Arhiva | 4:21 pm

TRIST DAR ADEVARAT, JOHANNISMUL ESTE FRATE CU BASISMUL,CARE AR TREBUI SA DEA FIORI „STRAZII”: DISCIPOLUL PENAL ,CETATEANUL GERMAN KLAUS WERNER JOHANNIS ,”MIZERIE PROVINCIALA”,IL ARE CONSULTAT POLITIC PE MENTORUL SAU PENAL TRAIAN BASESCU ,AMBII SUSTINUTI DE BRUXELLES SI CARE AU TRANSFORMAT ROMANIA INTR-O COLONIE A OCULTEI MONDIALE,SUSPENDAND PARLAMENTUL!

11 nov.

O coincidenţă stranie petrecută în aceste zile ar trebui să ne dea fiori: Traian Băsescu a spus ceva duminică seara la B1TV şi Klaus Iohannis a făcut exact acel lucru a doua zi, la întîlnirea cu PSD. Traian Băsescu spusese ce ar fi făcut el la întîlnirea cu Liviu Dragnea, iar Klaus Iohannis i-a urmat imediat sfatul. Coincidenţă?

Iată despre ce este vorba. Prezent duminică seara în studiourile de la B1TV în emisiunea lui Cătălin Striblea, Traian Băsescu a fost întrebat cum ar fi procedat dacă ar mai fi fost preşedinte. Răspunsul fostului preşedinte a fost în linia comportamentului său binecunoscut:

Acum îi prinsese pe politicieni într-o situaţie excepţională cînd n-ar fi refuzat nimic cu 30.000 de oameni în stradă. Le-aş fi pus în faţă o hîrtie: acesta este guvernul şi iată ce trebuie să faceţi, adică alegeri pentru primari în două tururi, 300 de parlamentari. Atunci, la prima consultare, ar fi semnat-o toţi.

Moderatorul a insistat şi l-a întrebat pe Băsescu dacă acum este tîrziu să facă acest lucru, avînd în vedere faptul că a doua zi urma să aibă loc o nouă rundă de negocieri. Iată răspunsul lui Traian Băsescu:

Acum e prea tîrziu! Nu-i mai prinde în veci în situaţia aceea, cînd erau în stradă 30.000 de oameni. Atunci era momentul, acum e prea tîrziu, căci de luni partidele se vor regrupa, îşi vor reveni şi vor juca tare.

Luni, la Palatul Cotroceni a avut loc o nouă rundă de negocieri. Primul partid care s-a prezentat a fost PSD, cu o delegaţie condusă de Liviu Dragnea. În mod surprinzător, chiar la începutul discuţiilor, Klaus Iohannis i-a întins lui Liviu Dragnea o hîrtie, invitîndu-l s-o semneze! Surse din PSD au declarat presei că era vorba de o coală pe care era scris numele propunerii pentru funcţia de Prim-ministru, precum şi alte amănunte despre profilul viitorului cabinet. Liviu Dragnea a citit documentul însă a refuzat să-l semneze, întrucît, spre deosebire de prima rundă, PSD venise cu o propunere concretă în persoana lui Liviu Voinea!

Klaus Iohannis intenţiona să invite şi celelalte partide să semneze acea hîrtie, însă, după ce a fost refuzat de PSD, a renunţat să mai prezinte PNL-ului acel document, căci ar fi dorit un punct comun al tuturor partidelor, aşa cum îi sugerase Traian Băsescu doar cu cîteva ore înainte!

În acest fel, Iohannis parcă şi-a luat notiţe după emisiunea lui Traian Băsescu şi i-a urmat îndemnul de a-i pune la zid pe politicieni în faţa presiunii străzii. N-a ţinut cont însă de avertismentul lui Tarain Băsescu, adică de faptul că a pierdut startul şi forţarea de a doua zi nu va mai avea efectul pe care l-ar fi avut la prima negociere!

Probabil că existenţa unor vechi şi cunoscuţi băsişti în aparatul de consilieri ai lui preşedintelui a dus la acest moment şocant, în care Klaus Iohannis a reacţionat de parcă l-ar fi avut consilier pe însuşi Traian Băsescu!

PLENUL CAMEREI DEPUTATILOR A ADOPTAT MIERCURI,PE ARTICOLE,PRIECTUL DE LEGE PRIND OUG 32/2015 PRIN CARE SALARIILE PERSONALULUI DIN SANATATE SUNT MAJORATE CU 25%,IAR ALE TUTUROR BUGETARILOR – CU 10 %!

11 nov.

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 319 voturi „pentru”, 7 abţineri şi doar un vot „împotrivă”, OUG prin care se măresc cu 25% salariile din sănătate, dar şi cu 10% salariile bugetarilor, dacă nu au beneficiat anterior şi de alte majorări.

Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri, pe articole, proiectul de lege privind Ordonanța 35/2015 prin care salariile personalului din sistemul de sănătate sunt majorate cu 25%, iar ale tuturor bugetarilor – cu 10%.

Comisiile pentru muncă și pentru sănătate de la Camera Deputaților au adoptat marți, în ședință comună, un amendament la această ordonanță, care se referea numai la personalul din sistemul public sanitar, amendament potrivit căruia salariile bugetarilor se măresc de la 1 decembrie cu 10%.

Deputații liberali au solicitat în plen retrimiterea la comisiile de specialitate a proiectului pentru a se discuta în această perioadă cu Ministerul Finanțelor, care trebuie să spună dacă această majorare este sustenabilă.

 

INCENDIAR! ,ACTORUL DAN PURIC,REACTIE DURA LA ULTIMELE ZILE:”TARA TREBUIE DEVASTATA DE PRADATORI INTERNATIONALI,PRESIUNILE DIN AFARA SUNT PENTRU AVUTIE,SA TRANSFORME ROMANIA INTR-O COLONIE NENOROCITA!

11 nov.

Dan Puric, REACȚIE la ultimele zile: Țara trebuie DEVASTATĂ de prădătorii internaționali. Presiunile din afară sunt pentru avuţie, să ne transforme într-o colonie nenorocită

Invitat la România TV, actorul Dan Puric a comentat evenimentele care s-au petrecut în ultimele zile, în România.
Iată câteva din afirmațiile lui Dan Puric, conform siteului Cuvântul Ortodox:
„În Piaţa Universităţii sunt și au fost întotdeauna oameni de mare calitate care sunt bruiaţi de cârtiţa asta a serviciilor, care sunt deturnaţi. De la cerinţele lor legitime și adevărate de la început de a se schimba guvernul s-a ajuns în câteva zile la cereri de genul locurilor de veci gratuite. Încep să apară lucruri colaterale care rup linia de forţă a acestei revolte. Nu poţi să rezolvi lucrurile cu temperatura străzii, nu revoluţiile de stradă au schimbat lucrurile, ci revoluțiile de palat.
Gândiţi-vă că niciodată până acum în istoria acestui popor, nici pe vremea comunismului, nu a fost atacată Biserica făţiş! În clipa în care se cere o şcoală laică şi un stat laic se luptă împotriva imunităţii şi identităţii neamului românesc. Au scos o generaţie de tineri care atacă fiziologic această imunitate. Ei înşişi nu-şi dau seama ce ne-a ţinut pe noi în viaţă. Ne-a ţinut societatea civilă mii de ani sau Biserica, credinţa? Copiii aceştia care sunt îngropaţi acum sunt îngropaţi de Biserică!
Accidentul acesta pare întâmplător, dar îl simt din ce în ce mai mult ca o mână criminală. Se foloseşte „spray-ul paralizant” al ironizării scenaritei. Seamănă enorm de mult ceea ce se întâmplă cu revoluţiile care au fost deja premeditate.
Poporul român s-a resimțit fantastic pentru că e vorba de un lucru tragic şi se speculează asta, se instrumentalizează. De aici s-au ars etapele. S-a ajuns foarte repede de la un eveniment tragic la o demonstraţie stradală. Lucrul acesta mă face să mă gândesc că se încearcă un fel de primăvară arabă pe spatele poporului român.
În două săptămâni se va termina această revoluţie [s-a terminat chiar cu mult mai repede – n.n.]. Va rămâne trauma în suflete şi România va rămâne la mâna ocultei internaţionale și a derbedeilor. Trebuie maturitate politică, conştiinţă și decizie. Ţara e în mâinile celor care au adus-o în acest stadiu în ultimii 25 de ani, ţara e într-o catastrofă morală şi socială. Cei care instrumentalizează protestele sunt pregătiţi pentru orice scenariu ar apărea în stradă; problema celor care reuşesc să se ridice e cum să rămână în picioare! Nu se poate fără o concepţie, fără o structură, chiar dacă energia este bună. E nevoie de o schimbare radicală, oamenii să devină responsabili, corecţie, cinstiţi și români! Fiecare să-şi facă partea lui!
Băieţii de la putere care au căzut acum au căzut pentru că au fost puţin cam neascultători: trebuia dată și Roşia Montana, şi Chevron-ul, care e un criminal economic, trebuia să-şi facă treaba, şi ceea ce s-a găsit în Marea Neagră… Ţara trebuie devastată de prădătorii din jurul nostru, există o ocultă internaţională.
România are nevoie de oameni de un anumit calibru. În ţara asta există oameni de mare valoare care trebuie să-şi asume vocaţional condiţia de român! S-a dat cu un spray paralizant ca să se creadă că, dacă eşti naţionalist, înseamnă că eşti xenofob, şovin, antisemit şi te paralizează în mişcări. Nu mai ai voie să-ţi iubeşti România!
Noi ne-am pierdut demnitatea, deşi suntem neam voievodal. Ce avem noi acum sunt chestii de împrumut. Iohannis are rolul de a cosmetiza, în spatele lui e o caracatiţă şi el trebuie să facă jocurile. Clasa politică e degenerată. Nu se poate schimba în întregime, pentru că sunt aceiaşi, societatea civilă are reflexe când mature, când imature, în Piaţă totul e mozaicat, e împânzită de securişti.
Credinţa ne-a ţinut de mii de ani în picioare în faţa barbarilor. Ierarhii au fost mai mult sau mai puţin reprezentativi, capabili, însă asta nu l-a făcut pe român să slăbească. Biserica şi credinţa nu pot fi disociate. În ultimii ani s-a întețit lupta împotriva Bisericii într-un mod instituționalizat, s-a înteţit lupta împotriva modelelor culturale, s-a votat o lege antiromânească, se atacă valorile tradiţionale, se atacă istoria. Mioriţa se învaţă juridic, trăim epoca cu drepturile hoţului, toţi derbedeii pot să aibă cerinţe în Piaţa Universităţii pe lângă oamenii de calitate. România a ajuns fără cap, e într-o improvizaţie continuă şi la mâna tuturor piraţilor din afară. Presiunile din afară sunt pentru avuţie, vor să ne transforme într-o colonie nenorocită.
Se mahalagește și se manelizează suferinţa oamenilor, e instrumentalizată, e manipulată. Există două Românii: cea strivită, mutilată, ordinărită și cea profundă – cei care au dat sânge, doctorii excepţionali, cei de la SMURD, jandarmii, poliţia, preoţii. Hai să ne axăm pe România profundă. Dar fără cap nu putem merge înainte.
Occidentul sau SUA oricum sunt responsabili, că ei ne-au dat pe mână bolşevicilor. Copiii trebuie să aibă un trecut ca să se poată proiecta în viitor. Ceea ce se întâmplă acum este un dezastru bine organizat, premeditat, se şi aşteaptă asta, pentru că ţara este cu cât mai degenerată, cu atât mai uşor guvernabilă. Dar există și replica dată de Bunul Dumnezeu, pe care ei nu o ştiu. Acest popor are o tărie a lui şi el nu se va lăsa păcălit. E un moment de cotitură în care clasa politică s-a compromis vizibil şi ceva se va întâmpla, dar pe alte trepte istorice”.
„S-a ajuns foarte repede de la un eveniment tragic la o demonstraţie stradală. Se mahalagește și se manelizează suferinţa oamenilor, e instrumentalizată, e manipulată. Ceea ce se întâmplă acum este un dezastru bine organizat, premeditat, se şi aşteaptă asta, pentru că ţara este cu cât mai degenerată, cu atât mai uşor guvernabilă”..

O ANALIZA FINA SI PERTINENTA A LUI DAN DIACONU DESPRE LOVITURA DE STAT DATA DE EMISARUL OCULTEI DE LA BRUXELLES, CETATEANUL GERMAN KLAUS JOHANNIS, ROMANIEI,CARE ESTE CONDUSA DE UN SAS,DE UN FRANCEZ SI DE DOUA DRONE ALE SERVICIILOR SECRETE:” ROMANIA LUCRULUI BINE FACUT” A DEVENIT „ROMANIA PROSTIILOR BINE FACUTI!”

11 nov.

https://searchnewsglobal.files.wordpress.com/2015/11/12183921_166483597037447_2686428973918816102_o.jpg

Dan Diaconu, unul din cei mai fini observatori ai vieții economice și sociale din România, scrie pe blogul său că „trăim vremurile în care devenim conștienți că am sărit din lac în puț”, după evenimentele din ultimul timp.
Blogărul scrie că România n-a mai avut parte de asemenea umilințe de la ocupația sovietică încoace. „Trăim vremurile în care devenim conştienţi că am sărit din lac în puţ. N-am mai avut parte de asemenea umilinţe de la ocupaţia sovietică. Nu e nicio diferenţă între ocupaţia rusească şi cea de acum. Lucrurile se rezolvă la fel: propagandă, „metinguri” şi lichidări prin intermediul justiţiei de sorginte stalinistă. Iar scopul e şi el identic: jaful ţării dincolo de limita suportabilă. Nu s-a schimbat decât direcţia în care se execută „externalizarea”: de la est către vest. Atât”, a scris Dan Diaconu pe blog.
Acesta mai notează că s-a pus la cale o mare operațiune de „deturnare a atenției opiniei publice”, în care rolul principal îl are Traian Băsescu.
„După ce în Polonia alegerile au adus o nedorită victorie a conservatorilor eurosceptici conduşi de Kaczynski, României trebuie să i se blocheze un asemenea scenariu. Pentru aceasta se lucrează ca la carte. După construirea partidului „naţionalist conform” al lui Bogdan Diaconu (promovat multă vreme de ziarul Adevărul!), un nou profet al naţionalismului antisistem a fost inventat peste noapte: traian băsescu! Surprinşi? N-ar trebui. Ceea ce face băsescu în aceste zile, mediatizat frenetic, este ruperea unei hălci naive de electorat care s-a săturat de minciuni. Iar băsescu o face ca la carte: preia slogane radicale, urlă împotriva DNA, a Uniunii Europene, a americanilor s.a.m.d. Sistemul i-a găsit un nou job celui care, în mod normal ar trebui să înfunde puşcăria. băsescu e noul Vadim, cel care trebuie să preia şi să confişte mesajul naţionalist pentru a-l compromite”, punctează autorul Trendurilor economice.
Concluzia este sumbră:
„Iată-ne transformaţi iremediabil într-o ţară fără direcţie. Preşedinte e un neamţ, prim ministru un francez şefi ai serviciilor secrete nişte drone. Ambasadorul României la Berlin nici măcar nu mai avea naţionalitatea română la numire. Cel de la Washington doar formal e român. Sforarii propagandei sunt, în majoritate, odraslele foştilor „eliberatori” veniţi pe tancurile sovietice pentru a ne aduce „libertatea de la Răsărit”. Acum sunt oamenii Apusului şi fac ceea ce ştiu ei mai bine: distrug naţiunea. O fac ştiinţific, dărâmând rând pe rând instituţiile care reprezintă fundamentul acestei ţări. Învăţământul e distrus iremediabil furnizând, în cel mai bun caz, semidocţi şi având ca unic scop spălarea pe creier a generaţiilor tinere. Armata e penetrată şi îngenuncheată, serviciile secrete la fel. A rămas cât de cât în picioare Biserica, acesta fiind motivul pentru care este torpilată din toate poziţiile. Dumnezeu ştie cât o mai rezista!”, conchide el.
România nu mai există! Şi asta nu de-acum, ci din 2012, atunci când grupul infracţional format din Băsescu şi Curtea Constituţională, sprijinit de serviciile secrete, ambasade străine şi ţuţerii infractori din Comisia Europeană, au instrumentat o lovitură de stat împotriva a 90% dintre români. A fost cea mai mare umilire care i-a fost aplicată României în istoria recentă. De la întoarcerea rezultatelor alegerilor din 1946 şi restul simulacrelor organizate sub cizma sovietică, România nu a cunoscut umilinţă mai mare.
Ceva mai târziu, la prezidenţiale, aveam să aflăm că votul e o chestiune strict formală. Se organizează doar pentru a fi, pentru a nu se spune că nu există. Exact la fel ca-n ’46, ieşirea la vot e doar o chestiune menită a legitima omul sistemului, cel care a fost ales pentru capacităţile sale de slugărire a stăpânului din umbră. Tot atunci am mai cunoscut un fenomen: hoarda scoasă pe stradă la comandă.


Când ai nevoie de un accelerator pentru a-ţi fi executate ordinele, e bine să ai o masă de manevră de câteva mii de spălaţi pe creier care să iasă la comandă precum orcii din bârloage şi care să urle sloganuri inepte. E simplu să-i scoţi: nu trebuie decât să le sublimezi frustrările prin intermediul social media şi al aşa-zişilor ziarişti din „reţea”. O schemă simplă şi din ce în ce mai eficientă.

La primele încercări au fost scoşi în stradă câteva sute, apoi numărul s-a mărit. În 2014, la prezidenţiale, vreo 5000 de orci au ieşit din nicăieri. La „chemarea”(a se citi ordinul) discreţilor sforari din umbră, teleghidaţii au umplut strada accelerând obţinerea rezultatului anterior stabilit. Că lucrurile nu se vor opri acolo era de înţeles în condiţiile în care întreaga propagandă construită cu atenţie în timpul băsismului crâncen continua să funcţioneze la aceiaşi parametri. Apogeul a fost atins zilele trecute când am constat că „oastea manipulaţilor” e deja capabilă să scoată „la luptă” peste 20000 de oameni.  În ritmul actual n-ar fi exclus ca în scurt timp „oastea spălaţilor pe creier” să numere o sută de mii de oameni.

Semnalul transmis tuturor e unul simplu: dacă nu ai OK-ul stăpânilor din umbră, oricând te poţi trezi cu un maidan consistent care, uşor, uşor să-ţi împartă ţara în două bucăţi ireconciliabile. E un fel de buton roşu de „autodistrugere” care, dacă e acţionat energic, e capabil să ne teleporteze  în rândul statelor  eşuate.

Circul ultimelor zile ne-a arătat limpede cum este condusă România. Se organizează un „spontan” pentru debarcarea guvernului legitim şi este trimisă(de data aceasta chiar prin media!!!) propunerea corectă politic. După o mascaradă de consultare, marcată inclusiv de gesturi neconstituţionale(vezi consultarea cu cetăţenii privaţi din securitatea civică), este înscăunat acel prim ministru al cărui nume a fost ales de stăpâni. Există oare ceva mai fanariot decât această mostră de pseudo-democraţie? Mai aveţi nevoie de alte dovezi în sprijinul evidenţei că românii sunt trataţi mai rău decât sclavii de pe plantaţie?  Ne-am transformat din stat independent în colonie, din naţiune în gloată de proşti.

Trăim vremurile în care devenim conştienţi că am sărit din lac în puţ. N-am mai avut parte de asemenea umilinţe de la ocupaţia sovietică. Nu e nicio diferenţă între ocupaţia rusească şi cea de acum. Lucrurile se rezolvă la fel: propagandă, „metinguri” şi lichidări prin intermediul justiţiei de sorginte stalinistă. Iar scopul e şi el identic: jaful ţării dincolo de limita suportabilă. Nu s-a schimbat decât direcţia în care se execută „externalizarea”: de la est către vest. Atât.

Un alt ordin atent executat în prezent este acela al deturnării opiniei publice. După ce în Polonia alegerile au adus o nedorită victorie a conservatorilor eurosceptici conduşi de Kaczynski, României trebuie să i se blocheze un asemenea scenariu. Pentru aceasta se lucrează ca la carte. După construirea partidului „naţionalist conform” al lui Bogdan Diaconu(promovat multă vreme de ziarul Adevărul!), un nou profet al naţionalismului antisistem a fost inventat peste noapte: traian băsescu! Surprinşi? N-ar trebui. Ceea ce face băsescu în aceste zile, mediatizat frenetic, este ruperea unei hălci naive de electorat care s-a săturat de minciuni. Iar băsescu o face ca la carte: preia slogane radicale, urlă împotriva DNA, a Uniunii Europene, a americanilor s.a.m.d. Sistemul i-a găsit un nou job celui care, în mod normal ar trebui să înfunde puşcăria. Băsescu e noul Vadim, cel care trebuie să preia şi să confişte mesajul naţionalist pentru a-l compromite.

Iată-ne transformaţi iremediabil într-o ţară fără direcţie. Preşedinte e un neamţ, prim ministru un francez şefi ai serviciilor secrete nişte drone. Ambasadorul României la Berlin nici măcar nu mai avea naţionalitatea română la numire. Cel de la Washington doar formal e român. Sforarii propagandei sunt, în majoritate, odraslele foştilor „eliberatori” veniţi pe tancurile sovietice pentru a ne aduce „libertatea de la Răsărit”. Acum sunt oamenii Apusului şi fac ceea ce ştiu ei mai bine: distrug naţiunea. O fac ştiinţific, dărâmând rând pe rând instituţiile care reprezintă fundamentul acestei ţări. Învăţământul e distrus iremediabil furnizând, în cel mai bun caz, semidocţi şi având ca unic scop spălarea pe creier a generaţiilor tinere. Armata e penetrată şi îngenuncheată, serviciile secrete la fel. A rămas cât de cât în picioare Biserica, acesta fiind motivul pentru care este torpilată din toate poziţiile. Dumnezeu ştie cât o mai rezista!

Suntem în anticamera dezintegrării totale. Nu avem o direcţie, începem să ne punem întrebări dacă mai avem vreun sens pe această lume. Ne-am transformat: am votat „România lucrului bine făcut” pentru a devenii „proştii bine făcuţi”. Trăim încă o negură a istoriei. Din nefericire singura speranţă care ne-a mai rămas este aceea că negura actuală nu va fi ultima.

LOVITURA DE STAT A REUSIT! SOROS A DEVENIT OFICIAL NOUL PREMIER AL ROMANIEI!

11 nov.

12183921_166483597037447_2686428973918816102_o

Nu mai am nici o indoiala, incendiul de la Club Colectiv a fost premediat. Tot ce s-a intamplat acolo a fost o actiune de tip steag fals prin care Soros a preluat in totalitate fraiele puterii in Romania. Licuricii trebuiau neaparat sa se asigure ca Romania va fi de partea Statelor Unite in viitoarea conflagratie mondiala. Au reusit, multimea a fost prostita mai rau ca la revolutie. Media romaneasca, una dintre cela mai mizerabile prese din Europa si-a facut pe deplin din nou datoria manipuland si ducand protestele in directia dorita.

 

Multi dintre dumneavoastra cred ca ati observant ca oricine a incercat sa strige Jos Iohannis sau sa il cinsteasca pe Dumnezeu in pietele unde s-au tinut protestele, au fost din start maziliti. Grupurile foarte bine organizate prin ONG-urile lui George Soros si cu puternica sustinere a presei centrale, s-au transformat in liderii protestatarilor. Profitand de lipsa de coeziune si de idei clare a ceea ce si…

Vezi articolul original 876 de cuvinte mai mult

Cititi cu mare atentie si luati seama!!! Material complet despre distrugerea Romaniei dupa 1989

11 nov.

Vremuritulburi

Multe dintre punctele de mai jos le-am mai atins dar in articole separate, acum sunt grupate intr-un articol lung dar foarte elocvent. Cititi cu mare rabdare si atentie, poate va veti trezi in al 12-lea ceas, altfel Natiunea Romana va disparea pe vecie.

Cei care conduc destinele României după 1989 sunt trădători de ţară. După asasinarea Ceauseştilor România a intrat în stare de ocupaţie nedeclarată şi plăteşte tribut. 

Cum altfel explicaţi distrugerea sistematică a economiei, din ordinul şi cu supervizarea celor aflaţi la putere, înstrăinarea avuţiei naţionale pe comisioane luate de cei cu drept de semnătură şi stampilă, recunoaşterea holocaustului care nu a avut loc în România, plata pretenţiilor Israelului – despăgubiri de 60 miliarde dolari -, din care actualul Preşedinte al României şi Guvernatorul B.N.R. au dat o treime, etc. In Romania nu se mai produce nimic.

Între cei mai ticăloşi trădători şi vânzători de ţara este Mugur Isărescu…

Vezi articolul original 10.492 de cuvinte mai mult

Despre felul in care a fost si este deposedata Romania de catre imensele sale bogatii naturale

11 nov.

Vremuritulburi

Informatie de ultima ora: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul.

In urma aparitiei acestui articol, indivizi fara scrupule au comandat si platit articole de dezinformare in Presa Centrala de la noi,(articole de dezinformare pe care le puteti citi aici). Dezinformatorii de serviciu au primit comanda sa incerce sa ascunda adevarul despre cum a fost jefuita Romania in ultimii 25 de ani. Acesti indivizi fara scrupule incearca din rasputeri sa ascunda adevarul despre Nicolae Ceausescu si despre jefuirea Romaniei. Dezinformarea si calomniile lansate in presa centrala ne arata cat de speriati sunt ca adevarul va iesi la lumina.

Observati cum acesti impostori va mint cu nerusinare in articole de dezinformare incercand sa va faca sa credeti ca Romania nu mai are resurse si ca nimeni nu a furat nimic in tara asta vreme de 25 de ani. Prin urmare, puteti vedea cu ochii vostri cum acesti oameni sunt capabili…

Vezi articolul original 8.225 de cuvinte mai mult

Ardealul platit de romani cu zeci de ani in urma cu sange si cu aur, furat acum cu acordul statului tradator roman!

11 nov.

Vremuritulburi

Ardealul platit  de romani cu zeci de ani in urma cu sange si cu aur , furat acum cu acordul statului tradator roman ! Trebuie luate masuri urgente altfel ne trezim ca planurile ocultei mondiale si ale lui Soros in legatura cu Transilvania se vor implini , inainte de a mai putea reactiona!

ardeal-sange-aur

Deja se ingroasa gluma si nu mai este vorba doar de retrocedarea catorva cladiri ci intreaga Transilvanie ! Ponta , tradatorule , se aude si la tine ? Sau ti-a pus Soros dopuri in urechi ?

Dupa secole de chinuri si de umilinte pentru romanii din Ardeal acestia au reusit sa-si recastige pamantul stramosesc care le apartinea de fapt de drept prin jertfa de sange si prin jertfa de truda , pentru ca dupa dictatul de la Trianon s-au platit cantitati uriase de aur , de ordinul tonelor de aur, pentru proprietatile celor din Transilvania care s-au…

Vezi articolul original 459 de cuvinte mai mult

Amnesty International, organizaţia care apară drepturile SUA, ale Israelului şi ale propagandei occidentale

11 nov.

Vremuritulburi

Amnesty International, organizaţia care apară drepturile SUA, ale Israelului şi ale propagandei occidentale

pupets

Considerat în mod greşit de către unii drept cea mai mare autoritate mondială în domeniul drepturilor omului, organizaţia Amnesty International nu este altceva decât cea mai mare păcăleală dintre marile organizaţii non-guvernamentale, alături de Greenpeace a lui Rockefeller. Greenpeace nu este altceva decât o entitate manipulată din umbră şi finanţată de serviciile secrete ale unor mari puteri, interesate în menţinerea supremaţiei nucleare.

Amnesty International nu e finanţată de guvern sau de corporaţii?

Dar, să ne reîntoarcem la Amnesty International. Citim prima mare minciună şi manipulare tocmai din raportul său anual pe anul 2012 privind drepturile omului (îl puteţi citi integral în limba engleză AICI, în format .pdf).http://files.amnesty.org/air12/air_2012_full_en.pdf Iată ce spune, de exemplu, la pagina a 4-a a raportului: “Amnesty International este finanţată, în principal, de către membrii săi şi de către donaţii publice. Nu se…

Vezi articolul original 985 de cuvinte mai mult

„STRADA”PE POST DE URS PACALIT DE VULPE! DACIAN CIOLOS NEPOTUL „VULPII”,PREMIER CU TRECUT POLITIC!

11 nov.

Dacian Ciolos nu este, prin urmare, un tehnocrat pur-sange, ci emanatia unor partide si a unor oameni politici

Dacian Ciolos nu este, prin urmare, un tehnocrat pur-sange, ci emanatia unor partide si a unor oameni politici

Habemus ministru. Şi încă tehnocrat. Tehnocrat ?! Cum adică tehnocrat?! De parcă premierul ar fi asumat şi numit de valurile mării şi nu de un Parlament politc. Premierul va merge în parlament cu o echipă şi cu un program de guvernare. Program care va fi votat şi asumat de nişte politicieni. Sau în Parlament nu sunt politicieni ?! Aşa că premierul tehnocrat e ca şi maşina ecologică ce nu poluează pentru că funcţionează cu electricitate. Care însă e produsă mai ales prin arderea cărbunelui. Care poluează.

Deloc întâmplător, imediat după demisia lui Ponta, din jobenul televiziunilor libere şi nealiniate politic (altă glumă, precum cea cu tehnocratul) au apărut nume de viitori premieri.: Dâncu, Maior şi Cioloş. Mai lipsea Boc şi Rus şi Grupul de la Cluj era în toată splendoarea sa. Nu a fost nici Dâncu, nici Maior. Dar tot Grupul de la Cluj. Adică Dacian Cioloş.

Cert este faptul că premierul desemnat a absolvit USAMV Cluj – Facultatea de Horticultură (Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară), după care a zburat spre meleaguri franceze. Unde a reuşit să devină un expert european şi naţional în agricultură. Revenind la USAMV, foştii colegi şi-l amintesc pe Cioloş ca fiind un student mediu, care pe băncile facultăţii nu a ieşit în evidenţă. A urmat apoi studii de agronomie aprofundată, specializarea „Sisteme de producţie şi Dezvoltare rurală” la École Nationale Supérieure Agronomique (ENSAR) din Rennes, Franţa, beneficiind de o bursă guvernamentală franceză (1995-1996) şi un master ştiinţific (DEA) în „Economia dezvoltării agricole, agro-alimentare şi rurale” la École Nationale Supérieure Agronomique (ENSAM) şi Université Montpellier I (1996-1997). Un avânt deosebit pentru cel ce urma să fie ministru al Agriculturii şi consilier al Președintelui Comisiei Europene. Doar nu degeaba, la mijlocul acestei luni, Cioloş a primit titlul de Profesor Honoris Causa al USAMV, unde în prezent rector este prof dr Doru Pamfil. Şi nu putem să nu ne aducem aminte de celebra întâlnire de taină din februarie 2013, când la cabana fostului şef al UASCR Cluj (Uniunea Asociaţiilor Studenţilor Comunişti), Ioan Rus, ministrul Cercetării, Mihnea Costoiu, a fost filmat cu camera ascunsă la o întâlnire de taină cu rectorii clujeni şi Vasile Dâncu, fost ministru al Informațiilor Publice, ministrul explicându-le acestora ceva legat de furturi de milioane. La întâlnire s-a aflat şi prefectul judeţului Cluj, şi “vrednicii” urmaşi ai lui Haţieganu sau Babeş: Alexandru Irimie, rectorul Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu”, rectorul UTCN, Aurel Vlaicu şi rectorul USAMV, Doru Pamfil (precum şi Vasile Pușcaș, fostul ministrul al Integrării Europene, Vasile Dâncu, fost ministru al Informațiilor Publice) Relaţiile de subordonare din Uniunea Asociațiilor Studenților Comuniști din România (UASCR) nu se uită. …. (http://www.cotidiantr.ro/cabana-lui-rus-intre-facaturacolcaialapremiul-pulitzerlovitura-la-ponta-si-fiasco-spp-63781.php#.VkI2b15ldP4).

Apoi, aşa cum notează corectnews.com, Dacian Ciolos, practic, s-a mutat din “gratiile” PNL in “gratiile” lui Traian Basescu. Iar acum, in “gratiile” presedintelui Klaus Iohannis si ale noului PNL. Dacian Ciolos nu este, prin urmare, un tehnocrat pur-sange, ci emanatia unor partide si a unor oameni politici. Conform dosarului Ciolos, acesta este nepotul generalului Virgil Ardeleanu, fost sef al serviciului secret al Ministerului de Interne, unul dintre cei mai importanti artizani ai politiei politice din Romania. Exista indicii ca Ciolos a fost preluat de sistem, probabil de SIE, “impins” la Paris pentru a-si completa studiile universitare si, apoi, din nou, “impins” in structurile birocratice ale UE. Aproape cu certitudine este un om al serviciilor. Socrul sau, francez, este, de asemenea, ofiter al serviciului secret din tara sa. Dacian Ciolos a fost promovat in functia de comisar european, cu sprijinul lui Barosso, in schimbul unor garantii ca, in aceasta calitate, va mentine privilegiile Germaniei si Frantei, la capitolul agricultura.

Dacian Cioloș reprezintă un caz aparte în politica autohtonă. Deși un ilustru anonim, până nu demult, el recuperează în forță, fiind la un pas de a-și adjudeca, după postul de ministru, pe cel de comisar european. Culmea e că anonimul de mai ieri beneficiază, deși nu e membru de partid, de un misterios sprijin politic din partea a patru formațiuni politice de prim rang, ceea ce ridică și mai multe semne de întrebare. (B.T.I.)Independentul celor patru partide .Când vorbim de sprijin, începem cu PNL-ul lui Tăriceanu, care l-a propus pe Cioloș ministru al Agriculturii, deși nici măcar liderii marcanți ai partidului nu auziseră de el, până atunci. “Ne-am trezit, în Biroul Permanent, puși în fața unui fapt împlinit , ni s-a comunicat, sec, că el va fi ministru” își amintește un lider ar partidului, contactat de Inpolitics. Exact scenariul care a fost folosit, de altfel, și în cazul lui Cătălin Predoiu. Cu o promptitudine încă și mai suspectă, președintele Băsescu a semnat învestirea în funcție, iar tânărul Cioloș a ajuns, din sub-secretar de stat, diret ministru, în dauna mult mai greului Ilie Bolojan, secretar general al guvernului, în acel moment. Acum, candidatura sa la postul de comisar european e susținută de PD-L, de PSD – care a amuțit brusc, deși făcuse mare tapaj pe marginea dreptului de a impune propriul om în postul de comisar european -,  ba chiar și de UDMR. Supercompetență  profesională? Să fim serioși, chiar dacă ar fi așa, acest lucru e ultimul care contează în România cu deficit de tinichigii și ospătari, și unde EBE-ele, Udrele și Becalii ajung supergrei politici.  Nici teoria că pe Cioloș îl dorește Bruxelles-ul nu prea e viabilă: România a dovedit încă de la obținerea primului post de comisar european că pe primul plan se află interesele politice interne, iar pentru înlăturarea lui Vosganian s-a orchestrat, reamintim, un întreg scandal. Adevărul e că Dacian Cioloș chiar reprezintă o nebuloasă, prin prisma carierei sale fulgerătoare, la vârf. După plecarea lui Tăriceanu din guvern, în loc să se prăbușească înapoi, în anonimat, Cioloș și-a continuat ascensiunea. S-a vehiculat numele lui pentru postul de consilier prezidențial, mai apoi și-a permis luxul, în ianuarie, de a refuza postul de secretar de stat la Agricultură, oferit de pesedistul Ilie Sârbu.  “Nu ar fi un lucru bun nici pentru mine, nici pentru actualul ministru care va veni cu echipa lui de lucru, nu cu a mea. În plus, vreau să îmi păstrez independenţa faţă de orice partid politic, aşa cum am făcut şi până acum”, declara presei, atunci, Dacian Cioloş. El anunțat, totodată, că se va întoarce într-una dintre instituțiile de la Bruxelles, unde mai lucrase, pentru a se  ocupa de politicile agricole şi de dezvoltarea rurală. Ciudat, astăzi există informații că Cioloș era, încă de atunci, în cărți pentru un post de comisar european, după alegerile in iunie. Susținut de imperiul ardelenesc?Să fie, oare, explicația misterioasei protecții de care pare să se bucure Cioloș relația de rudenie care i se atribuie cu legendarul Virgil “Vulpea” Ardelean, fostul șef al “Doi și un sfert”, ambii fiind din Sălaj? Despre faptul că Cioloș ar fi  nepotul lui Ardelean s-a vorbit încă de la neașteptata sa numire la ministerul Agriculturii, fără a exista dezmințiri din partea vreunuia dintre cei doi. Dacă informația e veridică, s-ar putea contura ipoteza unui prezumtiv comisar european promovat și susținut de uriașa încrengătură politico-afaceristică ardeleană, care îi cuprinde, între mulți alții, pe Boc, Blaga, Ioan Rus, Ilie Sârbu, Virgil Ardelean, Attila Verestoy, Laszlo Borbely, Liviu și George Maior, Cozmin Gușă, Toma Zaharia, Alexandru Farcaș, Vasile Dâncu, Vasile Pușcaș, Marius Nicoară, Virgil Măgureanu, Arpad Paszkany etc. (Bogdan Tiberiu Iacob)

Surse:   http://inpolitics.ro/ ,http://cotidianul.ro/, http://corectnews.com/

ZIUA CAND EMISARUL OCULTEI MONDIALE KLAUS JOHANNIS A DAT LOVITURA DE STAT SUSPENDAND PARLAMENTUL!

11 nov.

La capătul a doi ani de luptă ascuțită împotriva corupției, partidele politice în România mai există doar cu siglele. 

Este și motivul pentru care președintele Klaus Iohannis l-a numit în funcția de premier pe Dacian Cioloș. A fost prezentat ca independent, cumva tehnocrat. Rezultă că sute de mii de români au ieșit pe stradă după tragedia din Colectiv pentru ca dl Cioloș să ajungă prim-ministru. Este de așteptat ca guvernul său să fie unul de tehnocrați, adică inși care au lucrat prin multinaționale și ONG-uri. Întrebarea legitimă care se pune este dacă mai are vreun rost să plătim salariile parlamentarilor de aici până la alegerile viitoare? Dacă tot sunt inutili, corupți, dacă lucrează împotriva națiunii, ce rost mai au în acest moment?

În urmă cu aproape doi ani, începea la Kiev, în Ucraina, Euromaidanul. Oamenii erau animați de idealuri nobile. Și ei se săturaseră de clasa politică, de corupție și doreau să meargă spre Occident. Rezultatul îl ştim. O clasă politică coruptă a fost înlocuită cu una și mai coruptă. Între timp, țara a fost sfărâmată, Crimeea anexată. Probabil că Ucraina va continua în anii care vor urma procesul de micșorare. A venit apoi rândul Republicii Moldova: lupta anticorupție, premierul Filat băgat la pușcărie, lumea în stradă, țara fără guvern.

Pe 31 octombrie, la câteva ore după tragedia din Colectiv, românii au ieșit și ei în stradă. Am rămas fără guvern, iar președintele Iohannis a numit abia după 10 zile un alt prim-ministru, cu prețul renunțării la partidele politice.

Unii se așteaptă ca, în această săptămână, Serbia să rămână fără guvern și să aibă lumea în stradă.
Mulți spun că Rusia nu este străină de ce se întâmplă în cele patru state din Estul Europei, mai ales că, din punct de vedere strategic, Ungaria este plasată la Vest de România, ca un avanpost al lui Putin. Nu știu dacă este așa, dar probabil că rușii au toate motivele să nu fie triști privind la instabilitatea din regiune.

Partea bună este că România are Deveselu și Kogălniceanu. Statele Unite ne vor sprijini în caz de risc militar. Țara e membră a UE și, la rigoare, poate exista un minim sprijin din partea Bruxelles-ului. Nu am îndoieli că Statele Unite nu ne doresc altceva decât binele, democrație și prosperitate. Singurul semn de întrebare este însă că, neapreciind corect întotdeauna particularitățile zonei, pot obține un efect contrar. Sunt convins că americanii au intenţionat să facă bine și în Afganistan, și în Irak, si în nordul Africii, și în Siria. Cel puțin deocamdată, lucrurile nu arată prea strălucit în regiunile respective…

E greu de trăit cu politicienii, dar fără ei nu se poate. Unii sunt corupți, lacomi, neamuri proaste, imbecili, agramați, ne enervează îngrozitor. În același timp, sunt aleși. Într-un fel, sunt oglinda celor de la care au obținut voturi. La patru ani, ei se supun din nou votului, principalul instrument al democrației. Poate că partidele actuale din Parlament nu sunt bune, dar fiecare om aflat acolo a fost ales.

Planul lui Traian Băsescu de a dizolva Parlamentul a reușit, în mare măsură.Prin numirea unui guvern tehnocrat, președintele Iohannis trece cu buretele peste tot acest Parlament.  PNL-ul este în dreptul său să fie cutia de rezonanță a președintelui. N-are rost să vă îndrug brașoave cu independența politică a ocupantului fotoliului de la Cotroceni. De 26 de ani, președintele României a fost mai aproape de partidul care l-a sprijinit în alegeri. Stupefiantă mi s-a părut însă ieșirea d-lui Dragnea. Pur și simplu a uitat că reprezintă cel mai mare partid din România, aflat până mai ieri la Putere, legitimat de votul a milioane de români. Mi-a dat senzația că se scuză în fața lui Iohannis că există PSD.

Din acest moment, guvernul se va numi „Guvernul Iohannis”. Președintele a obținut „Guvernul Meu”. O mișcare extrem de riscantă. Până acum, dl Iohannis era protejat în fața publicului, chiar de existența guvernului Ponta. În acest moment, întregul decont al guvernării îl va face direct președintele. Ne place, nu ne place, singurul exponent politic rămas încă în picioare este Klaus Iohannis. Democrația s-a restrâns enorm astăzi, dar, prin intermediul său, ea ar putea să renască peste un an de zile. Asta dacă va reuși președintele, căci nu prea se poate schimba clasa politică mai repede decât societatea. Avem exemplul Italiei, când, după Mani Pulite, la putere a venit Berlusconi și o corupție chiar mai mare.

Problema este că în spatele lui Iohannis nu mai există niciun filon democratic. Iohannis este legitim, fiindcă a fost ales. Dacă el eșuează, poate urma liniștit un guvern și chiar un președinte format din generali, că și ei sunt tot tehnocrați.

PREMIERUL DESEMNAT DANIEL CIOLOS SI LISTA DE MINISTRI DE LA BRUXELLES ,TRIUMFUL MAFIOTULUI TRAIAN BASESCU!

11 nov.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, numele premierului desemnat: Dacian Cioloș. Acesta urmează să ceară, în termen de zece zile de la desemnarea în funcție, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

Daniel Barbu, profesor de Științe Politice la Universitatea București, contactat de DC News, a făcut o predicție legată de viitorul Guvern.

Întrebat dacă președintele Klaus Iohannis a păcălit Piața Universității cu noul guvern, Daniel Barbu a spus: „Este prematur să ne pronunțăm până nu știm formula de guvernare. În momentul de față, marea problemă este că tot programul Revoluției din noiembrie este al lui Traian Băsescu. Adică: anti-partide, anti-Parlament, anticorupție – acesta este mandatul lui Traian Băsescu. Este un triumf al fostului președinte după încheierea mandatului. Mai mult decât atât, ne putem trezi în Guvern cu figuri din agenda telefonică personală a lui Traian Băsescu”..

Acesta presupune că este strategia lui Vasile Blaga și a PD-ului care au făcut la fel cu guvernul Ungureanu. De ce? Pentru că PD-ul a cultivat întotdeauna un grup de oameni pe care îi pot scoate în față ca tehnocrați. Deși le-au fost apropiați, se legitimează cu statutul de ne-membru de partid. Daniel Barbu afirmă că putem spune că PDL a luat fața PNL-ului. Pentru PNL avea sens propunerea cu alegeri anticipate, propunere la care s-a renunțat imediat, însă propunerea cu tehnocrații avantajează PD-ul, PNL-ul neavând astfel de oameni.

Listă miniștri guvern Cioloș

La acest moment, numele vehiculate ale posibililor miniştri care să facă parte din viitorul guvern, conform RTV, sunt: Călin Georgescu, președintele Centrului European de Cercetare al Clubului de la Roma din Viena, Constantin Dudu Ionescu, fost ministru de Interne, consilier prezidenţial, Sorin Cîmpeanu, premier interimar, Marius Nica, ministrul Fondurilor Europene, Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe, Sorin Mândruţescu, fost director Oracle, Laura Ştefan, Sorin Ioniţă, preşedinte Expert Forum.

Întrebat ce se va întâmpla în Parlament cu lista lui Dacian Cioloș, Daniel Barbu a spus: „Cu siguranță, Parlamentul este foarte înfuriat, nemulțumirile fiind legate la fiecare parlamentar de propriul partid; și la PNL, și la PSD. PSD-ul este dezamăgit de șefii săi și de situație, iar PNL-ul este dezamăgit de faptul că tehnocrații sunt, de fapt, oamenii PD-ului. Este posibil ca guvernul să fie investit la limită, dacă nu va veni cu provocări cum ar fi Alina Mungiu sau Laura Ștefan”.

DACIAN CIOLOS ,PREMIERUL DESEMNAT , DE PENALUL KLAUS JOHANNIS ARE MAINILE LEGATE,AVAND UN DOSAR PENAL IN ANCHETA!

11 nov.

Dacian Coloş este nepotul controversatului chestor de poliţie Virgil Ardelean

Dacian Cioloş, Premierul desemnat de preşedintele Klaus Iohannis este unul dintre politicienii români a cărui voce aproape că nu s-a auzit în spaţiul public, deşi funcţiile deţinute de el pînă acum ar fi putut să-i asigure o mare notorietate. Pentru el, în numele lui, totdeauna a vorbit altcineva: de la Traian Băsescu, la Barosso pînă la Junker!

Biografia sa este un oarecum misterioasă, total nepotrivită cuiva care trebuie să reprezinte cu adevărat interesele României, într-o perioadă foarte complicată, cînd toţi şefii de stat şi de guverne din Europa fac eforturi vizibile pentru apărarea intereselor ţărilor lor.

Dacian Coloş este nepotul controversatului chestor de poliţie Virgil Ardelean, cunoscut sub numele Vulpea. S-a născut în Zalău în anul 1969 şi a terminat Facultatea de Horticultură din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj (1989-1994). Practic, din acel moment, întreaga lui viaţa s-a derulat în afara ţării, fiind şi căsătorit cu o franţuzoaică, despre care presa a scris că ar fi fiica unui unui ofiţer cu funcţie foarte mare în cadrul serviciilor secrete franceze (DST), dar şi nepoata fostului Ministru de externe al Franţei, Michel Barnier. Doamna Cioloş, de altfel, nu a apărut aproape niciodată în spaţiul public din România, cu excepţia unei reunuini a femeilor, alături de Andreea Esca şi Gianina Corondan!

Iată traseul lui Dacian Cioloş, aşa cum este prezentat pe pagina sa de pe Wikipedia: A urmat apoi studii de agronomie aprofundată, specializarea „Sisteme de producţie şi Dezvoltare rurală” la École Nationale Supérieure Agronomique (ENSAR) din Rennes, Franţa, beneficiind de o bursă guvernamentală franceză (1995-1996) şi un master ştiinţific (DEA) în „Economia dezvoltării agricole, agro-alimentare şi rurale” la École Nationale Supérieure Agronomique (ENSAM) şi Université Montpellier I (1996-1997). Începând din anul 2000, este doctorand în economia dezvoltării agricole, agroalimentare şi rurale la Institutul Naţional de Cercetări Agronomice (INRA) din cadrul École Nationale Supérieure Agronomique Montpellier (ENSAM). În anul 2000, a devenit membru al Grupului din Bruges, grup european independent de analize şi propuneri privind Politica Agricolă Comună şi Uniunea Europeană. După absolvirea masteratului, lucrează ca agroeconomist stagiar la Comisia Europeană de la Bruxelles, în cadrul Diviziei de Dezvoltare rurală a Direcţiei Generale de Agricultură (martie – iulie 1997, aprilie 1999). Între anii 2002–2003, lucrează la Comisia Europeană, Delegaţia CE în România, ca Manager cu Ţintă Agricultură şi Dezvoltare Rurală, SAPARD.

Abia în anul 2005 revine în ţară în cadrul Ministerului Agriculturii, fiind mai întîi consilier al ministrului Gheorghe Flutur, cunoscut ca ultra-băsist, apoi subsecretar de stat şi, între 11 octombrie 2007 – 22 decembrie 2008, chiar Ministru al agriculturii.

În februarie 2010, la propunerea lui Traian Băsescu şi cu susţinerea PDL, Dacian Cioloş devine comisar european în mandatul lui Manuel Barroso, după care s-a întors ca membru în Comisia prezidenţială a lui Traian Băsescu pentru politici publice de dezvoltare a agruculturii. În prezent este consilierul actualului Preşedinte al Comisiei Europene Jean-Claude Junker.

Biografia lui Dacian Cioloş îl prezintă mai degrabă ca pe un reprezentant al Franţei, decît unul al României în structurile europene, fiind, de altfel susţinut „pe faţă” de Franţa la obţinerea funcţiei de Comisar european! Iată, de pildă, ce scria publicaţia „The Irish Times”: Franţa a făcut lobby pentru a susţine un candidat din partea României pentru acest domeniu important al UE, care controlează bugetul de 55 miliarde de euro aferent Politicii Agricole Comune, dar a devenit din ce în ce mai evident că Bucureştiul nu va obţine postul, ca urmare a suspendării în 2008 a fondurilor europene pentru agricultură acordate României, din cauza unor nereguli”! Cu toate acestea, deşi chiar Germania s-a opus, Dacian Cioloş a obţinut postul de comisar european pentru agricultură!

DACIAN CIOLOŞ ESTE ANCHETAT ÎNTR-UN DOSAR PENAL

Marea problemă personală cu care vine în faţa opiniei publice proaspătul Premier desemnat este Dosarul penal nr. 203/P/2014, în care a fost deja audiat ca un „martor” ciudat, căci plîngerea penală în baza căreia a fost deschis la Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este îndreptată către domnia sa pentru infracţinea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297, al. 1 din Noul Cod Penal!

În iunie anul trecut, chiar Dacian Cioloş a cerut un răspuns din partea PICCJ pentru a i se preciza calitatea pe care o are în acest dosar, întrebînd Parchetul dacă are calitatea de suspect. Iată răspunsul pe care l-a primit şi care a fost publicat de „Lumea justiţiei” încă de anul trecut:

În acelaşi timp, tot PICCJ, sub aceeaşi semnătură a Cameliei Sutiman, îi răspunde şi lui Sandu Jean Cătălin, care făcuse pălîngerea, însă nu vorbeşte despre urmărirea penală in rem, ci pur şi simplu de începerea urmăririi penale în dosar:

Dar iată şi plîngerea formulată de Sandu Jean Cătălin împotriva lui DACIAN CIOLOŞ, pentru care s-a şi deschis Dosarul penal nr. 203/P/2014 (textul integral al plîngerii poate fi citit pe site-ul „Lumea justiţiei”, la adresa de Internet http://www.luju.ro/static/files/2014/iunie/26/Plangere_penala_PICCJ_Sandu_Jean-Catalin-Dacian_Ciolos.pdf):

În ciuda răspunsului pe care PICCJ i l-a trimis lui Dacian Cioloş în iunie 2014, pe care-l vedeţi mai sus, în 8 aprilie 2015, adică doar acum cîteva luni, Dacian Cioloş a fost chemat la audieri la Parchetul General! Pentru a evita orice speculaţii, reproducem ştirea de presă aşa cum a apărut pe AGERPRES:

Dacian Cioloș, audiat la Parchetul General

Fostul ministru al Agriculturii Dacian Cioloș s-a prezentat miercuri la sediul Parchetului General, pentru a fi audiat de procurori în legătură cu o plângere penală depusă de fostul vicepreședinte al AVAS Jean Cătălin Sandu, condamnat în dosarul ICA.

În luna martie 2014, Jean Cătălin Sandu a depus o plângere penală la Parchetul General în care îl acuza pe Cioloș de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu. Jean Cătălin Sandu susținea că, în calitate de ministru al Agriculturii, Dacian Cioloș a acceptat în anul 2008 constituirea ministerului ca parte civilă în dosarul ICA, cu suma de 60 milioane euro, însă decizia fostului ministru a fost luată în baza unor prevederi legale abrogate.

În august 2014, Jean Cătălin Sandu, administrator al SC Benefica SA București (firmă din grupul Grivco) în perioada 1 ianuarie 2002 – 28 ianuarie 2005, director al Direcției Juridice din cadrul ADS în intervalul octombrie 2001 – mai 2005, membru AGA al SC ICA SA București în 2003, secretar executiv al PC și vicepreședinte al AVAS, a fost condamnat la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul ICA”.

E ceva aici care contrazice chiar şi logica: cum ar fi putut fi cineva să fie audiat ca martor într-un dosar deschis chiar împotriva lui? În mod normal, cînd se formulează o plîngere penală şi se deschide un dosar, partea este chemată la audieri şi, în funcţie de ce declară, coroborat cu alte probe, procurorul dă o soluţie: fie începerea urmăririi penale, fie neînceperea urmăririi penale! În Dosarul penal nr. 203/P/2014, deşi şefa secţiei din cadrul PICCJ i-a trimis lui Cioloş răspunsul de mai sus, totuşi procurorii au continuat cercetările, ceea ce înseamnă că, la data răspunsului, încă nu se încheiase ancheta, din moment ce anul acesta, în luna aprilie, Dacian Cioloş a fost chemat pentru audieri!

Nu ştim în acest moment care este stadiul anchetei sau ce soluţie preconizează procurorii, însă este clar că, dacă va fi validat de Parlament ca Prim-ministru, Dacian Cioloş îşi va începe mandatul de Premier cu un dosar penal aflat în cercetare! Ceea ce încalcă flagrant cererile tinerilor din „Stradă”, consultaţi chiar de Klaus Iohannis, care solicitau ca nimeni dintre cei bănuiţi că ar face obiectul cercetărilor penale să nu mai figureze în Parlament sau în Guvern!

P.S. Aflu pe surse că din cabinetul Cioloş ar putea face şi Laura Ştefan, premiată recent de Ambasada SUA. Ea a fost colaboratoarea Monicăi Macovei şi una dintre cele mai sinistre băsiste din spaţiul public. A făcut parte din „Freedom House”, iar acum este în „Expert Forum”, alături de Sorin Ioniţă, şi el nominalizat ca posibil ministru! Acesta din urmă a fost la „negocierile” de la Cotroceni ca reprezentant al societăţii civile din partea „Expert Forum”, alături de Cristina Guseth, care a venit din partea „Freedom House”! Iată, deci, că rezerva de cadre a lui Klaus Iohannis este luată direct dintre cei mai apropiaţi şi dragi colaboratori ai lui Traian Băsescu, super-băsiştii de la Freedom House şi Expert Forum! Dacă se vor confirma aceste nominalizări, am putea spune că acest cabinet este în mare măsură Cabinetul Monica Macovei!

DUPA ANUNTUL LUI KLAUS JOHANNIS-HOINNARIS ,LUDOVIC ORBAN A COMENTAT DESPRE RELATIA LUI DACIAN CIOLOS FOST CONSILIER BASIST CU PNL/PDL!

11 nov.

Orban: Cioloș este propunerea președintelui Iohannis, candidat la prezidențiale și, în același timp, susținut de liberali

Orban: Cioloș este propunerea președintelui Iohannis, candidat la prezidențiale și, în același timp, susținut de liberali

Ludovic Orban a vorbit despre desemnarea lui Dacian Cioloș pentru funcția de prim-ministru în cadrul emisiunii „Ultimul cuvânt”, moderată de Cătălin Striblea și difuzată pe B1 TV, și a precizat că „sunt convins că PNL va susține investirea guvernului Cioloș”.

„Sunt multe argumente de natură politică, instituțională”, a explicat Orban.

Totodată, acesta a subliniat că Cioloș este propunerea președintelui Iohannis, candidat la prezidențiale și, în același timp, susținut de liberali.

„Cioloș a avut colaborări cu PNL, chiar dacă nu e membru, atât în guvernul liberal, dar și în calitate de comisar”, a recunoscut politicianul.

Însă, făcând referire la situația în care se află România, „o persoană ca Cioloș , cunoscută și recunoscută la nivelul instituțiilor europene ar avea un avantaj pentru România. Înțelegem foarte clar că o mare parte din societate vrea o primenire a mediului politic și are nevoie de un răgaz oferit de un guvern nepolitic, ca guvernului Cioloș”.

GEORGE SOROS A REUSIT SA CREEZE PE VIA BUCURESTI – CHISINAU DOUA CRIZE POLITICE PRECUM IN UKRAINA!

11 nov.

La București un catalizator al evoluțiilor politice sunt morțile nevinovate și ”Beciul Domnesc”. La Chișinau rolul acesta a fost jucat de moartea unui om de afaceri în Pădurea Domnească, iar apoi jaful unui miliard de euro din sistemul bancar.

Evoluțiile din ultimele săptămâni de la București și Chișinău par aproape trase la indigo. Desigur, nu se poate face o comparație in privința mizei acestor crize, câtă vreme România este membru UE și NATO, iar Republica Moldova se află în zona de disputare a sferelor de influență, câtă vreme instituțiile din România sunt mult mai puternice decât cele de la Chișinău. Însă factorii declanșatori, mobilizarea societății și utilizarea ei în scop politic, intrarea în colimatorul justitiei a anumitor lideri politici și în anumite momente îmbracă forme similare, dupa cum un etos comun reclamă eleborarea unor scenarii similare. Un șoc social scoate oamenii în stradă, apar personalități publice care îndeamnă la protest, sunt extrași lideri ai societății civile care să legitimeze decizia politică și, în cele din urmă se ajunge la varianta unei guvernări tehnocrate.

Se întâmpla în preajma Sărbătorilor, în decembrie 2012. Accidentul de vânătoare din Pădurea Domnească a dus la demiterea procurorului general, printr-o coalizare a partidului pe atunci premierului Vlad Filat cu comuniștii lui Vladimir Voronin. Pe fondul disputelor din Alianța pentru Integrare Europeană, guvernul Filat este demis, în martie 2013. Este debarcat și prim-vicepreședintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc. Cei doi ”Vlazi” erau, și sunt, printre cei mai bogați oameni din țară. Unul era acuzat că are la picioare justiția (Plahotniuc), celălalt Vama și Fiscul.

Se așterne apoi guvernarea lui Iurie Leancă (reprezentantul partidului lui Filat), susținut de aceeași Alianță nefuncțională. Realizarile sunt remarcabile, pentru că UE a dorit să mai salveze ceva din politica sa răsăriteană, având în vedere eșecul din Ucraina. În iunie 2014 a fost semnat Acordul de Asociere la UE și Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (intrat parțial în vigoare chiar din 2014), iar în aprilie a intrat în vigoare liberalizarea vizelor Schengen (pentru o populație săracă poate cel mai tangibil aspect al apropierii de UE).

Totul este spulberat la începutul anului 2015, când iese la iveală jaful unui miliard de euro din sistemul bancar, petrecut chiar în campania electorală pentru alegerile din noiembrie 2014.

Societatea civilă din Republica Moldova se mobilizează și încep protestele. De la începutul lunii septembrie ele sunt neîntrerupte în Piața Marii Adunări Naționale. Ca și la București, se vorbea despre lipsa unor lideri ai protestelor. Apoi ei apar și sunt legitimați de o întâlnire cu președintele Nicolae Timofti și noul premier Valeriu Streleț. La început, liderii Platformei Dreptate și Adevăr, cea care a organizat protestele, spun că nu se vor transforma în partid politic. Apoi sugerează că aceasta poate fi următoarea mișcare.

Ca și la București, apar îndemnuri la protest din partea Monicai Macovei. „În primul rând, felicitări grupului DA, Demnitate şi Adevăr pentru acest protest. Îl consider firesc şi mă bucur că oamenii nu se lasă şi stau în stradă. Aşa trebuie făcut când se întâmplă, când guvernanţii fac porcării, când nu se întâmplă nimic, când Procuratura nu cercetează. Poporul e suveran şi atunci trebuie să arate inclusiv ieşitul în stradă, fără violenţe, evident, dar trebuie să-şi spună părerea şi nu se poate să nu asculte de ei”. Macovei declarase și anterior că oamenii trebuie să stea în stradă până când ”DNA trece Prutul”.

Pe fondul protestelor, al denunțurilor și al actiunilor Centrului Național Anticorupție urmează momentul ”Adrian Năstase” de peste Prut. Pe 15 octombrie fostul premier Vlad Filat este retinut.

Profitând de criză și de creșterea în sondaje, între două drumuri la Moscova liderii partidelor pro-ruse cer alegeri anticipate. Premierul Valeriu Streleț acuză că arestarea șefului său pe linie de partid reprezintă un act de justiție selectivă. De ce CNA nu se ocupă și de afacerile murdare ale lui Vlad Plahotniuc, ale familiei Voronin și nu numai? La două săptămâni după arestarea lui Filat, guvernul Streleț este trântit printr-o moțiune de cenzură inițiată de socialiștii pro-ruși și votată inclusiv de Partidul Democrat al lui Plahotniuc, parte a coaliției aflate la guvernare.

Acum, ca și la București, apar voci care susțin că soluția pentru Republica Moldova este un guvern de tehnocrați. Fostul ministru al Apărării Viorel Cibotar a explicat că ”nimeni nu va risca”, niciun partid nu va dori să-și asume responsabilitatea unor reforme adevărate, cerute de UE. Actualele negocieri pentru formarea unui guvern politic pro-occidental sunt mimate, susține el.

Analistul Ion Tăbârță spunea pentru Europa Liberă că solutia la care se va ajunge va fi un guvern al stângii pro-ruse îmbrăcat în haina tahnocrată. Partidul Democrat va ”trăda” și va alege o alianță cu socialiștii pro-ruși și comuniștii ”moldoveniști”care să susțină un guvern tehnic. Esența târgului – Voronin să fie reales în calitate de şef al statului, alte funcţii cum vor fi împărţite în acest guvern tehnocrat probabil se va mai discuta, iar socialiștii îşi îndeplinesc misiunea pentru care au fost creați şi anume de a stopa parcursul european al Republicii Moldova.

%d blogeri au apreciat: