Arhiva | 4:29 pm

„Iniţiativa România” vrea să fie „Emanaţia Străzii” şi nucleul partidului prezidenţial

26 nov.

GuvernulMeuPartidulMeuMutuKlaus4Cristina Guseth, Monica Macovei, Laura Ştefan and Co

Cine a urmărit cu atenţie evenimentele din ultima vreme a observat că, în afara „Guvernului de tehnocraţi”, a mai apărut în spaţiul public o struţo-cămilă intitulată „Iniţiativa România”, care grupează vreo 20 de O.N.G.-uri diverse, sub care se ascund cîteva nume controversate din cei 10 ani ai regimului Traian Băsescu! Înainte de a încerca o radiografie a acestora, trebuie să precizăm că aproape toate, cu excepţia cîtorva care se ocupă de chestiuni punctuale (situaţia romilor, finanţări, oameni cu dizabilităţi), s-au remarcat prin slujirea a două persoanje: Traian Băsescu şi Monica Macovei. N-au făcut-o gratuit, căci, în acest fel, au beneficiat de finanţări dintre cele mai ciudate de la ambasade, consilii judeţene, ministere etc, dar mai ales de la Fundaţia Sörös!

Sandra Pralong este omul de legătură cu O.N.G.-urile

Nu trebuie trecut cu vederea acest ultim aspect, căci între consilierii preşedintelui Klaus Iohannis…

Vezi articolul original 3.166 de cuvinte mai mult

Reclame

În timpul celor 10 ani la presidentie,ce a facut Basescu bun pentru Romania ?

26 nov.

poza2_02593400

OBSERV MULTI FANI TRAIAN BASESCU
DOMNILOR VA ROG SA MI SPUNE-ȚI IN TIMPUL CELOR 10 ANI LA PRESIDENTIE , CE A FACUT BUN PENTRU TARA NOASTRA ROMANIA ???

A cedat suveranitatea României,a vandut tara.

Cei care încă îl mai regretă pe Băsescu, sunt exact asemeni femeilor care se îndrăgostesc de violatorul care le răpește, le ține sechestrate și le violează cu brutalitate.
După asta, în cazul în care scapă, dacă dau de un bărbat care se poartă frumos și tandru cu ele și nu le bate sau nu le brutalizează, li se pare ciudat, anormal.
Deci, după părerea mea, cei care îl regretă pe Băsescu (în afară de cei care „au mâncat” de pe urma lui) au devenit instabili psihic.
Oare ce șansă mai avem cu astfel de creiere spălate, la propriu, mai ales că sunt mulți în categoria aceasta???

Din moment ce regreți răul, este mai mult decât clar…

Vezi articolul original 297 de cuvinte mai mult

Sub sintagma „Justiția independentă din România” se ascunde un cinic experiment de aservire

26 nov.

ALeqM5igEBxRYZNHlqd8XkofFn3uqkurMQ

Mândri că suntem colonie :

Păpușarii din umbră au toate motivele să jubileze scuipând dihai în obrazul a ce-a mai rămas demn. Clujul, Aradul sunt doar două exemple de tărâmuri cu state vechi într-ale adăpostirii de temple masonice, cluburi în care clienții sunt invitați la lumpărai/cuplărai, dar există în prezent pe întreg teritoriul Patriei asemnea temple și cluburi ce instigă la dezmăț.

La modul cel mai serios: politica externă a României este la pământ. Totul a plecat de la decizia nenorocită a Curții Constituționale, care a inventat instituția ”mandatului” pe care Președintele îl dă premierului, în acțiunile de politică externă. Asta deși responsabilitatea politicii externe revine, prin Constituție, Guvernului. Una e reprezentarea României la Bruxelles, ansamblul politicii externe, cu totul altceva. Mă rog. băsescu a interpretat tâmpenia CCR în mod exagerat, și a extins-o la toate acțiunile de politică externă. Iohannis îi calcă pe urme.

EXPERIMENTUL CONTINUĂ ! TREZIȚI-VĂ !

Vezi articolul original 1.193 de cuvinte mai mult

ISTERIA ANTI-BISERICA A ONG-URILOR LUI SOROS CONTINUA

26 nov.

Romania-Arhanghelul-Mihail-680x541

In timp ce Masoneria si multe ONG-uri sunt finantate de la stat, Remus Cernea cere ca statul sa nu mai dea bani pentru Construirea Catedralei Mântuirii Neamului – propunere legislativă depusă la Senat

Bine ca Masoneria si nenumarate ONG-uri care sunt declarate „de utilitate publica” au primit si primesc bani, terenuri si cladiri de la stat.

Poate da Remus Cernea, INAPOI LA STAT, miile de euro luate (pe langa salariul de deputat) – in calitate de „consilier al lui Ponta” si in calitatea de „membru in consiliile de administratie de la Nuclear-Electrica si de la Hidroelectrica, acolo unde s-a varat cu tupeu.

Propunerea apartine ateului libertarian,Remus Cernea. Propunerea lui Cernea cere modificarea OG 19/2005 privind realizarea Catedralei Mântuirii Neamului

CERNEA cere ca fondurile pentru ridicarea acestui ansamblu arhitectural care provin de la stat să fie taiate.

Propunerea legislativă inițiată de deputatul independent Remus Cernea stipulează că „fondurile destinate construirii Ansamblului…

Vezi articolul original 1.055 de cuvinte mai mult

Alegerile prezidentiale SUA: „George Soros si „Democracy Alliance” o retea de donatori liberali de la Hollywood si de pe Wall Street o sustin pe Hillary Clinton

26 nov.

hillary-georgesoros-020302

Miliardarul George Soros si grupul sau de progresisti „Democracy Alliance” are o influenta majora in alegerea presedintelui Statelor Unite ale Americii. Pentru alegerile prezidentiale din 2016, Soros si „Democracy Alliance” o sustin pe democrata Hillary Clinton.

„Un alt grup de familii, care-l include pe George Soros, investitorul in fonduri speculative – „hedge funds” – si pe fiul acestuia Jonathan, are legaturi stranse cu „Alianta Democratiei” – „Democracy Alliance”, o retea de donatori liberali care i-au presat pe Democrati sa se miste mult mai agresiv in ceea ce priveste „legislatia impotriva schimbarile climatice” si in ceea ce priveste „legislatia pentru taxarea progresiva”.

„Acesti donatori, multi dintre ei de la Hollywood sau de pe Wall Street, au pus milioane de dolari in spatele lui Hillary Rodham Clinton”.

Campaign For America's Future Holds Take Back America Conference WASHINGTON:  George Soros – Hillary Clinton

Multi dintre cei mai mari donatori ai Super PAC-ului lui Clinton au legături cu Alianța Democrației, un club care…

Vezi articolul original 239 de cuvinte mai mult

Lui Iohannis i se rupe de România

26 nov.

11988665_989168164459418_3531062272276700574_nLui Iohannis i se rupe de România. Cere salariu de 5000 de euro și taxe mari pentru români

Lui Santa Klaus de Sibiu i se cam rupe de români și de România. Odată văzut cu sacii în căruță, Iohannis începe să toace banii românilor, să se lăfăie în lux și să-și plimbe soția peste tot prin lume, evident pe spinarea și portofelul românilor.

Iohannis vrea pentru el salariu uriaș, privilegii și lux, iar pentru români taxe și biruri cât mai mari. Că așa e în democrație, președintele cu ștaif cu cheltuială mare se ține.

În 12 luni de stat la Cotroceni, stimabilul Președinte care prostea românii în campanie cu texte gen ”România lucrului bine făcut” și ”Fapte.Nu vorbe”, își urmărește doar propriul interes.

De când este președinte, Iohannis a reușit să-și pună în cap atât românii din țară cât și pe cei din Diaspora. A respins Codul Silvic la ”recomandarea”…

Vezi articolul original 2.223 de cuvinte mai mult

Sloganul cu luatul țării înapoi aparține secesionistilor din Ardeal și datează din noiembrie 2013

26 nov.

11214256_1190094577669941_2017593775929939717_nSloganul cu luatul țării înapoi aparține secesionistilor din Ardeal și datează din noiembrie 2013, deci cu un an înainte de a-l relansa antiromânul Joianis! Dacă nu ceda Ponta șantajului privind războiul civil și anunța rezultatul real al alegerilor, în noiembrie 2014, la Cluj era gata pregătit Referendumul pentru autonomie!

Sloganul lui Schuster, „Ne luăm ţara înapoi!”, se referă la Transilvania, nu la România încăpută pe mâna ticăloşilor care ne guvernează de 24 de ani, cum au înţeles greşit românii din alte zone ale ţării! Mesajul chiar aşa apare pe paginile revizioniştilor, trilingv: „Ne luăm țara înapoi !!! Visszavesszük az országot !!! Wir holen uns unser Land zurück !!!” Acest slogan al lui Willy Schuster apare şi pe pagina de Facebook a lui Sabin Gherman, dar şi pe alte pagini revizioniste, cum ar fi „Regiunea Autonomă Transilvania”, „Liga Transilvania Democrată” sau „Autonomy for Transylvania” (AFT).


Detalii aici, uitați cine sapă…

Vezi articolul original 6 cuvinte mai mult

%d blogeri au apreciat asta: