TREI CETATENI STRAINI VICTIME IN CLUBUL GROAZEI!

31 oct.

Doi cetățeni spanioli și un cetățean italian se află printre victimele incendiului de la clubul Colectiv din București, a anunțat SRI, precizând că aceștia se află internați în spitalul instituției.

UPDATE Un alt cetăţean străin rănit în incendiu, un german, este internat la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Starea acestuia este foarte gravă. Ambasada Germaniei a fost anunţată, reprezentanţii acestuia deplasându-se la spital, a spus managerul SUUB, Cătălin Cârstoiu.

SRI a precizat într-un comunicat că directorul Serviciului Eduard Hellvig, a dispus vineri noapte, în urma situației de criză generate în București, ca spitalul SRI – Spitalul Clinic de Urgență Prof. dr. Agrippa Ionescu – să intre în dispozitivul de urgență pentru primirea și tratarea răniților.

„În Unitatea de Primiri Urgențe, au fost internate 7 persoane, dintre care 4 cu răni foarte grave și 3 intoxicate cu fum. Dintre cele 7 persoane, două au cetățenie spaniolă și una cetățenie italiană. Pacienții internați la Spitalui Clinic de Urgență prof.dr.Agrippa Ionescu beneficiază de cea mai atentă monitorizare medicală și de tratament adecvat stării lor de sănătate. SRI a ținut legătura permanent, din momentul debutului crizei, cu viceprim-ministru Gabriel Oprea, secretarul de stat Raed Arafat și sistemul medical de urgență. Datele sunt comunicate în permanență către MAI și Ministerul Sănătății”, se arată în comunicatul citat.

Consilierul lui Hellvig Ovidiu Marincea a declarat ulterior la Digi 24 sâmbătă că doi pacienți din cei șapte internați la Spitalul SRI sunt într-o stare foarte gravă, printre care o italiancă de 20 de ani.

„Șapte persoane au fost internate, dintre care patru erau destul de grav, cu arsuri pe suprafața mare a corpului, trei erau intoxicați cu fum. În acest moment, din cele 7 persoane una este cu rezerve foarte mari, este cetățean italian, o tânără de 20 de ani care are arsuri pe 45% din suprafața corpului, este intubată. Reprezentanți ai Ambasadei Italiei au fost în continuă comunicare cu noi și se află în acest moment la spital. (…) De asemenea, mai sunt doi cetățeni spanioli care sunt într-o stare mai bună decât cetățeanul italian și de asemenea într-o stare destul de gravă se mai află un cetățean român (bodyguard al clubului) care este intubat. Deci două persoane în stare gravă, cinci persoane într-o stare cât de cât stabilă, dar atunci când ai arsuri pe căile respiratorii a spune că ai o stare stabilă… situatia este evolutivă și nu avem de unde să știm”, a afirmat Marincea.

Reclame

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: