Arhiva | 6:43 pm

FRATII LUI OMAR HAYSSAM „COSMARUL VIETII LUI BASESCU TRAIAN ,OMAR MUKLES SI OMAR MAHMOUD,CONDAMNATI LA 5 ANI INCHISOARE!

7 oct.

Fraţii lui Omar Hayssam au fost condamnaţi definitiv la 5 ani închisoare 534

Fraţii sirianului Omar Hayssam, acuzaţi că l-ar fi ajutat pe acesta să fugă din Romania, au fost condamnaţi la 5 ani de închisoare.

Omul de afaceri Mustafa Tartoussi, proprietarul navei cu care procurorii DIICOT susţineau că Omar ar fi plecat din România, a primit o condamnare de 7 ani de închisoare.

Iniţial, cei trei au fost achitaţi în anul 2012 de Curtea de Apel Oradea, însă au fost condamnaţi marţi de instanţa supremă, după ce judecătorii au admis apelul DIICOT.

DIICOT susţine că, în perioada 23-30 iunie 2006, Tartoussi a planificat şi înlesnit, împreună cu Omar Mukhles şi Omar Mahmoud, ieşirea frauduloasă din România a lui Omar Hayssam, deşi cunoştea faptul că acesta a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unor acte de terorism prin organizarea şi finanţarea operaţiunii de răpire a trei jurnalişti români în Irak.

Hayssam este închis la penitenciarul Rahova, el fiind condamnat la 20 de ani de ani de închisoare pentru terorism. 

SANDU ANGHEL,ZIS BERCEA MONDIAL DENUNT IMPOTRIVA LUI TRAIAN BASESCU!

7 oct.

base bercea
Sandu Anghel, cunoscut ca Bercea Mondial, se află în faţa procurorilor, pentru a depune un denunţ împotriva lui Băsescu, anunţă Antena 3. Acesta nu a menţionat la care membru al familiei Băsescu se referă.

„Vreau să fac denunţ împotriva banditului ăla de Băsescu, care mi-a furat banii”, a declarat Bercea Mondial la Parchetul din Piteşti, în momentul în care a coborât din duba poliţiei, în garajul Parchetului. Interlopul se află în arest.

Interlopul Sandu Anghel a depus şi luni, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, un denunţ împotriva Elenei Udrea. Săptămâna trecută, Bercea Mondial spunea că este decis să spună despre relaţia pe care o avea cu Traian Băsescu şi despre sacii cu milioane de euro pe care i-ar fi transportat în port pentru Traian Băsescu.

GAULEITERUL NAZI,KLAUS CILONNIS ,SCUZE,IOHANNIS,CANDIDATUL ACL DACA PIERDE PROCESUL CU ANI LA ICCJ VA FACE „UN ACT DE MORALITATE!”

7 oct.

Klaus Iohannis e pregătit şi pentru situaţia în care va pierde procesul cu ANI

Candidatul Alianţei Creştin Liberale, Klaus Iohannis, a declarat într-un interviu acordat RFI, că nu are emoţii în privinţa procesului de incompatibilitate pe care urmează să îl judece Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Dacă totuşi va pierde acest proces, Klaus Iohannis afirmă că va face „un act de moralitate”.

„Nu am nici un fel de emoţii şi să nu mă înţelegeţi greşit, nu vreau să spun că dacă pierd procesul, îmi este indiferent. Nici vorbă! În acel caz eu trebuie să fac un act de moralitate, nu neapărat de legalitate, fiindcă legal lucrurile sunt simple, o candidatură definitivă nu poate fi retrasă, dar trebuie să vedem două lucruri. Unu: procedural, pur şi simplu, nu este posibil să se judece până în alegeri această speţă, deci nu se va întâmpla absolut nimic până în alegeri. Doi: după alegeri, când se va judeca, eu stau, sincer, foarte-foarte liniştit, fiindcă în prima instanţă am câştigat şi am câştigat foarte bine procesul împotriva ANI, raportul lor a fost desfiinţat total. Nu sunt în incompatibilitate, iar Înalta Curte nu va rejudeca speţa, va verifica dacă atunci când s-a judecat la fond s-au respectat toate normele şi aşa mai departe”, a declarat Klaus Iohannis la RFI.

Totuşi, candidatul ACL la Preşedinţie se arată convins că va câştiga procesul cu ANI.

„Nu am, sincer, nici un fel de emoţie pentru acest proces pe care îl am la Înalta Curte cu ANI, sunt liniştit, aştept să se judece, atunci când se va stabili un termen şi sunt convins că-l voi câştiga, cum am câştigat şi toate procesele până acum cu ANI, atenţie, în toate fazele procesuale”, a spus el.

Rugat să explice ce ar însemna „un act de moralitate”, Klaus Iohannis a răspuns: „Păi, trebuie să iau atitudine faţă de rezoluţia pe care o vom avea atunci. Când o vom avea, atunci fiţi sigur că voi face un pas cu care vor fi toţi foarte mulţumiţi”.

MORTAL COMBAT INTRE CUSCRII SANDU ANGHEL SI BASESTI: „VOI FACE DENUNT PENAL IMPOTRIVA LUI SYDA IONESCU,GINERELE LUI TRAIAN BASESCU!

7 oct.

Sandu Anghel, zis și Bercea Mondial, anunță că va face un nou denunț penal. După ce a spus că va face plângere împotriva Elenei Udrea și a lui Traian Băsescu, Bercea spune că va mai face una împotriva lui Bogdan Ionescu, zis Sida, soțul Elenei Băsescu.

”Întâlnirile lui Bercea cu ginerele lui Traian Băsescu au fost filmate. S-a întâlnit la Gara de Nord cu Sida. Sandu Anghel zice că Sida i-a spus că a fost trimis de Traian Băsescu.”, a declarat avocatul lui Sandu Anghel, Pavel Abraham.

PROMISIUNEA JURNALISTULUI SORIN ROSCA STANESCU,CONDAMNAT LA EXECUTAREA PEDEPSEI CU INCHISOARE: ” VOI CONTINUA SA MA ADRESEZ OPINIEI PUBLICE DE DUPA GRATII!”

7 oct.

Senatorul Sorin Sorin Rosca Stanescu, condamnat la 2 ani si 4 luni de inchisoare cu executare in dosarul Rompetrol, spune ca va continua sa se adreseze opiniei publice de dupa gratii.

„Mi-am facut bagajele si ma pregatesc de drum. Inainte insa doresc sa le transmit tuturor celor care ma cunosc, dar si cetatenilor care nu ma cunosc cateva ganduri.

In urma cu opt ani am fost implicat in faimosul dosar Rompetrol. Acesta are trei mari capitole. Piata bursiera, creanta Libia si nereguli identificate de procurori privind modul in care a fost organizata societatea. In ceea ce ma priveste, am fost cercetat penal pentru “informatii privilegiate”, de care as fi beneficiat cu ocazia emisiunilor de actiuni Rompetrol. Atunci, am achizitionat actiuni nu la 80 de lei, pretul de la lansare, ci mult mai tarziu, la 120 lei, numarandu-ma printre cele cateva mii de persoane care au cumparat. Mai tarziu, am vandut actiuni nu la pretul cel mai mare la care au ajuns ele, ci la un pret cu o tremie mai mic. In urma cu circa trei ani, magistratul care ne-a judecat ne-a comunicat, verbal si in scris, unora dintre noi, cei implicati in achizitionarea actiunilor pe bursa, ca prezumtiva infractiune s-a prescris. Am fost intrebati daca dorim sa uzam de prescriptie. Toti, inclusiv eu, am declarat ca nu si ca dorim sa ne judecam pana la capat.

In urma cu circa doi ani s-a dat o sentinta de achitare. Conform instantei, eram toti nevinovati. Motivarea a fost redactata abia dupa aproape un an.

In acest an Procuratura a facut apel si am fost din nou judecati. In ceea ce ma priveste, nu am invocat, in niciun fel, prescriptia. Procurorul de instanta a facut-o insa. La termenul la care s-a judecat acest proces la Curtea de Apel, el a cerut instantei ca constate ca faptele s-au prescis. Eu, prin aparatorul meu, am solicitat ca procesul sa se judece, sa se constate ca sunt nevinovat, confirmandu-se astfel decizia primei instante.

Astazi am aflat ca sunt condamnat, astfel incat ma pregatesc pentru a ma duce la penitenciar. Incepand de maine, voi fi dincolo. Si voi incerca sa ma adresez de acolo, cand si cum voi putea, opiniei publice”, spune SRS intr-un comunicat de presa.

FOSTUL AMIC AL LUI TRAIAN BASESCU,SORIN ROSCA STANESCU S-A PREZENTAT MARTI LA IPJ ILFOV,PENTRU EXECUTAREA PEDEPSEI DE DOI ANI SI 4 LUNI INCHISOARE IN DOSARUL „ROMPETROL!”

7 oct.

Sorin Roșca Stănescu s-a prezentat marți la sediul Inspectoratului Poliției Județene Ilfov pentru executarea pedepsei de doi ani și patru luni închisoare primită în dosarul Rompetrol.

Stănescu și ceilalți condamnați din dosar vor fi duși la Penitenciarul Rahova unde vor petrece o perioadă de carantină, după care vor fi repartizați la diferite penitenciare.

De asemenea, o echipă de polițiști de la IPJ Ilfov s-a prezentat marți la domiciliul lui Roșca Stănescu, de unde au ridicat cele două arme pe care acesta le deține.

Senatorul PNL Sorin Roșca Stănescu a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel București la doi ani și patru luni închisoare în dosarul Rompetrol, iar fostul ministru al Comunicațiilor Sorin Pantiș a primit doi ani și opt luni cu executare.

AGERPRES.

PURTATOAREA DE CUVINTE A PNL – BASESCU ,ALINA GORGHIU A ANUNTAT CA „SORIN ROSCA STANESCU O FOST DAT AFARA DIN PNL!

7 oct.

Senatorul PNL, Sorin Roșca Stănescu, a fost condamnat la 2 ani și 4 luni cu executare în ”Dosarul Rompetrol”. În urma acestei decizii, purtătorul de cuvânt al PNL, Alina Gorghiu, a anunțat că încetează de drept calitatea lui Roșca Stănescu de membru al PNL.

„PNL nu comentează deciziile ÎCCJ. Chiar dacă mie personal îmi pare rău că Sorin Roșca Stănescu se află în această situație vom respecta decizia Înaltei Curți, cum o va respecta și dânsul și, din păcate, vom constata că de astăzi, dată fiind sentința, încetează de drept calitatea de membru al Partidului Național Liberal”, a precizat Alina Gorghiu.

%d blogeri au apreciat: