Arhiva | 6:06 pm

Atentatele din Franţa- cauze şi efecte

13 ian.

Reclame

INTALNIRE DE GRADUL ZERO. INTRE PRESEDINTELE ALES,KLAUS IOHANNIS AI CARUI BUNICI SASI AU FOST DEPORTATI IN INANUARIE 1945 IN SIBERIA SI VICTORIA JANE NULDELMAN( BASARABEANCA DE ORGINE EVREIASCA),NULAND,ASISTENT AL SECRETARULUI DE STAT AL USAPENTRU EURASIA ,SAU PE SCURT „UN EPISOD CONCEPUT PENTRU ROMANIA LA TEL-AVIV SI WASHINGTON DIN STRATEGIA „CIOCNIREA CIVILIZATIILOR!”

13 ian.

iohannis cotroceni
Preşedintele României, Klaus Iohannis, o primeşte miercuri, 14 ianuarie, la ora 9.00, la Palatul Cotroceni, pe Victoria Nuland, asistentul Secretarului de Stat al Statelor Unite ale Americii pentru Afaceri europene şi eurasiatice.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, în centrul discuţiilor se vor afla consolidarea parteneriatului strategic între România şi Statele Unite ale Americii şi dezvoltarea dimensiunii economice prevăzute în parteneriat. Vizita prilejuieşte şi un schimb de evaluări privind securitatea din regiune şi din Europa.

Strategia ,,ciocnirea civilizaţiilor” a fost concepută la Tel-Aviv şi la Washington.

nuland

Victoria Jane
Nuland (n. 1961,
New York City)
este o diplomată
americană
care în prezent (2014) are funcția de asistent al Secretarului de Stat al Statelor Unite,
având în competența sa Europa și Eurasia.

Bunicii săi,
evrei-ortodocși (Meyer și Vitsche Nudelman – numele a fost schimbat oficial, în
1947, din Nudelman în Nuland), emigraseră la începutul secolului XX
din Basarabia,
care aparținea pe atunci de Imperiul Rus, în SUA. Până în 1979 ea a
urmat cursurile școlii-internat Choate-Rosemary-Hall, după care a terminat
cursurile universitare la Brown University din Providence, Rhode Island. Victoria Nuland
vorbește rusa, franceza și puțin chineza. Activează la Departamentul
de Stat al Statelor Unite ale Americii din anul 1984. Ca diplomată,
a fost trimisă, printre altele, în Mongolia,
China
și Rusia.

CINE ESTE VICTORIA JANE NUDELMAN ,SCUZE NULAND!

13 ian.

https://i0.wp.com/a.disquscdn.com/uploads/mediaembed/images/1621/5551/original.jpg

Victoria Jane
Nuland (n. 1961,
New York City)
este o diplomată
americană
care în prezent (2014) are funcția de asistent al Secretarului de Stat al Statelor Unite,
având în competența sa Europa și Eurasia.

Bunicii săi,
evrei-ortodocși (Meyer și Vitsche Nudelman – numele a fost schimbat oficial, în
1947, din Nudelman în Nuland), emigraseră la începutul secolului XX
din Basarabia,
care aparținea pe atunci de Imperiul Rus, în SUA. Până în 1979 ea a
urmat cursurile școlii-internat Choate-Rosemary-Hall, după care a terminat
cursurile universitare la Brown University din Providence, Rhode Island. Victoria Nuland
vorbește rusa, franceza și puțin chineza. Activează la Departamentul
de Stat al Statelor Unite ale Americii din anul 1984. Ca diplomată,
a fost trimisă, printre altele, în Mongolia,
China
și Rusia.

PREMIERUL VICTOR PONTA SE VA INTALNI CU ADJUNCTUL SECRETARULUI DE STAT AMERICAN PENTRU EUROPA SI EURASIA ,VICTORIA NUDELMAN!

13 ian.

nuland
Premierul Victor Ponta se va întâlni, într-o întrevedere privată, cu adjunctul secretarului de Stat american pentru Europa şi Eurasia, Victoria Nuland, care va sosi marţi în Bucureşti, au declarat surse oficiale pentru agenţia Mediafax.

Victoria Nuland s-a mai aflat în România în urmă cu un an. În perioada 10-11 ianuarie 2014 s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu, cu ministrul de Externe, Titus Corlăţean, şi cu procurorul-şef al DNA, Laura-Codruţa Kovesi, dar nu şi cu premierul Ponta, care a plecat atunci cu soţia în vizită privată în Italia.

Surse oficiale au precizat că, acum, Ponta se va întâlni cu oficialul american, pentru o discuţie „tete-a-tete”, la acest moment întrevederea fiind programată pentru miercuri dimineaţa, dar fără să se fi stabilit încă dacă va fi organizată la Palatul Victoria sau într-un alt loc.

Ponta s-a mai întâlnit cu Nuland în luna septembrie, în SUA, cu ocazia Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, cu care a discutat atunci despre consolidarea Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii şi modalitatea concretă de sprijin din partea României pentru coaliţia internaţională împotriva grupării Statul Islamic.

SENATORUL TUDOR CHIUARIU „TANARUL MAFIOT”,S-A AUTOSUSPENDAT DIN PNL DIN CAUZA IMPLICARII SALE IN DOSARUL RETROCEDARILOR !

13 ian.

Chiuariu Crin
Senatorul Tudor Chiuariu s-a autosuspendat din PNL din cauza implicării sale în Dosarul Retrocedărilor.

„Am luat decizia de a mă autosuspenda din Partidul Național Liberal, până la clarificarea situației legate de acuzațiile formulate săptămâna trecută. Fac acest gest pentru că nu vreau ca acuzații nefondate să fie prilej de atacuri politice împotriva Partidului Național Liberal, partidul în care am intrat acum 18 ani și de care se leagă întreaga mea activitate politică. Le mulțumesc colegilor pentru sprijinul moral. Rămân fidel ideilor și valorilor liberale, pe care le-am promovat în toate funcțiile politice și demnitățile publice pe care le-am deținut.”, a spus Tudor Chiuariu.

Chiuariu a reprezentat subiectul mai multor discuţii în următoarele luni, după ce a fost condamnat la 3 ani şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru corupţie, în Dosarul Poşta Română. Acesta a rămas membru PNL şi senator şi după decizia instanţei.

Săptămâna trecută, acesta a fost audiat la DNA şi, ulterior, pus sub control judiciar. Procurorii îl acuză de trafic de influență, spălare de bani și aderarea la un grup infracțional organizat. Senatorul ar fi pretins mită 2,5 milioane de euro pentru a influenţa decizii ale unor instituţii, printre care şi Prefectul de Buzău.

Luni, 12 ianuarie, liderul PNL Alina Gorghiu i-a dat termen senatorului Tudor Chiuariu să îşi dea demisia din PNL până pe 23 ianuarie, când va avea loc prima şedinţă din 2015 a formaţiunii, în caz contrar, urmând să solicite excluderea acestuia din partid.

Senatorul Puiu Haşotti a declarat că Tudor Chiuariu va trebui să părăsească Comisia Juridică din Senat, dar va putea activa ca parlamentar independent în grupul PNL.

FOSTA SEFA A INSPECTORATULUI DE STAT IN CONSTRUCTII,IRINA JIANU ,ELIBERATA DIN INCHISOARE!

13 ian.

Acuzata de complicitate cu fostul premier Adrian Nastase in dosarul Trofeul Calitatii, Irina Jianu fusese condamnata la 6 ani de inchisoare cu executare. Ea a fost eliberata conditionat marti, ca urmare a unei decizii a Tribunalului Bucuresti.

Irina Jianu a ispasit 2 ani si jumatate din pedeapsa de 6 ani.

Ea a ocupat functia de sefa a Inspectoratului de stat in constructii la momentul savarsirii infractiunilor pentru care a fost condamnata in dosarul Trofeul Calitatii.

RAZBUNAREA BASESCULUI NU ARE LIMITE. PRESEDINTELE SUSPENDAT AL C.J. BRASOV,ARISTOTEL CANCESCU,RAMANE DUPA GRATII!

13 ian.

Președintele suspendat al Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu, rămâne în arest preventiv după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis marți menținerea măsurii în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru corupție privind atribuirea de contracte.

ÎCCJ a mai hotărât menținerea măsurii controlului judiciar față de inculpații Aurelia Popescu, Emil Cirica, Viorel Costea, Ioan Boțoman, Maria Gheorghieș, Radu Ispas, Mircea Popa, Gabriel Bâgiu, până la o nouă verificare.

Decizia nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicarea ei inculpaților și procurorului.

ÎCCJ a stabilit următorul termen pentru judecarea procesului lui Căncescu pentru data de 19 ianuarie.

Potrivit unui comunicat DNA transmis AGERPRES, Aristotel Căncescu, aflat în stare de arest preventiv, este acuzat de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (5 infracțiuni), luare de mită, spălare de bani, în formă continuată, trafic de influență și instigare la tentativă la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos.

Ion Diniță este acuzat de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (două infracțiuni), dare de mită și spălare de bani, Aurelia Popescu, Cristian Emil Cirica, Viorel Costea, Mircea Popa și Ioan Boțoman, pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, Maria Gheorghieș, pentru complicitate, iar Radu Ispas, administrator public al județului Brașov, la data faptelor, abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (trei infracțiuni) și instigare la tentativă la această infracțiune.

În același dosar au fost deferiți justiției: Gabriel Bâgiu, administrator al SC Ramb Sistem SRL Brașov, pentru cumpărare de influență și complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (două infracțiuni), Bogdan Rusu, director al SC Canaris SRL, dar și societatea pentru spălare de bani, în formă continuată.

Obiectul dosarului îl reprezintă fapte desfășurate în perioada noiembrie 2006 — noiembrie 2014, fiind legate de activitatea șefului CJ Brașov și a administratorului public al județului, care și-au folosit funcția publică de autoritate locală pentru interesele proprii și ale firmelor SC Gotic SA și SC Ramb Sistem SRL, precum și ale persoanelor care le administrau.

AGERPRES.

%d blogeri au apreciat asta: