Pe lângă temele deja „clasice” abordate precum suspendarea, campania electorală care se apropie, fuziunea PNL-PMP, desemnarea comisarului sau atacuri la Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu, liderul de la Cotroceni a introdus în discuţie o temă nouă – aşa-zisul contract de consultanţă politică pe care premierul Ponta l-ar avea cu celebrul Mitch Stewart, cel care a avut un rol cheie şi în campania câştigătoare a lui Barack Obama.

Astfel, şeful statului a dat practic cu bâta în baltă, spunându-le americanilor verde în faţă că habar nu au cum gândesc românii. „Vă spun un lucru: americanii au capacitatea de a face o poză foarte bună a situaţiei numerice. Când, pe urmă, trebuie să vină la interpretarea datelor astfel încât ele să răspundă la ce aşteaptă populaţia sunt catastrofali. Vă asigur, că ştiu ce înseamnă să lucrezi cu consultant american. Cine foloseşte message box-ul lor se opreşte direct cu capul în gard. De la americani trebuie să iei cifrele şi atât, pentru că americanii habar n-au cum gândesc românii şi nu înţeleg”, a declarat preşedintele Băsescu.

 

Mai întâi, este evident că nu este treaba preşedintelui României cu ce consultanţi lucrează candidaţii la alegerile prezidenţiale. În loc să se preocupe de agenda reală a cetăţenilor, Traian Băsescu face supoziţii cu privire la eficienţa muncii unor consultanţi politici, aspect care, oricum am da-o şi din orice unghi am privi, nu trebuie să facă obiectul unor evaluări din partea şefului statului din simplul motiv că nu aceasta este „fişa postului” de la Cotroceni.

În egală măsură, trebuie evidenţiat că atacul lui Traian Băsescu vizează mai mult decât consultanţii. Indirect, formula uzilizată de şeful statului aduce atingere cetăţenilor americani în genere fiindcă induce ideea că americanii nu ar fi capabili să înţeleagă şi să interpreteze modul în care gândesc, atitudinile sau comportamentele conaţionalilor noştri. Este adevărat, poate că mulţi dintre români trăiesc cu impresia că suntem un popor mai interesant şi mai înzestrat decât altele. Chiar şi aşa însă, a pretinde că americanii nu pot decodifica gândirea românilor este în mod evident o exagerare grosolană.

În faţa argumentelor rizibile ale lui Traian Băsescu, ar fi interesant de aflat care este opinia diplomaţilor americani în raport cu aserţiunile din emisiunea de la B1TV. Ele sunt fără doar şi poate ofensatoare, iar americanii au înţeles probabil că ştiu prea puţine despre Traian Băsescu, un personaj politic conflictual şi imprevizibil, nu despre România, ţară pe care o cunosc foarte bine.

Oare cum se pot raporta reprezentanţii SUA la Traian Băsescu când, pe de o parte, vorbeşte de importanţa vitală a parteneriatului strategic, iar, pe de altă pare, îi atacă cu nonşalanţă pe consultanţii americani şi, prin extensie, pe cetăţenii americani?