Arhiva | 6:44 pm

PDL Chicago, un centru de operaţiuni politice şi financiare

18 nov.

Emil Boc, Benjamin Lucescu, Gheorghe Predescu, Lucian Leustean, Sever Voinescu, Daniel Buda
Emil Boc, Benjamin Lucescu, Gheorghe Predescu, Lucian Leustean, Sever Voinescu, Daniel Buda

Oraşul Chicago s-a dovedit în ultimii ani şi mai ales după revoluţie un oraş care a produs milionari pe bandă rulantă printre românii care s-au stabilit aici înainte sau după revoluţie. Sursa principală a prosperităţii s-au dovedit a fi fraudele imobiliare în care cei mai mulţi au excelat, reuşind să „impresioneze”, evident negativ, chiar şi Congresul American, care în raportul din toamna anului 2010 îl menţionează pe Mihai Chezan, româno-americanul devenit celebru prin imensa fraudă imobiliară de la Cluj, cunoscută sub numele Tower, ca unul dintre cei mai notorii escroci ai Clujului. Experienţa câştigată în fraudele imobiliare a fost extinsă în România, profitând de corupţia la nivel înalt şi de protecţia politică, Clujul devenind unul dintre cele mai „atractive” locuri unde reţelele escrocilor româno-americani au nenorocit mii de oameni, sute de firme şi instituţii!

Cum a fost posibil…

Vezi articolul original 2.042 de cuvinte mai mult

Pe marginea alegerilor prezidentiale. RASISMUL ANTI-ROMÂNESC

18 nov.

cozi-diaspora  Diferenţa principală dintre televiziune şi facebook e că prin televiziuni încearcă unii să ne manipuleze, prin facebook ducem manipularea  la capăt singuri. În aceste alegeri, după cum ştiţi, mi-am declarat de la bun început completa neutralitate. Pur şi simplu nu m-a interesat un show cu floricele şi scenete civice după 4-5 ani de austeritate.

Un lucru mi-e însă destul de clar. Am pus ieri pe pagina mea „Antena 3 a luat bătaie de la Facebook”.Unii au tendinţa de a privi drept o singură tabără drept negativă. Ambele au avut un rol nociv, au transmis mesaje murdare către spaţiul public. Prezentarea lui Iohannis drept victoria civilizaţiei face uitată o campanie în care foarte mulţi susţinători de dreapta au sărit grav calul.

Antena3, Romania TV şi echipa candidatului Ponta au lucrat la unison după nişte reţete absolut reprobabile. Minciunile cu tăiatul pensiilor au fost doar de încălzire. Vîndutul de…

Vezi articolul original 2.337 de cuvinte mai mult

Bucurie mare in Romania si mai mare in diaspora, dupa alegeri. Dar cine a cistigat si cine a pierdut? Unde este poporul roman in aceasta concurenta pentru un post care nu exista practic?

18 nov.

acl1

Citesc reactia tuturor agentiilor de presa , a romanilor din tara, a romanilor din diaspora, a sefilor de partide, a lui Ponta, a lui Iohannis, a  lui Basescu si multi altii si evident vad bucurie si dezamagire.

Am spus mereu ca, in politica, un foarte bun manager politic, trebuie sa faca in asa fel ca lucrurile sa se intimple, iar dupa modul cum o face, poate cistiga sau pierde.

Acest lucru a facut mamutoiul Ponta, el a facut ca lucrurile sa se intimple, din pacate pentru el, in favoarea unui om care inca nu s-a trezit din betia victoriilor obtinute la Sibiu, ca primar si care viseaza frumos la Cotroceni, un edificiu al coruptiei si masinatiilor, construit intr-un oras de unde se trag sforile si pe care el l-a vazut ca vizitator si mult mai putin ca decident politic sau economic.

Este clar ca Ponta a pierdut si este si…

Vezi articolul original 4.269 de cuvinte mai mult

Basescu iar ne-a tras-o rămâne PREȘEDINTE până în martie

18 nov.

iohannis-si-basescu1

Înalta Curte de Casație și Justiție ia în discuție marți dosarul în care Klaus Iohannis e acuzat de incompatibilitate de către Agenția Națională de Integritate. Fostul Avocat al Poporului, profesorul de drept constituțional Gheorghe Iancu, lansează o ipoteză care va face valuri: dacă Iohannis e declarat incompatibil, Traian Băsescu rămâne președinte până la organizarea de alegeri prezidențiale anticipate.

„Până acum am observat că la Curtea Supremă se dă termen după CCR, iar CCR dă termen după Curtea Supremă.”

– a remarcat Gheorghe Iancu.

El a arătat că Înalta Curte ar putea amâna o decizie până în 9 decembrie, când CCR dezbate o excepție de neconstituționalitate la acel articol din legea pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, în baza căruia Klaus Iohannis și sute de alți aleși locali au primit raport de incompatibilitate de la Agenția Națională de Integritate.

În plus,  Traian Băsescu își încheie mandatul pe 22 decembrie, moment…

Vezi articolul original 204 cuvinte mai mult

ULTIMUL CUVANT IL ARE MENTORUL MALEFIC ,PENALUL TRAIAN BASESCU ,PENTRU O DECIZIE DEFAVORABILA MARIONETEI SALE ,KLAUS IOHANNIS DIN PARTEA ICCJ!,KLAUS IOHANNIS TREBUIE SA RESPECTE PAKTUL INCHEIAT CU TRAIAN BASESCU SA PUNA LA ADAPOST PENALII DIN PD-L SI PNL SI SA LIVREZE DNA-ULUI „PENALII”PSD SI SA CONTINUE REGIMUL POLITIENESC DE TIP NAZIST A LUI TRAIAN BASESCU,ALTFEL…. VA FI IN AFARA LEGII SI INSTITUTIILOR BASISTE!

18 nov.

A început să circule pe rețelele de socializare, dar și în presă o frântură de teorie a conspirației, legată de președintele în funcție și câștigătorul cursei prezidențiale, Traian Băsescu şi Klaus Iohannis.

Teoria respectivă spune că s-ar putea face speculații pe o decizie defavorabilă lui Klaus Iohannis din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Odată declarat incompatibil, Klaus Iohannis, câștigătorul turul doi al alegerilor prezidențiale, devine incompatibil cu funcțiile publice, fie ele și elective, printr-o sentință definitivă a Înaltei Curți, ce i-ar putea permite premierului Victor Ponta să fie declarat președinte al României. Speculația aceasta sună cum nu se poate de abrubt, dar nu uitați că noi doar o consemnăm, exact în forma în care apare pe bloguri și rețele sociale. Mai mult, desemnarea următorului clasat i-ar determina pe susținătorii lui Iohannis să iasă în stradă, determinând revolte și tulburări în întreaga țară. Zvonul mai precizează că în urma unor manifestații extrem de violente, mai ales în București, președintele în funcțiune, Traian Băsescu, ar putea declara starea de asediu, un detaliu care i-ar permite acestuia să-și prelungească mandatul până la calmarea situației. Conform acestei povești, starea de necesitate ar permite demiterea Guvernului și reluarea alegerilor în primăvara anului 2015.

Această teorie a conspirației are și o variantă soft, ce pare să o susțină și care se bazează pe interpretarea dată de profesorul de drept constituțional Gheorghe Iancu care a declarat la Digi24 pe marginea deciziei Înaltei Curți: „Trebuie rezolvat până pe 22 decembrie, pentru că altfel efectele sunt în funcție de soluțiile date. Ei pot să mai dea niște termene unul după altul, dar dacă Iohannis e declarat incompatibil, Băsescu continuă mandatul până în martie. Oricum, trebuie organizate alte alegeri. In situația în care nu e declarat incompatibil, se pot pronunţa imediat”.

După cum vedem imediat, din argumentația distinsului profesor lipsește un element esențial: starea de necesitate. Fără instituirea acesteia, am fi tentați poate să considerăm mai probabilă înlocuirea președintelui la expirarea mandatului cu al doilea om în stat, președintele Senatului, care să asigure interimatul până la organizarea unui nou scrutin electoral. Să fie oare o scăpare sau un detaliu de care profesorul de drept constituțional nu poate ori nu vrea să vorbească public, într-o emisiune televizată? Adevărul este că președintele în funcție a dovedit recent că are pe agenda personală preocupări legate de o eventuală prelungire a mandatului (prelungire solicitată înainte de alegeri și de Elena Udrea).

Despre o prelungire de mandat Traian Băsescu declara la B1Tv, la începutul lunii septembrie:

”Dacă mai fac una (o suspendare – n.r.), sigur le cer, pentru că eu, când am fost suspendat, nu am primit salariu, deci nu poate să îmi spună nimeni că mi-a curs vechimea. Nu mi-a curs vechimea, nu am contribuit la asigurările sociale, la şomaj, nimic. Deci acea lună şi jumătate din 2012 este deja scurtare de mandat. Dacă mi-ar fi dat salariu, puteau să spună că m-au trimis în concediu de odihnă, dar aşa au fost regulile, fără salariu”.

GAULEITERUL NAZI, KLAUS IOHANNIS PENALUL, INCALECAT DE PENALII DIN NOUL PNL (PNL+PD-L) : „NOI VREM PUTEREA!”

18 nov.

Câştigătorul alegerilor prezidenţiale, Klaus Iohannis, a declarat la prima conferinţă de presă alături de co-preşedintele PNL, că noul partid vrea puterea, iar cel mai târziu aceasta se va întâmpla la alegerile parlamentare în 2016.

Câştigătorul alegerilor prezidenţiale şi co-preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a precizat că partidul pe care încă îl conduce vrea puterea. „Ce dorim noi e o schimbare a puterii in Romania. Noi, PNL, dorim sa preluam puterea. Acest lucuru se va intâmpla în 2015 sau cel mai târziu în 2016”.

Principalele declaraţii ale lui Klaus Iohannis

–  Klaus Iohannis a reluat temele importante din prima conferinţă când a cerut de urgenţă picarea legii amnistiei şi graţierii.

– De asemenea, a cerut ca Parlamentul să încuviinţeze toate cererile Justiţiei în cazul parlamentarilor anchetaţi şi simplificarea procedurii de ridicare a imunităţii parlamentare.

– A cerut partidelor să înceapă discuţiile pe codul electoral şi să modifice legile din acest cod astfel încât să nu mai existe evenimentele care au avut loc în primul şi al doilea tur al alegerilor prezidenţiale

– Asteptam bugetul, este nevoie de bugetul pe 2015 sa vina guvernul sa ne arate cum plateste pomenile electorale.

AMBASADORUL MIHNEA MOTOC ESTE PROPUNEREA PREMIERULUI VICTOR PONTA PENTRU FUNCTIA DE MINISTRU DE EXTERNE!

18 nov.

Mihnea Motoc, propus ministru de Externe

Ambasadorul Mihnea Motoc este propunerea lui Victor Ponta pentru înlocuirea lui Teodor Meleşcanu la ministerul de Externe. Anunţul a fost făcut azi de premier în şedinţa de Guvern.

„Azi o să transmit către preşedinte propunerea pentru noul ministru de Externe. M-am sfătuit şi cu domnul Meleşcanu şi îl voi propune pe domnul ambasador Mihnea Motoc, care să fie noul ministru de Externe. Cred că este un mesaj foarte bun, apropo şi de importanţa pe care o dăm şi relaţiilor noastre pe plan european”, a anunţat Ponta, la Palatul Victoria.

De asemenea, premierul a adăugat că va fi transmisă la Cotroceni o propunere şi pentru Ministerul Culturii, dar nu a avansat niciun nume pentru acest post.

Ponta i-a mulţumit ministrului demisionar Teodor Meleşcanu, despre care a spus că „a făcut ce putea să facă într-o săptămână”.

Motoc, în vârstă de 48 de ani, este ambasador extraordinar şi plenipotenţiar, Reprezentant Permanent al României pe lângă Uniunea Europeană.

Mihnea Motoc este soţul Iuliei Motoc, fost judecător CCR, în prezent judecător la CEDO.

CV-ul diplomatului Mihnea Motoc

Aprilie 2008

Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar, Reprezentant Permanent al României pe lângă Uniunea Europeană

2003 – 2008

Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar, Reprezentant Permanent al României pe lângă ONU

2004 – 2005

Reprezentant al României în Consiliul de Securitate al ONU

2001 – 2003 Secretar de Stat pentru Integrare Europeană şi Afaceri Multilaterale, Ministerul Afacerilor Externe al României
1999 – 2001 Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al României în Regatul Ţărilor de Jos, Reprezentant Permanent pe lângă Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC)
1997 – 1999 Director General, şef al Departamentului European şi Euro-Atlantic, Ministerul Afacerilor Externe al României
1996 – 1997 Director, şef al Departamentului Uniunea Europeană, Ministerul Afacerilor Externe al României
1994 – 1996 Director adjunct al Departamentului Drepturile Omului, Ministerul Afacerilor Externe al României
1991 – 1994 Diplomat, Departamentul Drepturile Omului, Departamentul Drept Internaţional şi Tratate, Ministerul Afacerilor Externe al Românieie
1989 – 1991

Stagiar magistrat şi magistrat, Bucureşti

Studii
1991 – 1992 LIM, Master în Drept Internaţional Public şi Drept Comparat, Universitatea George Washington, Washington DC
1990 – 1991 Studii post-universitare în Drept Internaţional Public şi Privat, Universitatea din Nice
1985 – 1989 JD, Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti
Fluent în limbile engleză şi franceză.
Căsătorit cu Iulia. Au împreună un fiu, Luca-Mihnea.
%d blogeri au apreciat asta: