Arhiva | iunie, 2015

SCORPIONS – STILL LOVING YOU!

30 iun.

BLACK SABBATH – PARANOID!

30 iun.

JOAN JETT – DO YOU WANNA TOUCH ME!

30 iun.

DEPUTATUL NOULUI PDL BASISTO-IOHANNISTUL FLORIN SECARA SE BAGA SINGUR IN SEAMA: „CE URMARESTE PREMIERUL VICTOR PONTA PRIN NOMINALIZAREA LUI MRU”PUTOIUL OPARIT DE JOHANNIS LA SEFIA SIE!

30 iun.

Deputatul PNL Florin Secară a afirmat că Victor Ponta doar pretinde că se împotriveşte la nominalizarea noului director al SIE şi că premierul speră că Iohannis se va aşeza la masa negocierilor cu el, informează evz.ro

Deputatul traseist Florin Secară şi-a dat demisia din UNPR şi s-a înscris în PNL, unde este primit cu braţele deschise de Nini Săpunaru pe care, cu ceva timp în urmă, îl numea „incapabil“ şi „depăşit de situaţie“, pe pagina sa de facebook. Dar nu-i nimic, Florin şi Nini vor folosi împreună dreapta în, desigur, politica „lucrului bine făcut“. Florin Secară a fost bine făcut deputat în Colegiul nr. 6 Adjud în urma redistribuirii voturilor, DE PE LOCUL TREI, aceasta fiind una din cele mai mari anomalii ale legii privind alegerile parlamentare.

Fostul preşedinte PMP Vrancea, Costică Porumboiu, îndepărtat din organizaţie inclusiv pe motiv că dădea LIKE-uri pe Facebook la materiale care criticau partidul, a avut o reacţie virulentă la adresa deputatului „trădător” pe pagina de socializare, după apariţia articolului care anunţă intrarea în „armata” UNPR a deputatului. Acesta este descris ca avand probleme psihice şi de comunicare. Mai mult, fostul preşedinte PMP consideră că de fapt deputatul nu a trecut la UNPR, ci la PSD şi că cei care l-au acceptat au făcut o alegere proastă. „Da, nu-i o noutate, s-a înscris în PSD….aşa, mai pe ocolite. Nu-i o noutate, cum spuneam, pentru mine, mă aşteptam la acest pas. Acest Secară a venit în PMP şi-a desăvarşit misiunea (a distrus o ehipă care era construită pe anumite principii cu oameni noi, care nu au mai fost în politică) apoi a numit un nou conducător de mucava; nu-i de mirare ca toţi „politicienii” din Vrancea se închină la Oprişan, „caractere nu glumă”. Le transmit celor de la PSD că au făcut o proastă achiziţie, Secară avand mari probleme de comunicare cat şi psihice, veţi vedea”, concluzionează Costică Porumboiu, fostul coleg de partid al deputatului. Legat de aceste acuzaţii, Florin Secară a spus că nu are ce comenta şi că nu se complică să îl dea în judecată pe Costică Porumboiu. “Culmea ironiei, cine aruncă cu piatra. Poate nu reţin eu bine, dar omul acesta nu a fost în PNL, PDL, PMP? Cine stă să arunce cu piatra … Ar trebui să pun avocat, să îl dau în judecată, dar nu are sens”, a spus Florin Secară.  (Mihai BOICU, Aurelian IVAN)

Iată de declaraţii haioase a făcut deputatul Secară în scurta sa carieră de opozant:

“Am luat hotărarea să mă alătur Partidului Mişcarea Populară din respect pentru oamenii care m-au trimis în Parlament. Am intrat în politică pentru a duce mai departe proiectele începute de preşedintele Traian Băsescu, ori nu puteam să fiu consecvent decat trecand la PMP.  (…)  Răman prieten cu foştii mei colegi din PDL, mai puţin cu conducerea centrală şi în special cu cea a organizaţiei locale din Vrancea, cărora trebuie să le spun că nu se poate să continue înţelegerile pe sub masă cu USL şi cu Marian Oprişan. A contat foarte mult faptul că la conducerea PDL Vrancea îşi fac loc pe zi ce trece oamenii lui Oprişan..”, declara parlamentarul pe 31 ianuarie.

 “Nu doresc să dezintegrez PDL, dar fac apel către colegii cu care m-am înţeles bine, dar şi către oamenii care cred în valorile de dreapta, pentru a se alătura PMP, pentru a putea să răsturnăm dictatura lui Oprişan şi a lui Săpunaru, în Vrancea. Sunt probleme în PDL, acolo unde conducerea este asigurată de Oprişan, prin oamenii pe care şi i-a trimis. Cred şi sper ca măcar în al 12-lea ceas, foştii mei colegi să ia atitudine şi să elimine aceste elemente useliste trimise pentru a discredita Opoziţia.”, a spus Secară pe 5 februarie 2004.

„DNA pare să deschidă în aceste zile ofensiva decisivă împotriva armatei baronilor locali, aceştia constituind «hard power»-ul PSD. Fără baroni precum Nicuşor Constantinescu, Marian Oprişan sau Liviu Dragnea, PSD ar fi ca Rusia fără armată şi fără Gazprom”, spunea Secară în martie.
L-am întrebat pe vicepreşedintele Partidului Social Democrat, Marian Oprişan, cum comentează acest nou „transfer politic“. „Din respect pentru cititorii dumneavoastră, nu comentez despre un personaj care a trecut prin cinci partide, primul fiind Partidul Comunist Român, şi care, ca şi celălalt deputat de dreapta de la PNL, în viaţa lor n-au ridicat un deget pentru cetăţenii judeţului Vrancea“, a precizat Marian Oprişan.
În numai doi ani de mandat, deputatul la mâna a treia Florin Secară a ajuns la AL PATRULEA PARTID. Candidat pe listele ARD, fiind reprezentant al PDL, Secară nu a scăpat „oportunitatea“ de a se alătura Elenei Udrea după ce aceasta a anunţat că şi-a înfiinţat partid şi s-a înscris în PMP. A fost unul din „colaboratorii apropiaţi“ ai Elenei Udrea după cum îi plăcea să se laude pe facebook. Nu a ratat nicio ocazie de a se poza alături de Udrea în diverse ipostaze. De la cărat bagajele Udrei în Deltă şi până la ipostaza de prieten de familie al acesteia.
Dar şi această colaborare „apropiată“ a durat până când deputatul la mâna a treia a mirosit că atât PMP cât şi Elena Udrea se află în cădere liberă şi a virat către UNPR. „Mi-am dat seama că împărtăşesc cu cei din UNPR un sistem de valori comun“, îşi motiva deputatul traseist plecarea la UNPR, dar susţinea că se simte bine mai ales că a văzut că în acest partid „sunt persoane cu un trecut ca al meu, de militar“. Numai că rigoarea militară nu prea a fost pe placul traseistului la mâna a treia care a hotărât să uite trecutul militar şi, brusc, a simţit fiorii liberalismului, motiv pentru care a bătut la uşa lui Nini Săpunaru. Este vorba de acel Nini Săpunaru care declara recent că el şi noul PNL fac un alt fel de politică şi că este adeptul lucrului bine făcut. Vă daţi seama ce fel de politică va face noul PNL cu politicieni „serioşi“ de tipul traseistului Secară şi ce lucruri bine făcute vor realiza.
Traseistul Florin Secară s-a remarcat în Vrancea mai mult pentru „lucrurile trăsnite“ pe care le-a declarat. Deputatul la mâna a treia a declarat când a plecat din PDL că nu doreşte să „dezintegreze“ partidul, lăsând să se înţeleagă că fără el PDL nu va mai exista. Nu că ar fi fost mare lucru de Pedeleu. Ulterior a făcut o declaraţie năucitoare pentru a motiva plecarea de la PDL la PMP, precizând printre altele că „nu puteam să fiu consecvent decât trecând la PMP“.
Şi uite aşa, din consecvenţă în consecvenţă, traseistul numărul unu al Vrancei din Parlamentul României a plecat din PDL la PMP şi de la PMP la UNPR, iar acum, de la UNPR la PNL. Şi aşa se face că traseistul Secară este cu adevărat consecvent! Şi un politician serios care, alături de Nini Săpunaru, va face „un alt fel de politică“. Rămâne de văzut în favoarea căruia dintre ei va fi făcut un alt fel de politică…. E clar că în nici un caz în favoarea vrâncenilor!
Şi încă ceva… Tot ce-i posibil ca în curând să vedem pariuri puse pe al cincilea partid la care adeptul „lucrului bine făcut“ va migra. Dumneavoastră ce ziceţi, stimaţi cititori?

Pentru Victor Ponta, aflat în cădere liberă, numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu în fruntea SIE ar putea fi o paraşută. El speră că l-ar putea ajuta să nu se strivească de tot când ajunge cu picioarele pe pământ, şi de aceea doar mimează opoziţie la nominalizarea noului director al Serviciului de Informaţii Externe.(…)Să nu creadă cineva că, din jocul politic creat prin nominalizarea unui şef de serviciu secret, Ponta ar încerca să tragă avantaje pentru români, pentru ţară. E vorba doar despre salvarea lui însuşi, toţi ştim că ar face orice compromis să rămână premier. Propunerea vine de la preşedintele care i-a cerut demisia, iar Ponta încă mai speră că Iohannis se va aşeza la masa negocierilor cu el. Şi de aceea Ponta se împotriveşte acestei propuneri cu o jumătate de gură„, a afirmat Florin Secară potrivit unui comunicat de presă.

Deputatul PNL a adăugat că numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la şefia SIE este foarte importantă în actualul context regional.

DIN CICLUL JOHANNISMUL FRATE CU BASISMUL. MAFIOTUL PENAL ADRIEAN VIDEANU LIBER CA „PASARILE CERULUI!”

30 iun.

Fostul ministru al Economiei Adriean Videanu a primit o veste bună în dosarul disjuns din cel în care fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, este judecată pentru presupuse despăgubiri supraevaluate dispuse când ea făcea parte din ANRP, potrivit Antena 3.

Videanu este liber, de marţi dimineaţă, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a admis, definitiv, contestaţia la măsura controlului judiciar dispusă de ICCJ în februarie. Anterior, fostul ministru fusese arestat preventiv la sfârşitul lunii ianuarie.

Procurorii ar fi trebuit să depună contestaţia în termen de 48 de ore de la comunicarea magistraţilor, însă apărătorii lui Videanu au demonstrat în instanţă că acest termen nu a fost respectat, contestaţia depăşind cu câteva ore termenul-limită.

Adriean Videanu este cercetat în dosarul Bica 2, alături de Dorin şi Alin Cocoş şi de Alina Bica, pentru un prejudiciu de 11 milioane de dolari şi punerea în pericol a sistemului energetic naţional pe segmentul gazelor naturale. Din acest moment, Videanu poate părăsi ţara, să participe la un târg de marmură, în Arabia Saudită, solicitare ce i-a fost respinsă până acum de magistraţi.

MARTI,MASCATII EFECTUEAZA 18 PERCHEZITII LA O AUTOBAZA RATB!

30 iun.

Potrivit unor surse B1 TV, în cursul dimineții de marți, se efectuează 18 percheziții, printre are și la o autobază RATB, une angajații sunt suspectați că ar fi furat motorină.

În dosar sunt vizate atat persoane din conducere, cat si soferi si mecanici. Conform probelor pe care le au anchetatorii rezulta faptul ca angajatii au sustras motorina pe care ulterior o utilizau in intneres propriu.

Deocamandata nu se știe despre ce prejudiciu e vorba. Dupa perchezitii, 24 de persoane vor fi duse la audieri pentru suspiciuni de delapidare si complicitate la delapidare.

TRADAREA LUI OPREA „ISMANARUL” SI A UNPR PENTRU AL SUSTINE LA SIE PE MRU”PUTOIUL OPARIT” CARE NU ARE CERTIFICAT ORNISS!

30 iun.

UNPR, un partid născut dintr-un grup de parlamentari plecați din PSD, a ajuns să fie astăzi unul dintre cele mai influente partide din România. În 2012 sau chiar mai înainte, nimeni nu vedea un viitor pentru UNPR, însă pe rând, progresiștii și-au adunat „forțele”, iar acum au ajuns ca de votul lor să depindă Guverne sau legi.

În 2012, toată lumea, cel puțin cei care susțineau USL, aveau impresia că UNPR va fi istorie – unii chiar își doreau acest lucru după ce timp de 3 ani au ajutat la menținerea PDL și a lui Emil Boc la guvernare. Totuși, PSD a repetat greșelile trecutului – așa cum a făcut și cu PUR sau PC, PSD s-a transformat în locomotivă către Parlament pentru gruparea condusă de Gabriel Oprea.

După ce 2012 trebuia să fie considerat anul victoriei USL împotriva PDL și a guvernelor Boc și Ungureanu, la finele acestuia un reprezentant al acestei guvernări a devenit membru cu acte al USL, via PSD – adică UNPR. Însă, nu de atunci a început să aibă influența de astăzi. Ea a fost căpătată treptat, începând cu 2013.

Principalele elemente care au contribuit la ascensiunea influenței UNPR au fost: traseismul politic și oportunitatea pe care o ofereau de a face parte din coaliția de guvernare.

Care sunt motivele care au dus la poziția UNPR de astăzi?

1. PSD nu dorea să fie un partid e traseiști, așa că toți parlamentarii și liderii locali care doreau să ajungă la guvernare îi trimitea la UNPR. După anul 2012 a apărut bătălia clasei politice împotriva traseiștilor. Toate partidele își construiseră un fel de brand de partid curat. PSD chiar a încercat să rămână imaculat din acest punct de vedere, în vreme ce PNL accepta oameni cu greutate de la vechiul PDL, personaje criticate cu doar câteva zile înainte să devină liberali.

Dacă PNL a făcut tot acest traseism pe față, PSD a încercat o nouă manevră: aceea a partidului intermediar. Bazându-se într-un mod orbește pe cuvântul dat de UNPR că vor rămâne fideli „pe viață și pe moarte” cu PSD, social-democrații au trimis toți parlamentarii, liderii locali, etc, care doreau să fie putere către UNPR. Astfel UNPR a crescut într-un mandat cât alte partide în 10 mandate.

Greșeala PSD de a încerca să fie un partid curat politic se întoarce împotriva lor. Oameni care puteau să fie ai lor cu acte în regulă sunt astăzi la comanda lui Gabriel Oprea, din cuvântul căruia nu pot ieși, deoarece daca s-ar întâmpla acest lucru foarte probabil ar fi excluși sau nu s-ar mai regăsi pe viitoarele liste.

2. UNPR a urmărit un singur lucru: consolidarea unui grup puternic în Parlament care să îi asigure că vor fi la guvernare toți cei 4 ani. UNPR în primii ani ai guvernării nu a fost interesat de promovarea unor proiecte majore, nu a fost interesat de a se face vizibil la guvernare. După 3 ani de guvernare PDL din care au făcut parte, UNPR a stat un pas în spate, văzându-și lungul nasului. Însă, cu timpul au început să devină vocali, iar momentul ruperii USL a făcut ca planul nutrit de UNPR în culisele politicii să iasă la suprafață.

În vreme ce toți erau preocupați ba cu guvernarea, ba cu diverse certuri sau proiecte politice, UNPR își creștea propriul grup parlamentar. Astfel, UNPR a ajuns să aibă al treilea grup parlamentar, după PSD și PNL.

3. PSD a crezut în UNPR așa cum a crezut în PUR sau PC de-a lungul timpului. Așa cum spuneam, PSD nu învață din greșeli – dar niciodată. Aroganța și siguranța în propriile forțe și ideea de partid suprem i-a făcut să piardă prezidențialele în 3 rânduri. De asemenea, transformarea celui mai mare partid din România în cărăuș pentru niște partide balama nu a dat niciodată efectele scontate. De fiecare dată, PSD a fost trădat – de PUR în 2005, de UNPR (grupul parlamentarilor desprinși din PSD) în 2009. La fel ca în 2005 și în 2009, PSD este acum în situația de a fi la mâna unor partide pe care le-a tras după el.

Cum va ieși PSD din această situație? Are două variante: ori tace și înghite, ori iese de la guvernare.

PRESEDINTELE INTERIMAR AL PSD ,ROVANA PLUMB ATAC NIMICITOR LA TRADATORUL DE TARA ,MRU”PUTOIUL OPARIT!”NOMINALIZAT DE SLUGA OCULTEI MONDIALE PENALUL KLAUN JOHANNIS LA SEFIA SIE!

30 iun.

Președintele interimar al Partidului Social Democrat, Rovana Plumb, a lansat, luni seară, în cadrul unei emisiuni televizate la postul B1 TV, un nou atac virulent la adresa fostului premier Mihai Răzvan Ungureanu, propunerea președintelui Klaus Iohannis pentru șefia SIE.

Astfel, Rovana Plumb a reiterat faptul că PSD nu susține nominalizarea șefului de la SIE, explicând motivele principale pentru această decizie politică.

„Dimineata am avut Biroul Politic Permanent in care fiecare si-a spus opinia, toti cei care au luat cuvantul au spus ca suntem uniti, mesajul a fost de unitate, de solidaritate si de continuare a guvernarii. Cel mai important punct a fost legat de nominalizarea si care e pozitionarea din punct de vedere politic al PSD. Mesajul nostru e foarte clar. PSD nu sustine nominalizarea sefului de la SIE din cel putin 3 considerente: nu s-a lucrat intr-un mod transparent, dupa alegerile din 2014 s-a dat un semnal foarte clar ca puterea nu trebuie sa apartina unui singur partid ci trebuie sa fie un echilibru pentru a putea consolida democratia in Romania. Cel de-al treilea motiv e legat de faptul ca persoana domnului MRU a fost perceputa ca si un important lider politic care a continuat masurile de austeritate ale guvernarii PNL. Ceea ce ne surprinde e ca la momentul din 2012 liberalii au fost alaturi de noi. Nu discutam de pozitia de SIE sau o alta pozitie de conducere. Consider ca intr-un Parlament votul e unul politic. Fiindca e politic, raportarea e una politica. Ceea ce consideram noi, in schimb, ca prioritate 0, e ca masurile bune luate de catre Guvern sustinut de actuala coalitie, trebuie sa continue”, a declarat Rovana Plumb.

Totodată, Rovana Plumb a declarat că e bine să se exprime cât mai curând Parlamentul în ceea ce privește nominalizarea președintelui pentru șefia SIE.

„Problema in discutie a fost vis a vis de comportamentul nostru de vot. Intre toti colegii de partid, nu toata lumea are aceaasi opinie, important e ce se degaja din majoritatea opiniilor. Eu cred ca e foarte bine ca maine sa se exprime Parlamentul in ceea ce priveste aceasta nominalizare. De ce ar trebui sa mai prelungim? (…) Si eu sunt curioasa sa stiu de ce treneaza aceasta nominalizare”, a mai transmis Rovana Plumb.

KLAUN JOHANNIS A NUMIT UN NOU CONSILIER PREZIDENTIAL LA COTROCENI IN PERSOANA BASISTEI LIGIA DECA,CARE A COORDONAT IN 2008 PROIECTUL UNIVERSITATII CURATE IN CADRUL SOCIETATII ACADEMICE ROMANE (SAR),CONDUSA DE UASECERISTA CEAUSISTA-BASISTA ALINA MUNGIU PIPPIDI!

29 iun.

Administrația Prezidențială a anunțat în urmă cu puțin timp că președintele Klaus Iohannis a semnat astăzi decretul pentru numirea unui nou consilier la Palatul Cotroceni.

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a numit-o pe doamna Ligia Deca în funcția de consilier de stat la Departamentul Educație și Cercetare al Administrației Prezidențiale, începând cu data de 1 iulie a.c.”, informează sursa citată.

Cine este Ligia Deca

Potrivit romaniacurata.ro, Ligia Deca este cercetător în științe politice la Universitatea din Luxemburg, având ca arii de expertiză procesul de Europenizare, politicile publice în învățământul superior și internaționalizarea educației. De asemenea, ea colaborează și ca expert în politici publice, în cadrul Unității Excutive pentru Finanțarea Învățământului Superior, cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), unde coordonează activități legate de politicile publice privind internaționalizarea educației în cadrul proiectului ‘Internaționalizare, echitate și management universitar pentru un învățământ superior de calitate (IEMU)’.

Ligia Deca este membră a grupului de experți al Comisiei Europene pe tema ‘Science in Education’ și expert al Consiliului Europei.

În perioada 2010-2012, Ligia Deca a fost coordonatoarea Secretariatului Bologna, perioadă în care a coordonat o echipă de profesioniști în vederea susținerii programului de lucru 2009-2012 din cadrul Procesului Bologna.

În perioada 2008-2010,  a fost președintele Uniunii Studenților din Europa (ESU), ceea ce a presupus, între altele, și reprezentarea organizației în cadrul Bologna Follow-Up Group, structurile Uniunii Europene în domeniul educației și UNESCO.

În anul 2008, Ligia Deca a coordonat proiectul pilot al Coaliției pentru Universități Curate, în cadrul Societății Academice din România (SAR).

PREMIERUL VICTOR PONTA DESFIINTEAZA NOUL PDL ,SCUZE NOUL PNL 2014: „NISTE TRADATORI .AU MINTIT ELECTORATUL. IMI E RUSINE!

29 iun.

Premierul Victor Ponta le adresează cuvinte grele celor de la PNL. Le transmite că sunt niște mincinoși și trădători. Totul în contextul votului pentru noul șef al SIE:

”Fapte :
– 9 Februarie 2012 – guvernul Mihai Razvan Ungureanu este investit cu votul a 237 parlamentari apartinand PDL, UDMR, UNPR si Grupul Minoritatilor Nationale
– 27 Aprilie 2012 – guvernul Mihai Razvan Ungureanu este demis cu votul a 235 parlamentari apartinand PSD, PC si PNL
– 9 Decembrie 2012 – PNL obtine cel mai mare numar de parlamentari dupa 1989 (candidand in cadrul USL si fiind la guvernare dupa demiterea guvernului Ungureanu)
– 30 iunie 2015 – PNL voteaza pentru numirea lui Mihai Razvan Ungureanu in functia de Director SIE

CINE SUNT TRADATORII? CINE A MINTIT IN 2012? CINE SUNT CEI CARE AU FOST ALESI PARLAMENTARI SPUNAND CA LUPTA IMPOTRIVA LUI MRU SI A OAMENILOR LUI BASESCU???
Acum raspunsul este foarte clar si simplu! Orice alt comentariu e inutil! Imi este mie rusine de rusinea care ar trebui sa le fie lor!”, susține Victor Ponta pe Facebook.

content-image

PRESEDINTELE SENATULUI ,CALIN POPESCU TARICEANU A ANUNTAT LUNI CA PARLAMENTARII CARE FAC PARTE DIN ALDE NU VOR VOTA PROPUNEREA PENALULUI KLAUN JOHANNIS PENTRU FUNCTIA DE SEF SIE ,INTRUCAT MRU”PUTOIUL OPARIT” A FOST UNUL DIN CEI MAI APROPIATI COLABORATORI AI MAFIOTULUI TRAIAN BASESCU SI A REGIMULUI SAU POLITIENESC SI DICTATORIAL!”

29 iun.

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat luni că parlamentarii care fac parte din Partidul Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) nu vor vota propunerea președintelui Klaus Iohannis pentru funcția de director al SIE, întrucât Mihai Răzvan Ungureanu a fost „unul dintre cei mai apropiați colaboratori” ai fostului președinte Traian Băsescu.

„Referitor la poziția ALDE față de propunerea președintelui, sunt două considerente pentru care nu vom vota această propunere. Primul considerent este unul eminamente politic și legat de votul pe care cetățenii l-au dat în 2012 la alegerile parlamentare și la referendum. Atunci, votul a fost unul covârșitor în favoarea înlăturării regimului Băsescu. Așadar astăzi, decizia noastră este una logică — nu putem accepta ca unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai fostului președinte să fie numit în fruntea SIE”, a declarat Tăriceanu la Senat.

Potrivit acestuia, cel de-al doilea motiv pentru care parlamentarii ALDE nu îl susțin pe Mihai Răzvan Ungureanu la șefia SIE ține de faptul că acesta a acumulat anumite „frustrări” politice, ceea ce nu îl recomandă pentru o astfel de funcție și de aceea propunerea președintelui „trebuie respinsă”.

„Având în vedere evoluția politică a domnului Ungureanu în ultima perioadă, cu referire specială la anul 2014 în care cu toții am văzut în campania electorală cât de pătimaș era, cât de partizan putea să se prezinte, o astfel de persoană se decredibilizează pentru o funcție cum este aceea de șef de serviciu de informații, unde trebuie să punem o persoană echilibrată politică și, eventual, cu un profil politic mai slab conturat de preferință. Nu mai vorbesc de faptul că frustrările pe care domnul Ungureanu le-a acumulat începând cu demiterea sa din fruntea Guvernului și cu eșecul la prezidențiale, nu îl fac o persoană recomandată pentru o astfel de funcție. (…) Aceste lucruri le vor avea în vedere toți colegii membrii din grupul parlamentar la votul de, probabil, mâine (marți — n.r.) dacă Birourile vor decide în acest sens”, a mai spus co-președintele ALDE.

Întrebat dacă parlamentarii ALDE iau în calcul posibilitatea de a nu participa la ședința plenului comun, în care va fi exprimat votul privind nominalizarea la SIE, acesta a replicat: „Nu am discutat încă lucrul acesta. O să îl discutăm împreună cu PSD și o să anunțăm împreună”.

AGERPRES

PRESEDINTELE INERIMAR AL PSD ,ROVANA PLUMB: PSD NU VAPARTICIPA LA VOTUL PENTRU INVESTIREA BASISTULUI ,MRU”PUTOIUL OPARIT „IN FUNCTIA DE SEF AL SIE MARTI LA ORELE 17,00!

29 iun.

Grupurile parlamentare reunite ale PSD au decis, în ședința de luni, să nu participe la votul pentru învestirea lui Mihai-Răzvan Ungureanu în funcția de director al SIE, a declarat președintele interimar al social-democraților, Rovana Plumb.

„Nu s-a făcut niciun fel de vot, a fost o decizie luată prin consens în cadrul reuniunii grupurilor reunite, nu susținem nominalizarea făcută de către președinte (n.r. — Klaus Iohannis) și nu vom participa la vot”, a afirmat Rovana Plumb.

Cât privește participarea parlamentarilor social-democrați în Comisia SIE, unde va fi audiat Mihai-Răzvan Ungureanu, Rovana Plumb a spus că aceștia vor proceda conform Regulamentului și vor participa.

Întrebată în legătură cu tensiunile care ar fi fost în ședință, în ceea ce-l privește pe Valeriu Zgonea, Rovana Plumb s-a arătat surprinsă. „Nu a fost niciun fel de tensiune și eu sunt surprinsă că mă întrebați acest lucru. Sigur că trecem printr-o perioadă în care normal trebuie să ascultăm opiniile colegilor, unii vorbesc cu vocea puțin mai tare, alții puțin mai încet. Nu au fost niciun fel de tensiuni, este firesc să ascultăm pozițiile și opiniile tuturor colegilor”, a susținut Rovana Plumb.

Întrebată dacă va cere, în ședința coaliției, ca și cei din ALDE să se abțină și să nu participe la votul de marți, ea a spus că temele întâlnirii sunt cele socio-economice și de guvernare. „În ceea ce privește poziția privind nominalizarea, ea nu se va discuta în coaliție”, a mai spus liderul PSD.

AGERPRES

Si-au luat tara inapoi: MIHAI RAZVAN UNGUREANU, NOMINALIZAT DE IOHANNIS LA SEFIA SIE

29 iun.

11234915_1637918813088560_6498741490507537193_n

Mihai Razvan Ungureanu – CREATIA DE LABORATOR A SERVICIILOR, candidatul ideal pentru VANZAREA DEFINITIVA A ROMANIEI

Oricine aude că Mihai Răzvan Ungureanu a fost numit şef la SIE se întreabă pe ce lume a trăit pînă acum preşedintele Klaus Iohannis, căci, în România, simpla rostire a numelui MRU îi ridică oricui părul în cap! Kobe, soţia-OMV, Gojdu, unguente – iată cîteva cuvinte-cheie care spun totul despre ce înseamnă MRU!

Să-i spunem însă şi preşedintelui Klaus Iohannis ce trebuia deja să ştie încă de atunci cînd l-a luat consiler personal după ce a ajuns la Cotroceni. Surprinzător este chiar curajul lui Klaus Iohannis de a-l lua alături pe cel care, încă din 1985, cînd, la Congresul al XIII-lea, a fost ales membru supleant al Comitetului Central al UTC!

Imaginea publică a lui Mihai Răzvan Ungureanu este întregită de prezenţa lui alături de Traian Băsescu la Referendumul din 2012, cînd, alături…

Vezi articolul original 1.638 de cuvinte mai mult

CURTEA SUPREMA DE JUSTITIE A SUA A DECIS OBLIGATIVITATEA CASATORIILOR HOMOSEXUALE

29 iun.

11707529_661679823963826_9018788839529807991_n

De ce trebuie sa constientizam ca decizia Curtii Supreme este de o importanta ultima?

1. Decizia face ca intreaga America (SUA) sa adopte casatoriile homosexuale. Lucrul presupune o interpretare a Constitutiei prin care accesul homosexualilor la casatorie e definit ca drept fundamental al omului. Atentie: este vorba despre casatoria homosexuala, nu despre parteneriate sau uniuni civile! Daca parteneriatele sunt cvasi-generalizate in lumea occidentala, casatoria a fost introdusa pentru prima oara in Olanda, in anii 2000, si, ne amintim, mai recent, in Marea Britanie si Irlanda (prin referendum).

2. SUA este imperiul mondial al momentului istoric in care traim. Faptul ca Imperiul defineste casatoria homosexuala ca fiind drept al omului va amplifica, accelera la modul cel mai grav presiunile pe care SUA le va folosi pentru a generaliza, la nivel global, aceasta ordine “culturala”. Adica vor exista presiuni asupra ONU pentru a-si integra noul drept al omului in propriile reglementari. UE…

Vezi articolul original 1.024 de cuvinte mai mult

Rusia nu este împotriva Planului Globalist : Uniunea Eurasiatică figurează pe Agenda Clubului de la Roma

29 iun.

obama-putin-3

La 17 septembrie 1973 Clubul de la Roma a emis un proiect cu numele Regionalized and Adaptive Model of the Global World System în care prezenta planul lor pentru a împărți țările lumii în zece regiuni socio-economice care mai apoi să fie conduse de către Un Singur Guvern Global. Regiunile socio-economice pe care ei le-au planificat sunt următoarele:
1. SUA, Canada și Mexic;
2. Uniunea Europeană (UE);
3. Japonia;
4. Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud, Israel și Insulele Pacificului;
5. Europa de Răsărit (Uniunea Eurasiatică)
6. America Latină, Centrală și de Sud;
7. Africa de Nord și Orientul Mijlociu;
8. Africa Centrală;
9. Asia de Sud și de Sud-Est;
10. Asia Centrală.
La data de 17 decembrie 1992, prima regiune socio-economică a luat ființă prin acordul dintre președintele USA, președintele Mexicului și reprezentantul Canadei care au semnat tratatul de colaborare NAFTA (North American Free Trade Area – Acordul Nord…

Vezi articolul original 391 de cuvinte mai mult

%d blogeri au apreciat: