Arhiva | 5:59 pm

MINISTRUL JUSTITIEI ,ROBERT CAZANCIUC ,POZITIE TRANSANTA FATA DE PNL-PDL : „RASPUNDERE PENALA!”

8 iun.

Robert Cazanciuc, ministrul Justiției, a avut o poziție tranșantă față de PNL-PDL.

”Ca ministru al justiţiei, mi se pare inadmisibil şi contrar practcilor democratice constituţionale ca PNL să folosească un act de procedură al unui procuror pentru a cere demiterea unui guvern legitim şi a crea instabilitate politică majoră” este de părere ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, potrivit unui comunicat de presă remis dcnews.ro.

Robert Cazanciuc a adăugat că ”este împotriva tuturor angajamentelor asumate de România cu partenerii săi europeni şi transatlantci ca PNL să folosească jusitţia pentru a-şi rezolva incapacitatea de a convinge populaţia şi membrii Parlamentului cu un program politic solid, coerent care să ajute România şi nicidecum să o întoarcă acolo unde se afla în anii 2009-2011”.

”Atrag totodată atenţia liderilor PNL că organizarea de manifestări politice ilegale în scopul împiedicării exercitării puterii de către Parlament sau Guvern poate atrage răspunderea penală”, conchide ministrul Justiției.

DECIZIE DE ULTIM MOMENT A PENALULUI KLAUS IOHANNIS ,EMISARUL GERMANIEI LA BUCURESTI CARE TREBUIE SUSPENDAT PENTRU CA A CREAT CRIZA POLITICA CARE AUNCA ROMANIA IN HAOS ,FIIND CONTINUATORUL REGIMULUI MAFIOT BASIST PNL-PDL: LA ORA 18,00 SE VA INTALNI CU ALIANTA MAJORITARA PSD-UNPR-PLR-PC,IAR DE LA ORA 18,30 SE VA INTALNI CU PNL-PDL CONDUS DE MRU „PUTOIUL OPARIT” , UDMR SI MINORITATILE NATIONALE!

8 iun.

Președintele Klaus Iohannis a chemat, luni, la ora 18:00, toate partidele și formațiunile politice parlamentare, la consultări pe tema strategiei de apărare a țării. Însă, după ce PNL a ameninţat că boicotează discuţiile la care participă şi premierul Victor Ponta, șeful statului a luat o decizie de ultim moment privind programul consultărilor, potrivit unor surse politice, scrie Agerpres.

Deşi anunţate pentru ora 18:00 discuţiile cu liderii tuturor partidelor, președintele Klaus Iohannis a decis să aibă discuţii separate cu partidele de la guvernare şi cu cele din opoziţie.

Astfel, potrivit unor surse politice, consultările cu liderii partidelor coaliției de guvernare, PSD, UNPR şi PC, vor avea loc la 18:00 iar cele cu liderii PNL, UDMR și ai minorităților naționale, la ora 18:30.

Liderii partidelor parlamentare au fost invitate luni, la Palatul Cotroceni, pentru consultări pe Strategia Națională de Apărare a Țării, însă, vineri seara, preşedintele Klaus Iohannis declara că va lua în discuţie şi situaţia lui Victor Ponta.

Liberalii au anunțat duminică, într-o conferință de presă, că nu mai recunosc legitimitatea premierului Victor Ponta, context în care vor boicota acțiuni care îl implică, exceptând moțiunea de cenzură și dezbaterea solicitării DNA în cazul său.

De altfel, co-președintele PNL, Alina Gorghiu, a transmis și luni, pe Facebook, un mesaj dur la adresa premierului Victor Ponta: „Victor Ponta ne amintește de Nicolae Ceaușescu: premierul nu recunoaște decât Marea Adunare a Majorității PSD. Mă întreb dacă va avea îndrăzneala să se prezinte la consultările de la Cotroceni, deși este lipsit de legitimitate”, a mai scris, luni, pe Facebook Alina Gorghiu, co-preşedinte PNL.

COMISIA JURIDICA A CAMEREI DEPUTATILOR A RESPINS LUNI CEREREA DNA DE URMARIRE PENALA A PREMIERULUI VICTOR PONTA PENTRU CONFLICT DE INTERESE!

8 iun.

Marți, de la ora 10.00, plenul Camerei Deputaților va da votul final în acest caz, avizul Comisiei Juridice fiind unul consultativ.

Comisia Juridică a Camerei Deputaților a respins luni cererea DNA de urmărire penală a premierului Victor Ponta pentru conflict de interese.

Împotriva solicitării de începere a urmăririi penale au fost 18 voturi, 7 voturi au fost „pentru” și o abținere.

„Dintr-un număr de 26 de participanţi la comisie, s-a votat în felul următor: 7 au fost pentru începerea urmăririi penale, 18 voturi au fost pentru neînceperea urmăririi penale şi o abţinere. Prin urmare, Comisia juridică va face un raport prin care nu se cere începerea urmăriiri penale, urmând ca plenul să decidă mâine (marți – nr.) dacă se începe sau nu se începe urmărirea penală. Sunt două modele de proiecte de hotărâri care sunt pregătite ca plenul să decidă mâine. Aşa cere Regulamentul”, a declarat vicepreşedintele comisiei Ciprian Nica, precizând că în şedinţă au fost dezbateri, dar au caracter secret.

Victor Ponta a mers din nou, luni după-amiază, la Comisia Juridică, pentru a fi audiat, iar la ieșirea de la audieri, a declarat că a spus Comisiei că deciziile politice nu pot fi cenzurate de un procuror.

„Le-am spus ceea ce cred ca jurist, nu ca deputat, nu ca om politic, şi anume că deciziile politice nu pot, conform Constituţiei, să fie cenzurate de un procuror, ci doar deciziile legale. Cele politice, că a decis partidul, că dupa aia a votat Parlamentul, că dupa aia a semnat preşedintele un decret, sunt decizii politice şi nimic altceva, orice altă interpretare ne duce în absurd. Gândiţi-vă că au fost procurori-şefi, generali care dupa aceea s-au mutat şi i-au luat pe cei cu care au lucrat cu ei, i-au luat la noul Parchet, e conflict de interese, e absurd, nici vorbă de aşa ceva”, a declarat Ponta.

OAMENII DE AFACERI OVIDIU TENDER SI MARIAN IANCU ANI GREI DE INCHISOARE!

8 iun.

Omul de afaceri Ovidiu Tender a fost condamnat definitiv luni de Curtea de Apel București la 12 ani și șapte luni închisoare în dosarul RAFO-CAROM, iar Marian Iancu la 14 ani de închisoare. În același dosar, Toader Găurean a fost condamnat la nouă ani şi zece luni de închisoare cu executare.

Sentința dată luni de Curtea de Apel București este definitivă, Ovidiu Tender urmând astfel să fie încarcerat. Marian Iancu se află deja în închisoare, după ce a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti anul trecut la 12 ani de închisoare în dosarul „Rafo”.

Pedepse majorate

În dosarul RAFO- CAROM, în primă instanță, Tender fusese condamnat la 11 ani și patru luni închisoare, iar Marian Iancu la 13 ani și opt luni.

Dosarul RAFO-CAROM a fost unul dintre cele mai lungi procese din România, fiind trimis la instanță în 2006.

Tender şi Iancu au fost acuzaţi că au preluat ilegal controlul companiei Carom SA Oneşti şi au prejudiciat-o cu 1.400 de miliarde de lei vechi, sumă stabilită la nivelul anului 2003.

Înainte de 1990, Carom SA a făcut parte din Platforma Petrochimică Oneşti. Cei doi au fost acuzaţi că au drenat resursele Carom prin intermediul unui circuit financiar complex.

PREMIERUL VICTOR PONTA PLANGERE PENALA IMPOTRIVA PENALILOR DIN PNL-PDL LA PROCURORUL GENERAL! AL ROMANIEI

8 iun.

Victor Ponta îi amenință pe liberali cu plângere penală la procurorul general dacă scot oameni în stradă pentru a manifesta împotriva Guvernului, susținând că și PSD poate aduce 100.000 de oameni.

„Vreau să vă rog să facem un apel foarte hotărât la responsabilitate către cei de la PDL-PNL. Eu cred că într-o democrație lucrurile nu se tranșează în stradă prin forță. Și nu vreau să fim puși în această situație. Am înțeles că ei aduc 1.000 de oameni, noi putem să aducem 10.000. Dacă ei pot să aducă 10.000, noi putem să aducem 100.000, dar cred că este cea mai mare greșeală pe care poate să facă România în acest moment. Și fac un apel la ultimul dram de minte pe care sper că-l mai au domnul Blaga și doamna Gorghiu să înțeleagă că nu poți să dai foc unei țări și că ne vom adresa procurorului general al României cu sesizare penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 397, alineat 2 din Codul penal. Și procurorul general, conform procedurii, ca și la mine, îi declară suspecți și îi cercetează. Și vedem atunci dacă le mai place să facă politică din Justiție. Putem să facem acest lucru, sper să nu fie cazul”, a spus Ponta la începutul ședinței Comitetului Executiv al PSD.

Potrivit articolului şi aliniatului invocate de Ponta din Codul Penal, întreprinderea de acţiuni violente împotriva persoanelor sau bunurilor săvârşite de mai multe persoane împreună, în scopul schimbării ordinii constituţionale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat, dacă se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Pe modelul lui Ponta, ministrul Justiției Robert Cazanciuc a amenințat și el luni. „Atrag atenția liderilor PNL că organizarea de manifestări politice ilegale în scopul împiedicării exercitării puterii de către Parlament sau Guvern poate atrage răspunderea penală”, spune Cazanciuc într-un comunicat transmis presei.

Afirmațiile lui Ponta și Cazanciuc vin în contextul în care liberalii au anunțat vor organiza un lanț uman în jurul Palatului Parlamentului în ziua moțiunii de cenzură.

Ce le cere Ponta pesediștilor

Comitetul Executiv al PSD s-a întrunit luni pentru a discuta despre situația creată de anchetarea lui Victor Ponta.

Ponta le-a cerut membrilor Comitetului Executiv al partidului într-unit luni după-amiază să decidă dacă doresc ca România să fie o ţară în care guvernele sunt schimbate de Parlament sau la alegeri, nu prin acţiunea unui procuror care ar presupune o lovitură de stat.

Ponta le-a spus pesediștilor că este gata să se bată până la capăt dacă are sprijinul lor în acest sens. ”

„Noi am discutat ieri, doar liderii coaliției, dar cred că era normal să discutăm cu toți cei prezenți, dacă există în continuare foarte clar, și eu cred că există, dorința de a continua o guvernare bună și de a spune un lucru foarte clar: vrem să trăim într-o țară în care guvernele nu se schimbă decât pe cale legală și constituțională, adică prin alegeri sau prin vot în Parlament. Nu prin acțiunea unui procuror, nu prin alte metode, care reprezintă lovitură de stat dacă s-ar aplica, ci doar prin metodele constituționale. Dacă există sprijinul pentru așa ceva, sunt gata să continui să mă bat, alături de dumneavoastră, până la capăt”, a afirmat Ponta.

El a adăugat că, în opinia sa, în Parlament actuala coaliție de guvernare deține în continuare majoritatea.

„De altfel, vineri avem moțiunea de cenzură și cred că atunci se va vedea dacă există altă majoritate. E foarte clar că nu există. Noi, toți cei prezenți aici, avem obligația să sprijinim o Justiție independentă și avem și obligația să îndreptăm acolo unde sunt probleme de abuzuri și e vorba de cetățenii țării, nu de noi. Noi, alegându-ne viața politică, ne-am ales și riscurile de rigoare. E vorba de cetățeni simpli care nu au puterea și avantajul pe care îl am eu acum de a vorbi în fața atâtor oameni puternici care știu ce înseamnă bătălia”, a mai spus Ponta.

La ședință au participat, pe lângă liderii PSD, și Călin Popescu Tăriceanu, Daniel Constantin şi Gabriel Oprea, liderii coaliției de guvernare.

PRESEDINTELE SENATULUI ,LIBERALUL CALIN POPESCU TARICEANU REFERITOR LA CAZUL PREMIERULUI VICTOR PONTA: „ESTE O INCERCARE DE „LOVITURA DE STAT!”

8 iun.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, s-a solidarizat din nou luni cu premierul Victor Ponta, vorbind de o ”încercare de lovitură de stat” și întrebându-se ”dacă este normal ca într-o ţară democratică un procuror de 27 de ani să răstoarne două guverne în două luni”.

”Fără îndoială, ne găsim în fața unei situații, nu numai inedite, dar, aș spune, de o gravitate excepțională. Să presupunem că premierul în funcție ajunge sa fie pus sub urmărire penală. Așa cum opoziția cere, putem asista la o demisie a primului ministru, la o criză politică și în fruntea Guvernului va fi numit liderul opoziției. Liderul opoziției nu este chiar o personă care să aibă un dosar perfect, fără pată. La rândul lui ar putea să fie acuzat în același dosar, având în vedere că societatea de avocați din care făcea parte apăra partea adversă în procesul în care este implicat și unul din senatori și primul-ministru actual. Și am asista atunci la o declanașare de urmărire penală și la o nouă criză de guvern”, a spus liderul PLR.

În opinia lui Tăriceanu, ar putea exista situația în care un procuror în vârstă de 27 de ani să răstoarne două guverne în doar câteva săptămâni.

”Credeţi că este normal ca într-o ţară democratică, cu regim parlamentar, un procuror, poate a cărui pricepere profesională nu pot să o apreciez, dar am posibilitatea să îmi pun nişte semne de întrebare – câtă experienţă are la 27 de ani şi câtă responsabilitaet are – să răstoarne două guverne în decurs de o lună de zile, să zicem?. Cred că cei care lucrează în justiție sunt cu toții conștienți că puterea pe care o au implică o responsabiliatate uriașă. Nu am observat în ultima vreme că această responsabilitate care apasă pe umerii lor este conștientizată, mai ales prin acțiunile atât la adresa Parlamentului, cât și la adresa Executivului”, s-a întrebat Tăriceanu.

ATAC DUR AL LIDERULUI PSD ,DANIEL SAVU IMPOTRIVA PENALULUI KLAUS IOHANNIS ,”NOUL PRESEDINTE JUCATOR”INCONJURAT DE MOSTENIREA LASATA DE MAFIOTUL TRAIAN BASESCU ,PENALII DIN PNL-PSD: „SCRIITORUL KLAUS WERNER IOHANNIS REALIZEAZA CU BUNA STIINTA CA PRIN DECLANSAREA CRIZEI POLITICE AUNCA ROMANIA IN HAOS ,INTRUCAT ESTE DATOR VANDUT SERVICIILOR SECRETE GERMANE SI AUSTRIECE SI BINOMULUI DNA-SRI CARE L-AU FACUT PRESEDINTE!

8 iun.

Lider PSD ataca dur actiunile lui Iohannis si ale PNL-ului precizând că actualul șef al statului vrea toată puterea, prin orice mijloace și că ”setea” de putere a acestuia și respectiv a liberalilor va fi resimțită în buzunarele oamenilor.

Senatorul PSD, Daniel Savu, a comentat duminica pe blogul personal, evenimetele din ultimele zile care il au in prim plan pe Premierul Victor Ponta si acuzatiile care i se aduc, prezentandu-si public optiunea pe care o va sustine si luni, in Comitetul Executiv al PSD, cand se va decide soarta lui Ponta in PSD.

Savu s-a referit la actualui Presedinte ca la un „presedinte jucator”, comparandu-l cu fostul Presedinte al Romaniei, Traian Basescu.

Noul preşedinte jucător vrea toată puterea prin orice mijloace„, a scris senatorul.

De asemenea, liderul PSD considera ca tot acest context politic este o „propaganda agresiva intretinuta de PNL si Klaus Iohannis” si ca va avea „efect de bumerang”, avertizand ca replica strazii pentru ca „setea lor de putere (a liberalilor si a lui Iohannis, n.r) se va resimti in buzunarele oamenilor„.

Propaganda agresivă întreţinută de PNL şi Klaus Iohannis, după chemarea lui Victor Ponta la DNA şi depunerea moţiunii de cenzură, are şi va avea în continuare efect de bumerang. Cel puţin aşa se văd lucrurile în momentul de faţă din viaţa reală, în condiţiile în care, după toate semnalele pe care le-am primit, cetăţenii înţeleg că ultimul lucru de care aveam cu toţii nevoie este o criză politică. Cei care o provoacă şi o întreţin, liberalii şi Klaus Iohannis, vor primi fără nicio îndoială replica străzii, pentru că setea lor de putere se va resimţi în primul rând în buzunarele oamenilor .

Cred că din toată strategia la care asistăm în aceste zile, reacţia publicului a fost cel mai puţin sau deloc calculată, iar efectele se vor vedea în scurt timp. Dacă după 10 ani de ceartă şi scandal, ajungem să ne întoarcem de unde am plecat, numai pentru că Iohannis îşi vrea guvernul lui, iar liberalii nu mai au răbdare şi împart deja portofolii, înseamnă că moştenirea lăsată de fostul preşedinte este mai greu de şters decât ne-am închipuit şi nu se manifestă doar prin dezastrul din justiţie sau cazuri celebre de corupţie, ci mai ales prin mentalitatea de acaparare a puterii cu orice mijloace.„, a scris Daniel Savu.

Senatorul considera ca implicarea procurorilor si punerea sub urmarire penala a lui Ponta este doar un tertip al Presedintelui care este constient ca nu poate obtine o majoritate parlamentare astfel incat sa treaca motiunea. Savu sustine ca „această acţiune a noului preşedinte jucător Klaus Iohannis, care deschide o Cutie a Pandorei privind schimbarea guvernelor în România, trebuie anihilată corect, prin votul Parlamentului.”

Pentru că asta este ceea ce face Iohannis acum, înţelege că n-are nicio şansă ca moţiunea de cenzură să treacă de Parlament, unde există o majoritate stabilă care susţine guvernul, este conştient că nu poate schimba nimic prin mijloace democratice, motiv pentru care recurge la procurori.

Îmi menţin convingerea că nu există niciun motiv ca Victor Ponta să demisioneze, voi susţine asta şi luni la Comitetul Executiv al PSD, când îi vom cere premierului să nu cedeze la presiuni şi să îşi ducă mandatul până la capăt. Această acţiune a noului preşedinte jucător Klaus Iohannis, care deschide o Cutie a Pandorei privind schimbarea guvernelor în România, trebuie anihilată corect, prin votul Parlamentului.”, si-a incheiat Daniel Savu mesajul de pe blogul personal.

COMPLETUL CURTII DE APEL BUCURESTI ,O DAT O SENTINTA DEZAMAGITOARE PENTRU AFACERISTUL DAN VOICULESCU CARE A PIERDUT IN MOD IREVOCABIL UN PROCES IMPOTRIVA LUI TRAIAN BASESCU!,DEH CINE O VOTAT CU IOHANNIS SUPORTA CONSECINTELE ACESTUI MALAC PENAL!

8 iun.

Curtea de Apel București (CAB) a dat o sentință dezamăgitoare pentru Dan Voiculescu, într-un proces împotriva eternului său inamic, Traian Băsescu.

Fostul președinte Băsescu a câştigat, vineri, la CAB, procesul în care fondatorul trustului Intact l-a dat în judecată pentru declaraţia făcută în iulie 2012, în plenul Parlamentului, conform căreia Voiculescu ar fi afirmat că trebuie controlată Justiţia, scrie gandul.info.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă.

Astfel, judecătorii CAB au menţinut sentința de pe 2 mai 2014 a Tribunalului Bucureşti. Această instanţă a admis apelul formulat de Traian Băsescu împotriva deciziei pronunțate de Judecătoria Sectorului 5 pe 27 martie 2013. Judecătoria constatase că afirmaţia fostului șef al statului privind controlarea Justiţiei nu poate fi catalogată ca fiind „de interes general, public, politic”, dar a stabilit că fapta acestuia are caracter ilicit.
Prin sentinţa de vineri, Curtea de Apel București a respins cererile privind retractarea în mod public a celor spuse în 2012 de Traian Băsescu şi publicarea hotărârii definitive pronunţate în cauză.

Pe 5 iulie 2012, preşedintele de atunci al României, Traian Băsescu, a declarat, în plenul Parlamentului, că „unul din liderii spirituali ai liderilor USL, domnul Voiculescu” a afimat că trebuie controlată justiţia, şeful statului opinând că Parlamentul nu va putea întoarce instituţiile la modul de “supunere” din perioada guvernului Adrian Năstase (2000-2004).

Am văzut şi afirmaţiile făcute de unul din liderii spirituali ai liderilor USL, domnul Voiculescu, că trebuie să controlăm Justiţia. Dragii mei concetăţeni, această vreme a trecut!„, a afirmat Băsescu în 5 iulie 2012.
În aceeaşi zi, fondatorul Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a anunţat că îl dă în judecată pe Băsescu pentru afirmaţii defăimătoare, precizând că nu îi va solicita daune materiale, ci doar să admită faptul că a minţit.

Dosarul în care Voiculescu l-a dat în judecată pe şeful statului a fost înregistrat la Judecătoria Sectorului 5 la data de 10 iulie 2012. Instanţa s-a pronunţat pe 27 martie 2013, admiţând în parte acţiunea şi constatând caracterul ilicit al faptei. Decizia a fost atacată cu apel la Tribunalul Bucureşti.

Judecătoria nota, în motivarea deciziei din 27 martie 2013, că „afirmaţia «E mai important să puneţi mâna pe toate pârghiile puterii, inclusiv pe justiţie, pentru a vă apăra eventual, penalii…» (cu referire expresă la persoana reclamantului) este de natură a aduce atingere imaginii acestuia”.

Instanţa a mai constatat că „afirmaţiile de natură calomnioasă au fost făcute cu prilejul iniţierii unei proceduri de suspendare din funcţie, procedură ce se referă la pârât (Traian Băsescu – n.r.), respectiv la activitatea desfăşurată de acesta în funcţia de preşedinte al ţării, şi nu la reclamant„. Totodată, arătau magistraţii, obiectul şi scopul şedinţei celor două camere ale Parlamentului nu au „legătură cu persoana sau activitatea reclamatului (Dan Voiculescu – n.r.)”.

Judecătorul a mai punctat că discursul în care Băsescu a făcut afirmaţiile „a fost preluat de majoritatea posturilor de televiziune şi de presă, punându-se accent pe referirile la persoana reclamantului (Voiculescu – n.r.), afectând cu atât mai mult reputaţia şi imaginea acestuia„. În acest context, instanţa a constatat „caracterul ilicit” al faptei lui Băsescu – „faptă ce constă în afirmaţiile de natură calomnioasă făcute la adresa reclamantului” cu ocazia discursului ţinut în faţa Parlamentului.

Prin aceeaşi sentinţă, Judecătoria Sectorului 5 a respins cererile lui Dan Voiculescu privind retractarea publică de către Băsescu a celor spuse despre el, precum şi publicarea hotărârii definitive pronunţate în cauză. Instanţa a considerat că, prin stabilirea caracterului ilicit, i-a fost adusă reclamantului „o reparaţie corespunzătoare încălcării drepturilor menţionate”.

În prezent, Dan Voiculescu se află în Penitenciarul Raho, unde ispăşeşte pedeapsa de zece ani de închisoare primită, pe 8 august 2014, în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA).

INCEPAND DE LUNI ,8 IUNIE SI PANA PE 29 IUNIE,BISERICA A RANDUIT POSTUL SFINTILOR APOSTOLI PETRU SI PAVEL!

8 iun.

Începând de luni, 8 iunie, şi până pe 29 iunie, Biserica a rânduit postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, în cinstea celor doi apostoli, adevăraţi teologi şi stâlpi ai Bisericii lui Hristos, dar şi în amintirea obiceiului lor de a posti înainte de a întreprinde acte mai importante.
Cunoscut în popor sub denumirea de Postul Sâmpetrului, acesta era ţinut la început numai în cercurile monahale, pentru ca abia mai târziu să fie extins şi la credincioşi.
În vechime, era numit Postul Cincizecimii, datorita darurilor Sfântului Duh, care s-au pogorât peste Sfinţii Apostoli. Postul nu are dată fixă,începutul acestuia fiind fixat în funcţie de data variabilă a Sfintelor Paşti. El începe întotdeauna în lunea după Duminica Tuturor Sfintilor, prima duminică după Rusalii – Pogorârea Sfântului Duh.
Potrivit crestinortodox.ro, pentru a afla durata Postului Sâmpetrului din orice an se foloseşte următoarea regulă: câte zile sunt de la data Învierii (inclusiv) din anul respectiv pînă la 3 mai atâtea zile ţine postul.

În Postul Sfinţilor Petru şi Pavel, sâmbăta şi duminica se mănâncă peşte. De asemenea, dezlegare la peşte va fi şi pe 24 iunie, când sărbătorim Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul.
După această pregătire prin perioada de post, Biserica îi pomeneşte la 29 iunie pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Potrivit tradiţiei, amândoi şi-ar fi încheiat viaţa muceniceşte, la Roma, în acelaşi an.

PREMIERUL VICTOR PONTA IN FATA DEZBATERIILOR MOTIUNII DE CENZURA IMPOTRIVA GUVERNULUI ,INTRODUSA DE PENALII DIN PNL-PDL TRADATORI SI VANZATORI DE TARA!

8 iun.

In cursul zilei de astazi se va stabili când vor avea loc dezbaterile asupra moţiunii de cenzură împotriva Guvernului şi când va lua Parlamentul în discuţie ridicarea imunităţii Primului Ministru al Romaniei, Victor Ponta.

Comisia juridică din Camera Deputaţilor se reuneşte în jurul orei 11.00 pentru a relua discuţia despre dosarul în care apare numele premierului Victor Ponta şi pentru care preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut demisia. Mai exact, mâine, Comisia trebuie să trimită Biroului Permanent o primă informare despre acest dosar şi să fie stabilită data la care se va lua în discuţie ridicarea imunităţii lui Victor Ponta, cerută de procurorii DNA, informeaza realitatea.net

Două ore mai târziu, birourile reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului vor stabili calendarul moţiunii de cenzură depuse vineri de liberali. O moţiune prin care se cere demisia lui Victor Ponta. Ca aceasta să aibă o şansă, liberalii trebuie să negocieze susţinere atât din partea UDMR, cât şi a partidelor din actuala coaliţie.

Liderii PSD din teritoriu vin la Bucureşti, convocaţi de Victor Ponta. După ora 15.00, Comitetul Executiv al PSD ar trebui să îşi reafirme susţinerea faţă de premier. Unii lideri din ţară şi-au prezentat deja poziţia de susţinere şi au spus că Victor Ponta trebuie să rămână în funcţie şi să continue programul de guvernare. Alţii se pare că sunt rezervaţi în această privinţă.

Premierul s-a întâlnit, duminică, cu liderii partenerilor din Coaliție. El a vrut astfel să se asigure de sprijinul celorlalte partide din coaliţia de guvernare. La finalul întâlnirii, Victor Ponta a anunțat că nu intenționează să demisioneze din funcția de premier: „Demisia ar fi pentru mine şi familia mea cel mai simplu lucru, dar cred că schimbarea guvernului, a majorităţii parlamentare prin decizia unui singur procuror reprezintă un precedent îngrozitor şi nu vreau să fiu complice la aşa ceva. Nu suntem în criză politică, o ţară fără guvern şi fără majoritate parlamentară – aceea e o ţară în criză politică”.

JENNIFER LOPEZ ft. FRENCH MONTANA – I LUH YA PAPI!

8 iun.

SHANIA TWAIN – DON’T BE STUPID!

8 iun.

LORDE – TEAM!

8 iun.

BASTILLE – POMPEII!

8 iun.

IMAGINE DRAGONS – DEMONS!

8 iun.

%d blogeri au apreciat: