Arhiva | 4:58 pm

DUPA CE CSAT-UL I-O VERIFICAT PE MAGISTRATII SUB ACOPERIRE,FAMILIA PENALA A SAMSARULUI IMOBILIAR KLAUS JOHANNIS „SAPTE -CASE”,O CERUT ICCJ SA STRAMUTE PROCESUL DE LA CURTEA DE APEL BRASOV,IN LEGATURA CU IMOBILUL PIERDUT IN INSTANTA PRIN DECIZIE DEFINITIVA SI IREVOCABILA!

18 ian.

Familia Iohannis a depus la Înalta Curte de Casație și Justiție o cerere prin care solicită strămutarea de la Curtea de Apel Brașov a dosarului având ca obiect contestația în anulare formulată împotriva decizie instanței din noiembrie 2015 prin care cei doi soți au pierdut un imobil aflat în centrul Sibiului, anunță Agerpres.

Cererea de strămutare a fost depusă pe 17 decembrie 2015 și are ca prim termen de soluționare data de 17 februarie 2016.

Între timp, soții Iohannis au cerut instanței supreme ca cererea de strămutare să se judece mai repede, însă magistrații le-au respins solicitarea.

Potrivit presei locale, Klaus Iohannis reclamă în cererea de strămutare faptul că judecătorii din Brașov nu îndeplinesc condiția de independență și imparțialitate, ca urmare a presiunii exercitate de mass-media asupra lor, în cei 10 ani cât a durat procesul.

Astfel, în urma articolelor apărute în presă, Carmen și Klaus Iohannis susțin că pe plan local s-a creat un curent nefavorabil lor, aspect de natură a afecta, cel puțin la nivel de aparență, imparțialitatea judecătorilor.

Carmen și Klaus Iohannis au depus o contestație în anulare, după ce au pierdut definitiv la Curtea de Apel Brașov un proces privind un imobil din centrul Sibiului. Pe 4 ianuarie, magistrații Curții de Apel Brașov au amânat, pentru 25 ianuarie, judecarea contestației în anulare depusă de familia Iohannis, în urma deciziei definitive și irevocabile a instanței brașovene din 12 noiembrie 2015, prin care Carmen și Klaus Iohannis au pierdut imobilul aflat în centrul Sibiului.

 

CSAT-UL LUI JOHANNIS I-O VERIFICAT PE MAGISTRATII SUB ACOPERIRE!

18 ian.

Administrația Prezidențială a anunțat într-un comunicat că CSAT a verificat, „prin instituțiile abilitate”, veridicitatea declarațiilor depuse de către magistrați, iar concluzia a fost că „judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, personalul de specialitate juridică asimilat acestora şi personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii”.

„Din dispoziţia Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, în anul 2015, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a verificat, în conformitate cu prevederile art. 7, alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, prin instituţiile abilitate, la solicitările Consiliului Superior al Magistraturii şi ale Ministrului Justiţiei, veridicitatea declaraţiilor judecătorilor, procurorilor, magistraţilor-asistenţi, personalului de specialitate juridică asimilat acestora şi personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor, în sensul că cei în cauză nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii.

În urma verificărilor efectuate de către instituţiile abilitate, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, personalul de specialitate juridică asimilat acestora şi personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii”, se precizează în comunicatul Președinției.

Administrația Prezidențială menționează totodată că rezultatele verificărilor au fost comunicate atât Consiliului Superior al Magistraturii, cât şi Ministerului Justiţiei, în funcţie de instituţia care a solicitat efectuarea acestora.

 

DEPUTATUL PEDELIST CEL CU „BROASCA PSD IN GAT”S-O PREZENTAT LA DNA!

18 ian.

Deputatul Ioan Oltean s-a prezentat, luni, la DNA.

La intrarea în sediul DNA, Oltean nu a dorit să spună dacă a fost citat în dosarul în care este anchetat pentru intervenţii privind despăgubiri acordate de ANRP sau dacă s-a prezentat pentru a da declaraţii într-o altă cauză.

Oltean se află sub control judiciar într-un dosar în care este acuzat de intervenţii la ANRP pentru despăgubirea ilegală a afaceristului Mihai Rotaru, de la care ar fi primit mită 600.000 de euro într-o biserică.

 

GUVERNATORUL USA KLAUS JOHANNIS SI INTALNIREA SA LA BUCURESTI CUASISTENTA LUI OBAMA VICTORIA NULAND-BENGHAZI.TEMA:COLONIA ROMANIA!

18 ian.

Klaus Iohannis s-a întâlnit luni cu Victoria Nuland, adjunctul pentru Afaceri Europene și Eurasiatice al secretarului de stat al SUA, ocazie cu care șeful statului a afirmat că de la ultima vizită a acesteia unele lucruri s-au schimbat în bine, altele mai puțin.

„Este o plăcere să vă primesc. A trecut exact un an de când ne-am întâlnit în același loc. Unele lucruri s-au schimbat în bine, altele mai puțin și mă bucur că avem oportunitatea să discutăm unele dintre aceste lucruri”, a spus șeful statului, în debutul întâlnirii de la Palatul Cotroceni.

La rândul său, oficialul american a arătat că vizita sa în România este un prilej de a sublinia că cele două țări sunt buni aliați.

„A fost o zi bună, cu multe progrese”, a spus Nuland.

La întâlnire au participat și ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, și consilierii prezidențiali Dan Mihalache, Leonard Orban, Andrei Muraru și Ion Oprișor.

 

TEHNOCRATUL DESCURCARET,VICEPREMIERUL „GHESFTAR”VASILE DANCU SI CELE 4,3 MILIOANE DE LEI INCASATE DUPA CE O VANDUT IRES!

18 ian.

Resorturile unei economii de piaţă sunt dictate de cerere şi ofertă. În aceste condiţii, până la urmă, preţul corect al unui produs este stabilit de raportul amintit anterior. Şi, de asemenea, în mod normal, preţul plătit este strict de interes pentru cele două părţi din tranzacţie. Până la urmă nu e nebun cine cere, ci, eventual, cel ce plăteşte. Cu toate acestea, când vorbim de o tranzacţie a unui ministru, preţul plătit devine unul de interes public.

În 15 noiembrie 2014, clujeanul Vasile Dâncu a devenit propunerea din cabinetul Cioloş pentru funcţia de vicepremier şi de ministru al Dezvoltării Regionale şi al Administraţiei. Cu mai puţin de o săptămână înainte, Dâncu, din calitatea de asociat unic, a vândut firma IRES (Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie) către omul de afaceri clujean Ovidiu Turcu şi administratorul firmei, Cornel Hirian. Conform declaraţiei de avere a ministrului Dâncu, suma plătită de cei doi a fost de 975.000 euro.

15% = 30 lei. 100% = 4,3 milioane lei

IRES a fost înfiinţată în octombrie 2009 şi, anterior vânzării, alături de Dâncu, 15% din firmă aparţinea Elenei-Medelina Chirile (născute Grigore), din Ploieşti. Aceasta din urmă a cedat în august 2015 părţile sociale către Vasile Dâncu, potrivit Monitorului Oficial 4042 (7 august 2015) / Intrarea 51/4.141.966 “în schimbul primirii contravalorii acestora în sumă de 30 lei, sumă care va fi fost achitată la data semnării contractului de cesiune”.

În ceea ce priveşte IRES, noua proprietate a duo-ului Turcu-Hirian, pe care cei doi au plătit aproape un milion de euro, aceasta nu rupe gura târgului dacă aruncăm o privire pe bilanţurile publice ale firmei. IRES a fost constant pe profit, acesta oscilând între 12.517 lei (2011) şi 380.594 lei (2012). Explozia a avut loc în 2014, când IRES a reuşit un profit de 1,39 milioane lei. Numai că în aceleaşi bilanţuri apar şi datorii şi creanţe ce variază între 5,9 milioane lei şi 354.609 lei. De altfel, unul dintre creditorii firmei IRES este însuşi ministrul Dâncu, care a împrumutat firma cu 552.000 lei, doar anul trecut. Oricum, preţul plătit de cumpărător, 4,3 milioane lei, este inferior profitului cumulat al IRES din întreaga sa existenţă.

Firma mai are ca bunuri două autoturisme, un Mazda 6 şi un Mitsubishi Pajero, ambele achiziţionate în leasing, primul în vara lui 2015, iar al doilea în decembrie 2013.

1,1 milioane lei cifră de afaceri cu un angajat. Curat tehnocrat, curat muncă la negru

De remarcat că, în primii ani de activitate, IRES desfăşura sondaje naţionale a opiniei publice, cu, atenţie! UN ANGAJAT în 2009, 3 în 2010 şi 8 în 2011. Timp în care avea cifră de afaceri de 1,1 milioane lei – 1,899 milioane lei – 2,324 milioane lei. Firmă minune! Să fim bine înţeleşi, ne referim aici la angajaţi oficial, cu o carte de muncă da. Neoficial cu mulţi alţii. Angajaţi pe convenţii civile de prestări civile încheiate pe 28 de zile. Firmă minune. Numai că începând cu data de 1 martie2003 aintrat în vigoare Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, care prevede că încadrarea în muncă se face prin încheierea contractului individual de muncă. Prin Codul muncii nu se prevede posibilitatea angajării sau a desfăşurării unor activităţi pe bază de contracte civile. Mai precis, în cuprinsul Codului muncii nu se întâlneşte noţiunea de contracte/convenţii civile. Încadrarea în muncă a unei persoane pe bază de convenţie civilă a fost reglementată prin art. 1 – 7 din LG 130/1999. De reţinut că prevederile cu privire la convenţiile civile din Legea nr. 130/1999 au fost abrogate începând cu data de 14 aprilie 2003 prin art. 4 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 23 din 10 aprilie 2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi pentru modificarea art. II şi III din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 9/2003. Aşadar, domnule fost ministru Dâncu, domnule actual ministru şi vicepremier Dâncu, erau aceste convenţii civile de prestări civile legale în 2011? Sau la firma dvs. se lucra la negru?! Oricum, subit, în toamna lui 2011 după un control al ITM Cluj şi al Poliţiei, control între timp dispărut, subit, au apărut peste noapte zeci de contracte de muncă la IRES. Cum arată şi bilanţurile: 8 în 2011, 124 în 2012.

Preţul corect, la secret

Acesta este IRES cel cumpărat cu 975.000 de euro. Sumă plătită probabil în urma contractului privat de cesiune. Pentru că, spre deosebire de tranzacţia din vara lui 2015, când Dâncu a devenit unic asociat, când potrivit MOF s-a plătit suma de 30 lei, la marea tranzacţie suma nu e menţionată. În Monitorul Oficial Monitorul 6746 (3 Decembrie 2015) Intrarea 43/4.258.911, se stipulează: “1. Subsemnatul Vasile Dincu voi ceda domnului Turcu Iacob Ovidiu, cu domiciliul in Cluj-Napoca, …………, identificat cu ………, CNP ……… si domnului Hirian Cornel Ioan, domiciliat in Cluj-Napoca, ………., CNP …….., prin contract de cesiune semnat la o data ulterioara celei la care se adopta prezenta, cele 20 de parti sociale, cu o valoare nominala de 10 lei fiecare, pe care le detin la S.C. INSTITUTUL ROMAN PENTRU EVALUARE SI STRATEGIE (I.R.E.S.) – S.R.L., la o valoare si in conditiile specificate in contractul de cesiune”.

Doar că, aşa cum spuneam, preţul plătit este strict de interes pentru cele două părţi din tranzacţie. Până la urmă nu e nebun cine cere, ci, eventual, cel ce plăteşte. Cu toate acestea, când vorbim de o tranzacţie a unui ministru, preţul plătit devine unul de interes public.

Departe de noi gândul de a lansa păcătoasa ipoteză care afirmă că asemenea tranzacţii umflate sunt numai bune ca pe perioada mandatului să poţi acoperi subita apariţie a diverse bunuri mobiliare sau imobiliare. Dar tare am fi curioşi să vedem acel contract de cesiune. Sau, cel puţin, în numele tehnocratei transparenţe, chitanţa de la notar aferentă unei tranzacţii de 975.000 euro.

De altfel, aceasta nu e prima tranzacţie de acest gen a unui ministru clujean. În ianuarie 2013, proaspătul deputat PSD (USL) de Cluj, Aurelia Cristea, îşi scotea la vânzare vilade lux din Andrei Mureşianu. Preţul cerut pentru casa construită în perioada 2009-2012, adică când PSD se afla în Opoziţie, era de 750.000 euro. Vila avea 320 de metri pătraţi, pe un teren aferent de numai 460 de metri pătraţi, şi a fost vândută în scurt timp pentru suma de 550.000 euro.

ASASINUL ECONOMIC AL ROMANIEI ,PENALUL KLAUS JOHANNIS SE INTALNESTE LUNI CU EMISARUL LUI OBAMA ,VICTORIA NULAND-BENGHAZI!

18 ian.

Președintele Klaus Iohannis o primește, luni, la ora 14,00, la Palatul Cotroceni, pe Victoria Nuland, adjunctul pentru Afaceri Europene și Eurasiatice al secretarului de stat al SUA.

Victoria Nuland sosește duminică la București, iar la ora 20,00 va avea o întâlnire cu premierul Dacian Cioloș, informează Administrația Prezidențială, citată de realitatea.net.

Potrivit unor surse oficiale, în cadrul unei cine informale, premierul Dacian Cioloș îi va prezenta oficialului american prioritățile Guvernului pe care îl conduce.

De asemenea, cei doi vor discuta despre îmbunătățirea climatului investițiilor în România, despre situația din regiune, în special cea din Republica Moldova, dar și despre relațiile cu Ucraina și Rusia.

Parteneriatul strategic dintre România și Statele Unite ale Americii va figura, de asemenea, pe agenda discuțiilor dintre Cioloș și Nuland.

Și ministrul Apărării Naționale, Mihnea Motoc, se va întâlni, luni, cu Victoria Nuland, pe agenda discuțiilor figurând aspecte referitoare la cooperarea militară bilaterală, în cadrul Parteneriatului strategic româno-american, precum și la situația de securitate din regiune, potrivit MApN.

Ambasada SUA la București preciza, în cursul acestei săptămâni, că Victoria Nuland va efectua o vizită în România, unde va avea întâlniri cu președintele Klaus Iohannis și premierul Dacian Cioloș.

„Victoria Nuland, adjunctul secretarului de stat al SUA pentru Afaceri Europene și Eurasiatice, se va întâlni cu președintele Iohannis, premierul Cioloș și alți reprezentanți ai noului Guvern, pentru a discuta probleme bilaterale de interes comun în cadrul Parteneriatului nostru strategic”, se arăta în răspunsul Ambasadei Statelor Unite la București.

De altfel, ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, s-a întâlnit încă de joi, în Lituania, cu asistentul secretarului de stat al SUA pentru Europa și Eurasia, în cadrul discuțiilor fiind abordată, printre altele, situația din regiune, cu accent pe evoluțiile din Republica Moldova.

Potrivit MAE, întrevederea a avut loc în marja reuniunii informale pe teme de politică externă și securitate „Snow Meeting” din Trakai, Lituania.

„Ambele părți au apreciat în mod deosebit dinamica actuală a relațiilor bilaterale și voința clară a dezvoltării pe mai departe a Parteneriatului strategic româno-american, atât pe dimensiunea de securitate, cât și pe cea economică. În cadrul întâlnirii a fost abordată, de asemenea, situația din regiune, cu accent pe evoluțiile din Republica Moldova”, preciza MAE.

Subsecretarul de stat american pentru Afaceri Europene și Euroasiatice, Victoria Nuland, a venit ultima dată la București în 14 ianuarie 2015, când s-a întâlnit cu președintele Klaus Iohannis. Cu acea ocazie, Nuland aprecia că vizita sa la București se datorează șefului statului, arătând că a venit să-l vadă.

„Sunt foarte bucuros că ați decis să veniți în vizită la începutul mandatului meu, nu știu dacă mi se datorează mie, dar sunt foarte bucuros”, a spus Iohannis, în debutul întrevederii.

În acest context, Victoria Nuland a răspuns: „Cu siguranță se datorează dumneavoastră. Am venit să vă văd”.

PRECUM BASISTUL EMIL BOC,ARDELEANUL UNGUR FRANTUZUL JULIEN CIOLOS A PORNIT INTIFADA IMPOTRIVA ACTORILOR!

18 ian.

Actualul prim-ministru Dacian Cioloş declanşează un război cu actorii. Tehnocrații aflaţi acum la putere repetă greșelile fostului premier Emil Boc.

Guvernul Boc și, implicit, regimul Băsescu, au avut parte de atacuri permanente din partea actorilor, pe care i-au lovit cu legea salarizării. Guvernul Cioloș își ridică în cap numele mari ale scenei românești pentru o miză de orgoliu. Potrivit unei ordonanțe pregătite de Guvern, nu mai este nevoie ca directorii teatrelor din România să dețină o diplomă în domeniu (actor, regizor, critic, scenograf), ci doar dovada unor cursuri de management. Ordonanța se aplică și altor instituții de cultură. Cu alte cuvinte, un inginer sau un profesor de sport, dacă are și studii de management, se poate înscrie la concurs pentru a ajunge director al unei galerii de artă, al unui teatru sau muzeu de istorie. Absolvenții ASE-ului nici nu mai trebuie să aștepte masterul ca să conducă o instituție teatrală.

Site-ul de ştiri dcnews.ro a intrat în posesia unei adrese pe care UNITER , condusă de Ion Caramitru, vrea s-o trimită Ministrului Culturii, Vlad Alexandrescu. UNITER respinge ordonața propusă de Vlad Alexandrescu în termeni politicoși, cu argumente tehnice, dar sunt de așteptat proteste mult mai dure din partea actorilor și regizorilor.

 

%d blogeri au apreciat asta: