PRIMARUL GENERAL AL CAPITALEI SORIN OPRESCU VA FI DUS DUMINICA,IN JURUL OREI19,00 LA TRIBUNALUL BUCURESTI,UNDE UN MAGISTRAT VA JUDECA CEREREA DNA DE ARESTARE PREVENTIVA A EDILULUI PENTRU 30 DE ZILE!CAND SE VA JUDECA ARESTAREA PREVENTIVA A MAFIOTULUI IMOBILIAR,PENALUL KLAUS WERNER JOHANNIS?!

6 sept.

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, va fi dus duminică, în jurul orei 19,00, la Tribunalul București, unde un magistrat va judeca cererea DNA de arestare preventivă a edilului pentru 30 de zile.

Sorin Oprescu a fost reținut în noaptea de sâmbătă spre duminică, pentru luare de mită.

Potrivit DNA, în perioada 2013-2015, un grup bine organizat, la care a aderat și Sorin Oprescu, a înființat în administrația locală din municipiul București un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea Primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat din execuția acelor contracte, cu titlul de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului.

„Astfel, executantul păstra pentru sine între 30% și 33% din profitul brut, iar diferența era remisă funcționarilor din cadrul aparatului primarului municipiului București, cu titlul de mită, un procent de 10% din valoarea contractului fiind cerut pentru Oprescu.

Concret, membrii grupului, persoane cu funcții de conducere din cadrul a doua instituții publice din subordinea primarului municipiului București facilitau câștigarea contractului, vorbeau cu angajații din subordine să accepte documentația de atribuire, precum și să aprobe și dispună efectuarea plății facturilor emise de firmele respective, foarte repede față de momentul facturării, totodată solicitând sume de bani pentru persoane cu funcții de conducere în aparatul primarului municipiului București, precum și pentru primar”, se arată într-un comunicat al DNA.

DNA precizează că, sâmbătă, în baza unei înțelegeri prealabile cu conducătorul unei instituții publice din subordinea sa și o persoană de încredere a primarului, Sorin Oprescu a primit de la primul suma de 25.000 euro din totalul de 60.000 euro pretinși.

AGERPRES

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

<span>%d</span> blogeri au apreciat: