Arhiva | 7:36 pm

IPOTEZA SOC! ACUZATII GRAVE DE TRADARE NATIONALA:TRAIAN BASESCU ,JEFFREY FRANKS SEFUL MISIUNII FMI AU FALSIFICAT DATELE MACROECONOMICE PENTRU CA ROMANIA REGIMULUI MAFIOT TRAIAN BASESCU CARE A TAIAT PENSII SI SALARII A FINANTAT USA!

19 apr.

  1. Acuzatii grave de tradare nationala: BASESCU SI BNR au falsificat impreuna cu Jeffrey Franks datele macroeconomice pentru a se realiza acordul cu FMI – sursa: inpolitics.ro
  2. Ipoteza soc! Romania a taiat pensiile si salariile pentru a finanta S.U.A.!

”Între serviciile secrete, SIE este marele cîștigător al perioadei post-decembriste”. Afirmația a fost făcută acum cîțiva ani de către fostul președinte Emil Constantinescu și pare să fie azi mai valabilă ca oricînd. În premieră absolută, președintele și primul ministru sunt oameni care provin din DIE/SIE. Un avantaj uriaș al serviciului amintit și care deranjează în mod cert restul serviciilor, dar, mai ales, SRI, picat pe locul doi deși e cel mai mare din România. Va înghiți SRI gălușca și se va resemna? Noi înclinăm să credem că nu, iar unele evenimente recente par să confirme asta. SRI a dat semne de nervozitate încă de la prima vehiculare a numelui lui MRU pentru postul de premier, în 2009, atunci cînd l-a trimis la înaintare pe fostul purtător de cuvînt Ulieru să-l deconspire drept agent al unei puteri străine. Puțin înaintea numirii de acum, alt fost greu al SRI, Virgil Măgureanu, a dat și el anumite semnale publice de nemulțumire, desigur, pentru urechile care trebuiau să audă. Cu toate astea, Ungureanu a fost numit în post pe 9 februarie. Cinci zile mai tîrziu, s-a produs un eveniment rămas necunoscut marelui public, dar care poate fi interpretat drept o reacție vehementă a SRI și un semnal dur către structurile de vîrf ale statului.

Concret, pe 14 februarie, deputatul PSD Ion Stan a depus în Cameră două declarații politice de-a dreptul incendiare, întocmite pe baza unor informații de top, accesibile doar serviciilor secrete și anumitor factori politici de top. Două declarații pe care Stan nu a ținut să și le popularizeze în presă, dovadă că erau destinate doar anumitor cercuri. Pentru a clarifica din start lucrurile, să spunem că Ion Stan nu e Vadim Tudor, cu ale sale tiribombe de presă, ci un parlamentar ”special”, care de foarte mulți ani se află în comisia SRI, pe care a și condus-o ca președinte ori vicepreședinte, în prezent. Cei familiarizați cu dedesubturile politicii știu că, dintotdeauna, mai-marii comisiei SRI au avut o legătură strînsă cu serviciul, atît de strînsă încît s-a vorbit permanent cine controlează pe cine. În consecință, e cert că declarațiile lui Stan sunt opera serviciului amintit, deputatul fiind doar o portavoce.

Ce conțin, însă, declarațiile în cauză? Regimul Băsescu a falsificat PIB-ul României în beneficiul FMI. Prima dintre ele conține informația explozivă cu potențial nuclear potrivit căreia președintele, guvernul, BNR și șeful delegației FMI la București au falsificat controlat datele economice ale țării, în frunte cu PIB-ul, care a fost subapreciat cu 20% pentru a se justifica contractarea unor noi împrumuturi de la FMI.

Extras din declarația lui Stan: ”Puterea de la Bucureşti este cel puţin complice la o manoperă sistemică de falsificare a indicatorilor macroeconomici, care a împins la decizii politice greşite, ale căror efecte sunt trădarea de ţară, în varianta subminării economice şi a ştirbirii suveranităţii şi independenţei politice, urmare a aservirii faţă de organizaţii străine. Aceasta subevaluare a datelor economiei reale a fost necesară pentru a se demonstra, pe bază de date false, că România are nevoie de împrumuturi internaţionale. Manopera prelucrării statistice frauduloase a fost realizată în cadrul unei strategii integrate pe care “asasinii economici” – în cazul României, Jeffrey Franks şi predecesorii săi – au aplicat-o la nivel global. Coordonatorii strategiei sunt marii anonimi din spatele FMI, având ca executanţi agenţii ocultei financiare din fiecare ţară, plasaţi la conducerea instituţiilor macroeconomice, respectiv persoane cumpărate, relativ ieftin, cu funcţii, bani şi alte avantaje.

Menţionăm că FMI are nevoie şi de datele reale, cu titlul de “date de uz intern” şi pentru aceasta a apelat la o reţea de furnizare: economişti, şefi ai băncilor, persoane din staff-ul primului-ministru, Consiliului Naţional Fiscal, Institutului Naţional de Statistică. Unele dintre instituţiile cărora li s-au solicitat, în acest mod neoficial, datele reale, nu au putut răspunde la respectivele solicitări pentru simplul fapt că, în condiţiile instituţionalizării prelucrărilor statistice false, practic nu au avut acces la datele adevărate. În aceste condiţii, şeful delegaţiei FMI, Jeffrey Franks, a luat legătura, cu acceptul lui Traian Băsescu, cu şeful ANAF, Sorin Blejnar pentru a preleva datele reale direct din bilanţuri.

Sursele noastre ne-au comunicat faptul că existenţa unei interceptări “accidentale” a posturilor telefonice cu numerele 0728.666.063 şi 0741.239.082 ori accesarea bazelor de date ale operatorilor reţelelor respective de telefonie ar putea furniza dovezi irefutabile privind funcţionarea sistemului descris. Mai mult, am avea şi surpriza de a constata că şi “blonda lui Emil Boc” este integrată comandoului asasinilor economici ai României. O altă menţiune importantă, care se impune, este aceea că, de regulă, şefii instituţiilor menţionate nu sunt direct angajaţi, ci câte unul-doi colaboratori apropiaţi acestora. Un vicepreşedinte de la Institutul Naţional de Statistică nu a acceptat iniţial să intre în reţeaua agenţilor informaţi. Urmările imediate au fost presiunile şi ameninţările cu demiterea, dacă nu consimte la furnizarea informaţiilor solicitate.

În loc de concluzii. În condiţiile utilizării datelor macroeconomice reale şi ale elaborării şi execuţiei corecte şi responsabile a bugetului naţional, România nu ar fi avut nevoie de împrumuturile FMI, sau în nici un caz în cuantumul în care au fost atrase”.

Reforma Sănătății, un act în beneficiul mafiilor transnaționale. A doua declarație a lui Stan afirmă că mult trîmbițata reformă a sănătății este, de fapt, un act în beneficiul mafiei transnaţionale a fraudării asigurărilor de sănătate, cu binecuvîntarea președintelui Traian Băsescu. O altă afirmație explozivă este aceea că demonstrațiile de protest de după demiterea lui Arafat au fost, în fapt, controlate de SIE.

Extras din declarația lui Stan: ”Înalţi funcţionari publici, începând de la Administraţia Prezidenţială şi Parlament, continuând la Guvern şi agenţiile sale de specialitate, puşculiţele partidelor politice, câini de pază ai “democraţiei”, companii de publicitate, fundaţii aşa-zis caritabile sunt cu toţii, dar nu numai aceştia, conectaţi la sorburile nesăţioase care secătuiesc bugetul CNAS. Ciordeala, inclusiv cea a statului, din bugetele asigurărilor sociale este un nărav mai vechi. Au practicat-o şi acoperit-o mai toate guvernele. Prim-miniştrii “legalişti” au încercat să-şi acopere ciordelile cu legi de reformare a asigurărilor sociale. Aşa s-a făcut că ne-au anesteziat cu câte o reformă la fiecare patru ani.

Noua tentativă de reformă a asigurărilor de sănătate, căci bugetul acestora este miza, şi nu sănătatea naţiunii, a picat într-un moment rău ales – anul electoral – şi cu mijlocul nepotrivit – agentul de influenţă în însăşi persoana preşedintelui republicii. Acelaşi agent de influenţă ca şi în cazul aurului de la Roşia Montană. Ambele operaţiuni de influenţă asumate de un agent de propagandă şi influenţă de cel mai înalt nivel posibil demonstrează cât de mare este presiunea asupra Cotrocenilor, cam de ce factură sunt unii dintre oamenii preşedintelui, de unde pot veni comenzile şi de ce nu le poate rezista primul cetăţean al ţării.

Se încearcă diversiunea că preşedintele şi primul-ministru ar fi fost induşi în eroare şi nu ar fi cunoscut că proiectul legii sănătăţii este expresia intereselor autohtone şi străine care au şi pus ochii pe spaţiile imobiliare ale spitalelor şi elaborat statutele viitoarelor fundaţii care se vor înfrupta din infrastructura reţelei de sănătate pe care Traian Băsescu le-a promis-o. Inclusiv prin declaraţii publice, făcute în ţară, dar şi în străinătate. Se spune că Băsescu şi Boc nu ar fi fost corect informaţi şi nu ar cunoaşte că 40 de firme ale clientelei lor politice au lansat deja investiţii de multe sute de milioane pentru achiziţionarea unui prim lot de 1.200 de ambulanţe. Se aruncă în spaţiul public dezinformarea că Traian Băsescu nu ar fi ştiut de bătălia pe cadavrul sistemului de sănătate al poporului român dintre cartelurile internaţionale ale asigurătorilor de sănătate, iar legea pentru a cărei susţinere s-a mai compromis politic, moral şi infracţional încă o dată (dar ce mai contează?!), urma să fie pretextul legitimării jafului bugetului sănătăţii, pentru a nu mai fi atât de flagrante abuzurile şi ilegalităţile.

Ochii şi urechile statului, în loc să-şi facă cu onestitate datoria, adică să tragă semnalul de avarie şi să oprească, pe motiv de pericol de deraiere a democraţiei, caruselul înaltei corupţii politice instituţionalizate, se joacă de-a rebeliunea cu câteva sute de demonstranţi adunaţi în faţa Palatului Preşedinţiei şi în Piaţa Universităţii, ca să apere democraţia.

Este evidentă marea manipulare a acestui scandal, chiar din start. Nimeni nu a citit, darmite să fi studiat legea sămânţă a dihoniei naţionale. Toţi s-au întrecut în a o comenta, după texte date, după ureche şi la cacealma. În toată dezbaterea furibundă nu s-a apelat la argumente din conţinutul hulitei legi, ea fiind respinsă in corpore şi în necunoştinţă de prevederile ei. Sau, dimpotrivă, au citit-o şi ori nu le vine să creadă, ori le este frică să o pună în lumina adevărului”. În acest din urmă caz, cînd vorbește de ”ochii și urechile statului” care ar fi trebuit să țină sub control interesele cartelurilor internaționale, Stan se referă, evident, la SIE, serviciul cu atribuții externe.

Contactat de Inpolitics, deputatul afirmă că pînă în acest moment nu există nicio reacție oficială la declarațiile sale din parlament. El afirmă, însă, că ”declarațiile se bazează pe date foarte concrete, care pot fi oricînd puse la dispoziția factorilor interesați de către anumite instituții ale statului, cu atribuții în acest sens. Vă dați seama că nu mă apucam să aștern pe hîrtie ceea ce visasem în noaptea precedentă, acolo e vorba de chestiuni cît se poate se serioase și de concrete”. Stan mai spune, cu referire la cele două numere telefonice care apar în prima sa declarație, că aparțin unor importanți demnitari ai statului, iar interceptarea lor ar putea scoate la lumină elemente extrem de interesante. O afirmație care, în realitate, sugerează în mod clar că interceptările deja s-au produs, iar datele sunt bine păstrate în anumite locuri.

Una peste alta, ambele declarații ale vicepreședintelui comisiei SRI pot fi considerat cel mai tăios avertisment transmis indirect regimului de la putere de către cel mai mare serviciu de informații, iar faptul că a venit imediat după validarea lui Ungureanu drept premier arată limpede și sursa ”nemulțumirii”. Marea întrebare: vom asista, curînd, la o repoziționare politică a SRI, avînd în vedere că alegerile bat la ușă? Și dacă da, ce surprize ar putea oferi clasei politice această manevră? (Bogdan Tiberiu Iacob)

2. Ipoteza soc! Romania a taiat pensiile si salariile pentru a finanta S.U.A.!

Economistul Constantin Cojocaru: Romania a taiat pensii si salarii si s-a imprumutat la FMI pentru ca a imprumutat SUA, cumparand titluri de trezorerie americane. In plus, fostul guvern Boc a alimentat generos conturile firmelor capusa care au pus borduri Bechtel-style. Bonus: TOP-ul datornicilor la FMI. Romania, pe prima pozitie!!!

Economistul Constantin Cojocaru a facut senzatie la postul de televiune TVR afirmand, nici mai mult nici mai putin, ca adevaratul motiv pentru care Romania a ajuns sa aiba o datorie externa uriasa, (90 de miliarde de euro, din care jumatate acumulata numai in ultimii doi ani) la care se adauga decizia Guvernului de a taia din salarii si pensii, ar fi cumpararea de catre Banca Nationala a Romaniei (BNR) de titluri emise de trezoreria SUA, in valoare de multe miliarde de euro. Practic, prin cumpararea acestor titluri, Romania a imprumutat SUA, gaura rezultata astfel fiind “umpluta” tot pe ruta SUA, adica printr-un imprumut la Fondul Monetar International (FMI), la presiunea bancilor private. In cazul in care aceasta informatie este adevarata, ar fi interesant de aflat care a fost motivatia pentru care Romania “a optat” sa imprumute SUA.

Sa fi fost vorba de vreun santaj din spectrul politicii externe, de o comanda “pe linie ierarhica” catre tandemul Mugur Isarescu/ Traian Basescu sau pur si simplu a fost vorba doar de o simpla mita, ca multe altele cu care au fost obisnuiti “politicienii” nostri in ultimii 20 de ani?!

Dupa aceste scamatorii, Presedintia si Guvernul au iesit la rampa si au spus romanilor ca nu mai sunt bani pentru pensii si salarii, aceasta nefiind nimic altceva decat o manipulare ordinara, in opinia lui Cojocaru.

Peste “teapa” cu bonuri de trezorerie SUA trasa de tandemul Basescu-Isarescu, a venit o alta teapa, de circa 8 miliarde de euro, data de ex- premierul Boc de data acesta, care a avut drept scop multumirea firmelor capusa controlata de acolitii politici, bunavointa acestora fiind absolut necesara pentru pastrarea puterii.

“In anul 2009, veniturile statului roman au depasit cu mult necesarul de 34-35 de miliarde de euro pentru acoperirea pensiilor si salariilor. La aceste cheltuieli s-au adaugat 2,5 miliarde de euro in serviciul datoriei publice facuta de fostul premier Tariceanu. Restul sumelor din veniturile statului pe 2009, aproximativ 8 miliarde de euro s-au dus toate pe bordurile firmelor capusa. In aceste conditii este evident ca lui Boc nu i-au mai ajuns banii pentru pensii si salarii si a imprumutat 10 miliarde de euro. Numai ca acest imprumut a fost facut pe termen scurt, cu scadenta in 2010, asa ca Guvernul a trebuit sa retrurneze acesti bani. Deci, 10 miliarde de euro reprezentand rate si dobanzi. Si uite asa a ajuns Boc sa taie salariile bugetarilor, sa taie pensile, sa mareasca TVA”, a aratat Cojocaru.

Economistul a adaugat ca a depus inca din 2010 in Parlament un proiect de lege prin care ar fi fost evitata taierea pensiilor si salariilor. Proiectul a fost, insa, respins tacit.

“Economia pe care a facut-o guvernul Boc prin taierea pensiilor si salariilor era de doar 2 miliarde de euro pe an. Eu am propus prin proiectul depus in Parlament sa luam 2 miliarde din rezerva BNR si sa acoperim gaura data de Boc. Am depus acest proiect in luna iunie 2010 . Nici macar nu a fost luat in discutie iar acum, evident, este vetust ”, a conchis Cojocaru adaugand ca, in cazul in care proiectul ar fi fost adoptat ar fi fost evitate aceste “adevarate drame umane”.

El a sugerat ca initiativele luate de guverne pentru “corectarea” bugetului fac parte dintr-o campanie concertata de pauperizare a poporului roman.

TOP-ul datornicilor la FMI. Romania ocupa, de departe, prima pozitie. Datoria Romaniei, de 9,8 miliarde euro, reprezinta a sasea parte din totalul imprumuturilor acordate de FMI la nivel mondial

Iata cum a ajuns Romania printre cele mai indatorate tari din lume la FMI (vezi TABEL),multumita trioului Basescu-Isarescu-Boc.

Cu toate astea, ne mai paste un acord cu Banca Mondiala si FMI. Opriti acesti criminali pana nu apuca sa amaneteze si viitorul stranepotilor vostri!!! Inactivitatea o sa usture rau de data asta!

Reclame

EDITORIALUL SCRIS DE PROFESORUL SI ANALISTUL ECONOMIC MIRCEA COSEA DUPA DEZBATEREA ORGANIZATA DE LATRINA PORTOCALIE REALITATEA TV,IN CARE STERGE PE JOS CU PENALII TRAIAN BASESCU SI EMIL BOBU,SCUZE BOC!

19 apr.

TRAIAN_BASESCU_GUVERN_15_CP_thumb_630_380

Mircea Coșea a fost invitat la dezbaterea organizată de Realitatea Tv cu fostul președinte Traian Băsescu, în emisiunea lui Octavian Hoandră. Analistul economic a fost atacat dur de Traian Băsescu, în timpul emisiunii. În editorialul scris pentru DCNews, profesorul Mircea Coșea îi dă replica, oprindu-se la un moment cheie din perioada ”austerității”, impuse în 2010 de fostul președinte.

Justificarea standard pe care atât președintele de atunci a prezentat-o se bazează fraza: ”nu aveam altă soluție”. Prof. Coșea arată că existau soluții alternative, în vreme ce Traian Băsescu îi cvataloghează pe promotorii acestora drept ” diletanți, promotori ai dezinformării românilor”.

Cine erau ”diletanții”

În editorialul scris pentru DCNews, prof. Coșea arată cine erau ”diletanții”. Foarte mulți analiști, organizații patronale, sindicale și mediul academic  au propus alternative la soluțiile ” unice și infailibile ” impuse de domnul Băsescu.

În esență aceastea erau : reducerea evaziunii și creșterea gradului de colectare la buget, creșterea gradului de accesare a fondurilor comunitare, eliminarea clientelismului și a risipirii fondurilor de investiții, flexibilizarea fiscalității, orientarea comerțului exterior spe zone neafectate de criză, reducerea numărului de agenții și alte instituții. Ceea ce acțiunile DNA relevă în prezent este tocmai realismul acestor soluții considerate de către dl. Băsescu a fi diletante și dezinformatoare.

Frază devastatoare a fostului premier Emil Boc

Chiar și personaje politice din preajma dlui Traian Băsescu au încercat să evite programul de austeritate susținut de Băsescu și Boc. Adrian Videanu a constituit un grup de specialiști de la statistică, prognoză, mediul de afaceri, reprezentanți ai partidelor care pe parcursul a mai multor luni au realizat un program economic alternativ, scrie Mircea Coșea. La realizarea programului a contribuit și inițiativ Sulfinei Barbu, la nivel parlamentar și  a lui Sebastian Vlădescu, aflat în acea perioadă la șefia Ministerului de Finanțe. S-a reușit o întrevedere cu dl. Prim ministru Emil Boc pentru prezentarea programului. Dl. Prim ministru  a ascultat și a urmărit prezentarea timp de cca 30 minute după care a părăsit sala spunând : ” Gherghina nu va fi de acord cu așa ceva”.  Am asistat personal la această situație și am înțeles că nu exista intenția unui dialog serios și sincer între guvernul de atunci și oricare altă soluție alternativă, concluzionează Mircea Coșea.

Iată integral editorialul scris de prof. Mircea Coșea pentru DCNews:

       De vorbă cu domnul Traian Băsescu

      Invitația pe care am primit-o de a participa la o discuție televizată cu domnul Traian Băsescu m-a onorat deoarece un tete a tete cu cel care a condus țara două decenii este o rară oportunitate. Era prima oară când puteam discuta direct cu fostul președinte și speram să aflu o explicație a unei decizii economice căreia nu numai că nu i-am înțeles necesitatea, dar pe care am criticat-o în spațiul pubic de la luarea ei până în prezent. Este vorba despre programul de austeritate impus României de către fostul președinte  în 2010.

    Trec peste faptul că domnul Băsescu a transformat o posibilă dezbatere civilizată într-o suită de atacuri și jigniri gratuite, preluând orice întrebare ca pe un afront direct la persoana și la mandatul său, oprindu-mă doar asupra unui aspect pe care îl consider important. Mă refer la modul în care justifică domnia sa decizia trecerii la programul de austeritate.

    După cum se știe, justificarea standard pe care atât domnia sa cât și guvernul Emil Boc au prezentat-o se bazează pe bine cunoscuta frază: ”nu aveam altă soluție” .

    Citez din conferința de presă a dlui Băsescu din data de 9 iunie 2010 ” Dacă nu se luau măsurile pe care le-am anunțat, la începutul anului următor trebuia să angajăm un nou credit, chiar de 30 de miliarde de euro, iar astfel am fi amanetat cu totul viitorul țării și al fiecăruia dintre români.” În conferința de presă din data de 13 iunie 2010, președintele Traian Basescu a dat asigurari că ” pachetul de măsuri economice impuse în contextul acordului Romaniei cu FMI este cel „corect”, singurul care ar putea asigura României un deficit de 6,8%. Băsescu a spus ca soluțiile prezentate ca alternativă la programul de măsuri ale Guvernului sunt propuneri venite de la „diletanți, promotori ai dezinformării românilor”. Soluția pe care eu și Guvernul am propus-o românilor reprezinta ceea ce poate România acum, este și soluția de a recupera ceea ce s-a consumat fără acoperire în producție sau productivitate în perioada 2007-2008. Noi toți am știut atunci că avem salarii și pensii mai mari decât producția și productivitatea. Atunci avertizam că vom ajunge la nesustenabilitate. Nu mă bucur că am avut dreptate”, a spus șeful statului aruncând vina pentru situația economică pe Guvernarea Tăriceanu. ( Vezi ” Băsecu măsuri de austeritate”. Ziare.com).

  Trec peste faptul că, deși dl. Băsescu arunca vina pe Guvernarea Tăriceanu pentru” nesustenabilitate”, însăși domnia sa insistase, în pofida avertismentului dat de către dl.Tăriceanu, pentru creșterea salariilor din învățîmânt cu 50%. Dar, aduc în discuție cazul acelor ” diletanți, promotori ai dezinformării românilor” care propuneau soluții alternative.

 Amintesc și trimit spre documentare pe cei interesați să studieze presa vremii pentru a vedea reacția puternică pe care foarte mulți analiști, organizații patronale, sindicale și mediul academic  au avut-o împotriva soluțiilor ” unice și infailibile ” impuse de domnul Băsescu.

Acei ” diletanți ” propuneau soluții simple și de bun simț pentru evitarea sacrificării populației. În esență aceastea erau : reducerea evaziunii și creșterea gradului de colectare la buget, creșterea gradului de accesare a fondurilor comunitare, eliminarea clientelismului politic și a risipirii corupționale a fondurilor de investiții pentru proiecte de tipul terenurilor de fotbal în pantă și piscine sătești, flexibilizarea fiscalității, orientarea mai evidentă a comerțului exterior spe zone extracomunitare neafectate de criză, reducerea numărului de agenții și alte instituții din structurile administrativ-ministeriale.

  Ceea ce acțiunuile DNA relevă în prezent este tocmai realismul acestor soluții considerate de către dl. Băsescu a fi diletante și dezinformatoare. Apare evident faptul că nu trebuia afectat cu nimic ” potențialul de sifonare” a bugetului de către clienții politici ai guvernării de atunci, povara crizei fiind aruncată prin ” corecta soluție” a președenției doar pe umerii cetățenului de rând.

  A existat și o altă alternativă care a aparținut chiar unui personaj politic important din apropierea dlui. Băsescu. Dând cezarului ce este al cezarului, apreciez inițiativa dlui. Adreean Videanu de a realiza o alternativă de program economic bine fundamentat teoretic și susținut pe modele econometrice moderne, chiar dacă din punctul de vedere al justiției domnia sa are în prezent unele probleme.

 Dl. Videanu a constituit un grup de specialiști de la statistică, prognoză, mediul de afaceri, reprezentanți ai partidelor care pe parcursul a mai multor luni au realizat un program economic alternativ, rulat și testat pe modele econometrice capabil nu numai să ofere o soluție de evitare a austerității dar și de asigurare a ieșirii din recesiune.

 Programul avea ca obiective: reducerea CAS și creșterea în paralel a salariului minim, coroborat cu corecții ale codului fiscal în direcția stimulării activității IMM și a creării de locuri de muncă. Aceste restructurări de politică economică duceau la posibilitatea reducerii graduale a TVA până la nivelul dinaintea austerității. Paralel, se conexa crearea locurilor de muncă cu absorbția de personal din reducerea sectorului public.

 La realizarea programului a contribuit și inițiativa dnei. Sulfina Barbu de a constitui un grup de lucru la nivel parlamentar cu specialiști ai partidelor. Întâlnirile de lucru ale echipelor de specialiști au beneficiat și de sprijinul dl. Sebastian Vlădescu, aflat în acea perioadă la șefia Ministerului de Finanțe.

 S-a reușit o întrevedere cu dl. Prim ministru Emil Boc pentru prezentarea programului. Dl. Prim ministru  a ascultat și a urmărit prezentarea timp de cca 30 minute după care a părăsit sala spunând : ” Gherghina nu va fi de acord cu așa ceva”.

 Am asistat personal la această situație și am înțeles că nu exista intenția unui dialog serios și sincer între guvernul de atunci și oricare altă soluție alternativă.

 Rezultatele programului de austeritate nu mai trebuie comentate. Sunt nu numai cunoscute, dar și grav resimțite la nivelul populației.

 Timpul nu mai poate fi dat înapoi dar mă așteptam ca dl. Traian Băsescu să analizeze cu calm și înțelegere ce a fost bine și ceea ce a fost rău. Traian Băsescu nu acceptă dialogul, susținând că ” singurul analist în care are încredere este numai domnia sa”.

PRESEDINTELE PARTIDULUI LIBERAL REFORMATOR,CALIN POPESCU TARICEANU II ADUCE AMINTE PENALULUI RETARDAT KLAUS IOHANNIS CA „IN 2012 ,ELECTORATUL A VOTAT USL SI NU PDL-BASESCU CAMUFLAT PESTE NOAPTE IN NOUL PNL!,KLAUS IOHANNIS AR TREBUI SA RESPECTE VOINTA POPULARA SI SA INVITE SI PARTIDUL LIBERAL REFORMATOR CARE FACE PARTE DIN USL ,LA CONSULTARI,NU SA FACA PRECUM MENTORUL SAU PENALUL TRAIAN BASESCU!

19 apr.

Prin intermediul unei declarații de presă, președintele Senatului și președintele Partidului Liberal Reformator, Călin Popescu Tăriceanu transmite că a aflat cu regret din presă că PLR nu se află pe lista partidelor invitate la Cotroceni pentru consultări.

„Am aflat cu regret din presă că Partidul Liberal Reformator nu se află pe lista partidelor invitate la Cotroceni de președintele României în vederea unor consultări pe teme legislative. Regretul meu este amplificat de faptul că parlamentarii PLR își fac datoria în cadrul Legislativului pentru a asigura o stabilitate politică actualului Cabinet, miniștrii PLR contribuie în mod semnificativ la acțiunea eficientă a Guvernului, iar activitatea politică a PLR în cadrul coaliției de guvernare a impulsionat adoptarea recentă unor măsuri de origine liberală stimulative pentru economia națională, dintre care menționez noul Cod Fiscal şi reducerea TVA de la 1 Iunie a.c.”, a transmis Tăriceanu.

Liderul PLR precizează că deși PLR nu a participat la alegerile din 2012, „parlamentarii și membrii săi au o legitimitate indiscutabilă conferită de electorat, care a votat în 2012 listele USL și a respins de o manieră categorică PDL-ul lui Băsescu, camuflat azi sub denumirea de noul PNL”. 

„Cererea de schimbare a numelui partidului, pe care am înaintat-o instanței competente a fost admisă, ceea ce ne conferă atributul de legalitate. Este adevărat că PLR nu a participat la alegerile din 2012 și această împrejurare ar putea fi invocată pentru neinvitarea partidului la consultările de la Cotroceni, datorită unei presupuse lipse de legitimitate a parlamentarilor PLR, sau chiar a partidului în întregul său. Am contrazis și în trecut această teză, o contrazic și în prezent. PLR, parlamentarii și membri săi au o legitimitate indiscutabilă conferită de electorat, care a votat în 2012 listele USL și a respins de o manieră categorică PDL-ul lui Băsescu, camuflat azi sub denumirea de noul PNL. PNL a fost votat în 2012 așa cum s-a prezentat atunci, în campania electorală, și nu cum s-a transformat peste noapte, fără niciun fel de consultare a electoratului său, într-un partid în care moștenirea comportamentală și de cadre a lui Traian Băsescu este vizibilă pentru oricine.”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu.

Totodată, Tăriceanu declară că îl asigură pe Iohannis că PLR dorește să participe și „să contribuie efectiv și nemijlocit la restabilirea dialogului inter-instituțional, a încrederii și prestigiului în instituțiile statului, grav afectate de practicile regimului Băsescu”.

Considerând și azi valabil sloganul candidatului Klaus Iohannis: ”Punct și de la capăt”, am convingerea că, după ce a demisionat de la conducerea PNL, președintele al României se va situa deasupra oricărui partizanat politic, conform literei și spiritului Constituției.
Îl asigur pe Președintele României că PLR dorește să participe și să contribuie efectiv și nemijlocit la restabilirea dialogului inter-instituțional, a încrederii și prestigiului în instituțiile statului, grav afectate de practicile regimului Băsescu”, a transmis liderul PLR, Călin Popescu Tăriceanu.

AFP:CATASTROFA PE MEDITERANA :UN TRAULER INCARCAT CU IMIGRANTI S-O SCUFUNDAT IN NOAPTEA DE SAMBATA SPRE DUMINICA IN LARGUL COASTELOR LIBIENE: INALTUL COMISARIAT AL ONU PENTRU REFUGIATI – 700 DE MORTI!

19 apr.

Naufragiul unui trauler încărcat cu imigranți în noaptea de sâmbătă spre duminică, în largul coastelor libiene, ar putea să se fi soldat cu 700 de morți, a anunțat duminică Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați (HCR), relatează AFP, citat de agerpres.

Această navă s-a scufundat la circa 110 km de coastele libiene, având la bord peste 700 de persoane, potrivit relatării celor 28 de supraviețuitori recuperați de o navă comercială, a indicat televiziunilor italiene, Carlotta Sami, purtătoare de cuvânt a HCR în Italia.

Dacă cifrele se confirmă, ar fi cea mai „gravă hecatombă întâlnită vreodată în Mediterana”, a declarat ea.

Circa 21 de cadavre au fost recuperate, conform presei italiene.

Nava a lansat în noaptea de sâmbătă spre duminică un apel la ajutor primit de gărzile de coastă italiene care au cerut unui cargo portughez să-și schimbe ruta în direcția apelului. La sosirea la fața locului, la circa 220 km sud de insula italiană Lampeduza, echipajul a văzut nava scufundându-se, potrivit HCR. În momentul când cei 700 de imigranți aflați la bord s-au aruncat toți în același timp în apă de aceeași parte la sosirea cargoului portughez s-a produs tragedia, a mai spus Sami.

O importantă operațiune de salvare a fost lansată cu concursul marinei italiene și a celei malteze, a indicat pentru AFP un purtător de cuvânt al marinei malteze.

Alerta a fost dată spre miezul nopții, ora locală (22h00 GMT), potrivit acestuia.

Dacă acest bilanț se confirmă, el se adaugă celor 450 de morți și dispăruți în cursul a două naufragii precedente în mai puțin de o săptămână. Și acolo, relatările supraviețuitorilor au permis stabilirea acestor bilanțuri, în timp ce fluxul de migranți provenind din Libia crește în continuare.

Între 500 și, uneori, 1.000 de persoane în fiecare zi sunt recuperate de grănicerii italieni sau de nave comerciale.

Mai multe organizații internaționale și umanitare au denunțat în ultimele zile delăsarea autorităților europene, reclamând mijloace mai multe.”Este necesară o operațiune ‘Mare nostrum europeană’”, a declarat purtătoarea de cuvânt a HCR din Italia. Operațiunea italiană „Mare nostrum” de salvare a migranților a fost înlocuită prin operațiunea „Triton”, o operațiune de supraveghere a frontierelor mult mai modestă.

DUPA DISCURSUL DUR IN CARE O ACUZA PE ANGELA MERKEL CA ESTE MARIONETA WASHINGTONULUI,VICEPRESEDINTA PARTIDULUI STANGII DIN GERMANIA,SAHRA WAGENKNECHT CRITICA IN FATA BUNDESTAGULUI POLITICA GUVERNULUI GERMAN CONDUS DE ANGELA MERKEL SI A BRUXELES-ULUI FATA DE RUSIA SI GRECIA!

19 apr.

După discursul dur în care o acuză pe Angela Merkel că este marioneta Washingtonului, vicepreședinta Partidului Stângii din Germania, Sahra Wagenknecht, critică în fața Bundestagului politica guvernului german si a Bruxelles-ului față de Rusia și Grecia. Alocuțiunea a fost rostită în martie, fiind prealuată de agoravox.fr.

Domnule președinte, doamnă cancelar, doamnelor și domnilor. În vremurile mai bune, politica externă a Germaniei avea priorități: integrarea europeană și o politică de bună vecinătate cu Rusia. Asta ar trebui să va îngrijoreze, doamnă Merkel, dacă binevoiți să mă ascultați, pentru că la aproape zece ani de la numirea dumneavostră drept cancelar naționalismul și conflictele in Europa proliferează mai mult ca oricând, iar disesnsiunile cu Rusia fac loc unui nou Război Rece.

Directorul influentului think-tank Stratfor a trasat o listă clară a intereselor specifice ale SUA în Europa: principalul este cel de a evita o alianță între Germania și Rusia, pentru că, citez: ”împreună vor fi singura putere capabilă să amenințe Statele Unite”. Această presupusă amenințare a intereselor americane a fost respinsă cu succes pe termen scurt. S-a născut UE, care a căutat un parteneriat cu statele Unite, pentru a distruge orice cooperare economică și politică între tarile europene și Rusia. Doamnă Merkel, această mișcare a vizat direct Rusia! Nu a fost ceva în interesul țărilor respective.

Ați obligat Ucraina să aleaga. Rezultatul: țara a pierdut o mare parte din industrie și este astăzi în faliment, acolo oamenii mor de foame și de frig, iar salariile sunt mai mici decât cele din Ghana. Dar confruntarea cu Rusia nu a distrus doar Ucraina, ci a dăunat întregii Europe. Nu este un secret că Statele Unite au inițiat conflictul cu Rusia și din motive economice. Când guvernul SUA vorbește despre drepturile omului este deseori vorba despre exploatarea zăcămintelor de gaze. Și perespectivele de exploatare a zăcămintelor de gaze din Ucraina sunt foarte importante. Dacă acum în Uniunea Energetică se vorbește despre noi oleoducte și despre independență față de gazele rusești, trebuie să spunem sincer oamenilor că aceasta implică o dependență tot mai mare de gazele de șist, mult mai scumpe și cu un impact mai mare asupra mediului. Nu cred că aceasta este o perspectivă responsabilă.

Lista foștilor lideri care au criticat politica dumneavostră față de Rusia este lungă: îi găsim aici de Gerhard Schroeder, Helmut Kohl, Helmut Schmidt sau Hans-Dietrich Genscher. Asta v-a făcut să vă schimbați poziția și a fost oricum înțelept să lansați negocierile comune cu domnul Hollande. Acordul Minsk II a permis diminuarea importantă a numărului victimelor în această regiune a lumii în raport cu lunile precedente, iar asta a deschis calea către o soluționare pe cale pașnică. Este fără îndoială un rezultat important. Dar faptul că armata ucraineană sau batalioanele naziste din componența ei continuă să tragă este inacceptabil. Și nu ați spus nimic despre asta!

Nu ați criticat deloc faptul că Ucraina vrea să cheltuiască de patru ori mai mult pentru a cumpăra arme, în timp ce această țară este amenințată cu falimentul în acest an. Aceasta nu demonstrează că guvernul ucrainean își doreste cu adevărat pacea. La fel, trimiterea unor consilieri militari și vânzarea de arme din SUA și Marea Britanie pot fi interpretate ca un atentat, mai degrabă decât o susținere, la adresa procesului de pace. Ar trebui oare să aplicăm pentru asta sancțiuni Statelor Unite și Marii Britanii?

Cred că ar trebui să recunoașteți că această politică a sancțiunilor a fost o imensă greșeală, că Europa și-a tras un glonț în picior și că sancțiunile trebuie ridicate. De asemenea, nu avem nevoie de tancuri și nici de intervenția a 3.000 de militari ai NATO în Europa de Est, care nu va proteja pe nimeni și va amenința și mai mult pacea in Europa.

Helmut Schmidt avea dreptate în 2007, când spunea că riscurile la adresa păcii în lume vin mai degrabă din SUA decât din Rusia și că NATO nu este decât un instrument al hegemoniei americane. Dacă este adevărat, singura concluzie este că Europa trebuie să aibă o politică autonomă și independentă față de cea a SUA. Domnul Juncker a declarat că am avea nevoie de o armată europeana, pentru a arăta că luăm în serios apărarea valorilor europene în fața Rusiei. Această afirmație mai relevă un lucru: UE se află la ani lumină de ceea ce au dorit fondatorii sai. În acele vremuri – și tocmai v-ați referit la asta – se vorbea despre pace, democrație, solidaritate. Că popoarele nu vor mai fi separate de naționalism și ură.

Într-adevăr, nu e nevoie de tancuri pentru a apăra aceste valori. Dacă vreți să apărați cu adevărat democrația este suficient să vă asigurati că țările europene sunt conduse de guvernele lor alese și nu de piețele financiare, de către fostul bancher Mario Draghi sau de către dumneavoastră, domnă Merkel. Și dacă vă doriți democrație, atunci anulați negocierile pentru marele Tratat transatlantic, acest TAFTA a cărui adoptare va reduce alegerile democratice la o mare farsă. Iată cum puteți apăra valorile democratice, valorile europene. Părăsiți negocierile pentru acest acord și pentru acordurile asemănătoare!

Dacă va doriți o Europă unită, încetați să mai umiliți alte țări și să le impuneți programe care distrug perspectivele generațiilor viitoare. Încetați să mai impuneți Europei așa-zise reforme structurale care nu fac decât să agraveze inegalitățile și să-i lovească pe cei care câștigă cel mai puțin. Consecințele de aici, din Germania, sunt ca peste 3 milioane de persoane muncesc dar nu câștigă cât să se încălzească cum trebuie iarna, cât să mănânce suficient și sa aiba parte de concedii.

În loc să spuneți că această politica este una de succes care merită exportată aiurea, a venit momentul ca aici, în Germania – și în întreaga Europa – să schimbăm această politica, pentru că aici a început problema care sufocă celelalte țări ale Uniunii Monetare. Ministrul de Finanțe, domnul Schauble, a spus recent guvernului grec ”vedeți, a guverna înseamnă a lua contact cu realitatea”. Nu putem fi de acord cu asta! Ar fi frumos dacă și guvernul german ar lua contact cu realitatea. Pentru că nu Syriza, ci omoloagele din Grecia ale unor partide germane precum CDU, CSU sau SPD au fost cele care au creat în decenii o datorie enormă, îmbogățindu-se ele și categoriile privilegiate ale populației.

Totodată, realitatea este că Grecia era deja supraîndatorată în 2010 și atunci, printr-o folosire iresponsabilă a banilor contribuabililor germani, această datorie a fost rambursată băncilor. Nu am fost de acord. Am cerut o reducere a datoriei. Dacă împrumutați o persoană supraîndatorată, cel mai probabil nu vă veți mai vedea banii înapoi. Dar este vina dumneavoastră, doamna Merkel și domnule Scauble, nu cea a actualului guvern grec care este la putere de mai puțin de două luni.

De fapt, datoria greacă a crescut și miliardarii greci s-au îmbogățit ulterior grație tocmai acestei troici pe care o apreciați atât de mult și ale cărei activități criminale sunt detaliate în documentarul lui Harld Schuman. Nu am de spus decât atât: vise plăcute! Dacă vreți să recuperați banii noștri, ai germanilor, cereți-i celor care i-au luat. Nu-i cereți asistentelor medicale și pensionarilor greci, ci băncilor internaționale și categoriei privilegiate a societății elene. Acum știți cum să ajutați guvernul grec să-și recupereze banii. Cât privește soluțiile posibile, vreau să spun atât: puțin contează aceste afirmații la nivel juridic, minimum la care ne putem astepta din partea reprezentanților poporului german este puțină sensibilitate pentru a rezolva aceasta problemă.

Trebuie să spun că râsul dumneavoastră răutăcios ma întristează. Având în vedere ce a făcut în Grecia ocupantul german și cum un milion de greci au murit în acea perioadă sumbră a istoriei germane, cred că declarațiile dumneavoastră, domnule Schauble, sunt impertinente. Iar aceasta mă revoltă.

Pentru a vă reaminti că putem avea o abordare istorică diferită, vreau să vă citez finalul discursului lui Richard von Weizsacker cu ocazia celei de a 40-a aniversări a eliberării. Vorbea despre Rusia și Europa de Est, dar se potrivește bine și Greciei. ”Dacă ne gândim la ce au suferit vecinii noștri în timpul războiului, înțelegem mai bine că echilibrul, destinderea și coexistența pașnică sunt principii cruciale ale politicii externe germane față de aceste țări. Fiecare tabără trebuie să se gândească și sa o respecte pe cealaltă”.

Da, doar ținând cont de asta și respectându-ne reciproc vom regăsi în UE calea unei politici de bună vecinătate cu Rusia.”

Discours féroce de Sahra Wagenknecht au Bundestag : « Mme Merkel, votre politique atlantiste emmène l’Europe droit dans le mur »

Intervention de la députée allemande Sahra Wagenknecht devant le parlement allemand le 19 mars 2015. Vice-présidente du parti de gauche allemand „Die Linke„, Mme Wagenknecht est une personne dotée d’un certain franc-parler, comme vous allez le constater vous-même dans cette vidéo. Notez la présence de Mme Merkel et de M. Schauble (ministre allemand des Finances) et leurs réactions en direct au discours aussi provocant que pertinent de cette députée allemande qu’on aimerait certainement voir plus souvent en France.

PANA UNDE MERGE TICALOSENIA SI TRADAREA PROPAGANDEI BASISTE CARE O TRECUT DE PARTEA EMISARULUI GERMANIEI LA BUCURESTI GAULEITERUL PENAL KLAUS IOHANNIS SI CARE PENTRU A PUNE „BATISTA PE TAMBAL”,DUPA CE ACEST CLOVN KLAUS IOHANNIS O TRIMIS BEZELE UDMR,INCEARCA O ” DIVERSIUNE IOHANNISTA”CU RUPEREA TRANSILVANIEI DE ROMANIA IN PARLAMENTUL EUROPEAN!

19 apr.

Eurodeputații PSD Victor Negrescu și Emilian Pavel lansează la Bruxelles Delegația Transilvaniei, Crișanei, Banatului și Maramureșului – proiect care va asigura reprezentare directă la nivelul Uniunii Europene a zonei de vest a României. Delegația va promova valorile culturale și oportunitățile economice prin evenimente periodice, după modelul folosit de landurile din Germania.
TransilvaniaLansarea va avea loc pe 25 aprilie în cadrul festivalului organizat de comunitatea românească din Belgia, aflat la a 10-a ediție, intitulat „Festivalul Primăvara Românească la Bruxelles” și având tematica „Din Transilvania, Crișana, Banat și Maramureș în inima Europei”. La festival vor lua parte artiști, artizani, jurnaliști, oficialități din toată zona și oameni de cultur, se arat intr-un comunicat de presa.„Zona de Vest a României are un potențial cultural, turistic și economic care trebuie fructificat. O reprezentare directă pe lângă Uniunea Europeană va permite acestor regiuni să fie mai bine cunoscute de către instituțiile europene și va crea premisele pentru o mai bună promovare, dar și fructificare a oportunităților oferite de apartenența la Uniunea Europeană. Un exemplu de astfel de oportunități sunt fondurile europene, o parte dintre acestea fiind accesibile direct de la Bruxelles. De altfel, în acest sens am lansat deja portalul GranturiEuropene.ro, care îi ghidează pe cei interesați către obținerea acestor finanțări.

Alături de colegul Emilian Pavel am inițiat acest proiect, însă nu suntem singurii susținători din partea României. Ne dorim o largă susținere și îi invităm pe toți cei preocupați de interesele zonei să se alăture proiectului”, a subliniat europarlamentarul Victor Negrescu.

„Rolul regiunilor la nivelul UE este unul din ce în ce mai important, iar noi credem că regiunea noastră trebuie să fie bine reprezentată la Bruxelles. Regiunile trebuie să mențină un contact permanent cu instituțiile europene, trebuie sa fie în mod esențial proactive, să se promoveze, să atragă investiții și să creeze bunăstare. Printr-un proces permanent de informare vor crește automat și șansele regiunii noastre de a atrage fonduri europene direct de la Bruxelles. Ne dorim mult acest lucru”, a afirmat în context eurodeputatul Emilian Pavel.

Cei doi inițiatori susțin că, după modelul regiunilor din Spania, al provinciilor din Polonia sau al landurilor din Germania care au o reprezentare directă la nivelul instituțiilor europene, la fel și nou înființata Delegație își propune să promoveze oportunitățile oferite de zona Transilvaniei, Crișanei, Banatului și Maramureșului.

Delegația va organiza periodic la Bruxelles, considerată adesea „capitala Europei”, evenimente și conferințe în cadrul instituțiilor europene, va promova brand-uri locale și va susține inițiative locale în domeniul cultural, turistic sau economic. Potrivit inițiatorului Victor Negrescu, un prim brand local este „Ambasada Țării Moților”, care va urmări popularizarea acestei regiuni din centrul Munţilor Apuseni.

CORPUL DE CONTROL AL GUVERNULUI A TRIMIS DNA-ULUI RAPORTUL DE CONTROL CARE DA FIORI RECI MULTOR LIDERI DIN NOUL PNL!

19 apr.

Guvernul condus de Victor Ponta a dat publicității, în cursul zilei de joi, un document care le dă fiori multor lideri politici, mai ales unora din rândul noului PNL, veniți pe filiera PDL.

Este voba de documentul întocmit de Corpul de Control al Guvernului Ponta cu privire la 70 de presupuse fapte penale, comise în mai multe companii și instituții de stat, în perioada Guvernului Boc- PDL. Acum toate aceste sesizări sunt pe masa DNA și, foarte probabil, în perioada următoare, vom vedea o serie de personaje grele ce vor trebui să dea explicații procurorilor privind faptele sesizate de Guvernul Ponta.

Citește și: DOCUMENT Regina ”penală” a guvernelor Boc-PDL. Ce companie de stat importantă este campionă la sesizările făcute de Guvern la DNA

În cadrul acestui document, ni se arată faptul că în mai multe companii de stat s-ar fi comis presupuse fapte penale. Poșta Română, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ICCMER, ANRMAP, Consiliul Județean Tulcea, Fondul de mediu, Ministerul Sănătății, CEO Oltenia, OSIM, Hidroelectrica, RADET, Conpet Ploiești, Ministerul Comunicațiilor, Ministerul Educației Naționale, CNADNR, Romgaz, AVAS, Transelectrica, Romaero și lista mai poate continua.

În fruntea acestor companii extrem de importante, și mai ales cu buget de zeci sau chiar sute de milioane de euro, au fost și câteva personaje cheie din rândurile fostului PDL, actuali membri în prima linie a noului PNL.
Având în vedere că Ponta a reclamat la DNA posibile fraude comise în cadrul acestor instituții, deci există posibilitatea ca cei care au condus aceste instituții și au semnat pe contracte de milioane de euro să fie chemați la audieri și puși în fața situației de a aduce explicații pe seama fraudelor sesizate de Corpul de Control al Guvernului.

PSnews.ro vă prezintă câteva nume din rândul noului PNL care ar putea să fie chemate pentru explicații, la sediul din Știrbei Vodă, 79-81, cu privire la modul în care au condus companiile în cadrul cărora Guvernul Ponta a identificat mai multe fapte presupus penale și le-a trimis la DNA:

1. Lucian Duță- vicepreședinte PNL București. A condus Casa Națională de Sănătate în perioada Guvernului Boc, timp în care Corpul de Control al Guvernului a identificat și a sesizat la DNA 6 posibile fapte penale, care, în mod normal, ar trebuie cercetate de procurori.
2. Cristina Trăilă- secretar executiv al PNL. A condus ANRMAP în perioada guvernării PDL, iar acum Guvernul Ponta a identificat 8 presupuse fapte penale, pe care le-a transmis și procurorilor DNA.
3. Adriean Videanu- fost copreședinte al PNL București. Acesta a condus Ministerul Sănătății timp de două luni, dar are ghinionul să fie chiar în perioada în care cei de la Corpul de Control al Guvernului Ponta. Ca o paranteză: în două luni se pot semna multe contracte.
4. Dumitru Neagoe, consilier județean PNL, fost candidat la parlamentarele din 2012 din partea PDL. Acesta este unul din cei trei directori ai Poștei Română din guvernarea democrat- liberalilor, când, potrivit Guvernului Ponta, s-ar fi comis 18 presupuse fapte penale.
5. Gheorghe Udriște, actual deputat PNL. Acesta a condus METROREX-ul în perioada 2009- 2012, când s-ar fi comis 4 presupuse fapte penale ce au fost sesizate la DNA.
6. Ludovic Orban, șeful deputaților PNL. Acesta a condus Ministerul Transporturilor și a semnat pentru acordarea contractului de construcție a șoselei Transalpina, câștigat de firma regelui asfaltului, Nelu Iordache. În cadrul acestui contract s-au găsit nereguli în plățile făcute, prejudiciul fiind estimat la 388 de milioane de lei, iar de acest aspect au fost informați și procurorii DNA.

Vezi aici documentul integral cu sesizarile transmise la DNA de catre Corpul de Control al Guvernului

%d blogeri au apreciat asta: