RAMMSTEIN – ICH WILL!

METALLICA – FADE TO BLACK!

ADEVARATA FATA A GAULEITURULUI NAZI ,KLAUS IOHANNIS ,UN „LIBERAL DE CIRCUNSTANTA ,UN POLITRUK SI ANTICOMUNIST PRIVAT”,ADICA CLONA LUI TRAIAN BASESCU!

E, desigur, foarte grav ca o țară, indiferent care ar fi ea, să fie condusă timp de 10 ani de un om care nu citește decât dosarele adversarilor politici.

Când se prezintă, ca posibil înlocuitor al acestui președinte “nelepturat” (după vocabula nemuritoare a lui G. Călinescu), un candidat care și-a pus numele pe o carte, fie ea și autobiografică, nu putem decât să ne bucurăm. Te aștepți, de la o asemenea persoană, să nu dea palme pe furiș copiilor, să nu li se adreseze ziaristelor cu “păsărică” sau “țigancă împuțită” și, mai ales, să trateze Constituția României cu tot respectul cuvenit unei cărți. Colegă de raft cu propria sa carte, cum ar veni, în bibliotecă.

Iată de ce am luat cu multă curiozitate și o secretă satisfacție cartea lui Klaus Iohannis, intitulată  “Pas cu pas” și apărută, în timpul campaniei electorale, la Editura Curtea Veche. Nu numai că mă interesează autobiografiile oamenilor politici, din care (cel puțin teoretic) poți învăța multe despre cum să fii și, câteodată, cum să nu fii om politic. Dar, după umilința celor 10 ani în care România a fost condusă de cineva pentru care cartea era ceva extraterestru, m-am bucurat că, prin persoana lui Klaus Iohannis, cuvântul tipărit își ia revanșa.

Un titlu înșelător

Problema cărții lui Klaus Iohannis începe, totuși, de la copertă. Ca vechi cititor de autobiografii de oameni politici din toată lumea, știu că puține dintre ele sunt menite să spună adevărul. În general, însă, exceptând cazurile patologice, titlurile autobiografiilor încearcă să sintetizeze sensul unei existențe politice, semnificațiile unei vieți dedicate binelui public și servirii interesului național. Cartea lui Klaus Iohannis se intitulează, însă, inadecvat,  “Pas cu pas”. Cu alte cuvinte, existența sa publică a fost o creștere pas cu pas, de la statutul de copil sas din Sibiu la cel de președinte al Partidului Național Liberal și candidat la președinția României. Pas cu pas, în românește, are mai multe conotații, printre ele fiind aceea de gândit, premeditat, programat. Dar și conotația de treptat, gradual, printr-o creștere naturală, încetul cu încetul. Cu alte cuvinte, cartea lui Klaus Iohannis încearcă să ne convingă de faptul că traseul parcurs de autorul ei ar fi fost, dacă nu scris în stele, atunci gândit de el însuși și urmat în mod consecvent, printr-o evoluție firească, evitând salturile și minimizând influențele exterioare.

Cariera lui Iohannis, un produs al conjuncturilor: “un anticomunist în privat”

 Or, asta este, evident, o minciună, din mai multe motive.

Mai întâi, pentru că, dacă nu ar fi fost Revoluția din Decembrie, cariera lui Klaus Iohannis n-ar fi depășit, probabil, liceul Samuel von Brukenthal, unde era profesor de fizică. Iar dacă ar fi intrat în politică, în acea conjunctură ante-revoluționară, ar fi putut ajunge, cel mult, președintele Consiliului Oamenilor Muncii de Naționalitate Germană. Calitate în care, dacă i s-ar fi permis să-și publice autobiografia, ea s-ar fi numit nu “Pas cu pas”, ci… “Soldat până-n ultima zi”. Dacă nu cumva “Mulțumim din inimă Partidului”.

Iar în Revoluția din Decembrie, ca să revenim la primul eveniment care contrazice total titlul cărții lui Klaus Iohannis, acesta – deși Sibiul a fost un oraș revoluționar, în care s-a murit pentru libertate și democrație – nu a jucat niciun rol. O spune el însuși, în carte: “Eu am fost, cum am mai spus deja, un anticomunist în privat. Am fost împotriva  comunismului ca individ, la nivel personal, la fel ca toată familia mea.” (p. 23). Întregul capitol al Revoluției ocupă, în carte, fix 9 rânduri, în care contribuția lui Klaus Iohannis la căderea comunismului sună așa: “În 1989, am ieșit și eu în stradă, împreună cu toți ceilalți oameni care au urmat imediat semnalul dat la Timișoara”  (p. 24). Deci, nimic.

Apoi, mai mulți ani după 1989, n-a urmat nimic nici în linie politică democratică. Actualul lider al PNL omite sistematic să vorbească despre un amănunt, fără legătură cu meritele sale, care a jucat un rol decisiv în cariera sa: faptul că, până în 1989, majoritatea sașilor (și, mai ales, aproape toți intelectualii de origine germană) plecaseră din țară. Klaus Iohannis era unul dintre foarte puținii intelectuali de origine germană mai tânăr de 50 de ani rămas în România, împrejurare (nepremeditată) care l-a propulsat, mai întâi în aparatul Inspectoratului Școlar al județului Sibiu, apoi în cel al Forumului Democrat al Germanilor din România. Ambele, organizații nepolitice. În prima a fost numit, în cea de-a doua a fost ales de către puținii nemți rămași în România. Birocrație, nicidecum carieră politică. Și, în niciun caz, liberalism. Legăturile sale cu PNL sunt de dată extrem de recentă.

Un fanariot neamț?

E interesant că, în calitate de autor, Klaus Iohannis face apel la exact acele instrumente pe care, ca politician, pretinde că le respinge, ca racile ale unei mentalități “fanariote”, de care s-ar face vinovați “regățenii”. De exemplu, amestecul deliberat, intenționat, al borcanelor. În încercarea de a-și construi o carieră politică, el intitulează capitolul aferent activității sale în FDGR “Ucenicia într-ale politicii – FDGR”. Or, Forumul Democrat al Germanilor din România nu esteun partid politic, ci o organizație culturală. Așa este înregistrat de Justiție și așa este finanțat de către stat. Ce să înțelegem? Că în FDGRKlaus Iohannis a făcut (fanariot obicei!) politică pe sub masă, în loc de cultură, sau că acum încearcă (alt obicei fanariot!) să-și construiască o falsă genealogie politică, prin intermediul căreia să confere o brumă de legitimitate apariției sale, năucitor de rapide, în fruntea PNL/ACL? Ascensiune care, pentru marea majoritate a publicului românesc, are ceva din stridența unui nouveau riche? Trebuie să sapi mult în carte ca să afli când a devenit efectiv membru PNL actualul președinte al partidului, care își ascunde ilegitimitatea liberală sub formule bune de adormit copiii: “Dar abia de prin 2004 am avut o relație apropiată și cu Partidul Național Liberal” (p.134). În realitate, de-abia în 2013 a devenit liberal cu acte în regulă, și nu din proprie inițiativă, ci la invitația lui Crin Antonescu: “Peste câțiva ani, la începutul lui 2013, Crin Antonescu m-a invitat efectiv să fiu membru în PNL” (p. 136).

Tot așa și cu Primăria Sibiului. Profitând de legea electorală românească, mai largă decât a multor state democratice, organizațiile culturale pot prezenta candidați la toate alegerile. Cum, poate fără să vrea, spune el însuși, la alegerile locale din 2000, FDGR spera să obțină la Sibiu, cel mult, câteva mandate de consilier local: “Nici n-am luat în calcul varianta că aș fi putut câștiga, ci ne-am așteptat doar ca, prin candidatură, să atragem atenția asupra existenței și activității Forumului.” (p. 45).  Motivul pentru care a fost ales de conducerea FDGR să candideze la funcția de primar nu a constat în, potrivit propriei mărturisiri, calitățile politice sau administrative, ci în notorietatea locală: “La vremea respectivă, nemaifiind simplu dascăl, ci inspector general în Inspectoratul Județean Sibiu, eram deja o persoană publică, fiind, de altfel, singura persoană publică din conducere, detaliu pentru care colegii m-au și rugat să accept această candidatură.” (p. 45).

O fata morgana: Iohannis și perfecțiunea germană

N-aş vrea să fiu ireverențios, dar în autobiografia sa – folosesc acest termen pentru că, cel puțin pentru uzul discuției, plec de la premisa că autorul cărții este Klaus Iohannis –, acest lider recent al PNL nu face niciun fel de analiză politică a motivelor pentru care a fost ales primar al Sibiului. Ceea ce el numește “politica mare” nu s-a construit pe calitățile sale, așa cum crede. Ca primar al Sibiului n-a fost ales pentru valoarea sa, după cum scrie: “Cred că pentru sibienii care m-au ales prima dată primar a contat buna mea reputație, însă la fel de importantă cred că a fost și dorința lor de schimbare.” (p. 45). Dorința de schimbare a fost, într-adevăr, imensă în 2000, dar îi atrag atenția scriitorului Klaus Iohannis asupra unei contradicții. Dacă sensul evoluțiilor dintre 1996 și 2000 a fost atât de bun pe cât spune la pagina 27: “în perioada de guvernare CDR și a președinției domnului Emil Constantinescu au fost cei mai buni ani pentru România”, de unde să provină, atunci, “dorința de schimbare”?

În realitate, dorința de schimbare a fost, într-adevăr, uriașă în 2000, și ea s-a manifestat prin măturarea la vot a PNȚCD și a celorlalte partide componente ale CDR. La Sibiu, oamenii l-au ales pe Klaus Iohannis nu pentru “buna reputație”, ci pentru că dorinței lor reale de schimbare nu i-a corespuns, din partea organizației locale a PDSR, un candidat real. Și, în același timp, pentru că în România mai funcționează încă, susținut de moștenirea regilor noștri Carol I și Ferdinand, mitul neamțului serios, din ale cărui mâini iese lucrul bine făcut. Nici biografia sa, nici prestația din ultimele luni a lui Klaus Iohannis nu s-au înscris însă în această paradigmă ilustră.

 

Mai nimic pentru oameni

Un spațiu larg este acordat, în biografie, mandatelor de primar al Sibiului și evenimentului Sibiu – Capitală Culturală Europeană 2007. Firesc, aș spune, cât timp restul activității politice a lui Klaus Iohannis nu consemnează nimic altceva. Cel care aspiră la Cotroceni nu a fost validat electoral mai sus de nivelul unei primării, necandidând niciodată pentru un fotoliu de deputat sau senator. Nici măcar în propriul partid, Klaus Iohannis n-a fost validat la vot de către colegii săi decât atunci când a fost propulsat direct în funcția de prim-vicepreședinte, fără să treacă prin vreo activitate politică de filială locală sau județeană. Despre aceste “detalii”, autorul nu suflă niciun cuvânt.

Dar, înainte de a ajunge la asta, să mai remarcăm o absență. În capitolul lung (61 de pagini), consacrat mandatelor la Primăria Sibiu, despre activități economice se vorbește doar în puțin mai mult de două pagini (pp. 79-82), și acolo pentru a sublinia că pe durata crizei economice, Sibiul a suferit mai puțin decât alte orașe. Nu diletantismul comparației – “mai puțin ca alte orașe” poate însemna, și chiar înseamnă, și “mai mult ca alte orașe” – frapează aici, ci evidența faptului că aspirantul la Cotroceni nu realizează că România a ieșit din criză nu datorită turismului din Sibiu, ci a unor orașe ca Mioveni (sediul uzinelor Dacia), Slatina (sediul ALRO), Galați (sediul ArcelorMittal), Ploiești (Petrom), Continental (Timișoara), Năvodari (Rompetrol) sau Găești (Arctic). Dacă aceste mari grupuri industriale, ca și altele, din toate regiunile țării, nu reușeau să reziste crizei, singure și fără niciun sprijin de la guvernul Boc – Adriean Videanu, ministrul Economiei de atunci, este printre susținătorii lui Klaus Iohannis de azi – România s-ar fi prăbușit.

Klaus Iohannis a fost un primar de succes, așadar, nu pentru că s-a zbătut să aducă investiții și să creeze locuri de muncă. În tot ce a făcut, a cheltuit bani de la buget, cel local, adus de oamenii din Sibiu, și cel central. Iar momentul 2007 rămâne o operă colectivă: dacă în 2007 România nu ar fi trebuit să adere la Uniunea Europeană, iar orașul Sibiu s-ar fi aflat nu în România, ci în Serbia sau în Georgia, n-ar fi avut absolut nicio șansă.

Liberalism de circumstanță

Finalul cărții este consacrat proiectului său de președinte al României. Nu-l mai comentez. E plicticos, plin de platitudini solemne și încărcat de o frazeologie de cea mai pură extracție balcanică: “Experiența ultimilor 25 de ani ne arată că modernizarea României nu mai poate să se bazeze pe moștenirea socialismului și că este necesară o nouă viziune. Aceasta este viziunea economică liberală, singura care poate să asigure prosperitate.” (p. 200). Mă mărginesc să spun că asemenea fraze goale le-am auzit și la alți politicieni, liberali sau nu, dar ele nu au ce căuta într-o autobiografie, fie și politică. Programele politice ale partidelor pot fi, în lipsă de compentențe și de idei, literatură curată, dar autobiografiile nu pot fi niciodată programe politice.

Mai ales că, în gura unui politician care până în 2013 nu a avut nicio legătură cu Partidul Național Liberal, sună strident. Sună, din nou, a “proaspăt îmbogățit”, care exagerează pentru că suferă de un deficit de legitimitate. Fapt remarcabil, în cartea sa, Klaus Iohannis nu ne oferă nicio explicație a lipsei sale complete de interes pentru organizațiile PNL, până în anul 2013. Și nici a faptului – fără precedent, totuși, în politica europeană de la care se revendică ostentativ – că o persoană poate ajunge prim-vicepreședinte de partid fără a fi activat, în prealabil, măcar o zi într-una din organizațiile partidului. Iar după câteva luni ca prim-vicepreședinte, fără niciun fel de realizări nici aici, să fie ales președinte și candidat la președinția țării.

Mai degrabă despre asta am fi vrut să citim în “Pas cu pas”:adică, despre o carieră construită, nu măsluită, În schimb, avem de-a face cu o poveste mistificatoare. În care se trece atât de senin şi fără explicații peste salturi inexplicabile, încât cititorul neprevenit în privinţa “talentelor pe care şi le dă autorul”, va fi mirat văzându-l cum profită pas cu pas de conjunctură pentru a o transforma în merit personal.

FOSTUL PREMIER BRITANIC JOHN MAJOR NU EXCLUDE O IESIRE A TARII SALE DIN UE ,DATORITA GERMANIEI!

Fostul premier britanic John Major nu exclude o ieșire a țării sale din Uniunea Europeană în absența reformelor, potrivit unui discurs ținut joi la Berlin și publicat pe site-ul său, scrie AFP.

Foto: (c) bbc.com

„Astăzi, pentru prima dată, există o probabilitate serioasă ca electoratul nostru să voteze pentru părăsirea UE”, a declarat John Major, în vârstă de 71 de ani, în fața Fundației Konrad Adenauer, apropiată Uniunii Creștin-Democrate (CDU) a cancelarului german, Angela Merkel.

„Consider că probabilitatea ieșirii se află sub pragul de 50%. Însă dacă negocierile (asupra reformei UE, preconizată de Londra) se desfășoară prost, acest procent se va majora”, a adăugat fostul șef de guvern, lansând un apel „partenerilor europeni să realizeze că suntem aproape de o ruptură care nu este în interesul nimănui”.

În opinia sa, actualul premier David Cameron are dreptate să propună organizarea unui referendum privind retragerea din UE, la orizontul anului 2017, dacă partidul său conservator va câștiga alegerile parlamentare din mai 2015. Mai întâi, pentru că „nu putem ignora opinia publică”. Apoi, pentru că „este vremea să reglăm viitoarea noastră relație o dată pentru totdeauna. Acest lucru poate fi făcut numai dacă apartenența noastră este susținută de electoratul actual”, a mai afirmat John Major.

În discursul său, el a subliniat că preocupările Marii Britanii în ce privește imigrația trebuie ascultate.

„Nu căutăm să punem capăt libertății de mișcare, departe de așa ceva, dar presiunea (migratorie) fiind fără frână, căutăm să o reglementăm”, a făcut el cunoscut, în contextul în care dorința exprimată de David Cameron de a limita imigrația provenind din alte țări ale UE a provocat furia partenerilor săi, în primul rând a cancelarului german, Angela Merkel.

El însuși proeuropean, John Major și-a văzut mandatul din Downing Street, din perioada 1990-1997, subminat serios de euroscepticii din rândul partidului conservator.

AGERPRES

PREMIERUL VICTOR PONTA: DACA VOI FI ALES PRESEDINTE , VOI SPRIJINI GUVERNUL USL CONDUS DE PREMIERUL CALIN POPESCU TARICEANU!

Premierul Victor Ponta a anunțat, joi seară, că, dacă va fi ales președinte, va acorda susținere totală unui Guvern format de noua Uniune Social Liberală și condus de Călin Popescu-Tăriceanu.

„Dacă sunt președinte, voi sprijini Guvernul format de USL și condus de Călin Popescu-Tăriceanu, cu social-democrați, cu toți cei care au fost în 2012 votați de către electorat. În primul rând pentru că eu cred că e un program de guvernare bun, care până acum a dat rezultate bune și dă în continuare, cu performanță economică, dar și cu măsuri sociale și în al doilea rând pentru că așa au votat românii în 2012. Românii au votat Guvern USL”, a declarat Ponta, la Antena 3.

El a dat asigurări că, în calitate de președinte, va avea o colaborare exemplară cu premierul, în interesul țării. „Trebuie să refacem USL, trebuie să le dăm oamenilor încrederea că ceea ce au votat au la guvernare până în 2016 și (…) veți vedea în sfârșit ce înseamnă un președinte care lucrează cu Guvernul, nu lucrează împotriva Guvernului țării”, a spus Victor Ponta. AGERPRES

PREMIERUL R.MOLDOVA ,IURIE LEANCA SI-A EXPRIMAT MESAJUL DE SUSTINE JOI SEARA LA ANTENA 3 PENTRU VICTOR PONTA SI ARE INCREDERE IN ACESTA CA VA CASTIGA ALEGERILE PREZIDENTIALE DE DUMINICA!

Prim-ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă, și-a exprimat susținerea, joi seară, pentru candidatul PSD-UNPR-PC, premierul Victor Ponta, la alegerile prezidențiale, arătând că are încredere în el pentru că a demonstrat că prietenul la nevoie se cunoaște.

„Am încredere în Victor Ponta fiindcă a demonstrat cu prisosință că prietenul la nevoie se cunoaște. (…) Această atitudine de prietenie, dar și de pragmatism care ne-a permis să trecem de la Podul de flori la gazoducte, la construcția într-o perspectivă imediată de poduri adevărate, la această asistență fără precedent pentru Republica Moldova sigur că mă determină să am încredere în Victor Ponta și să îl susțin pe el”, a declarat Leancă într-o intervenție la Antena 3.

În context, premierul Ponta a reiterat faptul că prioritatea României în ceea ce privește politica externă este legată de Republica Moldova și integrarea acesteia în Uniunea Europeană.

„Împreună cu Iurie Leancă avem un vis. (…) Vreau să cred că, în 2019, când România va avea președinția UE, Republica Moldova va fi la acea masă la care stau toți liderii europeni. (…) Prioritatea absolută este Republica Moldova și soarta celor de acolo”, a spus Victor Ponta.

AGERPRES

PREMIERUL ITALIEI MATTEO RENZI SI-A EXPRIMAT JOI SEARA LA ANTENA 3 SUSTINEREA SA PENTRU PREZIDENTIABILUL ALIANTEI PSD-UNPR-PC ,VICTOR PONTA CA VA CASTIGA DUMINICA ALEGERILE PREZIDENTIALE!

Premierii Italiei și României, Matteo Renzi și Victor Ponta, și-au exprimat speranța joi că împreună vor contribui la o Europă mai puternică, mai apropiată de cetățeni. La finalul unei întrevederi avute la sediul PSD cu Victor Ponta, șeful Guvernului italian și-a exprimat speranța că acesta va câștiga duminică alegerile prezidențiale.

„Suntem, evident, într-un moment de mare bucurie și de conștientizare a faptului că aceste momente sunt foarte importante pentru Victor. Următoarele trei zile vor a schimba următorii ani în România și cred că împreună cu toții vom putea schimba viitorii ani în Europa. Nu mă aflu aici numai pentru că sunt prieten cu Victor sau pentru că l-am întâlnit pentru prima dată în orașul meu natal, Florența.

Sunt aici pentru că sunt convins că Victor poate ajuta România și Europa să devină mai puternice. Schimbăm foarte multe lucruri în acest moment și, de exemplu, în Italia schimbăm foarte mult mentalitatea.

Dar, nu vom reuși să facem această schimbare dacă nu vom reuși să construim o Europă mai puternică și care să fie mai apropiată de cetățeni”, a subliniat liderul Partidului Democrat Italian, într-o conferință de presă comună cu președintele PSD.

El a afimat că votul din România este unul foarte important. „Îl cunoaștem pe Victor Ponta, știm cine este în Europa și știm că poate să dea o mână de ajutor pentru poporul dumneavoastră să fie bine. Votul în România este foarte important și pentru faptul că, într-adevăr, apropiindu-ne cât mai mult de cetățeni, vom reuși într-adevăr să punem la punct tot ceea ce este de făcut în Europa și, nu în ultimul rând, se îndreaptă către cetățenii români care locuiesc în Italia.

Noi trebuie să ne gândim împreună nu numai la trecut, ci la provocările care sunt pentru viitor. Știm că putem face împreună și sunt sigur că o vom face împreună după ce Victor va fi ales președinte. Sper ca duminică seara să fie ales președinte”, a spus Matteo Renzi.

La rândul său, premierul român a dorit să adreseze două mesaje. „În primul rând, să-i urez mult succes în efortul extraordinar de reforme pe care îl face pentru Italia. Succesul dlui Renzi în Italia este important pentru Italia, pentru Europa și pentru românii care trăiesc în Italia. Și vreau să-l asigur, făcând parte din aceeași generație și având aceleași proiecte de progres, că se poate baza pe mine, pe Guvernul României în toate proiectele de reformă la nivel european.

Al doilea mesaj important este legat de comunitatea românească din Italia. Vreau să-i mulțumesc în calitate de prim-ministru pentru faptul că românii sunt primiți și tratați corect în Italia și vreau să-l rog ca în continuare autoritățile italiene să-i considere pe români cetățeni europeni prieteni și parteneri în efortul pe care îl facem”, a subliniat președintele PSD.

AGERPRES