SAMBATA ,PE 20 SEPTEMBRIE ,DE ZIUA SA ,LIDERUL PSD ,VICTOR PONTA ISI LANSEAZA CANDIDATURA IN ALEGERILE PREZIDENTIALE PE STADIONUL ARENA NATIONALA!

20 sept.

Premierul Victor Ponta își lansează sâmbătă, când împlinește 42 de ani, candidatura în alegerile prezidențiale, la evenimentul organizat pe Stadionul Arena Națională din Capitală fiind așteptați să participe 70.000 de membri ai PSD-UNPR-PC, dar și simpatizanți.

Candidatura lui Victor Ponta a fost validată în data de 12 septembrie la Congresul extraordinar de la Alba Iulia, unde acesta le-a mulțumit colegilor de partid pentru că l-au sprijinit să ajungă președintele PSD, în ciuda vârstei sale de la acel moment, și să intre în cursa electorală pentru președinția României.

„Mi s-a adus aminte că s-ar putea ca mandatul meu de președinte al PSD, de fapt chiar așa va fi, se va încheia pe 16 noiembrie. Și vreau doar să vă spun încă odată că vă mulțumesc tuturor colegilor mei din PSD, cei care ați avut încredere să alegeți un președinte la 37 de ani, să mulțumesc celor de la TSD, și cei din generația mei și cei mai tineri care au preluat ștafeta, acelor două organizații care întotdeauna au fost cele mai apropiate de mine — de femei și seniori. Vreau să spun că oricare va fi drumul meu voi fi totdeauna mândru că sunt social-democrat, că sunt membru al PSD, că am fost, sunt și voi fi încă un pic președinte al partidului care i-a avut ca președinți pe Ion Iliescu, pe Adrian Năstase și pe Mircea Geoană. Și le mulțumesc tuturor pentru asta”, a spus Ponta, la acel moment.

Victor Ponta și-a depus în data de 17 septembrie la Biroul Electoral Central dosarul de candidat din partea Alianței Electorale PSD-UNPR-PC la alegerile prezidențiale, precizând că obiectivul său va fi, dacă va ajunge președinte, să arate românilor că instituțiile statului pot conlucra în interesul cetățenilor fără să mai fie înregistrate conflicte între șeful statului și Executiv.

„Pot să vă asigur că, dacă voi fi președinte — și voi fi, în următorii cinci ani, până la alegerile următoare—, nu o să vedeți niciun conflict între mine ca președinte și prim-ministru, oricare ar fi acesta. (…) Eu cel mai mult îmi doresc ca după 16 noiembrie să nu mai avem conflict între președinte și prim-ministru, să avem doi oameni, două instituții care trag în aceeași direcție”, a spus Ponta, miercuri seară, la Biroul Electoral Central.

Acesta a ținut, de asemenea, să precizeze că își dorește schimbarea profilului șefului statului, dar și încheierea a 25 de ani de tranziție „de la dictatură la o societate democratică și unită”.

„Îmi doresc să încheiem 25 de ani de tranziție de la dictatură la o societate democratică, europeană, la o societate liberă și care să fie din nou unită. Acesta este unul dintre cele două fundamente ale programului meu prezidențial. Vreau să facem toate schimbările de care societatea românească are nevoie, vreau să schimbăm în primul rând profilul președintelui — de la un generator de crize la un adevărat reprezentant al intereselor publice și la cel care înlesnește dialogul între diversele categorii sociale și puteri ale statului. Cred că avem nevoie de unitate”, a mai declarat Ponta.

Liderul senatorilor social-democrați, Ilie Sârbu, a susținut că românii vor asista sâmbătă „la cel mai mare și important eveniment politic din ultimii 25 de ani”, „o demonstrație de forță” a PSD.

„PSD este un partid unit și determinat să-l aducă pe Victor Ponta la Cotroceni. Sâmbătă, pe Arena Națională vom vedea o Românie puternică și unită care s-a hotărât că vrea o societate echilibrată după zece ani de dezbinare și furtună semănată de la Cotroceni de către Traian Băsescu. PSD este cel mai mare și important partid din România. Vrem să facem o demonstrație de forță la această lansare, dar vrem, în același timp, să le arătăm românilor că numai dacă suntem uniți, suntem puternici. A doua Mare Unire a Românie va începe atunci când vom trage toți pentru același proiect de țară”, a declarat vineri Sârbu.

AGERPRES.

Reclame

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: