Arhiva | aprilie, 2015

„FURIOS SI IUTE” PENALUL TRAIAN BASESCU ,LE DA „UN CAP IN GURA” MAGISTRATILOR PENALI CU „NASHU IN SUFLET”DE LA CSM!

30 apr.

Traian Băsescu atacă din nou joi pe Facebook după ce Consiliul Superior al Magistraturii a decis că fostul președinte a adus atingere justiției prin declarații ale sale.

Băsescu se declară „revoltat” de poziția CSM și acuză liderii justiției de fățărnicie, susținând că „în ultimele luni, se prezintă o justiţie imaculată eludînd realitatea şi încercînd să se “vîndă” românilor perfecţiunea sistemului”, ceea ce este o „minciună”.

Iată postarea lui Traian Băsescu:

„Poziţia exprimată ieri de CSM în ceea ce mă priveşte m-a revoltat.
A fost prea mult pentru ca un om care a militat zece ani şi o voi mai face încă zece în favoarea continuării proceselor de consolidare şi îmbunătăţire a funcţionării justiţiei.
Nu sunt duşmanul justiţiei, ci doar al făţărniciei exprimată prin liderii ei. În ultimele luni, se prezintă o justiţie imaculată eludînd realitatea şi încercînd să se “vîndă” românilor perfecţiunea sistemului. Această perfecţiune este o minciună. Ea nu există, chiar dacă faţă de 2004 s-au făcut progrese uriaşe, preponderent pe zona de luptă anticorupţie. De fapt asta mă îngrijorează, tentaţia de a crede că s-a terminat procesul de reconstrucţie în justiţie.
Mai mult, oricine nu recunoaşte perfecţiunea este introdus în malaxorul de propagandă al Inspecţiei Judiciare şi al CSM şi admonestat public pentru prejudicii aduse justiţiei.
A trebuit să suport admonestările publice şi exagerările cît timp am fost preşedinte. Nu sunt dispus să fac acelaşi lucru şi acum, cînd am devenit un cetăţean oarecare ce beneficiază de libertatea de exprimare.
Mă gîndesc doar la zecile de mii de foşti proprietari care au fost batjocoriti mulţi ani prin instanţe, fără a-şi redobîndi proprietăţile, mulţi dintre ei fiind siliţi să-şi vîndă drepturile litigioase către samsari. N-a contat că era vorba de păduri, terenuri agricole, case sau terenuri prin marile oraşe. Mai mult, samsarii au fost serviţi “la cheie” în procesele de restituire în instanţe spre deosebire de foştii proprietari.
Oare nu aşa a apărut un Stelu sau un clan Cîrpaci ?
Oare de ce a trebuit să inventăm sisteme de retrocedare administrativă şi acelea afectate de corupţie dacă justiţia ar fi funcţionat ?
Public se prezintă bilanţuri cu arestaţi şi condamnaţi în lupta anticorupţie şi este foarte bine.
Dar pe cînd şi un bilanţ cu daunele provocate de justiţie în procesul de restituire al proprietăţilor ?
Pe cînd un bilanţ cu condamnările la CEDO ?
MCV-ul trebuie să continue”.

CSM şi-a însuşit, în şedinţa de miercuri, mai multe rapoarte ale Inspecţiei Judiciare (IJ) privind afirmaţii făcute de Traian Băsescu şi Elena Udrea în ultima perioadă. Potrivit, declaraţiile celor doi sunt de natură să aducă atingere independenței sistemului judiciar în ansamblul său.

OBIECTIVUL MAJOR AL PENALULUI KLAUS IOHANNIS „GHINION” CAND SE VA CONSULTA JOI CU LIDERII PENALI IMBOGATITI PESTE NOAPTE AI CONFEDERATIILOR SINDICALE PE TEME CARE PRIVESC DIALOGUL SOCIAL!,ADICA „DIALOGUL SURZILOR!”

30 apr.

Președintele Klaus Iohannis va discuta joi, la Palatul Cotroceni, cu liderii confederațiilor sindicale pe teme care privesc dialogul social.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Președintele României notează că este nevoie de un dialog real și își propune, în cadrul întâlnirii de astăzi, să identifice problemele reale cu care se confruntă societatea românească.

”Avem nevoie de un dialog social real în România. Ca mediator între stat și societate, doresc să asigur cadrul necesar în care vocile cât mai multor actori și instituții ale statului se fac auzite. După consultările cu partidele politice, astăzi mă voi întâlni cu liderii confederațiilor sindicale pentru a dezbate problemele care preocupă societatea românească.”, notează Președintele Klaus Iohannis pe pagina sa de socializare.

Șeful statului i-a invitat la discuții pe Dumitru Costin — președintele Blocului Național Sindical, Ion Popescu — președintele Confederației Sindicale Meridian, Leonard Bărăscu — președintele Confederației Naționale a Sindicatelor Libere din România — Frăția, Bogdan Hossu — președintele Confederației Naționale Sindicale Cartel Alfa și Iacob Baciu — președintele Confederației Sindicatelor Democratice din România.

Discuțiile sunt programate să înceapă la ora 11,00, potrivit Administrației Prezidențiale.

PENALUL PENALILOR ,MAFIOTUL TRAIAN BASESCU O INEBUNIT DE FURIE SI ATACA DUR MONSTRUL CREAT DE EL CSM-I.J.-DNA-ICCJ , MAGISTRATII CU „NASHU IN SUFLET”PE CARE I-O FACUT OAMENI IN ECHIPA SA DE MAFIOTI!

30 apr.

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a vorbit, în cadrul unei intervenții telefonice la postul B1TV, despre decizia Consiliului Superior al Magistraturii conform căreia ar fi adus atingere independenței justiției.

Astfel, fostul șef de stat condamă faptul că „Inspectia Judiciara și CSM au devenit o măciucă care se aplică prin gură direct oricărui om care vrea să exprime ceva despre justiție”.

Totodată, Traian Băsescu lansează încă un atac la adresa justiției, transmițând faptul că „modul in care incearca de 6 luni a fi Fecioara Maria e una din minciunile publice pe care incearca sa le instaureze in favoarea unei justitii discretionare”.

„O să fiu foarte direct și pe înțelesul tuturor: în momentul de față, Inspectia Judiciara și CSM au devenit o măciucă care se aplică prin gură direct oricărui om care vrea să exprime ceva despre justiție. Nu vă supărați, în spatele acestei agresivități a IJ și CSM se află o mare de corupție și o să vă exemplific. Sunt lucruri pe care m-am abținut să le spun, am susținut acest sistem al justiției, am susținut forța lui în raport cu politicienii, dar vreau să clarificăm niște lucruri: sistemul e departe de a fi perfect, așa cum e prezentat de liderii justiției, oricât s-ar supăra maestrul Mândruță și oricât s-ar debăsifica, de ce a fost nevoie de legea 10 cu privire la restituirea de către primari a localităților.

De ce credeti ca a fost nevoie de legea 10 cu privire la restituirea de catre primari a proprietatilor? Pentru ca s-a constatat ca in instanta cei care aveau dreptul la restituiri nu reuseau sa intre in posesia proprietatilor. Am fost unul din primarii care au facut restituiri masive pe legea 10. De ce credeti ca s-a creat ANRP? A trebuit sa intervina niste masuri administrative. Discutam in general de sistem. Nu ii acuz pe procurori si judecatori ca sunt neaparat corupti. Dar constatam. Aceasta tanguire a justitiei, acest delay urias a facut sa apara smecherii cu drepturi litigioase care au cumparat de la amaratii care au stat 10-12 ani taraiti prin procese si au ajuns sa vanda pe nimic si au generat cumparatorii de drepturi litigioase.

Sunt revoltat ca maciuca in gura porcului vorbeste de justitie. V-am protejat de influenta politicului, dar totul are o limita. Obraznicia are o limita. Stiu de ce s-a creat ANRP, pentru ca n-ati fost capabili voi, justitia, a trebuit sa intervina administrativul.

Va spun altceva, justitia a facut progrese uriase dar modul in care incearca de 6 luni a fi Fecioara Maria e una din minciunile publice pe care incearca sa le instaureze in favoarea unei justitii discretionare. Justitia nu poate fi discretionara, trebuie sa fie corecta. Eu le spun marea ticalosie a retrocedarilor, de paduri, de case de orice. Atentie! La un loc si in mod egal polticieni, functionari si justitie au facut sa ajungem aici. Vreti sa-mi spuneti ca nu exista mii de hectare de paduri retrocedate ilegal? As vrea sa fim. Eu consider dupa ce mi-am terminat mandatul, dupa ce am facut sa progreseze institutiile asa cum au progresat, consider ca am obligatia fata de tara mea sa zic ca inca avem probleme in justitie, in structurile de securitate nationala, care au progresat. Dar daca cineva, inclusiv domnul fost basist, ca aceste structuri au fost perfecte nu este in regula. Va spun, n-am lasat in urma mea institutii perfecte, am lasat institutii care au facut un progres. Capcana in care au cazut liderii este sa faca demonstratia ca ei conduc niste institutii perfecte. Este gresit.

Sa nu credeti ca oamenii din justitie sunt niste martieni curati adusi si pusi in functie. A demonstrat-o DNA, este coruptie in justitie, sunt procurori extrem de competenti, sunt oameni cinstiti in serviciul de informatii, sunt oameni necinstiti in serviciul de informatii.

Nu vad de ce CSM tine de fiecare data sa spuna fostul sef al statului … Nu, sunt Traian Basescu, cetatean. SPP ma pazeste sa nu imi dea unul cu bata in cap. sa ma impuste, dar sunt altii care trebuie sa ma protejeze informational ca sunt fostul presedinte al Romaniei.

Am avut batalii continue cu CSM, mai mult sau mai putin vazute public.”, a declarat Traian Băsescu.

PENALUL KLAUS IOHANNIS FATA IN FATA CU SINDICATELE LA ORA 11,00 LA PALATUL COTROCENI!

30 apr.

Potrivit unui comunicat de presă din partea Administrației Prezidențiale, președintele României, Klaus Iohannis, va purta discuții joi, la Palatul Cotroceni, cu liderii confederațiilor sindicale pe teme care privesc dialogul social.

Astfel, șeful statului i-a invitat la discuții pe Dumitru Costin — președintele Blocului Național Sindical, Ion Popescu — președintele Confederației Sindicale Meridian, Leonard Bărăscu — președintele Confederației Naționale a Sindicatelor Libere din România — Frăția, Bogdan Hossu — președintele Confederației Naționale Sindicale Cartel Alfa și Iacob Baciu — președintele Confederației Sindicatelor Democratice din România.

Discuțiile sunt programate să înceapă la ora 11.00, informează Administrația Prezidențială.

PELTICUL PENAL CATALIN PREDOIU SIMTE CA STAPANUL SAU MAFIOTUL TRAIAN BASESCU IL TRAGE SPRE „BECIUL DOMNESC!”

30 apr.

Premierul desemnat al Partidului Național Liberal, Cătălin Predoiu, a comentat, miercuri seară, în cadrul unei emisiuni televizate la postul Realitatea TV, cu privire la ultimele declarații ale fostului președinte Traian Băsescu, după terminarea mandatelor.

Astfel, Predoiu a declarat susține faptul că „unde pierde foarte mult din mesaj domnul Traian Basescu e la capitolul stil si mod de exprimare”.

„O cariera de fost presedinte, de fost ministru, de fost prim-ministru e la fel de importanta ca si cariera de presedinte, de ministru, de prim-ministru. Are calitatile ei si obiectivele ei. Unde pierde foarte mult din mesaj domnul Traian Basescu e la capitolul stil si mod de exprimare.

Vedeti, nu e un subiect usor de discutat pentru ca nu pot sa uit anumite momente din trecut foarte importante in care am fost sprijinit de fostul presedinte. Nu fac procese de intentie nimanui. Nici presedintelui Basescu, nici premierului Ponta. Plec de la prezumtia de buna credinta, asa am fost invatat. Indiferent de ce probleme aduci in discutie, ce politici ar trebui ajustate, ce subiecte necesita dezbateri, aceste subiecte pot fi compromise de modul in care le lansezi. Aici cred ca isi face un contra serviciu ex presedintele Traian Basescu. O cauza ar fi lipsa de sfatuitori potriviti, de-a lungul timpului”, a declarat Cătălin Predoiu.

DEPUTATUL PSD ION OCHI AUDIAT JOI LA ORA 11,00 LA DNA BRASOV!

30 apr.

Deputatul PSD Ion Ochi a ajuns joi în jurul orei 11,00 la DNA – Serviciul Teritorial Brașov, el fiind însoțit de doi avocați, notează agerpres.

Acesta le-a spus jurnaliștilor că a fost chemat de procurori și că nu poate vorbi decât după ce se termina audierea.

Ion Ochi a fost citat în dosarul în care procurorii îl cercetează pentru fapte de corupție. Potrivit unor surse judiciare, Ion Ochi ar fi fost chemat pentru a i se comunica că procurorii au dispus măsura controlului judiciar în cazul său.

PATRU MILITARI ROMANI RANITI JOI IN AFGANISTAN,IN JURUL OREI 9,00!

30 apr.

Patru militari romani au fost raniti joi in Afganistan, in jurul orei 9.00, in urma exploziei unei masini-capcana, potrivit anunțului MApN.

Militarii, care actioneaza in cadrul misiunii „Resolute Support”, executau o misiune de patrulare terestra, la aproximativ opt kilometri sud-est de Baza militara de la Kandahar.

In urma atacului, militarilor li s-a acordat primul ajutor la fata locului si au fost transportati la spitalul din Kandahar, unde se afla internati in stare stabila.

%d blogeri au apreciat asta: