Arhiva | 4:32 pm

DECLARATIA COMUNA LA FINALUL INTALNIRII A PRESEDINTELUI REPUBLICII POLONE,ANDRZWJ DUDA SI EMISARUL GERMANIEI LA BUCURESTI ,KLAUS JOHANNIS-HOINNARIS!

3 nov.

Klaus Iohannis s-a întâlnit marţi, la Palatul Cotroceni, cu Președintele Republicii Polone, Andrzej Duda. La finalul convorbirilor, cei doi şefi de stat au susţinut o declaraţie de presă comună.

Iohannis a arătat că țările din flancul estic sunt hotărâte să joace un rol destul de important în NATO.

„Întâlnirea pe care am organizat-o împreună (n.r. cu Polonia) pentru ziua de mâine, acel mini-summit, vrea să arate că flancul estic este aici, țările din flancul estic sunt hotărâte să joace un rol destul de important în cadrul structurilor NATO și vrem, de asemenea, să subliniem importanța acestui flanc estic în situația geopolitică în permanentă schimbare. (…) Vrem să subliniem că această importanță geostrategică a flancului estic nu este în scădere, ci este în continuare extrem de mare”, a spus șeful statului.

Alte declarații:

„(…)sunt încântat să îl am ca oaspete astăzi pe Președintele Poloniei, domnul Andrzej Duda, aflat pentru prima dată în România. Domnule Președinte, bine ați venit la noi!

„Mă bucur că România se numără printre primele țări vizitate de dumneavoastră de la preluarea mandatului de Președinte al Poloniei. Consider acest fapt o confirmare a importanței pe care Polonia o va acorda relației cu România sub mandatul dumneavoastră.

La rândul nostru, vedem în Polonia unul dintre cei mai importanți parteneri strategici și un mare prieten. Așa cum v-am asigurat în cadrul discuțiilor pe care le-am purtat astăzi, şi tête-à-tête şi împreună cu delegaţiile, ne dorim ca Parteneriatul Strategic care ne unește să devină unul și mai puternic și noi suntem total angajați în acest sens.

Relațiile dintre România și Polonia se află la un nivel deosebit de înalt, intensitatea lor crescând într-un mod impresionant în ultimii ani.

Ne unesc foarte multe interese și obiective comune, atât în plan regional, european, cât și internațional, dar și legături istorice și de prietenie îndelungată. Ne bucurăm să avem în Polonia un partener cu care să împărtășim viziuni similare și cu care să realizăm proiecte comune de maxim interes. Despre acestea toate am discutat astăzi.

Unul dintre domeniile în care se reflectă cel mai bine nivelul de cooperare bilaterală dintre țările noastre este, cu siguranţă, politica de securitate și parteneriatul în cadrul NATO – vă mulțumesc și cu acest prilej, domnule Președinte, pentru participarea la reuniunea șefilor de stat din țările central și est-europene ale NATO care va avea loc mâine aici, la București, la iniţiativa comună a Poloniei şi a României, și pentru sprijinul acordat acestui eveniment, care este o continuare a formatului început în 2014 la Varșovia.

Rolul esențial pe care România și Polonia îl pot juca în întărirea securității graniței estice a Alianței Nord-Atlantice, împreună cu partenerii aliați, a reprezentat una dintre principalele teme de discuție astăzi cu Președintele Duda.

Am avut un foarte bun schimb de opinii privind contextul actual, marcat de provocări majore în vecinătatea estică – situația din Ucraina și Republica Moldova, relațiile cu Federația Rusă, dar și în plan european – criza migrației, securitatea energetică, procesele de reformă a Politicii de Securitate Europeană și de Vecinătate.

Am convenit să cooperăm strâns pentru susținerea parcursului european și a procesului de reforme ale Republicii Moldova și Ucrainei și pentru menținerea unui interes special al Uniunii Europene pentru vecinătatea estică. Totodată, am hotărât să întărim coordonarea și aprofundarea cooperării României și Poloniei în cadrul Uniunii Europene, atât în plan internaţional cât şi în lupta contra terorismului și, sigur, în chestiunea combaterii Statului Islamic.

Împreună, țările noastre pot fi o voce foarte puternică, atât în plan regional, dar și în cadrul Uniunii Europene.

În același timp, am avut o discuție aplicată despre modalitățile de intensificare a cooperării economice dintre țările noastre, care se află, este adevărat, la un nivel foarte bun. Dorim să valorificăm mai bine potențialul existent în acest sens și interesul oamenilor de afaceri români și poloni de a investi în cele două țări.

Acestea au fost cele mai importante teme de pe agenda discuțiilor de astăzi pe care am dorit să le subliniez cu această ocazie.

Președintele Republicii Polone, Andrzej Duda

„Excelenţe, Domnule Preşedinte, Stimate Doamne, Stimaţi Domni, în primul rând vă mulţumesc foarte mult, domnului Preşedinte îi mulţumesc pentru această primire foarte ospitalieră, pentru invitaţia de a veni în România, la Bucureşti, şi pentru posibilitatea de a face această vizită.

Doresc în acelaşi timp să exprim şi regretul pentru faptul că această vizită are loc după accidentul tragic care a avut loc aici, în Bucureşti, în care au murit oameni tineri, eveniment care i-a zguduit atât pe polonezi, cât şi pe mine personal. Nu doar regretul vreau să mi-l exprim, vreau şi să spun că există specialişti la un spital din Polonia care pot să trateze pacienţii după astfel de accidente şi care pot să acorde sprijinul lor. Îi transmit domnului Preşedinte şi conducerii României această deschidere a Poloniei de a acorda ajutorul său pentru că, aşa cum am spus, am fost zguduiţi şi suntem conştienţi de faptul că viaţa oamenilor tineri este foarte valoroasă şi trebuie să ajutăm cum putem.

Vă mulţumesc, de asemenea, domnule Preşedinte, pentru discuţiile pe care le-am avut. Aşa cum aţi spus şi dumneavoastră, au fost consacrate subiectelor comune şi în care avem poziţii comune. Am discutat mai întâi în formula restrânsă şi apoi şi cu colaboratorii noştri. Mă bucur foarte mult că România, care este tradiţional un prieten al Poloniei, astăzi este deschisă pentru intensificarea colaborării. Nu am absolut nicio îndoială că România este partenerul strategic în această regiune şi discuţiile de astăzi n-au făcut decât să confirme acest lucru.

Am convenit asupra chestiunilor referitoare la securitatea militară – şi vorbesc despre colaborarea în cadrul NATO. Amândoi, eu şi domnul Preşedinte, avem aceeaşi opinie că prezenţa NATO în această parte a Europei trebuie să fie intensificată, că aceasta are un caracter natural, este o chestiune de dezvoltare echilibrată a Alianţei şi prezenţa trupelor Alianţei în această parte a Europei trebuie să se intensifice în mod natural şi normal, dat fiind lărgirea acestei structuri de acum câţiva ani. Această lărgire trebuie să se petreacă în continuare în mod consecvent prin intensificarea prezenţei în ceea ce priveşte infrastructura pe care să o poată folosi şi trupele noastre pentru exerciţii, cât şi prin prezenţa unităţilor militare ale NATO. Cu siguranţă vom încerca să-i convingem de acest lucru şi pe partenerii noştri atât şi la întâlnirea de mâine organizată de noi în comun, cât şi în formula mai lărgită la summitul NATO de la Varşovia de anul viitor, unde vor fi reprezentate toate statele membre ale Alianţei.

Sper ca această politică consecventă, raportată şi la situaţia care se dezvoltă în această parte de lume, va fi acceptată şi va putea fi pusă în practică. Nu am nicio îndoială că împreună cu dumneavoastră, domnule Preşedinte, vom prezenta o poziţie comună. Sper că vom reuşi să-i convingem şi pe partenerii noştri din regiune, cât şi, în perspectivă globală, pe partenerii din Alianţa Nord-Atlantică.

Am discutat şi despre chestiunile securităţii energetice, lucru care are o importanţă foarte mare. În prezent, Europa trebuie să încerce să-şi asigure suveranitatea, vorbesc despre Uniunea Europeană aici, bineînţeles. Este vorba despre folosirea acelor resurse pe care le deţinem noi, cât şi de un oarecare mix energetic şi de diversificarea surselor de energie. Aici am exprimat păreri comune cu domnul Preşedinte, şi anume că trebuie găsite noi soluţii. Nu ne putem permite să fie dependentă Uniunea Europeană ca piaţă care doar primeşte gaz din Rusia şi această dependenţă să crească.

Am exprimat şi dezacordul nostru în ceea ce priveşte Nord Stream 2. Considerăm că aceasta este o decizie politică, nu are o bază nici economică, nici de altă natură, aşa că nu avem nicio îndoială că aceasta nu trebuie realizată pentru că, de fapt, nu va spori securitatea energetică a Europei, ci este doar o investiţie inutilă şi chiar dăunătoare din punct de vedere politic.

Sunt de acord cu domnul Preşedinte că o importanţă enormă are dezvoltarea situaţiei în această parte a Europei în ceea ce priveşte, pe de o parte, problema Ucrainei şi, pe de altă parte, problema Moldovei şi bazinului Mării Negre. Întrebarea în ce mod se va dezvolta această situaţie din Ucraina ne-am pus-o amândoi şi ne-am exprimat speranţa că se va instala pacea de durată pentru că acest conflict, care nu este decât îngheţat, nu poate să fie acceptat pe termen lung. Ucraina trebuie să-şi recapete controlul asupra graniţelor proprii. Ne bucură poziţia prezentată de statele Europei vestice care indică faptul că acel acord de la Minsk va trebui respectat în totalitate, nu doar pe anumite puncte, ceea ce dă o perspectivă de pace.

Amândoi, eu şi cu domnul Preşedinte, vom fi mai mult decât observatori atenţi ai situaţiei pe viitor, ci şi, dacă va fi nevoie, suntem pregătiţi să întreprindem acţiuni comune diplomatice în această chestiune. Am şi făcut o propunere aici în aceste chestiuni despre care am discutat – securitatea energetică, securitatea militară – să înfiinţăm, împreună cu domnul Preşedinte, un comitet de coordonare prezidenţial care, ulterior, va lucra detaliat asupra tuturor acestor chestiuni, care să fie permanent în legătură şi să fie un consultant în toate aceste chestiuni pe care le-am atins noi astăzi în timpul discuţiilor.

Evident, este şi problema migraţiei. Noi nu avem nicio îndoială că avem nevoie de o politică unitară în această parte a Europei. Nu suntem niciunul dintre noi de acord cu acest sistem de cote şi, fiind convinşi de faptul că este nevoie de acţiuni umanitare, de ajutor umanitar pentru refugiaţi, un lucru natural, evident, ţinem să atragem atenţia NATO că trebuie făcute acţiuni de prevenire, ceea ce înseamnă proces de permanentizare a păcii în zonele unde sunt încă mişcări şi război şi ajutor pentru refugiaţii care se află în taberele de refugiaţi, pentru ca acele condiţii să fie din ce în ce mai bune şi ca presiunea migranţilor să fie din ce în ce mai mică.

Evident, este şi chestiunea colaborării economice dintre ţările noastre şi, la fel, suntem de acord că este necesară dezvoltarea infrastructurii pentru că această colaborare economică, care este bună în prezent, cu siguranţă ar fi şi mai bună şi mai profundă pe viitor dacă ar fi înfiinţate legături infrastructurale de comunicare, legături rutiere, dar şi pe calea ferată. Aici trebuie spus că trebuie folosite foarte bine fondurile europene în această perspectivă financiară, dar şi o colaborare bună cu vecinii noştri pentru ca aceste legături nord – sud să fie realizate.

Şi perspectiva colaborării statelor din regiunea Mării Baltice, Mării Negre, Adriaticii ne umple de optimism. Avem speranţa că se va realiza, se va continua această colaborare. Eu personal consider că ar trebui să ne direcţionăm nu doar pentru o colaborare, ci pentru proiecte concrete care să poată fi derulate, atât în ceea ce priveşte securitatea energetică în această parte a Europei, cât şi a infrastructurii rutiere, a comunicaţiilor pe care şi noi le considerăm foarte importante.

Încă o dată vă mulţumesc foarte mult, domnule Preşedinte, pentru primirea foarte plăcută, foarte deschisă şi pentru discuţiile foarte concrete.”
Întrebări din partea reprezentanţilor mass – media:
Jurnalist: Aş vrea să vă întreb de chestiunea summitului de mâine, dacă sunteți amândoi convinși că celelalte state care participă la întâlnire vor avea o porție similară cu cea exprimată de dumneavoastră aici? Şi dacă în declaraţia care va încheia întâlnirea de mâine se va adresa o solicitare legată de prezenta armatelor Alianţei în țările noastre?
Președintele Republicii Polone, domnul Andrzej Duda: În primul rând sperăm că toţi conducătorii statelor din Europa Centrală şi de Est care sunt membri ai Alianței Nord-Atlantice înțeleg situaţia existentă în ceea ce privește securitatea şi contăm pe faptul că nu ne vom întâlni cu vreo atitudine negativă în ceea ce priveşte această politică de adaptare a Alianței la această situație nouă. Evident că vom încerca să-i convingem pe partenerii noștri că aceşti paşi pe care noi îi planificăm, pe care îi propunem, dar în primul rând contăm pe faptul că niciunul dintre statele partenere din această parte a Europei nu va spune nu la soluţiile propuse de noi. Dar discuţia aceasta va avea loc mâine să lăsăm pentru mâine şi răspunsul la această întrebare. Sper ca acea declaraţie comună să includă aceste elemente de bază.
Jurnalist: O întrebare pentru ambii președinți, aş vrea, dacă se poate să ne explicaţi ce înseamnă această adaptare continuă, în condiţiile în care am văzut în ultimul an exerciții permanente, noi comandamente in şapte state, forța de reacție rapidă sporită şi înfiinţarea unei forţe de reacţie foarte rapide? Ce înseamnă această adaptare permanentă şi cum veți reuși să îi convingeţi pe acei membri mai reţinuţi, conservatori, care se opun unei prezențe permanente NATO în aceste țări?
Președintele Republicii Polone, domnul Andrzej Duda: În primul rând trebuie să spunem un lucru şi anume că realizarea a ceea ce a fost hotărât, respectiv a deciziilor de la întâlnirea anterioară acesta este un lucru care este deja în curs de realizare şi trebuie finalizat, aceasta este o chestiune, dar doua chestiune pe care vreau să o spun, şi am fost de acord cu domnul Preşedinte aici, că acele decizii care au fost adoptate au fost şi mai adâncite prin localizarea, în această regiune a Europei Centrale şi de Est, fiecare poate spune ce se întâmplă la el în ţară, eu spun că în Polonia s-a instalat infrastructură critică, deci armament, evident această prezență rotativă a trupelor trebuie să se intensifice dar şi prezența acelor unități permanente din Polonia şi din toată Europa Centrală şi de Est. Bineînțeles că vom încerca să îi convingem pe partenerii noștri de acest lucru, dar ce vreau eu să vă spun dacă Alianţa Nord Atlantică s-a lărgit şi cu statele din Europa Centrală şi de Est şi în perioada în care se afla doar în vestul Europei acea infrastructură şi unitățile militare au fost în statele membre atunci pentru mine este o consecinţă naturală a lărgirii Alianței să se intensifice şi să se completeze această infrastructură în statele noi membre pentru că acolo este foarte limitată sau nu există deloc, este deci un element natural al dezvoltării Alianţei Nord Atlantice. De aici am folosit termenul adaptare, pentru că este o adaptare la noile condiții, în primul rând la faptul că s-a lărgit NATO şi în al doilea rând raportat la situația actuală geopolitică. Din păcate, perioada de liniște deplină din Europa a rămas în urma noastră, trebuie să luptăm să revină pacea dar să ne amintim ca Alianţa Nord-Atlantică este o alianţă defensivă. Aşadar, chestiunea de asigurare a securităţii este un element de bază şi sunt opțiuni naturale pe care ar trebui să le facă Alianţa tocmai pentru a arata că trăiește.
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Trebuie să vedem foarte clar care este evoluţia geopolitică şi atunci putem să ne dăm seama şi care ar putea fi adaptarea abordării NATO. Întâlnirea pe care am organizat-o împreună pentru ziua de mâine, acel mini-summit, vrea să arate că flancul estic este aici, ţările din flancul estic sunt hotărâte să joace un rol destul de important în cadrul structurilor NATO şi vrem, de asemenea, să subliniem importanţa acestui flanc estic în situaţia geopolitică în permanentă schimbare. Trebuie să pornim de la definirea flancului estic. Eu am avut o propunere pe care am făcut-o deja acum câteva luni de zile la întâlnirea cu secretarul general NATO de a merge înspre o abordare a celor trie mări. Este vorba de Marea Neagră, Marea Baltică şi Marea Nordului. Acestea definesc flancul estic al NATO. Marea Neagră a căpătat, în contextul geopolitic nou de după ocuparea Crimeii de către Rusia, o nouă dimensiune: Marea Neagră a devenit o zonă foarte fierbinte şi este nevoie de foarte multă atenţie ca să nu se transforme această zonă fierbinte într-o zonă periculoasă.

De asemenea, cunoaştem abordarea în jurul Mării Baltice unde există preocupări bine motivate pentru a întări gradul de asigurare de securitate. Şi, în fine, trebuie să mergem până la Marea Nordului, unde există nevoia de consolidare a flancului estic. Toate aceste lucruri în esenţă sunt cunoscute şi de NATO şi de toate ţările din NATO, în ce vrem noi să facem este să subliniem că această importanţă geostrategică a flancului estic nu este în scădere, ci este în continuare extrem de mare. Avem tendinţa în lumea în care trăim, o lume a breaking news-urilor, cum se spune de multe ori, să pierdem din vedere importanţa strategică a unor zone sau a unor întregi ansambluri. Este clar că în ultimele luni de zile atenţia publicului s-a mutat din flancul estic şi din zona Ucrainei de Est, în zona sudului. Migraţia din Africa a captat foarte multă atenţie. Pe urmă evoluţia războiului din Siria captează atenţia mediei internaţionale. Evoluţia valului de refugiaţi captează foarte multă atenţie. Toate acestea fac ca în media să se discute puţin despre evoluția din flancul estic. Or, noi credem că flancul estic este astăzi poate chiar mai important decât oricând şi vrem să subliniem aceste lucruri. Asta înseamnă şi o adaptare NATO. Adaptarea constă, în principal, în abordarea conceptuală. Noi nu dorim ca NATO să mute atenţia din flancul estic în orice altă parte, ci vrem să rămână focusată pe flancul estic, care, indiferent că este în prima, sau a doua, sau a zecea ştire din jurnalul de ştiri, este o zonă care priveşte NATO şi nu doar ţările care se află în flancul estic al NATO. Exerciţiile care s-au făcut şi se fac şi în anul acesta arată că există o preocupare. Noi vrem să atragem atenţia că această preocupare nu poate şi nu trebuie să fie una temporară tactică, ci trebuie să fie o abordare geopolitică şi de strategie a NATO.

Reclame

STUPIZENIA LANSATA IN SPATIUL PUBLIC,DUPA INCENDIUL DE LA „COLECTIV”,CA MUZICA ROCK AR FI SATANISTA DOVEDESTE NU NUMAI IGNORANTA,CI SI O INCULTURA CRASA. VATICANUL SI INSUSI PAPA FRANCISC I,VA LANSA PE 27 NOIEMBRIE 2015 UN ALBUM DE MUZICA ROCK”WAKE UP”,SI SE BUCURA CA A INVATAT IMPREUNA CU CARDINALII DE LA VATICAN ,SA FACA SEMNUL DE RECUNOASTERE AL ROCK-ERILOR!

3 nov.

Stupizenia lansată în spaţiul public, după incendiul de la „Colectiv”, că muzica rock ar fi satanistă dovedeşte nu numai ignoranţă, ci şi o incultură crasă. Însuşi Papa Francisc, capul Bisericii Catolice, va lansa pe 27 noiembrie 2015 un album cu muzică rock şi se bucură că a învăţat, împreună cu cardinalii de la Vatican, să facă semnul de recunoaştere al rock-erilor!

Prima piesă a albumului „Wake Up!” a fost deja lansată şi poate fi vizionată pe YouTube accesînd link-ul https: www.youtube.com/watch?v=UgnENsoCydY. Piesa se numeşte „Wake Up! Go! Go! Forward!” şi se bucură deja de un mare succes în rîndul tinerilor din întreaga lume. Iată care sînt cele 11 piese de pe acest album rock, în care sînt incluse fragmente din discursurile Papei Francisc, unde abordează teme majore, precum demnitatea, pacea sau ajutorarea oamenilor:

1 – “Annuntio vobis gaudium magnum!”

2 – “Salve Regina”

3 – “Cuidar el planeda”

4 – “¿Por qué sufren los ninos?”

5 – “Non lasciatevi rubare la speranza

6 – “La Iglesia no puede ser una ONG!”

7 – “Wake up! Go! Go! Forward!”

8 – “La fe es entera, no se licua!”

9 – “Pace! Fratelli!”

10 – “Santa famiglia di Nazareth”

11 – “Fazei o que Ele vos disser!

Iată cum arată coperta acestui album care va avea un tiraj uluitor şi care va fi disponibil în toată lumea imediat după lansarea lui oficială din 27 noiembrie a.c.:

Casa de dicuri „Believe Digital”, care produce albumul, a anunţat că o parte din sumele încasate din vînzarea albumului vor fi donate pentru ajutorarea refugiaţilor.

În afara unor ignoranţi, muzica rock nu a fost niciodată considerată ca fiind satanistă, ci, din contră, ea a fost subiectul unor creaţii muzicale ce au făcut un serviciu enorm creştinismului. Iubitorii acestui gen de muzică îşi amintesc, desigur, de celebra operă-rock „JESUS CHIRIST SUPERSTAR”, apărută în dublul album din anul 1970, în care rolul lui Isus a fost interpretat de Ian Gillan, unul dintre cei mai faimoşi solişti vocali din toate timpurile, membru al celebrei formaţii rock DEEP PURPLE!

Anul trecut, în concursul „Vocea Italiei”, s-a prezentat pe scenă călugăriţa Cristina Scuccia, cu o melodie rock, uimind asistenţa! În culise, sora Cristina Scuccia era susţinută de 3 măicuţe, iar momentul său inedit a făcut repede înconjurul lumii. În seara cînd a căştigat trofeul, cînd avea dreptul la un cuvînt de final al concursului, Cristina Scuccia i-a rugat pe toţi cei 20.000 de spectatori să spună odată cu ea rugăciunea „Tatăl nostru”, moment de o emoţie de nedescris. Şi iată fotografia în care Cristina Scuccia are în mînă trofeul competiţiei, dar şi crucea de care nu se desparte niciodată:

Pe Internet, această apariţie uluitoare a Cristinei Scuccia la „Vocea Italiei” poate fi vizionată la adresa www.youtube.com/watch?v=THQRcRxMA8o. După cîştigarea concursului, Suor Cristina, cum a fost numită de presa italiană, a scos un album, pe care i l-a înmînat Papei Francisc, acesta mărturisind că a urmărit emoţionat prestaţia ei, ţinîndu-i pumnii la fiecare etapă:

Pentru cei care mai cred că semnul rock-erilor, acela cu degetul mic şi arătătorul ridicate ar fi un semn satanic, simbolizînd coarnele Diavolului, vă prezentăm două fotografii elocvente: în prima este călugăriţa Cristina Scuccia, iar în a doua însuşi Papa Francisc, aşa încît ar trebui să încetăm cu prostiile acestea:

Muzica rock nu numai că nu are vreo legătură cu satanismul, dar ea a fost considerată totdeauna ca fiind o muzică angajantă, care a fost folosită deseori pentru punerea în discuţie a marilor teme şi preocupări ale omenirii. În acest sens, amintim doar acel album de muzică rock „THE WALL” („Zidul”), aparţinînd formaţiei Pink Floyd, care a devenit simbolul căderii zidului Berlinului şi, implicit, al comunismului! Această copertă este cunoscută şi apreciată în întreaga lume:

Faptul că însuşi Patriarhul BOR a dat de înţeles, prin purtătorul său de cuvînt, că pentru el muzica rock şi, implicit, cei care o ascultă ar fi lucruri satanice nu face bine nici dumnealui, nici Bisericii noastre, căci arată doar o îngustime a spiritului, o neînţelegere a preocupărilor oamenilor, a pasiunilor şi bucuriilor lor. Neînţelegînd aceste lucruri, iată că PS Daniel a dovedit că nu înţelege nici suferinţele oamenilor, motiv pentru care nu a vrut să vină alături de victimele tragediei de la Clubul „Colectiv”, căci i s-a spus că acolo sînt satanişti! Abia azi, după apariţia articolului nostru, cîţiva preoţi au venit în faţa clubului Colectiv şi au susţinut o slujbă. Din surse de la Patriarhie, am înţeles că aseară a avut loc un Consiliu patriarhal în care s-a decis acest lucru. Era atît de simplu să se procedeze astfel din prima clipă a tragediei. Ca un bun creştin ortodox, mă bucur de schimbarea atitudinii BOR, măcar în ceasul al 12-lea.

Dar, după cum se vede, însă, o asemenea interpretare absurdă, incultă, a muzicii rock nu se întîlneşte în cetatea creştinismului, reprezentată de Vatican, unde se fac pregătiri pentru lansarea la sfîrşitul acestei luni a albumului cu muzică rock „Wake Up”, al cărui protagoinist este însuşi Papa Francisc! Sîntem curioşi dacă PS Daniel, Patriarhul BOR, îl va felicita pe Papa Francisc pentru albumul rock sau îl va afurisi ca fiind reprezentantul sataniştilor!

BASISTUL CU „BROASCA IN GAT”, PENALUL IOAN OLTEAN,VICEPRESEDINTELE NOULUI PDL S-A PREZENTAT MARTI LA DNA!

3 nov.

Ioan Oltean, fost vicepreședinte PDL, în prezent vicepreședinte al noului PDL (PNL/PDL), s-a prezentat marți la Direcția Națională Anticorupție (DNA), pentru a fi audiat în dosarul în care este anchetată Elena Udrea sub control judiciar pe cauțiune.

Oltean a fost citat în calitate de martor în dosarul Elenei Udrea, în care Camera Deputaţilor a dat aviz săptămâna trecută pentru urmărirea penală și reținerea ei, dar nu și pentru arestare.

Și copreşedinte PNL/PDL Vasile Blaga s-a prezentat marţi la DNA, acesta având calitatea tot de martor în dosarul în care este anchetată Elena Udrea.

Vinerea trecută, procurorii au dispus măsura controlului judiciar pe cauțiune în cazul Elenei Udrea în dosarul în care Parlamentul a încuviințat începerea urmăririi penale și reținerea acesteia, nu însă și arestarea preventivă, fiind stabilită suma de cinci milioane lei.

Potrivit procurorilor, Elena Udrea ar fi luat mită în formă continuată, fiind acuzată, de asemenea, de trafic de influență în formă continuată, instigare la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine, efectuare de operațiuni financiare incompatibile cu funcția ori încheierea de tranzacții financiare utilizând informațiile în virtutea funcției, spălare de bani în formă continuată, fals în declarații de avere în formă continuată (cu referire la declarațiile de avere din perioada 2009 — 2012).

Procurorii mai spun că în 2010, în calitate de ministru și de persoană cu funcție de conducere în partid, având influență asupra factorilor de decizie din Ministerul Economiei și ai SC Hidroelectrica SA, a pretins de la un om de afaceri, prin intermediar, suma de 5 milioane USD, pentru a asigura firmei controlate de acesta derularea, în continuare, a contractului bilateral de vânzare-cumpărare de energie electrică cu SC Hidroelectrica SA.

PRIN DECIZIA MAJESTATII SALE REGELE MIHAI I AL ROMANIEI ,CASETA DE ARGINT IN CARE SE AFLA INMA REGINEI MARIA A FOST TRANSFERATA PE 3 NOIEMBRIE 2015 LA CASTELUL REGAL PELISOR!

3 nov.

Foto cotidianul.ro
 Caseta de argint în care se află inima Reginei Maria a fost transferată, pe 3 noiembrie, de la Muzeul Naţional de Istorie a României la Castelul Pelişor.

Prin decizia Majestăţii Sale Regelui Mihai, inima Reginei Maria va fi aşezată în Salonul de Aur al Castelului Pelişor, locul unde inima Reginei Maria a bătut pentru ultima dată.

Inima a fost transferată, în caseta sa originală din argint, în cadrul unei procesiuni care a pornit de la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti. Inima Reginei Maria a fost escortată până la Palatul Regal, unde procesiunea s-a oprit pentru câteva minute.

COPRESEDINTELE NOULUI PDL ,VAMESUL PENAL VASILE BLAGA AUDIAT LA DNA!

3 nov.

Copreşedinte Noului PDL(PNL/PDL) Vasile Blaga s-a prezentat marţi la prânz la sediul DNA.

Update: Nu am nicio cunoștință de vreo sponsorizare de trei milioane de dolari din partea lui Buzoianu, a declarat Vasile Blaga la ieșirea de la DNA.

”Am fost citat în calitate de martor și am declarat foarte clar că nu am cunoștințe despre nicio sponzorizare de trei milioane de euro sau dolari din partea domnului Buzoianu și că nici nu s-a discutat despre asta.

Nici nu există declarația lui Topoliceanu (în denunțul acesteia) cum că aș fi fost într-o cameră în care să fi fost adusă o geantă cu orice”, a mai declarat Blaga.

Referitor la întrebarea adresată de jurnaliști la intrare în DNA privind posibilitatea ca Ana Maria Topoliceanu, fosta șefă a CNI, să fi adus bani la PDL, Blaga a precizat că nu există nicio declarație a ei în acest sens. „Poate doamna Udrea. Nu există declarație a doamnei Topoliceanu că aș fi fost într-o cameră în care să fi fost adusă o geantă cu nu știu ce, nici măcar cu bani”, a precizat liderul PNL.

Cât privește faptul că numele său a fost invocat în legătură cu finanțarea ilegală pentru partide de către Gabriel Sandu, Dorin Cocoș, Darius Vâlcoc, Blaga a spus că a răspuns de fiecare dată că nu are nicio implicare. „Nu am nicio legătură de niciun fel cu afaceri ilegale sau sponsorizări ilegale de acest gen”, a subliniat Blaga.

La intrarea în sediul instituției, Blaga a susținut că a fost citat în calitate de martor în dosarul Elenei Udrea, în care Camera Deputaţilor a dat aviz săptămâna trecută pentru urmărirea penală și reținerea ei, dar nu și pentru arestare.

Blaga a fost întrebat, la intrarea în sediul DNA, dacă ştie ca banii care ar fi fost daţi de omul de afaceri Bogdan Buzăianu, pentru a se asigura derularea unui contract cu Hidroelectrica, ar fi ajuns la PDL, acesta spunând că nu ştie aşa ceva şi nici pe Elena Udrea nu a auzit-o vorbind despre o astfel de situaţie.

„Am fost citat în calitate de martor în dosarul 87, într-adevăr cel în care s-au cerut în Parlament avize pentru doamna Udrea, dar nu ştiu nimic despre… Ferească Dumnezeu! Nu ştiu aşa ceva şi nici nu am auzit-o pe doamna Udrea zicând aşa ceva”, a susținut Blaga.

Acesta a adăugat că el nu a fost prezent când s-au dat sume de bani la partid, aşa cum a susţinut Ana Maria Topoliceanu într-o declaraţie dată în faţa anchetatorilor.

IPOCRIZIA ,AROGANTA SI CINISMUL FATA DE POPORUL ROMAN SI FATA DE ROMANII,PE CARE PENALUL KLAUS JOHANNIS-HOINNARIS II CREDE SLUGI,NU L-AU IMPIEDECAT SA MEARGA SAMBATA,DUPA DECLARAREA DOLIULUI NATIONAL LA O NUNTA LA VIDRARU!,DEMISIA KLAUS WERNER JOHANNIS”SAMSAR DE COPII”!

3 nov.


Sâmbătă,  după incendiu, preşedintele Iohannis a mers la nuntăÎn timp ce multe trupuri tinere, încă fumegau, medicii făcând tot ce este omenesc pentru a salva ce se mai putea; părintii îşi căutau copiii morti pe la morgă, şi totul pe fundalul tot mai acutei indignări publice, preşedintele Klaus Iohannis a ieşit la plimbare. După ce a făcut o sterilă declaratie de presă, Iohannis a profitat de vremea frumoasă de sâmbătă şi a mers la Vidraru.

Deşi departe de a părea un bon viveur, preşedintele României îndoliate, a împărtit zâmbete în stânga şi în dreapta, pozând şi pozându-se cu turiştii. Mai mult, a fost pret de câteva minute nuntaş, luând parte la bucuria unui cuplu care îşi unise destinele. În România fusese decretat doliu national. Prezenta preşedintelui tării în Argeş a fost confirmată şi de autoritătile argesene.

Sursa :http:institutiilestatului.ro/

CANCELARUL GERMANIEI ,”ACEA FATA DIN EST” ,ANGELA MERKEL ESTE FIICA BIOLOGICA A LUI ADOLF HITLER?!

3 nov.

1

Pe un site german a aparut povestea nasterii cancelarului Angela Merkel. Declaratia unui cercetator german nazist Karl Klauberg: Gretl Braun, sora Evei Braun, este mama Angelei Merkel !!! Ceea ce voi scrie acum, ii va soca pe unii cititori care nu au stiut acest lucru, dar in acelasi timp ii va face sa inteleaga ce se intampla in lume, cu Uniunea Europeana, cu centralizarea puterii, cu fascismul ascuns mascat intr-o forma „democratica”.

Angela Merkel sa nascut in DDR, portiunea Comunista din Germania , in 1954. Biografia ei spune ca sa nascut pe 17 iulie 1954, si ca ea este fiica unui pastor luteran est-german controlat de biserica. Recent, cu toate acestea, arhivele secrete sovietice dezvaluie o cu totul alta poveste.

Fisierele „Stasi” ale RDG (Republica Democrata Germana) indica faptul ca ea a fost nascuta pe 20 aprilie 1954, precum si detalii cu privire la nasterea ei au fost incluse in evidentele germanului Dr. Karl Klauberg, care a fost unul dintre „medicii nazisti condamnati la moarte”, de catre instantele judecatoresti sovietice si inchis.

Cand mai tarziu a fost recunoscut ca un om de stiinta genial, el a fost eliberat dupa sapte ani si a fost recunoscut ca tatal inseminarii artificiale.

Sovieticii au fost cu adevarat intrigati cand au descoperit ca dr. Klauberg a pastrat mostre congelate de sperma a lui Adolf Hitler. Illuminatii au decis sa incerce sa produca un copil din sperma lui Hitler, evident, pentru scopuri oculte si sataniste. Dr. Klauberg a adus-o apoi pe Braun, al carui nume a fost Gretl, in Germania de Est, precum si rezultatul experimentului; nu a produs un fiu biologic al lui Hitler, ci mai degraba o fiica.

Uimitor, Adolf Hitler s-a nascut pe 20 aprilie 1889, si Angela Merkel, a fost nascut pe 20 aprilie 1954. (20 aprilie este cu 11 zile inainte de Sabat sau sarbatoarea druidica Baltane.)

Angela a devenit un custode al Bisericii Catolice, prin legaturile sale cu Germania de Est a Bisericii Luterane. Odata ce un german Papa ar lua tronul Romei, Angela Merkel a fost creata de a lua, de asemenea, pozitia tatalui ei biologic – cancelar german. Pe 20 aprilie 2005, nazistul Joseph Ratzinger a devenit Papa Benedict al XVI-lea, (16), exact in ziua de nastere a de Adolf Hitler (evident ca e o coincidenta!).

Apoi, pe 22 noiembrie 2005, fiica biologica a lui Hitler, Angela Merkel, a fost aleasa cancelar al Germaniei (alta coincidenta!!!). Ziua alegerilor, 22 noiembrie, a fost aniversarea publicarii: originea speciilor  a lui Charles Darwin

Etimologia numelui lui Hitler releva ca numele inseamna un cioban, care locuieste intr-o coliba. Numele Adolf din germana inseamna nobil lup. Astfel, numele sau combinat indica faptul ca el a fost Pastorul Wolf, sau pastor fals. Destul de ciudat, Papa Ratzinger, Papa Benedict , are, de asemenea, titlul de pastor al Bisericii, si din moment ce el a preluat mandatul, Biserica Romano-Catolica a avut un ciobanesc german. De altfel, si faptul ca rasa de caine seamana cu un lup. Stim de asemenea ca Adolf Hitler era poreclit Herr Wolf. In Est prusac sediul a fost numit Wolfsschanze; sediul in Franta, a fost numit Wolfsschlucht, si sediul sau din Ucraina, a fost numit varcolac.

Uniunea Europeana se doreste sa fie al 4-lea Reich.

Un punct mai interesant este faptul despre cancelarul Angela Merkel care are o obsesie neobisnuita cu lucrarile oculte ale compozitor Richard Wagner, care a fost un satanist. Ea a facut cunoscuta obsesia ei intr-un interviu in ziarul „Frankfurter Allgemeine Zeitung” in iulie 2005. Wagner a scris compozitia infama numita „Parsifal”, care este pur oculta si demonica. „Parsifal” a fost un favorit al lui Adolf Hitler, care a afirmat ca muzica lui Wagner i-a ocupat mintea lui.

Angela Merkel, la fel ca Adolf Hitler, este profund fascinata de conducerea lui Wagner a Valkirii-lor.

Falsa identitate

Tema centrala a „acordului” de Vest a Puterilor Aliate, Vatican si sovietici a fost ca fiica lui Hitler va fi ridicata la rangul de putere internationala … dar ascensiunea ei la putere nu va veni pana cand „Vaticanul, de asemenea, nu va avea la putere un Papa german „. In urma mortii Papei Ioan Paul al II-lea, fostul nazist german Joseph Ratzinger a fost nominalizat. El a luat numele de Papa Benedict al XVI-lea la 20 aprilie 2005, in calitate de Vicar al Romei. Este o coincidenta faptul ca aceasta data a fost exact de aniversarea zilei de nastere a lui Adolf Hitler?
In 1977, Angela Dorothea Kasner a devenit Angela Merkel cu casatoria ei cu Ulrich Merkel fizician, dar mariajul s-a incheiat in divort in 1982. Ea a fost aleasa cancelar al Germaniei la scurt timp dupa ce Papa Ratzinger a preluat conducerea Bisericii Romane de ziua lui Hitler. Frumos nu?

De asemenea am demonstrat pe acest site ca Adolf Hitler a fost un Rothschild, fiind adus si sustinut de catre aceste familii khazare (evreiesti), care apoi au facut pe „aliatii” impotriva Nazismului.
Acelasi lucru sustine si scriitorul german Jan Van Helsing, ca Angela Merkel este fiica secreta a lui Hitler a si alti doi fii care sint guvernatori in Statele Unite.
SURSE
1. http://www.helpfreetheearth.com/news501_Merkel.html
2. http://www.his-forever.com/angela_merkel_and_adolph_hitler.htm

3.http:// bistritanews.ro/

%d blogeri au apreciat asta: