Arhiva | 4:23 pm

PASTE FERICIT CELOR DRAGI NOUA IN 32 DE LIMBI!

12 apr.

Sărbătoarea Paștelui are o semnificație specială pentru fiecare dintre noi, iar urările cu această ocazie aparte au aceeași însemnătate indiferent de limba în care le exprimăm.

Vă prezentăm 32 de modalități în care putem ura Paște fericit celor dragi nouă:

1. Albaneză – Gëzuar Pashkët!

2. Aromană – Ti multsa-anji Pashtili! Hristolu-nye! – Dealihea cŕ-nye!

3. Bulgară – cestit Velikden!

4. Chineză– Fu huo jie kuai le!

5. Croată – Sretan Uskrs!

6. Cehă – Veselé Velikonoce!

7.Daneză – God pĺske!

8. Engleză – Happy Easter!

9. Estoniană – Häid lihavőttepühi!

10. Finlandeză – Hyvää pääsiäistä!

11. Franceză – Joyeuses Paques!

12. Germană – Frohe Ostern!

13. Indoneziană – Selamat Paskah!

14. Italiană – Buona Pasqua!

15. Latină – Prospera Pascha sit!

16. Lituaniană – Sveiki sulauke velyku!

17. Macedoniană – Sreken Veligden!

18. Maghiară – Boldog Húsvéti Ünnepeket!

19. Norvegiană – God pĺske!

20. Olandeză – Gelukkig Paasfest!

21. Poloneză – Wesolych Swiat Wielkanocnych!

22. Portugheză – Páscoa Feliz!

23. Rusă – Schtsjastlivyje Paschi!

24. Sârbă – Srecan Uskrs!

25. Slovacă – Milostiplné prežitie Velkonocných sviatkov!

26. Slovenă – Vesele velikonocne praznike!

27. Spaniolă – Felices Pascuas!

28. Suedeză – Glad Pask!

29. Ucrainiană – З Великодніми святами (Z Velykodnimy sviatamy)

31. Ungară – Kellemes Húsvéti Ünnepeket

32. Vietnameză – Chúc Mung Phuc Sinh!

Reclame

PARINTELE CLEOPA DESPRE INVIEREA DOMNULUI!

12 apr.

Astăzi este ziua Învierii Domnului, biruința împăcării, surparea războiului, stricarea morții și înfrângerea diavolului.

„Hristos a înviat din morți, fiind începătură (a învierii) celor adormiți”

(I Cor. XV, 20)

Hristos a înviat!

Iubiți credincioși,

Astăzi prăznuim praznicul praznicelor și sărbătoarea sărbătorilor. Astăzi este bucurie duhovnicească pretutindeni în lumea creștină. Astăzi Domnul și Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos a luminat toate prin Învierea Sa. Cerul și pământul după cuviință să se veselească, căci lumina Învierii Domnului a umplut de lumină cerul și pământul și iadul și pe toți cei ținuți în legăturile morții cu nădejdea învierii, la veșnică veselie i-au adus prin coborârea Mântuitorului în iad. Astăzi Hristos, viața noastră a pus temelie nouă neamului omenesc prin Învierea Sa și a încununat toate minunile preaslăvite făcute de El pe pământ.

Astăzi este ziua Învierii Domnului, biruința împăcării, surparea războiului, stricarea morții și înfrângerea diavolului. Astăzi după dreptate ni se cade să repetăm cuvintele profetului Isaia: „Unde-ți este, moarte, biruința ta? Unde-ți este, moarte, boldul tău?” (Osea XIII, 14; I Corinteni XV, 55). Astăzi ușile de aramă le-a zdrobit Stăpânul Iisus Hristos și pe însăși numirea morții a schimbat-o, căci nu se mai numește moarte, ci somn. Mai înainte de venirea lui Hristos și de iconomia Crucii, însuși numele morții era foarte înfricoșat. Că omul cel dintâi, după ce a fost creat de Dumnezeu, cu moarte a fost amenințat: „Din pomul cunoașterii binelui și răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit” (Facere II, 17).

Și proorocul David zice prin Duhul Sfânt: „Moartea păcătoșilor este cumplită” (Psalm XXXIII, 20). Dar nu numai moarte se numea despărțirea sufletului de trup, ci și iad. Ascultă și pe patriarhul Iacob, zicând: „Veți pogorâ bătrînețele mele în iad” (Facere XLII, 38). Iar proorocul David zice: „Dumnezeu va izbăvi sufletul meu din mâna iadului” (Psalm XLVIII, 16).

Dar după ce Hristos Dumnezeul nostru S-a adus jertfă pe cruce pentru noi și a înviat din morți, a transformat moartea în somn, ca un iubitor de oameni. Căci în loc de moarte, adormire și somn se zice mutarea noastră din cele de aici. Ascultă însuși pe Mântuitorul, zicând: „Lazăr, prietenul nostru, a adormit și merg să-l trezesc” (Ioan XI, 11). Căci precum ne este nouă ușor a scula pe cel ce doarme, așa și Stăpânul nostru Cel de obște poate învia pe cei morți. Însă de vreme ce cuvântul zis de Domnul era nou și străin și ucenicii nu l-au înțeles, mai arătat le-a zis: „Lazăr a murit!” (Ioan XI, 14).

Încă și marele Apostol Pavel, dascălul lumii, scriind tesalonicenilor, zice: „Despre cei ce au adormit, nu voim să fiți în neștiință, ca să nu vă întristați ca ceilalți care nu au nădejde. Că de credem că Iisus a murit și a înviat, tot așa credem că Dumnezeu, pe cei adormiți întru Iisus, îi va aduce împreună cu El. Noi cei vii, care vom fi rămas până la venirea Domnului, nu vom lua înaintea celor adormiți” (I Tesaloniceni IV, 13-15).

Ați văzut, fraților, că pretutindenea moartea se numește adormire și somn? Ați văzut cât de strălucită este biruința Învierii lui Hristos? Prin Învierea Domnului nenumărate bunătăți ni s-au dat. Prin înviere amăgirea diavolilor s-a pierdut. Prin înviere biruim moartea. Prin înviere trecem cu vederea viața cea de acum. Prin înviere către răsplata cea veșnică ne sârguim. Prin înviere, cu trup fiind înfășurați, de cei fără trup ne apropiem dacă vom voi.

Astăzi biruințele cele strălucite ale noastre s-au făcut. Astăzi Hristos Domnul a biruit moartea și pe tiranul diavol l-a surpat, iar nouă cale către mântuire prin înviere ne-a dăruit. Deci toți să ne bucurăm, să săltăm și să ne veselim că Mântuitorul a biruit moartea și iadul și pentru mântuirea noastră pe toate le-a lucrat.

Iubiți credincioși,

În cele ce urmează dorim să arătăm pe scurt cu ce fel de trup vor învia sfinții și drepții lui Dumnezeu, precum și păcătoșii, în ziua învierii cea de obște de la sfârșitul lumii. Despre acestea vorbind, aducem în mijloc cuvântul Sfintei Scripturi, care arată că patru vor fi însușirile și darurile sfinților și ale drepților la învierea cea de apoi. Acest adevăr îl arată prealuminat marele Apostol Pavel, care zice: „Se seamănă trupul întru stricăciune, înviază întru nestricăciune. Iată darul nestricăciunii! Se seamănă întru necinste, înviază întru slavă. Iată darul strălucirii! Despre acest dar al strălucirii, și Domnul a zis: Atunci drepții vor străluci ca soarele întru împărăția Tatălui lor” (Matei XIII, 43). „Se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere. Iată darul puterii! Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Iată darul subțirătății! Cei înviați vor avea trupuri ușoare, duhovnicești, nestricăcioase, adică nemuritoare, asemenea îngerilor” (I Corinteni XV, 42-44).

Dar fiindcă am amintit și de trupurile păcătoșilor din vremea învierii, să știți că mare deosebire vor avea trupurile celor răi de ale sfinților și drepților în ziua judecății de apoi. Trupurile păcătoșilor vor arăta starea cumplită în care au trăit pe pământ și înfricoșatele pedepse ce îi așteaptă, când le va zice Domnul: „Duce-ți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care este gătit diavolului și îngerilor lui” (Matei XXV, 41).

Și vor fi trupurile acestora înfricoșate la vedere și pline de spaimă. În locul strălucirii se vor îmbrăca cu adânc de întuneric, care va semăna cu întunericul cel din afară al iadului. Și după cum strălucirea fericiților va fi însoțită de frumusețe preaminunată, tot așa, trupurile păcătoșilor vor avea mare spaimă și urâciune. Și măcar că vor avea nestricăciune ca și drepții, această nestricăciune o vor avea pentru a se chinui veșnic în iad și niciodată a se mistui.

Însă, dacă dorim să avem fericire veșnică la învierea de apoi, să nu fim fără de grijă, ci cu frică și cutremur să slujim Preabunului nostru Dumnezeu până la ultima noastră suflare. Chiar dacă cineva ar fi împodobit cu toate faptele bune, nu poate fi fără grijă în veacul de acum. Mântuitorul ne spune că: „Cine va răbda până la sfârșit, acela se va mântui” (Matei X, 22). Să luăm pildă de la corăbierii care vin cu corăbiile pline de multe bogății și bunătăți. Ei priveghează pururea, chiar când ajung la liman sunt cu mare grijă ca nu cumva să se lovească cu corabia de vreo stâncă și să li se întâmple primejdie și pagubă mare.

Auziți ce zice dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur în această privință: „Să nu fim nepăsători și nerecunoscători față de binefacerile care le-am luat prin Învierea Domnului. Nici să zicem: iată, Postul Mare a trecut, de acum putem să fim fără de grijă. Căci acum, mai mult decât înainte, trebuie să avem mare grijă pentru suflet ca nu cumva trupul întărindu-se, pe suflet să-l facă mai neputincios. Ca nu purtând grijă pentru rob, de stăpân să ne lenevim. Căci nevoința noastră duhovnicească este pentru toată viața”.

Iubiți credincioși,

Zice Sfântul Apostol Pavel: „Oricine se luptă, se înfrânează de la toate” (I Corinteni IX, 25). Iar Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „Am lepădat povara postului, dar n-am lepădat și rodul postului. Căci este cu neputință și osteneala postului a o lepăda și rodul postului a-l secera. A trecut osteneala nevoințelor, dar să nu treacă râvna faptelor bune. S-a dus postul, dar să rămână evlavia. A trecut postul cel trupesc, dar n-a trecut și postul cel duhovnicesc, care este mai bun decât acela, iar acela pentru acesta s-a făcut”.

Prin postul duhovnicesc înțelegem lucrarea faptelor bune, pe care suntem datori să le facem toți cei ce suntem botezați în numele Preasfintei Treimi și credem în Hristos Cel înviat din morți. În fruntea faptelor bune care ne ajută cel mai mult la mântuirea sufletului este iubirea creștină. Fără iubire, fără iertare și milostenie nu este mântuire, nu sunt Paști, nici bucurie în suflet, nici înviere din moartea păcatelor, nici pace în inimile noastre.

Iată o istorioară adevărată despre doi creștini certați unul cu altul, care s-au împăcat în noaptea de Înviere.

Doi oameni, buni prieteni creștini, au ajuns la o ceartă din lucrarea diavolului de la niște lucruri de nimic. Unul, din fire mai iute, l-a înjurat și l-a insultat greu pe celălalt cu prilejul unei întâlniri familiare. Și astfel s-a așternut între ei o mare dușmănie. Deși cel ocărât și batjocorit dorea să-l dea în judecată pe cel ce l-a nedreptățit și l-a înjurat, mai ales că la acest lucru îl îndemnau mulți, el totuși n-a făcut aceasta și dorea din toată inima să restabilească pacea și prietenia cea mai dinainte. Dar celălalt nu voia cu nici un chip să-l înțeleagă, ci spre dușmănie îl pornea prin purtările și vorbele sale cele rele.

A început Postul Mare, se apropiau Sfintele Paști și între ei nici o schimbare nu se făcuse, măcar că mergeau amândoi în fiecare Duminică la Sfânta Biserică. În Sâmbăta Mare s-au spovedit amândoi, urmând să se împărtășească la Sfânta Liturghie, în noaptea Învierii. Preotul, care cunoștea bine ce se petrecea între ei, îl povățuia de multe ori pe cel ce întreținea starea de dușmănie, ca să-și revizuiască gândurile și vorbele sale și să-și ceară iertare. Același îndemn și canon stăruitor de pocăință i-a dat și la spovedanie. Dar el, deși s-a făgăduit, n-a făcut aceasta. Spre miezul nopții, clopotele cu sunetul lor duios, chemau poporul la Sfânta Înviere. Unul a pășit pragul bisericii cu adâncă mâhnire în inimă, că nu este iertat de vecinul său. Al doilea a intrat în biserică cu frică pentru că nu și-a îndeplinit canonul, ci avea încă răutate și dușmănie, la care îl îndemna mereu blestematul diavol.

Slujba Învierii se desfășura înălțător în mireasma dumnezeiască ce plutea în Sfânta Biserică. Duios și convingător a început la strană cântarea: „Ziua Învierii și să ne luminăm cu prăznuirea și unul pe altul să ne îmbrățișăm. Și să zicem, fraților, și celor ce ne urăsc pe noi, să iertăm toate pentru înviere și așa să strigăm: Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le”. Fiori puternici i-au zguduit sufletul și trupul, lacrimi fierbinți i se prelingeau pe obraz și rotea ochii în toate părțile ca să vadă pe vecinul său. Nu i-a fost greu să-l descopere.

Chiar în acel moment, acela se strecura prin mulțime către dânsul, i-a ieșit înainte și s-au îmbrățișat, zicînd încet: „Hristos a înviat!”. După răspunsul plin de dragoste al vecinului: „Adevărat a înviat!”, a adăugat cu și mai multe lacrimi în ochi: „Iartă-mă, dragul meu, iartă-mă! Nu se va mai întâmpla niciodată felul cum m-am purtat cu tine. Sfânta Înviere a lucrat puternic asupra mea și m-a învățat că nu-i bine, nici evanghelic, nici creștinește, nu-i omenește ceea ce am făcut eu cu tine, în timp ce tu ai răbdat și așteptat cu încredere acest ceas al împăcării”. Astfel satana s-a prăbușit, Hristos Domnul S-a preaslăvit prin lucrarea puternică a Învierii Sale, dușmănia s-a spulberat, pacea și dragostea s-au reașezat între ei la vremea cuvenită și cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste au primit Sfânta Împărtășanie. Domnul Cel pururea viu și prezent în Taina Sfintei Euharistii i-a binecuvântat și le-a întărit împăcarea, care n-a mai fost tulburată în timpul vieții lor, deși răutăciosul diavol căuta să-i tulbure din nou.

Cât de mult are de învățat fiecare din noi, din acest exemplu zguduitor de reîntoarcere sinceră la Hristos a acestor două suflete și de retrăire adevărată în El, prin biruința puternică a Sfintei Învieri! Cât de mult ar trebui noi să ne revizuim gândurile, simțirile și purtările și să ne apropiem cu inima înfrântă și smerită, cu inima plină de credință și dragoste de Potirul Sfintei Împărtășanii, ca să-L primim pe Hristos Domnul nostru Cel pururea viu și gata oricând să se sălășluiască între noi, precum spune așa de limpede în Sfânta Sa Evanghelie: „Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu, rămâne întru Mine și Eu întru el” (Ioan VI, 56).

Vrem noi să ne hotărâm pentru aceasta? Este spre folosul nostru, spre folosul vieții pământești și cerești. Pentru că numai uniți cu Domnul nostru Iisus Hristos vom putea înțelege mai bine și mai adânc adevăratul rost al vieții noastre pământești. Vom păși sigur biruitori pe drumul sfintei desăvârșiri morale și spre slăvile nesfârșitei viețuiri în cele cerești.

Iubiți credincioși,

Astăzi este Paștile Domnului. Astăzi Hristos, Viața noastră, a biruit moartea, iadul și pe diavolul. Astăzi ni s-au deschis porțile raiului și ale Împărăției Cerurilor. Astăzi îngerii se bucură împreună și preamăresc pe Dumnezeu.

Deci să lepădăm din casele și inimile noastre toată răutatea, toată întristarea și păcatul și să primim cu bucurie pe Hristos Cel Înviat. Să ne închinăm Crucii pe care S-a răstignit Hristos. Să sărutăm mormântul din care a înviat Domnului. Să urmăm cu credință și nădejde pe Mântuitorul nostru, împreună cu Maica Domnului, cu Apostolii, cu toți sfinții, cu părinții și înaintașii noștri. Să ne sărutăm duhovnicește frate cu frate, să ne împăcăm, să ne iubim unii pe alții căci astăzi am dobândit iertarea și mântuirea prin Înviere. Nimeni să nu fie trist, nimeni să nu-și piardă credința și nădejdea în necazurile vieții, căci Hristos Cel înviat este cu noi. Îl purtăm în noi și rămâne în veci cu noi, de vom rămâne în dragostea Lui și-I vom păzi poruncile.

Cu această credință dătătoare de viață, care ne dă putere și biruință, să cântăm împreună cântarea Învierii: „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le”. Amin.

Hristos a înviat!

HRISTOS A INVIAT!…… STIHIRILE INVIERII,CATAVASIILE PASTILOR!

12 apr.

HRISTOS A INVIAT!

12 apr.

CEI CARE REFUZA ADEVARUL INVIERII SUNT CEI CARE NU VOR SA DEA SEAMA DE FAPTELE LOR!

12 apr.

Cei ce refuză adevărul învierii sunt cei care nu vor să dea seama de faptele lor. Trebuie ca învierea noastră să fie asemănătoare cu cea a lui Hristos (I Cor. 15, 28), căci El este pârga și Întâiul născut din morți (Col. 1, 18). Ce scuză vor avea deci cei ce nu cred în Înviere, pentru că noi o putem vedea în toate zilele și o putem admira în semințe, în plante și chiar în răspândirea neamului nostru? Trebuie ca mai întâi sămânța să se strice și să putrezească în pământ, pentru ca apoi să se ridice și să aducă roadă. Dar, în general, când Dumnezeu face vreun lucru, nu mai este nevoie de mintea omenească, ea trebuie să tacă; și în sfârșit, cum ne-a scos pe noi Dumnezeu din neființă? Eu creștinilor le vorbesc acum, creștinilor care mărturisesc că ei cred în Scripturi. Dar vreau să-i împrumut minții omenești altă dovadă a învierii. Printre oameni sunt și buni și răi; cum oare cei ce sunt răi au trăit în bine până la adânci bătrânețe și, dimpotrivă, câți drepți și-au petrecut viața lor în mizerie și în necazuri? Când, deci și în ce vreme va primi fiecare ceea ce i se va cuvine după meritul său, după faptele sale? (…) Pentru ce nu vreți să fie o înviere a trupurilor? Oare Dumnezeu n-are puterea să le învieze? (…) Cei ce refuză adevărul învierii sunt cei care nu vor să dea seama de faptele lor. Trebuie ca învierea noastră să fie asemănătoare cu cea a lui Hristos (I Cor. 15, 28), căci El este pârga și Întâiul născut din morți (Col. 1, 18).

(Sf. Ioan Gură de Aur, Comentariu la Evanghelia de la Ioan, Omilia LXVI, p. 340)

HRISTOS A INVIAT! – ADEVARAT A INVIAT!

12 apr.

Începând cu noaptea Sfintei Învieri și până la Înălțarea Domnului, creștinii ortodocși se salută cu „Hristos a înviat!” Cel salutat răspunde: „Adevărat a înviat!”.

Aceste cuvinte nu sunt, însă, doar o formă de salut, ci și mărturisirea credinței în realitatea Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.

Salutul pascal este mărturisirea completă a credinței în dumnezeirea lui Iisus Hristos.

După Înălțarea Domnului și până la Pogorârea Duhului Sfânt creștinii se salută cu „Hristos S-a înălțat” – Adevărat S-a înălțat!”.

INVIEREA – EVENIMENT DE VALOARE UNIVERSALA!

12 apr.

Călcând cu moartea pe moarte, Mântuitorul intră într-un mod de existență cu totul deosebit de acela pe care noi îl trăim în dimensiunile vieții pământești. Prin acest fapt El a deschis porțile nemuririi pentru toți oamenii.

Învierea e o realitate nouă, fiind opera exclusivă a lui Dumnezeu, expresie a aceleași iubiri divine prin care lumea a fost creată din nimic. Fără îndoaială numai Dumnezeu, autorul Creației, a putut să restaureze făptura în starea primordială și să o ridice pe planul unei relații cu El. Pentru Sf. Maxim, învierea reprezintă bunul suprem pe care ni l-a dăruit Fiul lui Dumnezeu, care cuprinde atât dobândirea nemuririi, în sensul mântuirii din condiția păcatului și a stricăciunii cât și a îndumnezeirii ca finalitate a ființei create. Învierea Domnului, ne învață Sf. Maxim, nu poate fi atribuită unei puteri natural omenești a Mântuitorului. Învierea e un act a voinței creatoare, așa cum reiese din această afirmație: „În Iisus Hristos, hotărârea voii Sale proprii pentru bine a spălat rușinea comună a stricăciunii întregii firi”.

Învierea și actul creației au o trăsătură comună; ele nu se datoresc unor cauze imanente și nu se pot înțelege ca provenind din forțe și împrejurări naturale antecedente. Creația din nimic a însemnat un act prin care s-a produs ceva în afară de Dumnezeu, un subiect absolut nou, neavând un temei nici în firea lui Dumnezeu și nici în vreo posibilitate de a fi în afară de Dumnezeu. Temeiul existenței făpturilor este cuvântul Creator al Tatălui Ceresc. Căderea făpturii în adâncul propriului său neant a adus cu sine necesitatea de a fi întemeiată din nou și definitiv pe aceeași temelie a voinței divine prin care toate s-au făcut. Sfântul Maxim exclude posibilitatea unui dualism între creație și răscumpărare, pentru că toate făpturile vin de la Dumnezeu și merg la Dumnezeu, toate sunt create în Hristos și răscumpărate în Hristos. Luând natura omenească din sângiuirile Prea Curatei Maicii Sale și înălțând-o întru slavă de-a dreapta Tatălui, Mântuitorul ne încredințează că Dumnezeu există nu numai în afară de lume, ci în chip negrăit există și înăuntrul ei, iar lumea participă de pe acum la fericirea dumnezeiască a vieții ce va să fie. Învierea e un eveniment de o valoare universală și prin aceasta lumea, ca și omul, e transfigurată de slava cerească, dobândind arvuna nemuririi. Hristos, zice Sfântul Maxim, „a dezvăluit însăși adâncul cel mai dinlăuntru al bunătății părintești și a arătat în Sine sfârșitul pentru care au primit făpturile începutul existenței. Fiindcă pentru Hristos sau pentru taina lui Hristos au primit toate veacurile și cele aflătoare înlăuntrul veacurilor începutul existenței și sfârșitul lui Hristos” (Răspunsuri către Talasie,Întrebarea 60, Scolii, în „Filocalia”, vol 3, ediție electronică, pagina 356).

(Articol preluat de pe site-ul doxologia.ro)

%d blogeri au apreciat asta: