Arhiva | 6:08 pm

PRESEDINTELE PLR, SI PRESEDINTELE SENATULUI,CALIN POPESCU TARICEANU A CERUTJOI TUTUROR PARTIDELOR CARE RESPECTA CONSTITUTIA,SA FIE PREGATITE PENTRU A TREIA SUSPENDARE A LUI TRAIAN BASESCU!” EU LANSEZ UN AVERTISMENT FOARTE SERIOS!”

21 aug.

basescu
Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, a cerut joi tuturor partidelor care respecta Constitutia sa fie pregatite pentru a treia suspendare a lui Traian Basescu. “Eu lansez un avertisment foarte serios”, spune acesta.

„Acțiunea electorală fățișă desfășurată ieri în sediul Administrației Prezidențiale alături de delegația PMP și declarațiile făcute de Președintele României la postul de televiziune B1 mă obligă să adopt o poziție de protest privind încălcarea repetată de către domnia sa a prevederilor constituționale.

Domnul Băsescu a abandonat în aceste ultime zile ale mandatului său până și aparențele ipocrite în spatele cărora a încălcat aproape zilnic Constituția Țării. Asta, în condițiile în care victoria statului de drept este prezentată ca marele succes al regimului său și cu care încearcă din nou să amăgească electoratul. Dacă într-o simplă intervenție televizată dl. Băsescu nu s-a sfiit să ne demonstreze cum conduce direct Ministerul Public și care sunt preocupările sale total în afara atribuțiilor constituționale, atunci ne putem imagina ce se petrece în spatele ușilor închise, în laboratoarele oculte de la Cotroceni. Președintele Țării a dat ieri dispoziție Parchetului General, în direct la B1, să înființeze o comisie rogatorie într-o afacere în care ar putea fi implicat unul dintre numeroșii săi adversari politici, a mai anunțat în numele Administrației Prezidențiale că a cerut o serie de dosare unui ziarist, ca și cum Președinția s-a transformat în organ de anchetă, l-a atacat indirect pe ziaristul Cătălin Tolontan, cel care se ocupă cu investigarea jurnalistică a ”Galei Bute”, în care Elena Udrea e suspectată de fapte de corupție grave. Pe lângă toate acestea, implicarea sa activă în înființarea Fundației Mișcarea Populară, mărturisită tot la B1, și propaganda electorală fățișă și susținută pentru PMP și candidatura Elenei Udrea nici nu mai par încălcări ale Constituției atât de grave.

(…) Chiar dacă timpul rămas până la data primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale nu permite fizic derularea întregii proceduri pentru demiterea lui Traian Băsescu, cred că forțele politice care țin la respectarea Constituției trebuie să fie pregătite în orice moment pentru inițierea suspendării de către Parlament a Președintelui României. Noi nu apărăm Constituția și Legea facultativ, în funcție de calendarul alegerilor, ci permanent. Inițierea suspendării Președintelui României, fie și în preajma alegerilor, va arăta o atitudine sănătoasă şi corectă faţă de statul de drept. În acest sens, eu lansez un avertisment foarte serios domnului Președinte. Declanșarea sau nu a suspendării Președintelui României va depinde de măsura în care Traian Băsescu va respecta sau nu Constituția până la încheierea procesului electoral și a mandatului său”, spune Tariceanu, intr-un comunicat de presa.

Reclame

JUDECATOAREA TELEGHIDATA, CU „NASHU IN SUFLET”,CAMELIA BOGDAN,DEZBATEIN MOD ILEGAL SENTINTELE DIN DOSARUL POLITIC „TELEPATIA”IN CARE E IMPLICAT SI PROCURORUL TULUS,INAINTE CA MOTIVAREA IN ACEST PROCES SA FI FOST PUBLICATA!,ADIO STRASBOURG!

21 aug.

Camelia Bogdan dezbate  justificarea sentinţelor date în "Telepatia", înainte ca motivarea în acest proces să fi fost publicată

UNDE S-A MAI VAZUT ASTA? – Inainte de a-si motiva decizia din “Dosarul Telepatia”, Camelia Bogdan de la CAB a publicat un amplu articol pe juridice.ro, in care pretinde ca judecatorul poate judeca fondul unei cauze in care a dispus masuri asiguratorii: „In opinia noastra, aplicarea unei proceduri prevazute de lege nu poate conduce la incompatibilitatea judecatorului cauzei… Consideram ca se impune regandirea art. 64 alin. 1 lit. f Cpp”

Judecătoarea Camelia Bogdan, cea care a dat sentinţa în dosarul privatizării ICA, publică pe site-ul Juridice.ro, un articol în care justifică hotărârile luate în dosarul „Telepatia”, înainte ca instanţa să fi făcut publică motivarea în acest caz.

Publicarea acestui articol se constituie ca o acţiune de presiune efectuată asupra instanţelor care urmează să judece contestaţiile, la executare şi la anulare, depuse de apărătorii lui Dan Voiculescu ţi ai celorlalţi condamnaţi în dosarul „Telepatia”.

Articolul, în care Camelia Bogdan efectuează o aşa-zisă analiză pe larg a cazului în care un judecătorul care dispune sechestrul asiguratoriu în vederea confiscării speciale este sau nu incompatibil să dea o soluţie pe fondul cauzei, încalcă regulile normelor juridice şi etica profesională a magistraţilor.

Prin numeroase trimiteri la jurisprudenţa CEDO, menţionând în preambul speţe recent analizate de Curtea de Apel Bucureşti şi de Tribunalul Bucureşti, printre care şi instituirea măsurilor asiguratorii, confiscarea specială a bunurilor şi cea extinsă asupra soţiei şi a fiicelor lui Dan Voiculescu, judecătoarea Camelia Bogdan concluzionează în articolul său „nu operează un de caz de incompatibilitate a judecătorului de a soluţiona fpndul cauzei”.

În condiţiile în care motivarea în dosarul Telepatia nu a fost publicată, iar contestaţiile depuse de apărătorii persoanelor condamnate în acest proces urmează să fie soluţionate în instanţă, vizează chiar aceste element de incompatibilitate al judecătorului, publicarea concluziilor judecătoarei Camelia Bogdan se constituie într-un element de presiune exercitat asupra acestor instanţe, faţă de care Consiliul Superior al Magistraturii ar trebui să se sesizeze.

Presedinta completului care a solutionat „Dosarul Telepatia”, judecatoarea Camelia Bogdan , de la Curtea de Apel Bucuresti, a publicat pe site-ul juridice.ro un articol extrem de documentat in care trateaza institutia incompatibilitatii judecatorului. In teorie, demersul Cameliei Bogdan se doreste a fi unul didactic, este bazat pe un consistent aparat critic, inclusiv jurisprudenta proprie. Lecturand materialul, se observa ca judecatoarea se raporteaza direct chiar la hotararea definitiva pronuntata la 8 august 2014 in „Dosarul Telepatia”, in conditiile in care pana la aceasta ora nu a fost motivata decizia prin care completul condus de Camelia Bogdan a dispus, printre altele, condamnarea la 10 ani de inchisoare a lui Dan Voiculescu si confiscarea sediului in care isi desfasoara activitatea postul de televiziune Antena 3. De asemenea, articolul precede inclusiv solutia ce urmeaza a fi pronuntata in instanta ca urmare a contestatiilor pe care avocatii le-au formulat impotriva masurilor asiguratorii dispuse de judecatorii Camelia Bogdan si Alexandru Mihai Mihalcea, de la CAB.

Tema articolului, intitulat „Reflectii asupra unor situatii de incompatibilitate a judecatorului in legea procesual-penala”, este explicata inca din preambul, printr-un comentariu facut „la insistenta autoarei” al judecatoarei Amelia Farmathy: „In articol, se analizeaza pe larg ipoteza in care judecatorul dispunand sechestrul asiguratoriu in vederea confiscarii speciale ar deveni sau nu incompatibil sa solutioneze fondul cauzei. Autoarea demonstreaza in mod documentat ca nu opereaza un caz de incompatibilitate a judecatorului de a solutiona fondul cauzei„.

Iata cateva pasaje din articol, in care judecatorea Camelia Bogdan explica ce anume din institutia incompatibilitatii trebuie regandit si care sunt cazurile in care judecatorul recuzat se poate pronunta pe cererea care il vizeaza direct, facand trimitere la propria-i jurisprudenta:

Analizand institutia incompatibilitatii in actuala reglementare penala, consideram ca se impune regandirea cazului de incompatibilitate prevazut in art. 64 alin. 1 lit. f) din Codul de procedura penala adoptat prin Legea nr. 135/2010, privind existenta unei suspiciuni rezonabile ca impartialitatea judecatorului este afectata.

In ceea ce ne priveste, suntem de parere ca suspiciunea ar trebui cantonata unor cazuri precis stipulate de lege, iar standardele ar trebui sa fie interpretate uniform, in lumina jurisprudentei CEDO si a principiilor dezvoltate in jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

De lege lata, insa, invocarea prin prisma cazului de incompatibilitate prevazut in art. 64 alin. 1 lit. f) din Codul de procedura penala a unor motive care nu privesc impartialitatea instantei atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare, care se pronunta de catre judecatorul recuzat.

Concluzia se desprinde si din analiza unor solutii pronuntate in practica recenta a Curtii de Apel Bucuresti, prin care s-a respins ca inadmisibila cererea de recuzare a membrilor completului de judecata, avand in vedere ca nu intra sub incidenta cazului prevazut de art. 64 lit. f C. pr. pen. respingerea ca nefondata a cererii asupra existentei a unui pretins incident procedural cu privire la modalitatea de desemnare a noilor judecatori promovati recent la Curtea de Apel Bucuresti, in alcatuirea completului de judecata.

In mod corect Curtea de Apel Bucuresti a respins ca inadmisibila cererea de recuzare formulata subsecvent instituirii masurilor asiguratorii, cu motivarea ca Noul Cod de procedura penala consacra un nou text de incompatibilitate, respectiv cel prevazut in art. 64 alin. 1 lit. f, potrivit caruia judecatorul este incompatibil in masura in care exista o suspiciune rezonabila ca impartialitatea sa este afectata. In egala masura, in lumina jurisprudentei constante a CEDO, intra sub campul garantiilor dreptului la un proces echitabil si aparenta de impartialitate, altfel spus ’’Justice Must not Only be Done, Must be Seen to be Done’’.

Cu toate acestea, a conchis Curtea de Apel, intra in sfera de incidenta a art. 64 alin. 1 lit. f C. pr. pen., acele temeiuri cu privire la care exista suspiciunea rezonabila ca judecatorul ia o masura cu privire la care lasa sa se inteleaga, dincolo de orice dubiu rezonabil, ca si-a creat convingerea cu privire la vinovatia vreunuia dintre inculpati. Or, in materia recuperarii creantelor provenite din savarsirea de infractiuni, se face distinctia intre standardul de dovada necesar a se dispune condamnarea unei persoane ca fiind cel dincolo de orice dubiu rezonabil, standardul fiind transpus, mutatis mutandis in Noul Cod de procedura penala, instanta neputand dispune condamnarea unei persoane, in masura in care nu este convinsa, dincolo de orice dubiu rezonabil, de vinovatia inculpatilor, orice dubiu profitand inculpatilor si standardele de proba pentru dispunerea masurii de siguranta a confiscarii, ce pretind existenta unui probatoriu care se cantareste potrivit balantei probabilitatilor (balance of probabilities).

(…) Noi avem rezerve fata de solutia de admitere a cererii de recuzare formulata de aparatorii inculpatilor impotriva unui membru al completului de judecata. In opinia noastra, aplicarea unei proceduri prevazute de lege nu poate conduce, in niciun caz, la incompatibilitatea judecatorului cauzei„.

Prezentam integral articolul „Reflectii asupra unor situatii de incompatibilitate a judecatorului in legea procesual-penala”, publicat de judecatoarea Camelia Bogdan:

„NOTA JURIDICE.ro: Comentariul marcat cu asterix de la inceputul materialului a fost plasat de catre autoare la inceputul materialului in manuscrisul transmis redactiei JURIDICE.ro. Ca urmare a comentariului dnei jud. Amelia Farmathy, la insistenta autoarei, comentariul a fost asezat in locul unde fusese amplasat de catre aceasta.

*Articolul este revazut si adnotat (urmand a fi publicat in extenso in Revista de Drept Penal nr. 2/2014) de dl. prof. univ. dr. h. c. George Antoniu, in fata amintirii caruia ma plec cu netarmuita recunostinta.

Abstract[1]: in articol se analizeaza pe larg ipoteza in care judecatorul dispunand sechestrul asiguratoriu in vederea confiscarii speciale ar deveni sau nu incompatibil sa solutioneze fondul cauzei. Autoarea demonstreaza in mod documentat ca nu opereaza un caz de incompatibilitate a judecatorului de a solutiona fondul cauzei.

1. In spete recente analizate de Curtea de Apel Bucuresti[2] si de Tribunalul Bucuresti[3], s-a ridicat chestiunea daca judecatorul care dispune, in cursul judecatii, sechestrul asigurator in vederea confiscarii speciale devine incompatibil sa judece fondul cauzei.

Intr-o cauza avand ca obiect savarsirea unor infractiuni de spalare a banilor provenind din infractiuni asimilate faptelor de coruptie, Curtea de Apel Bucuresti a dispus, in temeiul dispozitiilor art. 32 din Legea nr. 656/2002 si art. 10 din Legea nr. 78/2000 instituirea unor masuri asiguratorii cu privire la imobilul compus din suprafata de teren de 36676,79 m2, identificata la fila 158 vol. 2 dup, si a constructiilor aferente cu destinatia sediu societate, aflate in Bucuresti, sector 1, str. Garlei nr. 1, precum si a unui numar de 5634 actiuni la Grupul I. V. si compania G. S. A., in valoare totala de 2.535.300 lei, respectiv 39,125% din capitalul social al acestei societati, a unui numar de 9.974.861 actiuni la C. de C. A. I. S.A., in valoare totala de 2.984.358,3 lei, respectiv 46,204775% din capitalul social al acestei societati, donate de catre inculpatul V. D. numitei V. C. R., precum si a unui numar de 5382 actiuni la G. I. V. si c. G. S. A., in valoare totala de 2.421.900 lei, respectiv 37,375% din capitalul social al acestei societati si a unui numar de 9.947.862 actiuni la C. C. A. I. S..A., in valoare totala de 2.984.358,6 lei, respectiv 46,204775% din capitalul social al acestei societati, donate de catre inculpatul V. D. numitei V. C. M.. Totodata, a dispus instituirea unor masuri asiguratorii, prin extinderea obiectului masurilor asiguratorii luate in faza urmaririi penale si mentinute prin sentinta penala a Tribunalului Bucuresti din 27.09.2013, asupra bunurilor imobile ale inculpatului M. Gh., de la cota de ½ la cota de 1/1, avand in vedere coroborarea dispozitiilor art. 32 lit. d C. familiei, aplicabile conform art. 6 din Legea nr. 71/2011, cu dispozitiile art. 998 din vechiul Cod Civil, aplicabile conform art. 6 din Legea nr. 71/2011. De asemenea, a instituit masura asiguratorie cu privire la imobile apartinand inculpatilor S. J. C., P. A. si S. N. Curtea a mai apreciat ca se impune instituirea unui sechestru asiguratoriu asupra sumei de 850.000 euro cu privire la care inculpatul P. S.fva a constituit o ipoteca in favoarea HVB Bank, avand in vedere ca exista presupunerea rezonabila ca aceasta suma de bani sa fi fost produsul infractiunii deduse judecatii. Curtea a mai precizat ca aceste masuri trebuiau luate in cursul urmaririi penale.

Cu privire la aducerea la indeplinire a acestor masuri, Curtea a avut in vedere ca dispozitiile art. 251 C. pr. pen. impun ca masurile asiguratorii, indiferent daca au fost luate de catre procuror sau judecator de camera preliminara sau instanta, sa fie aduse la indeplinire de catre organul de cercetare penala: avand in vedere concursul dintre norma generala, respectiv Codul de procedura penala si cadrul legal in care se aduc la indeplinire masurile asiguratorii luate de instanta, respectiv art. 129 Cod procedura fiscala, dar si Recomandarea 30 FATF care obliga tarile si autoritatile desemnate de aplicare a legii, cu responsabilitati in ceea ce priveste investigatiile privind cazurile de spalare a banilor si finantarea terorismului sa dezvolte o investigatie financiara paralela, proactiva, cand cerceteaza spalarea banilor si infractiunile predicat conexe si sa recurga, atunci cand este cazul, la grupuri multidisciplinare permanente sau temporare specializate in investigatii financiare sau privind activele, tinand cont ca Romania va face obiectul celei de-a V-a runde de evaluari Moneyval, potrivit Metodologiei adoptate in baza noilor recomandari FATF din februarie 2012, Curtea a desemnat pentru aducerea la indeplinire a acestor masuri care sunt executorii atat Administratiile Finantelor Publice de sector in incinta carora se afla bunurile cu privire la care s-a dispus sechestru asigurator, respectiv de la domiciliile numitelor V. C. si V. C., cat si organele de cercetare penala, dispunand emiterea unei adrese la D.N.A. – Structura Centrala, pentru a se desemna organele de cercetare penala care vor contribui la aducerea la indeplinire a masurilor asiguratorii dispuse la acest termen de judecata.

Precizam, ab initio, ca nu ne propunem sa analizam motivele care ar impiedica organul de urmarire penala sa dispuna sechestrul asigurator in faza de urmarire penala, desi, potrivit unor dispozitii legale in vigoare, exempli gratia art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale[4], luarea masurilor asiguratorii de catre aceste organe este obligatorie.

O atare analiza poate fi justificata daca reflectam la faptul ca nu sunt putine cazurile in care dosarele de urmarire penala din sfera criminalitatii economico-financiare sunt trimise in instanta fara ca organul de urmarire penala sa dispuna masuri asiguratorii fie in vederea recuperarii prejudiciului, fie in vederea confiscarii speciale, cu argumentul ca inculpatul nu are nimic pe numele lui.

2. In doctrina de specialitate, incompatibilitatea a fost definita ca fiind imposibilitatea legala pentru un subiect procesual de a participa intr-o cauza penala, spre a nu influenta caracterul echitabil al procesului penal[5].

In ceea ce priveste cazul de incompatibilitate prevazut in art. 47 alin. 2 din Codul de procedura penala din 1968, in literatura de specialitate s-a exprimat parerea in sensul ca pozitia de incompatibilitate trebuie sa vizeze solutionarea cauzei, iar nu simple aspecte procesuale ale acesteia (de ex.: nu exista incompatibilitate cand judecatorul s-a pronuntat asupra luarii unei masuri asiguratorii)[6]. Doctrina a precizat ca a solutiona cauza inseamna a rezolva chestiunile privitoare la existenta faptei penale, a vinovatiei sau a nevinovatiei faptuitorului, iar caile de atac sa fie in legatura cu solutionarea fondului acestora[7].

3. In lumina jurisprudentei constante a Curtii Europene a Drepturilor Omului, impartialitatea instantei de judecata, in sensul art. 6 paragraf 1, este analizata atat sub aspect subiectiv cat si sub aspect obiectiv[8]. Prin prisma demersului subiectiv, judecatorii sunt datori sa se abtina sa manifeste o parere preconceputa[9], iar prin prisma demersului obiectiv, judecatorul trebuie sa ofere suficiente garantii pentru a exclude orice dubiu ca ar putea actiona partinitor intr-un litigiu dedus judecatii[10].

Impartialitatea, conform demersului subiectiv, se prezuma pana la proba contrarie, atitudinea partinitoare a judecatorului intr-o anumita cauza urmand a fi dovedita[11]. Printre cazurile rare cand se poate contura motivul de incompatibilitate a fost si acela in care judecatorul si-ar fi exprimat parerea, calificand apararea inculpatului ca fiind „incredibila”, „scandaloasa”, „mincinoasa” si „respingatoare”[12].

Curtea poate aplica, de asemenea, testul obiectiv, pentru a determina daca judecatorul ofera suficiente garantii pentru a exclude orice banuiala legitima in privinta sa[13]. In aplicarea acestui test, opinia partii cu privire la impartialitatea judecatorului cauzei este importanta, dar nu decisiva. Esential este ca banuielile referitoare la impartialitate sa poata fi justificate rezonabil, caz in care judecatorul banuit de incompatibilitate trebuie sa se retraga de la solutionarea cauzei[14].

Curtea Europeana admite ca nu exista o delimitare clara intre aspectul obiectiv si cel subiectiv si ca pentru a statua asupra impartialitatii judecatorului, acelasi act al unui judecator poate fi analizat atat prin prisma demersului subiectiv cat si obiectiv[15].

Curtea Europeana, analizand potrivit testului obiectiv impartialitatea instantei atunci cand un judecator s-a pronuntat in cauza intr-un stadiu anterior al procedurii[16], a decis ca aceasta nu constituie, in sine, o incalcare a Conventiei, determinante fiind intinderea si natura deciziilor pe care instanta le-a luat[17].

Spre exemplu, arata Curtea, instanta nationala care decide cu privire la cererea de eliberare formulata de un detinut nu trebuie sa se pronunte cu privire la vinovatia acestuia[18]. Rolul instantei in acest caz este limitat numai la constatarea existentei unei suspiciuni cu privire la existenta faptei savarsite de inculpat (actus reus), chiar daca aceasta se va dovedi insuficienta ulterior pentru a dovedi vinovatia unei persoane dincolo de orice indoiala rezonabila. Altfel spus, nu trebuie pus semnul egalitatii intre suspiciune si dovedirea vinovatiei[19].

Dimpotriva, intr-o alta cauza, Curtea a decis ca nu poate fi privit drept impartial judecatorul care a condamnat anterior un coinculpat intr-un alt proces penal, tot pentru faptul ca infaptuise acte de instigare la savarsirea infractiunii de furt a unor echipamente din masini, exprimandu-si parerea asupra existentei faptei si a vinovatiei participantilor[20].

In decizia de inadmisibilitate (partiala) din 15 noiembrie 2005 pronuntata in cauza Peter FRYCKMAN and FRYCKMAN-YHTIÖ OY impotriva Finlandei[21], Curtea Europeana a Drepturilor Omului a reiterat faptul ca nu poate fi considerat impartial, atunci cand se ia o decizie pe fond asupra unei cauze judecatorul care urmeaza sa solutioneze o cauza similara. Dimpotriva, analiza preliminara a informatiilor disponibile nu inseamna ca are o parere preconceputa cu privire la solutia finala ce se va pronunta in ce priveste fondul cauzei[22]. Intr-o alta cauza inregistrata pe rolul Curtii, s-a motivat ca judecatorul K., care a luat parte la dezbaterile privind necesitatea instituirii unui sechestru asupra bunurilor companiei reclamante si, mai tarziu, a pronuntat decizia pe fondul cauzei, nu poate fi considerat incompatibil, atata timp cat participarea judecatorului K. in procedurile privind luarea sechestrului a fost limitata la examinarea necesitatii luarii masurii asiguratorii, in timp ce in a doua procedura a decis pe fondul actiunii civile. Problemele juridice in fata instantelor din cele doua proceduri au fost, astfel, clar definite. Curtea a precizat ca nu exista niciun indiciu ca judecatorul care a decis luarea masurii de asiguratorii a sechestrului si-ar fi format un punct de vedere cu privire la aspectele care vor fi determinate la pronuntarea solutiei pe fondul cauzei in cadrul procedurilor civile. In acest context, Curtea nu considera ca temerile reclamantului privind impartialitatea judecatorului erau obiectiv sau subiectiv justificate. In consecinta, nu exista nicio aparenta de incalcare a articolului 6 in acest sens. Asadar, Curtea a respins acest capat de cerere ca fiind in mod vadit neintemeiat.

In cauza Silickiene impotriva Lituaniei[23], Curtea a evidentiat ca in sistemele juridice ale Consiliului Europei, confiscarea se refera, in general, la o masura care are ca efect lipsirea permanenta de un bun prin transferul proprietatii catre stat. Curtea subliniaza ca in sapte tari (Albania, Germania, Georgia, Moldova, Romania, Suedia si Elvetia), confiscarea poate fi dispusa chiar daca nu exista o hotarare de condamnare. Obiectul confiscarii este reprezentat, de regula, de bunuri dobandite prin activitati ilegale. Daca originea bunurilor nu poate fi justificata, arata Curtea, atunci aceste bunuri sunt supuse confiscarii. In acelasi paragraf, Curtea precizeaza, expressis verbis, ca in aceste sisteme de drept, raspunderea penala a inculpatului nu prezinta relevanta pentru a se dispune confiscarea[24].

In aceasta cauza, reclamanta, ale carei bunuri fusesera sechestrate in procesul penal indreptat impotriva sotului acesteia, decedat, ulterior, in timpul procesului, pana la pronuntarea deciziei de condamnare, a invocat incalcarea art. 6 paragraf 1 din Conventie, pretinzand ca nu a fost parte in procesul penal indreptat impotriva sotului acesteia. De vreme ce confiscarea bunurilor reclamantei si-a avut sorgintea in sechestrul dispus asupra bunurilor acesteia, Curtea a aratat ca reclamanta putea sa prevada, in momentul instituirii sechestrului, ca asupra bunurilor asupra carora se dispususe masura asiguratorie putea fi dispusa masura confiscarii, intr-o etapa ulterioara a procedurilor. Curtea considera ca reclamanta a avut deschisa calea plangerii pentru a contesta motivele pentru care s-a dispus sechestrul si putea prezenta dovezi ca aceste bunuri au fost dobandite in mod legal[25].

In lumina celor de mai sus, in timp ce Curtea mentioneaza, cu titlu de principiu, ca persoanele a caror proprietate este supusa confiscarii ar trebui sa aiba in mod oficial calitatea de parte la procedura in care confiscarea este ordonata. In speta s-a admis faptul ca, in circumstantele particulare din prezenta cauza, de facto, autoritatile lituaniene au acordat reclamantei posibilitatea rezonabila si suficienta pentru a-si proteja interesele in mod adecvat. In consecinta, se constata ca nu a existat nicio incalcare a drepturilor reclamantei in temeiul articolului 6 § 1 al Conventiei[26].

Curtea a mai aratat ca prin confiscarea de la reclamanta a bunurilor reprezentand produsul infractiunii de la sotul acesteia, nu s-a incalcat nici articolul 6 § 2 al Conventiei, deoarece reclamanta nu a fost pedepsita pentru faptele sotului ei si, pe cale de consecinta, nu i-a mostenit vina. Prin urmare, chiar daca s-ar fi acceptat ca reclamantei i s-a adus o acuzatie in materie penala, Curtea conchide ca ordinul de confiscare nu reprezinta o apreciere cu privire la vinovatia reclamantei privind savarsirea vreunei infractiuni. Prin urmare, nu a existat nicio incalcare a drepturilor reclamantei in temeiul articolului 6 § 2 al Conventiei[27].

In sfarsit, Curtea a retinut ca nu a existat nicio incalcare a drepturilor reclamantei in temeiul articolului 1 din Protocolul 1 al Conventiei, avand in vedere marja de apreciere de care se bucura statele in adoptarea unor politici penale apte sa combata infractiunile grave[28], precum si proportionalitatea ingerintei cu interesul general al statului.

4. In lumina acestor principii, vom analiza, mai intai, o solutie din practica judiciara a Tribunalului Bucuresti[29], prin care s-a admis cererea de recuzare a judecatorului care a pus in discutie necesitatea luarii masurii sechestrului asigurator in vederea confiscarii speciale si care, la solicitarea presedintelui de complet a expus, motivele care justifica luarea masurii, urmand ca utilitatea instituirii masurilor asiguratorii in vederea confiscarii speciale, care se impunea obligatoriu analizei instantei potrivit art. 11 din Legea nr. 241/2004, sa fie decisa in complet de divergenta[30].

S-a motivat recuzarea cu argumentul ca exista cazul de incompatibilitate prev. de art. 47 alin. 2) C. pr. pen., deoarece doamna judecator a facut unele afirmatii din care a rezultat punctul sau de vedere cel putin cu privire la anumite elemente esentiale de care depinde solutia ce se va pronunta in cauza sub aspectul laturii penale si civile. In acceptia completului care a solutionat recuzarea, judecatorul care a pus in discutia partilor si a reprezentantului Ministerului Public utilitatea analizei instituirii unui sechestru in vederea confiscarii speciale deja s-a exprimat in sensul confiscarii unor bunuri: or, masura de siguranta a confiscarii nu poate fi luata decat prin hotararea prin care instanta se dezinvesteste, nicidecum anterior, respectiv, in cazul de fata, doar prin decizia prin care vor fi solutionate apelurile formulate, si numai in ipoteza retinerii savarsirii unor fapte prevazute de legea penala, aspect pe care apelantii-inculpati il contesta, in mod constant acestia sustinand caracterul licit al activitatilor pe care le-au desfasurat, sau chiar inexistenta faptelor imputate (este vorba despre faptele de ascundere a sursei impozabile). Pentru a lua, in temeiul art. 118 alin. 1) lit. e) C. p., masura de siguranta a confiscarii speciale, este necesar sa se retina ca bunurile a caror confiscare se dispune au fost dobandite prin savarsirea unei fapte prevazute de legea penala, concluzie care prezinta o importanta deosebita si in privinta solutionarii laturii civile a cauzei. Dupa parerea instantei investite cu solutionarea cererii de recuzare, expunerea punctului de vedere cu privire la aspecte esentiale solutionarii apelului, intelegand, prin aceasta, punerea in discutie a necesitatii instituirii unui sechestru asigurator in vederea confiscarii speciale, este suficienta pentru retinerea incidentei cazului de incompatibilitate prev. de art. 47 alin. 2) C. pr. pen..

5. Inainte de a expune considerentele care ne indreptatesc sa ne exprimam serioasele rezerve cu privire la solutia adoptata de completul care a solutionat cererea de recuzare, se cuvine sa observam ca si Inalta Curte de Casatie si Justitie a dezvoltat conceptul de impartialitate, in aplicarea art. 47 din Codul de procedura penala, cu privire la judecatorul care a solutionat cauze intre care exista o legatura[31].

In considerentele deciziei nr. 17/2012[32], s-a expus, de judecatorul raportor, ca recursurile in interesul legii, in materie civila si penala, au analizat respectarea dreptului de acces la un tribunal impartial in cazul in care acelasi judecator dispune masuri in cauze intre care exista identitate de parti sau in cazul in care acelasi judecator dispune masuri anterioare in dosar, care afecteaza solutionarea cauzei (recurs/contestatie in anulare sau revizuire; incheierea de schimbare a incadrarii juridice/hotararea pe fondul cauzei; incheierea de retinere a cauzei spre judecare, in urma admiterii plangerii indreptate impotriva rezolutiei sau ordonantei procurorului de netrimitere in judecata/hotararea pe fondul cauzei). In raportul intocmit, se precizeaza ca deciziile anterioare au pus bazele standardului de evaluare a impartialitatii, in sensul ca judecatorul nu este incompatibil (nu se incalca dreptul la un tribunal impartial) atunci cand noua hotarare nu se bazeaza pe sentinta sau pe o masura dispusa anterior de acelasi judecator pentru a stabili vinovatia sau nevinovatia persoanei in cauza.

Tot in considerentele deciziei nr. 17/2012[35], se arata ca opinia Procurorului general transmisa Inaltei Curti privind antepronuntarea, conform art. 47 alin. 2 din Codul de procedura penala, semnifica exprimarea, anterior judecarii cauzei, a solutiei ce ar putea fi data acesteia, prin solutie intelegandu-se, in temeiul art. 345 si 346 din acelasi cod, condamnarea, achitarea sau incetarea procesului penal (solutii date actiunii penale), respectiv admiterea totala sau partiala a pretentiilor civile, respingerea lor ori lasarea nesolutionata a acestora (solutii date actiunii civile).

Limitand analiza numai la latura penala a cauzei, a solutiona actiunea penala, potrivit oricareia dintre posibilitatile legale, implica pronuntarea asupra temeiului si obiectului acesteia: fapta, faptuitor, raspundere penala. De altfel, solutionarea in sensul legii presupune o judecata, o operatiune finala de verificare si evaluare a materialului probator al cauzei.

In esenta, temeiul actiunii penale presupune, interpretand per a contrario dispozitiile art. 10 lit. a)-e) din Codul de procedura penala, existenta faptei, prevederea sa de catre legea penala, existenta gradului de pericol social al unei infractiuni, intrunirea elementelor constitutive ale unei anumite infractiuni, savarsirea faptei de catre persoana invinuita, inexistenta vreunei cauze care sa inlature caracterul penal al faptei.

Cat priveste obiectul, respectiv conditiile actiunii penale, acestea semnifica ansamblul aspectelor de drept penal, procesul penal sau cu caracter mixt care permit tragerea la raspundere penala.

Prin urmare, se arata in opinia trimisa Inaltei Curti, a pronunta o solutie presupune un proces de verificare, cu necesitate, a tuturor aspectelor anterior mentionate, proces care, pentru a semnifica o veritabila pronuntare, trebuie sa fie intotdeauna global, iar nu disociat in functie de un element sau altul dintre cele enumerate.

Inalta Curte reaminteste, cu aceasta ocazie, ca garantiile dreptului de acces la un tribunal impartial presupun in consecinta si un examen detaliat al circumstantelor cauzei care sa determine daca exista sau nu o suspiciune obiectiv justificata cu privire la lipsa impartialitatii.

In ceea ce ne priveste, consideram ca este util a insera precizarea ca pentru a dispune condamnarea unei persoane acuzate de savarsirea unei infractiuni, judecatorul trebuie sa constate, mai presus de orice indoiala rezonabila, intrunirea continutului constitutiv al unei infractiuni si imputabilitatea acesteia persoanei acuzate (actus rei, adica fapta simens rea, adica latura subiectiva trebuie probate dincolo de orice indoiala rezonabila).

6. Revenind la speta analizata de Tribunalul Buucresti in care s-a ridicat problema impartialitatii judecatorului care a pus in discutie utilitatea luarii unor masuri asiguratorii in vederea confiscarii speciale, observam, mai intai, ca bunurile cu privire la care s-a apreciat ca exista suspiciunea rezonabila ca au o provenienta ilicita nu faceau obiectul actiunii civile in procesul penal: partea civila Agentia Nationala de Administrare Fiscala investise Tribunalul cu apelul impotriva sentintei penale nr. 48/29.01.2013, pronuntata de Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, in dosarul nr. 2674/300/2013, cu argumentul ca este necesar a se instui masuri asiguratorii asupra bunurilor tuturor inculpatilor, in vederea acoperirii pagubei cauzate prin savarsirea infractiunilor de evaziune fiscala deduse judecatii, in timp ce Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie nu a formulat apel impotriva acestei sentinte.

Masura dispusa nu ar fi putut, in niciun caz, duce la condamnarea inculpatilor pentru infractiunea de spalare a banilor, nici pentru alte infractiuni, exempli gratia, abuz in serviciu contra intereselor persoanelor in forma calificata, avand in vedere ca dosarul era in faza apelului, iar la fond, nu se prevazuse posibilitatea extinderii procesului penal pentru alte fapte.

Cu toate acestea, unul din membrii completului de judecata din apel a analizat rulajul conturilor societatilor implicate in tranzactii si a identificat beneficiarul real al acestora, respectiv apelantul-inculpat Gh. C..

Tribunalul a apreciat utila analiza instituirii unui sechestru in vederea confiscarii speciale, justificat de faptul ca este posibil ca bunurile asupra carora ar fi putut fi dispusa luarea masurii sechestrului in vederea confiscarii speciale proveneau din savarsirea faptelor penale deduse judecatii.

7. In speta, judecatorul fondului a retinut urmatoarea situatie de fapt: in perioada iulie-decembrie 2004, inculpatul C. Gh, in calitate de asociat si presedinte al Consiliului de administratie in cadrul SC A. E. SA, impreuna cu inculpatul R. G. G., asociat la SC A. E. SA si administrator la SC R. T. G. M. IMPEX SRL si cu sprijinul inculpatilor C. N., Director general la SC Compania Nationala „Loteria Romana” SA (CNLR) si R. G., agent imobiliar la SC E. I. SRL, s-au sustras de la plata obligatiilor fiscale si au prejudiciat bugetul de stat cu suma de 39.461.121.820 lei ROL (respectiv 3.946.112 lei RON) prin ascunderea sursei impozabile cu ocazia vanzarii unui asa zis „pachet” de 38 spatii comerciale, proprietate SC A. E. SA catre CNLR, folosind mecanismul „interpunerii de noi proprietari in procesul de vanzare-cumparare”, respectiv persoana juridica SC R.T. G. M. IMPEX SRL si persoanele fizice G. N. si M. I..

Unul din membrii completului de judecata din apel a invederat, la primul termen de judecata, necesitatea luarii unor masuri asiguratorii in vederea confiscarii speciale a bunurilor provenind din savarsirea de infractiuni, despre care exista presupunerea rezonabila ca ar proveni din savarsirea unor infractiuni deduse judecatii, in temeiul disp. art. 163 alin. 1, 2 C. pr. pen. din 1968 coroborat cu art. 118 alin. 1 lit. e C. pen. din 1969[34].

In incheierea de sedinta de la acea data, apare mentiunea conform careia, cu acordul presedintelui de complet, celalalt membru al completului de judecata, a precizat ca infiintarea masurilor asiguratorii este necesara avand in vedere obligatia care ii incumba judecatorului de a analiza, in temeiul art. 163 alin. 1 si 2 C. pr. pen. din 1968 rap. la art. 111 si art. 118 lit. e C. pen. din 1969, luarea unor masuri asiguratorii in vederea confiscarii bunurilor provenite prin infractiuni, avand in vedere traseul banilor, astfel cum rezula din coroborarea raportului de expertiza si a inscrisurilor aflate la dosarul de urmarire penala, volumele 4 si 5, si ca va pune in discutie si luarea unor masuri asiguratorii cu privire la bunurile unor terti neparticipanti la procesul penal, in raport cu imprejurarea ca art. 163 C. pr. pen. din 1968 cunoscuse o importanta modificare prin Legea nr. 356/2006; or, din interpretarea per a contrario a disp. art. 163 al. 1 si 2 C. pr. pen. rezulta ca, in vederea confiscarii bunurilor dobandite din savarsirea de infractiuni, pot fi instituite masuri in patrimoniul oricaror persoane s-ar gasi.

In sedinta din 14.06.2013, judecatorul a evidentiat care sunt bunurile susceptibile de a fi indisponibilizate in vederea confiscarii speciale, precum si probele de unde rezulta necesitatea instituirii sechestrului. Judecatorul a precizat ca are in vedere doar ansamblul indiciilor care ar justifica, la acest moment procesual, luarea unei masuri asiguratorii, aspect ce nu presupune analiza fondului.

8. Astfel, judecatorul a aratat ca apreciaza ca se impune instituirea unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile si imobile ale martorilor: M. L., pana la concurenta sumei de 31.800.000.000 lei vechi, suma ce se va actualiza cu indicele de inflatiei la momentul aducerii la indeplinirea dispozitiei de indisponibilizare; a martorului R. L., pana la concurenta sumei de 10.000.000.000 lei vechi, aferenta tranzactiilor din 23.08.2004, suma ce se va reactualiza cu indicele de inflatie la momentul aducerii la indeplinire a ordinului de indisponibilizare, precum si a martorului S. I., pana la concurenta sumei de 5.310.000.500 lei vechi aferente tranzactiilor din 18.08.2004, suma ce se va actualiza cu indicele de inflatie la momentul aducerii la indeplinire a dispozitiei de indisponibilizare asupra bunurilor mobile si imobile ale martorului S. I..

S-a aratat ca imprejurarea ca organul de urmarire penala nu a inteles sa inceapa urmarirea penala pentru savarsirea infractiunii de spalare de bani, cu privire la transferul sau dobandirea unor sume de bani, despre care exista suspiciunea rezonabila ca provin din savarsirea de infractiunile deduse judecatii este lipsita de relevanta la acest moment procesual si nu impiedica instanta sa isi aduca la indeplinire obligatia ce ii incumba potrivit art. 163, 164 alin. 1 C. pr. pen., rap. la art. 118 lit. e C. pr. pen..

Cu privire la drepturile tertilor neparticipanti la procesul penal, judecatorul a constatat ca acestia au deschisa calea plangerii prevazuta in art. 168 alin. 1 C. pr. pen. impotriva masurii, remediile interne respectand standardele de protectie a drepturilor omului reflectate de CEDO, inclusiv in cauza Silickiene contra Lituaniei, in hotararea din 10 aprilie 2012.

Judecatorul a expus urmatoarele mijloace de proba din care a rezultat presupunerea rezonabila ca bunurile asupra carora urma a fi instituit sechestrul proveneau din savarsirea de infractiuni:

– concluziile raportului de expertiza contabila nr. 783 din 14.05.2012, dispus in faza de judecata, fila 449 vol. II judecatorie, de unde rezulta ca la data de 09.08.2004, martorul M. I. constituia un depozit bancar de 46.983.000.000 ROL, iar la data de 16.08.2004, la expirarea perioadei pentru care a fost constituit depozitul, incasa suma de 47.128.612.062 ROL care includea si dobanda la depozit. in data de 18.08.2004, martorul M. I. acorda cu titlu de imprumut suma de 5.310.500.000 ROL persoanei fizice S. Gh. si in data de 20.08.2004 acorda tot cu titlu de imprumut suma de 41.800.000.000 ROL persoanei fizice M. L.;

– declaratiile martorului M. I., fila 225 vol I. dup, care a precizat ca din banii primiti de la Loteria Romana a imprumutat pe numitul M. L. cu suma de 41.800.000.000 ROL si tot cu banii proveniti de la Loterie a imprumutat pe numitul S. Gh. cu suma de 5.300.000.00 ROL si ca la momentul declaratiei, 22.02.2006, sumele de bani nu fusesera restituite. Declaratiile acestor persoane, date in fata instantei de judecata, declaratia martorului M. I, aflandu-se la fila 261 vol. I instanta, declaratia martorului L. M. in vol. II instanta fila 352, iar declaratia martorului R. L., fila 353 vol. II instanta, nu erau convergente cu privire la modalitatea de perfectare imprumutului si nici cu privire la restituirea acestora;

– declaratiile martorului S. Gh, fila 230, vol. I dup, de unde rezulta ca nu a existat vreun inscris la momentul transferului celor 5 miliarde si ca va restitui imprumutul pe termenul lung, desi nu s-a pus problema restituirii acestuia;

– declaratia martorului M. L. fila 245 dup -verso, fila 246 dup, de unde rezulta ca a fost actionarul SC A. G. SA in perioada 1997-2000 si, ca potrivit intelegerii cu inculpatul C. Gh., a primit un procent de 1% din actiunile de la SC A. G. SA, urmand sa primeasca 2% daca castiga campionatul si 3% daca urma sa ajunga in Liga Campionilor, coroborata cu imprejurarea ca R. a participat in perioada 1997-2004 in Liga Campionilor in 1999, a castigat campionatul in anul 1999, iar martorul a fost antrenor la R., in perioada 1997-1999, R. castigand titlul de campioana in sezonul 1998-1999. Totodata, martorul a declarat ca din acesti bani despre care afirma ca i-a primit de la M. I. , la data de 20.08.2004, dar ca nu are habar de unde ii are M. I. (de mentionat ca Ordinul de Plata – vol 5, fila 21, este semnat de inculpatul R. G. G. conf. concluziilor raportului de expertiza tehnico-stiintifica nr. 204202 din 09.03.2006 aflat la fila 5, vol. II dup).

– de asemenea, conform hotararii administratorului unic cu puteri depline a SC A. G. SA, din 25.01.2000, aflata la fila 240 vol. VII dup, inculpatul Gh. C. avea drept de semnatura unica, iar inculpatul R. G. G. are semnatura a II a, precum si drept de semnatura unica pana la limita sumei de 15.000.000 lei vechi, pe zi. Prin hotararea nr. 2 a Adunarii Generale a Actionarilor SC A. G. SA din 30.06.2003, filele 281-282, vol. VII dup, se lua act de cesionarea actiunilor detinute la SC A. G. SA de actionarul M. L. catre A. C.. Conform intelegerii pe care M. L. a avut-o cu G. C, coroborata cu declaratia lui M. L, data in fata organelor de urmarire penala cu participarea echipei R. in Liga Campionilor in 1999 si cu castigarea Campionatului in anul 1999 , M. L. ar fi urmat sa detina 3% din actiunile SC A. G. SA, din aceeasi hotarare rezultand ca a detinut 2%. Din aceeasi hotarare, mai rezulta ca SC A. P. SA avea actiuni la SC G. SA, detinand 0,5002 % din capitalul social, iar Societatea S. C.,cu sediul in Liechtenstein, detinea 6, 7491 % din capitalul social al SC A. G. SA. conform contractului de vanzare-cumparare, aflat la fila 330-331, vol. VII dup, in data de 29.08.2000, Societatea S. C., unde figura ca fiind imputernicita D. E., a cumparat 20% din capitalul social al SC A. P. SRL de la V.C.. Conform mentiunilor din Registrul Comertului ale statului Lichtenstein Vaduz, data inregistrarii societatii este 02.11.1989, reprezentantul societatii S. C. era Arcomm treuhand Anstalt, Vaduz, iar pe versoul filei 336, vol. VII dup, rezula ca in consiliul de administratie au drept de semnatura solidar M. C. C. B. si M E.. Cu toate acestea, conform hotararii nr. 1 din 19.01.2005, aflata la fila 209 vol. VIII dup, Switel Corporation era reprezentata de inculpatul Gh. C. Totodata, in dosarul cauzei exista si mentiunea cesionarii partilor sociale ale SC R. T. G. M. IMPEX de catre Jean Caille catre Switel Corporation, contractul de cesiune din 22.09.2000, fiind atasat, in copie, la fila 31 vol. IV dup.

Din declaratiile lui M. L. mai rezulta ca acesta a transferat suma de 10 miliarde fiului sau, numitului R. L, conform Ordinului de Plata aflat la fila 23, vol. V dup, iar diferenta de bani ramasa nu s-a mai platit la fabrica R. din Brasov, fiind folosita la constituirea unor depozite conform instructiunilor prin fax, date bancii ING, de catre M. L., aflate la fila 71, vol. I dup.

In opinia judecatorului care aprecia oportuna luarea acestor masuri asiguratorii prin instituirea unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile si imobile ale martorilor M. L, R. L. si S. Gh., in vederea dispunerii masurii de siguranta a confiscarii speciale pentru a face venit la bugetul de stat era nerezonabil a se considera, la acel moment procesual, din coroborarea elementelor faptice obiective, ca o persoana se poate imprumuta, in vederea constituirii unor depozite, chiar daca nu pot oferi explicatii cu privire la conditiile si inscrisurile constatatoare ale imprumuturilor, precum si ale termenelor de restituire.

In masura in care organul de urmarire penala urma sa ceara extinderea procesului penal pentru alte fapte, instanta ar fi urmat sa respecte principiul separatiei functiilor judiciare, negasind util sa se adreseze Oficiului National pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor, avand in vedere ca nu expirase termenul de 10 ani prev. in art. 8 alin. 4 din Legea nr. 656/2002 republicata, de clasare a informatiilor privind tranzactiile suspecte pentru a verifica daca au existat astfel de raportari catre Oficiu, derulate de persoanele si de societatile mentionate in prezentul dosar.

Totodata, declaratia martorului R. L., aflata la fila 244 vol. I dup, se corobora cu ordinul de plata aflat la fila 23, vol. V dup si cu instructiunile date prin fax de catre M. L, fila 73, vol. V dup.

Din raportul de expertiza, aflat la fila 459, vol. II de instanta, mai rezulta ca firma SC R. T. G. M. IMPEX SRL este controlata de catre inculpatul Gh. C., conform hotararii din 06.08.2004, fila 27 vol. IV dup. Acesta, la 06.08.2004, a cesionat partile sociale catre K. A., care avea calitatea de angajat la SC A. G. SA. insa, conform istoricului firmei A. E. SA, asociata K. A. dobandise drept de semnatura doar incepand cu 24.09.2004, conform hotararii Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor, aflata la fila 65 vol. IV dup. Conform cererii de mentiuni nr. 1300 din 06.01.2000, SC A. S. SA devenea SC A. E. SA, iar asociatul SC A. G. SA isi schimba denumirea din SC A. E. SRL , inculpatul R. G. G. devenind actionar al acestei societati.

Conform Actului Aditional la statutul contractului de societate al SC A. E. SRL, denumirea societatii comerciale se modifica din SC A. E. SRL in R. T. G .M. IMPEX SRL, in data de 29.08.1997, conform mentiunilor de la fila 83, vol. IV dup.

Desi in cererea de inregistrare de mentiuni a SC A.E. SA se specifica noul sediu, respectiv C. D. nr. 134, sector 1 Bucuresti, prin actul aditional al actului constitutiv al SC A. E. SA, fila 101, 102 dup, se specifica sediul din R. Prin hotararea SC A.G. SA din 30.04.2001 fila 241, vol. VIII dup, se aproba participarea SC A. G. SA, ca actionar la SC A. E. SA cu 78% si SC A. P. SA, sediul figurand in Calea Dorobantilor, nr. 1, actionar la SC A. E. SA.

Or, pe terenul din Dorobanti, nr. 134, sector 1, teren care aparea ca fiind in proprietatea SC A. G. SA, unde era stabilit sediul societatilor SC A. P. SA si SC E. SA Bucuresti, conform cererii de mentiuni nr. 1300 din 06.01.2000 se constituise o ipoteca, in favoarea ING (a se vedea hotararea a SC A. E. SA din 14.01.2004), iar conform hotararii AGA a SC R. T. IMPEX SRL, din 02.11.1999, fila 354 vol. IV dup, dreptul de a dispune de conturile societatii SC R. T. G.M IMPEX SRL, care are acelasi sediu ca si SC A. P. SA, respective A. E. SRL, apartine inculpatului G. C., care are dreptul de semnatura unica, inculpatul R. G. avand prima semnatura.

Ordinul a fost dat de G. C., in nume propriu, ca si mandatar al lui C. J., rezultand, din acelasi inscris ca G. C. este beneficiarul real al lui SC R. T. G. M. IMPEX SRL. Ulterior, Jean Caille a instrainat actiunile de la SC R. T. G. M. IMPEX lui Switel Corporation, reprezentata de inculpatul G. C..

De asemenea, din materialul probator administrat in cauza a mai rezultat ca societatea R. T. G. M. IMPEX SRL, in care se presupune ca au intrat bani de la Loterie, astfel cum mentioneaza expertul care a efectuat raportul de expertiza in faza de judecata, a platit lui SC A. G. SA, pretextand ca a cumparat imobilul din str. B, nr. 33, descrierea imobilului aflandu-se la fila 258, vol. IV dup, suma de 44.887.700.000 ROL, conform rulajului conturilor, rulaj detaliat si in raportul de expertiza contabila, vol. II instanta. Conform facturii nr. 4239729 din 5.11. 2004, aflata la fila nr. 255, vol. IV dup se precizeaza ca aceasta factura a fost emisa la numai 4 zile dupa semnarea antecontractului de vanzare-cumparare nr. 78 din 01.11.2000, incheiat intre SC A. G. SA si SC R. T. G. M. SRL, dupa cum rezulta de la fila 249, vol. IV dup.

Pentru a achita factura au fost transferate sume de bani prin Ordinul de plata nr. 158 din 04.11.2004, corespunzator facturii din 05.11.2004, ordinul fiind emis la o data anterioara (de mentionat ca in factura se face referire la contractul de vanzare-cumparare, desi era vorba de un antecontract, de vreme ce asupra terenului situat in B., nr. 33 sectorul 1 Bucuresti, era instituita o ipoteca in favoarea ING Bank Amsterdam – Sucursala Bucuresti, precum si interdictia de instrainare si grevare de sarcini, pretul de vanzare al terenului reprezentand echivalentul a 1.100.000 de Euro). in baza antecontractului SC A. G. SA a emis factura fiscala seria BACQ nr. 4239739, din 05.11.2004, in valoare de 44.887.700.000 ROL suma ce a fost achitata de catre SC R. T. G. M. IMPEX SRL astfel: prin O.P. 158 din 04.11.2004, ordin de plata a carui data este anterioara emiterii facturii, pentru suma de 15.450.000.000 lei vechi, O.P. nr. 159 din 08.11.2004 pentru suma de 25.407.000.000 lei vechi, O.P. nr. 181 din 23.12. 2004 pentru suma de 4.030.700.000 lei vechi.

Avand in vedere inscrisurile existente la dosarul cauzei din care rezulta ca inculpatul Gh. C. este beneficiarul real al societatii SC R. T. G. M. IMPEX SRL cat si al societatii SC A. G. SA, dar si imprejurarea ca se specifica ca ar fi achitate sume in baza unui pretins antecontract, avand ca obiect un imobil grevat de sarcini, judecatorul a apreciat ca Tribunalul ar urma sa analizeze oportunitatea luarii sechestrului asiguratoriu si a inscriptiei ipotecare asupra imobilului situat in Bucuresti, str. B, nr. 33, sector 1, descris in antecontractul de vanzare-cumparare, aflat la dosarul cauzei sau, daca acesta nu s-ar mai fi aflat in patrimoniul inculpatului, instituirii masurii asiguratorii asupra sumei de 1.100.000 de Euro aferenta acestei tranzactii, suma ce ar fi urmat sa se actualizeze cu indicele de inflatie la data punerii in executare a dispozitiei de indisponibilizare, sechestrul urmand a fi pus pe bunurile mobile si imobile ale inculpatului G. C., beneficiar atat al societatilor SC R.T. G. M. IMPEX SRL cat si a societatii SC A. G. SA, precum si a conturilor detinute la societatile al carui beneficiar real este.

O alta modalitate cu privire la care existau date din care rezulta presupunerea rezonabila ca s-a incercat oferirea unei aparente de legalitate a banilor proveniti de la Loteria Romana, viza cumpararea de catre SC A. P. SA de la SC R. T. G. M. IMPEX SRL, a terenului situat in Bd. D. P., nr. 5C, sector 2, la pretul de 19.662.535.895 ROL, suma prevazuta in contract fiind achitata de SC R .T. G. M. IMPEX SRL, controlata de inculpatul Gh. C., astfel: 4.798.090.716 lei, platiti prin O.P. 126 din 30.09.2004 in contul SC C. I. T. C. SA, respectiv 14864445179 ROL, platiti prin O.P. 127 din 30.09.2004, in contul lui C. C., aceste plati fiind facute de SC R. T. G. M. IMPEX SRL, in baza contractului de vanzare autentificat cu nr. 3423 din 30.09.2004, de BNP MENTOR, incheiat intre vanzatorii SC C. I. T. C. SA, C. C. si C. O. si cumparatorul SC R. T. G. M. IMPEX SRL.

Coroborand rulajul conturilor SC A. G. SA si SC R. T. G.M. IMPEX SRL cu imprejurarea ca in contractul incheiat intre SC A. G. SA si SC R. T. G. M. IMPEX SRL figura mentiunea ca dreptul de proprietate se transmitea la momentul autentificarii, desi pretul nu era platit, beneficiarul real al celor doua societati fiind inculpatul Gh. C., dar si cu mentiunile inscrise in factura de la fila 237, vol. IV dup, dar si in factura de la fila 382, vol. V dup, din 28.02.2005, de unde rezulta ca ar fi fost achitata suma de 19.100.000.000 lei din A. G. in SC R. T. IMPEX conform O.P. 77/2004, in cauza era oportuna luarea masurii asiguratorii a sechestrului si infiintarea inscriptiei ipotecare si asupra terenului aflat in Bucuresti, Bd. D. P., nr. 5C, sector 2, imobilul fiind descris in contractul de vanzare-cumparare. in plus, desi ordinul de plata face dovada deplina, intre parti, in ceea ce priveste pretul, la acel moment procesual, exista presupunerea ca aceste plati nu au fost facute, ci doar terenul s-a plimbat pe hartie prin patrimoniile SC R. T. G. M. IMPEX SRL si SC A. P. SA, controlate de acelasi beneficiar real, adica de inculpatul G. C.. Daca masura asiguratorie nu putea fi dispusa in natura, se impunea luarea masurii asiguratorii asupra bunurilor mobile si imobile ale beneficiarului real al celor 3 societati – inculpatul G. C., pana la suma de 19.663.535.895 ROL, inclusiv asupra conturilor societatilor al caror beneficiar real era acesta, suma ce trebuia actualizata cu indicele de inflatie la momentul aducerii la indeplinirea dispozitiei de indisponibilizare.

O alta modalitate cu privire la care existau date din care rezulta presupunerea rezonabila ca s-a incercat oferirea unor aparente de legalitate a banilor proveniti de la Loteria Romana viza achitarea catre SC R. T. G. M. IMPEX SRL catre SC A. G. SA, cu titlu de contravaloare actiuni SC D. R. SA, a sumei de 42.280.800.000 ROL conform contractelor de cesiune nr. 70 din 23.09.2004, incheiate de catre SC A. G. SA, in calitate de cedent si SC R. T. G. M. IMPEX SRL, in calitate de cesionar, avand ca obiect cesiunea unui numar de 52.851 actiuni emise de SC D. R. SA: era necesara instituirea unui sechestru asiguratoriu asupra bunurilor mobile si imobile ale inculpatului G. C. pana la concurenta sumei de 42.280.800.000 ROL, actualizata la data punerii in executare a dispozitiei de indisponibilizare, inclusiv asupra conturilor societatilor al caror beneficiar real este inculpatul G. C., de vreme ce din inscrisurile existente la dosarul cauzei rezulta ca aceste actiuni ar fi fost dobandite de SC R. G..M. IMPEX SRL conform contractului de cesiune nr. 70 din 23.09.2004. de la A. G. SA, care dobandise aceste actiuni de la societatile Broadhurst LTD. la data de 15.03.2004, respectiv Lindsell LTD.la 05.03.2004, conform ordinelor de transfer date de Broadhurst si Lindsell. Or, din istoricului societatii SC D. R. SA nu rezulta ca societatile Broadhurst si Lindsell ar fi detinut vreoadata actiuni la SC D. R. SA., dupa cum nu aparea nici calitatea de actionar SC A. G. SA pentru ca, mai departe, SC A. G. SA sa fi putut ceda aceste actiuni catre SC R. T. G. M. IMPEX SRL.

Avand in vedere ca la data de 04.08.2004, SC A. G. SA transferase doar pe hartie suma de 1.160.380.813 lei in contul SC R. T. G. M. IMPEX SRL, neexistand nicio justificare pentru aceasta tranzactie intre cele doua firme al caror beneficiar real era inculpatul Gh. C., se impunea luarea masurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor mobile, imobile ale inculpatului Gh. C., pana la concurenta acestei sume actualizate cu indicele de inflatie la punerea in executare a dispozitiei de indisponibilizare, inclusiv asupra conturilor societatilor al caror beneficiar real era inculpatul G. C..

Totodata, din mentiunile raportului de expertiza de la fila 449 vol. II judecatorie, coroborate cu rulajul conturilor G. N. I. E. SRL de la EMPORIKI BANK, se putea retine ca martorul G. N. a incasat, in perioada 05.08 – 08.09.2004 de la Loteria Romana, suma de 11.011.716.000 ROL pe care a transferat-o in conturile societatii SC G. N. I. E. SRL cu destinatia creditare firma.

In lumina datelor rezultate din coroborarea acestor mijloace de proba, aparea necesara instituirea unui sechestru pana la concurenta sumei de 11.011.716.000 ROL actualizate in momentul punerii in executare a dispozitiei de indisponibilizare, asupra bunurilor mobile si imobile ale lui G. N., suma despre care exista date ca a fost transferata in conturile SC G. N. I. E. SRL, unde acesta detine calitatea de asociat unic cu titlu de creditare firma, avand in vedere ca si la fila 21 vol. 5, martorul G. N. declara ca este beneficiarul real al conturilor SC G. N. I. E. SRL, iar din certificatul ORC rezulta ca este singurul ascociat.

Totodata, mai era necesara instituirea unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile si imobile ale inculpatului R, pana la concurenta sumelor de bani care fusesera retrase in numerar, precum si asupra dobanzii depozitului constituit in data de 13.08.2004, respectiv 14.808.640 ROL, precum si asupra sumelor de 23.000.000 ROL si 4.800.000.000 ROL, retrageri numerar din 20.08.2004, sume ce urmau a fi actualizate in momentul punerii in executare a dispozitiei de indisponibilizare.

Concluzionand, in cauza nu se putea eluda obligatia ce incumba organelor judiciare, potrivit art. 163, 164 C. pr.pen. din 1968, art. 118 lit. e C. pen. din 1969, de a analiza oportunitatea luarii unor masuri asiguratorii, avand in vedere obligativitatea confiscarii speciale a bunurilor provenite din fapta penala. Sub un alt aspect, trebuia avut in vedere ca in lumina dispozitiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005, luarea masurilor asiguratorii in cazul savarsirii unor infractiuni de evaziune fiscala este obligatorie si are ca efect indisponibilizarea bunurilor, valorilor pana la solutionarea definitiva a cauzei, cand se va dispune asupra reparararii prejudiciului prin mai multe variante: plata directa, restituire in natura sau confiscare speciala.

9. Dupa cum am aratat, noi avem rezerve fata de solutia de admitere a cererii de recuzare formulata de aparatorii inculpatilor impotriva unui membru al completului de judecata.

In opinia noastra, aplicarea unei proceduri prevazute de lege nu poate conduce, in niciun caz, la incompatibilitatea judecatorului cauzei.

In cauza Silickiene impotriva Lituaniei[35], Curtea a evidentiat ca in sistemul nostru de drept, confiscarea poate fi dispusa chiar daca nu exista o hotarare de condamnare, raspunderea penala a inculpatului neprezentand relevanta pentru a se dispune confiscarea[36]. In speta, inculpatii, respectiv tertii neparticipanti la procesul penal cu privire la bunurile carora Tribunalul a apreciat ca este util a se examina luarea masurii sechestrului puteau sa prevada, in momentul instituirii sechestrului, ca asupra bunurilor asupra carora se dispususe masura asiguratorie poate fi dispusa masura confiscarii, intr-o etapa ulterioara a procedurilor. Curtea Europeana nu a constatat nicio incalcare a art. 6 paragraf 1 din Conventie derivand din aceasta anticipare de catre reclamanta a efectelor sechestrului dispus in vederea confiscarii[37].

Atragem atentia ca a nu confisca bunurile produse prin savarsirea infractiunilor inseamna a nesocoti natura masurii de siguranta a confiscarii speciale in sistemul nostru de drept penal: sanctiune de drept penal, consecinta civila a savarsirii unei fapte prevazute de legea penala, avand scop eminamente preventiv, cu privire la care legiuitorul a prevazut instrumente utile pentru retinerea situatiei de fapt care corespunde situatiei juridice si pentru a nu permite imbogatirea ilicita a unor persoane cu bunurile provenind din savarsirea de infractiuni. De multe ori, in practica, delimitarea produsului infractiunii este dificila, unii judecatori facand confuzie intre obiectul infractiunilor deduse judecatii si produsul acestora.

In reglementarea actuala si in conceptia legiuitorului din 1968, este obligatorie confiscarea bunurilor dobandite din savarsirea faptei prevazute de legea penala daca nu sunt restituite partii vatamate si in masura in care nu servesc la despagubirea acesteia, in temeiul disp. din art. 112 alin. 1 lit. e C. pen., respectiv art. 118 alin. 1 lit. e C. pen. din 1969. Din caracterul imperativ al normelor indicate de legiuitor, din modalitatea de redactare a acestor texte de lege rezulta obligativitatea luarii masurii confiscarii speciale. Astfel legiuitorul utilizeaza sintagma “sunt supuse confiscarii speciale”, si “nu pot fi supuse confiscarii speciale”.

Avand in vedere ca Tribunalul era investit cu fapte de evaziune fiscala, pentru a garanta aducerea la indeplinire a confiscarii bunurilor, daca Tribunalul s-ar fi oprit la aceasta solutie la deliberare, era obligatorie luarea masurilor asiguratorii prevazute de Codul de procedura penala[38].

10. Sub un prim aspect, se cuvine sa avem in vedere si faptul ca procedura de instituire a sechestrului nu constituie o judecata asupra unei acuzatii in materie penala, in sensul art. 6 CEDO[39].

Curtea a notat ca, in cadrul unei anchete penale, sechestrul asigurator vizeaza in principal garantarea executarii unei eventuale creante ce va fi recunoscuta in favoarea unor terti lezati prin infractiunea ce face obiectul judecatii ori pentru a se garanta executarea unei eventuale sanctiuni constand in confiscarea unor bunuri. Totusi, Curtea a constatat ca atat stabilirea unor drepturi de creante ale unor terti, cat si confiscarea sunt masuri ce urmeaza a fi luate in cadrul unor proceduri separate, ulterioare, astfel incat procedura de instituire a sechestrului nu constituie o judecata asupra unei acuzatii in materie penala, in sensul art. 6.

Pe de alta parte, si interesul stabilirii naturii confiscarii prezinta relevanta sub aspectul evidentierii nivelului de protectie al drepturilor omului, in cadrul carora dreptul la un proces echitabil si-a conservat pozitia fundamentala[40].

Daca este adevarat ca in orice societate guvernata de principii democratice trebuie sa se respecte echilibrul intre asigurarea interesului general – combaterea criminalitatii si garantarea drepturilor individuale, la fel de adevarat este ca instanta de la Strasbourg lasa la aprecierea suverana a statelor adoptarea masurilor de prevenire a criminalitatii: in cauza M. contra Italiei, Curtea Europeana a decis ca masurile de preventie nu au caracterul unor sanctiuni punitive si nu intra in campul de aplicare al dreptului la un proces echitabil in materie penala[41]. Tot astfel, legile de prevenire a comiterii unor activitati ilegale prin care se periclitau interesele generale ale Italiei de catre Mafie au fost considerate de Curte ca avand un caracter eminamente preventiv, nefiind fundamentul unor acuzatii in materie penala, pentru a atrage aplicarea garantiilor prevazute in art. 6 din Conventia europeana a drepturilor omului[42]. insa, pentru stabilirea naturii acuzatiei, Curtea va cerceta, in mod prioritar, calificarea procedurii in dreptul intern al statului in cauza si daca se constata ca o masura este considerata ca fiind penala in dreptul intern al unui stat, ea va avea caracter penal si din punct de vedere al articolului 6 din Conventie[43].

In sistemul nostru de drept, confiscarea este, insa, o sanctiune de drept penal, care poate fi dispusa impotriva persoanelor care au savarsit fapte prevazute de legea penala, dar nu ca o consecinta a raspunderii penale, nedepinzand de gravitatea faptei savarsite[44]. De altfel, si Curtea Europeana, in cauza Silickiene impotriva Lituaniei, conchide ca sistemul nostru de drept permite confiscarea fara condamnare[45].

Luarea acestei masuri de siguranta este determinata de necesitatea prevenirii repetarii de fapte periculoase in viitor[46].

Masura confiscarii poate fi dispusa si daca judecatorul pronunta solutia achitarii, cu exceptia situatiei in care solutia de achitare priveste lipsa faptei prevazute de legea penala.

Nu in ultimul rand, judecatorul care, la pronuntarea solutiei pe fond, ajunge la concluzia necesitatii instituirii masurii de siguranta a confiscarii speciale are in vedere alte standarde de dovedire decat cele pentru a dispune condamnarea (balance of probabilities vs. beyond a reasonable doubt).

Insa, dupa cum a evidentiat judecatorul care a pus in discutie necesitatea analizei oportunitatii luarii masurii sechestrului asigurator in vederea confiscarii speciale, expunand, la solicitarea presedintelui de complet, motivele care justifica luarea masurii[47], “nu trebuie ignorata obligatia care ii incumba judecatorului de a analiza, in temeiul disp. art. 163 alin. 1 si 2 C. pr. pen. rap. la art. 111 si art. 118 lit. e C. pen., luarea unor masuri asiguratorii in vederea confiscarii bunurilor provenite prin infractiuni”.

De altfel si standardele de protectie a dreptului la un proces echitabil dezvoltate in jurisprudenta CEDO permit confiscarea bunurilor unor terti, neparticipanti in proces, instantele putand acorda valoarea probatorie unor prezumtii de fapt, care in cazul imbogatirii ilicite este faptul ca diferenta dintre patrimoniul real si veniturile legale provine din savarsirea unor infractiuni, generatoare de profit, cu toate ca acesta prezumtie nu trebuie sa opereze automat; partajarea sarcinii probei nu semnifica in aceste cazuri infrangerea prezumtiei de nevinovatie[48].

11. Or, in sedinta din 14.06.2013, judecatorul recuzat, dupa ce a pus in discutie utilitatea instituirii masurii asiguratorii, a specificat ca doar ulterior, la deliberare, instanta urmeaza sa analizeze valentele principiului FRAUS OMNIA CORUMPIT, care, ca orice principiu general se afla la intersectia mai multor ramuri ale dreptului, fara a intra, bineinteles, in conflict cu valentele de interpretare stricta a legii penale; or, punerea in evidenta a acestui principiu permitea neutralizarea ingineriilor financiare elaborate de infractor cu singurul scop de a-si pune la adapost averea succeptibila de a fi confiscata. Demonstrarea caracterului fictiv ar fi avut drept consecinta reintregirea patrimonului suspectului cu bunurile puse la adapost de confiscare; s-ar fi putut afirma, astfel, ca in masura in care existau suficiente probe la deliberare, ar fi putut cadea ecranul si masca pentru a revela realitatea juridica[49].

S-a mai imputat judecatorului care a pus in discutie utilitatea instituirii sechestrului ca s-a antepronuntat, deoarece a analizat probele care justificau luarea masurii asiguratorii.

Dupa parerea noastra, acest argument se impune a fi inlaturat avand in vedere ca actul procesual prin care se ia masura, incheierea, trebuie motivata.

12. Analizand institutia incompatibilitatii in actuala reglementare penala, consideram ca se impune regandirea cazului de incompatibilitate prevazut in art. 64 alin. 1 lit. f) din Codul de procedura penala adoptat prin Legea nr. 135/2010, privind existenta unei suspiciuni rezonabile ca impartialitatea judecatorului este afectata.

In ceea ce ne priveste, suntem de parere ca suspiciunea ar trebui cantonata unor cazuri precis stipulate de lege, iar standardele ar trebui sa fie interpretate uniform, in lumina jurisprudentei CEDO si a principiilor dezvoltate in jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

De lege lata, insa, invocarea prin prisma cazului de incompatibilitate prevazut in art. 64 alin. 1 lit. f) din Codul de procedura penala a unor motive care nu privesc impartialitatea instantei atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare, care se pronunta de catre judecatorul recuzat.

Concluzia se desprinde si din analiza unor solutii pronuntate in practica recenta a Curtii de Apel Bucuresti, prin care s-a respins ca inadmisibila cererea de recuzare a membrilor completului de judecata, avand in vedere ca nu intra sub incidenta cazului prevazut de art. 64 lit. f C. pr. pen. respingerea ca nefondata a cererii asupra existentei a unui pretins incident procedural cu privire la modalitatea de desemnare a noilor judecatori promovati recent la Curtea de Apel Bucuresti, in alcatuirea completului de judecata.

In mod corect Curtea de Apel Bucuresti a respins ca inadmisibila cererea de recuzare formulata subsecvent instituirii masurilor asiguratorii, cu motivarea ca Noul Cod de procedura penala consacra un nou text de incompatibilitate, respectiv cel prevazut in art. 64 alin. 1 lit. f, potrivit caruia judecatorul este incompatibil in masura in care exista o suspiciune rezonabila ca impartialitatea sa este afectata. in egala masura, in lumina jurisprudentei constante a CEDO, intra sub campul garantiilor dreptului la un proces echitabil si aparenta de impartialitate, altfel spus’’Justice Must not Only be Done, Must be Seen to be Done’’.

Cu toate acestea, a conchis Curtea de Apel, intra in sfera de incidenta a art. 64 alin. 1 lit. f C. pr. pen., acele temeiuri cu privire la care exista suspiciunea rezonabila ca judecatorul ia o masura cu privire la care lasa sa se inteleaga, dincolo de orice dubiu rezonabil, ca si-a creat convingerea cu privire la vinovatia vreunuia dintre inculpati. Or, in materia recuperarii creantelor provenite din savarsirea de infractiuni, se face distinctia intre standardul de dovada necesar a se dispune condamnarea unei persoane ca fiind cel dincolo de orice dubiu rezonabil, standardul fiind transpus, mutatis mutandis in Noul Cod de procedura penala, instanta neputand dispune condamnarea unei persoane, in masura in care nu este convinsa, dincolo de orice dubiu rezonabil, de vinovatia inculpatilor, orice dubiu profitand inculpatilor si standardele de proba pentru dispunerea masurii de siguranta a confiscarii, ce pretind existenta unui probatoriu care se cantareste potrivit balantei probabilitatilor(balance of probabilities).

Cu privire la instituirea unor masuri asiguratorii, standardul international unanim recunoscut este acela de presupunere rezonabila. Astfel, judecatorul cauzei, instituind masurile asiguratorii dispuse in cauza, a facut referire tocmai la acest standard international recunoscut, presupunere rezonabila. In speta, inculpatul V. D. era singurul inculpat trimis in judecata pentru infractiunea de spalare a banilor, iar la descrierea in rechizitoriu a faptei sale se arata ca a transferat un numar de actiuni numitelor V. C. si V. C., considerate fiind de procuror dobanditoare de buna-credinta, prin contractul de donatie existent la filele 231-234 vol. XIV dup, autentificat prin incheierea nr. 1498 din 06.06.2006 al B.N.P. M. E.. Cu privire la situatia inculpatilor in privinta carora instanta a dispus extinderea obiectului sechestrului, instanta a avut in vedere ca acestea au fost dobandite in timpul casatoriei in codevalmasie, situatia patrimoniala a sotilor nepermitand instituirea unui sechestru pe cote-parti, avand in vedere ca pana la pronuntarea unei hotarari de partaj nu se stie exact care este contributia celor doi soti la achizitionarea acestor bunuri. Avand in vedere ca luarea masurilor asiguratorii s-a facut in temeiul dispozitiilor art. 20 din Legea nr. 78/2000 si a art. 32 din Legea nr. 656/2002, in aplicarea unei proceduri obligatorii prevazute de lege, atat textul din Legea nr. 656/2002, cat si textul din Legea nr. 78/2000 stipuland ca in cazul infractiunilor prevazute de lege luarea unor masuri asiguratorii este obligatorie, Curtea, la luarea acestora, facand referire la standardul international recunoscut ca fiind standard de proba la luarea masurilor asiguratorii, respectiv presupunere rezonabila, dupa deliberare, completul a apreciat ca nu intra in sfera de aplicare a dispozitiilor art. 64 lit. f C. pr. pen. nou introdus in C. pr. pen. prin Legea nr. 135/2010 instituirea unor masuri asiguratorii, la luarea acestora judecatorul nefacand referire la standardul de proba dincolo de orice dubiu rezonabil care sa fi lasat sa se inteleaga ca urmeaza sa pronunte o solutie de condamnare in prezenta cauza.

Fata de cele mai sus retinute, Curtea a respins ca inadmisibila cererea de recuzare, respectiv ca nefondata cererea de inaintare a cauzei completului urmator pentru solutionarea cererii de recuzare.

Textele care permit judecatorului sa analizeze admisibilitatea unei cereri de recuzare inainte de trimiterea la un alt complet de judecata fiind cuprinse in art. 67 alin. 4 si 67 alin. 5 C. pr. pen., care au fost coroborate cu dispozitiile cuprinse in art. 64 lit. f C. pr. pen., judecatorul apreciind ca nu intra in sfera de incidenta a acestui articol respectarea unei proceduri obligatorii prevazute de lege.

Referirea de catre unul dintre aparatorii inculpatilor ca instanta s-ar pronunta pe cale de exceptie cu privire la luarea unor masuri asiguratorii, este nejustificata, deoarece instanta nu s-a pronuntat pe cale de exceptie, ci a luat aceste masuri, in temeiul disp. art. 32 din Legea nr. 656/2002 si art. 20 din Legea nr. 78/2000, in aplicarea unei proceduri obligatorii prevazute de lege, neexistand obligatia de a le pune in discutia partilor.

[1] intocmit de dl. prof. univ. dr. h. c. George Antoniu.
[2]A se vedea incheierea din sedinta publica din data de 1.07.2014 a Curtii de Apel Bucuresti, sectia a II-a penala din dosarul nr 25497/3/2012**, nepublicata.
[3] A se vedeaincheierea din sedinta publica din data de 14.06.2013 a Tribunalului Bucuresti, sectia a II –a penala din dosarul nr 2674/300/2010, nepublicata.
[4] Publicata inMonitorul Oficial, Partea I nr. 672 din 27.07.2005, modificata prin Legea nr. 50/2013 din 14 martie 2013 privind modificarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale.
[5] M. Udroiu, Drept procesual penal, editia a II-a, Editura C. H. Beck, Bucuresti, 2012, p. 102.
[6] V. Dongoroz, in Explicatii teoretice ale Codului de procedura penala roman, partea generala, vol. V, Editura All Beck, Bucuresti, 2003, p. 154.
[7] Gr. Theodoru, Tratat de drept procesual penal, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2007, p. 270.
[8] A se vedea hotararile Procola c. Luxembourg, Le Compte, van Leuven, de Meyere c. Belgiei, hotarare din 23 iunie 1981,Thorgeir c. Islandei, Hauschildt c. Danemarcei; Klezn s.a.c. Olandei.
[9] CEDO, hotararile Piersack c. Belgiei din 1 octombrie 1982, paragraf 30 si De Cubber c. Belgiei din 26octombrie 1984, paragraf 25.
[10] Piersack c. Belgiei, hotararea din 1 octombrie 1982, paragraf 30, andGrieves v. the United Kingdom[GC], no.57067/00, §69, ECHR 2003-XII.
[11] Kyprianouv.Cyprus[GC], no.73797/01, § 119, Wettstein v.Switzerland, no.33958/96, § 42, ECHR 2000-XII, Padovani v. Italy, 26 February 1993, § 26, Series A no.257B, andDaktaras v. Lithuania, no.42095/98, § 30, ECHR 2000 X.
[12] M. Selegean, in Jurisprudenta CEDO – studii si comentarii –, Institutul National al Magistraturii, Bucuresti, 2005.
[13] CEDO, hotararea din 1 octombrie 1982, in cauza Piersack c. Belgiei, paragraful 30, CEDO, hotararea din 1 octombrie 1982, in cauza Grieves contra Marii Britanii,paragraful 69.
[14] CEDO, hotararea din 11.07.2013, in cauza Rudnichenko c. Ucrainei, paragraf 113, Castillo Algar c. Spaniei, 28 October 1998, paragraf45,Reports of Judgments and Decisions1998 VIII, Micallef c. Maltei[GC], hotararea din 15 octombrie 2009, cauza nr17056/06, paragraf 98.
[15] CEDO, hotararea din 5 februarie 2009, in cauza Olujić v. Croatia, no.22330/05, paragraful 57 si urm., CEDO, hotararea din 11.07.2013, in cauza Rudnichenko c. Ucrainei, paragraf 114.
[16] CEDO, hotararea din 1 octombrie1982, in cauza Piersack c. Belgiei, paragraful 30.
[17] CEDO, hotararea din 6 iunie 2000, in cauza Morel v.Frantei, paragraful 45, Hauschildt c.Danemarcei, 24 mai 1989, paragraful 51, Sainte-Marie c.Frantei, 16 decembrie 1992, paragraful 51.
[18] CEDO, hotararea din 1 aprilie 2010, in cauza Gultyayeva c. Rusiei, paragraful 197.
[19] Jasiński v. Poland, no.30865/96, § 55, 20 December 2005.
[20] CEDO, hotararea din 11.07.2013, in cauza Rudnichenko c. Ucrainei, paragraf 119.
[21] CEDO, Peter Fryckman And Fryckman-Yhtiö Oyc.Finlandei, decizia de inadmisibilitate partiala din data de 15 noiembrie 2005, cererea.nr.36288/97.
[22] Morel v.France, cererea nr.34130/96, paragraful 45.
[23] CEDO, hotararea din 10 aprilie 2012, in cauza Silickiene impotriva Lituaniei, paragraful 33.
[24] CEDO, hotararea din 10 aprilie 2012, in cauza Silickiene impotriva Lituaniei, paragraful 33.
[25] CEDO, hotararea din 10 aprilie 2012, in cauza Silickiene impotriva Lituaniei, paragraful 48.
[26] CEDO, hotararea din 10 aprilie 2012, in cauza Silickiene impotriva Lituaniei, paragraful 50.
[27] CEDO, hotararea din 10 aprilie 2012, in cauza Silickiene impotriva Lituaniei, paragraful 54.
[28] CEDO, hotararea din 10 aprilie 2012, in cauza Silickiene impotriva Lituaniei, paragraful 70.
[29] incheierea din sedinta secreta din data de 15.06.2013 a Tribunalului Bucuresti sectia a II–a penala din dosarul nr. 2674/300/2010, definitiva, nepublicata prin care s-a expus drept argument al cererii de recuzare si imprejurarea ca „de asemenea, doamna judecator a argumentat de ce anume este permisa de lege luarea masurilor asiguratorii asupra bunurilor unor terti care nu figureaza ca parti in cauza, desi inclusiv cu privire la acest aspect ar fi trebuit ca, anterior pronuntarii instantei, partile si reprezentantul Ministerului Public sa puna concluzii. Astfel, dupa o analiza a dispozitiilor din legea nationala, prezentarea unor elemente de jurisprudenta nationala si C.E.D.O., doamna judecator concluzioneaza, incepand cu momentul 02:47:49 din inregistrarea sedintei de judecata, ca legiuitorul permite „ca o astfel de masura sa poata fi instituita nu numai asupra bunurilor partilor ori altor participanti la procesul penal, ci si pe bunurile altor persoane daca exista o suspiciune ca acestea pot face obiectul confiscarii speciale. Trebuie retinut ca aspectul teoretic vizat de argumentatia doamnei judecator nu era unul care sa faca parte din categoria celor asupra carora practica si jurisprudenta sa se fi pus deja de acord, dimpotriva, acesta prezentand un caracter de noutate”.
[30] A se vedea incheierea din sedinta publica din data de 14.06.2013 a Tribunalului Bucuresti sectia a II-a penala din dosarul nr 2674/300/2010, nepublicata.
[31] A se vedea proiectul de solutie propus prin raportul intocmit in cauza ce a format obiectul dosarului nr. 17/2012, dosar in care inalta Curte a admis recursul in interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie si a decis ca judecatorul care a solutionat cauza conform procedurii prevazute deart. 3201din Codul de procedura penala cu privire la unii dintre inculpati nu devine incompatibil sa judece actiunea penala si civila cu privire la ceilalti inculpati, in ipoteza in care trimiterea in judecata a tuturor inculpatilor s-a facut prin acelasi rechizitoriu, pentru infractiuni intre care exista stare de conexitate sau indivizibilitate. Judecatorul devine incompatibil doar daca in considerentele hotararii pronuntate conform art. 3201din Codul de procedura penala si-a exprimat parerea cu privire la solutia ce ar putea fi data in cauza disjunsa.
[32] Publicate in Monitorul Oficial, Partea I nr. 820 din 06/12/2012.
[33] Publicate in Monitorul Oficial, Partea I nr. 820 din 06/12/2012.
[34] Textele de lege de mai sus isi au corespondentul in disp. art. 249 C. pr. pen, respectiv 112 alin. 1 lit. e. C. pen.
[35] CEDO, hotararea din 10 aprilie 2012, in cauza Silickiene impotriva Lituaniei, paragraful 33.
[36] CEDO, hotararea din 10 aprilie 2012, in cauza Silickiene impotriva Lituaniei, paragraful 33.
[37] CEDO, hotararea din 10 aprilie 2012, in cauza Silickiene impotriva Lituaniei, paragraful 48.
[38] Potrivit Codului de procedura penala din 1968 (art. 163-167) masurile asiguratorii care se pot lua in cursul procesului penal de procuror sau de catre instanta de judecata sunt sechestrul asigurator si poprirea asiguratorie. Conform art. 166 alin. 3 C. pr. pen., pentru bunurile imobile sechestrate, organul care a dispus instituirea sechestrului cere organului competent luarea inscriptiei ipotecare asupra bunurilor sechestrate, anexand copii de pe actul prin care s-a dispus sechestrul si un exemplar al procesului-verbal de sechestru. in ceea ce priveste contestarea masurilor asiguratorii, art. 168 C. pr. pen. prevedea ca in contra masurii asiguratorii luate si a modului de aducere la indeplinire a acesteia, invinuitul sau inculpatul, partea responsabila civilmente, precum si orice alta persoana interesata se pot plange procurorului sau instantei de judecata, in orice faza a procesului penal. Hotararea instantei de judecata poate fi atacata separat cu recurs. Recursul nu suspenda executarea. Dupa solutionarea definitiva a procesului penal, daca nu s-a facut plangere impotriva aducerii la indeplinire a masurii asiguratorii, se poate face contestatie potrivit legii civile.
[39] CEDO, sectia V, decizia Dogmoch versus Germania, 8 septembrie 2006, 26315/03. in 2000, in cadrul unei anchete penale vizand mai multe persoane suspectate de mai multe infractiuni de natura comerciala, o instanta a dispus sechestrarea averii reclamantului, estimata la 39 de milioane de marci germane. Om de afaceri, reclamantul a fost suspectat ca a acceptat cu stiinta sume de bani din operatiuni frauduloase si ca a efectuat operatiuni de spalare a acestor sume. Ordonanta de sechestru asigurator a fost motivata de riscul ca reclamantul sa incerce sa ascunde sumele de bani pe care le detine si sa le transfere in alte state pentru a impiedica executarea creantelor ce vor fi stabilite prin hotararea judecatoreasca. Reclamantul a cerut sa fie audiat, insa instanta a refuzat, pe motiv ca reclamantul isi exprimase anterior pozitia in scris. in 2003, reclamantul a fost si el trimis in judecata, insa procedura a fost suspendata in 2006 din cauza faptului ca reclamantul nu mai putea participa la proces. Bunurile sale au ramas sub sechestru.
[40] A se vedea cauza M. contra Italiei (Cererea nr. 12386/86), la care a facut referire M. Michelle Gallant ”Money Laundering and the Proceeds of Crime” (Economic Crime and Civil Remedies), publicat de Ed. Edward Elgar, (Celtentram, UK, Northampton, MA, USA), 2005, p. 123.
[41] A se vedea si cauza Raimondo contra Italiei, seria A, nr. 281-A(1994), paragraf 43, la care a facut referire M. Michelle Gallant ”Money Laundering and the Proceeds of Crime” (Economic Crime and Civil Remedies), publicat de Ed. Edward Elgar, (Celtentram, UK, Northampton, MA, USA), 2005, p. 123.
[42] Curtea EDO, Engel c. Olanda, hot. din 8 iunie 1976, seria A nr. 22, p. 35, pe site-ul http://www.echr.coe.int.
[43] Curtea EDO, cauza Baklanov contra Rusiei (cererea nr. 68443/01), hotararea din 9 iunie 2005, pe site-ul http://www.echr.coe.int.
[44] Constantin Mitrache, „Dreptul penal roman. Partea Generala”, Casa de editura si presa „sansa” SRL, Bucuresti, 1997, p. 168.
[45] CEDO, hotararea din 10 aprilie 2012, in cauza Silickiene impotriva Lituaniei, paragraful33.
[46] Constantin Mitrache, „Dreptul penal roman. Partea Generala”, Casa de editura si presa „sansa” SRL, Bucuresti, 1997, p. 168.
[47] A se vedea incheierea din sedinta publica din data de 14.06.2013 a Tribunalului Bucuresti sectia a II-a penala din dosarul nr. 2674/300/2010, nepublicata.
[48] CEDO, hotarare din 10 octombrie 1988, in cauza Salabiaku contra Frantei.
[49] Chantal Cutajar, Saisie penale et «libre disposition», Recueil Dalloz, 2012, p. 1652.

Jud. dr. Camelia BOGDAN
Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a II-a Penala, cercetator CEREFREA”

FOSTUL PREMIER ADRIAN NASTASE,DETINUT POLITIC AL REGIMULUI BASESCU A FOST ELIBERAT.URMEAZA DEZVALUIRI INCENDIARE!

21 aug.

adrian nastase
Fostul premier Adrian Năstase a fost eliberat. În urmă cu câteva săptămâni, Adrian Năstase anunța că a pregătit o carte, în care va face o serie de dezvăluiri ce vor cutremura scena politică. 

Adrian Năstase a scris o carte în închisoare în care vorbeşte despre evenimente şocante din viaţa sa, necunoscute până acum publicului. Mai mulţi oameni politici au primit deja manuscrisul şi spun că dezvăluirile sunt incendiare.

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștrefănescu, un apropiat al familiei Năstase, susține lunile petrecute în închisoare l-au schimbat pe fostul premier, care pare însă mai determinat ca niciodată facă lumină asupra împrejurărilor care au dus la condamnarea sa.

INSTANTA A DECIS.PRIMUL DETINUT POLITIC AL REGIMULUI TRAIAN BASESCU,FOSTUL PREMIER ADRIAN NASTASE A FOST ELIBERAT!

21 aug.

nastase_07_1d0985bf5d
Instanta a decis. Tribunalul Ilfov a hotarat eliberarea conditionata a lui Adrian Nastase. Decizia este definitiva. 

Adrian Nastase urmeaza sa fie pus in libertate de la penitenciarul Jilava. Contestatia procurorilor DNA a fost respinsa dupa ce Judecatoria sectorului 4 admisese in prima instanta eliberarea sa.

Chiar daca Adrian Nastase va fi eliberat conditionat, acesta nu va putea ocupa functii publice timp de 5 ani, potrivit deciziei Curtii Supreme.

UPDATE. Avocatul lui Adrian Nastase a anuntat proceduri la CEDO privind “procesul inechitabil” atat in dosarul Trofeul Calitatii cat si in Zambaccian.

“Decizia este una corecta si definitiva. In seara aceasta Adrian Nastase va fi alturi de familie. Acum urmeaza proceduri in fata CEDO, acestea au fost declansate dar sigur, dureaza. Procedurile vizeaza problema procesului inechitabil atat in cazul Trofeul Calitatii cat si Zambaccian. Acolo procedurile insa sunt complicate”, a spus avocatul lui Nastase, Ion Cazacu.

A INCEPUT PROCESUL DETINUTULUI POLITIC ADRIAN NASTASE

21 aug.

nastase
In scurt timp de la momentul transmiterii acestei stiri incepe procesului lui Adrian Nastase la Tribunalul Ilfov care va decide daca fostul premier va fi pus in libertate sau nu.

“Suntem realisti si suntem calmi, va fi un duel judiciar sper totusi ca astazi acest calvar pentru domnul Nastase sa ia sfarsit”, a spus avocatul lui Nastase, Ion Cazacu.

UPDATE. Adrian Nastase a ajuns la Tribunalul Ilfov.

In prima instanta lui Adrian Nastase i s-a acordat eliberarea conditionata. Procurorii DNA au contestat insa decizia judecatorilor judecatoriei sectorului 4.

Adrian Nastase a fost declarat eligibil pentru eliberarea conditionata si de comisia de specialitate a penitenciarului. El si-a ispasit deja o treime din pedeapsa si este privit ca un detinut model, el scriind mai multe lucrari stiintifice si respectand toate conditiile de buna purtare.

– Adrian Năstase a ajuns la Tribunalul Ilfov, unde magistraţii vor dezbate azi contestaţia DNA la decizia de eliberare condiţionată din închisoare a fostului premier. „Sper să vorbim diseară!”, a fost mesajul lui Adrian Năstase înainte de a intra în sala de judecată.

Decizia de astăzi va fi una definitivă.

La Tribunalul Ilfov au mai ajuns şi cei doi fii ai fostului premier, Andrei şi Mihnea Năstase.

Andrei Năstase a declarat că speră într-o decizie favorabilă din partea instanţei.

„Sperăm să fie o zi bună şi astăzi să am ocazia să-mi dau barba jos. Există întotdeauna motive de îngrijorare, dar eu cred că avocaţii au foarte multe argumente pentru ca astăzi să poată fi eliberat. Sper ca astăzi familia să se reîntregească”, a spus fiul lui Adrian Năstase.

Citeşte şi Ion Cazacu: Sper ca astăzi să ia sfârşit acest calvar pentru Adrian Năstase
………………………………..

Tribunalul Ilfov va dezbate azi contestaţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie la decizia de eliberare condiţionată din închisoare a fostului premier Adrian Năstase. Pe 23 iulie, Judecătoria Sectorului 4 a admis cererea lui Adrian Năstase de eliberare condiţionată, însă DNA a atacat decizia magistraţilor. Dacă Tribunalul Ilfov va respinge contestaţia DNA, atunci Adrian Năstase va fi eliberat din închisoare.

În contestaţia depusă în instanţă, procurorii DNA susţin că Năstase nu s-a remarcat printr-un comportament deosebit, care să justifice punerea în libertate, activităţile educative desfăşurate în Penitenciarul Jilava au avut loc împreună cu alţi deţinuţi şi nu reflectă comportamentul său personal, iar la dosarul de eliberare condiţionată nu există dovezi temeinice de îndreptare a acestuia.

De cealaltă parte, avocaţii lui Năstase au declarat că fostul premier îndeplineşte toate condiţiile pentru a ieşi mai devreme din închisoare, a executat deja fracţia de o treime din condamnare, nu a fost sancţionat niciodată în penitenciar, a avut un comportament disciplinat şi a participat la 24 de dezbateri pe diferite teme şi la manifestări artistice, relatează Agerpres.

La data de 24 iunie, Curtea de Apel Bucureşti a decis ca la cei patru ani de închisoare primiţi de fostul premier în dosarele ‘Zambaccian’ şi ‘Trofeul calităţii’ să se adauge şase luni ca spor de pedeapsă, astfel încât totalul se ridică la patru ani şi şase luni de închisoare.

Adrian Năstase a fost condamnat pe 6 ianuarie 2014 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi trei ani pentru şantaj în dosarul ‘Zambaccian’. De asemenea, el a fost condamnat pe 20 iunie 2012 la doi ani de închisoare în dosarul ‘Trofeul calităţii’, din care a efectuat opt luni de detenţie, fiind eliberat condiţionat.

În dosarul ‘Zambaccian’, Adrian Năstase a fost acuzat că a primit de la fostul şef al ISC, Irina Jianu, în perioada 2002-2004, în mod direct şi prin intermediul soţiei sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 600.000 de euro, constând în bunuri importate din China şi contravaloarea unor lucrări efectuate la imobilele din localitatea Cornu şi Bucureşti.

În dosarul ‘Trofeul calităţii’, Adrian Năstase a fost acuzat că în anul 2004 s-ar fi folosit de ”influenţa sau autoritatea funcţiei de preşedinte al unui partid” pentru organizarea unui simpozion intitulat ‘Trofeul calităţii în construcţii’ cu scopul strângerii unor sume de bani destinate campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, la care urma să participe.

CIRCULA PE NET.DOCUMENT ISTORIC: ACTUL DE LA 23 AUGUST 1944 POVESTIT DE MAJESTATEA SA REGELE MIHAI I AL ROMANIEI CA AUTOR!

21 aug.

mihai_009.jpg -

 

 

Actul de la 23 august 1944 povestit de Regele Mihai ca autor

Din partea Biroului de presă al Majestăţii Sale Regelui Mihai I

20 august 1990

Publicat în “22”, nr. 34/ 7 septembrie 1990.

“Mistificarea istoriei este poate cel mai mare rău care s-a abătut asupra Ţării noastre în timpul dictaturii comuniste. Chiar dacă această grotească falsificare nu a dus, în mod direct, la moartea multora dintre compatrioţii noştri, ea a avut fără îndoială ca rezultat distrugerea sufletului naţiunii noastre, prin amestecul ambiguu de adevăruri şi minciuni.

Nici unul din evenimentele istorice din viaţa poporului nostru nu a fost atât de falsificat ca Actul de la 23 august 1944. S-au produs munţi de literatură în scopul de a povesti sau a inventa ceea ce s-a întâmplat, ceas cu ceas în acea zi.

Dictatorii comunişti sperau astfel să-şi facă o glorie prin asocierea numelui lor, chiar post-facto, cu acest ultim August al celui de al II-lea Război Mondial (în Europa). S-a găsit chiar unii care au sugerat că 23 August este o dată infamă, pentru că, în această zi, avalanşa comunismului s-a abătut asupra Ţării noastre, condamnând România la aproape 45 de ani de sclavie.

Ca majoritatea falsificărilor istoriei, fie ele intenţionate sau nu, aceste interpretări pornesc de la un grăunte de adevăr. Este cert faptul că dictatura comunistă a încercat să-şi asigure legimitatea faţă de naţiune prin glorificarea zilei de 23 August. Şi de asemenea, cum prea bine ştim, este adevărat faptul că România a gemut sub călcâiul comunist timp de decenii după această dată. Aceasta nu înseamnă câtuşi de puţin că evenimentele de la 23 August 1944 trebuie considerate în mod automat ca fiind rele prin simplul fapt că ele au fost manipulate de către regimul comunist. Cu atât mai puţin se poate considera că începutul dictaturii comuniste îşi are originea în acest domeniu.

N-a rămas nici un singur simbol al conştiinţei naţionale care să nu fi fost manipulat de către comunism. Unul dintre dictatori a întinat iubitul nostru tricolor cu emblema “Republicii Populare”. Celălalt dictator pretindea să se identifice cu Ştefan cel Mare. Dar poporul nostru, minunatul nostru tineret, au smuls această emblemă detestată de pe steagul nostru şi au distrus portretele dictatorului, continuând însă să se închine memoriei lui Ştefan cel Mare şi drapelului nostru naţional. În acelaşi fel, se cuvine acum să privim evenimentele din August 1944 în lumina lor adevărată, curăţându-le de minciună şi de falsificări groteşti.

Cei care încearcă cu tot preţul să critice decizia mea din August 1944 se străduiesc să sugereze că, de fapt, am anticipat înfrângerea Armatei noastre. Ei pretind că ar fi putut, chipurile, să reziste pe linia Galaţi – Nămoloasa şi că, astfel, s-ar fi putut evita invazia Armatei Roşii în Ţara noastră şi subjugarea României de către Uniunea Sovietică.

Evident, nimeni nu poate cred cu seriozitate că soldaţii noştri, oricât ar fi fost de devotaţi ideii de libertate, ar fi putut rezista, mult timp, forţelor mult superioare ale Uniunii Sovietice, ale Statelor Unite şi Marii Britanii. Poate crede cineva că armata care a pustiit totul în drumul ei spre Berlin în anul ce a urmat (1945), ar fi avut intenţia să cruţe România? Evident că nu, şi aceste teorii vin doar ca să întărească vechiul nostru proverb: “După război, mulţi viteji se arată”. În realitate, soarta României era clară şi neomenoasă şi fusese pecetluită prin intervenţia multor factori externi şi cu totul în afara posibilităţii noastre de control.

Primul dintre aceşti factori a fost hotărârea Marii Britanii şi a Statelor Unite de a tergiversa deschiderea celui de al doilea front împotriva Germaniei în vestul Europei. Aceasta a făcut ca întreaga Europă de Est, deci şi România, să cadă pradă Armatei Roşii.

Al doilea factor a fost hotărârea Aliaţilor apuseni de a plasa ţările din estul Europei în sfera de influenţă şi de control a Uniunii Sovietice. Nici o ţară din estul Europei nu a putut scăpa de acest destin, indiferent de poziţia pe care a avut-o în timpul războiului; Ungaria a fost aliata Germaniei naziste până în ultimul moment, căzând sub control comunist; Bulgaria care a încercat să-şi declare neutralitatea a avut parte de aceeaşi dictatură; în fine, chiar şi Polonia şi Cehoslovacia, cele două state care au primele victime ale agresiunii hitleriste şi faţă de care Apusul avea o datorie morală adâncă au fost, în mod egal, supuse terorii roşii ce a urmat războiului.

Abandonată zonei de influenţă sovietică, România nu putea nicidecum spera la o soartă mai bună. Cu toate acestea, încă din 1943, toţi conducătorii politici ai Ţării noastre au făcut eforturi pentru a evita această soartă care, de abia mai târziu am putut să ne dăm seama, nu putea fi evitată. Au avut loc negocieri secrete cu Forţele Aliate la Cairo, iar prin discuţiile de la Stockholm, Antonescu a încercat să afle termenii Uniunii Sovietice pentru încheierea unui eventual armistiţiu. Uniunea Sovietică, însă, nu a precizat aceşti termeni şi situaţia Ţării noastre se înrăutăţea din zi în zi. Pe frontul rusesc, Armata noastră pierduse nu mai puţin de 25 de divizii; populaţia era terorizată de bombardamente continue (iar) trupele sovietice trecuseră deja Nistrul.

Împreună cu reprezentanţii partidelor noastre politice, am luat hotărârea de a chema în audienţă pe Mareşalul Antonescu în ziua de 26 August, pentru a-l face să înţeleagă nevoia unui armistiţiu imediat. În seara zilei de 22 August am aflat că Mareşalul urma să părăsească Bucureştiul. Neputând lua contact cu şefii partidelor, l-am invitat, totuşi, pentru a discuta cu el în ziua de 23 August. I-am atras atenţia asupra situaţiei disperate de pe front şi necesitatea imperativă a unui armistiţiu imediat. Împotriva oricărei evidenţe, Antonescu a refuzat, susţinând că îi poate înfrânge pe sovietici în Carpaţi. A refuzat, de altfel, şi sugestia mea ca el să-şi dea demisia, permiţând astfel formarea unui guvern capabil să negocieze un armistiţiu. Nu: Mareşalul dorea să-şi respecte cuvântul dat lui Hitler, continuând până la sfârşit. Confruntat cu această situaţie, fără ieşire, m-am văzut nevoit să dau ordinul de arestare a lui Antonescu.

S-a încercat, de asemenea, denigrarea Actului de la 23 August, spunându-se că ar fi deschis drumul comunismului în România. Natural, şi această sugestie, făcută tot post-facto, nu ţine seama de adevărul istoric. Încă din 1943, Iuliu Maniu, Dinu Brătianu şi Titel Petrescu, cei trei oameni politici ale căror partide au obţinut în ultimele alegeri libere din România nu mai puţin decât 95% din numărul voturilor, m-au îndemnat să găsesc o soluţie care să salveze România, să evite situaţia prin care Ţara noastră ar fi devenit un cumplit câmp de bătălie.

După declaraţia lui Molotov din 1944, am căzut cu toţii de cord să trimitem emisari la Înaltul Comandament al Forţelor Aliate din Cairo. Acolo au fost confruntaţi cu prima condiţie a Aliaţilor: includerea în coaliţie a unui reprezentant al Partidului Comunist. Comuniştii au delegat pe Lucreţiu Pătrăşcanu, in intelectual marxist, cu care se putea totuşi avea un dialog. Şi tot Aliaţii apuseni au fost cei care ne-au declarat net că negocierea armistiţiului nu poate fi făcută cu ei, ci numai cu Uniunea Sovietică.

Toţi oamenii politici din România s-au văzut atunci nevoiţi să accepte acest imperativ, fără a avea cea mai mică iluzie în ceea ce priva intenţiile reale ale comuniştilor. De acea, una din primele mele griji în acele zile de August a fost să evit vidul de putere sau un punct slab care să dea ocazia unui partid politic care să fie avantajat în dauna celorlalte.

În prima mea proclamaţie către Naţiune, am anunţat reintroducerea Constituţiei de la 1923, cel mai democratic document cunoscut în Ţara noastră până la momentul de faţă. De asemenea, am alcătuit un guvern interimar care să nu depindă, în mod absolut, de nici una dintre grupările politice. Cele trei principale sarcini ale acestui guvern erau: negocierea armistiţiului; administrarea eficace a Ţării; şi pregătirea ulterioară a alegerilor libere. Actul de la 23 August avea ca scop pregătirea trenului pentru edificarea unei Românii democrate şi independente, şi nu aşa-zisei “Republici Populare”.

Tratatul de la Yalta şi prezenţa trupelor sovietice au dus, însă, la un rezultat cu totul diferit. Nu am putut niciodată crede că la Yalta România a fost “vândută” de către apuseni Uniunii Sovietice. A fost un proces extrem de subtil care, în cele din urmă, a făcut ca nici Marea Britanie, nici Statele Unite să nu câştige ceva. Punctul lor de vedere a fost mult mai simplist: trupele sovietice controlau deja jumătatea continentului. Stalin trebuie să se simtă în siguranţă. El trebuia cooptat în sistemul de securitate mondială şi promisiunile lui că va instala sisteme democratice trebuiau crezute.

Dar în loc de un sistem democratic, am fost forţat să accept guvernul lui petru Groza şi al complicilor săi comunişti, şi în loc ca România să fie considerată membră a naţiunilor alite, ea a fost tratată ca ţară ocupată. Timp de cinci luni am refuzt să semnez orice decret al acestui guvern ilegal (august 1945 – ianuarie 1946, n.n.), şi în cei doi ani în care am rămas în Ţară, am protestat vehement împotriva devastărilor, teroarei, crimelor şi tuturor celorlalte infamii comise de Armata Roşie şi de colaboratorii ei. Totul, însă, a fost zadarnic: soarta Ţării noastre fusese pecetluită cu mult înainte.

Dar toate acestea nu trebuie să ne facă să uităm adevărul: iniţiatorii Actului de la 23 August l-au săvârşit exclusiv în interesul patriei, chiar dacă prin aceasta îşi periclitau propia lor existenţă. Noi am sperat să scurtăm calvarul României şi să scoatem Ţara dintr-un război în care nu exista nici cea mai mică speranţă de victorie, indiferent de cursul pe care acest război l-ar fi putut lua. În cele din urmă, România a contribuit la victoria Aliaţilor împotriva Germanii naziste şi Armatei române i-a venit menirea de a elibera pământul nostru strămoşesc al Transilvaniei. Faptul că am fost trădaţi la Conferinţa de Pace de la Paris şi că am fost subjugaţi nu a putut fi împiedicat, cum nu a putut fi împiedicată tragedia Cehilor, a Slovacilor sau a Polonezilor.

S-a insinuat uneori că l-am îndepărtat pe Antonescu de la putere din motive dictate de o animozitate pe care i-o purtam. Este un neadevăr flagrant. Niciodată nu voi putea uita nobleţea uneia dintre primele măsuri luate de Mareşal după venirea sa la conducerea Statului, şi anume invitarea mamei mele de a reveni în Ţară din exilul ei. Este drept că l-am considerat pe Antonescu ca foarte sever şi, uneori, orgolios, dar niciodată nu i-am pus la îndoială calitatea de bun român. Am fost într-adevăr spionat de agenţii săi, iar colaboratorii lui aveau prea puţin respect pentru drepturile constituţionale ale românilor, dar un monarh constituţional nu poate fi influenţat de interesele sale personale, nici nu poate asista cu pasivitate la tragica prăbuşire a patriei sale, doar pentru că însuşi conducătorul armatei considera aceasta o problemă legată de “onoarea” sa personală. Monarhul Constituţional reprezintă pe toţi românii şi le apără interesele. În faţa unor asemenea responsabilităţi, considerentele de ordin personal nu contează.

Este totuşi necesar ca personalitata lui Ion Antonescu să fie reconsiderată cu mare atenţie şi este dincolo de orice îndoială faptul că parodia de proces ce i-a fost intentat nu are nimic de-a face cu ideea de justiţie. Comportarea demnă a lui Antonescu merită admiraţia românilor. Iuliu Maniu l-a caracterizat pe Mareşal drept “adversar, nu duşman”. Şi Antonescu a rămâs până în ultima clipă Român credincios. Condamnarea sa la moarte reprezenta o capcană şi pentru mine: dacă aş fi consimţit să-l graţiez, aş fi fost înfierat “nazist”; dacă, însă, i-aş fi refuzat graţierea, aş fi fost considerat lipsit de “patriotism”. Mareşalul a înţeles bin această dilemă şi de acea a refuzat să facă cerere de graţiere.

A fost o situaţie de mare complexitate, în care tragediile personale se împleteau în marea tragedie naţională şi curajul soldaţilor şi a tuturor cetăţenilor se alătura de bucuria lor că, în fine, se va face pace şi că democraţia nu va întârzia să se instaureze. Dar, într-un singur an, toate aceste speranţe s-au spulberat, idealurile ne-au fost zdrobite, anihilate de regimul comunist.

Pentru Gheorghiu Dej, Nicolae Ceauşescu şi o mână de oameni care au reprezentat Partidul Comunist Român de la sfârşitul războiului, manipularea semnificaţei Actului de la 23 August reprezenta modalitatea ideală de a dobândi legimitate în ochii naţiunii. Dar, în cele din urmă, toate eforturile lor au dat greş: poporul român s-a dovedit capabil de a face distincţia între adevăratul patriotism şi cel elaborat de Academia “Ştefan Gheorghiu”.

Hotărârea recentă de a declara ziua de 1 Decembrie zi naţională a României este binevenită, căci ea poate reflecta unitatea noastră spirituală şi autentica noastră identitate naţională. Totuşi, nu trebuie să uităm adevărata semnnificaţie a Actului de la 23 August. El a oglindit dorinţa noastră de a denunţa temporara alianţă cu dictatura şi alianţa străină de fiinţa patriei oastre.

Prin Actul de la 23 August, au fost salvate zeci, poate sute de mii de vieţi care ar fi fost sacrificate zadarnic, şi chiar după cifre furnizate de germani, s-a scurtat cu cel puţin şase luni al II-lea război mondial. Cei care susţin astăzi că trebuie să “revenim la Europa” nu trebuie să uite că acesta a fost exact scopul Actului de la 23 August. Cei care ne cer astăzi să restabilim democraţia trebuie să-şi amintească că aceasta este exact ceea ce România s-a străduit să realizeze deja în 1944. În August 1944, România şi-a adus tributul la ctitorirea Lumii Libere şi, de atunci, aşteaptă încontinuu reciprocitate din partea restului Europei.”

PROPAGANDA BASISTA ATAC NIMICITOR LA TRAIAN BASESCU,CU OCAZIA NOMINALIZARII TIGANCUSEI LENUTA DI’PLESCOI,CANDIDAT LA PREZIDENTIALE: „GAME OVER.BYE,BYE!”

21 aug.

TRAIAN BASESCU - DECLARATIE DE PRESA
Jurnaliștii favoriți ai președintelui Traian Băsescu lansează o serie de critici extrem de dure la adresa președintelui. Jurnaliștii îl critică pe Băsescu pentru faptul că o susține pe Elena Udrea, în cursa pentru Cotroceni. 

”În povestea asta cu Băsescu, recunosc, am făcut un lucru complet ne-jurnalistic și laș: la ora 20.13 am închis televizorul, am spus niște cuvinte și m-am dus să beau palinkă”, scrie Mircea Marian, jurnalist EvZ. Acesta este unul dintre jurnaliștii lăudați public de președintele Traian Băsescu.

”N-am văzut o reacție mai vehementă față de președintele Băsescu din partea oamenilor cinstiți- fie ei jurnaliști, analiști sau nu- până în seara aceasta, 20 August 2014.
Elena Udrea nu va fi niciodată moștenitorul politic al președintelui Băsescu, indiferent cine ce ar face. Nu reprezintă absolut nimic din crezurile, principiile, valorile oamenilor care au crezut și poate încă mai cred în lupta președintelui Băsescu.
În țara asta, statul de drept nu are unghii roz!”, scrie Sorina Matei, jurnalist B1 TV.

”Game over. Bye bye!”, scrie și Dan Tapalagă, jurnalist Hotnews.

%d blogeri au apreciat asta: