Din păcate, însă, pe măsura ce scadența și finalul ultimului mandate se apropie, Traian Băsescu dă de înțeles că se poate raporta cu la fel de puține scrupule și la instituțiile statului român. Ultimele atacuri ale președintelui la adresa candidaților la prezidențiale, reprezintă nu numai o implicare nejustificată a acestuia într-o campanie care nu-l privește, conform Constituției, dar și o ofensă incredibilă la adresa serviciilor de informații românești și a Consiliului Superior de Apărare a Țării. Declarând că cel puțin unul din candidați ar fi în prezent, sau ar fi fost în trecut, căci președintele a fost ambiguu, ofițer sub acoperire al unui serviciu de informații românesc (SIE), Traian Băsescu iese din zona implicării politice și a simplei sfidări a Constituției și intră într-o zonă penală, de încălcare a legii, de atingere adusă secretelor de stat pe care ca președinte ar trebui să le protejeze și de șantaj explicit, cu tot ceea ce acestea din punct de vedere juridic. Similar lipsei de scrupule cu care s-a debarasat mereu de persoanele care nu i-au mai fost de folos, Traian Băsescu se debarasează de răspunderea pe care o are față de importante instituții ale statului pe care s-a angajat prin jurământ să-l apere. Ceea ce apare ca evident, chiar și la o analiză sumară, este că Băsescu de fapt blufează și nu îndrăznește să încalce secretul de stat, ci doar încearcă să timoreze unii dintre candidați și astfel să-și avantajeze interesele politice proprii. Probabilitatea ca președintele să iasă înainte de sau în plină campanie și să arate cu degetul un candidat sau altul este aproape nulă, iar cei care cunosc implicațiile legale inevitabile ale unui asemenea gest atrag atenția asupra faptului că nici măcar Băsescu nu ar îndrăzni să deconspire un ofițer de informații român. Răul însă a fost în mare parte comis. Raportarea incorectă și neprincipială, sub demnitatea unui șef de stat, față de propriile servicii, a fost consemnată.

A fost consemnat și prejudiciul de imagine creat deja, căci Traian Băsescu a comis o gafă teribilă prin aceste declarații, sugerând opiniei publice că serviciile de informații ar avea un interes și s-ar implica activ în lupta politică în general și în alegerile prezidențiale, în particular.