Arhiva | 4:22 pm

CUMETRII PAUL SI LIA LAMBRINO A LUI TRAIAN BASESCU, CUNOSCUTI CA SI „PRINTII BASESTILOR” ,REGII REVENDICARILOR PROTEJATI DE DNA!

26 oct.

Prinţii lui Băsescu, regii revendicărilor

Cumătrul preşedintelui Traian Băsescu, prinţul Paul de România se luptă cu orice mijloace să pună mâna pe încă un teren de 40.000 hectare de pădure din Suceava. Comisia judeţeană de fond funciar i-a respins cererea. În luna septembrie, prinţul Paul şi-a încercat din nou norocul. A depus o nouă cerere prin care solicita cu repetiţie cele 40.000 de hectare de pădure. Prefectul Sucevei Florin Sinescu, în calitate de preşedinte al comisiei judeţene de fond funciar, a decis că solicitarea lui Paul de România nu mai poate fi pusă pe rol deoarece a fost deja respinsă de două ori.

Dar, aceasta nu este singura revendicare controversată în care apare numele prinţului protejat de Traian Băsescu. Paul Phillipe împreună cu soţia, prinţesa Lia Georgia, au fost audiaţi miercuri seară de către procurorii anticorupţie într-un dosar de corupţie privind retrocedările ilegale, în care sunt suspectaţi că au cumpărat trafic de influenţă pentru a obţine zecile de mii de hectare de pădure. Familia nobilă a dat o sfântă şpagă lumească pentru a obţine decizii judecătoreşti favorabile. Totodată, cumătrul preşedintelui Băsescu este acuzat într-un raport al Curţii de Conturi că a primit ilegal 47 de hectare din Pădurea Snagov. Continuarea în Pagina 3

Prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu a anunţat că, comisia judeţeană de fond funciar nu-i poate îndeplini solicitarea prinţului Paul de România, cunoscut sub numele de Paul Lambrino sau Paul Philippe, prin care a cerut să fie pus în posesia unui de teren de aproximativ 40.000 de hectare de pădure, situat în localităţile Broşteni şi Crucea. O doleanţă asemănătoare a fost respinsă şi în 2007, când a fost invalidată cererea de restituire a terenului ce fusese depusă pe numele de Paul Lambrino.

Influenţa prinţului Paul şi a soţiei sale, Lia Georgia, a crescut după ce copilul acestora a fost botezat de familia prezidenţială, Maria şi Traian Băsescu. Dar, odată cu influenţa au apărut şi problemele cu justiţia.

Audieri regale

În seara zilei de 15 octombrie, prinţul Paul împreună cu Lia au fost aduşi la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie Braşov pentru a fi audiaţi într-un dosar privind retrocedarea ilegală a unei păduri întinsă pe o suprafaţă de 90.000 de hectare, plus alte 100 de hectare de teren arabil. Cu câteva ore înainte de a fi audiaţi, locuinţa celor doi a fost percheziţionată de către anchetatori, de unde au ridicat doi saci cu documente. În acelaşi dosar, al retrocedărilor ilegale, au mai fost audiaţi parlamentarii PSD Ioan Adam, Viorel Hrebenciuc şi Ilie Sârbu, doi judecători de la Tribunalul Covasna, respectiv Ordog Lorand Andras şi Gabriel Uţă, şi judecătorul Roxana Adam (soţia deputatului Ioan Adam) de la Tribunalul Braşov, precum şi Adam Crăciunescu, director general Romsilva. Procurorii anticorupţie au anunţat că prejudiciul în acest dosar este de 304 milioane de euro.

Protejaţi de DNA?!?

La scurt timp după ce s-au încheiat audierile Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat că procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, i-a transmis procurorului general al României cererea în vederea sesizării Camerei Deputaţilor pentru încuviinţarea arestării preventive a deputaţilor PSD Ioan Adam şi Viorel Hrebenciuc, puşi sub acuzare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri. Mai mult, în trei comunicate ale DNA a fost prezentată întreaga reţea şi modul prin care s-a încercat să se pună mâna ilegal pe terenurile statului. În schimb, nu s-a pomenit nimic de prinţul Paul de România sau prinţesa Lia, cumetrii regali ai lui Traian Băsescu. Ceea ce ridică numeroase semne de întrebare. Care a fost rolul cumetrilor lui Băsescu în această afacere? Ce proprietăţi au revendicat ilegal? Care este valoarea proprietăţilor revendicate ilegal? Însă, din declaraţia dată presei de către prinţesa Lia în care spune că: “este responsabilitatea fiecărui cetăţean român să fie util (…) şi este normal să coopereze”, probabil au început să coopereze cu autorităţile statului.

Avere imperială, clădită pe revendicări controversate

Monden, cu relaţii până la administraţia prezidenţială şi ferm convins că el este adevăratul succesor la tronul României, Paul Philippe, Prinţ de Hohenzollern, Prinţ al României, duce de ani buni o luptă pentru o avere colosală, aparent în numele regretatului său tată, Carol Mircea Lambrino, fiul nelegitim al regelui Carol al II-lea.

Pe lista nepotului nelegitim a lui Carol al II-lea sunt aproape 50 de castele şi clădiri istorice, simboluri ale României printre care: palatul Elisabeta, sediul Bibliotecii Centrale Universitare, sediul PDL din Modrogan, sediul MAE, precum şi peste şase sute de kilometri pătraţi de pâmânt (printre care Domeniul Scroviştea, Ferma Snagov, podgoriile Cotnari, Murfatlar şi Tohani). Prinţul Paul cere toate aceste bunuri nu doar ca urmaş al regelui, ci prin inginerii financiare şi juridice nebănuite. Născut la Paris şi crescut la Londra, Paul Lambrino a venit pentru prima data la Bucureşti în urmă cu 14 ani şi a fost contestat de familia regală a României.

Paul Lambrino a cumparărat în august 2001, la Londra, drepturile succesoriale pentru averea privată a Elenei Lupescu pentru 50.000 de dolari de la Monique Urdărianu, care a moştenit-o pe Elena. La rândul ei, Elena Lupescu a dobândit-o de la Carol al II-lea, cu care se căsătorise în exil. Elena Lupescu este cea de-a treia soţie a lui Carol, şi nu are nici o legătură de rudenie cu Paul Lambrino. Ulterior semnării tranzacţiei, Paul a efectuat notificări pentru zeci de propietăţi ale Casei regale şi fostele proprietăţi private ale lui Carol al II-lea şi Elenei Lupescu. În contractele ulterioare, el se prezintă drept moştenitor al lui Carol al II-lea, al Elenei Lupescu, al prinţesei Elisabeta şi al Prinţului Nicolae, chiar dacă regele Mihai I este moştenitorul acestora din urmă. De menţionat ca Regele Mihai nu a revendicat proprietăţile private ale tatălui său, Carol al II-lea, ci doar proprietăţi care au aparţinut Casei Regale, ca instituţie.

BETIVANUL INAMORAT DIN FRUNCEA STATULUI,TRAIAN BASESCU A PARTICIPAT ,DUMINICA DUPA-AMIAZA LA O INTALNIRE CU TIGANCUSA DIN IATAC LENUTA DI’PLESCOI SI ALTI MEMBRII PMP,PRINTRE CARE SI BOCUL DE SERVIUCIU LA UN RESTAURANT DIN BUCURESTI SA PUNA „TARA LA CALE”!

26 oct.

Președintele Traian Băsescu a participat, duminică după-amiază, la  o întâlnire cu mai mulți lideri PMP, la un restaurant din București, transmite B1 TV. La întâlnire s-au aflat liderul PMP, Elena Udrea, dar și primarul Clujului, Emil Boc.

Întâlnire are loc cu o săptămână înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale și  în condițiile în care Traian Băsescu a precizat de mai multe ori că o susține pe Elena Udrea în cursa pentru alegerile prezidențiale.

Pe de altă parte, chiar astăzi Emil Boc vorbea despre proiectele începute de Traian Băsescuși despre intenția Elenei Udrea de a ale continua în timpul campaniei, dar și după momentul în care Traian Băsescu își va încheia mandatul de la Palatul Cotroceni.

Această întâlnire are loc și în contextul în care, în urmă cu câteva zile, Traian Băsescu a declarat că după terminarea mandatului său se va înscrie în Partidul Mișcarea Populară și că dorește să construiesc un partid nou.

”Trebuie o construcție nouă și trebuie analizată posibilitatea de a aduce oameni noi, în așa fel încât în 2016 românii să aibă o alternativa curată.”, spunea joi șeful statului.

PREMIERUL VICTOR PONTA SI ELIMINAREA ACCIZEI PE PALINKA.VOM AVEA O BATALIE JURIDICA DURA IN 2015 CU C.E.!

26 oct.

Acciza la palincă va fi eliminată începând cu anul viitor, printr-un proiect care poate fi adoptat chiar luni în Camera Deputaţilor, dar Guvernul este pregătit pentru o bătălie juridică pe această temă cu oficialii Comisiei Europene (CE), a declarat premierul Victor Ponta.

„Există o ţară vecină României care a avut o problemă cu Comisia Europeană, a pierdut procesul. Noi am găsit o soluţie şi deja s-a introdus, e la Camera Deputaţilor, o soluţie pe care noi o considerăm compatibilă cu legislaţia europeană, prin care se scoate acciza la palincă”, a spus Ponta la postul public de televiziune, crie Mediafax.

El a precizat că eliminarea accizei la palincă ar putea fi adoptată luni în Camera Deputaţilor şi aplicată, astfel, începând cu anul viitor, dacă va fi promulgată de către preşedinte, avertizând însă că este posibil ca oficialii Comisiei Europene să ceară verificări.

„Probabil vor avea grijă vecinii noştri să zică: vedeţi că… Legea va fi adoptată în acest an. Comisia ne-a transmis că, dacă facem ca Ungaria, nu este de acord, şi am găsit o altă soluţie juridică. Cu siguranţă va intra în vigoare la 1 ianuarie, dar tot cu siguranţă vom avea o bătălie cu Comisia Europeană”, a completat Ponta.

Ungaria, stat vecin României, a încercat să elimine integral acciza la palincă, dar a fost acţionată în judecată de Comisia Europeană.

Codul Fiscal al României prevede ca pentru ţuică şi rachiu din fructe, realizate în propria gospodărie şi destinate consumului propriu, producătorii să plătească o acciză de 1.000 de euro la hectolitru de alcool pur.

În primăvara acestui an, Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins un proiect prin care producerea băuturilor tradiţionale româneşti pentru consumul propriu, precum palinca, ţuica, horinca, rachiul de drojdie de vin, într-o cantitate maximă pe gospodărie de 100 de litri cu 100% concentraţie alcoolică era exceptată de la plata accizelor.

Potrivit iniţiativei legislative, Codul Fiscal ar fi modificat astfel încât palinca, ţuica, horinca, turţul, coniacul, rachiul de drojdie de vin, cel de tescovină şi cel de fructe să fie exceptate de la plata accizelor dacă ar fi fost produse pentru consumul propriu al gospodăriilor individuale în limita unei cantităţi de cel mult 100 litri de produs/gospodărie individuală, cu o concentraţie alcoolică de 100% în volum sau în cantitate de 200 litri de distilat din fructe la 50 de grade.

Iniţiativa este propusă de un grup de parlamentari PDL, UDMR, FC şi PSD, printre care se numără Roberta Anastase, Lucian Bode, Claudia Boghicevici, Gheorghe Ialomiţianu, Mircea Man, Ioan Oltean, Cezar Preda şiGheorghe Udriște, precum şi Laszlo Borbely, Cseke Attila, Marton Arpad, Mate Andras-Levente.

Decizia finală legată de această iniţiativă aparţine Camerei Deputaţilor.

La începutul anului trecut, Comisia Europeană a decis să deschidă un proces împotriva Ungariei la Curtea Europeană de Justiţie, după ce Budapesta nu s-a conformat unei cereri a CE privind renunţarea la scutirea de accize pentru băuturile distilate din fructe (palinca) produse de populaţie pentru consum propriu.

Ungaria scutise integral de la plata accizelor palinca produsă pentru consum propriu în limita a 50 de litri pe an.

Accizele pentru alcool sunt reglementate la nivelul UE pentru a evita perturbări ale concurenţei pe piaţa internă, Ungaria putând acorda o scutire de numai 50% din acciza normală pentru palinca produsă pntru consum propriu, în limita a 50 de litri anual, a transmis Comisia.

În luna mai, Ponta anunţa că Guvernul a redactat materialele către Comisia Europeană pentru a primi acordul să elimine acciza la palinca produsă de către persoanele fizice, arătând că a mai fost făcută o astfel de cerere, dar nu a fost făcută „bine”.

În luna aprilie, comisarul UE pentru Agricultură, Dacian Cioloş, a venit la Bucureşti pentru a avea un dialog cu cetăţenii români, care au dorit să afle de la el şi de ce UE le pune acciza la ţuică, Cioloş spunând însă că acciza pentru ţuică este definită printr-o legislaţie naţională, şi nu europeană.

„Există nişte principii europene vizavi de accizarea băuturilor alcoolice, dar există posibilitatea pentru produse şi băuturi alcoolice tradiţionale aplicării unor excepţii definite de legislaţia naţională (…) Toată decizia privind taxarea şi impozitarea se ia la nivel naţional, nu este politică europeană”, a spus comisarul.

De altfel, acesta s-a plâns de faptul că politicienii dau vina pe UE pentru anumite lucruri.

„E clasică deja atitudinea – atunci când e un rezultat pozitiv decis la Bruxelles – politicienilor acasă ‘uite, am fost la Bruxelles, m-am bătut pentru ţara mea şi am obţinut cutare lucru’ (…) Pe de altă parte, atunci când, tot datorită deciziilor comunitare, deci a tuturor şefilor de stat, de guvern, a miniştrilor sau a Parlamentului, un stat membru sau altul e penalizat pentru că nu a ţinut cont de anumite principii sau de anumite decizii luate colectiv, atunci cei de acasă spun ‘Bruxelles ne impune, iar nu ne lasă să ne facem micii, ne impunem să vindem terenurile la străini’, fără să prezinte detaliile, de unde vine decizia, cum ar fi putut evitată”, a explicat Cioloş.

SIMONA HALEP A FOST INVINSA DE SERENA WILLIAMS IN FINALA TURNEULUI DE LA SINGAPORE,CU 6-3,6-0,GAME,SET ,MECI!

26 oct.

SIMONA HALEP FINALA SINGAPORE. Simona Halep a fost învinsă de Serena Williams în finala Turneului Campioanelor de la Singapore. A fost pentru prima dată când o româncă a ajuns în finala ultimului turneu important al sezonului, cel care le reuneşte pe cele mai bune opt jucătoare ale anului.

FOTO WTA

UPDATE: GAME, SET, MECI! Serena câștigă cu 6-3, 6-0! 

UPDATE: 5-0! Break Serena, cu un retur uluitor la punctul final.

UPDATE: 4-0! Game la zero pentru Serena, încheiat cu un as!

UPDATE: 3-0! BREAK Serena! Lovituri puternice din partea Serenei, care e extrem de agresivă.

UPDATE: 2 – 0Serena Wlliams începe bine setul al doilea 

UPDATE: BREAK WILLIAMS! Începe cu break setul al doilea 

UPDATE: Primul set îi revine Serenei Wlliams cu 6 – 3 în 45 de minute

UPDATE: BREAK SERENA! 5-3!

UPDATE: REBREAK SIMONA! Două duble greșeli ale Serenei au ajutat-o pe Simona să revină! 4-3! 

UPDATE: BREAK WILLIAMS!

UPDATE: 3 – 2 Serena Williams

UPDATE: REABREAK SERENA WILLIAMS! Simona a avut 40-15, dar a făcut o dublă greșeală.

UPDATE: BREAK SIMONA! Românca a preluat conducerea cu 2-1!

UPDATE: 1-1! Game la zero reușit de Simona

UPDATE: 1-0 Williams. Serena a salvat prima minge de break a meciului cu o combinație excelentă, dreapta în cross și venire la fileu pentru un vole câștigător. Pe a doua a salvat-o cu un serviciu puternic, 187 de km la oră, returul Simonei ducându-se în fileu. A luat game-ul cu o greșeală neforțată a Simonei, care a trimis decisiv, în bandă.

UPDATE: Începe finala! Serena Williams la serviciu! 

MESAJUL LUI TRAIAN BASESCU DE SFANTUL DUMITRU!

26 oct.

Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a transmis duminică, 26 octombrie a.c., un mesaj cu prilejul sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, şi a Sfântului Dimitrie Basarabov, ocrotitorul Bucureştilor.

Vă prezentăm acest mesaj:

„Cu prilejul sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, doresc să le urez tuturor celor care își aniversează ziua onomastică sincerele mele felicitări, însoțite de cele mai bune urări de sănătate și împliniri. De asemenea, gândul meu se îndreaptă spre pelerinii care vin din toată țara pentru a-l cinsti pe ocrotitorul Bucureștilor, Sfântul Dimitrie Basarabov.

Am speranța că aceste zile de sărbătoare vor fi pentru toți românii un prilej de bucurie, de regăsire a credinței în tot ceea ce putem face împreună pentru binele acestei țări, având ca model compasiunea și generozitatea. Sunt valori care definesc lucrarea sfinților pe care îi cinstim împreună în aceste zile și care ar putea să ne inspire în viața noastră cotidiană și în relațiile cu cei din jur.

La mulţi ani!”

26 octombrie: Pomenirea Sfantului slavitului Marelui Mucenic DIMITRIE (Dumitru), izvoratorul de mir si facatorul de minuni, din Tesalonic

26 oct.

SACCSIV - blog ortodox

În luna octombrie, în ziua a douazeci si sasea, pomenirea Sfântului slavitului Marelui Mucenic Dimitrie (Dumitru), izvorâtorul de mir si facatorul de minuni, din Tesalonic.

Vezi articolul original 2.299 de cuvinte mai mult

Grupurile oculte ale lui Traian Băsescu

26 oct.

basescu_patapievici_liiceanu_icr_horror

Deși lasă impresia că luptă de unul singur, președintele beneficiază de suportul unor entități unite de interese ad-hoc • Traian Băsescu își susține regimul folosind cercurile de influență pentru a divide și stăpâni • Acționând în toate domeniile de activitate, acestea servesc exclusiv liderului de la Cotroceni, funcție de interesele financiare de moment • Cele mai multe dintre ele sunt de notorietate, acționează fățiș, de-a dreptul machiavelic, ignorând orice normă a bunului simț, mințind, manipulând și dezinformând masele • Altele se constituie din diverse sfere de influență, acționează și apoi se retrag

Prin regimul pe care l-a instituit, președintele Traian Băsescu a divizat România, cu vădită premeditare, în cercuri de interese. Pe de-o parte, avem de-a face cu acele grupuri izolate, care ies la iveală și acționează strict la comandă politică și numai când situația o cere… Pe de altă parte însă, există acele grupuri „la vedere”, autodeclarate și lesne de identificat, dintre care s-au distins detașat anumite…

Vezi articolul original 1.612 cuvinte mai mult

%d blogeri au apreciat asta: