureşti pâna la concurenţa sumei de 5.000.000 RON – sold la data aplicarii masurii de 12.886,39 USD, indisponibilizate prin procesul-verbal de aplicarea a sechestrului din data de 03.11. 2008; B – imobilul situat în Bucureşti, strada Şoseaua Dimitrievici Pavel Kiseleff, nr 22, et. 2, ap 6, sector 1 – aflat în proprietatea inculpatului Voiculescu Dan cu o valoare estimata de 250.000 EUR pentru care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător prin procesul-verbal din 03.11.2008 de instituirea sechestrului asigurător; C – imobilul situat în Bucureşti, sector 2, strada Elev Ştefanescu Ştefan, nr. 3, bl. 444 , sc. A , et. 2, ap 9 – aflat în proprietatea inculpatului Sin Gheorghe cu o valoare estimata de 110.000 EUR – pentru care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător prin procesul-verbal de instituirea sechestrului din 7.11 2008; D – imobilul situat în Bucureşti, sector 4 , strada Drumul Gazarului, nr 42, bl. A3, sc. 12, ap. 141 – aflat în proprietatea inculpatei Ene Vica cu o valoare estimata de 88.000 EUR pentru care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător prin procesul-verbal din data de 12.11 2008; E – imobilul situat în Otopeni, strada 23 August, nr. 111A, judeţul Ilfov aflat în proprietatea inculpatului Mencinicopschi Gheorghe şi a intervenientei Mencinicopschi Doina cu o valoare estimata de 456.000 EUR pentru care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător prin procesul- verbal din data de 11.11.2008; F – terenul în suprafaţa de 504,6 mp (suprafaţă măsurată 487,21 mp) amplasat în Bucureşti, strada Austrului, nr. 50. Sector 2, cu nr. cadastral 204827, înscris în cartea funciară a muncipiului Bucureşti, sector 2, cu nr. 204827, nr. CF vechi 18407; teren de 122,01 mp reprezentand cotă indiviză aferentă apartamentului nr. G92b, situat în Bucureşti, sector 2, strada Tuzla, nr. 9-27, bloc G, etaj 9+10, cu nr. cadastral 213236-C1-U392 înscris în cartea funciară a municipiului Bucureşti, Sector 2 cu nr. 213236-C1-U392 ( nr. CF vechi 79959); teren în suprafaţă de 2,88 mp reprezentand cotă indiviză aferentă boxei nr. 217, situată în Bucureşti, sector 2, strada Tuzla, nr. 9-27, bloc G, etaj S2 cu nr. cadastral 213236-C1-U1341 înscris în cartea funciară a municipiului Bucureşti, Sector 2 cu nr. 213236-C1-U1341 ( nr. CF vechi 80450); teren în suprafaţă de 3,93 mp reprezentand cotă indiviză aferentă parcării cu nr. 116 situată în Bucureşti, sector 2, strada Tuzla, nr. 9-27, bloc G, etaj S1 cu nr. cadastral 213236-C1-U783, înscris în cartea funciară a municipiului Bucureşti, Sector 2 cu nr. 213236-C1-U783 ( nr. CF vechi 80162); un nr. de 10 părţi sociale aparţinand lui Pantiş Sorin reprezentand o participaţie de 100% la capitalul social al SC Fintech Consulting SRL ( J40/1437/1999, CUI 11474042); un nr. de 49 părţi sociale aparţinand lui Pantiş Sorin reprezentand o participaţie de 49% din capitalul social al SC TLD Evolution SRL.; apartament situat în Bucureşti, strada Austrului, nr. 50, etaj 1, înregistrat în CF a mun. Bucureşti cu nr. 18408, cu nr. cadastral sau topo 6121/2 astfel cum acesta este descris prin procesul verbal de instituire a sechestrului din data de 11.11.2008 aflat la fila 190 din vol XXIV din d.u.p.; apartament situat în Bucureşti, strada Austrului, nr. 50, parter, înregistrat în CF a mun. Bucureşti cu nr. 18409, cu nr. cadastral sau topo 6121/1 astfel cum acesta este descris prin procesul verbal de instituire a sechestrului din data de 11.11.2008 aflat la fila 190 din vol XXIV din d.u.p. G – imobilul situat în Bucureşti, sector 3, strada Decebal, nr 6, bl S 10, scara 2, etaj 7, ap. 41 aflat în proprietatea inculpatului Sandu Jean –Catalin cu o valoare estimata de 210.000 EUR, transcris în CF nr. 220261/C1/U22, pentru care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător prin procesul-verbal din data de 07.11 2008; H – imobilul (teren + cladire) amplasat în Bucureşti, strada Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, nr. 135F, sector 1 cu valoare estimata de 1.000.000 EUR şi imobilul amplasat în Bucureşti, sector 2 , strada Avrig, nr. 63, bl E2, sc 5, ap. 151 – cu o valoare estimata de 95.000 EUR – bunuri aflate în proprietatea inculpatului Savulescu Vlad-Nicolae pentru care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător prin procesul-verbal din data de 03.11.2008. În baza art. 404 alin. 4 lit. c) C.p.p. menţine măsurile asigurătorii dispuse prin încheierea de şedinţă din data de 01.07.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II a penală în dosarul nr. 25497/3/2012**, după cum urmează: – imobilul teren intravilan în suprafaţă de 29.220,03 mp (conform actului de proprietate şi în suprafaţă de 29.220,05 mp conform măsurătorilor ), situat în Bucureşti, sector 1, strada Garlei, nr. 1D, identificat cu nr. cadastral 220360 înscris în CF a municipiului Bucureşti, sector 1 cu nr. 220360 şi a construcţiilor aferente înscrise în aceeaşi carte funciară sub nr. cadastral 220360/C1 ( nr. CF vechi 62455, nr. cadastral vechi 4441/3) care vor trece în patrimoniul statului liber de orice sarcini. – imobilul teren intravilan în suprafaţă de 4457 mp situat în Bucureşti, sector 1, strada Garlei, nr. 1B, identificat cu nr. cadastral 206097 înscris în CF a municipiului Bucureşti, sector 1 cu nr. 206097 ( nr. cadastral vechi 62453, nr. cadastral vechi 4441/1) care va trece în patrimoniul statului liber de orice sarcini. – imobilul teren intravilan în suprafaţă de 3000 mp situat în Bucureşti, sector 1, strada Garlei, nr. 1B, identificat cu nr. cadastral 217469 înscris în CF a municipiului Bucureşti, sector 1 cu nr. 217469 şi a construcţiilor aferente înscrise în aceeaşi carte funciară sub nr. cadastral 217469/C1 ( nr. CF vechi 62454, nr. cadastral vechi 4441/2) care vor trece în patrimoniul statului liber de orice sarcini. – un număr de 5634 acţiuni la Grupul Industrial Voiculescu şi compania Grivco S.A., în valoare totală de 2.535.300 lei, respectiv 39,125% din capitalul social al acestei societăţi, donate de către inculpatul Voiculescu Dan numitei Voiculescu Camelia Rodica. – un număr de 9.974.861 acţiuni la Compania de Cercetări Aplicative şi Investiţii S.A. , în valoare totală de 2.984.358,3 lei, respectiv 46,204775% din capitalul social al acestei societăţi, donate de către inculpatul Voiculescu Dan numitei Voiculescu Camelia Rodica. –      un număr de 5382 acţiuni la Grupul Industrial Voiculescu şi compania Grivco S.A., în valoare totală de 2.421.900 lei, respectiv 37,375% din capitalul social al acestei societăţi, donate de către inculpatul Voiculescu Dan numitei Voiculescu Corina Mirela. –   un număr de 9.947.862 acţiuni la Compania de Cercetări Aplicative şi Investiţii S.A. , în valoare totală de 2.984.358,6 lei, respectiv 46,204775% din capitalul social al acestei societăţi, donate de către inculpatul Voiculescu Dan numitei Voiculescu Corina Mirela. În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C.p.p. respinge ca nefondate apelurile declarate în cauză de către apelanţii Domnişoru Mihaela şi Domnişoru Ciprian. În temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) C.p.p. respinge ca inadmisibile apelurile declarate în cauză de către apelanţii Sc Grupul Industrial Voiculescu şi Compania GRIVCO Sa Bucureşti şi de către Societatea Compania de Cercetări Aplicative şi Investiţii SA. În temeiul art. 250 alin. 6 C.p.p. cu referire la art 13 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului şi a îndatoririlor fundamentale respinge ca nefondate contestaţiile formulate de intervenienţii Sc Grupul Industrial Voiculescu, Compania GRIVCO Sa Bucureşti şi de către Societatea Compania de Cercetări Aplicative şi Investiţii SA, Voiculescu Dan, Voiculescu Camelia Rodica, Voiculescu Corina-Mirela şi Mencinicopschi Doina. În temeiul art. 250 alin. 6 C.p.p. cu referire la art 13 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului şi a îndatoririlor fundamentale admite contestaţia formulată de intervenienţii Alexandru Claudia Alexandra şi Alexandru Mihai Cristian. Dispune ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra imobilului situat în Bucureşti, sector 5, str. Dr. Vicol, nr 3, ap 1 prin încheierea de şedinţă din data de 01.07.2014 a Curţii de Apel Bucureşti. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În temeiul art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia soluţionării apelurilor admise răman în sarcina statului. În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă pe fiecare dintre apelanţii Domnişoru Mihaela şi Domnişoru Ciprian, la plata a cate 500 de lei reprezentand cheltuieli judiciare avansate de stat şi pe fiecare dintre apelanţii Sc Grupul Industrial Voiculescu şi Compania GRIVCO Sa Bucureşti şi Societatea Compania de Cercetări Aplicative şi Investiţii SA la plata a cate 1000 de lei reprezentand cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariile apărătorilor din oficiu desemnaţi pentru apelanţii inculpaţi Voiculescu Dan, Popa Corneliu, Sandu Jean Cătălin, Mencinicopschi Gheorghe, Pantiş Sorin, Săvulescu Vlad Nicolae, Pop Flavius Adrian, Baciu Constantin, Sin Gheorghe, Marinescu Grigore, Petre Alexandru şi Ene Vica în cuantum de 400 de lei pentru fiecare se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 08.08.2014.

PRESEDINTELE DE ONOARE AL PARTIDULUI CONSERVATOR DAN VOICULESCU A DECLARAT,VINERI,DUPA VIZITA LA IPJ,CA „NU E USOR SA LUPTI CU TRAIAN BASESCU”,DAR A ADAUGAT CASI-A ASUMAT ACEST LUCRU SI „NU VA RENUNTA NICIODATA LA ONOARE,DEMNITATE SI CURAJ,DAR II PARE RAU DE CEI 12 OAMENI NEVINOVATI IMPLICATI IN DOSARUL POLITIC TELEPATIA!”

8 aug.

 
 
 
Update 10.35 – Dan Voiculescu a spus, vineri, după vizita la IPJ, că îi pare rău pentru că 12 oameni suferă nevinovaţi, făcând referire la cei implicaţi în Dosarul Telepatia.

 
În schimb, preşedintele fondator al Partidului Conservator a precizat că nu regretă lupta cu Traian Băsescu, „nu e uşor să lupţi cu preşedintele”, dar a  adăugat că şi-a asumat acest lucru şi „la onoare, demnitate şi curaj, nu renunţ niciodată”.
 

 

____________________________________________

Ştirea iniţială 10.20

Judecătorii vor da sentinţa în dosarul Telepatia în câteva ore. După un apel fulger, judecat în doar o lună, avocaţii celor implicaţi în dosar spun că nu există nicio explicaţie logică pentru graba judecătorilor de a da un verdict în acest caz complicat.

Este aproape imposibil ca în decurs de o lună, de când actualul complet a preluat cazul, magistraţii să fi avut timp suficient pentru a studia toate probele din dosar, consideră avocatul Gheorghiţă Mateuţ. În opinia acestia, magistraţii se grăbesc şi cu pronunţarea sentinţei, după pledoariile finale şi depunerea concluziilor scrise. 

„Îngrijorarea mea e că instanţa nu va avea timpul să studieze concluziile. Nu există niciun argument pentru a se trece cu aşa uşurinţă, fără analiză de probe esenţiale. S-au respins probe în cascadă”, a spus Gheorghiţă Mateuţ, avocatul lui Dan Voiculescu.

Probe zdrobitoare au fost prezentate în ultimele săptămâni, însă magistraţii au respins rând pe rând toate cererile avocaţilor. 

Întreg apelul a fost judecat într-o lună, în vacanţa judecătorească. În ultimele zile s-a vorbit de probe care ar fi putut schimba cu totul parcursul procesului, însă judecătorii au respins cererile avocaţilor pe bandă rulantă. 

Tot dosarul se bazează pe sesizări anonime, fără noimă şi pe un prejudiciu fabricat din pix. 

Dan Voiculescu a cerut redeschiderea dosarului în care Traian Băsescu este acuzat de spălare de bani, dar care a fost suspendat după ce a devenit preşedinte. 
 

Profesorul Gheorghe Mencinicopschi, un om de ştiinţă care şi-a dedicat patru decenii cercetării, a devenit şi el peste noapte victimă a unei răzbunări politice. Procurorii îl acuză de abuz în serviciu în dosarul privatizării ICA. După ani de procese, doctorul Mencincopschi speră să i se dovedească nevinovăţia. 
 
El atrage atenţia asupra unei anomalii din dosar: contabilul-şef, cel care a semnat actele privatizării ca specialist financiar, nici nu mai face parte din acest caz, semn că a fost considerat nevinovat de procurori. 
 
Sorin Pantiş, fostul ministru al Comunicaţiilor, inculpat şi el în acest caz pentru perioada în care a fost director executiv la ICA, se declară optimist în privinţa sentinţei. Pantiş invocă acea expertiză din dosar care arată că nu există niciun prejudiciu în acest caz.
 
De la preluarea cazului, completul condus de judecătoarea Camelia Bogdan a respins pe bandă rulantă toate cererile avocaţilor şi a făcut audieri maraton, uneori şi de 12 ore. Magistraţii au refuzat printre altele, audierea lui Traian Băsescu şi a foştilor miniştri ai Agriculturii, Dacian Cioloş şi Ilie Sârbu, deşi aceştia au avut un rol important în acest dosar şi puteau oferi date concludente. A fost respinsă inclusiv solicitarea de audiere a fiicelor lui Dan Voiculescu, dar şi a actualului ministru al Agriculturii.
%d blogeri au apreciat asta: