Întrebat dacă a avut o intervenţie pe lângă preşedintele Comisiei Europene Jean – Claude Juncker cu privire la blocarea accesului Corinei Creţu în CE, preşedintele a răspuns ironic: „Hai, doamnă, eu mă ocup de treburi de-astea?”

Preşedintele Traian Băsescu, prezent la Summit-ul NATO din Ţara Galilor a răspuns rapid întrebărilor jurnaliştilor, mai puţin una: Băsescu a fost întrebat dacă l-a sunat pe preşedintele Comisiei Europene în legătură cu desemnarea comisarul din partea României, dar răspunsul ascunde un fapt simplu: Juncker i-a dat cu flit.

În eventualitatea în care Jean-Claude Juncker l-ar fi pus pe lista comisarilor pe Dacian Cioloş, Băsescu ar fi răspuns triumfal la întrebarea reporterilor de la Newport. Cum numele Corinei Creţu a rămas între cei propuşi de Juncker pentru viitorul cabinet al CE, Băsescu o dă întoarsă şi spune că nu se ocupă de treburi din astea.

 

Premierul Victor Ponta a atras atenţia într-o emisiune la Antena 3 că preşedintele Băsescu are acest mod de operare atunci când oameni care nu îi sunt pe plac sunt propuşi pentru funcţii în UE. Exemplul concludent, evocat de premier a fost nominalizarea lui Varujan Vosganian în 2006, care a fost sabotată de Băsescu, rezultatul final pentru România fiind un slăbuţ portofoliu de multilingvism ocupat de Leonard Orban.

Scenariul s-ar putea repeta şi acum, cu Corina Creţu. Informaţia că Băsescu l-ar fi sunat pe Juncker întărind spusele lui Iohannis şi Blaga din scrisoarea publică adresată preşedintelui CE au apărut săptămâna aceasta în presă. Dacă Băsescu nu s-a expus public, Iohannis şi Blaga exportă lupta politică la Bruxelles pe faţă.

Preşedintele Băsescu se prevalează de un lucru simplu când minte că nu l-a sunat le Juncker. Cei doi sunt colegi în PPE şi interesele marelui partid european îl previn pe preşedintele Juncker să confirme informaţiile care au apărut, inclusiv în presa internaţională, că Băsescu l-a sunat să-i spună că nominalizarea lui Creţu nu s-a făcut în conformitate cu legea.

Ceea ce este de-a dreptul ironic este că grija pentru faptul că propunerea pentru funcţia de comisar european din partea României nu a ajuns la Parlament vine din partea unui om care niciodată, dar niciodată nu s-a prezentat în faţa Parlamentului, nu să ceară un mandat de reprezentare la Consiliul European ci măcar să informeze de face acolo.

Băsescu l-a sunat pe Juncker în 2014 aşa cum l-a sunat şi pe Barosso în 2006 pentru a pune piedică unor adversari politici, tratând cu dispreţ interesele românilor.