Arhiva | 6:23 pm

PRESEDINTELE INTERIMAR AL PSD ,ROVANA PLUMB ATAC NIMICITOR LA ADRESA TRADATORILOR DIN VECHIUL PNL CARE AU SALVAT PDL-UL BASIST SI LA ADREA LUI KLAUN JOHANNIS CARE ESTE URMASUL LUI TRAIAN BASESCU PRIN NUMIREA BASISTULUI TRADATOR DE TARA MRU”PUTOIUL OPARIT”LA SEFIA SIE!

1 iul.

Președintele interimar al Partidului Social Democrat, Rovana Plumb, a lansat încă un atac furibund la adresa liberalilor, după votul dat în cazul lui Mihai Răzvan Ungureanu pentru funcția de director al SIE.

Astfel, Rovana Plumb a declarat că maniera în care a acționat președintele Klaus Iohannis, nominalizându-l pe fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu la șefia SIE, „ne aduce aminte de fostul președinte”.

„Ne-am respectat decizia, PSD este coerent si consecvent in actiunile politice. Cei care au ceva de explicat sunt cei care l-au propus. Domnul presedinte Klaus Iohannis a facut acum cateva zile, propunerea de o maniera care ne aduce aminte de fostul presedinte iar noul PNL in frunte cu Gorghiu s-a bucurat ieri ca atunci cand era votat Emil Boc. Le uram succes in a le explica romanilor”, a declarat Rovana Plumb.

PREMIERUL GRECIEI ALEXIS TSIPRAS ARUNCA IN AER UNIUNEA EUROPEANA:”UN VOT NEGATIV LA REFERENDUM NU VA FI UN VOT PENTRU PARASIREA EUROPEI,CI PENTRU REVENIRE LA VALORILE EUROPENE,LA DEMOCRATIE!”

1 iul.

 Mesajul Berlinului pentru Grecia: aţi vrut plebiscit, spălaţi-vă cu el pe cap

Premierul grec Alexis Tsipras a declarat, miercuri, că Uniunea Europeană a făcut propuneri în stil șantajist și a acordat un ultimatum inacceptabil pentru Guvernul elen.

” UE a făcut propuneri în stil șantajist și ne-a fost dat un ultimatum. Acest ultimatum a fost inaccceptabil, de aceea am decis săp cerem decizia oamenilor. Le cerem să voteze să spună da sau nu. Intenționăm să semnăm un acord mai bun după referendum. Vrem să găsim o soluție la criza datoriilor, încercăm să aducem o creștere în economia Greciei și în societate. Vrem un acord care să impună măsuri care să funcționeze pentru toată lumea”, a precizat Tsipras.

„Un vot negativ la referendum NU va fi un vot pentru părăsirea Europei, ci pentru o revenire la valorile europene”, a declarat Tsipras.

„Un vot negativ nu va însemna o rupere de Europa, ci ar exercita presiuni mai puternice pentru un acord viabil din punct de vedere economic”, a subliniat Tsipras, avertizând însă că o ieşire a Greciei din zona euro ar avea „consecinţe dezastruoase”.

Grecii sunt chemaţi duminică să răspundă întrebării „Ar trebui să fie acceptată propunerea avansată de către Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional la şedinţa Eurogrupului din 25 iunie 2015, alcătuită din două părţi care formează propunerea lor per ansamblu?”.

Astfel, Alexis Tsipras, premierul de extremă-stânga al Greciei, menţine referendumul programat duminică, îndemnând cetăţenii să voteze în favoarea măsurilor propuse de creditorii internaţionali.

Mai mult, premierul elen a precizat că Guvernul pe care îl conduce va face tot ce poate pentru a menține țara în zona euro. El a ținut să sublinieze că își dorește un acord convenabil pentru ambele părți.

CINISMUL SI IPOCRIZIA NAZISTULUI KLAUN JOHANNIS -BASESCU FATA DE CEI 500.000 DE ETNICI ROMANI DIN UKRAINA CARE LUPTA PENTRU DREPTURILE LOR!

1 iul.

Represaliile politice din Ucraina îi dezamăgesc pe toți cei care au crezut că autoritățile ucrainene vor respecta standardele europene atunci când este vorba de libertatea de exprimare, de respectarea identității naționale și de lipsa unei presiuni politice. De ce este acest lucru important pentru România? Pentru că în total, în Ucraina, trăiesc circa 500.000 de etnici români. În plus, partea de sud a regiunii Odessa este la granița cu România și bineînțeles că și aici se găsește un număr însemnat de cetățeni de etnie română.

Un caz celebru în acest sens este cel al jurnalistului de origine română Artem Buzilă din Odessa care a fost arestat la data de 29 aprilie 2015, înainte de comemorarea uciderilor în masă de la Casa Sindicatelor din Odessa, tragicul eveniment din 2 mai 2014. Vina jurnalistului a fost aceea că a participat la organizarea pregătirilor pentru această comemorare.

La data de 8 mai 2015, acesta a transmis o scrisoare prin intermediul avocatului său în care a specificat că ”este greu de crezut, dar chiar mă aflu în spatele gratiilor, și aici mă simt liber. Cei care stau acasă și nu fac nimic, care sunt de acord cu sau chiar susțin regimul, sunt cei care nu sunt liberi”.

De asemenea, acesta a informat că a fost torturat de către funcționarii Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), deoarece aceștia au încercat să obțină probe și informații de la el pentru arestarea altor persoane.

”Le mulțumesc celor care nu le este frică, pentru că datorită lor nici mie nu îmi este”, a mai scris Buzilă.

Cazul jurnalistului Buzilă nu este singurul din Odessa. De mai bine de două luni un alt jurnalist, Elena Glishchinskaya, se află în custodia autorităților. Ea a fost acuzată de faptul că, în viitor, acțiunile sale ar putea duce la separarea părții de sud a regiunii Odessa și la crearea unei Basarabii multilingviste, multinaționale și autonome. Aceasta a transmis de asemenea o scrisoare prin intermediul avocatului ei în care arăta că este greu de prezis momentul în care ar putea fi eliberată.

La data de 26 iunie anul curent, Tribunalul din Odessa a prelungit arestul lui Buzilă cu o perioadă de încă două luni, până la data de 25 august. ”Nu există nici un fel de probe care să dovedească că Buzilă este vinovat de ceva” – a precizat avocatul acestuia, Alexey Glazov. ”Decizia autorităților judiciare ucrainene contrazice recomandările Curții Europene a Drepturilor Omului” – a adăugat Glazov. Dacă ne amintim bine, autoritățile ucrainene anterioare actualei conduceri au fost criticate exact pentru acest tip de comportament. Atunci era vorba de cazul fostului ministru de interne Yuri Lutsenko, iar acum, noua conducere continuă cu aceleași practici, cu toate că Lutsenko este el însuși unul dintre cei mai proeminenți membri ai actualei elite politice. Problema este că oamenii nu pot fi reținuți pentru o asemenea perioadă fără se efectueze procedurile legale, cum ar fi, de exemplu, interogatoriile. Lui Buzilă nu i s-a adresat nici o întrebare de foarte mult timp. Tribunalul care a decis să-i prelungească reținerea nu i-a explicat nici lui, nici avocatului acestuia, motivul prelungirii. Între timp oamenii organizează campanii internaționale de protest pentru susținerea lui Buzilă. Protestele publice nu au avut loc doar în Odessa (ultimul la data de 25 iunie), dar și în  alte țări, inclusiv în Germania și în Polonia.

Probabil Buzila, ca și alte câteva persoane reținute, vor fi acuzați, în conformitate cu articolul 110 din Codul Penal din Ucraina, de separatism și de regionalism ca mijloc de subminare a integrității teritoriale a țării. Infracțiunea menționată mai sus poate implica și 10 ani de închisoare.

De fapt, în Odessa funcționează un grup mic de activiști regionali care ridică semne de întrebare referitoare la autonomia locală și la nevoia de respectare a culturii și limbii minorităților naționale în cadrul unei regiuni multilingviste cu un istoric lung al diferitelor naționalități care au locuit în zona respectivă. Activiștii respectivi susțin și stabilirea unei Zone Economice Speciale care să aducă anumite posibilități suplimentare pentru regiune, în special referitor la porturile de la Marea Neagră.

Activiștii respectivi susțin însă în mod deschis integritatea teritorială a Ucrainei, fapt care denotă că nu sunt direcționați de la Moscova. Activiștii au pregătit și un proiect de lege special care ar putea garanta autonomia culturală a regiunii care este definită ca și parte din teritoriul Ucrainei și care aparținea în trecut entității istorice a Basarabiei, parte integrantă a României.

Cazul Buzilă arată în mod clar faptul că autorităților centrale ucrainene le este frică de celelalte etnii din diferitele părți ale țării. Există 8 cazuri de jurnaliști români care au interdicție în Ucraina numai pentru că au scris despre comunitățile de români de acolo.

România nu poate sta deoparte deoarece are o populație semnificativă care locuiește în Ucraina și ale cărei drepturi ar trebui să fie apărate. Culmea este că românii din Ucraina aveau mai multe drepturi în regimul anterior decât în prezent, sub așa numita conducere ”europeană” de la Kiev. Mișcarea de susținere internațională pentru Artem Buzilă arată că în câteva țări din UE există înțelegerea faptului că democrația ucraineană are anumite probleme și că răsturnarea lui Ianukovici nu a adus nici un fel de soluții pentru multe dintre acestea.

Wenige Tage vor dem ersten Jahrestag des Odessa-Massakers am 2. Mai, hat die ukrainische Regierung die Verhaftung des Journalisten und Bloggers Artem Buzila angeordnet. Der erst 25 jährige Blogger ist vor allem für seine regierungskritischen Beiträge bekannt. Die ukrainische Zentralregierung nannte Buzila einen „Terroristen“ und erhebt Anklage wegen Vorbereitung eines Staatsumsturzes. Absurd wenn man bedenkt, dass diese Regierung genauso an die Macht gekommen ist.

Wer nicht für uns ist, ist gegen uns. Das ist der Grundsatz, nachdem die mit Faschisten zusammenarbeitende Regierung in Kiew handelt. Der ukrainische Journalist Oleg Bondarenko kritisiert die ukrainische Regierung auf seiner Facebookseite massiv: „Artem Buzila ist ein junger Journalist aus Odessa. Er ist gerade mal 25 Jahre alt und Ukrainische Behörden nennen ihn einen Terroristen. Hier können wir das Ergebnis sehen, wenn man das politische System der Ukraine kritisiert.“ Beide Journalisten setzen sich für ein Ende des Bürgerkrieges im Osten des Landes ein, beide kritisieren den massiven Zulauf der Faschisten auf allen Seiten. Artem ist nur einer von über einem dutzend festgenommenen AktivistInnen und JournalistInnen, die im Vorfeld des Jahrestages des Odessa-Massakers festgenommen worden sind. „Offizielle haben bereits 12. Personen festgenommen, welche als ‚Terroristen‘ gelistet sind.“ Unter anderem wurden auch Eltern von FriedensaktivistInnen festgenommen. Laut den Berichten von Reporter ohne Grenzen kamen in der Ukraine 2014 mindestens sechs Journalisten ums Leben, 33 wurden entführt. Normalerweise heißt es ja immer, nur Russland würde es nicht so eng mit der Pressefreiheit nehmen. Dabei tun sich viele Staaten nicht viel.

In Wirklichkeit

Buzila betreibt den Blogg „In Wirklichkeit“, der nur noch über Facebook zu erreichen ist. Ob die Website durch die staatlichen Behörden vom Netz genommen worden ist, bleibt unklar. Fakt ist jedoch, dass die Repressionen gegen kritische Stimmen rund um den Jahrestag des Massakers zugenommen haben. Sputnik International berichtet, dass ukrainische Ermittler bisher nicht erfolgreich ermitteln konnten, wer die 48 Toten zu verantworten hat. Im Gegensatz dazu haben lokale Aktivisten, Forensiker und Experten ihre eigene Untersuchungskomission gegründet, „Gruppe 2. Mai“.

Ukraine nicht auf EU Kurs

„Die ukrainische Regierung meint sie befände sich auf dem Weg nach Europa. Mit solchen Aktionen befindet sie sich eher auf dem Holzweg. Journalisten für ihre kritische Berichterstattung einzusperren verstößt gegen ein jegliches Verständnis von Freiheit und Europa,“ erklärt der Bundessprecher der Linksjugend, dem Jugendverband der Linkspartei. Er selbst war mit den Bundestagsabgeordneten Andrej Hunko und Woflgang Gherke der Linkspartei zweimal auf einer Delegationsreise und hat Spenden für, vom Bürgerkrieg betroffene Krankenhäuser, überbracht. „Auch die europäische Politik und allem voran die Bundesregierung muss endlich aufhören, die Augen vor dem Treiben der ukrainischen Regierung zu verschließen. Beide Bürgerkriegsparteien und ihre Verbündeten eskalieren den Konflikt, nicht nur eine!“

Druck muss steigen

Ähnlich wie beim Abschuss des zivilen Flugzeugs in der Ostukraine, müsste der Druck auf die Ukraine steigen, neutrale und ernstgemeinte Ermittlungen im Fall der 48 Toten von Odessa zu initiieren. Ebenso müsste es eine internationale Ermittlungskomission geben, wie sie es im Fall der Maschine MH17 existiert. Doch bis auf wenige Solidaritäts- und Friedenskundgebungen am 2. Mai, war wenig bis gar nichts aus der EU zu vernehmen. Am 2. Mai gedachten die Menschen somit nicht nur den Opfern des Massakers, sondern forderten unter dem Slogan #freebuzila die Freilassung aller politischen Gefangenen in der Ukraine.

PRETUL GAZELOR NATURALE PENTRU CONSUMATORII CASNICI A CRESCUT DE LA 1 IULIE 2015!

1 iul.

Guvernul a aprobat, miercuri, noul calendar de liberalizare a prețului de achiziție a gazelor naturale din producția internă pentru clienții casnici și producătorii de energie termică, numai pentru cantitățile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termică în centralele de cogenerare și în centralele termice destinate consumului populației, prețul acestora urmând să crească, într-o primă etapă, de la 53,3 lei/ MWh la 60 lei/ MWh, informează un comunicat de presă remis AGERPRES.

„Potrivit noului calendar aprobat în ședința de astăzi, începând cu data de 1 iulie 2015, prețul de achiziție a gazelor naturale din producția internă pentru clienții casnici și producătorii de energie termică, numai pentru cantitățile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termică în centralele de cogenerare și în centralele termice destinate consumului populației va fi de 60 de lei/ MWh, comparativ cu 53,3 lei/ MWh cât este în prezent. Calendarul prevede o majorare anuală până în 2017, respectiv de la 1 iulie 2016 prețul va fi de 66 lei/ MWh, iar începând cu aprilie 2017, de 72 lei/MWh”, precizează sursa citată.

Calendarul de liberalizare estimează și prețul de achiziție a gazelor naturale din producția internă și după aprilie 2018.

„Astfel, pentru 1 aprilie 2018 prețul de achiziție a gazelor naturale din producția internă pentru clienții casnici și producătorii de energie termică, numai pentru cantitățile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termică în centralele termice destinate consumului populației este estimat la 78 lei/ MWh, pentru 1 aprilie 2019 este estimat la 84 lei/ MWh, iar pentru 1 aprilie 2020, la 90 lei/ MWh. Aceste estimări sunt valabile pentru prețul de achiziție a gazelor naturale din producția internă pentru clienții casnici și producătorii de energie termică, numai pentru cantitățile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termică în centralele termice destinate consumului populației, cu observația că acesta va fi reevaluat în urma unei analize, derulată până la sfârșitul lunii martie 2018”, se arată în comunicatul amintit.

Calendarul de liberalizare a prețului gazelor naturale din producția internă are în vedere perioada 1 iulie 2015 — 30 iunie 2021 și este rezultatul negocierii cu reprezentanții Fondului Monetar Internațional, Uniunii Europene și Băncii Mondiale.

Guvernul precizează că termenul dorit de partenerii externi „a fost extins de la trei ani (2015-2018) la șase ani (2015-2021), iar ritmul de creștere a prețului a fost repartizat uniform pe toată perioada de referință, neacceptându-se creșterea mai accentuată în prima parte a perioadei”. De asemenea, susține Executivul, partea română a insistat, în cadrul negocierilor, ca alinierea prețului gazelor din producția internă să se facă anual, și nu trimestrial sau semestrial.

Potrivit sursei citate, unul dintre considerentele care au stat la baza calendarului de liberalizare ține de „scăderea constantă” a consumului de gaze naturale, „din cauza declinului consumului industrial, precum și datorită programelor de eficiență energetică aplicate de către ambele categorii de consumatori, casnici și non-casnici”.

Totodată, Guvernul constată că s-a înregistrat o scădere a cererii de gaze naturale a producătorilor de energie electrică, pe fondul intrării pe piață a capacităților de producție din surse regenerabile.

„În ceea ce privește importul de gaze naturale, cererea a evoluat în termeni descrescători, conform scăderii consumului în general, de la un procent de 15% în anul 2013 la aproximativ 7% în anul 2014, cu o perspectivă de menținere a acestui procent sau chiar de scădere, pe termen mediu”, adaugă comunicatul citat.

Pe de altă parte, se consideră că reevaluarea prețului de achiziție a gazelor naturale din producția internă pentru clienții casnici și producătorii de energie termică, numai pentru cantitățile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termică în centralele termice destinate consumului populației, începând cu anul 2018 este necesară întrucât impunerea, încă de acum, printr-o Hotărâre de Guvern, a unui preț de referință fix după anul 2017 „ar fi de natură să genereze distorsiuni pe piața liberă, cu impact negativ asupra tuturor relațiilor comerciale”.

AGERPRES

Preşedintele Johannis face simbolul francmasonic al “mâinii ascunse”!

1 iul.

Johannis-mana-ascunsa

Toată lumea politică, toate televiziunile, toate ziarele nu mai contenesc să discute despre noua stea a gimnasticii politice româneşti, marele, neprihănitul, înţeleptul, organizatorul, salvatorul Klaus, Paşă de Sibiu.

Preşedintele nostru, Klaus Johannis, în timpul participării la festivităţile zilei unirii de la Iaşi din 24 ianuarie 2015, a făcut un semn masonic binecunoscut în istoria ocultă: mâna ascunsă.

E doar o coincidenţă faptul că mulţi dintre marii conducători ai istoriei îşi ascund mâinile în tablouri şi fotografii?

Mâna ascunsă doreşte să le arate celorlalţi iniţiaţi că cel care face acest simbol face parte din frăţia secretă, iar acţiunile sale au fost inspirate de filozofia şi credinţele masonice. Mai mult, mâna care execută acţiuni este ascunsă în spatele hainelor, acest lucru referindu-se la natura schimbărilor din acţiunile masonilor.

Iată în continuare câţiva oameni celebri care au folosit acest simbol:

1) Napoleon Bonaparte

Napoleon Bonaparte (1769-1821), a fost celebru lider militar şi împărat…

Vezi articolul original 1.096 de cuvinte mai mult

Un secret extrem de bine păzit: de 2.000 de ani lumea e condusă din umbră de bancherii

1 iul.

Image   Site-ul The New American expune intr-un articol excelent ceea ce stiam mai demult: cum lumea este condusa din umbra de Oculta Mondiala. Singura diferenta e faptul ca se precizeaza si clar din ce este alcatuita aceasta Oculta Mondiala: Federal Reserve (banca centrala a Statelor Unite, creata acum un secol de puternica familie Rothschild), precum si alte banci centrale din lume, toate reunite sub un „club select”, Banca Reglementelor Internationale (The Bank for International Settlements). De fapt, despre aceasta structura, am mai vorbit si in acest articol (http://www.lovendal.net/wp52/un-secret-extrem-de-bine-pazit-de-2-000-de-ani-lumea-e-condusa-din-umbra-de-bancherii-elvetieni-nu-de-illuminati-sau-francmasonerie-sediul-cuibului-de-vipere-se-afla-la-basel/), cu singura diferenta ca acolo spuneam ca Banca Reglementelor Internationale e creierul Ocultei Mondiale, ea conducandu-i chiar si pe cei din familia Rothschild.

Dar sa ne intoarcem putin la articolul acesta de pe site-ul New American. Iata ideile principale din el:

* Un fost angajat al Bancii Mondiale, consilierul senior Karen Hudes, a declarat intr-un interviu exploziv ca sistemul global…

Vezi articolul original 318 cuvinte mai mult

Banca de Reglementări Internaționale (BIS – Bank of International Settlements) din BASEL, ELVETIA controlează DIRECT finanțele mondiale

1 iul.

TP_661618_60

În prezent însă, încă, Banca de Reglementări Internaționale (BIS – Bank of International Settlements) din BASEL, ELVETIA controlează DIRECT finanțele mondiale (vezi criza francului elvețian neînțeleasă deloc de politic).
Cât timp Rusia și China sunt ÎNCĂ printre cei 60 de membri ai BIS, nu prea îți poți face iluzii despre apariția unui alt sistem financiar mai … CINSTIT. Multă lume știe deja că aceasta este o altă bancă înființată tot de Rotschild, Wartburg … etc. încă din 1930 și care a consolidat neutralitatea Elveției. Șefi ai băncilor centrale membre (precum și barosanul nostru Isărescu) merg aproape bi-lunar la Basel ca să-și confirme dările și pentru completarea depozitelor de aur ale băncii (tezaurul nostru de aur este aici), să-și ridice extrasele de cont, inclusiv ale conturilor personale, și să-și coordoneze „politicile financiare”, adică să fie toți pe aceeași frecvență în ceea ce privește controlul „turmelor țărilor de fraieri” escrocați acum și…

Vezi articolul original 655 de cuvinte mai mult

Un francmason a dezvăluit complotul împotriva Greciei în 2008

1 iul.

word1

Nu vă mai agitaţi după ce vedeţi tot ce apare pe Internet sau pe la televiziuni despre situaţia din Grecia! Sunt doar manipulări şi diversiuni.
În acest articol veţi găsi dezvăluiri uluitoare despre conspiraţia ce se ascunde în spatele aşa-zisei crize din Grecia.

(Dan Tănăsescu)

Un prieten de-al meu, care este acum un membru dezamăgit de rang înalt al Francmasoneriei evreiești din Budapesta mi-a spus ce urmează în ceea ce privește criza din Grecia.

Grecia a fost aleasă să joace rolul de stat membru falimentar al Uniunii Europene, cu scopul de a “crea” marea problemă pentru care Uniunea Europeană să “găsească” în curând “soluția”.

Grecia a fost aleasă pentru că simbolizează Europa (nimănui din Europa nu-i pasă de țări precum Ungaria sau Estonia) și pentru că economia sa a fost relativ ușor de devastat după ce a renunțat la moneda proprie.

“Elitele” europene folosesc Grecia pentru a convinge…

Vezi articolul original 546 de cuvinte mai mult

MESAJUL EMISARULUI PENAL AL OCULTEI MONDIALE ,KLAUN JOHANNIS CU CETATENIE GERMANA LA ANIVERSAREA IMPLINIRII A 155 DE ANI A REGIMENTULUI 30 DE GARDA „MIHAI VITEAZUL!”

1 iul.

Președintele Klaus Iohannis le-a spus, miercuri, militarilor, la ceremonia prilejuită de aniversarea a 155 de ani de către Regimentul 30 Gardă „Mihai Viteazul”, că ei reprezintă „România puternică” și că are toată convingerea că își vor face întotdeauna datoria cu profesionalism.

„Strategia Națională de Apărare, recent adoptată, vorbește despre o Românie puternică în Europa și în lume, care știe să își promoveze și respecte valorile și simbolurile naționale. Voi reprezentați România puternică. Prin tot ceea ce faceți, sunteți un exemplu pentru cei care vă vor urma. Am toată convingerea că vă veți face întotdeauna datoria cu profesionalism și sub deviza înscrisă pe drapelul de luptă: onoare și pace”, a afirmat șeful statului.

El a precizat că, în urmă cu 155 de ani, domnitorul Alexandru Ioan Cuza semna actul de înființare a Batalionului 1 Tiraliori și că astfel a început istoria regimentelor de gardă, „o istorie cu pagini de glorie, curaj și jertfă de sânge pe câmpurile de luptă”.

„Militarii Regimentului 30 Gardă ‘Mihai Viteazul’ continuă tradiția și istoria glorioasă scrisă de înaintași. Pentru cei mai buni dintre militarii armatei române este o onoare să servească sub drapelul Regimentului 30 Gardă ‘Mihai Viteazul’. De la soldați la ofițeri, toți sunt adevărați profesioniști, mândri de faptul că sunt membri ai gărzii de onoare”, a arătat președintele Iohannis.

El a subliniat că „puternicul spirit de corp, seriozitatea, tradiția și camaraderia fac din Regimentul 30 Gardă ‘Mihai Viteazul’ o unitate emblematică a armatei române, gata oricând să îndeplinească misiunile încredințate”.

Cu ocazia participării la ceremonie, șeful statului a decorat, la propunerea ministrului Apărării Naționale, Mircea Dușa, drapelul Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul” cu Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Ofițer cu însemn pentru militari de pace.

Președintele Klaus Iohannis a dezvelit împreună cu premierul interimar, Gabriel Oprea, și ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, statuia ecvestră a domnitorului Mihai Viteazul.

AGERPRES

PENALII KLAUN JOHANNIS SI ISMANARUL GABRIEL OPREA AU PARTICIPAT MIERCURI DIMINEATA LA MANIFESTARILE PRILEJUITE DE ANIVERSAREA A 155 DE ANI DE LA INFIINTAREA REGIMENTULUI 30 GARDA „MIHAI VITEAZUL!”

1 iul.

Foto B1 TV

Președintele Klaus Iohannis a participat, miercuri dimineața, la manifestările prilejuite de aniversare a 155 de ani de la înființarea primei unități de gardă din Armata Română modernă – Ziua Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul”, alături de premierul interimar, Gabriel Oprea, și ministrul Apărării, Mircea Dușa.

La ceremonie au participat și șeful Statului Major General, generalul-locotenent Nicolae Ciucă, mai mulți consilieri prezidențiali, precum și principele Radu.

Ministrul Apărării, Mircea Dușa, a anunțat, cu prilejul împlinirii a 155 de ani de la înființarea regimentului de gardă, că acesta va fi ridicat la rangul de brigadă militară.

„În urmă cu 155 de ani, prin ordonanța domnitorului Cuza se înființa batalionul de vânători, respectiv batalionul de gardă și protocol al Armatei române. Actualul regiment de gardă a reprezentat armata la ceremonii, la festivități, (…) a dat onorul la sute de șefi de stat, de prim-miniștri, de miniștri ai apărării”, a spus Dușa.

„Pentru că dorim să-i onorăm și să-i felicităm, în zilele următoare o să trimit ordinele pentru a ridica rangul acestei unități de elită a Armatei române, de la rangul de regiment la rangul de brigadă militară”, a declarat ministrul.

MINISTRUL APARARII NATIONALE ,MIRCEA DUSA A ANUNTAT MIERCURI CU PRILEJUL IMPLINIRII A 155 DE ANI DE LA INFIINTAREA REGIMENTULUI DE GARDA DE DOMNITORUL ALEXANDRU IOAN CUZA,CA ACESTA VA FI RIDICAT LA RANGUL DE BRIGADA MILITARA!

1 iul.

Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, a anunțat miercuri, cu prilejul împlinirii a 155 de ani de la înființarea regimentului de gardă, că acesta va fi ridicat la rangul de brigadă militară.

„Pentru că dorim să-i onorăm și să-i felicităm, în zilele următoare o să trimit ordinele pentru a ridica rangul acestei unități de elită a Armatei române, de la rangul de regiment la rangul de brigadă militară”, a spus ministrul Dușa.

El a menționat că, în spatele frumuseții acestei unități, se ascund zeci de ore de muncă, de instrucție, iar regimentul de gardă îndeplinește și misiuni de luptă, asigură paza și securitatea unor obiective militare, participă la activități organizate de partenerii NATO.

„În urmă cu 155 de ani, prin ordonanța domnitorului Cuza se înființa batalionul de vânători, respectiv batalionul de gardă și protocol al Armatei române. Actualul regiment de gardă a reprezentat armata la ceremonii, la festivități, (…) a dat onorul la sute de șefi de stat, de prim-miniștri, de miniștri ai apărării”, a menționat ministrul Dușa.

Prezent la ceremonie, premierul interimar Gabriel Oprea i-a felicitat pe membrii Regimentului 30 Gardă ”Mihai Viteazul” pentru modul „exemplar” în care și-au făcut datoria față de români.

„Însuși numele pe care îl poartă, al domnitorului Mihai Viteazul, este dovadă a faptului că este o unitate de elită. O unitate care, de-a lungul vremii, și-a atras admirația tuturor românilor prin modul exemplar prin care și-a îndeplinit misiunile încredințate, în special la ceremoniile oficiale”, a spus Gabriel Oprea.

Continuator al tradițiilor Batalionului 1 Tiraliori, înființat în anul 1860, Regimentul 30 Gardă ”Mihai Viteazul” este o unitate emblematică a Armatei României, care execută ceremonii militare, precum și misiuni de pază și apărare a unor obiective speciale.

AGERPRES

DE CE A TRADAT GABRIEL OPREA SI UNPR IN FAVOAREA LUI KLAUN JOHANNIS SI „GUVERNUL SAU”.SECRETUL ISMANARULUI GABRIEL OPREA SE AFLA IN FISETUL PROCUROARE SIBIENE CU „NASHU IN SUFLET”LAURA LASCU FOSTA KOVESI:DOSARUL nr.293/P/ 2014!

1 iul.

Toată lumea s-a întrebat ce l-a făcut pe Gabriel Oprea să rişte înlăturarea UNPR de la guvernare prin votul în favoarea numirii lui MRU la şefia SIE. În arhiva noastră am descoperit acest secret, pe care Laura Codruţa Kovesi îl păstrează în safe-ul său: DOSARUL 293/P/2014, în care Oprea joacă rolul principal.

Ceea ce surprinde este faptul că, în plin spectacol al cătuşelor şi al chemării VIP-urilor politice la DNA, vicepremierul Gabriel Oprea n-a fost deranjat de nimeni, nici măcar atunci cînd a fost desemnat ca Prim-ministru interimar în locul îngenunchiatului Victor Ponta. Spre deosebire de Oprea, nume grele, precum Elena Udrea, Sebastian Ghiţă, Dan Şova, Dorin Cocoş, Adriean Videanu, Mariean Vanghelie şi chiar Victor Ponta au intrat pe uşiţa DNA-ului, unii dintre ei ieşind cu brăţări la mîini.

Gabriel Oprea, VIP de prim rang, nici măcar n-a fost deranjat. Ne întrebăm dacă nu cumva tocmai această vulnerabilitate l-a „recomandat” ca fiind persoana ideală în vederea unei manipulări care să determine schimbarea majorităţii parlamentare!

Dosarul 293/P/2014 a fost întocmit cu puţin timp înainte de campania prezidenţială de anul trecut

În toamna anului trecut, cu puţin înainte de campania electorală, DNA a deschis acest dosar cu nr. 293/P/2014, iar apariţia primelor informaţii despre existenţa lui a trecut aproape neobservată, căci întreaga opinie publică şi-a canalizat atenţia către persoanele ce urmau să-l înlocuiască pe Traian Băsescu la Cotroceni!

O analiză atentă a acestui eveniment ne poate conduce la ideea că încă de atunci s-a pus problema ca, în cazul în care Klaus Iohannis va cîştiga alegerile, să se declanşeze operaţiunea „Guvernul meu”, pe care Preşedintele a susţinut-o şi în campania electorală! Strategia aceasta putea să fie pusă în practică şi în cazul în care Victor Ponta pierdea alegerile! Dar să trecem la analiză.

După cum ştim, UNPR a intrat în Parlament pe listele USL, formînd o alianţă cu PSD, alături de alianţa dintre PNL şi PC. În momentul ruperii USL, atît UNPR, cît şi PC s-au aliat cu PSD şi au format actuala coaliţie de guvernare, lăsînd în opoziţie PNL, obligat să facă fuziunea cu PDL pentru a fi opozantul alianţei ce susţine şi azi Guvernul Ponta. Deşi intrase în Parlament cu doar cîţiva parlamentari, UNPR a dus o continuă racolare de membri de la toate partidele, în special de la PPDD care intrase deja în degringoladă, devenind o forţă importantă în susţinerea PSD.

În alegerile prezidenţiale, în mod firesc, au intrat cei doi lideri: Victor Ponta şi Klaus Iohannis. Atunci a început şi spectacolul cătuşelor, care trebuia să transmită semnalul înfricoşător pentru orice politician, conform căruia se pot scoate din dulap, în orice moment, scheletele pe care le avea fiecare!

Pe acest fond, DNA a deschis acest DOSAR 293/P/2014, cu care putea fi strunit UNPR (prin autoritarul său şef), care devenise, în preajma prezidenţialelor, cel mai important partener al PSD! Scoaterea acestui dosar din sertarele Codruţei Kovesi era doar o chestiune de timp, în cazul în care Gabriel Oprea n-ar fi acceptat să-l părăsească pe Victor Ponta la momentul potrivit.

Dosarul lui Gabriel Oprea trebuia scos la moţiune de cenzură

Iniţial, planul era ca acest dosar să-i fie fluturat pe sub nas lui Gabriel Oprea înainte de depunerea moţiunii de cenzură de către PNL! Din acest motiv, spun sursele noastre, atît preşedintele Klaus Iohannis, cît şi liderii PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga afişau încredere în doborîrea guvernului Ponta prin acea moţiune despre care toţi analiştii spuneau că nu are nici o şansă să treacă!

Au apărut, însă, între timp acele dosare ale lui Victor Ponta, disjunse din dosarul lui Dan Şova. Atunci s-a luat decizia să se meargă pe efectul foarte puternic generat de respingerea de către Parlament a cererii DNA de arestare a lui Dan Şova, cu ecouri în străinătate şi reacţii din partea ambasadelor străine, aşa încît moţiunea de cenzură s-a depus exact în ziua cînd DNA a cerut Parlamentului să avizeze începerea urmăririi penale a lui Victor Ponta! S-a mizat atunci pe demisia lui Ponta, lucru cerut şi de Klaus Iohannis! Atunci s-a amînat scoaterea de la naftalină a DOSARULUI 293/P/2014, însă, cu toate presiunile, Parlamentul s-a împotrivit cererii DNA şi Guvernul Ponta a rămas în funcţie!

Numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la şefia SIE – un bun prilej de reactivare a Dosarului 293/P/2014

Înfrîngerea suferită de PNL şi Klaus Iohannis în faţa PSD n-a fost digerată prea bine, aşa încît s-a căutat găsirea unui alt pretext pentru dărîmarea Guvernului Ponta. Era nevoie de un eveniment-şoc, menit să bulverseze relaţia dintre PSD şi UNPR şi aşa a apărut numirea surprinzătoare a lui Mihai Răzvan Ungureanu la şefia SIE, pe care PSD n-o putea accepta sub nici o formă! Dacă ar fi fost numit oricine altcineva, numirea fiind atribuţia Preşedintelui, PSD ar fi votat pentru, aşa cum a făcut şi în cazul Hellwig la SRI. Dar atunci nu se putea declanşa scandalul dintre PSD şi UNPR, ori tocmai aceasta era strategia: cu DOSARUL 293/P/2014 să se încerce o fisură între cele două partide, în aşa fel încît, înainte de intrarea în vacanţa parlamentară, semnalul unei alte posibile majorităţii să fie dat, iar în toamnă să se finalizeze Operaţiunea „Guvernul meu”!

Acesta este motivul pentru care Mihai Răzvan Ungureanu, politicanul cel mai detestat în opinia publică după acele luni cît a fost Prim-ministru, cînd au ieşit la iveală vita Kobe, Unguentele şi celelalte cumpărături exotice pe care Guvernul le făcea în timp ce salariile erau tăiate! Este imposibil ca preşedintele Iohannis să nu fi ştiut aceste lucruri, aşa încît rămîne doar această variantă, că s-a urmărit producerea unei fisuri în arcul guvernamental, aşa încît, sub ameninţarea unei urmăriri penale în DOSARUL 293/P/2014, Gabriel Oprea şi UNPR să fie obligaţi” să voteze alături de PNL! Un plan care deja se derulează în aceste momente. Oare ce au discutat Klaus Iohannis şi Gabriel Oprea la taifasul de dinaintea ultimului CSAT? Oprea a declarat ulterior că nu poate spune despre ce au vorbit, dar acum putem să înţelegem şi de ce!

Ce conţine Dosarul 293/P/2014?

Singura publicaţie care a oferit date despre acest misterios DOSAR 293/P/2014 a fost ZIUA VECHE, cotidian on-line, care, în 23 octombrie 2014, postează articolul semnat de Matei Iliescu sub titlul „Încă o bombă va exploda în tabăra lui Ponta. Gabriel Oprea are dosar la DNA”! În mod ciudat, cu toate că era vorba despre Vicepremierul României, omul care a ocupat postul pe care trebuia să-l ocupe însuşi Klaus Iohannis, devenit chiar motivul ruperii USL, aproape nimeni n-a preluat informaţiile, iar televiziunile l-au ignorat complet! Vă prezentăm mai jos textul integral publicat de ZIUA VECHE încă din 23.10.2014:

„EXCLUSIV! Încă o bombă va exploda în tabăra lui Ponta. Gabriel Oprea are dosar la DNA

Scris de : Matei Iliescu 2014-10-23 09:27

Gabriel Oprea, vicepremier şi ministru de Interne, ar putea fi următoarea piesă detonată de Direcţia Natională Anticorupţie în tabăra candidatului Victor Ponta. Ziua Veche vă prezintă în exclusivitate detalii din dosarul 293/P/2014, deschis de DNA pe numele ministrului de Interne şi care se află într-o fază extrem de avansată. Cu alte cuvinte, Oprea ar putea fi chemat chiar şi mîine la sediul din Ştirbei Vodă, o mare parte din probatoriul cu pricina, inclusiv audieri de martori, fiind facută deja.

Dosarul la care ne referim vizează activitatea lui Gabriel Oprea din mandatul său la Ministerul Aparării Naţionale, în perioada ianuarie 2010-mai 2012. În cele cîteva sute de pagini strînse pînă acum apar nu mai puţin de 11 capete de acuzare pentru vicepremier. Majoritatea dintre acestea se referă la numiri abuzive, activări de ofiţeri şi numiri pe funcţii fără concurs sau cu încălcarea dispoziţiilor legale. Apar şi cîteva cazuri flagrante de demiteri la ordin, precum înlăturarea generalului maior Ioan Constantin Sîrbu de la conducerea Spitalului Militar din Bucureşti. Mazilirea acestuia s-a făcut în doar cîteva zile, după o întîlnire de tip masonic, ce a avut loc într-un subsol de la MapN. Pentru că dosarul de care vorbim este unul extrem de stufos, astăzi vom prezenta doar o parte din aspectele grave ajunse pe masa procurorilor anticorupţie şi care ar putea să schimbe radical cariera fulminantă a generalului Oprea.

O demitere prin şantaj

Cazul generalului Ioan Sîrbu, demis de Gabriel Oprea la scurt timp după ce a venit la Apărare, a fost practic începutul acestui dosar. Sîrbu ocupa funcţia de şef al Direcţiei Medicale din cadrul Ministerului Apărării. Pentru ca nu îl putea înlatura fără motiv, ministrul a dat iniţial un ordin prin care l-a “promovat” consilier la cabinetul său. O măsură pe care nu o ceruse nimeni, cu atît mai puţin cel vizat. Sîrbu s-a trezit peste noapte consilierul personal al unui ministru cu care nu discutase niciodată acest aspect. De aici a urmat harţuirea.

La mai puţin de două luni de la mutare, ministrul a decis eliberarea din funcţie a noului său consilier şi punerea sa la dispoziţia Statului Major General. Însă măsura a luat-o prin interpuşi, aceştia din urmă comunicîndu-i generalului Sîrbu că ar fi bine pentru viitorul său să plece fără comentarii şi procese. În plîngerea făcută către DNA, Sîrbu povesteşte cum personaje importante din Armata Româna (ale caror nume nu le vom divulga astăzi) l-au închis într-un birou şi au încercat să-l convingă că Gabriel Oprea este un om mult prea important pentru a risca un scandal public cu el. Iar la final i-au arătat ordinul ministrului prin care era înlăturat din funcţie şi prin care i se retrăgea – caz unic în istoria medicală – şi dreptul de liberă practică a atribuţiilor medicale şi didactice.

Manevra de la Spitalul Militar

Demiterea generalului Sîrbu ascundea însă cu totul altceva. Prin postul său iniţial, acesta făcea parte şi din Consiliul de Administraţie al Spitalului Universitar Militar “Carol Davila”. Iar acolo, Gabriel Oprea intenţiona să numească un manager pe care să-l controleze, în persoana colonelului Aurelian Ranetti. Cu un CA favorabil, ministrul Oprea şi-a realizat visul de a-l pune pe Ranetti în fruntea spitalului. Numai că, se precizează în documentele de la DNA, operaţiunea a fost complet ilegală.

Direcţia Medicală nu a avizat pînă la urmă participarea la concursul de titularizare a colonelului Aurelian Ranetti. Acesta se pare că nu îndeplinea condiţiile de ocupare a postului, neavînd nici măcar calificative de Foarte Bine în ultimii ani de activitate. Însa numirea s-a făcut chiar şi aşa, cu girul ministerial.

A urmat apoi un şir de achiziţii şi contracte făcute de spitalul Militar, în mandatul Ranetti. Acestea sunt detaliate în documentele de la DNA, vorbindu-se de proceduri de negociere fără publicarea vreunui anunţ, contracte fără licitaţii şi acte adiţionale dubioase. Toate aceste valori însumează zeci de milioane de lei.

Activări şi avansări peste noapte

O altă parte importantă a dosarului de care vorbim vizează angajarea sau reactivarea din rezervă a zeci de persoane, în sistemul medical militar. Aceste acţiuni au fost făcute la nivelul întregii ţări.

O simplă enumerare a faptelor din dosar conţine:

– chemarea şi reîncadrarea unor cadre militare, fără ca instituţiile respective să solicite aceasta.

– infiinţarea de funcţii fără ca cineva să le solicite

– angajarea pe funcţii care nu existau în organigrama spitalelor

– angajarea de persoane care nu mai îndeplineau condiţiile legale de vîrstă

– neîndeplinirea condiţiilor legale referitoare la concursul pe post

– nerespectarea condiţiilor de studii deţinute pentru un anume post.

Zeci de cazuri au fost identificate şi trecute în dosarul 293/P/2014, iar persoane vizate au dat cu subsemnatul pentru funcţiile primite cadou direct din biroul ministerial. Surse din cadrul alianţei PSD-PC-UNPR ne-au informat cu privire la faptul că dosarul lui Oprea de la DNA ar putea fi motivul pentru care acestuia să-i fie refuzată solicitarea de a fi numit şef al SRI, după alegeri. Acest lucru, în eventualitatea scenariului că Victor Ponta va cîştiga alegerile, iar George Maior va merge premier în noul guvern”.

Simpla lectură a acestui articol l-ar face pe oricine să se întrebe cum de nu a declanşat pînă acum nici o reacţie, faptele pentru care DNA îl acuză pe Gabriel Oprea fiind deosebit de grave, incomparabile cu multe alte dosare pentru care au fost arestaţi oameni cu funcţii importante! Ne amintim de cazul judecătorului Toni Greblă de la Curtea Constituţională, reţinut de DNA pentru nişte struţi şi două rochii de damă sau chiar de Victor Ponta, acuzat că l-a numit ministru pe Dan Şova.

Deşi ZIUA VECHE a promis că va reveni cu amănunte, acest lucru nu s-a mai întîmplat, decizia fiind luată, desigur, de cei care au furnizat şi datele din articolul de mai sus, adică procurorii DNA, căci altfel nu aveau cum să le afle cei de la Ziua Veche, din moment ce nici pînă azi nu a început urmărirea penală!

În acest articol se vorbeşte şi despre numirea lui Gabriel Oprea ca şef la SRI dacă Ponta ieşea preşedinte, lucru despre care scrie şi Elena Udrea în „Jurnalul” său şi pe care l-a recunoscut chiar Gabriel Oprea într-o recentă emisiune TV!

Ceva trebuie reţinut neapărat. Dosarul 293/P/2014 se referă la fapte comise de Gabriel Oprea în mandatul de Ministru de Interne în perioada 2010-2012, în timpul guvernelor Boc şi – culmea ironiei! – Ungureanu! Aşadar este vorba de fapte comise de un fost ministru, deci, în cazul în care DNA vrea să-l pună sub acuzare, avizul de începere a urmăririi penale este dat de Preşedintele ţării!

În mod cert, după lectura acestor informaţii, orice om de bună credinţă poate să înţeleagă dedesubturile „trădării” lui Gabriel Oprea, „domnul general” fiind obligat să-şi abandoneze finul pentru a nu risca să fie prezentat la TV cu cătuşele pe mîini! Mă macină, totuşi, întrebarea dacă nu cumva şi Victor Ponta ştie cauza pentru care Gabriel Oprea nu poate să-i fie alături la votul din Parlament, căci parcă a acceptat prea uşor această situaţie, motivînd hazliu că numirea şefului SIE nu face parte din acordul de guvernare! Mai ales că foarte curînd va trebui să dea socoteală în faţa partidului despre criza declanşată în PSD şi în alianţa de guvernare.

Însă, consecinţele implicării DNA în astfel de bătălii politice ar trebui să fie discutate serios în spaţiul public, altfel, ceea ce spuneam şi cu alt prilej, este pusă la îndoială cu adevărat însăşi existenţa statului de drept! Dar, cel mai important cîştig pentru noi, cetăţenii, este faptul că acum putem să înţelegem de ce a riscat Klaus Iohannis scandalul declanşat prin numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la şefia SIE. Miza era cu totul alta, iar DOSARUL 293/P/2014 va continua să joace un rol important!

CHRISTINA AGUILERA ft. REDMAN – DIRRTY!

1 iul.

NELLY FURTADO – MANEATER!

1 iul.

DIDO – HERE WITH ME!

1 iul.

%d blogeri au apreciat: