Arhiva | 6:32 pm

DUPA ATACUL TERORIST DE LA PARIS,MARILE ZIARE,TELEVIZIUNI SI AGENTII DE PRESA AU DECIS SA CENZUREZE PUBLICAREA CARICATURILE REVISTEI SATIRICE CHARLIE HEBDO!

8 ian.

Pentru nişte caricaturi de prost gust au pierit atâţia oameni! Meritau porcăriile astea o asemenea tragedie?

Marile ziare, televiziuni și agenții de presă occidentale au decis să nu publice caricaturile revistei satirice Charlie Hebdo, după atacul care a avut loc miercuri la Paris.

The Telegraph a blurat imaginea profetului Mahomed din fotografiile revistei Charlie Hebdo pe care le-a publicat în ediția dedicată atacului de la Paris. The Telegraph a apelat apoi la fotografii din care a decupat aceste imagini, lăsând să se vadă doar titlul revistei ținute în mână de directorul Stepane Charbonnier, executat la sediul redacției, pe 7 ianuiarie.

New York Daily News a ales să blureze complet prima pagină a revistei franceze ce era ținută de directorul Charbonnier, într-o fotografie de arhivă datând din 2011. În cazul unei fotografii cu coperta Charlie Hebdo care îl reprezenta pe Mahommed și un rabin, publicația americană a blurat doar caricatura profetului.

The New York Times, care a recurs la aceleași tehnici a oferit următoarea explicație: ”Standardele Times ne obligă să nu publicăm imagini sau alte materiale care încearcă să ofenseze în mod deliberat sensibilitățile religioase. După o analiză atentă, Times a decis că a descrie doar caricaturile este suficient pentru a oferi cititorilor o informație relevantă”.

La fel a procedat și Associated Press, care a blurat prima pagina a Charlie Hebdo ce apărea în fotografiile agenției. ”Nicio imagine distribuită de AP nu prezintă caricaturile profetului Mahommed. A fost politica noastră de ani de zile și ne vom abține să publicăm imagini provocatoare”.

NBC și CNN nu au prezentat decât imagini blurate ale caricaturilor. NBC a precizat că acestea pot fi considerate ”ofensatoare”. Și ABC News a confirmat că nu va publica aceste caricaturi.

În schimb, ziarul danez Berlingske a anunțat că va republica toate caricaturile cu profetul Mahommed care au apărut pe coperta revistei franceze. ”Le vom publica ca o incercare de documentare despre linia pe care a urmat-o această revistă”.

În Danemarca a început întreaga saga a caricaturilor profetului Mahommed. Ziarul Jyllands-Posten a fost primul care a publicat asemnea desene, în 2005. Ele au fost imediat preluate chiar de Charlie Hebdo. Această decizie a dus la proteste în întreaga lume, în timpul cărora au murit 50 de persoane.

PROCURORUL GENERAL AL ROMANIEI,TIBERIU NITU LE-A CERUT PROCURORILOR DE LA PARCHETUL ICCJ,DNA SI DIICOT DOSARELE PENALE ALE INCULPATULUI PENAL TRAIAN BASESCU!

8 ian.

Dosarele lui Traian Băsescu, în atenţia Procurorului General

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu le-a cerut procurorilor de la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, DNA şi DIICOT „o situaţie privind dosarele fostului preşedinte Traian Băsescu”.

„Ieri (miercuri – nr.) am dispus să se întocmească o astfel de situație și am solicitat Secției de urmărire penală, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată să ne comunice o situație a tuturor dosarelor”, a declarat Tiberiu Nițu la sediul Consiliului Superior al Magistraturii.

Trei dosare: şantaj la Firea, Flota şi Mihăileanu

ŞANTAJ LA FIREA. La sfârşitul anului trecut, dosarul în care senatorul Gabriela Firea îl acuză pe fostul preşedinte Traian Băsescu de şantaj a fost redeschis de procurorii Parchetului instanţei supreme. Scandalul Băsescu – Firea a început după ce fostul preşedinte, referindu-se la senatorul PSD, a afirmat, în contextul activtăţii Comisiei Nana, că senatorul PSD Gabriela Firea „mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar, că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu este atentă”.

DOSARUL „FLOTA”. Un alt dosar în care apare numele lui Traian Băsescu este Dosarul „Flota”, care a avut ca obiect stabilirea modului în care flota românească a pierdut o serie de nave maritime-mineraliere de mare capacitate, prin infracţiuni săvârşite de cei care ar fi iniţiat şi derulat fraudulos asocierea CNM Petromin SA Constanţa cu grupul de firme private Torvald Klaveness Oslo din Norvegia, în perioada aprilie 1991 – august 2000. Traian Băsescu a fost implicat în dosar ca ministru al Transporturilor.

O expertiză publicată în timpul primului mandat de preşedinte al lui Băsescu a arătat că nu s-a înregistrat niciun prejudiciu pentru partea română.

CASA DIN MIHĂILEANU. În fine, un alt posibil dosar pe numele fostului preşedinte este cel legat de casa din Mihăileanu, pe care Traian Băsescu şi-ar fi atribuit-o nelegal pe vremea când era Primar General al Capitalei.

ZIUA DE JOI 8 IANUARIE ,A FOST DECLARATA „ZI DE DOLIU NATIONAL” IN FRANTA IN MEMORIA CELOR 12 PERSOANE UCISE IN ATACUL TERORIST COMIS CU O ZI IN URMA LA PARIS ,LA REDACTIA CHARLIE HEBDO!

8 ian.

Joi a fost declarată „zi de doliu național” în Franța în memoria celor douăsprezece persoane ucise în atacul comis cu o zi în urmă la Paris împotriva sediului redacției publicației satirice Charlie Hebdo, potrivit Jurnalului oficial, citat de AFP.

Foto: (c) Toru Hanai / REUTERS

Președintele François Hollande a anunțat miercuri într-o alocuțiune televizată decretarea unei zi de doliu național, precizând că drapelele vor coborâte în bernă timp de trei zile și că „un moment de reculegere se va păstra joi la amiază în toate instituțiile publice”.

„Toți cetățenii noștri trebuie să poată să se alăture acestui omagiu.Angajatorii au fost invitați să permită salariaților să participe”, adaugă o circulară semnată de primul ministru Manuel Valls, publicată de asemenea în Jurnalul oficial.

Catedrala Notre-Dame din Paris va face să sune clopotele, iar apoi o slujbă religioasă va avea loc, a anunțat dioceza.

Douăsprezece persoane au fost ucise, printre care personalități de marcă ale săptămânalului Charlie Hebdo, caricaturiștii Charb, Cabu, Wolinski, Tignous și Honore, în timp ce alte unsprezece persoane au fost rănite, între care patru grav.

Reacțiile de pe rețelele sociale și în adunări spontane s-au multiplicat în noaptea de miercuri spre joi în mai multe orașe din Franța și în străinătate după acest carnagiu.

AGERPRES

CARE SUNT FOSTII SEFI DE STAT AI ROMANIEI SI CE PENSII PRIMESC DE LA STATUL ROMAN!

8 ian.

iliescu_constantinescu_basescu_30301800_07647700

Foştii şefi de stat ai României, care primesc pensie de la statul român pentru funcţia supremă deţinută, sunt Regele Mihai, Traian Băsescu, Ion Iliescu şi Emil Constantinescu.

Fostul președinte Traian Băsescu a intrat oficial în rândul pensionarilor, în ziua în care a împlinit 63 de ani, pe 4 noiembrie 2014. Pe lunile noiembrie și decembrie, fostul șef al statului a încasat 5.166 de lei, conform informațiilor din ultima declarație de avere a acestuia, postată pe site-ul Administrației Prezidențiale. Astfel, pentru munca de ofițer de marină, dar și de ministru al Transporturilor și primar al Bucureștiului, Traian Băsescu primește o pensie lunară de 2.583 de lei, însă venitul total de pensionar al lui Băsescu se va ridica la aproximativ 7.600 de lei, prin aplicarea cumulului de venituri, datorită indemnizației de 5.000 de lei pe lună care i se cuvine, informează Adevarul.

Drepturile foştilor şefi de stat Potrivit Legii 406/2001, persoanele care au avut calitatea de şef al statului român beneficiază pe durata vieţii de o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată preşedintelui României în exerciţiu. Alte drepturi stabilite de lege sunt folosinţa gratuită a unei locuinţe de protocol, cu destinaţia de reşedinţă, un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar, pază şi protecţie, precum şi folosinţa gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Pază.

Veniturile de la stat ale lui Ion Iliescu au variat destul de mult în ultimii ani. Astfel, pe tot parcursul anului 2007, fostul şef al statului a încasat din pensie 33.000 de lei, la care s-a adăugat indemnizaţia pentru funcţia supremă, de 55.600 de lei. Un an mai târziu, veniturile realizate din pensie de Ion Iliescu au crescut la 47.000 de lei. La fel de mult a crescut şi indemnizaţia de fost preşedinte, care a ajuns la 63.974 de lei. Astfel, în 2010, Ion Iliescu a primit o pensie mai mică cu aproximativ 15%. Veniturile sale în acel an s-au cifrat la circa 9.000 de lei pe lună.

La rândul lui, pentru activitatea sa de profesor universitar şi rector al Universităţii Bucureşti, Emil Constantinescu are o pensie de circa 3.000 de lei pe lună. Bineînţeles, la aceste venituri se adaugă indemnizaţia pentru mandatul de la Cotroceni. Potrivit unor date publicate pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale privind situaţia veniturilor angajaţilor de anul trecut, fostul şef de stat a încasat lunar 5.060 de lei. Astfel, Emil Constantinescu a cumulat de la stat venituri totale de circa 8.000 de lei pe lună.

Indemnizaţia de 5.060 de lei o mai primeşte şi Regele Mihai, informează Adevarul.

MARINE LE PEN ,PRESEDINTELE FRONTULUI NATIONAL ,PROPUNE LA O ZI DUPA ATACUL TERORIST ASUPRA REDACTIEI CHARLIE HEBDO,UN REFERENDUM IN CARE FRANCEZII SA FIE INTREBATI DACA SUNT SAU NU DE ACORD CU IMPLEMENTAREA PEDEPSEI CU MOARTEA!

8 ian.

marinelepen

Președintele Frontului Național, Marine Le Pen, propune, la o zi după atacul terorist asupra redacției Charlie Hebdo, un referendum în care francezii să fie întrebați dacă sunt sau nu de acord cu implementarea pedepsei cu moartea.

„Vreau să ofer Franței un referendum pentru pedeapsa cu moartea. În nume personal, eu cred că această posibilitate trebuie să existe”, a spus șefa FN pentru France 2, potrivit contului său de Twitter.

„Charlie Hebdo a criticat mult Frontul Național, dar asta este democrație”, a mai punctat Le Pen.

Marine Le Pen este președintele acestei formațiuni politice care are promovează viziuni ultranaţionaliste şi xenofobe.

Spre exemplu, la ultimele alegeri europarlamentare, Frontul Naţional s-a clasat pe primul loc în scrutinul europarlamentar din Franţa, cu 25%.

JURNALISTUL BASIST TOLO SARE LA BEREGATA PRESEDINTELUI ALES KLAUS IOHANNIS,DUPA CE ACESTA A AFIRMAT LA SEDINTA CSM: „JUSTITIA NU TREBUIE SA SE TRANSFORME INTR-UN SPECTACOL MEDIATIC, TELEVIZAT!”

8 ian.

iohannis agerpres

Unul dintre cei mai incisivi jurnaliști a lansat, prin intermediul unui text publicat pe blogul său, o acuzație la adresa șefului statului după propunerile acestuia făcute în fața conducerii CSM.

Jurnalistul Cătălin Tolontan este de părere că Klaus Iohannis „întreține neadevăruri”. Reacția jurnalistului are loc în contextul în care proaspătul președintele s-a declarat împotriva stenogramelor apărute în presă din dosare aflate în instrumentare.

„Klaus Iohannis a nuanțat azi la Adevărul live despre scurgerile din dosare. ‘Justiția nu trebuie să se transforme într-un spectacol mediatic’. Corect. Sentințele nu se dau la televizor, prin plebiscit cu telecomanda. Vinovat, apăsați 1! Nevinovat, treceți pe postul preferat unde îl veți dovedi vinovat pînă la urmă, dă-l în mă-sa!

Dar nu asta e ideea. Președintele României întreține un neadevăr. Pentru că, pînă acum, în mod majoritar și sistematic, nu presa a aflat din dosare ce fac procurorii, ci procurorii au aflat din presă ce fac răufăcătorii. Vreme de 25 de ani așa s-a întîmplat și doar în ultimii doi ani a apărut și fenomenul invers, fără a-l anula pe cel prin care presa dezvăluie și justiția începe să cerceteze.

MCV, pe care Klaus Iohannis și l-ar dori dizolvat, nu ne-a fost impus pentru că actul de justiție a fost influențat de presă, ci pentru că sistemul judiciar a fost în subordinea politicienilor.

Asta cu ziariștii care influențează justiția a fost și teoria vehiculată de Traian Băsescu, mai țineți mine cînd s-a enervat în cazul Bute de a ieșit la televizor și a spus că un jurnalist important a controlat deciziile procurorilor. Inspecția judiciară a cercetat cazul în care președintele ne viza fără să ne numească. CSM a amendat ieșirea președintelui: nu noi, ci el a afectat ‘independența sistemului judiciar’„, a precizat jurnalistul Cătălin Tolontan, miercuri, pe blogul său.

Foto: agerpres.ro.

RA – AAPS SI CE LOCUINTE I-AU FOST OFERITE FOSTUL GUVERNATOR AL ROMANIEI ,CETATEANUL TRAIAN BASESCU!

8 ian.

basescu

Imediat după terminarea mandatului prezidențial al lui Traian Băsescu, fostul președinte a solicitat public, în repetate rânduri, ca Guvernul să aplice legea și să îi ofere o locuință de protocol. Inițial, Băsescu a solicitat o vilă de protocol din zona Snagov, cu o suprafață utilă de aproximativ 600 de metri pătrați și un teren de peste 25.000 de metri patrați, dar care, cu doar o zi înainte de Crăciun, a fost acordată  Ministerului Muncii pentru a fi folosită în activităţi specifice în domeniul persoanelor cu dizabilităţi..

Regia Autonomă Administrația Protocolului de Stat (RA-APPS) i-a propus, la sfârșitul anului trecut, lui Traian Băsescu șapte imobile „care pot fi avute în vedere ca locuințe de protocol cu destinația de reședință” pentru fostul șef al statului, informează digi24.

Într-un răspuns la o adresă transmisă de Traian Băsescu, directorul general al RA-APPS, Georgian Gabriel Surdu, i-a transmis consilierului de stat Dorel Onaca, pe 9 decembrie 2014, un tabel cu propuneri de imobile.

După cum se poate observa în document de mai jos, lui Băsescu i-a fost oferită și o vilă din Snagov, care măsoară peste 2000 de metri patrați și un teren de peste 27.000.

Două dintre imobile sunt în Snagov şi au suprafeţe utile de 2.189,39 de metri pătraţi şi, respectiv, 472 de metri pătraţi, la care se adaugă două terenuri de 27.412,60 metri pătraţi şi, respectiv, 9.900 de metri pătraţi.

Celelalte cinci imobile sunt în Bucureşti şi au suprafeţe cuprinse între 273,90 de metri pătraţi şi 440,65 de metri pătraţi.

„Vă rugăm să precizați o ordine de preferință a imobilelor propuse a fi atribuite ca locuințe de protocol cu destinația de reședință, pentru a se putea întreprinde demersurile legale cu instituțiile publice abilitate”, adăuga directorul general al RA-APPS.

%d blogeri au apreciat asta: