Arhiva | 11:37 am

SEBASTIAN LAZAROIU ,”ALBA CA ZAPADA „,OMUL LUI BASESCU IL REGRETA PE MIRCEA GEOANA!

16 sept.

geoana basescu
Victor Ponta este primul clasat în sondajele pentru alegerile prezidențiale, dar le va pierde! Asta e prognoza făcut de către fostul consilier al lui Traian Băsescu, Sebastian Lăzăroiu. El consideră că Ponta este cel mai slab candidat al PSD și că Mircea Geoană este un candidat mult mai bun decât actualul premier.

”Ponta e mai slab, are sub scorul partidului, iar Geoană este de preferat. Ponta, pentru că este premier, își va pierde din simpatizanți. Nu mai are unde să crească. Pe focus-grupuri el este văzut drept hoț și mincinos. Elena Udrea este catalogată drept pițipoancă, în timp ce Monicăi Macovei i se reproșează că nu are carismă.”, a declarat Lăzăroiu la b1tv.

Reclame

STIIND CA NU VA SCAPA DE PUSCARIE, BOLNAVUL MINTAL ,NAZISTUL TRAIAN BASESCU,CARE SE FACE VINOVAT DE GENOCID IMPOTRIVA POPORULUI ROMAN SI DE INALTA TRADARE VREA SA FUGA CU TOT NEAMUL SAU DIN ROMANIA…DAR NU IN R.MOLDOVA!

16 sept.

Traian Băsescu a declarat la Mamaia că, până la terminarea mandatului, va mai merge o dată în Republica Moldova, ”de rămas bun”, după care va solicita să i se acorde cetăţenia acestei ţări. Textul cu mult sirop naționalist le reamintește analiștilor politici încercarea președintelui de reveni politic în 2013, încălecând la modul populist speranțele românilor de peste Prut și aspirațiile unioniștilor din România.

Arivismul lui Băsescu fiind legendar, nu puțini au fost aceia care au privit cu îngrijorare firească spre speculațiile ce dădeau ca sigură o candidatură intempestivă la prezidențialele de peste Prut, pe fondul inflamării tensiunilor naționaliste în cel mai nepotrivit moment, critici acerbe făcându-se auzite chiar din Republica Moldova, pe motiv că declarațiile unilaterale ale președintelui român au fost de folos doar comuniștilor rusofoni.

Ambițiile lui Băsescu din 2013, legate de Republica Moldova, apar în prezent atât de fanteziste și de hazardate încât devine de înțeles de ce anunțul recent al președintelui, care-și planifică ultima vizită după încheierea mandatului, a provocat un val de ironie caustică din partea criticilor săi. Gluma cea mai gustată la adresa președintelui ”jucător” este că Traian Băsescu ar trebui să-și planifice mai atent ultima deplasare, căci între cele două state românești există un tratat de extrădare ferm și bine pus la punct. Conform acestor comentarii caustice, dacă Băsescu dorește să-și ia ”rămas bun”, cum a spus la Mamaia, ar face bine să-și aleagă o destinație mai îndepărtată, dacă nu de-a dreptul exotică… Speculația are în mod evident și un sâmbure de adevăr, radicalizarea discursului adversarilor lui Băsescu devenind o constantă a debutului de campanie prezidențială. În timp ce primul ministru Victor Ponta a subliniat în repetate rânduri că, după toate probabilitățile, toate dosarele ”trase pe dreapta” pe motiv de ”imunitate” a președintelui vor trebui să-și urmeze cursul firesc în Justiție, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a demarat un nou procedeu de suspendare pe motivul gravelor și repetatelor încălcări ale Constituției, o ”surpriză” de proporții care ar putea cu siguranță să-i strice lui Băsescu atmosfera de nostalgie pe final de mandat…

SOARTA AMICULUI LUI BASESCU ,NAZISTUL CEL BUN KLAUS IOHANNIS ,SE AFLA IN MAINILE NECURATE ALE TRANZACTIILOR IMOBILIARE INTRE FDGR SI GRUPUL ETNIC GERMAN (ORGANIZATIE NAZISTA,INTERZISA DE MAJESTATEA SA REGELE MIHAI I IN 1944) SI REACTIVATA DE GAULEITERUL CIBINULUI,PRIMARUL IOHANNIS,CARE II VA LASA PE ACL FARA CANDIDAT LA PRESEDINTIE!

16 sept.

Având în vedere că actualul preşedinte al PNL se afla la conducerea Primăriei Sibiu şi era şi solicitant al retrocedărilor, Klaus Iohannis a hotărât restituirea tuturor imobilelor revendicate. Astfel, organizaţia condusă pentru mulţi ani de Klaus Iohannis a obţinut cele mai importante clădiri din Sibiu.

Intrat în politica mare, Klaus Iohannis a încercat să imprime în mentalul colectiv imaginea omului politic nou şi integru. Doar că nu-i prea iese. Presa locală din Sibiu şi cea naţională au adus în ultimele luni probe suficiente care vin să amplifice suspiciunile din jurul candidatului ACL.

După ce presa locală şi cea naţională au relatat pe larg despre modul controversat în care liderul liberal a achiziţionat şase imobile pe numele său şi al soţiei sale, mass-media face noi dezvăluiri cu privire la retrocedările suspecte pe care le-a făcut Klaus Iohannis către FDGR şi Biserica Evanghelică. Mai exact, aflat în fruntea conducerii Primăriei urbei de pe malul Cibinului, sub oblăduirea lui Klaus Iohannis s-a desfăşurat o mega-afacere imobiliară pe care sibienii o decontează şi acum din propriile buzunare. Ca urmare a deciziei actualului lider al PNL, în municipiul Sibiu retrocedările de imobile au avut loc în natură, fără despăgubiri financiare, fapt ce a condus la un adevărat dezmăţ din bani publici. Mai toate clădirile publice, de la muzee, la şcoli sau sedii ale unor instituţii locale sau judeţene, au fost restituite către Biserica Evanghelică şi Forumul Democratic al Germanilor din România.
Toate aceste restituiri în natură, care s-au desfăşurat în municipiul Sibiu, au fost posibile după ce FDGR, în fruntea căruia se afla însuşi edilul oraşului, Klaus Iohannis, cel care s-a autointitulat urmaş al organizaţiei Grupul Etnic German. Asociaţia în cauză a fost formată din saşii care au colaborat cu regimul nazist şi care a luptat în trupele SS în perioada celui de al doilea război mondial. La solicitarea Forumului, în 2007, instanţa a consfiinţit dreptul FDGR de a fi succesoarea în drepturi a Grupului Etnic German. Prin urmare, instanţa a stabilit dreptul Forumului de a fi continuatorul tuturor persoanelor juridice fără scop patrimonial ce au aparţinut minorităţii germane. Astfel, organizaţia germană a dobândit dreptul de a revendica bunurile ce au fost trecute în proprietatea statului de la minoritatea germană.

Deşi nu a existat o decizie oficială, FDGR s-a autointitulat reprezentata comunităţii germane din România. Frontul a urmărit astfel să dobândească statutul de moştenitor al Grupului Etnic German doar pentru a obţine întreg patrimoniul minorităţii germane din Sibiu de dinainte de naţionalizările realizate de regimul comunist.

Ca urmare a deciziei instanţei din 2007, Forumul şi Biserica Evanghelică au solicitat retrocedarea tuturor bunurilor care au aparţinut Grupului Etnic German. Având în vedere că actualul preşedinte al PNL se afla la conducerea Primăriei Sibiu şi era şi solicitant al retrocedărilor, Klaus Iohannis a hotărât restituirea tuturor imobilelor revendicate. Astfel, organizaţia condusă pentru mulţi ani de Klaus Iohannis a obţinut cele mai importante clădiri din Sibiu, printre care se numără numeroase instituţii de învăţământ, muzee, clădiri aflate în patrimoniul istoric al oraşului  sau instituţii publice precum Arhivele Naţionale. Toate aceste restituiri nu au fost posibile fără complicitatea guvernării liberale şi în special a ministrului Culturii de la acea vreme, Adrian Iorgulescu care a facilitat întreaga operaţiune.

Ceea ce este cu atât mai grav în acest caz, şi spune multe despre candidatul ACL la Preşedinţie, este faptul că, în loc să aibă ca prioritate nevoile cetăţenilor sibieni, Klaus Iohannis a pus pe primul loc satisfacerea intereselor sale şi a grupului său. În urma deciziei sale de restituire integrală a bunurilor, instituţiile publice trebuie acum să plătească chirii imense noilor proprietari pentru a le putea folosi. În loc să ofere cadrul necesar pentru ca instituţiile să nu fie nevoite să plătească aceste chirii sau ca Formul, pe care îl conducea, să redea bunurile gratuit statului, liberalul a decis să dobândească beneficii materiale de pe urma urbei pe care o conduce. Având în vedere că în funcţia de primar, Klaus Iohannis s-a pretat la astfel de acţiuni, nu este exclus, ca în cazul în care va ajunge preşedintele României, să îşi vadă pe mai departe de interesele sale personale, în dauna românilor.

NAZISTUL KLAUS IOHANNIS DECORAT DE GERMANIA ACELEI FETE DIN EST ,ANGELA MERKEL ,NU CREDE IN „ACOPERITI”,INTRUCAT NU VA CANDIDA LA PRESEDINTIA ROMANIEI!

16 sept.

Klaus Iohannis
Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, luni seara, că nu crede că între candidaţii la alegerile prezidenţiale există un agent sub acoperire, apreciind că este vorba de o “fumigenă marca Traian Băsescu pentru a acoperi altceva”.
“După legislaţia în vigoare este caz penal să divulgi identitatea unui agent care lucrează sub acoperire. Aici este clar, preşedintele nu poate face acest lucru. În realitate nu cred că există vreun agent între candidaţi. Eu cred că este o fumigenă marca Traian Băsescu adusă pentru a acoperi altceva. Nu ştiu ce. Vom afla probabil într-un timp mai lung sau mai scurt”, a spus Iohannis la TVR 1.
El a arătat că personal nu bănuieşte că vreunul dintre cei care au declarat că se vor înscrie în campania pentru prezidenţiale este ofiţer acoperit.
“Am înţeles şi am găsit că este un lucru bun că Parlamentul doreşte să facă o comisie de anchetă şi să încerce să elucideze această problemă. În final, nu mă aştept la ceva foarte concret sau senzaţional”, a adăugat Iohannis.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat săptămâna trecută că înainte de a-şi depune candidaturile, cei care candidează la Preşedinţie ar trebui să menţioneze în CV dacă au fost sau nu ofiţeri acoperiţi, arătând că ştie că printre aceştia există oameni care ar avea astfel de lucruri de ascuns.
“Candidaţii au timp înainte de a-şi depune candidaturile să spună public, să-şi completeze CV-ul, dacă au fost cumva ofiţeri acoperiţi sau nu”, a spus şeful statului la B1 Tv.
Băsescu a precizat că în cazul în care candidaţii nu vor preciza acest lucru, o va face el.
“Am obligaţia să o fac. Există lege care interzice serviciilor să-şi facă cunoscute reţelele, ofiţerii acoperiţi, descoperiţi, dar când discutăm despre funcţia de preşedinte al României nu poţi să nu informezi, nu spune nimeni să o facă serviciul că nu are voie prin lege, dar candidatul are obligaţia să o facă şi voi fi în măsură să vă aduc probe ce înseamnă acest dublu buton”, a afirmat şeful statului. AGERPRES

MILEY CYRUS – THE CLIMB!

16 sept.

TAYLOR SWIFT – LOVE STORY!

16 sept.

AVRIL LAVIGNE – WHEN YOU ‘ RE GONE!

16 sept.

%d blogeri au apreciat asta: