Arhiva | 3:40 pm

PROTEST DE AMPLOARE SI SOLIDARITATE CU FAMILIA BODNARIU!

9 ian.

Mii de oameni protestează în Piaţa Victoriei în semn de solidaritate cu familia Bodnariu. Sâmbătă au, de altfel, loc loc manifestaţii de solidaritate în mai multe oraşe din Europa, dar şi SUA.

Câteva sute de persoane s-au adunat sâmbătă, în Piaţa Victoriei din Capitală, pentru a susţine familia Bodnariu, a căror cinci copii au fost preluaţi de către autorităţile norvegiene de protecţie a copilului.

Ei afişează pancarte atât în limba engleză cât şi în română sau norvegiană, pe care se pot citi mesaje precum: „Norvegia, nu separa familia Bodnariu”, „Mai bine mamă săracă în România, decât mamă cu copii furaţi în Norvegia”, „Români din toate ţările, uniţi-vă. Vi se fură copiii”, „Stop Barnevernet”, „Norway, stop child kidnapping” sau „Reunite the Bodnariu family”.

La protest participă şi oameni veniţi din alte oraşe, pe o pancartă putându-se citi: „Codlea -Braşov”. Oamenii au ieşit în stradă şi la Cluj şi Timişoara pentru susţinerea familiei Bodnariu.

Protestele au fost anunţate pe reţelele sociale ca răspuns la acţiunea autorităţilor norvegiene acuzate de lipsă de transparenţă şi de încălcarea legii, după ce familia Botnariu a rămas fără cei cinci copii, fiind luaţi de Protectia Copilului din Norvegia pe motiv că au fost îndoctrinaţi religios şi supuşi la rele tratamente.

Potrivit statisticilor oficiale, în această ţară nu mai puţin de 10.000 de copii sunt instituţionalizaţi, fiind luaţi de lângă părinţi.

În acest context, MAE a întreprins discuţii la nivelul conducerii ministerelor afacerilor externe din cele două ţări. Astfel, în cadrul unei întâlniri la conducerea MAE cu ambasadorul Norvegiei la Bucureşti, Tove Bruvik Westberg, a fost reiterată de ambele părţi importanţa unei cooperări susţinute în cazul familiei Bodnariu.
Pe 8 octombrie 2015, directoarea şcolii unde învăţau două fete ale familiei Bodnariu a sesizat protecţia copilului pe motiv că părinţii şi-ar fi disciplinat copiii prin corecţii fizice.
Cei doi s-au apărat afirmând că măsura este un abuz şi că acele corecţii fizice se rezumă la un tras de urechi şi o palmă la fund.

Ambasada României la Oslo a arătat că este pregătită să ofere asistenţă consulară necesară, dar cu respectarea cadrului legislativ norvegian, care este diferit de legea din România în ceea ce priveste protecţia şi drepturile copilului.
Ambasada Norvegiei la Bucureşti a explicat la rândul ei că serviciile locale de protecţie a copilului au autonomie faţă de instituţiile centrale şi că nu se poate interveni în cazuri particulare.
Separarea copilului de familie rămâne însă o ultimă măsură, motiv pentru care familia Bodnariu a contestat în instanţă decizia autorităţilor norvegiene considerată disproporţionată.
Pe 19 ianuarie, o delegaţie parlamentară se va deplasa la Oslo pentru a discuta cazul.

 

Conducerea Ministerului Afacerilor Externe va avea o o întâlnire cu reprezentanţi ai Ministerului norvegian al Copiilor, Egalităţii şi Incluziunii Sociale în data de 13 ianuarie 2016

9 ian.

agnus dei - english + romanian blog

Protest Bodnariu, photo mediafax

O delegaţie parlamentară formată din membri ai Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării intenţionează să facă o vizită în Norvegia în perioada 18 – 22 ianuarie pentru a discuta cazul familiei Bodnariu, a precizat, miercuri, vicepreşedintele Comisei, deputatul PNL Mircea Dolha.

Am solicitat să ne pună la dispoziţie ancheta socială care s-a făcut, pentru că în baza anchetei au fost luaţi acei copii”, a precizat, miercuri, Mircea Dolha pentru MEDIAFAX. Dolha a precizat că membrii comisiei încearcă să stabilească întâlniri cu omologii acestora din Parlamentul norvegian, cu membri ai Guvernului şi cu reprezentanţi ai Protecţiei Copilului din Norvegia (Barnevernet), însă membrii Comisiei încă aşteaptă confirmarea întâlnirilor.

Citeste mai mult aici – http://www.mediafax.ro/externe/conducerea-mae-a-discutat-cu-ambasadorul-norvegiei-la-bucuresti-despre-cazul-bodnariu-14959682

Vezi articolul original

O familie de romani din Norvegia a fugit aseara impreuna cu toata familia spre Romania, deoarece sistemul draconic numit Barnevernet le-a spus ca le ia copiii

9 ian.

agnus dei - english + romanian blog

barnevernet

Pacea Domnului !!!
Ceva incredibil…..
O familie de romani  din Norvegia a fugit aseara impreuna cu toata familia spre Romania, deoarece sistemul draconic numit Bernavernet le-a spus ca le ia copiii. Nu se stie pe unde sunt, dar ne rugam ca Domnul Sa-i ocroteasca.
Se pare ca s-au infuriat acesti insemnati si slujitori ai satanei (Barnevernet) si ca razbunare pe bisericile penticostale au trimis cate un „agent” prin biserici imbracati in civil ca sa vada raportul dintre parinti si copii, s-au pornit impotriva bisericilor pentru ca au facut cazul lor public….
S-a infuriat Satana, dar Domnul nu a pierdut nici o batalie, multe lacrimi s-au varsat si multe strigate s-au ridicat la Tatal ceresc si credem ca nu vom fi dati de rusine…
Sa ne rugam fierbinte, curand vine izbavirea…
COPII SUNT O MOSTENIRE DATA DE DOMNUL (Psalmul 127:3)
Fiti binecuvantati!!!
Nicu Vaida, Padova

Vezi articolul original

Continua răpirea în serie a copiilor români de către Barnevernet, Alţi 2 copii români răpiţi în Norvegia!

9 ian.

CrestinTotal.ro

imagesContinua răpirea în serie a copiilor români de către Barnevernet, Alţi 2 copii români răpiţi în Norvegia! După cei 5 copii Bodnariu, de data au fost răpiţi 2 copii dintr-o familie creştină ortodoxă română.

Acuze stupide aduse de Barnevernet: Bunica din România işi „bătea” copiii în Norvegia

O familie în stare de şoc, rămasă şi ea fără cei 2 copii printr-un scenariu aproape similar cu al familiei Bodnariu, a contactat pe fratele lui Marius Bodnariu, adică pe Daniel Bodnariu din Bucureşti. Aceşti părinţi afirmă că sunt cu atât mai disperaţi, cu cât ei sunt foarte singuri, nu au rude şi prieteni peste tot, în Romania şi în lume, aşa cum a vazut ca are familia Bodnariu. Deşi deocamdată ei nu doresc să facă public numele şi situaţia lor până după procesul cu Banevrenetul de la sfârşitul lui Ianuarie. ( La fel ca în toate cazurile şi ei au fost ameniţaţi…

Vezi articolul original 733 de cuvinte mai mult

SEDINTA DE GUVERN CONVOCATA DE URGENTA DE PREMIERUL BIROCRAT JULIEN CIOLOS LA VILA LAC 1!

9 ian.

dacian ciolos guvern
Şedinţă convocată de Dacian Cioloş în această dimineaţă. Premierul a decis să-i cheme pe miniştrii săi la Vila Lac 1 pentru a discuta priorităţile anului 2016.

Mai exact, se va discuta despre cele mai importante lucruri care se vor întâmpla în acest an. Organizarea celor două runde de alegeri, dar şi despre legea salarizării. Ministrul Muncii a depus proiectul, iar până luni se va decide daca se va face o comisie pentru dezbaterea acestei legi.

Citeşte şi: Accident GRAV în Constanţa: Un microbuz s-a răsturnat după ce a lovit un autobuz

Mai mult, Cioloş va anunţa şi vizitele pe care urmează să le facă în acest an, după cea efectuată în Germania. Premierul va merge în Franţa şi în Olanda, două vizite anunţate de anul trecut, spun cei de la Digi24.

 

OMUL DE AFACERI ION TIRIAC DA STATUL ROMAN IN JUDECATA,CERAND DESPAGUBIRI DE 17 MILIOANE DE EURO,DUPA CE ROMSILVA L-O ANUNTAT CA NU-I MAI PRELUNGESTE CONTRACTUL PENTRU DOMENIUL DE VANATOARE DE LA BALC!

9 ian.

Ion Țiriac dă statul român în judecată din cauza domeniului de vânătoare de la Balc

Omul de afaceri Ion Țiriac a dat statul român în judecată. Acesta cere despăgubiri de 17 milioane de euro după ce Romsilva a anunțat că nu îi prelungește contractul pentru domeniul de vânătoare.
Tradiționalele partide de vânătoare organizate de Ion Țiriac, la Balc, la care participă câțiva dintre cei mai bogați oameni din Europa, sunt deja celebre. Omul de afaceri a fost adesea criticat pentru faptul că sute de mistreți sunt sacrificați pe domeniul său. Mai mult, au apărut dezvăluiri conform cărora Ion Țiriac controlează domeniul de la Balc ascuns în spatele unor offshore-uri, ajungând în acest fel să plătească doar 27.000 de euro pe an în loc de 300.000
Acum, miliardarul ar putea rămâne fără cele 11.000 de hectare de pădure în care sunt crescuți mistreții pentru partidele de vânătoare anuale.
Contractul pentru terenul unde se desfășoară partidele de vânătoare organizate de Ion Țiriac a expirat, iar reprezentanții Romsilva nu vor să încheie unul nou. Pentru domeniul de vânătoare Balc, Țiriac plătea o chirie anuală de nouă mii cinci sute de euro, însă miliardarul cere despăgubiri pentru toate investițiile făcute în ultimii 10 ani, informează Antena3.
Când și-a chemat ultima oară invitații la partida de vânătoare, miliardarul era în ilegalitate, susțin reprezentanții Romsilva.
Părerile sunt împărțite în comuna Balc. Localnicii se bucură că-și iau pădurea înapoi. La primărie, însă, acest lucru este văzut ca pe o pierdere.
Ion Țiriac nu vrea să renunțe însă la partidele de vânătoare. Afaceristul își amenajează deja un nou domeniu, pe aproape o mie de hectare, în Caraș-Severin. Terenul i-a aparținut în mare parte controversatului Paul Lambrino.

 

ROMANCA SIMONA HALEP VA JUCA DIRECT IN TURUL II DE LA SIDNEY!

9 ian.

Simona Halep va juca direct în turul doi la Sydney

Românca Simona Halep, numărul 2 mondial, este principala favorită la turneul WTA Premier de la Sydney,dotat cu premii totale de 753.000 de dolari,
Jucătoarea noastră va juca direct în turul doi, cu învingătoarea din meciul dintre sportivele franceze Caroline Garcia și Kristina Mladenovic.
Halep și Garcia nu s-au întâlnit niciodată, însă cu Mladenovic sportiva din Constanța a disputat trei meciuri, câștigând unul singur.
Săptămâna trecută, Halep ar fi trebuit să joace la turneul de la Brisbane, însă s-a retras din cauza unei accidentări înaintea partidei cu Victoria Azarenka, din turul doi.

 

%d blogeri au apreciat asta: