Arhiva | 4:01 pm

GAULEITERUL NAZI AL GERMANIEI LA BUCURESTI ,PENALUL KLAUS WERNER JOHANNIS INCEARCA CU DISPERARE SA O SALVEZE PE „ACEA FATA DIN EST” ,FUHRERUL GERMAN ANGELA MERKEL DE CRIZA REFUGIATILOR DIN MAGREB,DOAR E CETATEAN GERMAN ,CE NAIBA!

16 sept.

Preşedintele Klaus Iohannis le-a spus miercuri deputaților și senatorilor, în cadrul discursului susținut în Parlament, că la şedinţa de joi a CSAT se va conveni asupra paşilor pe care România trebuie să-i facă în criza refugiaților, precizând că nu crede că „între parteneri lucrurile se rezolvă prin impunere, prin ameninţarea cu sancţiuni, ci de comun acord”, iar „fiecare stat membru are dreptul să acţioneze în funcţie de situaţia specifică”.

„Suntem pentru solidaritate în interiorul Uniunii Europene, suntem solidari cu statele membre afectate de această criză, acţionăm în spiritul respectării drepturilor omului și consider că, mai ales acum, trebuie să respingem manifestările radicale și să dovedim echilibru și înțelepciune. Tocmai de aceea, nu cred că această criză poate fi rezolvată printr-o abordare birocratică sau contabilă, matematică, ci doar prin dialog deschis, prin consultarea cu statele membre, printr-o decizie consensuală, ținând cont, sigur, de principii și valori, de context și de realități. Nu vorbim despre locuri de cazare, ci despre oameni, despre integrarea lor în societate, despre accesul lor la educație, servicii de sănătate și locuri de muncă pe termen lung. Nu cred că între parteneri lucrurile se rezolvă prin impunere, prin ameninţarea cu sancţiuni, ci de comun acord. Cred că fiecare stat membru are dreptul să acţioneze în funcţie de situaţia specifică pe care o are, conform capacităţilor şi posibilităţilor pe care le are. Acesta este punctul de vedere pe care l-am susținut și îl voi susține în continuare în discuțiile pe care le voi avea cu liderii europeni. În cursul zilei de mâine, în cadrul CSAT, vom conveni asupra paşilor pe care România trebuie să-i facă în acest proces, iar de câte ori evoluția situației o va impune voi comunica atât cu dumneavoastră, cu Parlamentul, cât și cu reprezentanții celorlalte instituții ale statului”, a spus Iohannis.

MIERCURI 16 SEPTEMBRIE LA TVR 2: IN MEMORIAM OANA IOACHIM! DUMEZEU SA O ODIHNEASCA!

16 sept.

Oana Ioachim s-a stins din viaţă vineri, 11 septembrie, mult, mult prea devreme. Casa de producţie TVR propune, in memoriam, spre difuzare la TVR 2, miercuri, 16 septembrie, la ora 16.10, Totul e un joc, piesă scrisă de Paul Ioachim, tatăl Oanei, în care actriţa îşi manifestă întreaga gamă a talentului său comic.

În Totul e un joc, dramaturgul Paul Ioachim amalgamează realităţile. Viaţa unui actor faimos care îşi căsătoreşte fiica cu un regizor de succes se împleteşte cu repetiţiile pentru premiera piesei în care un personaj, actor faimos, îşi mărită fiica cu un… personaj, regizor de succes. Realitatea şi ficţiunea se împletesc şi se amestecă, aşa cum s-au împletit şi în viaţa actriţei.

Regia artistică: Cornel Todea.

Decorurile: Virgil Popa. Costumele Elena Timonu.

În distribuţie: Mircea Rusu, Damian Crâşmaru, Oana Ioachim, Ileana Cernat, Lucian Ifrim, Florentina Luican, Valentin Uritescu.

Redactor: Ioana Prodan.

Fiica dramaturgului Paul Ioachim, Oana Ioachim, a crescut, practic, în teatru, iar unul din jocurile sale favorite, când era copil, era să aibă lungi conversaţii cu tatăl ei în limbi inventate, onomatopeice. Farmecul său de ingenuă de comedie s-a manifestat adesea şi alături de partenerul de scenă şi prieten din copilărie, Ştefan Bănică Jr. Recent, TVR 2 a difuzat spectacolul lor de absolvire, Cadrilul, după musicalul Bună seara, domnule Wilde, unde juca rolul fermecătoarei domnişoare de la ţară, cu precepte morale foarte stricte, Cecily Cardew. A avut o carieră recunoscută atât în teatru, cât şi în cinematografie. Angajată a Teatrului Mic din Bucureşti timp de aproape 20 de ani, a lucrat cu regizori precum Cătălina Buzoianu, Dan Micu, Dragoş Galgoţiu, Dinu Manolache, Sanda Manu.

Personajele cărora le-a dat viaţă în spectacole precum Regăsire, Trei jobene, Desculţi în parc (pe care a jucat-o ani în şir, în turnee, alături de Ştefan Bănică jr), Popcorn şi Cum iubeşte cealaltă jumătate au fost aplaudate de sute şi mii de spectatori. S-a dedicat filmului alături de soţul său, regizorul Răzvan Săvescu, împreună cu care forma un cuplu discret. Cea mai recentă premieră a sa a fost America, venim! (2014). Din filmografie menţionăm şi Icre Negre/ Caviar (2010), de Răzvan Săvescu, Cealaltă Irina (2009) de Andrei Gruzsniczki, Alexandra (2007), Niciodată nu e prea târziu (2006), de Alexandru Berceanu, şi Amen/ Amen (2002), de Costa-Gavras.

CINICUL SI AROGANTUL EMISAR AL GERMANIEI LA BUCURESTI,PENALUL KLAUS JOHANNIS ,CARE HUZURESTE TOCAND MILIOANE EUROI AI CONTRIBUABILULUI ROMAN ,A AVUT IN PARLAMENT UN DISCURS A LA TRAIAN BASESCU,MENTORUL SAU POLITIC!

16 sept.

Președintele Klaus Iohannis a criticat miercuri în plenul Parlamentului modificările prea dese ale legislației din România, cerând legi coerente și stabile.

„Am acordat o atenţie deosebită legilor venite la promulgare. În 2015, asupra vechiului Cod fiscal s-a intervenit de 13 ori. Legea educaţiei, cea privind reforma în sănătăte, legea administraţiei şi Codul Muncii au fost modificate la intervale de 2-3 luni sau de 2-3 ori în aceeaşi lună. Am constatat că prin două legi distincte, trimise aproape concomitent, s-a modificat acelaşi act normativ. Am văzut un studiu în care 80 la sută dintre români se arătau nemulţumiţi că legile sunt greoaie”, a spus Klaus Iohannis, susținând că își dorește un Parlament puternic.

„În prezent sunt în vigoare aproape 14.000 de legi sau acte normative, iar jumătate din ele sunt ordonanţe de urgenţă. Această proporţie este un bun indicator al relaţiei dintre puterea executivă şi cea legislativă. Legea educaţiei a fost modificată de 26 de ori, legea din domeniul sănătăţii de 114 de ori, Legea administraţiei publice locale – de 38 de ori, Codul Muncii de 28 de ori, iar Legea achiziţiilor publice a fost modificată de 35 de ori. Sunt doar câteva exemple. Acestea nu sunt simple statistici. În spatele cifrelor sunt oameni, sunt concetăţeanii care ne-au ales să îi reprezentăm, elevii care nu ştiu dupa ce manuale vor învăţa şi ce exemene vor da, pacienţii şi medicii, antreprenorii care vor sa investească, dar nu ştiu ce taxe vor plăti şi câte. (…) Oamenii îşi doresc legi mai simple, care să nu se schimbe peste noapte”, a mai afirmat șeful statului.

Ioahnnis a cerut ca abordări de tipul „dăm azi o lege și mâine o modificăm prin OUG” să dispară.

„Nu ne mai putem permite să vorbim de stabilitate și predictibilitate legislativă în timp ce pe fond lucrurile rămân exact la fel. Nu aș dori să ne întâlnim din nou anul viitor sau peste doi ani și să fac același bilanț al modificărilor legislative în domenii cheie. Abordări de tipul dăm azi o lege și mâine o modificăm prin ordonanță de urgență trebuie să dispară, nu ca o constrângere la adresa Executivului, ci ca o dovadă de responsabilitate în exercitarea competențelor. Să spunem punct și de la capăt. Acesta poate fi momentul zero de la care să pornească recredibilizarea legii ca act juridic al Parlamentului și ca fundament al relațiilor sociale”, a susținut președintele.

S-A STINS DIN VIATA DAN NASTA REGIZOR SI ACTOR DE TEATRU! DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA!

16 sept.

Dan Nasta

Dan Constantin Nasta-Popescu (6 ianuarie 1919 – 15 septembrie 2015), regizor şi actor de teatru şi film, a plecat dintre noi la vârsta de 96 de ani, marţi, 15 septembrie 2015. A rămas cunoscut prin rolurile titulare interpretate în piesele Despot Vodă de Vasile Alecsandri, Egmont de Goethe, Hamlet şi Richard al III-lea de William Shakespeare. În afară de activitatea artistică, Dan Nasta era unul dintre cei mai mari colecţionari români de opere de artă.

Maestrul Dan Nasta şi-a trăit viaţa împărţit între două pasiuni la fel de arzătoare: teatrul şi arta. Îşi petrecea mare parte din timp căutând şi cumpărând obiecte care să-i completeze minunata colecţie de artă medievală şi etnografică, menită să ilustreze evoluţia socială şi culturală a românilor. Ulterior, a donat această colecţie complexului Palatele Brâncoveneşti – Mogoşoaia.

A fost distins cu Medalia comemorativă 150 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu (2000) „pentru merite deosebite în studierea, editarea, promovarea sau interpretarea operei eminesciene” şi Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofiţer, categoria F – „Promovarea culturii” (2004) „pentru contribuţiile deosebite în promovarea culturii şi civilizaţiei româneşti, pentru realizarea unor programe complexe de mediatizare a acestora atât în ţară, cât şi peste hotare”.

Miercuri, 16 septembrie, la ora 12.00, trupul neînsufleţit va fi depus la capela Cimitirului Bellu Ortodox, iar slujba de înmormântare va avea loc joi, 17 septembrie la ora 12.00.

Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace.

(MagdalenaPopa)

RASRURNAREDE SITUATIE IN CAZUL TRAIAN BASESCU- GABRIELA FIREA: PENALUL TRAIAN BASESCU VREA SA APELEZE LA UN MEDIATOR?!”

16 sept.

Foto ziuanews.ro

Traian Băsescu, care a primit miercuri titlul de „Mediator de Onoare”, a afirmat că în dosarul său cu senatoarea PSD Gabriela Firea va propune apelarea la un mediator.

„Vă promit că îmi voi trimite mâine avocatul nu la procuror, ci să vină la domnul președinte (al Consiliului de Mediere — n.r.) să stabilim un mediator și să-i fac propunere doamnei Firea să mediem cu un mediator această dispută”, a spus Băsescu.

Gabriela Firea nu respinge din start ideea.

„Dacă fostul președinte e serios în ceea ce spune, nu îi voi da un răspuns la cald, ci mă voi consulta cu avocatul şi familia, dar încă nu am auzit din partea lui regrete publice cu privire la cele afirmate. Niciodată nu am vrut să fac o plângere împotriva cuiva, cu atât mai puţin împotriva preşedintelui statului, dar acele vorbe m-au afectat atât personal, cât şi ca parlamentar, mai ales că au venit din partea unui om care are două fete şi care a promovat multe femei în politică”, a declarat senatoarea pentru portalul stiripesurse.ro.

Traian Băsescu este urmărit penal de procurorii de la Parchetul General după ce a spus într-o emisiune în 2014 referindu-se la Gabriela Firea: „Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar, că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu este atentă”.

AMICUL LUI BASESCU TRAIAN ,PENALUL „CAPSUNA VODA”, KLAUS JOHANNIS MERGE ASTAZI 16 SEPTEMBRIE 2015 IN PARLAMENT!

16 sept.

Președintele României, Klaus Iohannis, a reconfirmat, printr-un mesaj pe pagina sa de Facebook, că miercuri va merge în Parlament, unde va vorbi despre modul în care arată legislația în România, despre schimbările ei frecvente și cum influențează funcționarea statului viața de zi cu zi a cetățenilor.

Voi merge astăzi în fața Parlamentului, ocazie cu care voi vorbi despre modul în care arată legislația în România, despre schimbările ei frecvente și cum influențează funcționarea statului și, mai ales, viața de zi cu zi a cetățenilor.”, a scris Klaus Iohannis pe Facebook.

CĂPŞUNĂ VODĂ

E un munte de slănină
Şi-are-o faţă ca de sodă
Toţi românii se închină:
Iată-l pe Căpşună Vodă!

Îl votară căpşunarii
Risipiţi în patru zări
Ne-au cam dat cu flit, hoinarii:
Votul marii răzbunări!

Ei au pedepsit o ţară
Ce-n pustiu i-a alungat
Pentru pîinea lor amară
Ne-au dat un handicapat.

Straşnică mobilizare
Pe Facebook şi Internet!
Hai la ţară de vînzare
Are banner şi-n closet!

A vîndut copii, turbatul
Plîng familii după ei
Na rinichiul, ia ficatul
Inima? 5.000 de lei!

N-am crezut că ne va bate
Dumnezeu aşa de rău:
Ne-a arătat că se poate
După Chior – un Mutălău.

E mutant, n-are charismă
Zici că-i zombi împăiat
Berlinul ne-a tras o cizmă
Fiindcă prea des l-am trădat.

Reichul IV se-nfiripă
La Dunăre şi-n Carpaţi
Şmecherul n-are echipă
Doar nişte băsişti mascaţi.

Iese Dosia la bătaie
Trei piftii-s la guşa ei
Sar în curul gol, din baie
Pleşu şi cu alţi lachei.

Doi beţivi îşi cer răsplata
Buldogul şi Orban L.
Numai sapa şi lopata
Mai vindecă PNL.

La fasole cu ciolannis
Stau la coadă interlopi –
La Putere tot golanii-s
Aţi votat de-aţi dat în gropi.

Aţi vrut să scăpaţi de Chiorul
Dar, de fapt, voi l-aţi salvat
Vă înjură tot poporul
Mai bine v-aţi fi-mpuşcat.

Hai, veniţi acum acasă
Luaţi-vă ţara-napoi!
Ah, ce farsă dureroasă
Şi ce baie de noroi!

Iar e-n lanţuri ţara asta
Ticăie bomba cu ceas
Ne-a lovit, din nou, năpasta
După un tătar – un sas.

Plîngi pînă îţi crapă buza
Tu, nefericit norod:
Pe tronul lui Vodă Cuza
Stă Căpşună Voevod!

Sceptrul lui Mihai Viteazul
E la neamţul second-hand
Exilul beleşte prazul
Ce ruşine! Ce mai brand!

Biată Ţară Românească
Eşti la capăt de destin…
Adolf Hitler să trăiască
Şi nepotul lui cretin!

Corneliu Vadim Tudor
(Pamflet scris în noaptea de 3 spre 4 decembrie 2014)

MINISTRUL DE EXTERNE NEONAZISTUL UNGUR PETER SZIJIARTO A CONDAMNAT DUR MIERCURI DECLARATIILE PREMIERULUI VICTOR PONTA CONFORM CAORA DECIDENTII POLITI DIN UNGARIA NU SUNT „CU NIMIC MAI BUNI DECAT CEI DIN SIRIA,LIBIA!”

16 sept.

Ministrul de Externe ungar Peter Szijjarto a condamnat dur miercuri dimineață declarațiile premierului Victor Ponta conform cărora decidenții politici din Ungaria nu sunt „cu nimic mai buni decât cei din Siria, Libia sau alte țări din care fug refugiații”, transmite agenția MTI.

„Ieri (marți — n.red.), Victor Ponta și-a pierdut autocontrolul și prin declarațiile sale iraționale a jignit întreaga Ungarie”, a transmis ministrul ungar de Externe într-un comunicat. „Politicienii europeni civilizați nu spun astfel de calomnii necontrolate. Remarcile sale au o singură explicație: și-a pierdut total poziţia în politica internă din România”, a mai afirmat ministrul ungar, conform MTI.

Premierul Victor Ponta a scris marți seara pe Facebook, după ce ministrul ungar de Externe l-a făcut mincinos, că oficiali guvernamentali din țara vecină „sunt o rușine pentru cultura și valorile Uniunii Europene”, comparându-i cu liderii din Siria și Libia.

„NU doresc să răspund la provocările venite din partea unor reprezentanți guvernamentali maghiari – dar citiți relatarea de mai jos (două linkuri la articole din Adevarul si Mediafax, n.r.) și veți înțelege indignarea pe care o simt, ca om și cetățean european, față de mentalități și atitudini pe care Europa le-a vazut doar în anii 1930-40!
Ca mulți alți lideri politici europeni am datoria să atrag atenția și să sancționez comportamentul constant al unor oficiali guvernamentali de cel mai înalt nivel din Ungaria. Aceștia sunt o rușine pentru cultura și valorile Uniunii Europene; și în atitudinile antisemite, și în ceea ce privește tratamentul minorităților de toate tipurile, și acum în timpul crizei refugiaților!
Sârmă ghimpată, legi agresive, închisori și brutalitate cu siguranță nu vor rezolva problema – doar vor arăta că în Ungaria, în inima Europei, sunt decidenți politici cu nimic mai buni decât cei din Siria, Libia sau alte țări din care fug respectivii refugiați!
Cred în solidaritate, în soluții raționale și sustenabile și mai ales în superioritatea valorilor europene – ce vedem în ultimele zile în Ungaria este în totală contradicție tocmai cu aceste obiective și valori!”, a scris Ponta pe Facebook.

Cum a început scandalul

Premierul Victor Ponta a declarat luni, referindu-se la imigranții care vin în România, că nu vrea ca aceştia să fie trataţi „cu bâta” și să fie înseriați, cum fac ungurii. „Dacă putem să primim mai mulţi, o să primim, problema este de capacitatea noastră logistică de a trata acei oameni ca pe nişte oameni, nu cum îi tratează vecinii noştri maghiari, cu bâta şi cu înseriatul. Cu asta nu sunt de acord”, a declarat Ponta luni la Târgu Jiu.

În replică, ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, i-a cerut să înceteze să mai lanseze „minciuni” la adresa Ungariei.

Declaraţiile premierului Victor Ponta sunt „minciuni”, fiind inadecvate pentru un lider politic din secolul XXI, a declarat Peter Szijjarto, citat de MTI.

„Premierul României a făcut declaraţii extremiste şi mincinoase”, generate de criza politică din România şi de erodarea poziţiei sale de prim-ministru, a adăugat şeful diplomaţiei ungare, explicând că aşteaptă scuze din partea Bucureştiului.

Ponta nu s-a lăsat însă mai prejos, comparându-i marți seară pe Facebook pe liderii maghiari cu cei din Siria și Libia, lucru care a atras o nouă reacție din partea Budapestei miercuri.

CIRCULA PE NET.ARTICOLUL SCRIS DE RECTORUL ANDREI MARGA DESPRE PROFESORUL LADISLAU GYEMANT,UNUL DIN CEI MAI MARI ISTORICI CARE S-A DEDICAT OPEREI LUI ION BUDAI DELEANU :CARE A LUCRAT INTREAGA SA VIATA LA O ISTORIE A ROMANILOR DIN TRANSILVANIA!

16 sept.

Profesorul Ladislau Gyemant

Profesorul Ladislau Gyemant lucrează temeinic, fie şi în desăvârşită discreţie, la o operă istoriografică asupra Transilvaniei, care este de mult de referinţă.

Ce v-a determinat să optaţi pentru o carieră ştiinţifică în domeniul cercetării istorice?

Mă consider un adevărat privilegiat al sorţii prin faptul că foarte de timpuriu, din timpul anilor de gimnaziu de la Oradea, ştiam cu precizie că mă voi dedica toată viaţa istoriei. Consecvent cu această convingere am ales în liceu secţia umană, determinînd o adevărată revoltă a celor apropiaţi din şcoală şi din afara ei, care însă nu a reuşit să mă abată din drum. Admiterea la Facultatea de istorie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj mi-a permis accesul la îndrumarea unei generaţii de profesori de excepţie (Nicolae Lascu, Francisc Pall, Ştefan Pascu, Pompiliu Teodor), cărora li s-au alăturat din afara mediului universitar David Prodan şi Aurel Răduţiu, avînd astfel parte de o ucenicie pentru care le port o veşnică şi îndreptăţită recunoştinţă. Calitatea de şef de promoţie pe ţară mi-a permis în 1970 alegerea, în sistemul de atunci de repartiţie, a unicului post de cercetare la Institutul de istorie de la Cluj, unde am lucrat fără întrerupere peste patru decenii, rezistînd multă vreme la tentaţii (profesură universitară, directorat de institut, prodecanat şi decanat de facultate) pe care le-am acceptat de-abia în ultimul deceniu şi jumătate al vieţii mele active. Cercetarea istorică a rămas domeniul meu preferat pe care îl practic şi astăzi, după retragerea din viaţa instituţională universitară şi academică.

Care a fost prima realizare importantă pe care aţi înfăptuit-o în acest domeniu?

Fără îndoială, teza mea de doctorat la care am lucrat timp de un deceniu, susţinînd-o în anul 1982 şi reuşind să o public la Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică în anul 1986. Această lucrare de 512 pagini se intitula Mişcarea naţională a românilor din Transilvania 1790-1848 şi îşi propunea acoperirea unei jumătăţi de veac din istoria acestei mişcări cuprinsă între Supplexul din 1791 şi Revoluţia de la 1848, căreia istoriografia tradiţională îi acorda, de obicei, doar cîteva rînduri sau eventual pagini. Ceea ce mi-am propus, la sugestia profesorului meu Pompiliu Teodor, a fost reconstituirea căilor şi modalităţilor prin care programul renaşterii naţionale moderne a românilor din Transilvania, elaborat printr-un efort singular de Inochentie Micu la mijlocul secolului al XVIII-lea şi fundamentat din punct de vedere istoric, filosofic şi filologic de mîna de intelectuali care au constituit generaţia Şcolii Ardelene şi a Supplexului, devine în primăvara revoluţionară a anului 1848 programul unei întregi naţiuni prin hotărîrile istorice ale Adunării Naţionale de la Blaj. Punînd la contribuţie multitudinea de surse oferite de cercetarea arhivelor din ţară şi străinătate (Budapesta, Viena), de presa, corespondenţa, memorialistica şi literatura vremii, lucrarea a relevat procesul prin care ideile programului naţional au pătruns în toate categoriile societăţii româneşti a vremii (mica nobilime, cler, intelectualitatea laică, orăşenime, ţărănime liberă şi dependentă), inspirînd iniţiative revendicative legate de interesele lor specifice, dar argumentate similar prin invocarea vechimii, continuităţii, latinităţii românilor şi a limbii lor, a contribuţiei lor la propăşirea ţării în proporţia numărului lor preponderent. Din memoriile adresate oficialităţilor vremii, dintr-o presă militantă ce se înfiripă, se cristalizează în aceste decenii o mişcare politică naţională care reuşeşte depăşirea diferendelor confesionale, traversează un semnificativ proces de laicizare, îşi constituie structuri instituţionale proprii (şcolare, eclesiastice, de presă, societăţi culturale), promovează ideea şi idealul unei unităţi naţionale care depăşeşte graniţele despărţitoare ale provinciilor istorice pe care românii le locuiau. Se crează astfel premizele unităţii de voinţă şi acţiune pe care Revoluţia română de la 1848 o reliefează pentru prima oară în toată plenitudinea ei.

A fost o lucrare în care am pus în valoare accesul la izvoarele în limbile indispensabile unui cercetător al istoriei Transilvaniei (latină, maghiară, germană), la sursele în chirilică, optînd totodată pentru o viziune comparatistă în ceea ce priveşte mişcările similare ale altor popoare din aria central-sud-est-europeană şi încadrînd în permanenţă mişcarea naţională românească în contextul politic al istoriei Transilvaniei şi al întregii Europe central-răsăritene. Am lucrat cu multă implicare şi adevărată plăcere la această teză şi finalizarea ei a fost una din marile satisfacţii ale carierei mele profesionale.

Care este lucrarea de care sînteţi astăzi cel mai mîndru?

Mărturisesc că sînt pînă astăzi profund recunoscător profesorului Ştefan Pascu care a avut fericita inspiraţie de a-mi solicita să mă ocup de opera istorică inedită a lui Ion Budai-Deleanu în cadrul unei colecţii exhaustive pe care o preconiza din lucrările generaţiei Şcolii Ardelene. Lucrarea lui Ion Budai-Deleanu, De originibus populorum Transilvaniae, la care a trudit întreaga sa viaţă petrecută la Lemberg ca preşedinte al tribunalului nobililor din capitala Galiţiei, a avut destinul ei tragic, rămînînd în manuscris timp de peste un secol şi jumătate, fiindu-i rezervate doar cîteva menţiuni trecătoare spre deosebire de ediţiile şi studiile numeroase consacrate iluştrilor săi contemporani Samuil Micu, Gheorghe Şincai şi Petru Maior. Textul latin, structura sa complicată, cu numeroase variante, erudiţia sa barocă greu de urmărit au descurajat puţinele tentative de punere în valoare a acestei opere. Dedicîndu-mă traducerii, reconstituirii raporturilor între diferitele variante (primul capitol privind perioada dintre Facerea Lumii şi expediţia lui Darius în Dacia avînd, de pildă, numaipuţin de 13 versiuni de redactare), elaborării unui aparat critic pe mai multe paliere şi, în sfîrşit, unui studiu introductiv care să-l plaseze pe autor în contextul istoriografiei Şcolii Ardelene, dar şi a celei europene a vremii, a rezultat, în final, imaginea unei opere istorice care se situează în prim-planul generaţiei sale intelectuale pe care o depăşeşte net ca şi cultură universală şi ca viziune istoriografică inspirată de cea mai avansată şcoală istorică a epocii – cea germană de la Göttingen, marcată cu deosebire de numele lui Schlötzer.

A fost o satisfacţie deosebită contactul cu acest istoric de anvergură europeană, cunoscător al marilor limbi de cultură, primul ebraist al iluminismului românesc, cu formulări memorabile, deseori invocînd prin fineţea remarcilor sale pe cel cunoscut îndeobşte ca unul din marii începători ai literaturii noastre moderne. În vremuri deloc prielnice (erau ultimii ani ai regimului ceauşist) cu pauzele de curent care m-au obligat la procurarea şi utilizarea unei lămpi de petrol, munca la această ediţie critică, publicată în două volume de Editura Enciclopedică în 1991 şi distinsă la Salonul naţional de carte din acelaşi an cu premiul Erudiţie şi rigoare, mi-a provocat poate cele mai depline satisfacţii profesionale care pot fi hărăzite unui cercetător.

Ce alte domenii aţi abordat în decursul a aproape cinci decenii de activitate profesională?

Rămînînd la acest domeniu preferat al istoriei Transilvaniei în zorii epocii moderne, reprezentate la noi de secolul XVIII şi prima jumătate a secolului XIX, am avut prilejul colaborării cu d-l Aurel Răduţiu, prieten şi coleg mai experimentat de la Institutul de istorie din Cluj, care a asigurat şi direcţia acestei instituţii în primii ani de după 1990, împreună cu care am elaborat şi publicat trei cărţi care rămîn, după cum cred cu tărie, instrumente de lucru şi surse la care vor recurge mulţi ani şi de-acum înainte cercetătorii domeniului. A fost vorba mai întîi de publicarea variantelor româneşti de la Şcheii Braşovului ale Supplexului din 1791, comparativ cu celelalte variante româneşti cunoscute ale textului latin original al actului programatic fundamental al mişcării naţionale româneşti, lucrare publicată la Editura Dacia din Cluj în 1975 şi care s-a bucurat de aprecierea patriarhului recunoscut al domeniului, acad. David Prodan, care m-a încurajat să prelucrăm, împreună cu un alt prieten şi coleg foarte apropiat, Konrad Gündisch, răspunsurile săseşti la Supplex. A rezultat un text la care profesorul Prodan trimite de nenumărate ori în ediţiile ulterioare ale monografiei sale fundamentale privind Supplex libellus Valachorum, dar din care, datorită vicistudinilor politice ale epocii ceauşiste, a putut vedea lumina tiparului doar o mică parte (repertoriul acestor răspunsuri).

Tot împreună cu Aurel Răduţiu am realizat în 1981 Repertoriul actelor oficiale privind Transilvania tipărite în limba română (1701-1847), apărut la Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică din Bucureşti, pentru care am obţinut Premiul Nicolae Bălcescu al Academiei Române. Prin cele peste 600 de acte repertorizate din toate domeniile vieţii economice, sociale, culturale, instituţionale a Transilvaniei vremii se vădea cu evidenţă că în viziunea pragmatică a reformismului austriac comunicarea directă pe această cale cu majoritatea populaţiei principatului a transformat efectiv limba română în una din limbile oficiale recunoscute de facto, în pofida rezistenţei înverşunate a Stărilor privilegiate.

Colaborarea noastră fructuoasă cu Aurel Răduţiu a fost încununată prin elaborarea şi publicarea în 1995 a Repertoriului izvoarelor statistice privind Transilvania 1690-1847, 895 de pagini, la Editura Univers Enciclopedic, un instrument de lucru care sper că va constitui multă vreme un sprijin de nădejde pentru toţi cei interesaţi în cercetarea istoriei transilvănene şi care a fost declarată Cartea anului la Salonul naţional de carte din 1995.

Consacrându-mă acestor proiecte, am rezistat eroic cîţiva ani tentativelor de a fi atras spre alte domenii cu oferta unei profesuri universitare, atrăgînd supărarea şi reproşurile unor prieteni apropiaţi care invocă pînă astăzi acest episod. Am acceptat, totuşi, la stăruinţele decanului şi apoi rectorului Andrei Marga, a profesorului Pompiliu Teodor şi a regretatului şef-rabin Moshe Carmilly, să preiau conducerea primului institut academic de studii iudaice din istoria de multe secole a prezenţei evreieşti în spaţiul românesc. În cele două decenii petrecute în fruntea acestei instituţii m-am apropiat evident de problematica istoriei evreilor din România, rezultînd, pe lîngă cele 20 de volume ale anuarului Studia Judaica, editate în limba engleză şi care a devenit o publicaţie de referinţă în domeniu la nivel universal prin calitatea contributorilor săi din Israel, Europa şi Statele Unite, două cărţi dedicate reconstituirii istoriei evreilor din Transilvania. Evreii din Transilvania. Destin istoric, Cluj-Napoca, 2004, 313 p. şi-a propus realizarea unei sinteze a acestei istorii de la începuturile prezenţei evreieşti în Dacia romană pînă la contemporaneitate, reliefînd atît momentele luminoase ale unei ascensiuni demografice, economice, instituţionale şi culturale încununate de dobîndirea drepturilor cetăţeneşti depline şi integrarea cu contribuţii de netăgăduit în toate domeniile societăţii receptoare, dar şi vicisitudinile, încercările, respingerile care au culminat cu tragedia Holocaustului şi au generat pentru supravieţuitorii dezastrului opţiunea majoritară a emigrării în statul propriu nou-înfiinţat. În cealaltă carte, Evreii din Transilvania în epoca emancipării 1790-1867, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2000, 495 p. am optat pentru cercetarea aprofundată a perioadei din istoria evreilor transilvăneni în care fiecare pas în vederea integrării în societatea principatului (imigrarea, constituirea structurilor instituţionale proprii, intrarea în oraşe, practicarea neîngrădită a activităţilor economice) a fost rodul unor strădanii şi lupte zilnice împotriva tendinţelor de excludere şi respingere, încheiate, în cel din urmă, în 1867, prin dobîndirea drepturilor cetăţeneşti.

În sfîrşit, îndeplinind între 1997 şi 2012 cîte două mandate de prodecan şi respectiv decan în fruntea Facultăţii de Studii Europene a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj, am elaborat şi publicat în Editura EFES a facultăţii lucrarea Preistoria construcţiei europene,Cluj-Napoca, 1999, 463 p., în care am trecut în revistă proiectele de unificare europeană care s-au formulat din evul mediu şi pînă la sfîrşitul celui de-al doilea război mondial, care se constituie într-o veritabilă preistorie a procesului de construcţie a unităţii europene care s-a declanşat la sfîrşitul deceniului cinci al secolului trecut şi se află în plină desfăşurare în zilele noastre, constatînd că marea majoritate a principiilor generale şi soluţiilor concrete înregistrate în cursul acestui sinuos şi complex proces se regăsesc în proiectele formulate cu secole sau decenii în urmă.

La ce lucraţi în prezent şi care sînt proiectele care vă animă?

Acum circa două decenii am început proiectul publicării şi prelucrării conscripţiei fiscale a Transilvaniei din anul 1750, cea mai completă înregistrare statistică a realităţilor societăţii contribuabile a principatului în secolul al XVIII-lea. Reformismul austriac îşi propusese elaborarea unui nou sistem fiscal bazat pe cunoaşterea exactă a numărului plătitorilor de taxe şi a resurselor acestora imediat după instaurarea stăpînirii habsburgice în Transilvania. După cîteva încercări eşuate, pînă la urmă reformismul terezian a reuşit să ducă la îndeplinire acest proiect în 1750 şi pe baza datelor obţinute s-a elaborat în anii următori faimosul sistem fiscal austriac, care a rezistat timp de un secol, pînă la Revoluţia de la 1848. Materialul conscripţiei, cuprinzînd înregistrarea nominală şi starea materială a fiecărei familii contribuabile din peste 2000 de localităţi ale Transilvaniei, se păstrează în Arhivele Naţionale Ungare de la Budapesta, însumînd peste 33000 de file. Deşi cunoscută existenţa ei în istoriografia consacrată istoriei principatului, prelucrarea şi valorificarea istorică a acestui material de valoare deosebită a rămas un obiectiv neîndeplinit pentru cei interesaţi de această parte a Imperiului Habsburgic.

Reuşind cu ajutorul unui grant Soros microfilmarea şi aducerea în ţară a acestui izvor, am trecut la transcrierea, traducerea din originalul latin şi prelucrarea părţilor sale componente, reuşind în anul 2009 – în cadrul unui prim volum în două părţi care a însumat 2549 de pagini, apărut la Editura Enciclopedică din Bucureşti – publicarea descrierii a 2001 localităţi cu date relevante privind condiţiile lor naturale, populaţia contribuabilă, structura ocupaţională, productivitatea agricolă, viticultura şi silvicultura, reţeaua de centre comerciale, relaţiile de proprietate. Deşi în instrucţiunile conscripţiei nu intra înregistrarea realităţilor etnice ale provinciei, într-un act anexă, elaborat pentru uzul conscriptorilor, am descoperit o situaţie a localităţilor principatului în funcţie de etnia majoritară a populaţiei, care relevă o proporţie de 53,7% a localităţilor cu majoritate românească, 36,5% a celor cu majoritate maghiară, 9,7% a celor cu majoritate săsească şi 0,1% a celor cu majoritate armeană. O sursă a cărei obiectivitate nu poate fi pusă la îndoială aduce astfel o piesă de rezistenţă de mare valoare şi însemnătate într-o dispută istoriografică de peste două secole.

În prezent, se ală sub tipar la Editura Enciclopedică cel de-al doilea volum din colecţia Conscripţia fiscală a Transilvaniei din anul 1750, care va însuma în trei părţi circa 3500 de pagini, propunîndu-şi editarea materialului statistic al conscripţiei, sintetizat în 70 de tabele referitoare la populaţia contribuabilă rurală şi urbană, pe categorii socio-juridice de contribuabili, cei scutiţi de contribuţie cu motivaţia acestui statut, condiţiile de locuire incluzînd sesiile locuite şi pustii, casele şi situaţia locativă a celor fără case proprii, capacitatea totală de producţie a ogoarelor, structura culturilor agricole şi productivitatea lor, efectivele de animale şi fîneţele care asigură întreţinerea lor, regiunile viticole şi productivitatea lor, meşteşugarii şi comercianţii pe ramuri de activitate, stare materială şi componenţă socio-juridică, alte surse de venit impozabile (morărit, grădinărit, pomicultură, producerea şi vînzarea berii şi a rachiului, închirierea caselor), venituri şi datorii publice, contribuţia plătită şi repartizarea ei pe categoriile de contribuabili. Coroborînd cu datele oferite de descrierile de localităţi incluse în primul volum, rezultă un tablou comprehensiv al societăţii contribuabile transilvănene de la mijlocul veacului XVIII de o precizie şi complexitate pe care istoriografia nu a fost în măsură a o recepta şi reda pînă acum.

Ce va urma? Am în vedere, pe baza unui bogat material colectat din arhivele Guberniului şi Cancelariei aulice a Transilvaniei de la Budapesta şi Viena, să realizez într-un viitor volum trei al colecţiei reconstituirea premizelor, desfăşurării şi, cu deosebire, a urmărilor conscripţiei fiscale a Transilvaniei din anul 1750, descifrînd mecanismele şi confruntările de vederi, concepţii şi interese care au generat, în final, sistemul fiscal austriac devenit proverbial prin scrupulozitatea, minuţia şi exactitatea unui regim de impunere, repartizare şi colectare a resurselor pentru un imperiu care a jucat un rol de prim-plan în relaţiile internaţionale ale secolelor XVIII-XIX.

Iar într-un viitor pe care sper a-l putea atinge cu puterea de muncă nediminuată de trecerea inexorabilă a timpului, aş vrea să pun în valoare tezaurul reprezentat de numele celor peste 170000 de familii contribuabile din Transilvania anului 1750 incluse în conscripţie, aducînd astfel o contribuţie importantă la reconstituirea onomasticii locuitorilor principatului în acest moment determinant al intrării în modernitate.

Ceea ce pot spune, în final, cu toată convingerea, este că o viaţă dedicată cercetării istorice sub multiplele ei faţete a fost generatoare de mari satisfacţii profesionale şi de echilibru sufletesc, care justifică întru totul eforturile, strădania zilnică pe care le-a presupus. Şi dacă rezultatele ei vor sluji celor care vor continua această muncă fără de sfîrşit şi vor stîrni interesul iubitorilor şi cititorilor de istorie, voi considera că mi-am îndeplinit menirea gospodărindu-mi cum se cuvine „talantul” care mi s-a hărăzit.

Discreţia celui mai bun

Desigur că vorbind despre Ladislau Gyemant, în joc este şi o componentă sentimentală. Mă grăbesc să adaug, însă, că aceasta nu este importantă aici. Căci, deşi am parcurs cei cinci ani de studii de licenţă în aceeaşi ani, abia ne salutam. Explicaţia poate părea surprinzătoare acum, dar eram preocupaţi să câştigăm competiţia cu noi înşine şi cu alţii, parcurgând avizi cărţi cu nemiluita în neuitata Bibliotecă Centrală Universitară de atunci, încât ne uitam unul la altul pentru a observa cum procedează celălalt, nu pentru confesiuni.

În Facultatea de Istorie şi Filosofie, care ne reunea la Universitatea “Babeş-Bolyai în vremea “micii liberalizări a României” de după 1964, nu era loc pentru superficialitate profesională şi pentru aranjamente salvatoare (părinţi bine plasaţi, pile etc.). Nu ştiam decât că ceea ce prestăm în seminarii şi, credeam noi, ceea ce scriem, poate să ne reprezinte. Mulţi dintre noi ambiţionam să ajungem în preajma celor mai prestigioşi profesori.

În 1970, la comisia de repartizare a istoricilor, ce a avut loc la Iaşi, Ladislau Gyemant, şeful de promoţie pe ţară, titlu care atunci spunea ceva, a luat postul de la Institutul de Istorie din Cluj. Înţelepciunea rectorului de atunci, Stefan Pascu, a fost premonitorie luându-şi un colaborator care a tras continuu în sus prestigiul instituţiei.

L-am reîntâlnit pe Ladislau Gyemant peste ani, adică în 1994, când Comisia Europeană a acceptat solicitarea pe care am adresat-o de a finanţa crearea unei Facultăţi de Studii Europene, nu numai la Natolin (Polonia), ci şi la Cluj-Napoca (România). Îmi asumasem la Bruxelles răspunderea de a aduce în profesuri personalităţi reale – ceea ce nu a fost deloc uşor şi nu a dat tot timpul rezultate – iar după valoarea scrierilor, Ladislau Gyemant se detaşa. L-am invitat să iasă din obişnuinţele cercetării ştiinţifice într-un institut consacrat şi să intre în structura didactică. Nu a acceptat uşor.

Nu a accceptat să facă vreo pauză în cercetări nici atunci când căutam un director al nou înfiinţatului Institut de Studii Iudaice, a cărei iniţiativă o asumasem, deja ca decan al Facultăţii de Istorie şi Filosofie, împreună cu fostul rabin al Clujului, Dr. Moshe Carmilly (New York). Ladislau Gyemant a spus simplu: “eu sunt pregătit în istoria României şi vreau să lucrez în acest domeniu”. Fără emfază, fără a revendica merite! Dar, până la urmă, Ladislau Gyemant a preluat directoratul Institutului, a devenit, pe scrieri solide, profesor titular al Universităţii “Babeş-Bolyai” pentru istoria europenizării şi nu mai poate fi separat de istoria instituţiei. Institutul de Studii Iudaice şi Istorie a Evreilor a devenit repede, graţie directorului Ladislau Gyemant, cel mai bun institut de la Viena spre Răsărit, alături de institutul similar de la universitatea “Paszmany Peter” din Budapesta. Din păcate, ieşirea lui din scenă, în 2012, a însemnat practic sfârşitul Institutului.

Nu evoc larga apreciere a directoratului exercitat de Ladislau Gyemant la Institut. În sistemul de atunci – cu decani aleşi de facultăţi, nu numiţi, care a scutit profesorii de servilismul actual faţă de rectori – Ladislau Gyemant a fost vreme de opt ani decan al Faculăţii de Studii Europene, pe care a condus-o cu efectivă autonomie de decizie, cu pricepere, în deplină siguranţă. Nu este de mirare că nu s-a mai generat nimic nou după plecarea lui, forţată de funesta lege Funeriu, care, între altele, a eliminat sute de specialişti veritabili din universităţile ţării. Dimpotrivă, s-a degradat aproape orice în aranjamente provinciale!

Dincolo de roluri administrative, în condiţii normale, opera trebuie să decidă în evaluarea intelectualilor. Ladislau Gyemant a fructificat ani buni de lucru ca cercetător ştiinţific, încât atunci când bilanţul se ia în seamă, el îi depăşeşte de departe pe istoricii care au fost plasaţi de la început în cariera universitară. Spus fără ocolişuri, nimeni, de la ştefan Pascu şi David Prodan încoace, din şcolile de istorie a Transilvaniei ultimelor decenii, nu îl poate concura în scrieri şi în soliditatea acestora. Prin conjuncturi oculte, unii au prins poziţii formale în instituţii care şi-au pierdut între timp seriozitatea, alţii luptă cu orice mijloc să nu scape prilejul oferit de golirea artificială a universităţilor de profesori de valoare. Ladislau Gyemant lucrează temeinic, fie şi în desăvârşită discreţie, la o operă istoriografică asupra Transilvaniei, care este de mult de referinţă.

Ce a scris profesorul Ladislau Gyemant?

Fără a fi istoric de profesie, citesc în mod curent scrieri ce dau tonul internaţional în filosofie, dar şi în drept, istorie, economie, psihologie, management, sociologie, critica romanului, geopolitică, politică universitară, teologie. Nu pot să nu observ contribuţiile originale ale lui Ladislau Gyemant, pe care oricare cunoscător în materie le-ar reţine. Pot cita coautoratul la Istoria Românilor (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003, vol.VI şi VII/1), dar mai ales la multiplele volume de documente privind Răscoala lui Horea (în care nimeni, afară de Ştefan Pascu, nu a făcut mai mult!), ca şi ediţia scrierii eminente a lui Francisc Pall, Inochentie Micu Klein. Exilul la Roma 1745-1768 (1997) şi coautoratul la Istoria României.Transilvania (1997), sau , mai devreme, Repertoriul izvoarelor statistice privind Transilvania 1690-1847. (Editura Univers Enciclopedic, 1995, în colaborare cu Aurel Răduţiu). Opera de până acum a lui Ladislau Gyemant înseamnă însă mult mai mult.

De departe, Ladislau Gyemant este cel mai temeinic istoric al epocii moderne a Transilvaniei. Cartea Mişcarea naţională a românilor din Transilvania între anii 1790 şi 1848 (Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1986) rămâne definitiv o carte de căpătâi şi este păcat că David Prodan nu mai poate vorbi. Cu Ion Budai Deleanu, De originibus populorum Transilvaniae (Ediţie critică, traducere şi note, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1991) Ladislau Gyemant a adus în română uneia dintre cărţile de bază ale culturii ţării. Conscripţia fiscală a Transilvaniei din anul 1750 (Vol. 1, Partea I-II, peste 3.500 de pagini, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2009, al cărei al treilea volum este anunţat pentru această vară) este o altă scriere exemplară, ce lămureşte multe probleme, pe documente, cu calm şi argumente peremptorii.

Ladislau Gyemant a reluat cercetările de multă vreme intrate în umbră consacrate evreilor ardeleni şi a contribuit, ca puţini contemporani, la scrierea istoriei evreilor de la Carpaţi. Cu siguranţă, studiile şi cărţile sale – mă gândesc mai întâi la edificatorul volum Evreii din Transilvania (Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2004) şi la revista de notorietate internaţională Studia Judaica – contează pentru comunitatea evreilor din Europa ca pietre de hotar în regiune.

Când se va analiza lucid ceea ce s-a petrecut la universitatea clujeană între 1993 şi 2012, acţiunea lui Ladislau Gyemant va conta, de asemenea, ca un moment istoric, de semnificaţie europeană. În intervenţii cultivate şi cumpănite el a adus în dezbaterile universitare idei, raţionamente şi argumente ce au amintit tradiţia majoră a instituţiei.

Nu epuizez aici prezentarea celui mai bun istoric al Transilvaniei din zilele noastre. Nici nu-i scriu în vreun fel istoria, căci aceasta se va face altădată. Aş mai menţiona doar trei aspecte.

Primul este cel al multilingualităţii. Putem fi oricât de toleranţi în evaluări, dar un fapt este de netăgăduit. Nu suntem specialişti demni de respect la Cluj-Napoca fără a vorbi germană, franceză, engleză, italiană, pe lângă română. Ladislau Gyemant le-a însuşit pe fiecare, la care a adăugat stăpânirea maghiarei şi, bineînţeles, a latinei. Am fost bucuros, ca rector care am pus accent pe valoarea persoanei, să-l etalez la München, Viena, Paris, Roma sau în multe alte locuri. Ladislau Gyemant şi-a însuşit limbile regiunii şi ale Europei de azi, încât l-am simţit a fi mereu un avocat care pledează pentru a se stăpâni limbile menţionate de către specialişti şi studenţi.

Al doilea este cel al formulei alese de scriere a istoriei. Peisajul istoriografic de la noi – dincoace de elanul însufleţitor al schimbării din primele zile ale lui 1990 – a fost ocupat, din nou, de un fel de scriere elaborată fără consultarea fără rest a arhivelor, ba chiar de o istorie propagandistică, ce este folosită protocolar, la ocazii festive. Pe scenă, mai nou, a intrat istoria comercială, care presupune statul în arhive atât cât este necesar pentru a găsi amănunte picante. Ladislau Gyemant a fost tot timpul credincios istoriei lămuritoare, bazată pe efortul de epuizare a arhivelor. Puţini dintre istoricii din regiune au petrecut în arhivele din ţară, dar şi în cele de la Budapesta şi Viena, mai mult decât el. Istoria speculativă (care nu este nici măcar filosofică!), adică istoria insuficient sprijinită pe investigaţie proprie de arhivă, el a respins-o statornic, iar acest fapt conferă scrisului său soliditate, înainte de orice.

Al treilea aspect este cel al instrumentelor folosite în scrierea istoriei. Din nefericire, la noi încă nu a fost tematizată suficient relaţia dintre culegerea datelor în arhivă, stabilirea faptelor istorice, corelarea lor cauzală şi funcţională, cunoaşterea regularităţilor şi înţelegerea tuturor acestora ca întreguri de civilizaţie şi cultură. Împrejurarea se resimte în calitatea dezbaterii publice, căci scrierea istoriei şi discursul public comunică prin numeroase fire. Mulţi se reped în unul sau altul dintre aspecte, fără să poată reda istoria ca viaţă trăită. Pentru a putea face aceasta, istoricul trebuie să fie el însuşi preocupat de disciplinele conexe, de la tehnologii de producere, trecând prin economie şi sociologie, la antropologie culturală, teologie şi filosofie. Ladislau Gyemant a dat importanţă fiecărei laturi a procesului istoric şi a angajat cunoştinţe din varii discipline, încât astăzi, când discursul istoric este asaltat de formule simplificatoare, el păstrează linia rezistentă a unei istorii bine informate de optici disciplinare diverse. Mulţi istorici de la noi s-au oprit la “Şcoala Analelor”. Ladislau Gyemant cunoaşte unde pot fi folosite cu randament achiziţiile noii istoriografii din Franţa, Germania, Statele Unite. Pentru el istoria este mult mai mult decât un mijloc în slujba carierei, este o pasiune dominantă, ca parte a angajării personale în sfera amplă a culturii.

Andrei Marga

FOSTUL PRIMAR TARANIST AL TIMISOAREI GHEORGHE CIUHANDU DIN NOU MIERCURI DIMINEATA LA DNA!

16 sept.

Fostul primar al Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, a venit miercuri dimineața din nou la sediul DNA Timişoara pentru a fi audiat în dosarul finanţării ilegale a echipei de fotbal Politehnica a lui Marian Iancu, informează pressalert.ro.

Amintim că luni, acesta a fost sub acuzare alături de secretarul instituţiei, Ioan Cojocari şi de consilierul juridic Delia Dumitru, pentru abuz în serviciu, aceştia fiind acuzaţi de faptul că prin ”acordarea unor sume de bani în mod abuziv și contrar prevederilor legale în vigoare, în perioada 2008-2011 din bugetul local al municipiului Timișoara, în cuantum total de 27.100.000 lei, către S.C. POLITEHNICA TIMIȘOARA S.A. (fostă S.C. FOTBAL CLUB TIMIȘOARA S.A., fostă S.C. POLITEHNICA 1921 ȘTIINȚA TIMIȘOARA & INVEST S.A.), sume acordate cu încălcarea principiului oportunității ce guvernează derularea și funcționarea activităților circumscrise normelor dreptului administrativ, nu au servit intereselor comunității, ci doar pe acelea ale unui grup privat de interese organizat în jurul S.C. POLITEHNICA 1921 ȘTIINȚA TIMIȘOARA & INVEST S.A., finanțarea fiind astfel ilegală”.

Procurorii au pus sechestru pe vila lui CIuhandu şi pe conturile lui Cojocari. Gheorghe Ciuhandu a declarat la intrarea la audieri “Este prima oară când mă duc cu avocatul. Nu ştiu ce o să le spun. Ce mă întreabă. Nu am ce să regret. Nu am venit să exprim regrete, am venit să văd dosarul

ISTORICUL NEAGU DJUVARA LANSEAZA UN AVERTISMENT NEGRU IN CEEA CE PRIVESTE CRIZA REFUGIATILOR:”O INVAZIE ASIATICA DIN CE IN CE MAI INTENSA,ACEST VAL NU POATE FI OPRIT!”

16 sept.

Un istoric lansează un avertisment negru în ceea ce priveşte criza imigranţilor. La ce se poate aştepta Europa în acest sens.

Prezent, marţi seară, în studioul Realitatea TV, Neagu Djuvara a declarat că ne aflăm în pericolul de a avea „o invazie asiatică din ce în ce mai intensă”, în condițiile în care „nu există soluție” la criza imigranților. În opinia lui, Europa „nu poate să facă nimica”, în condițiile în care „acest val nu poate fi oprit”.

„O să încerce să îi integreze. O să fie nemulțumiți, vor fi poate și incidente, violențe împotriva acestor nou-veniți. (…) Extremismul ăsta nu duce la nicio soluție. Sunt convins că nu există soluție. O să vină în Europa noastră și nu avem ce face. Nu îi putem opri. Nu poți să construiești un zid la granița dintre Iugoslavia și Ungaria. O să treacă sub zid, o să treacă peste zid. Nu există. Noi suntem în pericolul de a avea o invazie asiatică din ce în ce mai intensă”, a avertizat Djuvara.

În acelaşi context, Neagu Djuvara a explicat că germanii sunt „foarte solizi, dar în orice caz nu iau poziție împotriva SUA”.

„Sunt în foarte buni termeni cu Statele Unite. Ei reprezintă o soliditate în mijlocul Europei, fiindcă Franța nu mai e solidă, are mulți imigranți din toate națiile, pe când germanii sunt mai solizi. Germania e o țară solidă în Europa”, a apreciat istoricul.

În acest sens, Neagu Djuvara a punctat faptul că „suntem într-o perioadă când nu mai există o politică națională”.

„Noi facem parte din Uniunea Europeană și nu cred că trebuie să ne mai concentrăm sau să ne mai hipnotizăm pe ce face România. Trebuie să ne întrebăm ce face Europa și chiar când întrebi ce face Europa, Europa nu mai face nimic fără America. Noi trăim, în momentul de față, o hegemonie americană care nu vor ei să o recunoască, dar e absolut categoric că trăim ca în epoca romană. SUA guvernează globul întreg. Nu se poate întâmpla nimic în lume fără să intervină Statele Unite. Câteodată cu defecțiuni, cu nenorociri. Americanii sunt cei mai puternici”, a mai arătat Djuvara.

ORGANIZATIILE SINDICALE FEROVIARE AMENINTA CA VOR DECLANSA O GREVA JAPONEZA IN PERIOADA 22- 24 SEPTEMBRIE 2015!

16 sept.

Organizațiile sindicale feroviare amenință că vor organiza o grevă japoneză săptămâna viitoare, în perioada 22-24 septembrie.

Sindicaliştii s-au întâlnit la sediul Ministerului Transporturilor cu reprezentantii CN CFR şi CFR, precizează b1.ro.

Organizatiile sindicale au protestat faţă de atitudinea conducerilor celor trei societati feroviare, care, spune ei, tergiversează negocierile.

Sindicaliştii cer semnarea contractului colectiv de muncă până pe 30 septembrie şi creşterea salariilor. În caz contrar, ameninţă cu greva generală de la 1 octombrie.

FOSTUL DEPUTAT VIOREL HREBENCIUC SE VA PREZENTA ASTAZI IN FATA COMPLETULUI ICCJ ,IN DOSARUL ANRP!

16 sept.

Fostul deputat Viorel Hrebenciuc se va prezenta astăzi la Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind judecat în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri. Alături de acesta, mai este judecat și fiul său, Andrei, fostul ministru Tudor Chiuariu și fostul deputat Ioan Adam.

Instanța a decis, pe 27 iulie, menținerea măsurii controlului judiciar față de Viorel Hrebenciuc și ceilalți inculpați din acest dosar, informează agerpres.ro.

Viorel Hrebenciuc a fost trimis în judecată în ianuarie 2015 pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență și spălare a banilor.

În același dosar, fostul deputat Ioan Adam este acuzat de instigare la abuz în serviciu, constituirea unui grup infracțional organizat, cumpărare de influență (3 infracțiuni), iar fostul ministru al Justiției Tudor Chiuariu este judecat pentru constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență și spălarea banilor.

De asemenea, au fost trimiși în judecată Lorand Andras Ordog, judecător în cadrul Tribunalului Covasna, Paltin Gheorghe Sturdza (beneficiarul retrocedării), Iosif Kadas, Constantin Bengescu, Andrei Hrebenciuc, Sorin Ion Iacob, Jănică Poenaru, Ioan Gheorghe Varga, Daniel Constantin Călugăr, Ioan Mătășel, Gabriela Rodica Zaharia, Anca Roxana Adam (soția deputatului Ioan Adam, judecătoare la Tribunalul Brașov), Iulian Durlan (primar al comunei Căiuți, județul Bacău), Adam Crăciunescu (directorul general Romsilva).

Acuzațiile se referă la retrocedarea ilegală a 43.227 hectare teren forestier în județul Bacău în favoarea lui Paltin Sturdza și în defavoarea Romsilva.

ED SHEERAN – GIVE ME LOVE!

16 sept.

CHRISTINA AGUILERA – YOU LOST ME!

16 sept.

LEONA LEWIS – BLEEDING LOVE!

16 sept.

%d blogeri au apreciat: