PENALUL KLAUS IOHANNIS LE-O PURTAT „GHINION” LIDERILOR PENALI CONFEDERATIILOR SINDICALE LA INTALNIREA DE LA COTROCENI!

30 apr.

Imagine de la întâlnire. Foto Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, joi, la Palatul Cotroceni, cu liderii confederaţiilor sindicale din România, pe care i-a invitat pentru discuţii.

UPDATE Preşedintele Confederaţiei Sindicale Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat, după întâlnirea cu preşedintele la Cotroceni, că şeful statului a transmis că va continua discuţiile cu toţi actorii sociali, urmând o întâlnire cu patronatele, dar şi cu mediul academic.

Potrivit liderului de sindicat, un subiect al întâlnirii de la Cotroceni s-a referit la conflictul social naţional, la care sindicatele au cerut medierea şi care este legat de cadrul legislativ legat de dialogul social care blochează şi care se vede astăzi în acţiunile greviste.

Hossu a spus că, în prezent, se blochează contractele colective la nivel de sector, ceea ce ar trebui să fie un instrument social pentru realizarea păcii sociale şi a precizat că este nevoie ca, sub medierea preşedintelui, să aibă loc un dialoc cu toate părţile implicate, sindicate, patronate, pentru realizarea unui consens naţional.

Acesta a precizat că preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis că acest dialog va fi încercat, pentru ca toată lumea să răspundă la el, în condiţiile în care în prezent este un blocaj şi că în perioada următoare va avea discuţii cu patronatele şi cu reprezentanţii din mediul academic.

„Este un prim contact, conform angajamentului preşedintelui, care a spus că va continua întâlniri regulate cu toţi actorii sociali, pentru o construcţie socială”, a afirmat Bogdan Hossu.

Iohannis a transmis anterior întâlnirii un mesaj pe Facebook în care preciza: ”Avem nevoie de un dialog social real în România. Ca mediator între stat şi societate, doresc să asigur cadrul necesar în care vocile cât mai multor actori şi instituţii ale statului se fac auzite. După consultările cu partidele politice, astăzi mă voi întâlni cu liderii confederaţiilor sindicale pentru a dezbate problemele care preocupă societatea românească”.

Klaus Iohannis a transmis luni invitaţia către liderii sindicali din România de a se întâlni la Palatul Cotroceni.

La discuţii au fost invitaţi Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical, Ion Popescu, preşedintele Confederaţiei Sindicale Meridian, Leonard Bărăscu, preşedintele Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România – Frăţia, Bogdan Hossu, preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale Cartel Alfa şi Iacob Baciu, preşedintele Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România.
Reclame

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: