Arhiva | 6:55 pm

CEA DE-A 89 -ANIVERSARE A REGINEI ELISABETA A -II-A A REGATULUI UNIT AL MARII BRITANII A FOST SARBATORITA SAMBATA LA LONDRA PRINTR-O PARADA MILITARA!

13 iun.

Cea de-a 89-a aniversare a reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii a fost sărbătorită oficial sâmbătă la Londra printr-o paradă militară în cadrul căreia peste o mie de soldați îmbrăcați în uniforma tradițională de gală au mărșăluit prin centrul Londrei, relatează BBC și EFE.

Deși suverana britanică s-a născut la 21 aprilie, ziua sa de naștere este sărbătorită în public în a doua sâmbătă a lunii iunie, când vremea bună permite ca mai mulți oameni să ia parte la acțiunile organizate.

La parada numită ‘Trooping the Colour’ au fost expuse avioane din timpul celui de-al Doilea Război Mondial și aeronave de acrobație Red Arrows aparținând Forțelor Aeriene Regale Britanice.

Cu această ocazie, ducesa de Cambridge, Catherine, a apărut pentru prima dată în public după ce a născut, la 2 mai, cel de-al doilea copil, pe prințesa Charlotte.

Soția prințului William a parcurs drumul între locul desfășurării paradei, Horse Guards Parade, și Palatul Buckingham într-o trăsură, însoțită de Ducesa de Cornwall, Camilla, soția prințului Charles, și prințul Henry.

Regina, care a purtat un costum de culoare deschisă accesorizat cu o pălărie, s-a deplasat într-o altă trăsură, împreună cu soțul său, ducele de Edinburgh, îmbrăcat în uniformă militară.

Prințul Charles, colonel al gărzilor galeze, și fiul său William, colonel al gărzilor irlandeze, au defilat călare prin fața miilor de turiși și londonezi aflați pe ambele părți ale traseului.

Membrii familiei regale au ieșit apoi pe balconul Palatului Buckingham, apariție care urmează în mod tradițional după paradă.

Prințul George, fiul cel mare al lui William și Catherine, în vârstă de doi ani, a fost văzut la fereastră în timpul paradei și apoi s-a alăturat restului familiei regale pe balconul Palatului Buckingham pentru a viziona spectacolul aerian, fiind prima apariție la balcon a prințului. A fost, de asemenea, prima dată când regina a fost văzută la celebrările de ziua ei alături de moștenitorii săi pe linia de succesiune.

Trooping the Colour își are originea în pregătirile tradiționale de război din trecut, când toate steagurile erau arătate soldaților pentru ca aceștia să le recunoască în timpul luptelor. Celebrarea aniversării unui suveran britanic prin parada Trooping the Colour are loc din 1748, menționează BBC.

Este pentru a 63-a oară când regina Elisabeta a II-a a participat la o paradă de ziua de naștere, un record neegalat de niciun monarh. Soțul său, ducele de Edinburgh va împlini miercuri 94 de ani.

AGERPRES

REMEMBER. 25 DE ANI DE LA MINERIADA 13-15 IUNIE 1990!

13 iun.

Fenomenul ”Piața Universității” a debutat la 22 aprilie 1990, când, în urma mitingului electoral organizat de PNȚCD în Piața Aviatorilor, manifestanții constituie o baricadă și se ia hotărârea de a nu părăsi piața.

În zilele următoare, manifestația din Piața Universității ia amploare, organizându-se mitinguri de protest, la care participă studenți, intelectuali, elevi, funcționari, conduse de Asociația ”21 Decembrie”, Alianța Poporului, Grupul Independent pentru Democrație și Liga Studenților; se scandează ”Libertate”, ”Timișoara”, ”Cinste lor, eroilor”, ”Jos Iliescu”, ”Jos nomenclatura”, ”Jos comunismul”.

La 25 aprilie 1990, revendicările sunt concentrate într-o declarație a manifestanților, în care cereau scoaterea în afara legii, la fel ca și partidele fasciste, a oricărui partid de tip comunist, înlăturarea din funcțiile de conducere a celor care au făcut parte din nomenclatura și aparatul comunist între 1945-1989, cercetarea tuturor persoanelor care au aparținut celor două categorii menționate mai sus și trimiterea în judecată a celor care se fac vinovați de susținerea regimului distructiv din țară. În același timp, se susținea punctul 8 din Proclamația de la Timișoara.

La 20 mai 1990, au loc alegeri parlamentare și prezidențiale, primele de după evenimentele din decembrie 1989, care au fost câștigate de Ion Iliescu și FSN.

În ziua alegerilor, Guvernul condus de Petre Roman adresează un apel către manifestanții din Piața Universității. Manifestația continuă, dar și greva foamei susținută de peste 20 de demonstranți.

Spre sfârșitul lunii mai se lansează tot mai multe apeluri — atât din partea autorităților cât și din partea diverselor organizații neguvernamentale — pentru a se renunța la această formă de protest.

La 7 iunie, manifestanții din Piața Universității organizează un marș al tăcerii, în sprijinul greviștilor foamei, pe traseul Piața Victoriei — Televiziune. Cu acest prilej se transmite Guvernului un memoriu prin care se propune deschiderea dialogului dintre manifestanți și autorități.

Zona Piața Universității


Negocierile dintre reprezentanții Guvernului și cei ai manifestanților din 11 iunie sunt considerate eșuate, deși câțiva dintre greviștii foamei anunță că renunță la această formă de protest, atunci când Guvernul va da autorizația de înființare a unui post de televiziune independent. Concomitent, în Piața Victoriei, se desfășoară un miting neautorizat, prin care se susținea necesitatea dialogului cu greviștii foamei.

În jurul orei 21,30 câteva zeci de mii de oameni se aflau pe străzile Capitalei, în principal la Televiziune. Grupuri mari de demonstranți antiguvernamentali continuau să înconjoare clădirea TV. În centrul Capitalei au fost devastate magazine și localuri publice. Sediile Poliției Capitalei, Ministerului de Interne și al S.R.I. sunt atacate și se declanșează incendii. Din datele furnizate de Ministerul Sănătății, până la ora 23.55 au fost spitalizate, în urma incidentelor care au avut loc în București, 93 de persoane, din care 4 în stare gravă. S-au înregistrat 4 victime, două prin împușcare.

Ion Iliescu, președintele ales al României, face un apel radiotelevizat: ”Ne adresăm tuturor cetățenilor Capitalei, în numele democrației câștigate prin alegeri libere, să respingă, cu toată hotărârea, actele iresponsabile de violență și să sprijine organele de ordine în restabilirea situației de calm și legalitate”. Mai mult, comunicatul Guvernului vorbește despre acte de terorism legionar care trebuie stopate cu fermitate. Emisiunea postului public de televiziune este întreruptă din cauza conflictelor din clădire dintre manifestanți și forțele de ordine.

Zona Piața Universității


Dimineața de 14 iunie este marcată de venirea, la ora 4,30 minute, a două garnituri cu mineri. Ion Iliescu declara: ”am fost surprins să aflu că grupuri de cetățeni, în special grupuri de muncitori din alte orașe, printre care și minerii din Valea Jiului, au hotărât să vină în Capitală. Venirea lor nu mi se părea necesară dar nu aveam cum să o împiedic”.

La ora 6,00, în Piața Universității erau deja circa 10.000 de mineri, sosiți în cursul nopții din toate bazinele carbonifere ale țării. Minerii s-au organizat în trei puncte principale: în jurul Ministerului de Interne, Casei Centrale a Armatei și hotelului Intercontinental.

Modul lor de a ”face ordine” s-a concretizat în agresarea fie pe stradă, fie la locul de muncă, a numeroși studenți, intelectuali, elevi. Au fost devastate sediile unor partide politice, ale unor organe de presă, a fost atacată Universitatea. Ziarele și revistele România liberă, Dreptatea, Expres, 22, Baricada, au fost atacate și devastate.

Până la ora 6,00, în dimineața de 15 iunie, la unitățile sanitare din Capitală s-au prezentat, la camerele de gardă, un număr de 462 de persoane, acuzând diferite traumatisme survenite în timpul evenimentelor din zilele de 13-14 iunie.

După o scurtă discuție pe care președintele Ion Iliescu a avut-o, în jurul orei 15,00, la Pavilionul Expozițional din Piața Presei, cu liderii minerilor, și în timpul căreia acesta le-a mulțumit pentru acțiunea lor, a început îmbarcarea minerilor în autobuze și transportul lor spre Gara de Nord, unde, cu garnituri speciale de tren, vor părăsi Bucureștiul.

Din raportul semnat de procurorul general Gheorghe Robu și de ministrul de interne Doru Viorel Ursu a rezultat că în urma evenimentelor din 13-15 iunie 1990 au fost arestate 185 de persoane învinuite de infracțiuni precum ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniștii publice, pătrunderea fără drept în instituții ale statului, furt calificat în dauna avutului public etc.

Zona Piața Universității


Deși, potrivit datelor oficiale, șase persoane și-au pierdut viața în urma violențelor, patru dintre ele fiind împușcate, și mai multe fiind rănite, asociațiile victimelor mineriadelor susțin că numărul lor s-ar ridica la peste 100 de persoane. Bilanțul real al evenimentelor din vara lui 1990 rămâne, în continuare, incert.

La 17 septembrie 2014, România a fost condamnată definitiv de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) într-un dosar care vizează mineriada din 13-15 iunie 1990. Judecătorii CEDO au considerat că statul român nu a desfășurat o anchetă rapidă și eficace în ceea ce privește evenimentele de atunci.

La 9 februarie 2015, procurorul general al României, Tiberiu Nițu, a dispus infirmarea a trei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale din anul 2009, privind evenimentele din 13-15 iunie 1990, precum și redeschiderea urmăririi penale în acest caz.

AGERPRES

ADEVARUL GOL -GOLUT DESPRE GAULEITERUL NAZI KLAUS IOHANNIS: „MASON, SERVICIILE SECRETE GERMANE SI SERVICIILE SECRETE RUSESTI,PLUS LEGATURA CU GERMANIA SI RUSIA!”

13 iun.

Știm cu adevărat cine ne conduce? Avem cumva senzația că în fruntea României stă un om onest, devotat valorilor occidentale și dornic să schimbe țara în bine însă în spatele lui se află noile (sau vechile?) interese ruso-germane.
 
Werner Iohannis Klaus, pe numele său, un om simplu, primar sas de Sibiu cu părinți emigrați în Germania. Nimic complicat până acum. Povestea de abia acum începe.
 
Klaus Iohannis a fost instruit foarte bine de masonii germani, încă de când era tânăr. Aceștia l-au ”crescut” făcându-l primarul unuia dintre cele mai importante orașe românești, Sibiu, susține jurnalistul Ovidiu Zară. 
 
Iohannis a început de la a fi un simplu membru al masoneriei la un om cu relații puternice la vârf. În masonerie există o ierarhie bine stabilită, cercurile înalte fiind interzise membrilor simpli, care sunt niște simple unelte ale celor care dețin cu adevărat puterea. Iohannis se află în clipa de față undeva la mijloc, având în vedere că a început să dețină câteva secrete importante ca șef de stat.
 
Se spune că Iohannis se află pe coloana a V-a a masoneriei germane în România, iar după instalarea acestuia în fruntea Sibiului, masoneria germană a căpătat o voce tot mai puternică în Ardeal, și, încetul cu încetul, în toată țara.
 
Unul dintre oamenii de bază, om de afaceri și voce importantă din loja masonică nemțească, care l-a sprijinit pe Iohannis încă din primele minute ale sale în politică este domnul Steffan Mildner, coordonatorul biroului de consultanță româno-germană din Sibiu și personaj-cheie în afacerea retrocedărilor din centrul istoric al orașului.
 
Iohannis a intrat rapid în atenția oamenilor de afaceri nemți în România, fiind naș de cununie al lui Andreas Huber, cel care se ocupă de afacerile Opel din țara noastră.
 
Potrivit legilor masonice, Iohannis are un jurământ pe care îl spune de fiecare dată la întâlnirile de taină, ce sună în felul următor: 1) “Multimea este oarba si de aceea poate fi atat de usor manipulata”
 
2) “Prin haos la ordine”
 
3) “Politica si morala nu trebuie sa aiba nimic comun”
 
4) “Dreptul constra in forta”
 
5) “Scopul masonic isi justifica intotdeauna mijloacele”
 
6) “Dreptul trebuie sa fie al celui mai tare
 
7) “Libertatea este o idee himerica”
 
8) “Oamenii politici sunt niste papusi de paie in mainile maestrilor”
 
9) “Nevoia painii zilnice ii dreseaza gradat pe oameni”
 
– mai spune jurnalistul Ovidiu Zară.
 
În ultima perioadă, masoneria germană are relații tot mai bune cu serviciile secrete rusești, deși în Al Doilea Război Mondial se bombardau de moarte. Afacerile cu mașini și gaze îi țin apropiați pe nemți, prin masoneri, și ruși, prin serviciile secrete, iar dovada acestui fapt este relația tot mai excelentă dintre Berlin și Moscova (a se vedea cu câtă bucurie se afișează în public Angela Merkel și Vladimir Putin când se văd – iar analiștii politici susțin că nu este vorbă de prefăcătorie la mijloc).
 
Daniel Sebastian Yaskin Lafayette

BIOGRAFIA NEROMANTATA A MAFIOTULUI TRAIAN BASESCU SI A REGIMULUI SAU !

13 iun.

https://scrisorideadio.files.wordpress.com/2012/07/zeus1.jpg

► Racolat de Securitate în 1973, pe când era elev al Institutului de Marină.

► În data de 8 martie 1989 este rechemat în ţară de la Anvers, unde conducea Agenţia Economică NAVROM, fiind acuzat de nereguli grave în administrarea fondurilor agenţiei.

► Din 1984 a fost trecut în reţeaua Centrului de Informaţii Externe din Departamentul Securităţii Statului unde a lucrat cu ofiţerul Silvian Ionescu din cadrul Direcţiei I.

► Cercetat penal fiind acuzat că în perioada 1991-1992 când a fost ministru al Transporturilor, jumătate din flota comercială a României ”a dispărut”, rezultând un prejudiciu de 324,5 milioane dolari.

► În anul 2001 figura printre acţionarii persoane fizice la Banca Comercială Unirea alături de şeful Direcţiei de Supraveghere Bancară

Nicolae Cinteza şi de Cristian Burci, patronul de la Prima TV.

► În data de 26 aprilie 2010 a semnat decretul prezidenţial 448, cu prilejul Zilei Veteranilor de Război, prin care l-a decorat pe fostul şef al Miliţiei şi Securităţii, George Homoştean.

► Traian Băsescu (n. 4 noiembrie 1951, Basarabi, azi Murfatlar, judeţul Constanţa ) este un politician român, actualul preşedinte al României.

► Până în decembrie 2004 a fost liderul Partidului Democrat. Între 2000 şi 2004 a fost primar al Bucureştiului. În 2004 a candidat pentru preşedinţie din partea Alianţei D.A. (PNL-PD), câştigând alegerile şi devenind preşedinte al României. În 2009 a candidat din nou pentru preşedinţie din partea PD-L, câştigând alegerile şi rămânând în funcţia de preşedinte.

Originea:

► Traian Băsescu s-a născut ca fiu al ofiţerului Dumitru Băsescu , fost muncitor, recrutat de Partidul Comunist Român pentru cariera militară. Conform declaraţiei senatorului Sergiu Nicolaescu, Dumitru Băsescu a fost la Sibiu coleg de şcoală militară cu Victor Stănculescu şi Vasile Milea, avansaţi în timpul regimului comunist la gradul de general, cu funcţii cheie în guvernul Constantin Dăscălescu. Dumitru Băsescu a decedat în anul 2002 , iar soţia acestuia, Elena Băsescu, născută în 1928 a decedat în anul 2010.

STUDII ŞI ACTIVITATE TIMPURIE:

<http://www.badpolitics.ro/wpcontent/uploads/2011/01/Băsescu_informator.jpg> Băsescuinformator150x150 TraianBăsescu

► TRAIAN BĂSESCU a fost racolat de Securitate în 1973, pe când era elev al Institutului de Marină întocmindu-i-se dosarul personal nr. 3990/09-11-1973.

► Până la terminarea studiilor în 1976 a fost colaborator al lucrătorilor din Direcţia a IV- a de Contrainformaţii Militare. (A nu se confunda cu Direcţia a III-a de Contraspionaj!)

► În această calitate elevul militar BĂSESCU TRAIAN avea obligaţia să informeze organele de Securitate despre modul în care se desfăşurau activităţile specifice în Institut, despre comportamentul şi atitudinea colegilor şi ale cadrelor didactice atât în cadrul activităţilor specifice, cât şi în particular.

► La terminarea studiilor, Direcţia a IV-a de Contrainformaţii Militare a încetat legatura cu colaboratorul BĂSESCU TRAIAN , dosarul personal al acestuia fiind transferat la Inspectoratul Judeţean Constanţa al Ministerului de Interne, Departamentul Securităţii Statului, cu adresa nr. 00151392/29- 09-1976.

► După absolvirea Institutului de Marină, TRAIAN BĂSESCU este încadrat ca ofiţer la Întreprinderea de Exploatare a Flotei Maritime NAVROM Constanţa.

► În această calitate TRAIAN BĂSESCU este preluat ca informator sursă de către lucrătorii Biroului de Securitate Port Constanţa, condus la acea vreme de Col. Dumitru Nicuşor.

► De folosirea ofiţerului de marină TRAIAN BĂSESCU s-a ocupat direct locotenentul major de Securitate Mihai Avramides care organiza contacte cu acesta înainte de plecarea în cursă şi la întoarcere. La aceste întâlniri participa de regulă şi şeful lui Avramides, Dumitru Nicuşor, care însă se întâlnea şi separat cu TRAIAN BĂSESCU.

► În calitatea sa de ofiţer de marină, TRAIAN BĂSESCU dădea informaţii cu privire la starea de spirit a echipajului, temele de discuţie abordate de membrii echipajului, activităţile şi contactele pe care membrii echipajului le aveau în porturi, în timpul escalelor, activităţi de contrabandă şi speculă, dar şi despre eventuale aprecieri sau comentarii făcute de membrii echipajului cu privire la conducerea superioară de partid şi de stat.

► De menţionat faptul că deşi în acea perioadă era valabil ordinul conform căruia membrilor PCR nu li se puteau lua informaţii scrise, locotenentul major Avramides, care avea o experienţă redusă în munca de Securitate, el provenind din sistemul penitenciarelor, a cerut şi a obţinut de la informatorul TRAIAN BĂSESCU mai multe note scrise pe care le-a depus la dosarul acestuia, nr 3990/1973.

► In jurul anului 1980, Mihai Avramides s-a întors, la cerere, la Direcţia Penitenciarelor.

► După plecarea lui Avramides din cadrul Biroului de Securitate Port Constanţa, TRAIAN BĂSESCU a continuat să fie prelucrat informativ de ofiţerii Roşioru Ioan şi Deacu Constantin, tot sub coordonarea şefului biroului, Dumitru Nicuşor.

<http://www.ziare.com/Băsescu/presedinte/Băsescu-l-a-decorat-pe fostul-sef-al-militiei-si-securitatii-george-homostean-1016977>

► Dumitru Nicuşor a trecut după 1989 în SRI, ajungând General, şef al Secţiei SRI Constanţa şi apoi şeful Centrului Operativ Zonal Dobrogea. TRAIAN BĂSESCU a susţinut în 1981 examenul de Comandant, care a fost o simplă formalitate, a durat numai 5 minute, după care a primit comanda navei Arges.

► În acea perioadă era de notorietate în rândul colegilor săi susţinerea de care acesta se bucura.

► În jurul anului 1984 informatorul TRAIAN BĂSESCU a fost trecut în reţeaua Centrului de Informaţii Externe din Departamentul Securităţii Statului unde a lucrat cu ofiţerul Silvian Ionescu din cadrul Direcţiei I.

► În 1987 TRAIAN BĂSESCU este numit şef al Agenţiei Economice NAVROM din Anvers, Belgia, unde îşi desfăşoară activitatea sub directa coordonare a lui Silvian Ionescu care conducea la acea dată Serviciul I (Belgia-Olanda – Luxemburg) din Direcţia I a CIE. Silvian Ionescu: Ofiţer în cadrul D.S.S./U.M. 0544/U.M. 0201 (unitatea de linie care răspundea informativ de Europa de vest). Funcţia deţinută, ofiţer specialist I.

► În 1982 este readus în ţară (în unitatea de linie) şi promovat în funcţia de şef serviciu. Până în 1989, făcea obiectul urmăririi contrainformative a U.M. 0195.

► Legătura Băsescu – Silvian Ionescu datează înaintea anului 1982 (când Silvian se afla la post). Ca informator DIE, pregătirea se făcea la Centrul de Pregătire Brăneşti (nu aveau nimic comun cu Şcoala MI de la Băneasa). Dacă funcţia de comandant de navă era atribuită DIA, DIE coordona misiunile externe (de aici coordonarea din partea lui Silvian). În consecinţă, ca ofiţer DIA putea face pregătirea la centrul de pregătire al MApN de la Băneasa.

► Transferul dosarului de informator de la Direcţia a IV-a la Direcţia a II-a (avea în competenţă Marina Comercială) pune în fapt lipsa valorii ca sursă a acestui personaj.

► În această perioadă TRAIAN BĂSESCU a transmis preponderent informaţii de interes economic cu privire la activităţile din porturile maritime Anvers şi Roterdam, dar şi informaţii cu privire la echipajele navelor care acostau în aceste porturi, precum şi informaţii despre membrii personalului diplomatic român din ţările respective.

► În vara anului 1988, TRAIAN BĂSESCU a fost retras temporar de la Anvers pentru a participa la un instructaj care a durat două luni şi s-a desfăşurat la Şcoala de ofiţeri MI de la Băneasa.

► În 22 decembrie 1989, ofiţerul de Securitate Silvian Ionescu, cel care l-a avut în subordine pe TRAIAN BĂSESCU, s-a infiltrat printre revoluţionarii din faţa Comitetului Central, a intrat în anturajul lui Dan Iosif şi ulterior al lui Gelu Voican Voiculescu şi în ianuarie 1990 a fost numit Secretar Executiv al FSN.

► La începutul anului 1989 în ascensiunea profesională a lui TRAIAN BĂSESCU intervine o sincopă.

► Pe 8 martie 1989 este rechemat în ţară , fiind acuzat de nereguli grave în administrarea fondurilor NAVROM.

► TRAIAN BĂSESCU a fost sancţionat pentru că a autorizat, fără aprobarea NAVROM Constanţa, o plată suplimentară de 300.000 de franci belgieni pentru lucrările de reparaţii efectuate la nava Zimnicea în ianuarie 1989. Sancţiunea primită s-a datorat, mai ales, faptului că TRAIAN BĂSESCU a decis ca lucrările de reparaţii să fie executate de Şantierul Naval Belliard din portul Anvers, deşi existau oferte de execuţie a lucrărilor, mult mai ieftine, din partea altor şantiere navale din acelaşi port.

► În perioada ianuarie-martie 1989 TRAIAN BĂSESCU a trimis numeroase note informative şi rapoarte în ţară încercând să-şi justifice deciziile, dar şi lansând acuze grave şi neîntemeiate la adresa Comandantului navei Zimnicea.

► Datorită gravităţii excepţionale a faptelor de care a fost acuzat, ţinând cont de legislaţia din acea vreme, numai susţinerea din partea Securităţii poate explica faptul că TRAIAN BĂSESCU a fost sancţionat doar administrativ, şi nu a suportat şi rigorile legii. El a fost chiar menţinut ca angajat al NAVROM Constanţa, fără să mai primească însă nici o însărcinare până la Revoluţie.

► Imediat după Revoluţie, TRAIAN BĂSESCU a fost numit Director General al Inspectoratului de Stat al Navigaţiei Civile din Ministerul Transporturilor.

► Pentru a obţine această funcţie foarte importantă, TRAIAN BĂSESCU s-a bucurat de recomandarea şi susţinerea secretarului executiv al FSN Silvian Ionescu, dar şi ale vechiului său prieten, Călin Marinescu, zis Shogunul, pe atunci Preşedinte al CFSN Constanţa.

  1. ADMINISTRATORUL

► În cei 21  ani care au trecut de la Revoluţie, TRAIAN BĂSESCU a ocupat în permanenţă funcţii administrative, cu o singură excepţie, perioada 1993-1996.

► În tot acest timp, TRAIAN BĂSESCU a reuşit să îşi creeze o imagine de om gospodar, de bun administrator, folosindu-şi exclusiv calităţile de comunicator şi de manipulator al opiniei publice pentru că rezultatele efective obţinute de TRAIAN BĂSESCU în administraţie sunt dezastruoase.

► Perioada am prezentat-o mai sus, iar în continuare vom prezenta o sinteză a activităţii lui TRAIAN BĂSESCU în funcţii administrative, care demonstrează, că episodul cu  SINCOPĂ din CV-ul său, nu a fost un simplu accident.

► Imediat după Revoluţie TRAIAN BĂSESCU a urcat rapid în funcţie de la Director în Minister, la Subsecretar de stat şi de la începutul anului 1991, la Ministrul al Transporturilor.

► În aceşti trei ani 1990-1992, TRAIAN BĂSESCU a ignorat complet problemele reale din transporturile româneşti şi anume starea proastă a drumurilor (nici un kilometru de şosea nu a fost modernizată în aceşti trei ani), diminuarea alarmantă a traficului de persoane şi mărfuri pe CFR, concomitent cu scumpirea exagerată a acesui tip de transport, starea deplorabilă a flotilei TAROM ( excepţie făcând cele două aeronave Airbus cumpărate de Petre Roman, într-o afacere din care s-a încasat un comision de 1,3 milioane dolari).

► Dar această perioadă va rămâne în memoria colectivă ca perioada în care a dispărut mai mult de jumătate din flota maritimă a României, cealaltă parte dispărând şi ea în a doua perioadă de ministeriat al lui TRAIAN BĂSESCU, cu aportul determinant al FPS-ului condus de Sorin Dimitriu şi Radu Sârbu.

Dispariţia flotei române a însemnat una dintre cele mai oneroase afaceri de după Revoluţie care s-a soldat cu pierderi de sute de milioane de dolari pentru statul român, dar şi cu câştiguri pe măsură pentru cei implicaţi direct.

► Alături de TRAIAN BĂSESCU au fost inculpate alte 80 de persoane, printre care alţi doi foşti Miniştri ai Transporturilor, Radu Sârbu fostul Preşedinte al FPS, etc.

Dintre toţi aceştia numai TRAIAN BĂSESCU refuză să se prezinte în faţa justiţiei, tocmai pentru că ştie că, deşi nu a semnat nici un act pentru vânzarea vreunei nave, el este cel care a orchestrat toată această uriaşă operaţiune care a dus la dispariţia efectivă a flotei române. 

Tot TRAIAN BĂSESCU este cel care a creat la începutul anului 1990 o vastă reţea alcătuită din înalţi funcţionari din Ministerul Transportului în fruntea cărora s-a aflat bunul său prieten Călin Marinescu (Shogunul), dar şi din firme româneşti şi mai ales străine care au obţinut sute de milioane de dolari din exploatarea şi valorificarea flotei române.

Una dintre cele mai cunoscute componente ale acestei uriaşe operaţiuni de spoliere a avuţiei naţionale a fost afacerea Petromin- Klaveness (Norvegia) prin care 18 dintre cele mai moderne nave româneşti au fost făcute practic cadou firmei norvegiene care la data semnării contractului cu Petromin, era în pragul falimentului, mai având în dotare doar câteva vrachiere şi nave multifuncţionale.

► Este de remarcat faptul că în urma afacerii Petromin Klaveness TRAIAN BĂSESCU nu a primit numai recompense de ordin material ci a obţinut şi diploma de absolvent al cursurilor Avansate de Management în Industria Transportului Maritim ale Academiei Norvegiene, ca bursier al statului norvegian.

► Întregul rechizitoriu care a stat la baza inculpării lui TRAIAN BĂSESCU şi a complicilor lui este public şi poate fi studiat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

► De altfel ancheta în cazul Flota a început încă din timpul regimului Constantinescu, în 2000 secretarul de stat din Ministerul Justiţiei, G. Mocuţă trimiţând la Camera Deputaţilor înştiinţarea cu privire la începerea urmăririi penale.

În perioada 1996-2000 TRAIAN BĂSESCU a fost din nou numit Ministrul Transportului.

► În acest interval de timp s-a realizat un singur lucru: asfaltarea unor

şosele naţionale care ajunseseră într-un grad de degradare extrem.

Reabilitarea acestor şosele s-a făcut cu banii cetăţenilor care au fost

obligaţi să plătească celebra taxă BĂSESCU, bani care au ajuns în

conturile firmelor apropiate lui TRAIAN BĂSESCU şi PD-ului.

Tot atunci TRAIAN BĂSESCU a definitivat, cu ajutorul FPS-ului înstrăinarea flotei române şi a adus, tot împreună cu FPS-ul, TAROM- ul în pragul falimentului.

► SNCFR-ul a fost divizat în mai multe companii, dar asta nu a dus la

eficientizarea activităţii, ci doar la distribuirea de funcţii de directori mai multor clienţi politici, compania rămânând în toată această perioadă pe primul loc pe lista datornicilor la bugetul statului şi regia cu cele mai mari pierderi din exploatare.

► De asemenea, în perioada 1996-2000, SNCFR a constituit alături de Petrom, Renel şi Sidex, principala cale de drenare a fondurilor publice către clientela politică a coaliţiei aflată la putere.

► Cea mai cunoscută mostră de jaf a banului public a fost reabilitarea

autostrăzii Bucureşti-Piteşti. Lucrările au costat circa 100.000.000 dolari, din care 53,1 milioane dolari credit BERD, iar 44 milioane dolari de la Guvernul României. La doar o lună de la darea în folosinţă a autostrăzii, s-a prăbuşit un pod peste un canal de colectare a apelor, iar după 3 luni covorul asfaltic a început să se desprindă aşa încât după 6 luni gropile acopereau cea mai mare parte din suprafaţa autostrăzii, făcând imposibilă circulaţia şi impunând angajarea unor noi lucrări de asfaltare.

► Între 2000 – 2004, activitatea lui TRAIAN BĂSESCU de Primar General al Capitalei nu a dus la finalizarea nici unuia dintre programele necesare Bucureştilor, deşi multe din aceste programe au fost subiecte de campanie electorală. Curăţenia oraşului, asfaltarea şi reabilitarea străzilor, fluidizarea circulaţiei, reabilitarea reţelei de apă şi canalizare, construcţia de locuinţe sociale, repararea şcolilor, toate sunt bile negre pentru Primarul General al Capitalei după patru ani de mandat.

3. POLITICIANUL

► TRAIAN BĂSESCU şi-a început activitatea politică, în 1991 când a fost numit Ministru al Transporturilor în Guvernul Român.

În 1992, când s-a produs scindarea FSN în două tabere, în jurul lui Ion Iliescu şi în jurul lui Petre Roman, TRAIAN BĂSESCU a ales tabăra Roman.

Adevărata afirmare politică a lui TRAIAN BĂSESCU a început însă în 1996. Cu câteva luni înaintea alegerilor parlamentare din noiembrie 1996, când fiind acuzat de adversarii politici că este principalul vinovat pentru dispariţia flotei, a făcut un gest foarte spectaculos, demisionând din funcţia de Deputat, renunţând astfel la imunitatea parlamentară şi punându-se la dispoziţia justiţiei.

► În realitate acest demers politic, care i-a atras foarte multă simpatie în rândurile electoratului, a fost foarte bine calculat, TRAIAN BĂSESCU ştiind foarte clar că timpul scurt rămas până la alegeri, nu permitea organelor de anchetă să definitiveze un dosar extrem de amplu cum era şi este dosarul Flota.

Mai mult decat atât, TRAIAN BĂSESCU a obţinut numirea ca Director de campanie electorală al lui Petre Roman, şi primul loc pe lista de candidaţi ai PD pentru Camera Deputaţilor în judeţul Vaslui.

În acest mod TRAIAN BĂSESCU şi-a asigurat o altfel de imunitate, ştiind foarte bine că nici un organ de anchetă nu va avea curajul să-l aresteze pe directorul campaniei electorale ale unuia din primii trei candidaţi la Preşedenţie, şi pe unul dintre cei mai mediatizaţi candidaţi ai opoziţiei din acea vreme, în condiţiile în care toate sondajele indicau că PD-ul va participa la guvernare după alegerile din 1996. TRAIAN BĂSESCU a considerat că acţionând astfel are şanse să închidă o dată pentru totdeauna chestiunea Flota atât din punct de vedere mediatic cât şi juridic.

► După alegerile din 1996, TRAIAN BĂSESCU este numit Ministru al Transporturilor în Guvernul Ciorbea.

► Activitatea ca Ministru a lui TRAIAN BĂSESCU din perioada 1997-2000 am prezentat-o sintetic mai sus, dar foarte importantă a fost activitatea politică a acestuia din perioada respectivă.

Iniţial TRAIAN BĂSESCU s-a plasat în rândurile baronilor PD, alături de Victor Babiuc, Radu Berceanu, Bogdan Niculescu-Duvaz, Alexandru Sassu, oameni care au constituit trupa de şoc a lui Petre Roman în disputa cu adversarii politici din PDSR, dar şi din CDR.

► TRAIAN BĂSESCU s-a remarcat rapid ca vârful de lance al PD-ului, în lupta cu colegii din coaliţie.

► Prima victorie importanta a fost schimbarea Primului Ministru Victor Ciorbea, în primăvara anului 1998, acţiune începută de TRAIAN BĂSESCU în decembrie 1997 prin declanşarea crizei guvernamentale.

► TRAIAN BĂSESCU a ştiut să exploateze foarte bine această victorie, asigurându-şi o imagine de luptător pe scena politică românească, locul doi în partid, dar mai ales locul doi în Guvernul condus de Radu Vasile.

► Din acest moment şi până la alegerile din 2000 TRAIAN BĂSESCU a susţinut în permanenţă o stare de conflict în cadrul coaliţiei de guvernare, iniţiind dispute cu colegii de Guvern, dar şi cu alţi lideri ai partidelor aflate la putere,Valeriu Stoica, Radu Sârbu, Andrei Marga, Nicolae Noica, Traian Remeş, Varujan Vosganian, Ion Diaconescu, Emil Constantinescu, Mugur Isărescu, Theodor Stolojan etc.

► TRAIAN BĂSESCU a reuşit în acest mod să-şi creeze o notorietate foarte mare, fiind zilnic prezent pe micul ecran, şi pe prima pagină a ziarelor, dar şi o imagine de personaj politic fără scrupule, rău de gură, pus în permanenţă pe harţă şi care nu se dă în lături de la nimic pentru a-şi atinge scopurile.

La începutul anului 2000, în vizorul său a intrat şi Petre Roman cu care a avut mai multe dispute publice, alimentând astfel ideea că el, TRAIAN BĂSESCU este de facto numărul unu în partid şi pregătind debarcarea lui Petre Roman din fruntea PD. În acest context trebuie privită şi strategia adoptată de TRAIAN BĂSESCU înainte de alegerile locale din 2000 când, deşi a fost solicitat să candideze la Primăria Capitalei de către Petre Roman, încă din februarie 2000, a refuzat în nenumărate rânduri, dar în paralel a încurajat desemnarea de către PD a unui candidat lipsit de orice şansă. Pe acest fond, când după apariţia mai multor sondaje de opinie dezastruoase pentru PD, insistenţele pentru a accepta să candideze au crescut, TRAIAN BĂSESCU a acceptat să se înscrie în cursă pe 5 mai 2000, exact în ultima zi în care se mai acceptau candidaturile.

► Prin această manevră TRAIAN BĂSESCU şi-a creat imaginea de salvator al Partidului Democrat, demarând practic acţiunea de înlăturare a lui Petre Roman din funcţia de Preşedinte PD.

► Pentru aceasta s-a autoimpus ca Director al campaniei electorale a lui Petre Roman, poziţie din care l-a sabotat pe acesta sistematic, asta făcând ca P. Roman să obţină în toamna anului 2000 de 3 ori mai puţine voturi decât PD, partidul pe care Roman îl reprezenta. Este de notorietate faptul că mai mulţi şefi de filiale ale partidului au fost sunaţi de TRAIAN BĂSESCU care le-a cerut să se concentreze exclusiv pe campania parlamentară, în detrimentul celei prezidenţiale a lui Petre Roman.

► Apoi în anul 2001 s-a folosit de liderii din PD Berceanu, Duvaz, Sassu, Simona Marinescu pentru a obţine voturile congresului PD, înlocuindu-l astfel din funcţia de Preşedinte PD pe Petre Roman.

La acelaşi congres, imediat după ce a fost numit Preşedinte al PD, şi-a sacrificat aliaţii amintiţi mai sus, niciunul dintre ei nemai obţinând

funcţiile promise în conducerea PD.

 

De atunci toţi liderii marcanţi ai PD, cu excepţia lui Radu Berceanu au părăsit partidul condus de TRAIAN BĂSESCU din cauza stilului dictatorial pe care acesta l-a impus în conducerea partidului.

► În perioada 2001-2004 TRAIAN BĂSESCU şi-a folosit poziţia de Primar General al Capitalei pentru a-şi impune o nouă imagine publică, aceea de unic adversar al partidului de guvernământ, pregătindu-şi astfel ascensiunea spre cea mai înaltă demnitate în stat, funcţia de Preşedinte al României.

► Lansarea acestei adevărate campanii a fost făcută de TRAIAN BĂSESCU printr-o declaraţie care-i defineşte stilul de a face politica, acuzându-l pe Adrian Nastase.

În continuare TRAIAN BĂSESCU a purtat un război de gherilă cu Adrian Năstase, război care pe fondul nemulţumirilor sociale şi al deteriorarii imaginii PSD i-a atras o simpatie tot mai largă în rândurile populaţiei.

► În final singurul obstacol în faţa nominalizării sale ca reprezentant al Alianţei PNL-PD în cursa prezidenţială l-a reprezentat Theodor Stolojan, candidatul desemnat al alianţei.

► TRAIAN BĂSESCU a reuşit, să-l determine pe acesta să se retragă din cursă pentru Preşedenţia României şi din viaţa politică, cu numai trei săptămâni înaintea campaniei electorale, în urma unei intense acţiuni de constrângere, de manipulare şi de şantajare a lui Theodor Stolojan.

4. AFACERISTUL

În întreaga sa activitate, TRAIAN BĂSESCU a fost călăuzit de două ţeluri: ascensiunea în ierarhia socială şi înavuţirea.

► Dacă pentru atingerea primului ţel s-a folosit de relaţia privilegiată cu Securitatea până în 1989 şi de activitatea politică ulterior, pentru înavuţire a considerat că orice metodă este permisă.

► În continuare vă vom prezenta numai o parte din afacerile necurate care au creat bunăstarea familiei BĂSESCU.

► În 10-01-1980 lui TRAIAN BĂSESCU, pe atunci ofiţer angajat la

Întreprinderea de Exploatare a Flotei Maritime NAVROM Constanţa , i s-a repartizat din fondul locativ de stat un apartament cu 4 camere plus dependinţe, situat în Aleea Zmeurei nr. 2, bl. U, sc. A. Cum la acea dată familia sa se compunea din soţie şi un copil, repartizarea s-a făcut cu încălcarea normelor legale în vigoare pentru că avea dreptul la doar 2 camere.

► În 26-05-1992 TRAIAN BĂSESCU a cumpărat locuinţa respectivă, pe baza contractului nr. 1415 achitând pe loc suma de 140.000 de lei.

În 10 ianuarie 1991, Primăria Capitalei, cu adresa nr. 118053, a pus la dispoziţia Ministerului Transporturilor apartamentul nr. 4 din strada Argentina nr. 2, bl.12, et. 2 (Piaţa Victoriei). Acest apartament a fost ocupat de TRAIAN BĂSESCU.

► În 22.08.1991, TRAIAN BĂSESCU a renunţat la apartamentul din strada Argentina şi a primit în aceeaşi zi, cu aprobarea lui Petre Roman, repartiţie pentru imobilul de lux din Bulevardul Aviatorilor nr. 57 prin comunicarea Secretariatului General nr. 15/4086/1991. În baza acestor acte, ICRAL Herăstrău a întocmit contractul de închiriere 60165 din 28 august 1991.

► Aşa cum rezulta din Adresa 1888 din 21 iulie 1991 a Ministerului Transporturilor, la acea dată TRAIAN BĂSESCU îşi avea domiciliul stabil în Constanţa . În aceste condiţii, conform Legii 5/1973 nu i se putea repartiza o locuinţă într-o altă localitate cu încheierea contractului pe durată nedeterminată (putea beneficia, eventual, doar de o locuinţă de serviciu).

► Contractul de închiriere pentru imobilul din Bulevardul Aviatorilor nr. 57 era nul de drept deoarece – conform Legii 5/1973 – o persoană fizică nu putea deţine, în acelaşi timp, două locuinţe proprietate de stat.

Astfel, dacă TRAIAN BĂSESCU împreună cu familia şi-ar fi stabilit domiciliul în Bucureşti, înainte de a i se încheia contractul pentru imobilul din Bulevardul Aviatorilor, ar fi trebuit să facă dovada că a predat apartamentul din Constanţa, Aleea Zmeurei, dar aşa cum am arătat, acest apartament nu numai că nu a fost predat statului,  ci a fost chiar cumpărat de TRAIAN BĂSESCU un an mai târziu.

► În 1997 motivând că imobilul din Bulevardul Aviatorilor nr. 57 este revendicat de foştii proprietari, TRAIAN BĂSESCU a solicitat în calitate de Ministru al Transporturilor atribuirea unei locuinţe de protocol. RAAPPS i-a repartizat pentru perioada mandatului de ministru locuinţa din B-dul Mareşal Prezan nr. 4.

În realitate, Primarul General al Capitalei nu numai că nu a părăsit imobilul din B-dul Aviatorilor nr. 57, dar, în 1998, Direcţia de Administrare a Fondului Imobiliar i-a prelungit contractul de închiriere până în 2004.

► Chiriaş la propria Primărie, in vila din B-dul Aviatorilor nr. 57, TRAIAN BĂSESCU a solicitat RAAPPS, în 2000, prelungirea contractului de închiriere pentru apartamentul din B-dul Mareşal Prezan nr. 4. Solicitarea Primarului General nu era una legală, întrucât pierduse calitatea de demnitar, dar la intervenţia ministrului PSD, Şerban Mihăilescu, RAAPPS i-a prelungit contractul de închiriere.

În 9 august 2000, TRAIAN BĂSESCU a cumpărat un teren intravilan de 3.700 de metri pătraţi, situat în Aleea Privighetorilor, pe care a plătit pe loc 1.483.244.000 lei. O adevărată afacere, având în vedere că a reuşit să achiziţioneze cu numai 50.000 de dolari un teren de 3.700 de metri pătraţi în Băneasa, cumpărând cu 13 dolari metrul pătrat de teren, care în ofertele agenţiilor imobiliare era cotat la peste 100 de dolari.

 

Cel care i-a vândut lui TRAIAN BĂSESCU terenul din Băneasa la acest preţ derizoriu este Costel Căşuneanu, om de afaceri care avea peste 100 de TIR-uri, o fabrică de parchet, o benzinărie şi o staţie de service auto în comuna Oituz.

► Explicaţia acestei afaceri imobiliare este că pe vremea când era ministru al Transporturilor, Traian Băsescu i-a facilitat lui Căşuneanu (pe spinarea românilor) obţinerea de autorizaţii de transport complet scutite de taxe pe destinaţiile Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia si Franţa.

► La sfârşitul anului 2003 TRAIAN BĂSESCU a vândut terenul din Băneasa pe care-l achiziţionase şi a cumpărat o vilă pe şoseaua Bucureşti-Ploieşti pentru care a achitat pe loc suma de 280.000 de dolari.

► TRAIAN BĂSESCU a trecut-o în mod fictiv pe numele fiicei sale Ioana, pentru a nu fi obligat să justifice în faţa legii provenienţa banilor cu care a achiziţionat- o.

TRAIAN BĂSESCU mai deţine un apartament de 370 de metri pătraţi într-o vilă de lux în zona Foişorul de Foc din Bucureşti, pe strada Ştefan Mihăileanu, nr. 2, achiziţionat în 2002 şi achitat pe loc.

În 1994 TRAIAN BĂSESCU a înfiinţat împreună cu alţi patru asociaţi firma Triton Company, la care el deţine 20% din acţiuni.  La această firmă asociat şi administrator este Ionescu Dumitru, cel care i-a precedat lui TRAIAN BĂSESCU în funcţia de şef al Agenţiei Economice NAVROM din Anvers şi fost ofiţer de Securitate. Cenzorul permanent al firmei Triton Company este Nicolae Vărzaru, fost contabil al Clubului Dinamo, implicat în fraudarea Clubului alături de Vasile Ianul.

Triton Company a fost înfiinţată la un an după Triton Grup SRL, firma care îi are ca asociaţi pe ofiţerul acoperit Ionescu Dumitru şi pe Brânză Paul, un alt prieten foarte bun al lui TRAIAN BĂSESCU. Brânză Paul este şi el asociat cu TRAIAN BĂSESCU la Triton Company , unde este şi administrator.

► O altă firmă la care TRAIAN BĂSESCU era de data aceasta asociat unic şi care era administrată de soţia sa Maria este M.T. Vega Transport SRL, firmă care a fost înfiinţată în 1996 şi aparent, nu a funcţionat niciodată.

► TRAIAN BĂSESCU a declarat întotdeauna că veniturile sale provin dintr-o afacere cu îngheţată: Prod Cros SRL, la care asociat nu este el, ci soţia lui, Maria Băsescu, cu 20% de procente din beneficii şi pierderi şi fratele lui, Mircea Băsescu, cu 39% de procente din beneficii şi pierderi.

Firma Prod Cros SRL a achiziţionat în 1994 fabrica de îngheţată, printr-un credit extern luat prin Banca Agricolă, credit pe care nu l-a rambursat în totalitate, restanţele de plată fiind ulterior preluate la datoria de stat(plătite ulterior de români)

► Cea de a patra firmă a familiei BĂSESCU, AMC Cros SRL, este o firmă de produse lactate, care o are ca acţionar pe Maria Băsescu, cu 20% din profit şi pierderi. Această firmă a fost înfiinţată, în 1994, odată cu Prod Cros SRL, de către Maria Băsescu şi Mircea Băsescu.             Familia BĂSESCU deţine exact aceleaşi procente ca la Prod Cros SRL: Maria Băsescu 20% şi Mircea Băsescu 39%. Ceilalţi acţionari sunt, la fel ca la Prod Cros SRL, cei doi oameni de încredere ai lui TRAIAN BĂSESCU: Anca Ivaşcu 39% şi Dumitru Scăiceanu 2%. Anca Ivaşcu este sora lui Aurelian Ivaşcu, membru PSD, consilier local la Constanţa , apropiat al lui Radu Mazăre.

► TRAIAN BĂSESCU a introdus-o pe Anca Ivaşcu şi între acţionarii de la Aliment Murfatlar SRL, unul dintre principalii sponsori ai campaniei electorale a Partidului Democrat şi a lui TRAIAN BĂSESCU.

► În anul 2001 TRAIAN BĂSESCU figura printre acţionarii persoane fizice la Banca Comercială Unirea alături de şeful Direcţiei de Supraveghere Bancară Nicolae Cinteza, şi de Cristian Burci, patronul de la Prima TV, ca acţionar majoritar figurând un grup de firme ruseşti.

<http://www.crji.org/news.php?id=83&l=1>

►Bilanţurile oficiale depuse de toate aceste firme la Registrul Comerţului nu justifică nici pe departe investiţiile imobiliare ale familiei BĂSESCU şi asta explică de ce fostul Primar General încearcă să-şi camufleze averea trecând-o pe numele rudelor.

►La fel de greu de justificat însă sunt şi cheltuielile exorbitante făcute

de fiica lui TRAIAN BĂSESCU, Ioana, care a deschis un magazin de lux în incinta hotelului Hilton din Bucureşti. Magazinul şi investiţia totală făcută de fiica lui TRAIAN BĂSESCU este estimată la 1.000.000 de euro.

► Prin intermediul fratelui său Mircea Băsescu, TRAIAN BĂSESCU este implicat într-un mare număr de afaceri în Constanţa .

► În 1991, pe când era Ministru al Transporturilor, TRAIAN BĂSESCU a înfiinţat la Constanţa firma Star Sea Co SRL. La fel ca la Prod Cros SRL şi la AMC Cros SRL, TRAIAN BĂSESCU deţine această firmă prin intremediul fratelui său Mircea Băsescu şi a Ancăi Ivaşcu.

► Tot prin Mircea Băsescu si Anca Ivaşcu, TRAIAN BĂSESCU a înfiinţat în 2001 la Constanţa firma Miral Cross Ships Supply SRL, care se ocupă de activităţi anexe transporturilor pe apă. În 2002, pe numele lui Mircea Băsescu, a fost înfiinţată firma de consultanţă MB Consult Company SRL. Fratele lui TRAIAN BĂSESCU deţine în totalitate această firmă, fiind şi unicul ei administrator.

► În activitatea sa de Ministru al Transporturilor şi de Primar General al Capitalei, în afară de afacerea Flota, numele lui TRAIAN BĂSESCU a mai fost legat de numeroase afaceri dubioase care pot explica situaţia materială înfloritoare a familiei BĂSESCU.

Ca Ministru al Transporturilor TRAIAN BĂSESCU a iniţiat şi demarat în 1997, o serie de activităţi ca dezmembrarea materialului rulant al SNCFR şi vânzarea componentelor la fier vechi, curăţirea şi întreţinerea terasamentelor de cale ferată etc., pe care le-a încredinţat unor apropiaţi ai săi. Aceste activităţi plătite din bugetul Ministerului Transporturilor erau extrem de rentabile, dar mai ales erau imposibil de controlat ulterior sub aspect cantitativ şi calitativ, reprezentând o sursă continuă de fonduri pentru TRAIAN BĂSESCU şi apropiaţii săi. La aceste activităţi s-a adăugat încredinţarea fără licitaţie a lucrărilor de modernizare şi asfaltare a drumurilor.

► Ca Primar General TRAIAN BĂSESCU a debutat în 2000, la numai o lună de la învestirea în funcţie cu o operaţiune extrem de contestată, demolarea chioşcurilor, în urma căreia zeci de mii de familii au rămas fără sigurul mijloc de subzistenţă. Explicaţia acestei acţiuni se regăseşte în sumele foarte mari de bani primite de TRAIAN BĂSESCU atât pentru campania electorală din 2000, cât şi pentru folosul său personal, de la două mari firme de supermarket-uri, Carrefour şi Billa, interesate în eliminarea concurenţei reprezentată de chioşcurile care vindeau marfă foarte ieftin.

► Alte afaceri care au reprezentat şi mai reprezintă surse importante de câştig pentru Primarul General sunt:

-încredinţarea lucrărilor de asfaltare exclusiv câtorva firme apropiate

lui TRAIAN BĂSESCU,

– închirierea a 648 de WC-uri ecologice a căror întreţinere costă 7 miliarde de lei lunar, autorizarea câtorva zeci de firme de alimentaţie publică să-şi desfăşoare activitatea în parcurile Capitalei etc.

O altă operaţiune care i-a adus un comision important lui TRAIAN BĂSESCU a fost afacerea Parcul Bordei-Satul Francez.

Complexul de vile a fost construit la jumatatea anilor ’90 pe un teren din Şoseaua Nordului care ulterior a fost revendicat. TRAIAN BĂSESCU i-a oferit proprietarului (Costel Constanda un apropiat al Vicepreşedintelui PD, Radu Berceanu), în schimbul terenului revendicat în suprafaţă de 19.000 de metrii pătraţi, 3,3 hectare de teren (Parcul Bordei), pe malul lacului Floreasca, în cartierul Primăverii, cea mai scumpă zonă rezidenţială a capitalei.

Cele 3,3 hectare de teren date în proprietate de TRAIAN BĂSESCU valorează la preţul pieţei 33.000.000 de euro (1000 de euro metrul pătrat), în condiţiile în care terenul primit la schimb de Primăria Capitalei valorează numai 9.500.000 de euro, la pretul pieţei (500 de euro metrul pătrat). Unde credeţi că s-a dus diferenţa de 23.500.000 euro ?

TRAIAN BĂSESCU se află in relaţii apropiate cu controversatul om de afaceri Frank Timis căruia i-a promis sprijin în Proiectul Roşia Montana , încă din perioada în care era numărul doi în Guvernul Radu Vasile. De aici, inţelegeţi diligenţele din ultima vreme  pentru ca Roşia Montana să fie vândută repede şi pe nimic…..

5. BĂSESCU ŞI FLOTA COMERCIALĂ

a) scurt istoric

– În 1990 întreaga flotă maritimă a României era grupată la IEFM NAVROM :

Flota de Pescuit Oceanic la Tulcea , Flota de Pescuit Fluvial la Galaţi ;

– Flota maritimă cuprindea 390 de nave, de la cargouri de 3000 de tdw până la mineraliere de 165 000 tdw;

– Ca tonaj, flota avea în jur de 17 milioane tdw, ocupând locul 7 în lume (depăşind flotele unor ţări precum Franţa şi Germania); valoarea de piaţă a flotei era de 4-6 miliarde de dolari;

– C.L.C.: în terminologia maritimă internaţională reprezintă titulatura căpitan/comandant de cursă lunga; în perioada 1975-1987 promoţiile Secţiei Civile a Institutului Superior de Marină nu au mai făcut faţă la creşterea explozivă a numărului de nave;

– Se va apela fie la ofiţeri de marină militară, fie la avansarea rapidă a unor ofiţeri tineri, eludând gradele pe care aceştia trebuiau să le obţină

în prealabil;

– În aceste condiţii ajunge Traian Băsescu comandant de navă;

Atributiile comandantului:

– este singurul înarmat cu arme de foc la bordul navei;

– poate să hotărască în orice problemă, fără a se consulta cu nimeni;

– poate oficia căsătorii;

– poate aresta şi încarcera;

– poate decide eşuarea sau chiar scufundarea navei;

– La IEFM Navrom Constanţa, dupa revenirea din cursă, fiecare comandant trebuia să prezinte un raport de activitate (în afara Jurnalului de Bord), după care se întâlnea cu ofiţerii de Securitate care răspundeau de întreprinderi;

– Întrevederea nu era consemnată în scris, note scrise dând doar informatorii de la bordul navei;

b) Băsescu a făcut avere prin următoarele metode:

– achizitionarea de alimente în porturi străine, de calitate inferioară, pentru care plătea preţuri pentru calitate superioară (acest lucru se făcea în colaborare cu agentul Navrom din portul respectiv ship-shandler);

– tot în înţelegere cu agentul, se aprovizionau cu cantităţi de motorină

şi ulei mult mai mici, pentru care plăteau preţuri mai mari;

– o altă sursă de venituri ilicite era încărcarea devizelor la lucrările de reparaţii ale navelor româneşti din Marea Nordului, unde Băsescu era reprezentant Navrom (ofiţer acoperit). Băsescu a fost în legătură cu colonelul Vasile Stanciu (acum şeful Unităţii de Ofiţeri Acoperiţi din SRI); lista ce urmează a fi publicată, fiind planificată de serviciile NATO.

– Una dintre aceste manevre i-a fost fatală lui Băsescu, care la sugestia Securităţii va fi retras în 1989 (ordin semnat de contraamiralul Anghelescu);

După unele mărturii demne de crezare, în 1989, după sinuciderea generalului Milea, in biroul acestuia s-ar fi găsit o Notă prin care se solicita pentru ofiţerul acoperit (gradul de căpitan) MapN, Băsescu Traian , aprobarea de trecere în structurile securităţii (actualul SIE).

– În februarie 1990, Nicolae Văcăroiu aprobă vânzarea ca fier vechi a 26 de nave; durata de viaţă, general acceptată a unei nave este de 25 de ani;

– După acest termen ea mai poate naviga dacă îndeplineşte cerinţele

Registrului Naval;

– Lansată sub pavilion de complezenţă (Panama, Liberia), nava vândută iniţial ca fier vechi mai poate circula ani buni şi aduce profituri substanţiale;

În 1991, fratele lui Traian Băsescu, Mircea Băsescu (tot CLC) pleacă în Japonia (port Yokohama) cu un mineralier de 165 000 tdw; De la Yokohama, Mircea Băsescu trimite o telegramă anunţând că nava s-a stricat şi necesită reparaţii capitale;

Ministrul Traian Băsescu aprobă, reparaţia costând 1.200.000 de dolari; justificarea banilor s-a făcut cu acte dubioase, iar la revenirea în ţară nava a intrat în alte reparaţii capitale;

c) Contractele de bare-boat:

– alături de contractele PETRO-KLAV şi ERMIS, contractele bare-boat, aprobate în perioada cât Băsescu a fost secretar de Stat şi Ministru (guvernele Roman şi Stolojan), s-au dovedit un eşec total :

– NAVROM (respectiv cele trei companii rezultate din fragmentarea acestuia) pune la dispoziţia unei persoane (fizice sau juridice) una sau mai multe nave;

Persoana respectivă asigură managementul acestora (contracte de cărăuşie marfă, plata echipajului, aprovizionarea cu combustibil) ;

reparaţiile se fac pe socoteala proprietarului, iar profitul se împarte în

două; În urma acestor contracte toate navele au fost pierdute;

Metodele folosite de Băsescu&complicii au fost următoarele:

a. Reparaţii fictive sau devize încărcate;

b. Managerii au îndatorat navele (neplătind achiziţiile);

c. Managerii, uzând de fals, au pus gaj navele (deşi nu le aparţineau) şi

au luat împrumuturi enorme de la bănci;

– contractele de bare-boat, începute de Traian Băsescu şi Călin Marinescu (secretar de Stat în perioada cât Băsescu a fost ministru) au continuat şi sub mandatele miniştrilor Paul Teodoru şi Aurel Novac;

– printre cei care s-au îmbogăţit din contractele de bare-boat se numără şi Adolf Bidea şi Gheorghe Bosănceanu.

– Călin Marinescu şi Gheorghe Bosănceanu au fost comandanţi de nave şi apropiaţi ai lui Băsescu;

d. Dosarul Flota:

– dosarul Flota instrumentat de PNA nu cercetează decât cazul a 16 nave Navrom;

Petromin SA cuprindea Flota Strategică şi a rezultat în urma divizării Navrom; printre  vasele strategice se numărau petrolierele şi mineralierele;

– navele au fost ipotecate de Christiana Bank Oslo (Norvegia), în favoarea societăţii Torvald-Klavenes Oslo, cu care Petromin formase o societate mixtă (joint-venture), Petro-Klav;

– grupul Klavenes a încasat de la Christiana Bank (în contul celor 16 nave româneşti) circa 150 de milioane de dolari; neachitându-şi ratele, navele au fost vândute de bancă;

– banca a dat doar 50% din valoarea navelor, prejudiciul adus statului român fiind de peste 300 milioane de dolari (doar pentru 16 nave!);

– Băsescu a fost acuzat de abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals, bancrută frauduloasă, spălare de bani, înşelăciune şi delapidare;

– Au mai fost acuzaţi Paul Teodoru, Radu Sârbu şi Aurel Novac; s-au sesizat nereguli la toate cele trei companii: Romline, Navrom, Petromin;

– Băsescu în calitate de subsecretar de Stat la Subsecretariatul pentru Navigaţie Civilă, a trimis o ordonanţă către Petre Roman prin care solicita acordarea sumei de 683.000 de dolari din fondul valutar al statului,  pentru eliberarea remorcherului românesc Hercule, arestat în Suez;

<http://www.badpolitics.ro/wpcontent/uploads/2011/01/Băsescu_coruptie.jpg>

– Ulterior, compania Romline condusă de Gheorghe Serescu închiriază navele Mangalia, Tutova şi Tuzla firmei americane King Shipping Management;

► Băsescu aprobă schimbarea pavilionului pentru ca navele să poată circula sub pavilion cipriot (încalcă flagrant legea!);

► Partenerul american, la sugestia lui Băsescu, înfiinţează o firmă în

Cipru, la care înregistrează cele trei nave închiriate, deşi nu avea nici

o legătură cu societatea constănţeană Romline.

► Băsescu a fost acuzat de implicare în fraudarea cu 100,5 milioane de dolari a Petromin, prin intermediul firmei mixte Minerva Shipping Company cu sediul în Malta;

► Cota de participare a fost de 50% Petromin şi 50% Ermis Maritime cu sediul în Liberia; contribuţia părţii romane constă în 7 nave şi a firmei străine în participare cu contravaloarea reparaţiilor şi retehnologizării acestora;

► În calitate de ministru al Transporturilor, Băsescu îi transmite primului ministru un memoriu de fundamentare pentru aprobarea prin Hotărâre de Guvern a participării Petromin la constituirea societăţii mixte (care urma să aibă profit de 16,2 milioane de dolari, din care 50% ar fi revenit părţii române);

► Navele au fost transferate în baza unor documente ilegale (nu au existat procese de predare primire a gestiunii; valoarea din actul de vânzare a unor nave a fost derizorie) şi a avut drept consecinţă pierderea profitului de peste 6 milioane de dolari;   toate cele 7 nave au fost pierdute;

► În cazul Torvald Klavenes (debutează în 1990), grupul de firme norvegian face o vizită în portul Constanţa; un an mai târziu (1991), conducerea CNM Petromin îi înaintează ministrului Traian Băsescu un material din care reieşea starea tehnică proastă a navelor companiei;

► Soluţia avansată era acordarea unui împrumut de 45 de milioane de dolari pentru retehnologizarea a 15 nave; finanţarea urma să fie oferită de grupul de firme Torvald Klavenes;

La 14 mai 1991 s-a înregistrat contractul de societate mixtă între AS Klavenes Chartering (Norvegia) şi Petromin, cu participarea în părţi egale;

► În urma unei vizite la Oslo a lui Traian Băsescu, în calitate de ministru, ia fiinţă firma Petromin Overseas INC, înregistrată în Liberia; prin ordinul lui Băsescu, în 1992, navele Cărbuneşti, Comăneşti, Bobâlna şi Borzeşti au fost trecute sub pavilion Liberian;

► Concernul norvegian AS Klavenes Chartering era interesat de asigurarea intereselor sale în zona Golfului Arabiei, compania dezvoltând transport cargo în Saadyat Free Zone Abu Dhabi ;

► În zona Golfului Persic se joacă interese de rang mondial: GIAT Industries, grup industrial de armament din Franţa dorea să evite falimentul, Rusia cu şantierele navale Baltiisky Zavod dorea să se reintegreze în arena mondială;

► Concernul norvegian a apelat la aparenta retehnologizare a flotei româneşti pentru a o vinde în altă parte; vânzarea navelor româneşti s-a făcut pe sume derizorii:

– vrachierul Bals a devenit Mounth Parnitha (158 158 tdw, construit la Mangalia în 1982) – a fost vândut unei firme greceşti pentru suma de 2 100 000 de dolari;

– nava Borzesti (64 854 tdw) a fost vanduta pentru 3 500 000 dolari;

► Prejudiciul în dosarul Flota este de 324.514.689 USD ( peste 11 miliarde de lei);

► Afacerea a fost condusă de Băsescu prin asumarea ilegală a funcţiei de preşedinte/director al societăţii mixte Petroklav Inc. Bahamas (rezultată din asocierea CNM Petromin cu Torvald Klavenes);

► Băsescu avea drept de dispoziţie şi operare în contul bancar al societăţii mixte Petroklav, permiţând alimentarea nejustificată a acestuia cu suma de 500.000 dolari din creditul Petromin Overseas Inc.

► Suma a fost evidenţiată în City Bank Londra, ca un transfer intern cu titlu de plată a unei prime de asigurare către Petroklav Inc. Bahamas pentru nava Băiceşti;

► Prima de asigurare era în realitate datorată de altă firmă: Borom Shipping Londra; Nava Băiceşti a fost ipotecată în favoarea Christiana Bank Oslo, obţinandu-se un credit de 4 milioane de dolari; Banii au fost folositi astfel:

a. 3.250.000 $ virate companiei United Dutsch (care nu a

existat niciodată);

b. 250.000 $ viraţi firmei de avocatură Sinclaire Rochev;

<http://www.ioncoja.ro/2011/01/cv-ul-unui-uzurpator/>

…………………………………………………..

Flota românească,

dispărută fără urmă în triunghiul tranziţiei.

Lista navelor vândute şi rebotezate:

► Până în 1990, flota maritimă comercială a României avea peste 300 de nave, la care se adăugau cele din flota de pescuit oceanic şi cea  fluvială.

► Astăzi mai sunt doar doar şase nave sub pavilion românesc.

NR. CRT/ DENUMIRE ACTUALA/ FOSTA DENUMIRE/ ARMATOR/ PAVILION

1.Mizar/ Risnov /Sio Shipping /Adzerbaijan

2.Bai An 5/ Teliuc / Dalian Jifa Bohai / China

3.Bao Yue Da /Baia de Cris /HTM Shipping / China

4.Brave JL /Bechet /Nasco / China

5.Chang Ni / Giurgiu /Mingdong Funing Investment/

China 6.Chun Jiang /Dragomiresti /Greatsources Shipping /China

7.Danning Princess /Baia Noua /Cosco Shanghai /China

8.Frank Zhejiang /Baraolt /Zosco Zhejiang /China

9.Friendly Zhejiang /Basarabi /Zosco Zhejiang /China

10.Graceful Zhejiang /Borcea /Zosco Zhejiang /China 11.Great Zhejiang

/Baneasa /Zosco Zhejiang /China 12.Green Zhejiang /Banisor /Zosco Zhejiang

/China 13.Hai Xi /Barbosi /Guo Hang Shipping /China 14.He Xin

/Sarmizegetusa /Sinotrans Dalian /China 15.Hebei Diligence /Baia de Fier

/Hosco /China 16.Hebei Press /Baia De Aries /Hosco /China17.HK

Deqin 201 /Albesti /Shanghai Deqin /China 18.Lan Hai

Chuang Xin /Baia Sprie /Guangdong Lanhai Shipping /China 19.Mei Shan Gang

9 /Vulcana Bai /Zhejiang Daisan /China 20.New Vega /Leresti /Dalian All

Star Ships /China 21.Xin He Shi Ba /Piatra Olt /Qingdao Shipping /China

22.Xin Tong Yang /Moreni /Fujiyan Shipping /China 23.Merea /Borsa /Bulcom

Ltd /Cipru 24.Petrolina /Caracal /Columbia Shipmanagement /Cipru 25.Saklas

I/ Ciucas/ Pennyluck Shipping/ Cipru 26.Daebo Ace /Nucet /Daebo Shipping

CO /Coreea de Sud 27.Goryo 6 Ho /Balota /Hyundai Engineering /Coreea de

Sud 28.East Press /Bazias 1 /Press Shipping /Danemarca 29.Lodbrog /Tuzla

/Alcatel Submarine Network /Danemarca 30.Al Esraa /Turnu Magurele /Federal

Arab /Egipt 31.Egy Link /Amara /National Shipping /Egipt 32.Fast

Independence /Tutova /Demline /Egipt 33.Silver Moon /Peris /ABC Maritime

/Elvetia 34.Aboudi /Firiza /Osman Shiping LLC /Em. Arabe Unite 35.Al

Dhafrah /Bazias 8 /Adnatco /Em. Arabe Unite 36.Al Ruwais /Bazias 6

/Adnatco /Em. Arabe Unite 37.Almezaan /Tarcau /Biyat International /Em.

Arabe Unite 38.QSM Coaster /Palas /Qawareb Shipmanagement /Em. Arabe Unite

39.Saad III /Sousa /Saad Steel Construction /Em. Arabe Unite 40.Victoria

/Sascut /Marwan Shipping /Em. Arabe Unite 41.Hoburgen /Bazias 5 /Lillgaard

/Finlanda 42.Pioneer Sea /Alexandria /Interunity Management Corp /Grecia

43.Andromeda /Gura Ariesului /Tristar management /Grecia 44.Avra /Borzesti

/Good Faith Shipping /Grecia 45.Blue Ridge /Polar VI /Eastwind Hellas SA

/Grecia 46.Eftihia /Gura Humorului /Tristar Management /Grecia 47.Grand

Mirsinidi /1 Decembrie /Stamford navigation /Grecia 48.Lara /Dimbovita

/Tassos Shipping /Grecia 49.Natty /Bobilna /Good Faith Shipping /Grecia

50.Ozark /Polar V /Eastwind Hellas /Grecia 51.Pagane /Buhusi /Bulcom Ltd

/Grecia 52.Polar /Oltenia /New Shipping Ltd /Grecia 53.Proton I /Bacesti

/Merchant Marine /Grecia 54.Saint Mary /Ticleni /Nortech Shipping /Grecia

55.Sea Coral /Carbunesti /Oversas Marine /Grecia 56.Smart I /Bujoreni

/Good faith Shipping /Grecia 57.Star B /Grozavesti /Baru Kaha /Grecia

58.Star Hero /Pacea /New Shipping Ltd /Grecia 59.Vigour/ Ovidiu /Polembros

Shipping /Grecia 60.Vinashin Metal /Turceni /Tramp MTME /Grecia 61.Nadia

/Alba /Blue Sparrow Shipping /Insulele Marshall 62.Ianuk /Troianu

/Martinoli Consulting /Italia 63.Angora /Vilcea /Consolidated Bulk /Liban

64.Hummer /Gorgova /Consolidated Bulk /Liban 65.Save /Saveni /Mur

International /Libia 66.Amber Vita /Cotesti /Alpha Shipping /Lituania

67.Tuah Sari /Costesti /Tuah Tankers /Malaezia 68.Aiud /Aiud /C. Shell

Navigation /Panama 69.Celmera 1 /Tirgu Secuiesc /Celmera Nav Inc /Panama

70.Princess K /Brad /Princess K Navigation /Panama 71.Albatros /Dej /A.N.

Mircea Cel Batran /ROMANIA 72.Aris /Satu Mare /Cosena /ROMANIA 73.Claudia

C /Tecuci /Mihei Shipping /Romania 74.Eforie /Eforie /Sn CFR /ROMANIA

75.Fate /Tulcea /Mihei Shipping /Romania 76.Golden Aries /Nicoresti

/Romanian Maritime /Romania 77.Gramosti /Paltinis /Sammarina Shipping

/Romania 78.Histria Crown /Biruinta /Histria Shipmanagement /Romania

79.Histria Diamond /Teleajen /Histria Shipmanagement /Romania 80.Histria

Onyx /Turnu Severin /Histria Shipmanagement /Romania 81.Histria Topaz

/Bucsani /Histria Shipmanagement /Romania 82.Mangalia /Mangalia /Sn CFR

/ROMANIA 83.Mare Nigrum /Somes /Gecomar / ROMANIA 84.Maria C /Calugareni

/Romanian maritime /Romania 85.Paico Plataresti /Sammarina Shipping

/Romania 86.Sancris /Busteni /Romanian maritime /Romania 87.Sanhope

/Horezu /Romanian Maritime /Romania 88.Seaqueen /Titu /Mihei Shipping

/Romania 89. Stella M /Moinesti /Romanian Maritime /Romania 90.Susie Husi

/Cosena /ROMANIA 91.Dylan /Zimnicea /Baikal Shipping /Rusia 92.Igor

Belianski /Telega /Nova Shipping /Rusia 93.Volgograd City /Zlatna

/Volgotanker /Rusia 94.Baltic Ace /Cimpina /Samta Shipmanagement

/Singapore 95.Hulder /Brazi /Thome Shipmanagement /Singapore 96.Nautica

Muar /Arges /Epic Ship Management /Singapore 97.Haj Moneir /Medias

/Unimarine management /Siria 98.Maximos /Caransebes /Tabalo R.A. /Siria

99.Mohamad H /Frasin /Phoenicia maritime /Siria 100.Hajer /Macin /SIFN

/Siria 101.Iman T /Tusnad /Tartous Shipping /Siria 102.Marwan H /Floresti

/Phoenicia Maritime /Siria 103.Omar al Farouk /Draganesti /Otico /Siria

104.Ranim B /Tirnaveni /Rasha Shipping /Siria 105.Venus /Hirsova /Zahra

Maritime /Siria 106.Elena B /Bazias 2 /Boluda Grupo /Spania 107.Golina

/Segarcea /Polymok Shipping /St. Vincent 108.Hansaland /Bazias 7 /DOL

navigator /Suedia 109.Ali Bey /Toplita /Deniz Feneri /Turcia 110.Aras

Gaiesti /Bora Denizcilik /Turcia 111.Behice /Rimnicu Sarat /Furtrans

Denizcilik /Turcia 112.Cem Pioneer /Ilfov /Sea Pioneer Denizcilik /Turcia

113.Ceren Urkmez /Posada /Furtrans Denizcilik /Turcia 114.Clipper

/Mircesti /Cihan Denizcilik /Turcia 115.Deren Pioneer /Govora /Sea Pioneer

Denizcilik /Turcia 116.Ergul /Histria /Ermar Denizcilik /Turcia 117.Imbat

/Birnova /Bora Denizcilik /Turcia 118.K. Nicolas /Frunzanesti /Sea Pioneer

Denizcilik /Turcia 119.Kiana /Feldioara /Sea Pioneer Denizcilik /Turcia

120.Mistral /Odobesti /Bora Denizcilik /Turcia 121.Nazmi C /Medgidia

/Canbaz Denizcilik /Turcia 122.Oasis West /Tirgu Lapus /Gulnak denizcilik

/Turcia 123.Orhan Ayanoglu /Gostinu /Asli Deniz /Turcia 124.Royal /Riureni

/Bora Denizcilik /Turcia 125.Turgut Usta /Tohani /Yagmur Deniz /Turcia

126.Yasar kaptan II /Azuga/ Arzu Denizcilik /Turcia 127.Yasar Kaptan III

/Sadova /Arzu Denizcilik /Turcia 128.Daniela /Cimpia Turzii /Pic Shipping

LTD /Ucraina 129.Newfane /Reghin /Diamant Co /Ucraina 130.Nika /Hagieni

/Pic Shipping /Ucraina 131.Svyataya Aleksandra /Tirgu Frumos /Fedcom

Shipping /Ucraina 132.Toulon /Foisor /Vernon Shipping /Ucraina 133.Vikki

Costinesti /Pic Shipping /Ucraina 134.Cervine /Bazias 4 /DART Line /UK

  1. Cyclopus /Teleorman /IMMS London / UK 136. Halima K/ Filioara/ IMMS

London / UK 137.Lady Bana /Tirgu Neamt /IMMS London / UK 138. Moon Light /

Solca / IMMS London / UK 139.Phocine /Bazias 3 /Dart Line / UK 140.Shingal

/Filaret /IMMS London / UK 141.Amadeo /Navodari /Ravenscroft Ship

management / USA 142. Kimberly/ Bailesi /Eastmark Accociates Inc / USA .

FOSTUL PREMIER BULGAR SERGHEI STANISEV A FOST REALES PRESEDINTE AL PES!

13 iun.

Fostul premier bulgar Serghei Stanișev a fost reales vineri președinte al Partidului Socialiștilor Europeni (PES), în cadrul unui congres care are loc la Budapesta, relatează Novinite și MTI, citate de Agerpres.

Stanișev, care va avea astfel un nou mandat de doi ani și jumătate, a fost reales la al zecelea congres la PES, care are loc vineri și sâmbătă în capitala Ungariei. Celălalt posibil candidat pentru această poziție, Enrique Baron Crespo, membru al Partidului Socialist al Muncitorilor din Spania și fost președinte al Parlamentului European, a decis în cele din urmă să nu se mai înscrie în cursă.

După victorie, Stanișev a spus că este onorat și recunoscător că a fost reales pentru un nou mandat, potrivit Novinite. El a afirmat că îl așteaptă o muncă dificilă în dezvoltarea socialismului și a social-democrației în Europa, dar că este pregătit să facă față acestor provocări.

El a reafirmat obiectivul PES de a schimba lumea în mai bine, de a asigura o viață demnă pentru fiecare persoană și de a ajunge la o societate corectă și coerentă.

Stanișev a mai anunțat că principalul său obiectiv este de a câștiga încrederea oamenilor și de a face ca PES să obțină victoria la alegerile pentru Parlamentul European din 2019.

Pe de altă parte, Martin Schulz, președintele socialist al Parlamentului European, a declarat că țările din Europa se află pe un drum al democrației, dar a adăugat valorile democratice fundamentale sunt tot mai des puse sub semnul întrebării, potrivit MTI.

PERICOLUL LOVITURII DE STAT CONTINUA PRIN CLOVUL PENAL KLAUS IOHANNIS-PNL,SUSTINUTI DE SRI -DNA-CSM-ICCJ ,DE BASISTO-IOHANNISTI IMPOTRIVA PREMIERULUI VICTOR PONTA -A GUVERNULUI SAU SI A MAJORITATII PARLAMENTARE!PE SCURT SERVICIILE CONTROLEAZA O TARA NUMITA ROMANIA!

13 iun.

Laura Codruţa Kovesi şi Florian Coldea

Laura Codruţa Kovesi şi Florian Coldea

La mai puţin de 24 de ore de la votul negativ al Parlamentului în dosarul corupţiei lui Victor Ponta, războiul anti-Ponta a reînceput.

Site-urile de ştiri, televiziunile şi ziarele au fost inundate de dosare noi, de stenograme ale negocierilor purtate în Prahova. Toate au dezvăluit şi continuă să bombardeze cititorii cu alte afaceri care duc la Victor Ponta, la cumnatul său sau la Dan Şova. Doar ici-colo delicate trimiteri la Sebastian Ghiţă, pe care ambele tabere îl protejează ca pe un ou de aur. Ce ne arată asta? Că războiul PSD- DNA-SRI-PNL-Klaus Iohannis continuă şi mai vârtos şi că SRI, chiar dacă îl protejează pe Sebastian Ghiţă, se implică şi mai violent în disputa pentru putere. De la anticorupţia din România s-a trecut rapid la demolarea obligatorie a premierului şi a majorităţii din jurul PSD, semn că ordinele date sunt clare şi categorice. În mai puţin de o zi am aflat că DNA şi SRI au nenumărate dosare Ponta, Şova, PSD etc. şi că următoarele proiectile de rezervă au început să fie trase fără nici un pic de jenă. Grosolănia operaţiunii trădează fermitatea deciziei. Totul este în văzul lumii şi fără nici un soi de preocupare pentru argumente şi păstrarea unei minime aparenţe. Strategia DNA-CSM condusa de SRI a suferit o umilitoare înfrângere. Din politeţe nu l-am adăugat şi pe Klaus Iohannis, deşi felul în care funcţionează democraţia de comandă din România şi rigoarea cu care instituţiile amintite au executat ordinele pe vremea lui Traian Băsescu ne obligă să credem că noul preşedinte al României era şi este la curent cu toată desfăşurarea. Nici nu se putea altfel. Tăcut nu înseamnă inactiv.

La puţine minute după anunţarea rezultatului votului din parlament, Klaus Iohannis a ieşit la rampă cu o declaraţie de preşedinte-jucător, semănând cu un Traian Băsescu mai îngândurat. Adevărul este că votul negativ din parlament, pregătit cu tot tacâmul de SRI-DNA-CSM, a căzut ca o lovitură de trăsnet peste o mişcare ce vizează demolarea premierului şi schimbarea majorităţii. Şi preşedintele a ieşit rău cu ale sale două cereri de demisie, egale cu o pereche de palme pe care şi le-a dat singur.

Cum s-a ajuns la acest război politic izbucnit pe neaşteptate? PNL-ul nu mai suportă opoziţia iar Klaus Iohannis se consideră legat de mâini fără proverbialul ”guvernul meu”. O privire spre culisele luptei politice şi informative, mai ales îndărătul cortinei, este mai mult decât obligatorie, chiar dacă timpul scurt avut la dispoziţie ne-a obligat şi la un număr de presupuneri. Evident, rezonabile!

Ofiţerii SRI, în toate dosarele

Practicile ilegale pe care Traian Băsescu le-a impus structurilor secrete şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie au atins cote exagerate. Începând cu anul 2007, Serviciul Român de Informaţii a implementat procedurile de investigaţie penală în acţiunile informative de documentare a ameninţărilor cu potenţial infracţional. În acest fel, contrar prevederilor legii, SRI a început să desfăşoare sistematic activităţi specifice parchetelor şi poliţiei, iar documentele de finalizare a acţiunilor informative prin sesizarea organelor de aplicare a legii au căpătat forma şi conţinutul rechizitoriului. Din anul 2007 şi pânăîn prezent au fost deschise şi sunt pe rol circa 15.000 de acţiuni informative cu finalitate prezumatăîn rechizitorii, a căror soluţionare este prioritizată în funcţie de termenul prescripţiei penale. Cele 15.000 de acţiuni privesc întreg spectrul funcţionarilor din autorităţile publice, din administraţia centralăşi locală, persoane încadrate de generalul SRI Dumitru Dumbravă în categoria “persoane vulnerabile la corupţie”. De la consilierii comunali până la membrii Guvernului, Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, chiar şi la judecători ai Curţii Constituţionale. După unele informaţii există dosare care îi privesc pe Valer Dornean, Daniel Morar, Mona Pivniceru, Augustin Zegrean. Aceleaşi surse vorbesc despre dosare care privesc şi membri ai CSM. Doar trei membri ai Consiliului Superior al Magistraturii nu sunt, încă, îndosariaţi sau nu se află în reţelele de ofiţeri acoperiţi ale generalului Marius Stoica.

În ce măsură aceste practici folosesc SRI-ului este din ce în ce mai greu de aflat. După felul în care sunt gestionate, există din ce în ce mai puţineşanse ca ele să servească unor scopuri precis definite prin lege. Mai nou, ele servesc grupurilor de interese reprezentate de elemente din conducerea SRI.

Pentru a răspunde vârfului de sarcină din campania anticorupţie, Direcţia Juridică a Serviciului Român de Informaţii a crescut numeric, de la vreo doua-trei duzini la 200 de ofiţeri specializaţi în activităţi de suport al cercetării penale. Ingineri ultraperformanţi în construcţii au fost integraţi în SRI pentru a evalua proiecte sau pentru a penetra echipele lucrărilor de mare valoare şi importanţă strategică.În plus, aceştia participă şi la activităţi de cercetare şi la anchete penale, descinderi şi percheziţii, secrete ori cu mandate. Concomitent şi în acelaşi scop, Direcţia Naţională Anticorupţie a fost “dotată” cu un Departament de Informaţii şi Investigaţii, cuprinzând o schemă de 700 de oameni din care o treime ofiteri acoperiţi. Departamentul de informaţii şi investigatii (cuplă a Direcţiei Juridice a SRI) este coordonat de prim adjunctul directorului SRI, din cabinetul de lucru special pus la dispoziţie de Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef al DNA. Pentru ca accesul la informaţii să fie cât mai rapid, companiilor de comunicaţii (telefonie mobilăşi Internet) le-a fost impus ca o treime din angajaţi să fie operatori acoperiţi ai SRI şi STS, care să asigure monitorizarea implicată de aşa-numitele legi ”Big Brother”. Sub pretextul luptei antiteroriste, a fost creată o bază specială de supraveghere. Într-o incintă rezervată din complexul Peris, generalul Florian Coldea şi-a instalat “Direcţia Specială”… O structură para-instituţională, care monitorizează comunicaţiile unor vizaţi prin reţeaua de sateliţi. Cum s-ar zice, din spaţiul extraterestru şi cu mijloace care nu ar intra sub incidenţa restricţiilor legislaţiei naţionale. Direcţia Specială “Periş “digitalizează” redările audio-video, adică produce pe bandă rulantă probe, care să susţină rechizitoriile anticipate de generalii Coldea, Stoica şi Dumbravă. De asemenea, Arhiva SIPA, depozitată nu întâmplător la Periş, a fost preluată spre valorificare de o structură a SRI, care, contrar dispoziţiilor legii, a preluat atribuţiile fostei structuri informative departamentale a Ministerului Justiţiei, ilegal desfiinţată de Monica Macovei. Materialele compromiţătoare din această arhivă au adus “la ordin” pe foarte mulţi judecători. Şi sub ordin servesc la Consiliul Superior al Magistraturii, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la Curţile de Apel…

O curiozitate: “Serviciile specializate” au fixat audio-video, în secret, scene mult prea deocheate din viaţa intimă şi privată a mai multor magistraţi neînfrânaţi în pofte şi vicii sexuale, satisfăcute inclusiv prin incintele oficiale, dar şi în locuri-capcană special amenajate pentru obţinerea “bazei compromiţătoare a punerii în dependenţă”.

Odată realizată colecţia de magistraţi prelucraţi specific, sau “brichisiţi”, după cum se exprima senilul general Pleşiţă, a urmat plasarea lor în “punctele nodale” vizate ale puterii judecătoreşti.

Câtă vreme a funcţionat SIPA asemenea mizerii nu au fost posibile. Doar o singură doamnă din justiţie, în travesti, a fost surprinsă în flagrant de felaţie în Parcul Operei, dar taina a fost bine păstrată, în interesul suprem al stabilităţii guvernului.

Cum s-a declansat răboiul Guvern-Preşedinţie?

În scopul acoperirii ilegalităţilor moştenite de la regimul Băsescu, atotputernicii din servicii au încercat să-i impună premierului Victor Ponta adoptarea prin Ordonanţă de Urgenţă a modificărilor de lege operate prin hotărâri ale CSAT. Spre surprinderea tuturor, vulnerabilul, plagiatorul şi mincinosuul premier Victor Ponta a refuzat! Fie a considerat că plagiatul nu-l mai apasă, că Sebastian Ghiţă este o vulnerabilitate a sa cât şi a SRI-ului şi nu va fi dată în vileag, fie a socotit că sprijinul partidului său este mai important şi mai solid decât cel al SRI. Oricum, a refuzat să îşi asume jongleriile juridice produse de Traian Băsescu în CSAT.

După unele surse, premierul “indignat” s-ar fi prezentat în faţa preşedintelui României, unde ar fi exclamat: “Aşa nu se mai poate, domnule preşedinte! Vă propun schimbarea preşedintelui şi vicepreşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a procurorului sef al DNA!”. Imediat, chiar din preajma preşedintelui Iohannis, propunerea premierului a fost raportatăşefului operativ al celor vizaţi, generalul Marius Stoica, coordonatorul şef al reţelelor acoperite ale SRI, şi lui Florian Coldea.

Generalii Marius Stoica şi Dumitru Dumbravă au trecut de îndată la “reevaluarea întregului material informativ deţinut în legătură cu suspectul Victor Ponta”, rezultând că acestuia i se pot imputa mult mai multe fapte penale. Generalul Coldea ar fi dispus măsuri în consecinţăşi a transmis personal nota de sarcini procurorului şef al DNA. Procurorul şef al DNA a raportat coordonatorului extern şi preşedintelui României. Mai mult, Laura Codruţa Kovesi a ieşit repede la declaraţii presă cu propoziţii privind rolul neînsemnat al SRI în toate dosarele de corupţie şi în activitatea DNA.

De asemenea, două misiuni diplomatice, ambele eşuate, au încercat să uzeze de persuasiuni pentru pregătirea climatului votului în Camera Deputaţilor. Şi acestea au eşuat, în ciuda tărăboiului stârnit. Unii au contestat amestecul, alţii au invocat presiunile străine, lăsându-i pe beneficiari cu buza umflată.

Cum s-a ajuns la o ţară controlată de Servicii?

Pentru “legalizarea” încălcărilor de lege de către Servicii, Traian Băsescu a impus Consiliului Suprem de Aparare a Ţării adoptarea a cel puţin 17 hotărâri prin care s-au operat completări şi modificări de competenţe şi atribuţii în contra prevederilor legilor organice. Într-o spirală a aberaţiilor, “Serviciul” a impus Înaltei Curţi de Casaţie şi altor instanţe “protocoale de colaborare interinstituţională”, care au fost semnate cu “ochii închişi”. Semnatarii, fără excepţie, erau şi ei colaboratori apropiaţi sau ofiţeri acoperiţi! Între nefastele consecinţe ale acestor “protocoale”, trei sunt de-a dreptul criminale:

  1. judecarea cauzelor pe baza anexelor secrete ale rechizitoriilor (dosarelor) puse la dispoziţie de SRI şi la care nu are acces decât preşedintele completului de judecată, care, la rândul său, le foloseşte pentru “convingerea” numărului de membri ai completului necesar impunerii sentinţei prestabilite;
  2. acceptarea ca mijloace de probă, dar şi ca “suport martor” al autenticităţii, a “duplicatelor digitale editate” ale înregistrărilor audio / video, a căror conformitate cu originalul este imposibil de stabilit;
  3. experţi în materie de înregistrări audio-video ai Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, agreaţi de instanţe, sunt numai cei care provin de la structura tehnică de specialitate a Serviciului Român de Informaţii.

Alte forme de penetrare a justiţiei de către SRI

Circulă de mai multa vreme, deja ca o legendă “horror”, ştirea constituirii “completului damelor de negru”, de la cea mai înaltă instanţă a justiţiei, pentru care piesele dosarelor judecate nu au nici o relevanţă. “Damele de negru” nu judecă, fiindcă ordinul lor de misiune este să execute. Să execute adversari politici condamnaţi în afara instanţelor puterii judecătoreşti. Ele desăvârşesc procesul poliţiei politice. Un proces adeseori lung şi obositor şi pentru poliţia politică secretă, deoarece nu întotdeauna aceasta reuşeşte realizarea înscenării, care să-l agaţe pe inamic de o cauză penală.

Cum în cauzele înscenate nu există o instrucţie penală conformă rigorilor procedurale, nu există nici mijloace de probă realizate cu respectarea legii. Dosarele unor astfel de cauze, in mod firesc, ar trebui restituite Parchetului.

Mijloacele de probă lipsă din dosarele regizate sunt suplinite cu note “strict secrete” ale “serviciilor specializate”, care nu sunt parte a dosarelor.

Notele “strict secrete” după care judecă “completul negru” sunt de mai multe categorii :

1. Note cu informaţii obţinute în secret şi care nu au întrunit calitatea, cerinţele şi condiţiile prevăzute de lege pentru a putea fi realizate mijloacele de probă;

2. Note cu informaţii în totalitate ori în parte false, prin care inculpaţilor li se pun în sarcină acuzaţii extrem de grave, cel mai adesea imposibil de dovedit, dar din surse secrete imbatabile. Aceste note pun o mare presiune asupra magistraţilor “brichisiţi”. Conform notelor, ei au în faţă un infractor extrem de abil, de regulă manipulat de foşti securişti odioşi de rang înalt, susţinut de servicii străine inamice, cu conturi şi averi ascunse, realizate pe seama afacerilor veroase cu şeici şi emiri, chiar cu Emirul Dubaiului, că tot este acesta o destinaţie preferată. Mai nou, şi a lui Victor Ponta şi Sebastian Ghiţă, plecaţi în deplasare pentru a primi niscaiva instrucţiuni din partea liderului informal al “băieţilor deştepţi”. S-au ascuns degeaba, zice câte o notă. Fouche-ul lui Băsescu i-a monitorizat, “la chiloţi”, printr-o agenţie internaţională de detective. Notele de acest fel descriu inculpaţi cu trăsături diabolice, pentru care orice pedeapsă este prea mică.

3. Note de evaluare psiho-comportamentală a inculpatului. Pentru a facilita dominarea unei ţinte ajunse în faţa completului de judecatăşi pentru a-l timora în timpul interogatoriului şi al confruntării, SRI pune la dispoziţia completelor de judecată analize prihologice ale acuzaţilor.

O altă categorie, mai specială, a notelor “strict secrete”, prin care se conduce procesul penal priveşte scenariul, regia şi elementele de tactică ale anchetei. De o asemenea îndrumare au nevoie procurorii care au ars etapele de formare profesională temeinică, proveniti dintre avocatele care-si făceau veacul la celebra bodegă “Z” din spatele Palatului de Justiţie.

Mai nou, vizitele generalilor Coldea şi Dumbravă la preşedintele ÎCCJ, Livia Stanciu, au devenit o practică frecventă. Oameni de tribunal spun că ori de câte ori trebuie dată o sentinţă pe care probatoriul nu o poate susţine, pac, aceştia îşi fac apariţia pentru consultări. Trebuie spus că Livia Stanciu este un produs al acestui tip de justiţie “made SRI”. Colonelul Fusi Doru, fost şef al Filialei SRI Galaţi, a urmărit îndeaproape evoluţia profesională a multor judecători. Mai apoi, aceştia au fost promovaţi în funcţie de garanţiile politice primate din partea unor politicieni influenţi. Promovarea Liviei Stanciu la ÎCCJ a fost rezultatul recomandărilor făcute de deputatul de Galaţi Mircea Nicu Toader.

De ce nu cade Victor Ponta?

Vocaţia infracţională a fostului procuror, actualmente prim-ministru, a fost pusăîn evidenţă de mai multe ori: ca plagiator, ca susţinător în funcţii guvernamentale a unor prieteni politici certaţi cu legea, ca premier discreditat, tocmai ca urmare a creditului acordat foştilor miniştri trimişi în judecată pentru corupţie, evaziune, spălare de bani, abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi multe altele. Când “imaculatul” Traian Băsescu spunea repetat şi apăsat că ”Victor Viorel Ponta este un prim-ministru profund corupt”, nu făcea afirmaţii total gratuite şi nici declaraţii politice bombastice. Ştia suficient de bine în ce afaceri este implicat prim-ministrul. Dar se temea că un război deschis cu acesta ar putea să-l determine pe vocalul premier să dea în vileag toate învârtelile preşedintelui.

În mediile avizate, nu se punea problema dacă Victor Ponta va fi debarcat, ci numai când urmează re-convocarea lui V. Ponta la DNA.

Cunoscători ai jocului de culise din politica românească susţin că Victor Ponta, dacă nu intra în coliziune cu binomul Coldea-Kovesi, nu ar fi fost nici acum deranjat de afacerile sale cu Şova, Sebastian Ghiţă, OMVşi Rompetrol. Rămânea cu ale lui şi nu mai aveam parte de aceste diversiuni pe agenda publică.

Problema realăşi gravă constăîn derapajele sistemului instrucţiei penale, materializatăîntr-un parteneriat toxic cu şefii serviciilor secrete. Anumiţi şefi ai serviciilor secrete a căror predispoziţie către chestiuni neonorabile a dus lucrurile la limitele inimaginabilului şi mult dincolo de limitele leegii. Cu asemenea practici, România poate ajunge într-o criză politică majoră, ca urmare a abuzului de putere al unei “cuple”, în care Florian Coldea se crede cel mai puternic om din ţară, iar Laura Codruţa Kovesi, o zeiţă a dreptăţii, bună şi pentru alte dregătorii importante din România.

Ada Răuţ, Cornel Nistorescu, Vlad Dumitraş

WERNER CU OCAZIA IMPLINIRII A 56 DE ANI,ITI UREZ LA MULTI ANI! SI FI PRESEDINTELE TUTUROR ROMANILOR NU CA PREDECESORUL TAU MAFIOT TRAIAN BASESCU!

13 iun.

Președintele Klaus Iohannis își serbează sâmbătă ziua de naștere. Klaus Iohannis împlinește, sâmbătă, 56 de ani.

Iohannis s-a născut pe 13 iunie 1959 la Sibiu.

Președintele nu are anunțat un program public pentru sâmbătă.

Potrivit unor surse, șeful statului își petrece ziua de naştere în vila de protocol de la Neptun alături de soția sa Carmen și câțiva prieteni.

%d blogeri au apreciat asta: