Arhiva | 3:59 pm

KLAUS JOHANNIS -HOINNARIS,LA COP21!

27 nov.

La începutul săptămânii viitoare, începe COP21 – conferinţa ONU pe tema schimbărilor climatice, scrie Greenreport. Vor avea loc negocieri dure pentru stabilirea unor obligaţii de reducere a emisiilor gazelor cu efect de seră, dar şi dezbateri pe teme precum managementul pădurilor şi al agriculturii, adaptarea la efectele schimbărilor climatice, sustenabilitatea transportului, a clădirilor şi a oraşelor sau tehnologii verzi.

Care vor fi cele mai importante momente de la COP21

Luni, 30 noiembrie 2015, începe la Paris cea de-a21-a conferinţă a Naţiunilor Unite pe tema schimbărilor climatice. Până pe 11 decembrie, 147 de lideri de state şi reprezentanţi ai guvernelor ONU vor negocia semnarea unui acord climatic pentru limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Primele 2 zile ale conferinţei vor fi şi cele mai intense. Sunt planificate alocuţiuni ale şefilor de state, dezbateri între specialişti, autorităţi şi reprezentanţii mediului de afaceri, dar şi evenimente conexe. Ulterior, vor începe negocierile propriu-zise, care vor fi realizate de tehnicieni. Iată întregul program al COP21:

În deschiderea COP21

În dimineaţa zilei de 30 noiembrie, ministrul de externe francez,Laurent Fabius, va fi ales preşedinte al COP21. În acelaşi timp, François Hollande – Preşedintele Franţei, şi Ban Ki-moon – Secretarul General al ONU, îi vor primi la Le Bourget pe şefii de stat şi de guverne. După discursurile celor 3 lideri, şi şefii de state şi de guverne vor susţine alocuţiuni.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, se află pe lista şefilor de stat care urmează să ia cuvântul laParis.

Evenimente tematice şi Action Day

În timpul COP21, partenerii unui acord încheiat anul trecut, denumit Agenda de Acţiune Lima-Paris (LPAA), vor dezbate timp de 7 zile pe diverse tematici cu un puternic impact asupra evoluţiei climatice.

Pe 1 decembrie, managementul pădurilor şi al agriculturii vor ocupa prim-planul discuţiilor. Pe 2 decembrie, agenda se va limita la identificarea şi evaluarea soluţiilor de adaptare la efectele schimbărilor climatice. Ziua de 3 decembrie va fi dedicată transportului şi clădirilor, iar cea de 4 decembrie – investiţiilor private şi gazelor cu efect de seră. Soluţiile energetice inovatoare şi tehnologiile verzi vor fi subiectele de discuţie ale zilei de 7 decembrie, iar inovaţiile în afaceri – cele ale zilei de 8 decembrie.

Evenimentul central organizat în cadrul LPAA va fi Action Day. Va avea loc pe 5 decembrie şi va cuprinde o sinteza a tuturor subiectelor propuse. Ziua va începe cu un mesaj de pe Staţia Spaţială Internaţională.

La Action Day, vor participa personalităţi importante, ca preşedintele COP21 – Laurent Fabius, ministrul francez al mediului – Ségolène Royal, Secretarul executiv al UNFCCC – Christiana Figueres şi Al Gore. În încheiere, vor vorbi Preşedintele Franţei – François Hollande şi Secretarul General al ONU – Ban Ki-moon.

Sustainable Innovation Forum

În perioada 7-8 decembrie, va avea loc şi Sustainable Innovation Forum 2015, un eveniment despre care participanţii cred că va aduce discuţii inspiraţionale şi aplicate.

Directorul Executiv al United Nations Environment Program (UNEP), Achim Steiner, va explica rolul implicării sectorului privat în lupta împotriva schimbărilor climatice, va detalia acţiunile care trebuie întreprinse pentru ca statele să-şi îndeplinească obiectivele legate de reducerea emisiilor şi va arata cum va contribui COP21 la îndeplinirea celor 17 obiective referitoare la dezvoltarea sustenabilă (SDG).

Apoi, reprezentanţi ai autorităţilor şi ai unor companii private vor discuta pe teme precum: impactul stabilirii unui preţ global pentru emisiile de carbon, îmbunătăţirea eficienţei energetice, sustenabilitatea oraşelor, soluţii de mobilitate urbană, energii regenerabile şi oportunităţile oferite de tehnologii cu emisii reduse, managementul sustenabil al agriculturii, al apei şi al pădurilor, inovarea de-a lungul lanţului de producţie, oportunităţile oferite de economia circulară, implicarea consumatorilor în practici sustenabile sau măsurarea impactului pe care îl avem asupra mediului înconjurător.

La COP21, sunt aşteptate în jur de 50.000 de persoane. Pentru a le atrage atenţia asupra urgenţei încheierii unui acord, organizatorii şi ONG-urile de mediu au pregătit o serie de acţiuni conexe inedite. Printre acestea, menţionăm folosirea maşinilor electrice pentru deplasările liderilor în timpul conferinţei sau aducerea unor gheţari din Groenlanda pentru a atrage atenţia asupra gravităţii topirii acestora, dar şi zile tematice ca Ziua BINGO, Ziua Genului, Ziua FErmierilor sau Ziua generaţiilor tinere şi viitoare.

OMUL DE AFACERI,ION TIRIAC ATACA DUR GUVERNAREA KLAUS JOHANNIS + JULIEN CIOLOS ACUZAND-O DE „INSTAURAREA DICTATURII!”

27 nov.

Omul de afaceri Ion Tiriac sustine ca doar in statele cu dictatura exista guvern fara oameni politici. De asemenea, fostul tenismen subliniaza ca nicio tara europeana nu a avut, in ultimii 3 ani, cresterea economica a Romaniei.

„Domne, au pus un guvern despre care spune toata lumea ca e un guvern de tehnocrati. Eu sunt foarte inteligent, dar de data asta imi dau seama ca sunt prost. Nu inteleg cum un guvern care e facut numai din tehnocrati, fara sustinere politica, poate sa faca un sfert de lege care in Parlament trebuie sa treaca.

Iti spun ca o sa fie foarte greu anul asta, pentru ca nu exista un guvern politic. Nu exista tara in lumea asta, in afara tarilor cu dictatori, sa aiba asa ceva!”, a spus Tiriac, la Smart FM.

Tiriac dezvaluie ce a vorbit cu Ponta si Iohannis: Facem ceva ce n-a facut nimeni! Eu pun 40 de milioane de euro!

De asemenea, Tiriac a vorbit despre majorarea anuntata pentru salariile bugetarilor, dar si despre cum a fost posibil ca in urma protestelor sa fie rasturnat un guvern.

„Salarii mai mari? Atentie, nu suntem atat de rai. In ultimii trei ani, in toata Europa, n-a avut nimeni cresterea noastra economica.

Oamenii din strainatate nu inteleg cum 30 de mii de oameni au putut sa dea jos Guvernul. Nu poti sa faci miting fara autorizatie. Ma intreaba oamenii ‘Tiriac, ce se intampla la voi in tara?'”, a mai spus omul de afaceri.

PRIM-VICEPRESEDINTELE NOULUI PDL(PNL/PDL) ,IOAN OLTEAN”CEL CU BROASCA PSD IN GAT”,A DEMISIONAT!

27 nov.

Prim-vicepreședintele PNL, Ioan Oltean a decis să demisioneze din conducerea partidului. Potrivit unor surse liberale, Oltean a declarat că nu dorește să implice partidul în acest scandal în care este implicat.

De asemenea, poziția liberalilor este clară într-un caz în care un lider al partidului este implicat într-un dosar de corupție. La votul din Parlament, potrivit aceleiași surse, liberalii vor vota pentru ridicarea imunității în vederea reținerii și arestării deputatului  Ioan Oltean.

DNA a solicitat vineri încuviinţarea reținerii și arestării deputatului Ioan Oltean, pe care îl acuză de trafic de influență şi complicitate la abuz în serviciu. Oltean a fost audiar joi la DNA, când s-a aflat că ar fi primit o mită de 600.000 de euro în curtea unei biserici.

Alegerile din SUA reprezintă o perdea de fum în spatele căreia se ascund interese financiaro-corporatiste

27 nov.

usa-300x211  

Alegerile din SUA reprezintă o perdea de fum în spatele căreia se ascund interese financiaro-corporatiste dirijate de pe Wall Street sau din cartierul financiar londonez. Se poate spune astfel că cei ajunși pentru o perioadă de patru ani la Casa Albă devin simple unelte manipulate de zecile de corporații și think-tank-uri care desenează viitorul Americii și nu numai. Nimeni nu mai crede astăzi că marile corporații financiare de peste Ocean, care au interese de miliarde de dolari, își lasă soarta pe mâna votanților din America, o dată la patru ani. În realitate, la fiecare patru ani se aplică același scenariu, gândit astfel încât să ofere americanilor de rând iluzia că dețin anumite mijloace de a răspunde la nemulțumirile lor, fără a schimba, măcar pentru o secundă, balanța puterii. După cum era de așteptat, și în cazul bătăliei electorale din 2012, politica financiară, economică și externă a lui Obama și…

Vezi articolul original 705 cuvinte mai mult

Oculta Mondială îşi programează din timp conflictele!?

27 nov.

Imagine  Deşi unul din bunicii mei era de origine rusă, totuşi nu cunosc decât câteva cuvinte în limba rusă. În schimb, pot citi extrem de uşor orice text în limba rusă, cunoscând foarte uşor alfabetul rusesc (chirilic). Iată ce am găsit pe site-ul rusesc utro.ro… un articol publicat în 26 decembrie 2008, imediat după alegerea lui Obama ca preşedinte al Statelor Unite. Deci, încă o dată, reţineţi: articolul a fost publicat în decembrie 2008. Încerc să fac o traducere grosolană a sa cu ajutorul lui Google Translate; dacă se găseşte pe site cineva care cunoaşte bine limba rusă, ar putea corecta textul.

OBAMA VA ÎNCEPE CEL DE-AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL DIN CAUZA CRIMEII

Sub noul preşedinte american Barack Obama, în Crimeea va fi implementat un scenariu de conflict american. “Este un scenariu american, iar sub Obama este mai mare probabilitatea decât sub McCain”, a declarat politologul Andrei Okara publicaţiei

Vezi articolul original 621 de cuvinte mai mult

EMISARUL GERMANIEI LA BUCURESTI,CETATEANUL GERMAN KLAUS WERNER JOHANNIS S-A INTALNIT CU RAINER SEELE OMV-GERMANIA PENTRU PROIECTUL BRUA,CARE SALVEAZA PE CANCELARUL ANGELA MERKEL SI CEL DE AL PATRULEA REICH DE COLAPS ECONOMIC!

27 nov.

Președintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit la Cotroceni cu directorul general al OMV, Rainer Seele.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, cei doi au discutat despre exploatarea zăcămintelor din Marea Neagră.

România este interesată de proiectul BRUA, care ar permite ţării noastre să exporte gaz, a anunţat sursa citată.

În același timp, Iohannis a discutat cu Seele și despre viitorul sistem de taxare a resurselor naturale. În acest caz, a fost subliniată necesitatea predictibilității fiscale, într-un cadru avantajos, atât pentru investitori, cât și pentru stat, a mai arătat Administrația Prezidențială.

KLAUS WERNER JOHANNIS + JULIEN CIOLOS = GEORGE SOROS ADEVARATUL STAPAN AL COLONIEI ROMANIA!

27 nov.

Prezent, joi seară, în emisiunea  moderată de Rareş Bogdan de la Realitatea TV, premierul Dacian Cioloș, a relatat într-un mod cuprinzător principalele direcţii ale programului de guvernare, punctând şi problemle arzătoare de ordin intern din ţară.

Prim ministrul a vorbit şi despre relația sa cu partidele și preşedintele Klaus Iohannis.

Premierul Dacian Cioloș a exprimat că își dorește să aibă o relație instituțională cu partidele politice și președintele Klaus Iohannis şi că speră în contacte şi discuţii periodice cu formaţiunile parlamentare îndată ce va fi adoptat bugetul pe anul viitor:

„Vreau să am o relație instituțională cât mai transparentă și corectă pentru că acest triunghi instituțional e important să funcționeze în mod eficient. Cu grupurile politice din Parlament vom avea contacte periodice. Imediat ce publicăm bugetul vom începe discuția și cu partidele. În paralel cu bugetul vreau să mergem în Parlament și cu planul de acțiuni sectoriale și odată ce vom avea adoptate cât mai repede și bugetul și acest plan de acțiuni, discutat cu Parlamentul, cu fiecare ministru, inclusiv eu, vom avea întâlniri periodice cu grupurile parlamentare pentru a discuta punerea în aplicarea a acestor priorități.”

Şeful executivului a mai precizat că este deschis la dialog cu preşedintele Iohannis şi că va purta în permanenţă discuţii cu acesta: „La fel cu domnul președinte Iohannis am întâlniri periodice pentru a discuta despre implementarea programului de guvernare. Cred că dialogul e esențial pentru a face în așa fel încât să fie un succes acest plan de guvernare”, a mai spus Dacian Cioloș.

%d blogeri au apreciat asta: