PRIM-VICEPRESEDINTELE MARELUI PARTID DEMOCRAT LIBERAL NATIONAL ,TEODOR ATANASIU -BIJBOACA ,NU EXCLUDE CA SERVICIILE SECRETE CONDUSE DE FLORIAN COLDEA SA-L FI AJUTAT PE GAULEITERUL NAZI,IN CAMPANIA ELECTORALA PENTRU CASTIGAREA PREZIDENTIALELOR DIN 16 NOIEMBRIE 2014!

31 ian.

Prim-vicepreședintele PNL, Teodor Atanasiu, a transmis că nu a simțit ca serviciile secrete să se fi implicat în campania electorală în favoarea lui Klaus Iohannis, însă a precizat că nu exclude această posibilitate.

„Nu am simțit și, dacă aș fi simțit, vă dați seama că ar fi fost foarte brutală intervenția serviciilor și ar fi văzut-o toată lumea. Cu siguranță doar o anchetă a Procuraturii poate dovedi dacă acest lucru s-a întâmplat sau nu, fiindcă nu a fost o implicare pe față, că altfel s-ar fi văzut. (…) Nu am simțit vreo implicare, dar nu exclud că s-ar fi putut întâmpla fără să simt eu”, a declarat Teodor Atanasiu, înainte de ședința Consiliului Național al PNL, ce se desfășoară sâmbătă, la Palatul Parlamentului.

Prim-vicepreședintele PNL a fost întrebat dacă generalul SRI Florian Coldea s-ar fi implicat în campania electorală a lui Klaus Iohannis.

„Nu am cunoștință de acest lucru, nu am simțit acest lucru, nu cred, dar orice este posibil pe lumea asta. Cineva trebuie să verifice, nu putem merge: ‘dacă eu nu am văzut, nu s-a întâmplat'”, a răspuns liderul liberal.

El a precizat că, în lumina ultimelor scandaluri, Comisia parlamentară de control al SRI ar trebui să se întrunească cât mai repede, arătând că la o astfel de ședință va fi chemată toată conducerea Serviciului, inclusiv Florian Coldea, alături de toți cei care pot da informații despre aceste aspecte.

„Cu siguranță, în lumina ultimelor declarații și ultimelor scandaluri, comisia de control al SRI probabil că se va întruni cât mai repede să discutăm aceste aspecte, dar majoritatea aspectelor nu sunt de competența Comisiei, ci de competența organelor de cercetare penală și cred că se va deschide și un dosar de cercetare ca să vedem dacă cele declarate sunt adevărate sau nu și, dacă sunt adevărate, cine se face vinovat. Noi, Comisia, nu o să putem să facem o cercetare, ci Parchetul. Noi vom putea să facem o cercetare prin metodele noastre specifice, doar o verificare de încălcare a legalității în actul de desfășoare a activității SRI”, a conchis Teodor Atanasiu, citat de Agerpres.

Reclame

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: