




Medicul de familie Maria Goron a participat la o școală de vară la Sinaia în perioada 23-27 iunie 2015, unde sub conducerea unor instructori norvegieni s-a discutat despre „Interesul superior al copilului” în manieră norvegiană. La această discuție au participat și 25 de studenți de la Institutul National al Magistraturii din România.
”In Norvegia Barnevernet este un organ independent cu puteri absolute pe care nu îl controlează nimeni. Acest serviciu social a fost cumparat de o firma din Suedia. Guvernul norvegian spune că nu se poate baga peste Barnevernet. Se știe că puterea absolută corupe. Cred ca aceasta lege în care o instituție privată decide in mod absolut ce este mai bine pentru copilul tau ar trebui mai degrabă schimbata în Norvegia. Nu implementata in Romania. Vedem dramele incredibile pe care le produce Norvegia peste tot in Europa”, a spus medicul de familie Maria Goron pe blogul său.
Cazul familiei Ruth și Marius Bodnariu, ai cărei copii au fost luați de către autoritățile norvegiene prin sistemul „Barnevernet” (Serviciul Social de Protecție a Copilului), nu este un caz unic în Norvegia.
Aceasta a prezentat în continuare faptul că s-a discutat despre preluarea unor aspecte din acest sistem pentru interesul copilului și în viitorul Cod civil, care în acest moment se află în dezbatere.
”Subiectul Școlii de vară a fost interesul superior al copilului în cadrul noului Cod civil. Modalitatea de lucru a fost bazată pe dialog și jocul de rol, cu scopul de a dezbate noul cod referitor la cazurile de custodie a copilului. Sesiuni au fost efectuate de către instructori nationali si internationali. Consilier principal la ANC, doamna Kari L. Bjørsnøs a prezentat acțiuni norvegiene relevante și cadrul de înțelegere. Școala de vară este o activitate în cadrul proiectului. Întărirea capacității sistemului judiciar românesc pentru a face față noilor provocări legislative și instituționale”, a mai scris doamna doctor.
Conform unor statistici neoficiale, anual, 10.000 de copii ar fi luați cu forța de lângă familii, fără nicio anchetă socială sau audiere în fața instanței și fără acte legale.
Anul trecut, televiziunea lituaniană, iDNES[2], a relatat, de asemenea, cum Barnevernet răpește, pur și simplu, copii proveniți din familii străine. Aproximativ 4.000 de foști copii dați în „îngrijirea statului” au cerut despăgubiri pentru suferințele la care au fost supuși în orfelinatele din Norvegia.
Cazul familiei Bodnariu. Preşedintele Klaus Iohannis îşi învinge tăcerea şi intervine în scandalul momentului.
Şeful statului a postat, marţi seară, pe Facebook, un status care conţine nici mai mult, nici mai puţin decât două fraze în legătură cu cei cinci copii ai soţilor Marius şi Ruth Bodnariu, luaţi de către autorităţile norvegiene. Redăm mai jos mesajul prezidenţial în integralitatea lui:
“Urmăresc cu mare atenție și preocupare ceea ce se întâmplă familiei Bodnariu în Norvegia. Susțin eforturile autorităților române și ale Guvernului României de a asigura respectarea drepturilor omului pentru cetățenii români, oriunde s-ar afla ei”.
Vicepreședintele Partidului Social Democrat Gabriela Firea a declarat marți seara că, potrivit unui sondaj de opinie realizat în perioada sărbătorilor de iarnă, ea ar avea prima șansă la Primăria Generală a Capitalei, chiar și în situația în care ar candida fostul președinte Traian Băsescu, informează romaniatv.net.
„Câțiva colegi din PSD au făcut această propunere care mă vizează pe mine (n.r.—de a candida la Primăria Capitalei) care, vă spun sincer, m-a luat prin surprindere, nu mă așteptam la acest lucru. Eu sunt doar de trei ani și ceva în politică, nu am ambiții atât de mari în sensul să ard etapele și să vreau ca într-un timp foarte scurt să ajung foarte departe. Ideea acestor colegi s-a conturat în forma unui sondaj de opinie care a fost realizat în perioada sărbătorilor de iarnă, acest sondaj a fost citit de domnul președinte Dragnea ieri, este un sondaj realizat de Marius Pieleanu de la Avangarde. În acest sondaj, stau bine. Dacă ne-am lua după acest sondaj și nu avem motive să îl contestăm, conform acestui sondaj aș avea prima șansă la Primăria Generală a Capitalei din toți candidații politici posibili de la toate partidele, și nume grele„, a spus Firea la B1 TV, întrebată dacă va candida la Primăria Bucureștiului.
Ea a adăugat că faptul că este pe primul loc în acest sondaj nu este suficient pentru a deveni automat candidat pentru că încă nu s-a decis dacă intră în cursă, iar partidul din care face parte trebuie să facă o analiză în această privință.
Gabriela Firea a mai spus că printre numele cuprinse în sondaj se află și cel al lui Traian Băsescu, iar acesta „stă pe un loc important, bun, nu chiar fruntaș”.
Firea a mai declarat că a văzut în dorința fostului președinte Traian Băsescu de a media conflictul cu ea o formă a acestuia „de a recunoaște că a greșit” și a apreciat că a duce la extrem această dispută nu este un lucru favorabil nimănui.
„Sunt absolut convinsă că un război dus dincolo de limitele normale, mai ales dacă există o intenție de îndreptare a acelei greșeli, și am văzut în dorința fostului președinte de a media conflictul o formă de a recunoaște că a greșit, cred că nu este condamnabilă. Sunt un om credincios și sunt un om care știe să treacă peste un moment greu, nu am ajuns la momentul actual la o concluzie, dar mă îndrept către un astfel de deznodământ. Avem timp până la mijlocul lui februarie, din punct de vedere al actului de justiție, să conturăm o formă de mediere și de stingere a acestui conflict. Nu este vorba despre împăcare, este o stingere a conflictului juridic. Eu nu am cum să fiu prietenă cu Traian Băsescu, dar a merge până în pânzele albe cu această dispută nu cred că este favorabilă nimănui până la urmă„, a spus Firea, la postul B1 TV.
Guvernul discută, în cursul zilei de astăzi, în şedinţă, legea finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale.
Proiectul privește constituirea comisiilor privind procedura insolvenţei persoanei fizice, dar şi constituirea unor grupuri de lucru pentru legea salarizării.
Astfel, potrivit unui comunicat de presă, Guvernul ar urma să aprobe miercuri un proiect de hotărâre referitor la normele metodologice de aplicare a legii finanţării partidelor, dar şi unul privind constituirea comisiilor speciale pentru falimentul personal.
În ceea ce priveşte salarizarea în sistemul bugetar, pe lista cu acte normative care ar putea fi aprobate de Guvern se găseşte un memorandum vizând constituirea unui grup de lucru care să elaboreze proiectul de lege şi care prevede procedura şi calendarul consultărilor pe legea privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. În acest context, Executivul ar urma să decidă şi constituirea unui alt grup de lucru care să elaboreze un mecanism transparent de stabilire a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.
De asemenea, pe agenda Executivului mai figurează un proiect de hotărâre privind stabilirea plafonului maxim pentru cheltuielile de cazare aferente imobilelor cu destinaţia de locuinţă de serviciu şi imobilelor cu destinaţia de locuinţă, propuse în vederea vânzării, din fondul locativ administrat de Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” pentru anul 2016, conform unor surse citate de Romaniatv.net
Guvernul discută, miercuri, în şedinţă, normele metodologice privind legea finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale, un proiect privind constituirea comisiilor privind procedura insolvenţei persoanei fizice, dar şi constituirea unor grupuri de lucru pentru legea salarizării.
Potrivit unui comunicat de presă, Guvernul ar urma să aprobe miercuri un proiect de hotărâre referitor la normele metodologice de aplicare a legii finanţării partidelor, dar şi unul privind constituirea comisiilor speciale pentru falimentul personal.
În ceea ce priveşte salarizarea în sistemul bugetar, pe lista cu acte normative care ar putea fi aprobate de Guvern se găseşte un memorandum vizând constituirea unui grup de lucru care să elaboreze proiectul de lege şi care prevede procedura şi calendarul consultărilor pe legea privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. În acest context, Executivul ar urma să decidă şi constituirea unui alt grup de lucru care să elaboreze un mecanism transparent de stabilire a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.
De asemenea, pe agenda Executivului mai figurează un proiect de hotărâre privind stabilirea plafonului maxim pentru cheltuielile de cazare aferente imobilelor cu destinaţia de locuinţă de serviciu şi imobilelor cu destinaţia de locuinţă, propuse în vederea vânzării, din fondul locativ administrat de Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” pentru anul 2016.
Un alt proiect se referă la modificarea art. 5 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr.776/2015 privind înfiinţarea Comitetului interministerial pentru coordonarea politicilor şi acţiunilor aferente produselor din tutun şi produselor conexe.
Guvernul ar putea discuta reaprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii ”R 113-Penitenciar Giurgiu” şi un proiect pentru aprobarea rectificării bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2015 al Societăţii Comerciale Compania Naţională de Investiţii ”C.N.I”-S.A, aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, informează realitatea.net.
În urmă cu 20 de minute a fost semnalat un incendiu la un restaurant din Parcul Tineretului.
Potrivit informațiilor oferite de Digi24 Tv, la fata locului sunt deja nouă autospeciale care incearca sa stinga incendiul.
Focul se manifesta atat la nivelul acoperisului, cat si in interiorul restaurantului.
Pâna la aceasta ora, nu au fost semnalate victime.
Incendiul a fost semnalat de angajatii care faceau permanenta la restaurant.
Premierul Dacian Cioloș a vorbit în ședința de miercuri de la Palatul Victoria despre planurile de acțiuni sectoriale și implementarea măsurilor.
De asemenea, primul ministru s-a propus să meargă în vizită la fiecare minister pentru discuții privind implementarea acestor măsuri.
„Am finalizat planurile de actiuni sectoriale. Este un document care il vom trimite Parlamentului si am sa va rog sa va faceti timp sa mergeti in comisiile de specialitate. De acum inainte, incepand de astazi, trebuie sa ne concentram pe implementarea acestor masuri. Trebuie sa faceti diferentierea intre prioritatile care si le-a stabilit acest Guvern, si ce trebuie sa faceti in mod normal pentru ministerul pe care il conduceti. O sa va propun sa ne intalnim in urmatoarele doua-trei saptamani pentru a discuta impreuna cu dvs. modul in care v-ati propus sa va organizati pentru implementarea acestor masuri. Executarea lor o sa o urmarim impreuna atat pe partea tehnica cat si pe cea bugetara. O sa incep de maine, maine am prevazut sa merg la ministerul Agriculturii si ministerul Energiei. Saptamana viitoare am stabilit deja pentru circa 12 ministere care pana la sfarsitul lunii februarie sper sa ajung. O sa rog cancelaria sa puna zilele urmatoare, imediat ce trimitem la Parlament acest plan, sa le puna pe site, sa poata fi consultate, si la fel, la fiecare minister, pentru ca e cartea de prezentare pentru urmatoarele luni a Guvernului si a ministerelor pe care le conduceti.
Astazi avem pe ordinea de zi un proiect de hotarare privind constituirea comisiilor de insolventa. Avem o prima etapa pe ordinea de zi. Toti cei care aveti astfel de ordonante de proorogare si ati avut atasat un plan de masuri sa fiti foarte atenti sa respectati aceste programe”, a mai spus Cioloș miercuri, în ședința de guvern.
Omul de afaceri Remus Truică și prințul Paul de România s-au prezentat, miercuri dimineața, la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde se vor analiza contestațiile lor la decizia instanței de a le prelungi cu 30 de zile măsura arestului la domiciliu în dosarul privind retrocedarea ilegală a Fermei Băneasa, potrivit romaniatv.net.
Remus Truică a declarat, miercuri, la sediul ICCJ, că denunțul prințului Paul în acest dosar a fost făcut „într-un moment greu pentru el și cu conotațiile de rigoare”.
Întrebat cum comentează declarația prințului Paul că l-ar fi păcălit, Remus Truică a spus: „Este o cauză destul de complexă, nu cred că trebuie să vorbim de cine a păcălit pe cine. Trebuie să așteptăm să vedem dacă dânsul avea această vocație succesorală și să vedem dacă ceea ce astăzi este incriminat, retrocedarea Fermei Băneasa, era sau nu în momentul retrocedării într-o zonă gri sau neagră”.
În opinia lui, retrocedarea Fermei Băneasa nu a produs niciun prejudiciu.
Comentarii recente