GRUPUL INFRACTIONAL CONDUS DE ANDREI CHILIMAN SI VLAD MOISESCU AU SPALAT PESTE 570 MILIOANE DE EUROI! DE CE JAPITA PENALA ALINA KILLOWAT -BORGHIU,SCUZE GORGHIU NU LE CERE DEMISIA?,DE FRICA CA VA INTRA EA SI TAICA-SU IN BECIUL DOMNESC!”

23 iun.

Procurorii au descoperit la percheziții în dosarul Chiliman un contract încheiat la notar prin care soacra lui Vlad Moisescu, cercetat în dosar, o împrumuta pe soția lui Moisescu cu 670 milioane de euro, potrivit unor surse judiciare.

UPDATE La ieşirea de la DNA Ploieşti, Vlad Moisescu a susținut că este vorba de „o eroare materială de denominare”. „Este un act sub semnătură privată, care nu a avut niciun fel de consecinţă, dar, cel mai important, nu are nicio legătură cu Primăria Sectorului 1”, a susținut Vlad Moisescu.

Sechestru pe avere

Andrei Chiliman și Vlad Moisescu, fost trezorier PNL, s-au prezentat au ajuns luni la DNA Ploiești, unde procurorii le-au adus la cunoştinţă acuzaților din dosar că le pun sechestru pe avere. La DNA Ploiești au ajuns luni și consiliera lui Chiliman şi consilierul local Ion Brad, cercetați în același dosar. Procurorii au pus sechestru până la concurenţa sumei de trei miliarde de lei pe bunurile lui Andrei Chiliman şi ale celorlalţi trei inculpaţi din dosar.

„Pe declarația mea de avere s-a pus sechestru. Mai mult nu spun”, a declarat Chiliman.

De asemenea, consiliera acestuia, Ioana Costescu, a anunțat la ieșirea din sediul DNA că procurorii au pus sechestru și pe averea sa.

„Locuiesc într-un apartament care nu valorează nici 100.000 de euro”, a susținut aceasta, anunțând că va contesta sechestrul instituit de procurori.

Moisescu a spus că, în ceea ce-l priveşte, a fost instituit sechestru pe case, acţiuni şi conturi.

La rândul său, consilierul local Ion Brad a declarat, referindu-se la prejudiciul din dosar, că acestea sunt „niște invenții”.

„Cred că frații Grimm sunt extrem de invidioși pe DNA. Sunt niște invenții”, a declarat Brad, întrebat cum comentează asupra sumei de 670 de milioane de euro invocată de DNA în acest dosar.

Întrebat ale cui sunt invențiile, Ion Brad a arătat că nu cunoaște, însă poate fi vorba despre „interese politice”.

„Asta mă întreb și eu. Pot să fie interese politice” a declarat acesta la ieșirea din sediul DNA.

Conform declaraţiei de avere din iunie 2014, Andrei Chiliman deţine 11 terenuri, în totalitate sau în parte, majoritatea moştenire de la părinţi, iar soţia sa a primit moşteniere sau prin donaţie patru terenuri. Cei doi copii ai săi au, la rândul lor, în proprietate şase terenuri, primite prin donaţie de la Chiliman şi de la verişoara primară a soţiei acestuia.

Andrei Chiliman mai deţine jumătate dintr-un apartament cu mansardă şi dintr-o casă din Bucureşti, primite moştenire de la mama sa, în timp ce soţia sa a dobândit o casă şi un sfert dintr-o casă din Bucureşti. Copiii deţin un apartament în Bucureşti şi trei case în Bucureşti, Buzău şi Braşov, având aceeaşi provenienţă. Majoritatea acestor proprietăţi erau naţionalizate şi restituite sau recuperate în justiţie.

Chiliman are un autoturism Audi, cumpărat în 2005, iar soţia sa are un Renault din 1972, moştenit de la mama ei. Primarul Sectorului 1 deţine bijuterii evaluate la 13.000 – 20.000 de euro şi obiecte de artă a căror valoare este estimată la 70.000 – 150.000 de euro.

Primarul are conturi de 49.132 de lei, 70.299 de euro, 60.096 de dolari şi 10.034 de franci elveţieni, în timp ce soţia are în conturi 129.977 de lei, 17.572 de euro şi 7.693 de dolari. Totodată, el şi-a împrumutat fratele cu 15.000 de euro. Nu are datorii care să depăşească 5.000 de euro.

Cercetat în control judiciar, primarul Sectorului 1 s-a prezentat luni dimineață și la secția 1 de poliție.

Acesta a declarat, la ieșirea de la secția de poliție, că nu este prieten cu Sebastian Ghiţă, cercetat și el în control judiciar, în același dosar.

Andrei Chiliman a fost reținut joi de procurorii Direcției Naționale Anticorupție Ploiești, împreună cu Vlad Moisescu și ceilalți doi consilieri. Ulterior, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis cercetarea lor sub control judiciar pentru 60 de zile, perioadă în care edilul nu are dreptul să conducă Primăria sectorului 1.

Potrivit DNA, Vlad Moisescu a constituit un grup infracţional încă din 2004, din care au făcut parte Ioana Costescu, Andrei Chiliman şi Ion Brad, urmărind „comiterea unor fapte de corupţie care să genereze obţinerea unor comisioane cuprinse între 10 şi 15% din valoarea lucrărilor atribuite pe criterii clientelare de la agenţii economici favorizaţi în câştigarea procedurilor de achiziţie publică şi pe parcursul derulării contractelor încheiate cu Primăria Sectorului 1”.

Grupul ar fi spălat o sumă totală de circa 600 de milioane de euro, potrivit unor surse judiciare.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: