Arhiva | 6:29 pm

ADMINISTRATIA PREZIDENTIALA A PUBLICAT PE SITE UN COMUNICAT „STEJAR EXTREMA URGENTA”,IN CARE ANUNTA CA FHRERUL TRAIAN BASESCU ,VA SUSTINE MAINE 20 DECEMBRIE,LA ORELE 18,00,O CONFERINTA DE PRESA LA COTROCENI IN CARE SE VA LAUDA CU „MARETELE SALE REALIZARI „IN CEI 10 ANI DE CAND ROMANII „TRAIESC BINE!”

19 dec.

Traian Băsescu, la BILANŢUL celor 10 ani de mandat. Conferinţă de presă la Cotroceni, sâmbătă, la ora 18:00

Administrația Prezidențială a publicat pe site un comunicat în care anunță că mâine, de la ora 18:00, Traian Băsescu va susține o conferință de presă la Palatul Cotroceni. În anunț nu sunt precizate temele de discuție, dar, cel mai probabil, șeful statului își va face bilanțul celor zece ani de mandat.

„Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, va susține sâmbătă, 20 decembrie a.c., la Palatul Cotroceni, în Sala Unirii, începând cu ora 18.00, o conferință de presă la care sunt invitați să participe toți jurnaliștii interesați, atât din presa centrală, cât și din cea locală”, se aratî în comunicatul Administrației Prezidențiale.

STAFUL DE CONSILIERI PREZIDENTIALI AI GAULEITERULUI NAZI,KLAUS IOHANNIS,NICIUN LIBERAL ,TOTI SUNT FOSTI FESENISTI ,APERISTI,VOPSITI IN „LIBERALI BASISTI!”

19 dec.

iohannis
Preşedintele ales al României, Klaus Iohannis, nu şi-a prezentat încă oficial lista consilierilor pe care îi ia la Cotroceni, însă Antena 3 a obţinut, în exclusivitate, numele consilierilor prezidenţiali.

Lazăr Comănescu va fi consilier prezidenţial pentru politică externă.

Leonard Orban se va ocupa de afaceri europene.

Dan Mihalache ar urma să fie consilier prezidenţial pentru managementul resurselor.

Cosmin Marinescu – Consilier prezidenţial pentru mediul de afaceri.

George Scutaru – Consilier prezidenţial pentru securitate naţională.

Andrei Muraru – Consilier prezidenţial pentru relaţia cu autorităţile publice şi societatea civilă.

Tatiana Bran – Consilier prezidential, Departamentul de Comunicare.

Delia Dinu – Consilier prezidenţial, Compartimentul protocol.

Departamente pentru care nu a fost desemnaţi consilieri: Educaţie, Sănătate, Analiză politică.

IN CADRUL UNUI EVENIMENT SUSTINUT LA OXFORD UNION ,A CARUI INVITAT PRINCIPAL A FOST VIVIANE READING,FOST COMISAR EUROPEAN PE JUSTITIE,O ROMANCA STUDENTA ,A REUSIT SA O RIDICULIZEZE PE EURODEPUTATUL UKIP,MARGOT PARKER,CU PRIVIRE LA DISCRIMINAREA IMPOTRIVA ROMANILOR DE CATRE PARTIDUL BRITANIC ANTI-UNIONIST UKIP(NIGEL FARAGE)!

19 dec.

O romanca a RIDICULIZAT un eurodeputat UKIP. Discurs REMARCABIL in fata lui Viviane Reading, la o dezbatere Oxford Union (VIDEO)

In cadrul unui eveniment sustinut la Oxford Union, a carui invitat principal a fost Viviane Reading, fost comisar european pentru Justitie, o romanca a reusit un discurs remarcabil in cadrul caruia a ridiculizat un reprezentat al politicii partidului britanic anti-unionist UKIP, interventia sa starnind aplauze furtunoase din partea publicului prezent in sala.
Raspunsurile eurodeputatei UKIP au fost atat de putin convingatoare, incat a provocat in numeroase randuri amuzamentul audientei.

„Sunt romanca, ma aflu aici de patru ani, am o diploma obtinuta la o universitate britanica, imi platesc taxele si nu am beneficiat o singura zi din ajutoare sociale. Dar, de fiecare data cand aplic pentru un loc de munca, am simtit ca este nevoie sa ma dezic de nationalitatea mea din cauza stigmatizarii si a atitudinii rauvoitoare impotriva imigrantilor romani. Intrebarea mea este, doamna Parker, cand va inceta UKIP sa aduca in prim-plan cazurile extreme, nereprezentative pentru marea masa de imigranti, doar pentru a-si sustine politica de partid si pentru a instaura un climat de teama”, a spus romanca, dupa ce i-a fost dat cuvantul in cadrul dezbaterii.

Europarlamentarul UKIP, Margot Parker și-a început bâlbâiala prin a da vina pe presapentru relatările imprecise. Mai apoi, răspunsurile pe care le-a dat la întrebările insistente ale moderatorului au stârnit râsete în public.

Redam dialogul dinre Margot Parker si moderatorul dezbaterii.

■ Margot Parker: În primul rand, vreau sa explic… Cred ca am suferit in acest caz destul de mult din cauza modului eronat in care presa a relatat stirile.

■ Moderator: UKIP a vorbit mult despre romani, acesta nu este un lucru pe care presa sa-l fi inventat.

■ Margot Parker: Nu a fost vorba doar despre romani, ci si despre bulgari, aici vorbim despre un principiu, despre libertatea imigratiei in Marea Britanie.

■ Moderator: Dar v-ati referit în special la romani, in special la rata ridicată a infractionalitatii.

■ Margot Parker: Unii o fac, altii nu…

■ Moderator: Nu a declarat Nigel Farage (liderul UKIP – N.R.) ca ar trebui sa ne ingrijoram daca un grup de imigranti romani se muta langa casa noastra?

■ Margot Parker: Ei bine….

■ Moderator: Nu e ăsta rasism?

■ Margot Parker: Nu, nu as spune ca este vorba rasism, absolut deloc! (audientaa izbucnește în ras)

■ Moderator: E in regula sa fii ingrijorat de asta?

■ Margot Parker: Nu, nu .. Lasati-ma sa termin. Fie ca este vorba de romani sau de orice alta nationalitate, trebuie sa fim siguri ca tara noastra poate face fata valului de imigranti. Pentru ca nu este corect pentru romani sa suporte abuzuri, sa fie ademeniti cu salarii mici si sa fie adusi aici aproape cu forta, si dupa o perioada sa nu obtina acel loc de munca.

■ Moderator: Pe dvs. v-ar ingrijora daca o familie de romani s-ar muta alaturi de casa dvs.?

■ Margot Parker: Bineinteles ca nu! A fost un nonsens, care este depasit acum”

BUCURIA ALINEI GORGHIU,AJUNSA SEFA PNL ,CU SPRIJINUL PRESEDINTELUI DEMISIONAT KLAUS IOHANNIS,S-O TRANSFORMAT IN „CENUSE”!,A FOST ALEASA DUPA UN STATUT PNL RESPINS DE TRIBUNAL!

19 dec.

Gorghiu, aleasă după un statut respins de tribunal. Probleme pentru PNL

Alegerea Alinei Gorghiu ca președinte al PNL  a fost făcută nu în cadrul congresului, ci de Biroul Politic Național. Aceasta a fost  posibilă pe baza unui amendament la statut care stipulează ca în caz de vacantare a postului de președinte al partidului, poate fi desemnat pe funcție un vicepreședinte.
Până aici procedura a fost respectată.

Apare însă o mică problemă: modificarea la statut a fost invalidată de o decizie a tribunalului. Legea stabilește că formațiunea care nu respectă statutul poate fi radiată din registrul partidelor politice.

Bucuria Alinei Gorghiu, ajunsă surprinzător la șefia PNL, cu sprijinul președintelui demisionat  Klaus Iohannis, se transformă peste noapte într-o problemă juridică.

Va reuși jurista Alina G. să o rezolve?

AVIONUL DE LUX CU TRAIAN BASESCU LA BORD NEVOIT SA ATERIZEZE LA SIBIU!

19 dec.

avion basescu
Avionul cu care preşedintele Traian Băsescu se întorcea de la Bruxelles a aterizat la Sibiu. Decizia a fost luată din cauza condiţiilor meteo.

AVOCATUL FAMILIEI ANGHEL SANDU ,ZIS, BERCEA MONDIAL , A ANUNTAT VINERI CA VA SOLICITA CA TRAIAN BASESCU SA FIE AUDIAT IN INSTANTA IN DOSARUL FRATELUI SAU ,MIRCEA BASESCU!

19 dec.

TRAIAN BASESCU - DECLARATIE DE PRESA

Președintele Traian Băsescu ar putea fi audiat în dosarul fratelui său, Mircea Băsescu, potrivit româniatv.net.

Pavel Abraham, avocatul familiei lui Bercea Mondial, a anunţat vineri dimineaţă că va solicita în instanţă audierea lui Traian Băsescu, în procesul pe care clientul său îl are cu fratele actualului preşedinte.„Am propus audierea domnului Anghel, zis Bercea Mondial, a soţiei domnului Mircea Băsescu şi a domnului Traian Băsescu. Am mai propus o probă de conducere în teren, pentru a identifica persoana care a verificat banii”, a declarat Pavel Abraham, pentru România TV.

Avocatul Lucian Bolcaș a comentat tot pentru sursa menționată anterior că cererea colegilor săi este un act de normalitate, menționând că cererea este justificată prin aceea că Traian Băsescu a declarat public, până acum, „că știa de problemele fratelui său cu un an și jumătate înainte”.

„Cererea colegilor mei este un act de normalitate și aș vrea să fie încununat de un act de normalitate a justiției care l-a ținut ascuns pe Traian Băsescu de toate problemele judiciare, ale lui, ale familiei sale, până în prezent. Nu este vorba despre de o imunitate în cazul unui martor, e vorba de teama că judecătorii și de responsabilitatea ce și-o asumă când audiază un președinte al statului. Cererea este justificată prin aceea că Traian Băsescu a declarat public, până acum, că știa de problemele fratelui său cu un an și jumătate înainte. Toate aceste probleme trebuie devoalate”, a declarat Lucian Bolcaș.

POLITIA CAPITALEI SI PROCURORII DE LA PARCHETUL DE PE LANGA TRIBUNALUL BUCURESTI EFECTUEAZA IN ACEASTA DIMINEATA,25 DE PERCHEZITII,INCLUSIV LA PRIMARUL „CARE ESTE”MAREAN VANGHELIE!

19 dec.

vanghelie

Poliția Capitalei și procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București efectuează, în această dimineață, 25 de percheziții în București, inclusiv la sediul Primăriei Sectorului 5, într-un dosar ce vizează fraude cu ajutoare sociale.

„Nu se fac percheziții nu sunt la mine în birou. Există un mandat de la Parchet. Sunt cei de la Poliția Capitalei care au sigilat birourile. Este cercetat biroul din cadrul Direcției de Asistență Socială. Este o direcție subordonată consiliului local. Sunt fonduri alocate din bugetul sectorului 5 care se dau de 14 ani. Am fost verificați în fiecare an de Curtea de Conturi. Se dau ajutoarele pentru că sunt sărbătorile. Se verifică legalitatea documentelor”, a declarat Marian Vanghelie, la postul B1 TV.

Întrebat despre dacă există o legătură între ancheta de astăzi și perchezițiile efectuate în toamnă la primăria pe care o conduce, Vanghelie i-a acuzat pe Victor Ponta și pe ministrul de Interne, Gabriel Oprea, că folosesc justiția pentru a se răzbuna împotriva sa.

%d blogeri au apreciat asta: