FOSTUL JURNALIST DE LA ROMANIA LIBERA, CATALIN HARNAGEA,FOST SEF SIE LA SFARSITUL ANILOR’90, DESPRE ACTIUNEA DNA IN LEGATURA CU AFACEREA EADS!

16 oct.

harnagea
Cătălin Harnagea, fost şef SIE la sfârşitul anilor 90, a fost joi vizitat de inspectori de la DNA, în dosarul EADS. Harnagea a oferit primele detalii despre acţiunea DNA în ceea ce-l priveşte, la B1 TV.

Au venit doi domni comisari şi mi-au comunicat cam ce ar dori. I-am îndrumat, au luat documentele care privesc contractul meu cu EADS şi asta a fost. Firma mea a avut un contract de consultanţă cu firma franco-germană, în legătură cu proiectul de securizare a frontierelor. Contractul a fost încheiat la sfârşitul anului 2005 sau începutul lui 2006 şi a durat cam doi ani. A durat mai puţin decât finalizarea priectului de securizare. Au plecat cu documentele, rămânând să mi se comunice pasul următor„, a declarat Harnagea.

Fostul şef SIE explică şi rolul său în afacerea EADS: „Am încasat un comision, un procent plătit de EADS pe o anumită perioadă în funcţie de activităţile pe care le desfăşuram pentru EADS. Era un contract de consultanţă. Nu era consultanţă tehnică, era o punere într-o situaţie conformă cu realităţile de atunci din România. Nu am avut vreun contract sau vreo activitate de a aduce sau de a recomanda firme care să achiziţioneze produse de la EADS. Rolul nostru nu a fost atât de important. Era un proiect pilot şi pentru EADS. Era într-o zonă destul de importantă şi orice opinie a unor persoane era importantă ca să ştie exact cum să deruleze acest proiect.

Harnagea a mai dezvăluit că fostul şef al cancelariei premierului Tăriceanu este şi el vizat în dosarul EADS, nu în dosarul Microsoft. „Dorin Marian a fost asociat în această firmă cu mine. Amândoi am fost exclusiv acţionaţi de DNA doar pe această temă. Au fost ridicate rapoartele pe care le făceam şi analizezle pe care le făcem pentru EADS şi pe care trebuia să le predăm. Pe acelea le-au luat. Tot ce am oferit EADS drept consultanţă„, a declarat Harnagea.

Cătălin Harnagea a mai afirmat că tot ce a făcut a fost legal, iar verificările sunt normale, fiind vorba de o firmă asociată într-un dosar în care există suspiciuni de corupţie. Fostul şef SIE spune că dosarele Microsoft şi EADS sunt legate între ele, acesta fiind şi motivul pentru care s-a crezut iniţial că este vizat în dosarul Microsoft.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: