Arhiva | 6:42 pm

ABOU BAKR AL- BAGHDADI (FANTOMA) – NOUL BEN LADEN, AUTOPROCLAMAT „CALIF” AL STATULUI ISLAMIC,NOUA EPOCA A JIHADISMULUI LA PORTILE EUROPEI SI ALE USA!

20 aug.

Abou Bakr al- Baghdadi –  noul Ben Laden

 

Oameni decapitați, crucificați, omorâți cu pietre sau executați cu sutele: imaginile difuzate de jihadiştii Statului Islamic fac de câteva luni înconjurul lumii. Teroriștii sunt bine înarmați, au mulți bani și controlează o zonă întinsă în Irak și Siria. Condus de Abou Bakr al- Baghdadi, autoproclamat «calif», Statul Islamic îi atrage pe jihadistii din lumea întreagă.

I se spune « Fantoma ». Până de curând nu i se cunoșteau decât două fotografii, una în alb-negru, dar se stia ca el conduce organizaţia.  În luna iulie a apărut însă într-o moschee din Mossul (dacă a fost el ! ) și a ținut un discurs. Îmbrăcat în negru, cu turban, le-a spus musulmanilor prezenți acolo : «sunt cel care a fost desemnat să va conducă. Ascultați-mă așa cum îl ascultați pe Dumnezeul vostru».  Irakianul, în vârstă de 43 de ani, e licenţiat în științe islamice la Universitatea islamică din Bagdad.

« Un om foarte pios», așa îl descriau cei care îl știau înainte de căderea lui Saddam Hussein. Cunoaște perfect Coranul și e o adevărată « sursă de inspirație » pentru milioane de suniţi. Susţine că este descendent al profetului Mahomed și a scris chiar o teză despre asta.  A fost arestat în 2004 de forțele americane. O dată cu ieșirea din închisoare și-a consolidat reputația sângeroasă organizând mai multe atentate, în special cel asupra catedralei din Bagdad, unde masacrează 50 de persoane.

« Succesul mondial » vine insa după victoriile militare recente  din Siria –  unde se luptă cu forțele lui Bashar al-Assad și în Irak, unde e în război cu șiiții  premierului Nouri al Maliki. Acum câteva săptămâni s-a autoproclamat Calif, comandant suprem al musulmanilor din lumea întreagă. După cum scrie ziarul libanez l’Orient le Jour  « în comparație cu Baghdadi, șeful Al-Qaeda, Ayman al Zawahiri pare un intelectual pacifist ». Recompensa pentru prinderea lui e de 10 milioane de dolari.

În urmă cu câteva zile, luptătorii Statului Islamic au cucerit barajul din orașul Mossul, cea mai mare sursă de electricitate din Irak. Au anunțat că vor cere de la localnici o taxă pentru a le furniza curent electric. De asemenea,  amenință  să dinamiteze barajul sau să deschidă vanele, ceea ce ar provoca inundații masive. Există un precedent,  la Faludja, în estul țării, când au deschis vanele barajului, obligând mii de locuitori să fugă.

La porțile Europei

Statul Islamic nu este periculos numai pentru regiune, ci pentru întreaga Europa. Spre deosebire de Afganistanul îndepărtat  în care se refugiase Ben Laden, Irakul și Siria se află la porțile Europei. Putem spune de altfel că prezența organizației a început să se facă simțită: ucigașul a patru persoane la muzeul evreiesc din Bruxelles, Mehdi Nemmouche, este membru al Statului Islamic.

Până acum, înaintarea lor a fost rapidă, atât în Irak, cât și în Siria pe fondul slăbiciunii armatelor din cele două țări. Recent, Statele Unite au început bombardarea pozițiilor deținute de organizația teroristă.  Statul Islamic are bani, armament și priză la jihadiştii din lumea întreagă, dar are și mulți inamici. Toate țările din regiune, fie că este vorba despre Iran sau Turcia, sunt interesate de dispariția acestei forțe. Culmea ironiei, același interes îl are și cealaltă mare organizație teroristă, Al -Qaeda, căreia apariția Statului Islamic i-a stricat planurile ! Forțele Statului Islamic ar putea să nu reziste multă vreme luptând pe atâtea fronturi: împotriva guvernului irakian, împotriva trupelor din Kurdistanul irakian,  împotriva forțelor lui Bashar al-Assad, împotriva altor rebeli sirieni…

În fine, nici populația din zonele ocupate de luptătorii Statului Islamic nu îi susține, dimpotriva e înfricoșată de versiunea radicală a legii islamice aplicate, care implică amputări și decapitări. Marea problemă a unui tip de organizație ca Statul Islamic  este că, de fapt, nimeni nu vrea să trăiască într-un asemenea regim.

Organizația se numește acum Statul Islamic, dar strămoșul ei a fost Al Qaeda în Mesopotamia, condusă inițial de Abou Moussab al Zarqaui, un terorist ucis de americani în 2006. S-a mai numit Statul Islamic în Irak, apoi Statul Islamic în Irak şi Levant şi de la începutul acestei veri poartă numele de Statul Islamic. Organizație sunită (una dintre cele două ramuri principale ale Islamului),  actualul Stat Islamic a apărut în Irakul post-Saddam Hussein și a fost foarte activă pana în 2007, făcând mai multe atentate. Intră însă într-un con de umbră odată cu întărirea prezenței militare americane în Irak și datorită faptului că multe miliții sunite depun armele sau primesc niște bani și cad la înțelegere cu guvernul irakian. În ultimii ani însă  situația se schimbă: americanii se retrag din Irak, premierul șiit irakian, Nouri al Maliki, îi marginalizează pe suniţi și nu mai varsă bani milițiilor. Ca urmare, acestea nu se mai opun jihadistilor din Statul Islamic, ci chiar pactizează cu ei. În plus, războiul civil din Siria dă aripi jihadistilor, care merg acolo să lupte împotriva regimului lui Bashar al-Assad. În clipa de față, Statul Islamic controlează un teritoriu important în cele două țări vecine, Irak și Siria, și mai multe orașe în cele două state, inclusiv Mossul, al doilea oraș din Irak, cu un milion și jumătate de locuitori. Baza lor este în Raqa, oraș de 250 de mii de locuitori din Siria. 

Execuțiile publice –  teroare și comunicare

De fiecare data când intră într-un oraș, luptătorii Statului Islamic procedează la execuții spectaculoase : agitând celebrul steag negru decapitează, lapidează sau împușcă în public zeci de opozanți. Scopul e de a înăbuşi toate focarele de rezistentă din oraș, dar și de a-i speria pe combatanții din trupele oficiale. Poze sau videoclipuri cu execuțiile sunt postate pe internet și nu de puține ori soldații irakieni sau sirieni au luat-o la fugă când trupele Statului Islamic se apropiau, din cauza reputației acestora. La fel fac și reprezentanții minorităților religioase : zeci de mii de creștini sau de membri ai comunității Yezidi ( adepții unui curent religios derivat din zoroastrism) au fugit în fața înaintării luptătorilor din Statul Islamic.

Paradoxal (sau nu), teroriștii au și cunoștințe de administrație. Astfel, observatorii au fost mirați să afle că, la numai trei zile după cucerirea orașului irakian Mossul, electricitatea, apa și transportul în comun fuseseră restabilite. Orasul funcționează acum după cele 16 reguli stricte impuse printr-un document al organizației. Unul dintre articole interzice consumul de alcool și tutun, un altul interzice orice manifestaţie publică, pe motiv că ar fi contrară islamului. Femeile nu mai au voie să iasă din casă fără autorizația unui bărbat din familie, creștinii trebuie să se convertească sau să plătească un impozit de 250 de dolari pe lună. În fine, la articolul 5,  opozanții sunt anunțați că vor fi, după caz, expulzați, mutilați, crucificați sau executați în alt mod.

Cea mai bogată organizație teroristă

Ani de zile, Statul Islamic a primit bani de la finanțatori privați din zona Golfului. Odată cu ofensiva rapidă din ultimele luni și căderea mai multor orașe, prada de război a crescut. Numai de la sucursala băncii centrale din Mossul au fost furați aproape 500 de milioane de dolari. Se estimează că Statul Islamic are azi peste un miliard de dolari, devenind astfel cea mai bogată organizație teroristă din lume (averea Hamasului în 2011 era estimată la 70 de milioane de dolari, talibanii din Afganistan au cel mult 400 de milioane de dolari). Capturarea unor rafinării și câmpuri petrolifere a permis jihadistilor să se lanseze în comerțul cu petrol. Potrivit site-ului american Quarz, care preia un studiu al Irak Oil report, comerțul cu petrol le aduce jihadistilor cam un milion de dolari pe zi. Altă sursă de bani o reprezintă furtul și vânzarea de antichități (lucru pe care îl făceau și talibanii în Afganistan). În fine, răpirea unor cetăţeni occidentali mai aduce alte milioane bune în tezaurul Statului Islamic, la fel ca și instituirea de impozite noi în orașele pe care le controlează.

Oaste de „strânsură”

Numărul luptătorilor este estimat undeva între 10 și 20 de mii de oameni și e în creștere. E o « oaste de strânsură » în care se regăsesc fanatici religioși, dar și oportuniști, bandiți sau foști militari din armata lui Saddam Hussein. Victoriile din ultimele luni fac din Statul Islamic un pol de atracție pentru jihadistii din lumea întreagă. Potrivit autorităților de la Paris,  nu mai puțin de 800 de francezi sunt înrolați în diferite grupuri jihadiste din Siria, o bună parte în Statul Islamic. Există și aproximativ 200 de belgieni în aceeași situație.  Ofensiva din ultimele luni înseamnă și arme noi pentru teroriști. Forțele irakiene au abandonat pe terenul de luptă tancuri, camioane cu sisteme anti rachetă sol-aer, lansatoare anti-tanc, mii de puști. O parte din armamentul capturat de islamiști e nou și de fabricație americană.

Reclame

DEMISUL PENAL AL ROMANIEI,”TINERELU’,CU SANGE DE VIPERA”,TRAIAN BASESCU,TRAGE CU TOTI DINTII LA B1 TV ,PENTRU SUSTINEREA TIGANCUSEI DIN IATAC LENUTA DI’PLESCOI,”CANDIDATA „LA ALEGERILE PREZIDENTIALE!”

20 aug.

basescu b1
Președintele Traian Băsescu se pare că intră în campanie electorală. După ce i-a dat binecuvântarea, la Cotroceni, Elenei Udrea, acum Băsescu se pregătește de prima ieșire publică. 

”Miercuri seara, începând cu ora 20:00, preşedintele Traian Băsescu este invitatul Mădălinei Puşcalău, în emisiunea “Bună seara, România!””, anunță B1 TV.

VICEPRESEDINTELE PSD,SENATORUL GABRIELA FIREA ,ATAC DUR LA KLAUS IOHANNIS:”CRIN ANTONESCU A AFLAT ADEVARURI ASCUNSE ROMANILOR DESPRE IOHANNIS ,CARE L-AU DETERMINAT SA-L CONSIDERE PE PRIMARUL SIBIULUI CA NU IL CONSIDERA UN CANDIDAT VIABIL LA PREZIDENTIALE!

20 aug.

Firea: Antonescu a aflat ceva despre Klaus Iohannis de vreme ce nu îl consideră un candidat viabil la prezidenţiale

Vicepreşedintele PSD, senatorul Gabriela Firea, se arată convinsă că ‘există nişte adevăruri ascunse românilor’, care l-au determinat pe fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, să îşi exprime reţinerea în a-l susţine şi vota pe candidatul ACL, actualul lider al PNL, Klaus Iohannis, în alegerile prezidenţiale.

Astfel, senatorul social-democrat a făcut un apel atât către Crin Antonescu, cât şi către Klaus Iohannis, pentru a lămuri această situaţie şi pentru a explica de ce acum ‘domnul Iohannis nu mai merită nici măcar un vot’, deşi acesta s-a bucurat, în trecut, de sprijinul fostului preşedinte al Senatului.

„Fostul preşedinte al PNL şi al Senatului, Crin Antonescu, a afirmat că nu îl susţine pe Klaus Iohannis, candidatul PNL şi PDL, în campania electorală şi că nici măcar nu ştie dacă îl votează. Din expresia feţei şi din atitudine părea că mai degrabă nu îl va vota pe Klaus Iohannis. (…) Avem rugămintea la domnul Crin Antonescu dacă poate să detalieze subiectul, iar domnului Iohannis îi solicităm imperativ să se clarifice ce s-a întâmplat în câteva luni astfel încât Crin Antonescu, care l-a susţinut atât de mult şi atât de puternic pe domnul Iohannis, acum practic consideră că nu mai este un candidat viabil la preşedinţia României, că nu mai este omul pe care l-a cunoscut şi l-a prezentat românilor ca fiind un cetăţean onest, un profesionist, un primar de succes, un om care poate să conducă România”, a spus Firea, miercuri, într-o conferinţă de presă.

Ea a adăugat faptul că, unul dintre motivele care au condus la ruperea USL a fost insistenţa lui Crin Antonescu de a-l propune vicepremier pe Klaus Iohannis în Guvern.

„Să nu uităm faptul că unul dintre motivele principale pentru care USL s-a destrămat a fost şi fiindcă domnul Antonescu a dorit, consider cu bună-credinţă, să îl impună în Guvern pe Klaus Iohannis nu doar ca ministru de Interne, ci şi ca viceprim-ministru, deşi ştiam foarte bine care era configuraţia la acel moment. Deci atunci Klaus Iohannis ar fi avut toate calităţile morale şi profesionale, iar acum nu le mai are. Acum domnul Iohannis nu mai merită nici măcar un vot, nu mai merită nici măcar susţinere în campania electorală. (…) Sunt convinsă că s-a întâmplat ceva, că domnul Antonescu a aflat ceva despre Klaus Iohannis şi toţi românii trebuie să afle acest lucru pentru că domnul Iohannis este înscris în cursa prezidenţială”, a mai spus Firea, precizând că îl cunoaşte personal, de mulţi ani, pe Crin Antonescu şi că acesta ‘dă greutate şi consistenţă cuvintelor şi nu are o superficialitate în discurs’.

„Sunt convinsă că există nişte elemente care nouă ne scapă, pe care cei doi le ştiu şi care sunt ascunse românilor”, a conchis senatorul PSD.

Fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, a declarat luni seară, la Realitatea Tv, că liberalul Klaus Iohannis nu a reuşit, până la acest moment, să îl convingă să îi dea votul său în alegerile prezidenţiale.

„Cunosc candidatul Ponta şi nu îl votez. Nu cunosc candidatul Iohannis şi mă uit cu mare atenţie la el. Nu e exclus, dar pe Victor Ponta sigur nu îl votez. Dacă aş fi avut elementele să îl votez ca preşedinte al României, atunci USL nu s-ar fi rupt. (…) Pe Klaus Iohannis îl urmăresc ca să văd dacă îl susţin. Îl urmăresc ca un cetăţean, ca un om politic, ca un coleg de partid să văd dacă este un om pe care trebuie să îl votez ca preşedinte sau nu”, a spus Antonescu. (Agerpres)  

SECRETARUL GENERAL AL PMP,CRISTIAN PETRESCU DESPRE INTALNIREA DE LA COTROCENI SI MODUL CUM A „DEZBRACAT-O”,TRAIAN BASESCU PE LENUTA DI’PLESCOI!

20 aug.

udrea base
Unul dintre participantii la negocierile de la Cotroceni dintre Elena Udrea si Traian Basescu a dezvaluit miercuri o parte din discutiile din interior.

Secretarul general al PMP, Cristian Petrescu, a spus ca la intalnirea cu Basescu a mers “o buna parte din conducerea partidului”.

“Am discutat in principal, pana am plecat eu, despre programul dnei Udrea, despre ce are de gand sa faca atunci cand va deveni presedintele Romaniei, despre oferta cu care se va prezenta in fata electoratului. Au fost discutii pe ce vom propune electoratului”, a declarat liderul PMP.

El nu a dorit sa spuna ce le-a zis seful statului, dar a mentionat: “Daca ar fi fost hotarat sa nu o sustina pe Udrea, nici n-am fi avut ce sa cautam la Cotroceni”.

NAZISTUL KLAUS IOHANNIS „SASE CASE”,SAMSARUL DE COPII,DAR AMIC CU DEMENTUL TRAIAN BASESCU,IL IA „LA MISTO”PE PAIATA CRIN „CHUCKY”ANTONESCU:”E O GLUMA …A NATURII!”

20 aug.

antonescu-iohannis
Klaus Iohannis a ajuns prezidențiabilul ACL după ce a câștigat competiția din PNL împotriva lui Crin Antonescu și pe cea cu PDL, când l-a avut ca adversar pe Cătălin Predoiu. După ce Crin Antonescu a spus că nu ar vota cu Iohannis, liderul PNL îi dă replica fostului său șef.

Întrebat despre ipoteza vehiculată în ultimele zile cu privire la posibilitatea unei candidaturi independente a lui Crin Antonescu la Preşedinţie, Iohannis a spus că, în opinia sa, este ‘o glumă’.

‘După declaraţiile domniei sale, nu am mai vorbit. Consider că mai are nevoie de un pic de timp ca să digere schimbările care s-au produs şi care pentru domnia sa, cu siguranţă, au fost drastice. Sunt convins că ştie să accepte, dar eu cred că încă este trist’, a spus preşedintele PNL.

Întrebat dacă a simţit vreodată că l-a trădat pe Crin Antonescu, cel care l-a adus în PNL, Iohannis a negat categoric. ‘Nici nu am avut cum să simt aşa din moment ce nu am făcut aşa’, a replicat liderul liberal.

sursa: agerpres

FOSTUL CONSILIER AL LUI TRAIAN BASESCU,THEODOR BERNA ARESTAT,PENTRU SPALARE DE BANISI EVAZIUNE FISCALA!

20 aug.

Theodor Berna, omul lui Băsescu, arestat pentru spălare de bani

Fost consilier al lui Traian Băsescu, pe vremea când acesta era primar al Capitalei, Theodor Berna, administratorul SC Tehnologica Radion şi SC Teloxim Con SRL Bucureşti, a fost arestat preventiv pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti. Alături de acesta a mai fost reţinut şi Bujoreanu Florian, administrator la SC Proiect Alfa Capital SRL Bucureşti, iar alte cinci persoane au fost puse sub control judiciar, fiind cercetate pentru evaziune fiscală şi spălare de bani. Prejudiciul adus statului român în acest dosar se ridică la peste 100 de milioane de euro, din care 23 milioane euro rezultat din comiterea infracţiunii de evaziune fiscală şi 78,5 milioane euro din săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, se mai arată în comunicatul Parchetului. Cei opt, în calitate de administratori ai mai multor societăţi comerciale, au înregistrat în contabilitate operaţiuni comerciale nereale urmate de transferuri de bani, în scopul ascunderii provenienţei ilicite a acestora, sume care ulterior au fost retrase în numerar din conturile unor societăţi comerciale de tip fantomă. Tehnologica Radion este cunoscută ca fiind “abonată” la banii statului, în perioada 2009-2012, în timpul guvernării PDL, firma a încheiat nenumărate contracte cu statul, a căror valoare depăşeşte 400 de milioane de euro.

Omul de afaceri, Theodor Berna este cunoscut ca fiind unul dintre “regii asfaltului”, la concurenţă cu Dorinel Umbrărescu, Costel Căşuneanu şi Dan Besciu. Theodor Berna deţine 99,98% din acţiunile societăţii Tehnologica Radion, firmă cunoscută ca fiind abonată la banii statului.  Majoritatea contractelor derulate de firmele lui Berna au fost încheiate cu Primăria Capitalei sau cu primăriile de sector, cu administraţiile judeţene, precum şi cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.

Tehnologica s-a ridicat pe banii statului
Tehnologica Radion a fost înfiinţată în 1999 şi avea ca obiect de activitate extracţia şi prepararea minereurilor feroase, însă din 2002 s-a reprofilat pe asfaltări. Tehnologica Radion a început să prospere după ce Băsescu a câştigat Primăria Capitalei. Astfel, firma a ajuns în 2004 să aibă de zece ori mai mulţi angajaţi decât în 1999, ajungând la 170, iar cifra de afaceri era de 25 de ori mai mare decat în ’99. Anul trecut, Tehnologica Radion avea 2.002 angajaţi, iar cifra de afaceri era de circa 80 de milioane de euro, cifre cu mult mai mici decât în 2012, când la guvernare era încă Cabinetul Boc, firma având atunci 2.161 de angajaţi şi o cifră de afaceri de peste 125 de milioane de euro, potrivit datelor înregistrate pe site-ul Ministerului Finanţelor. Firma lui Berna a lucrat bine cu Primăria Capitalei şi în mandatul lui Adriean Videanu. Colaborarea strânsă cu Primăria Capitalei i-a pavat drumul şi către alte instituţii ale statului din restul ţării. În perioada 2009-2012, în timpul guvernării PDL, Tehnologica Radion a încheiat nenumărate contracte cu statul, a căror valoare depăşeşte 400 de milioane de euro. Contractele încheiate cu instituţiile statului au făcut dintr-o firmă de apartament, cu o cifra de afaceri derizorie, cum era Tehnologica Radion, o firmă prosperă, a cărei cifră de afaceri ajunge anual la milioane de euro. Evoluţia cunoscută de firma Tehnologica Radion l-a transformat pe Theodor Berna într-un important om de afaceri, a cărei avere a ajuns de la 500.000 de dolari în 1998 la peste 80 de milioane de euro acum. Theodor Berna este acţionar majoritar şi la firma Teloxim Con SRL, cu un pachet de acţiuni de 95%, fiind asociat cu Loredana Georgia Caldray, cea care deţine 5% din acţiuni, nimeni alta decât fiica omului de afaceri. Loredana Georgia Berna, căsătorită Caldray şi stabilită în Franţa, la Vendome, este fosta cântăreaţă Gia. SC Tehnologica Radion SRL este implicată şi în dosarul în care Mădălin Dumitru, directorul suspendat al Direcţiei generale infrastructură şi servicii publice din cadrul Primăriei Capitalei, este cercetat de DNA pentru corupţie.

Firmele au acelaşi sediu
Societatea Proiect Alfa Capital a fost înfiinţată în 2013, având ca obiect de activitatea Lucrări de construcţii de drumuri şi autostrăzi. Firma are 55 de salariaţi, o cifră de afaceri de 51.148.820 de lei şi pierderi în valoare de 25.700.243, potrivit datelor transmise Ministerului Finanţelor. Firma funcţionează într-un apartament din str. Dâmboviţa nr. 61, adică lângă sediul Tehnologica Radion, din str. Dâmboviţa nr. 59.

Negoiţă, “sponsorul” lui Berna

Începând din 2007, Tehnologica Radion a devenit firma de casă a fostului primar din Sectorul 3, Liviu Negoiţă. Acesta a atribuit prin încredinţare directă firmei lui Berna mai multe contracte de asfaltare a parcărilor şi a aleilor dintre blocuri, precum şi lucrări de reabilitare termică. În 2011, Tehnologica Radion a fost implicată într-un scandal cu privire la costurile reabilitării termice a unor blocuri din zona Câmpia Libertăţii. Locatarii au constatat că în loc de 1.000 de euro, cât trebuia să plătească iniţial, tariful s-a dublat. Astfel, Tehnologica Radion a dat un tun de 150 de milioane de euro prin deturnare de fonduri.

AMR SE REVOLTA DE TRADAREA COLEGILOR SAI DIN CSM!

20 aug.

Actul de intimidare făţişă a judecătorilor adoptat de CSM la iniţiativa DNA în 3 iulie a.c., dat publicităţii abia în 8 august, lasă deschisă poarta abuzurilor. O urmărire penală împotriva unui judecător îl scoate practic din instanţă; mai mult, el poate fi hărţuit de procurori cu diverse pricini, putând fi audiat oricând ca martor, potrivit Hotărârii 846bis.
De ce s-a dat număr cu “bis” tot în 3 iulie a.c.? Hotărârea 846 este de fapt un răspuns la cererea a 29 de judecători de la Curtea de Apel Oradea care au sesizat conţinutul defăimător la adresa magistraţilor difuzat într-un comunicat al DNA la 31 martie 2014.
Cum a înţeles plenul CSM să apere imaginea şi independenţa Justiţiei faţă de conflictul deschis şi public dintre procurorii DNA din Oradea şi judecătorii Curţii de Apel? Hotărârea 846, difuzată public în 24 iulie, ia apărarea DNA, acceptând tonul ofensator şi generalizator care  insinuează corupţia judecătorilor.
Hotărârea 846bis consfinţeşte abuzul DNA şi lasă deschisă poarta pentru eliminarea judecătorilor incomozi. O manevră cusută cu aţă albă, care stârneşte protestul şi îngrijorarea Asociaţiei Magistraţilor din România.
Dan Constantin



Gabriela Baltag, preşedinta AMR: “Decizia CSM, cel mai grav atentat la independenţa judecătorului”

Asociaţia Magistraţilor din România contestă hotărârea prin care CSM le-a dat procurorilor DNA puterea de a-i scoate din dosare pe judecătorii incomozi
Preşedinta Asociaţiei Magistraţilor din România (AMR), judecătoarea Gabriela Baltag, a intervenit telefonic, luni 18 august 2014, la emisiunea “Subiectiv” de la Antena 3, realizată de jurnalistul Răzvan Dumitrescu, pentru a reclama faptul că hotărârea nr. 846bis, emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, reprezintă “cel mai grav atentat la independenţa judecătorului”, potrivit unui articol publicat pe Lumeajustitiei.ro.

CSM vrea să îndepărteze judecătorii incomozi din sistem
Plenul CSM a emis Hotărârea nr. 846bis, prin care a stabilit că un judecător ar trebui să se abţină de la a mai judeca dosare de corupţie în situaţia în care Direcţia Naţională Anticorupţie a început urmărirea penală împotriva sa ori faţă de un apropiat al său. Decizia a stârnit rumoare încă de la publicarea dispozitivului pe site-ul CSM, iar controversele s-au înteţit o dată cu apariţia motivării acestei hotărâri, abia în 13 august. Astfel, prima organizaţie din sistemul judiciar care ia atitudine faţă de gravele nereguli din cuprinsul Hotărârii nr. 846bis/03.07.2014 a Plenului CSM, prin care procurorilor DNA li s-a oferit posibilitatea de a-i îndepărta din dosarele de corupţie pe judecătorii nedoriţi, este chiar Asociaţia Magistraţilor din România (AMR).

“Niciodată un judecător nu va merge pe probabilităţi”
Iată poziţia exprimată de preşedintea AMR  faţă de Hotărârea nr. 846bis/03.07.2014 a Plenului CSM. “Daţi-mi voie să vă spun că această hotărâre a plenului CSM adoptată pe 3 iulie, pentru că după cum vedeţi dumneavoastră cam toate lucrurile în neregulă se întâmplă sistemului judiciar vara, când începe vacanţa judecătorească. Noi am observat această hotărâre, am văzut în extras de altfel, pentru că a venit imediat, a fost o grabă teribilă de a comunica instanţelor, să nu cumva să scăpam din vedere conţinutul acestei hotărâri. Această hotărâre a plenului CSM, din punctul meu de vedere şi al colegilor mei pe care am putut să îi consult din Consiliul Director, această hotărâre este cel mai grav atentat la independenţa judecătorului. Vă spun la independenţa judecătorului şi nu a magistratului în general, pentru că, deşi uneori prin motivarea acestei hotărâri veţi vedea că se face trimitere la magistrat, de fapt, este vorba numai despre judecător şi nu despre orice judecător, despre judecătorul din materie penală”, a declarat Gabriela Baltag în cadrul emisiunii “Subiectiv”. Gabriela Baltag a mai precizat că această hotărâre a plenului CSM cuprinde două componente. “O dată, se vorbeşte despre cei care posibil să fi săvârşit fapte de corupţie şi ar trebui cumva să se abţină. Deci se merge pe probabilităţi, imaginaţi-vă, niciodată un judecător nu va merge pe probabilităţi. Cum adică ar trebui să se abţină, să nu existe nici o îndoială, nici o suspiciune, ne întrebăm pentru judecători nu există aceleaşi garanţii ca pentru toţi cetăţenii din ţara aceasta?”, au fost câteva dintre întrebările ridicate de preşedinta AMR, citată de Lumeajustitiei.ro.

Judecătorul, vulnerabil de a se trezi cu o plângere de acest gen
“Ne întrebăm şi noi de ce nu se face nicio trimitere la procurori. Deci, dacă vedeţi dumneavoastră, numai judecătorii sunt bănuiţi că ar putea să săvârşească fapte de corupţie. Nu face nimeni trimitere în această motivare despre ce ar trebui să facă un procuror”, a precizat Gabriela Baltag la întrebarea ridicată de Răzvan Dumitrescu şi anume “de când decid procurorii ce judecător intră în anumite complete şi ce judecător nu intră”.
Aceasta a mai precizat că urmare unei asemenea hotărâri există un mare risc şi anume “vulnerabilitatea oricărui judecător să se trezească cu un gen de plângere de acest, nu ştiu eu… că nu ştiu ce a săvârşit. Şi în felul acesta judecătorul este îndepărtat de la judecarea anumitor cauze. (…) Aceasta este o creaţie a CSM-ului,  foarte gravă, pe care Asociaţia Magistraţilor o să o conteste”. 

%d blogeri au apreciat asta: