Arhiva | 5:53 pm

BUCURIA LUI KLAUS SI A SOATEI SALE CARMENCITA: „PLEC IN CONCEDIU!”

30 iul.

Preşedintele Klaus Iohannis va intra, săptămâna viitoare, în concediu de odihnă, pe care ar urma să-l petreacă la vila de protocol de la Neptun, au declarat, pentru Mediafax, surse politice.

Potrivit aceloraşi surse, preşedintele se va afla în concediu cel puţin o săptămână. El va avea la dispoziţie, la Neptun, şi un birou, de unde va putea să lucreze. Mai mult, preşedintele a fost invitat pe 15 august la ceremoniile de la Constanţa, prilejuite de Ziua Marinei. Şeful statului nu a confirmat, până în acest moment, participarea.

Este al doilea concediu pe care îl ia Klaus Iohannis de la preluarea mandatului, după ce, în luna aprilie, preşedintele a plecat în vacanţa de Paşte în Portugalia, alături de soţia sa, Carmen.

Şi premierul Victor Ponta a intrat în concediu de odihnă de miercuri, urmând să se întoarcă pe data de 9 august.

GAULEITERUL GERMANIEI LA BUCURESTI,PENALUL KLAUS JOHANNIS SI MESAJUL CATRE NOUA GENERATIE SRI!

30 iul.

Președintele Klaus Iohannis a participat, joi, la festivitatea de absolvire a studiilor universitare de licență de către promoția „SRI -25 de ani”.

„Șeful statului le-a spus absolvenților că au datoria, ca profesioniști în domeniul informațiilor, de a furniza cunoaștere liderilor și factorilor strategici care vor ghida România către prosperitate și securitate, într-un climat din ce în ce mai complicat”, precizează un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Klaus Iohannis a subliniat importanța investiției în educație, care trebuie să reprezinte „o prioritate absolută a tuturor elitelor care se vor afla la guvernare în decadele următoare”.

„Resursa umană pe care absolvenții Academiei o constituie reprezintă cel mai important atu pe care țara noastră îl are la dispoziție pentru a spori gradul de predictibilitate a riscurilor și amenințărilor și pentru a îmbunătăți capacitatea de a le gestiona, preveni și combate”, a mai spus președintele citat în comunicat.

COMITETUL DE SUPRAVEGHERE MACROPRUDENTIALA ,POTRIVIT PROIECTULUI MFP,ESTE CONDUS DE GUVERNATORUL MUGUR ISARESCU,NEPOTUL „PATRIARHULUI ROSU”JUSTINIAN MARINA: BNR VA PUTEA SA EMITA RECOMANDARI OBLIGATORII PENTRU GUVERN!

30 iul.

  Aş fi vrut să nu mai scriu o vreme despre greşelile şi partizanatul inadmisibil al BNR sau chiar să îmi suspend pentru o vreme preocupările pentru critica acestei instituţii a Statului român (o instituţie care s-a dovedit, mai ales după instalarea crizei economice în România, a nu mai fi deloc o bancă centrală, naţională, ci o bancă a băncilor din România).
Dar, pas cu pas[1], BNR pătrunde brutal în vieţile noastre şi o face la adăpostul zilelor de vacanţă, când atenţia potenţialilor critici ar putea suferi nişte atenuări.
BNR nu doar că s-a manifestat şi „afirmat” ferm ca apărător din oficiu al tuturor băncilor din România, inclusiv – sau mai ales – a celor delincvente şi recalcitrante care şi-au prejudiciat prin abuz de putere economică şi practici înşelătoare clienţii. BNR şi-a afişat marca de principal opozant al Codului fiscal, document legislativ votat aproape în unanimitate în Parlament. Motivaţia opoziţiei faţă de acest Cod (un instrument legislativ mediocru şi ca tehnică de redactare, şi ca viziune de politică economică pe termen mediu şi lung[2]) nu este prudenţa, aşa cum ar putea rezulta din declaraţiile ultime ale dlui Isărescu. Motivaţia este alta: acest Cod fiscal pare a fi, în viziunea BNR, defavorabil băncilor care s-au obişnuit să împrumute statul român şi care, având o expunere de peste 20% din portofoliu pe Statul român ca debitor, ar putea fi destul de grav afectate în cazul în care, în mod previzibil, s-ar ajunge la un deficit bugetar mai mare de 1,5% (aşa cum ne obligă criteriile de convergenţă stabilite de CE), caz în care ratingul României va putea fi degradat, cu consecinţa scăderii ratingului acelor bănci. Precizez că ratingul unei bănci este calculat şi în funcţie de portofoliul de obligaţiuni, titluri de stat sau împrumuturi directe acordate unor state, iar Statul român „generează”, în prezent, un risc zero pentru creditorii săi.
În mod consecvenţial, acest risc ar putea să aibă valori pozitive în caz de degradare a ratingului de ţară pentru România.
Iar de acest risc crescut de contaminare nu este deloc străină instituţia pe care ne-am obişnuit să o denumim „Banca Naţională a României”, care a încurajat, direct sau indirect, împrumuturile acordate de bănci Statului român, cu neglijarea economiei reale. Deşi, potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, se interzice acesteia creditarea statului, alin. (1) al aceluiaşi articol permite creditarea băncilor comerciale. Banca Naţională a României a creditat substanţial băncile comerciale, de la care Statul român, aflat într-o continuă nevoie de finanţare a deficitelor bugetare şi de re-finanţare a împrumuturilor anterioare, s-a putut împrumuta, neexistând nicio interdicţie în acest sens. Banca Naţională a României a creat, aşadar, condiţiile pentru ca Statul român să aibă nevoie de capital. Deşi creditarea directă a Statului român de către BNR este interzisă (o decizie de politică economică şi monetară complet greşită, de altfel), totuşi, în acele cazuri în care BNR a creditat băncile comerciale, iar acestea au folosit fondurile astfel obţinute de la BNR pentru a credita Statul român, s-a ajuns la un adevărat cerc vicios al îndatorării Statului pentru consolidarea băncilor, semnalat şi explicat, cu lux de amănunte, în raportul Curţii de Conturi din septembrie 2014. Pe scurt, BNR a permis băncilor comerciale să facă profit pe seama Statului român, care s-a îndatorat continuu la bănci, fie prin refinanţări ale unor împrumuturi vechi, fie prin împrumuturi bancare sau obligatare noi, majorându-şi constant datoria publică. Valorile dobânzilor la care s-au acordat aceste credite au făcut ca ele să fie ieftine pentru bănci, dar scumpe pentru stat. Se poate constata faptul că, începând cu anul 2009, Banca Naţională a României a sprijinit constant băncile comerciale, prin reducerile treptate şi constante ale rezervei minime obligatorii (existând mai multe lichidităţi necesare împrumutării statului), prin reducerea continuă a dobânzii de intervenţie (având în prezent valoarea de 1,5%), prin exportarea profitului, pe baza consolidării rezervei valutare (ceea ce a permis un curs constant, dar artificial, al euro) şi, în ultimul timp, prin susţinerea în calitate de apărător de ultimă instanţă al tuturor băncilor care s-au comportat iresponsabil când, în anii de boom economic românesc, au dat populaţiei credite peste măsură, iar în anii de criză, se comportă tot atât de iresponsabil creditând, aproape exclusiv, Statul român sau consumatorii care se încadrează în programele Prima casă (împrumuturi ale persoanelor fizice garantate, în proporţie de 50%, de Statul român).
Creditele acordate statelor cu un grad acceptabil de macrostabilitate sunt considerate credite cu risc zero. Un portofoliu mare de astfel de credite înseamnă un rating mai ridicat pentru banca în cauză, ceea ce îi ieftineşte gradat costurile la care se împrumută sau se refinanţează. De aceea, chiar dacă, la prima vedere, macrostabilitatea pe termen mediu înseamnă condiţii mai bune de creditare pentru Statul român, cel ce pierde este în continuare Statul român, şi nu băncile. O astfel de spirală a îndatorării perpetue provoacă, în primă fază, deflaţie (cu consecinţe grave pentru buget, întrucât contribuabilul care aşteaptă încă o ieftinire accentuată a mărfii sau serviciului, amână decizia de a consuma şi astfel determină, fără să vrea, mai puţine venituri bugetare din impozite indirecte de genul tva, care este o taxă pe consum). După deflaţie, inevitabil, urmează inflaţia, cu „naturala” creştere a dobânzilor şi, în general, a datoriei publice. Este un comportament prociclic[3], de care se face vinovată, în primul rând, BNR, iar evitarea responsabilităţii pentru acest lucru l-a determinat pe dl Isărescu să se opună atât de vehement intrării în vigoare a Codului fiscal.
Pentru ca uşile să se închidă, iar opinia publică să nu mai poată analiza şi dezbate aceste realităţi şi responsabilităţi, a apărut pe site-ul Ministerului Finanţelor[4] un proiect de lege care îşi propune instituirea unui Comitet de supraveghere macroprudenţială, controlat de BNR prin principalii săi executivi, care să analizeze şi să avertizeze asupra potenţialului de risc sistemic al unor decizii de politică financiară şi care să emită „recomandări obligatorii” pentru Guvern în vederea blocării acestor decizii. Precizez că, deşi au apărut în presă frânturi de informaţii relative la acest proiect de importanţă uriaşă pentru democraţia României, „ştirea” a părut că a trecut neobservată, probabil, din aceeaşi cauză, a vacanţei de vară, perioadă în care conştiinţa cetăţenească este în parte suspendată sau concentrată pe altceva.
Principalele două atribuţii ale acestui Comitet (care, de fapt, este un consiliu de administraţie al BNR în format simplificat), sunt următoarele:
– identificarea instituţiilor de importanţă sistemică; desigur, băncile mari vor fi primele care vor fi declarate de importanţă sistemică;
– emiterea de recomandări sau, după caz, avertizări în vederea prevenirii sau diminuării riscurilor şi monitorizarea implementării acestora.
Pasajul următor este un citat de pe site-ul MF: „Destinatarii recomandărilor sunt fie BNR şi ASF, în calitate de autorităţi de supraveghere financiară sectorială, fie Guvernul României. În urma primirii unor astfel de recomandări sau avertizări, destinatarii au obligaţia, potrivit proiectului de act normativ, să adopte măsurile recomandate sau să întreprindă acţiuni în vederea diminuării riscurilor asupra cărora au fost avertizaţi, inclusiv în sensul emiterii de reglementări. Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială va avea responsabilităţi şi în ceea ce priveşte coordonarea gestiunii crizelor financiare în sensul emiterii de recomandări în vederea stabilirii măsurilor necesare pentru reducerea riscului de contaminare în cazul în care unul sau mai mulţi participanţi la sistemul financiar se confruntă cu dificultăţi care au impact sistemic, precum şi a monitorizării implementării acestora”.
Notă: formula după care, „în urma recomandării […] destinatarii au obligaţia” ne conduce la inevitabila alăturare a cuvintelor recomandare şi obligaţie, ceea ce ne dă un drăguţ oximoron, dar ceea ce este preocupant este că o recomandare (şi, într-adevăr, este vorba de o recomandare, întrucât reglementarea proiectată de Guvernul român are în vedere „implementarea” unei recomandări din 2011 a Comitetului European pentru Risc Sistemic[5]) poate să devină obligatorie, iar această obligaţie instituie, pur şi simplu, un drept de veto al BNR contra oricărei decizii a Guvernului care ar aduce în discuţie domeniul – foarte, foarte vast, de altfel – denumit generic „financiar”.
Aşa cum rezultă din scurta prezentare de pe site-ul MF a proiectului de lege, „Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială (CNSM) va fi constituit din reprezentanţi ai Băncii Naţionale a României, ai Autorităţii de Supraveghere Financiară şi ai Guvernului, ca structură de cooperare inter-instituţională, fără personalitate juridică, şi va avea rolul de a asigura coordonarea supravegherii macroprudenţiale la nivel naţional […]. Preşedintele Comitetului este guvernatorul BNR. Organismul decizional al Comitetului Naţional pentru Supraveghere Macroprudenţială este Consiliul general, format din nouă membri, respectiv: guvernatorul BNR, prim-viceguvernatorul, cei doi viceguvernatori, economistul-şef al băncii centrale, preşedintele şi prim-vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, doi reprezentanţi ai Guvernului, desemnaţi de primul-ministru. De asemenea, directorul Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, instituţie cu responsabilităţi în procesul de soluţionare a situaţiei instituţiilor de credit aflate în dificultate, va participa la şedinţele Comitetului, fără a avea drept de vot”.
La o atentă analiză ne rezultă că, de fapt, acest Consiliu este o altă variantă de BNR, întrucât 5 din 9 membri ai Consiliului sunt şefii executivi ai BNR, 2 membri sunt reprezentanţi ai ASF, iar preşedintele actual al ASF este bancher, în timp ce ceilalţi 2 membri ai Consiliului urmează a fi desemnaţi de Guvern, iar în privinţa persoanei acestora chiar mi-e greu să cred că vor fi desemnaţi de premier fără acordul prealabil al BNR (imaginaţi-vă o secundă că unul ca mine ar fi propus să fie membru în acest Consiliu; oare aş primi agreementul BNR? Evident că nu!).
Acest Comitet este, în mod evident, neconstituţional. Asemenea entităţi supraordonate Guvernului nu sunt prevăzute nicăieri în Constituţie. Acest Consiliu, de fapt, este un supraguvern, care are drept de veto asupra deciziilor Guvernului, unul mai important şi mai serios decât ar avea Parlamentul. Realitatea politică şi constituţională a României ne-a demonstrat că, de fapt, Parlamentul poate fi uşor evitat de Guvern în procesul de legiferare, şi asta se întâmplă atât prin intermediul delegării legislative (practica ordonanţelor de guvern fiind din ce în ce mai intensă, pas cu pas Parlamentul fiind evacuat din postura sa de autoritate legislativă a României), cât şi prin intermediul asumării răspunderii în faţa Parlamentului. În acest caz, al asumării răspunderii pe un proiect de lege al Guvernului, legea nu se dezbate, ci, fie trec trei zile de la depunerea la Parlament a proiectului şi nu se formulează moţiune de cenzură contra Guvernului, şi legea intră în vigoare fără dezbatere în Parlament, fie se formulează moţiunea şi aceasta este respinsă (legea trece), sau aceasta este admisă (Guvernul pică şi legea nu trece), dar, repet, nu există dezbatere în niciuna dintre aceste 3 situaţii. În schimb, dacă acest CNSM s-ar opune unei decizii în domeniul financiar, atunci această decizie nu va putea „trece”. Or, Comitetul nu e ales şi nici nu e supus vreunei autorităţi statale pentru control şi supraveghere, neavând, deci, nicio responsabilitate şi neexistând nicio pârghie de control a legalităţii sau oportunităţii „recomandărilor obligatorii” ale Comitetului.
Dar cel mai şocant aspect reliefat de acest proiect de lege este că provoacă o adevărată întoarcere în timp, în perioada comunistă, când exista ca organism supraguvernamental peste decizia căruia nu se putea trece Comitetul de Stat al Planificării (CSP). Acesta este şocul.
În altă ordine de idei, recomandările „obligatorii” ale CNSM ar presupune ca emitenţii să fie nişte înţelepţi ai naţiunii, care să fie suficient de credibili pentru ca poveţele lor să fie urmate de bună voie de guvern. Şi, desigur, ridicate la rang de biblie de „cetăţenii” nu doar încrezători, ci chiar evlavioşi faţă de aceste poveţe. Aceasta este evlavia.
Sub guvernarea noului CSP vom finaliza ceea ce avem de făcut în următorii 25 de ani de mandat ai domnului Isărescu în funcţia deificată de guvernator în 24 de ani şi jumătate. Aceasta este, de asemenea, evlavie: încrederea totală în înţelepciunea şi atotputernicia unui singur om.
Şoc şi evlavie este sloganul armatei americane atunci când purcede la „democratizarea” unor ţări arabe sau bananiere.
Cât de înţelepţi or fi fost aceşti domni care sunt în fruntea BNR de 25 de ani rămâne să ne explice istoricii peste alţi 25 de ani. Deocamdată, să reţinem că, în aceşti 25 de ani care au trecut de la Revoluţia din 1989, România a avut o traiectorie ciclică, de la uriaşe căderi economice urmate de enorme creşteri ale inflaţiei, la creşteri nesănătoase şi artificiale urmate de alte căderi abrupte, care au înlănţuit şi nenorocit oameni şi au distrus afaceri, dar au îmbogăţit peste măsură 2-3 mii de inşi bine înfipţi politic şi au triplat, în perioada 2008-2015, afaceri ale multinaţionalelor, totul pe seama pauperizării populaţiei.
Nu e nevoie să mă credeţi pe mine pe cuvânt când vă spun că nu au fost deloc înţelepţi şi nici prudenţi, şi nici chivernisiţi[6]. Citiţi aici ce spune Curtea de Conturi în raportul său din 26 septembrie 2014:
„În calitatea lor de depozitari ai resurselor financiare ale populaţiei şi ale societăţilor comerciale, băncile au o poziţie privilegiată pe piaţă. Întrucât acestea trebuie să-şi valorifice resursele, prin plasarea lor în titluri de stat, MFP a asigurat sectorului bancar privat un venit sigur şi plasamente în active fără risc (p.6 – sinteză raport).
În contextul actual, al creşterii necesităţilor de refinanţare a datoriei publice guvernamentale, structura actuală a portofoliului de datorie publică guvernamentală internă, în care împrumuturile cu maturitate pe termen scurt contractate de pe piaţa internă deţin cea mai mare pondere în totalul datoriei publice guvernamentale interne, poate expune statul la riscuri de lichiditate şi refinanţare.
În perioada analizată, o altă concluzie a raportului este aceea că nu a existat un echilibru între împrumuturile cu rata dobânzii fixă şi cele cu rata dobânzii variabilă contractate de pe piaţa internă. În perioada 2010 – 2011, ponderea cea mai mare în totalul datoriei publice guvernamentale interne au deţinut-o împrumuturile cu rata dobânzii variabilă contractate de pe piaţa internă. Acest fapt a avut drept consecinţă creşterea vulnerabilităţii statului din cauza riscului ridicat de refinanţare. Această structură a datoriei publice guvernamentale interne generează menţinerea unui risc de rată a dobânzii” (p.7 – sinteză raport).
Ne putem întreba dacă şi pentru Parlament aceste „recomandări” ar fi obligatorii. Dacă răspunsul va fi afirmativ, atunci, din start, semnând această lege, Guvernul Ponta îşi va fi anulat propriul proiect de Cod fiscal. În altă ordine de idei, orice proiect de lege care ar tinde la uşurarea poverii debitorilor prin împărţirea acesteia cu băncile ar trebui deja uitat, căci BNR s-a manifestat de fiecare dată când a apărut o asemenea iniţiativă, împotriva adoptării sale, şi a făcut-o din postura de apărător din oficiu al băncilor, care au trebuit şi vor trebui să fie apărate, cu orice preţ, de riscul de pierdere. Intră în această categorie atât legea privind împărţirea poverii în cazul creditelor toxice în valută, cât şi legea dării în plată a locuinţei cu efect liberatoriu de totalul datoriilor, precum şi necesara modificare a legii insolvenţei particularilor, în aşa fel încât să fie, realmente, un instrument util de protecţie a debitorilor supraîndatoraţi, şi nu o accelerare a dezastrului şi a ruinei, aşa cum este acum.
Cel mai grav aspect l-am lăsat la urmă.
Vor fi aceste recomandări obligatorii şi pentru justiţie?
Dacă răspunsul ar fi pozitiv, atunci nici nu ar mai fi cazul ca BNR să iasă pe la TV şi să spună justiţiei ce să facă sau să descurajeze judecătorii care ar vrea să fie în continuare independenţi[7]. Ar fi suficiente recomandările cu antetul CSNM – soluţia ar fi gata, riscul sistemic ar fi îndepărtat de bănci, fiind lăsat pe umerii consumatorilor.
Aşa că, de ce ne-ar mai trebui Parlament care să voteze guverne? De ce ne-ar mai trebui justiţie în cazurile în care ar fi „atacate” bazele macrostabilităţii forjate în minţile înţelepte ale şefilor BNR? Şi, în genere, la ce ne-ar mai trebui atâtea instituţii, comiţii şi comitete: nu ar fi suficient unul, format din 9 înţelepţi (care, culmea fericirii poporului votant, nici măcar nu sunt remuneraţi pentru măreaţa treabă pe care o fac)?
Domnul Isărescu spunea recent că a lăsa un cod fiscal votat de (aproape) unanimitatea parlamentului să intre în vigoare, în condiţiile în care nu sunt precizate sursele de acoperire a deficitului bugetar decretat de acelaşi dn. Isărescu, ar însemna un atac la democraţie.
În realitate, instituţii ca CNSM sunt atacuri la democraţie.
P.S. Nu ştiu câţi ştiu asta, dar trebuie să o repet : BNR nu există în Constituţie. Nici măcar un singur text din Constituţie nu prevede nimic relativ la BNR. Or, BNR a fost şi este conducătorul de facto al acestei ţări încă de când s-a constituit, în 1991, pe ruinele fostei bănci centrale comuniste. E suficient să reamintesc că atât împrumutul – inutil – accesat de România în anii 2009-2010 (20 miliarde euro) de la FMI şi CE, cât şi tăierile de salarii pe care, în 6 mai 2010, le anunţa cu atâta cinism şi plăcere dl Băsescu, au fost decise de independenta BNR. 

[1] Expresia este titlul unei cărţi semnate de dl Klaus Iohannis, actualul Preşedinte al României, similaritatea fiind voită, întrucât retrimiterea la Parlament a Codului fiscal s-a datorat sfatului primit de la Guvernatorul BNR, care îşi construieşte metodic, pas cu pas, pânza cu care a ajuns să acopere cam tot ce înseamnă autoritate decidentă în România actuală, devenind conducătorul nostru de facto.
[2] Codul are foarte multe dispoziţii proaste sau prejudiciabile pentru mari clase de contribuabili, cum ar fi profesiile liberale, un domeniu în care lucrează peste 650 de mii de persoane, adică mai mult de 15% din populaţia ocupată a României. Tot atât de criticabile sunt şi dispoziţiile relative la încadrarea sau recalificarea ca activitate dependentă a afacerilor sau a activităţilor profesionale ale persoanelor fizice autorizate (în jur de 450 de mii de persoane, după ultimele statistici), precum şi multe dispoziţii relative la tva.
[3] Este prociclic acel comportament al decidenţilor macroeconomici care favorizează evoluţia în zig-zag a unor fenomene economice. Spre exemplu, creşteri economice sunt urmate de căderi abrupte, în timpul cărora multă lume se ruinează, după care urmează din nou pantă ascedentă, pantă pe care se înscriu cei ce ştiu să folosească „oportunităţile” dezastrului. A se observa că, în timp ce 80% din populaţia păturii de mijloc a României s-a pauperizat, averile cumulate ale multimilionarilor români s-au dublat în criză, iar cifrele de afaceri şi profitabilitatea corporaţiilor multinaţionale cu activităţi în România s-au triplat.
[4] http://www.mfinante.ro/acasa.html? method=detalii&id=88123.
[5] Pentru a face greu de citit acest material, să adăugăm şi că aceeaşi recomandare a CERS din 2011 conţinea şi sfaturi pentru reducerea riscului de supraîndatorare a consumatorilor, prin împărţirea poverii cu băncile, dar BNR a considerat această parte a recomandării ca nefiind obligatorie, rămânând ca toţi consumatorii, in bonis sau supraîndatoraţi, să suporte povara crizei, băncile fiind scutite de acest „risc sistemic”.
[6] Şi ce poţi spune despre „înţelepciunea” dlui vice Olteanu, paraşutat din politică şi venit pe aripile imposturii pe culmea conducerii supreme a ţării?
[7] A se observa că, exceptându-l pe prim-viceguvernatorul BNR, toţi ceilalţi 4 reprezentanţi ai BNR în CNSM au participat ca „lectori” la seminarul de pregătire profesională pe drept bancar a judecătorilor din 28-29 aprilie 2015, seminar pe care, personal, l-am considerat un grav atac la independenţa justiţiei, reclamând, prin intermediul Asociaţiei Parakletos, la CSM acest aspect (din păcate, CSM nu a răspuns încă acestei petiţii).

AVOCAT GHEORGHE PIPEREA

DUPA O ORA DE DISCUTII,SEDINTA CSAT CONVOCATA DE ASASINUL ECONOMIC AL ROMANIEI ,PENALUL KLAUS JOHANNIS S-A INCHEIAT.COMUNICATUL ADMINISTRATIEI PREZIDENTIALE!

30 iul.

După o oră de discuții, Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, convocată de Klaus Iohannis în lipsa lui Victor Ponta, s-a încheiat.

Administrația Prezidențială a publicat temele de discuție din ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Membrii CSAT au discutat despre evoluțiile din flancul estic al NATO, dar și despre defrișări.

Şedinţa CSAT a început la ora 14.00, premierul Victor Ponta nefiind prezent la ședință, fiind în concediu.

Vicepremierului Gabriel Oprea i-au fost desemnate atribuţiile de conducere a Guvernului, în perioada 29 iulie – 9 august, când Ponta este în vacanţă.

În calitate de preşedinte al Consiliului, Klaus Iohannis a condus şedinţa CSAT. Din CSAT mai fac parte: premierul, care are funcţia de vicepreşedinte CSAT, ministrul apărării naţionale, ministrul afacerilor interne, ministrul afacerilor externe, ministrul justiţiei, ministrul economiei, ministrul finanţelor publice, directorul SRI, directorul SIE, şeful Statului Major General şi consilierul prezidenţial pentru securitate naţională.

Comunicatul Administrației Prezidențiale:

„Joi, 30 iulie a.c., la Palatul Cotroceni, a avut loc o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, condusă de Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis.

Membrii Consiliului au analizat evoluţiile de securitate din proximitatea flancului estic al NATO, impactul regional şi consecinţele pentru România ale acestor evoluţii, precum şi preocupările mai ample la nivel aliat faţă de riscul escaladării situaţiei din proximitatea geografică sudică a Alianţei Nord-Atlantice.

De asemenea, în cadrul şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, au fost analizate riscurile şi vulnerabilităţile la adresa patrimoniului forestier naţional, determinate de defrişările ilegale, cu impact major asupra climatului de afaceri şi, implicit, în planul prejudicierii bugetului general consolidat de stat”.

De asemenea, Administrația menționează că la ședință au participat:

– viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea;

– ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa;

– ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu;

– ministrul Finanţelor publice, Eugen Orlando Teodorovici;

– directorul Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig;

– directorul Serviciului de Informaţii Externe, Mihai-Răzvan Ungureanu;

– şeful Statului Major General, general-locotenent Nicolae Ciucă;

– consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Ion Oprişor;

– secretarul CSAT, general de brigadă Mihai Şomordolea.

Regimul Băsescu, parcă fără de sfârşit…

30 iul.

Imagine  Traian Băsescu a fost preşedintele  cu cel mai lung mandat de conducere a statului în cele două decenii şi jumătate. În toate funcţiile de putere pe care le-a deţinut până la cea mai importantă dintre ele, cea de președinte, Băsescu şi-a creat abil un cerc de susţinători de care s-a folosit pentru a fi propulsat, iar atunci când aceştia nu i-au mai susţinut interesele, s-a descotorosit de ei rând pe rând.

Băsescu şi-a pregătit cu minuţiozitate campania electorală din 2004, exploatând ca imagine parteneriatul cu Partidul Naţional Liberal care oferea credibilitate ca moştenirea istorică.

Deceniul 2004-2014 de politică băsesciană a fost marcat fatalmente de multe schimbări negative în societatea românească. Preşedintele Băsescu a făcut cele mai multe şi mai grave compromisuri pentru păstrarea prerogativelor puterii. Servilismul faţă de oculta mondială i-a asigurat rămânerea în funcţie pe cu preţul predării suveranităţii integrale a României. Dacă în perioada primului mandat, preşedintele Băsescu a…

Vezi articolul original 1.339 de cuvinte mai mult

MASONERIA ŞI ORGANIZAŢIILE INTERNAŢIONALE

30 iul.

Image

Articol din http://bucovinaprofunda.wordpress.com/2013/06/07/masoneria-si-organizatiile-internationale-pr-gheorghe-calciu-articol-din-puncte-cardinale-anul-viii-nr-1094/

Am publicat de mai multe ori studii referitoare la masonerie şi la rolul distructiv – pentru ordinea creştină şi pentru valorile tradiţionale ale popoarelor – pe care organizaţia aceasta l-a avut şi continuă să-l aibă în societatea vremurilor noastre.
Studiul de faţă este determinat de apariţia în versiune românească a unei cărţi a lui Daniel Beresniak, Francmasoneria, publicată în 1996 la Editura Humanitas din Bucureşti, în traducerea Malvinei Măgureanu. Ţinem să facem, de la început, o precizare: Beresniak este un mason convins, cu funcţii importante în masoneria franceză, a scris mai multe cărţi în favoarea acestei organizaţii şi se dovedeşte, într-o mare măsură, discipolul lui Albert Pike (1859-1891, doctrinar mason de Gradul 33, Mare Comandor). Cartea lui A. Pike, un fel de tratat clasic de doctrină masonică, se intitulează: Morala şi Dogma Vechiului şi Acceptatului Rit Scoţian al Masoneriei.
Ediţia americană din 1962, pe care…

Vezi articolul original 5.962 de cuvinte mai mult

La ce sunt bune televiziunile mogulilor Propaganda, Manipulare, Dezinformare

30 iul.

Image

Spalati pe creiere, sau fara pic de constiinta civica si propfesionala, cativa  mestecatori de cuvinte, fara sens, in spatiul public au invatat cum se concepe o operatiune de dezinformare.

O operatiune tipica de dezinformare se conduce piramidal si include in mod obligatoriu mai multe elemente aflate intr-o relatie de interdependenta:

  1. Beneficiarul  peratiunii de dezinformare este cel care achita costurile demersului. El poate fi o persoana particulara, o organizatie, un partid politic sau bancheri , ONG-uri, Asociatii sau chiar un guvern.
  2. Dezinformatorul/ Agentul este cel care, la cererea clientului, concepe, instrumenteaza si raspunde de intreaga campanie de dezinformare. Studiul de piata/ . Inaintea lansarii campaniei de dezinformare, designerii studiaza cu maxima atentie publicul tinta elaboreaza strategii speciale pentru fiecare categorie ce face obiectul dezinformarii (categorii de public, profilul educational, statistica veniturilor; orizontul de asteptare, aparteneta politica etc.)
  3. Zvonurile. Acestea sunt definite ca fiind fapte marunte, adevarate sau pretinse ca fiind adevarate…

Vezi articolul original 1.149 de cuvinte mai mult

%d blogeri au apreciat asta: