Victor Ponta explică, într-o postare pe Facebook, de ce nu putem fi respectați și prosperi, chiar dacă suntem o „putere economică medie, cu o populație și o poziție geopolitică importante, imposibil de neglijat în actualul context internațional?!?”
Fostul premier remarcă faptul că România progresează din punct de vedere economic:
„Mă bucur să văd că prin efortul și măsurile adoptate după 2012 România progresează și în ceea ce privește poziția sa economică în cadrul Uniunii Europene. Am convingerea că putem continua această direcție dacă îndeplinim câteva condiții simple: stabilitatea măsurilor din Noul Cod Fiscal și sprijinirea în continuare a luptei antievaziune dusă de ANAF; continuarea creșterii veniturilor populației; stimularea creșterii exporturilor către țările UE dar și China, Orientul Apropiat și Țările din Golful Arab; salvarea companiilor și întreprinzătorilor români (asaltați pe de o parte de controale, investigații și anchete, pe de altă parte de dorința unora din actualii guvernanți de a privatiza sau „restructura” rapid doar ca să răspundă comandamentelor primite de la „șefii” lor din afara țării)!”
Cu toate acestea, „ne comportăm ca niște slugi și suntem tratați ca atare”, afirmă Ponta.
„Ne comportăm noi însă în Uniunea Europeană ca o putere economică medie, cu o populație și o poziție geopolitică importante, imposibil de neglijat în actualul context internațional?!?”, se întreabă fostul lider PSD.
„Răspunsul este categoric NU – ne comportăm ca niște slugi și suntem tratați ca atare! Și nu din vina străinilor, ci a acelora dintre noi care au adoptat modelul „Macovei” – înjură și sabotează România ca să primești bani, funcții și sprijin „din afară”! „
Nu putem fi respectați și tratați altfel decât ca niște slugi „când noi înșine ne comportăm și promovăm în acest sens.”
Victor Ponta face acuzații grave la adresa decidenților politici, a unor ONG-uri, jurnaliști „sub acoperire” de la site-uri „unități militare”:
„1. Nu avem nicio poziție proprie în niciuna din temele importante care privesc Europa (cum o fac de atâtea ori, bine sau greșit dar o fac, tari ca Slovacia, Bulgaria, Cehia, Polonia, Croația, Slovenia și chiar Ungaria)
2. Aplaudăm cu fericire ridicolă umilințele repetate gen MCV și Schengen (cu notabila excepție a poziției demne și corecte a lui Dacian Ciolos)
3. Numim în funcții de miniștri funcționari de mâna a 7-a de la Bruxelles sau Londra, care anunță senini că ei doar vor să se întoarcă rapid la salariul și liniștea locului de unde au venit „în misiune”! Ce crede un șef de bancă sau un comisar european când se întâlnește la București cu un ministru angajat al lui (pe care nici nu îl cunoaște personal că era prea jos din punct de vedere ierarhic)? Din nou, aici Cioloș este, din păcate, singura excepție de om de nivel promovat și în țară – dar și el într-o funcție în care în orice țară europeană ajungi doar candidând în fata electoratului, nu prin înțelegeri făcute noaptea pe ascuns între politicieni!
4. Trimitem jurnaliști „sub acoperire” de la site-uri „unități militare” ca să întrebe tot felul de străini pensionari neaveniți: „Nu e așa că în România e cel mai rău, nu ați văzut niciodată în țara dvs corupție și probleme de acest fel?!?” . Avem „oengiști”  ( Societatea Civilă cea mai militară din lume, și europarlamentari intrați în politică doar pt nobila ideologie a „fripturii) care de 15 ani iau bani și colindă lumea doar ca să scrie în diverse rapoarte ce rea e țara noastră!
5. Ne grăbim să închidem repede repede toate capacitățile de producție de energie electrică din Vestul României doar ca să cumpărăm tot curentul electric necesar pentru Transilvania și Banat din Ungaria, Cehia și Slovacia (cu care am fost obligați să facem piață comună regională)
6. Avem înalți reprezentanți ai statului român care afirmă senini în public că sunt slugi; dar (Slavă Domnului) nu la ruși!!!
Atâta timp cât nu scăpăm de această îndoctrinare perversă, adusă la îndeplinire cu consecvență după anul 2000 nu de străini, ci de „slugile” lor românești, zeloase și îmbuibate, putem fi și prima economie din UE, tot degeaba. Din Malta până în Germania, toți vor fi mai respectați și mai prosperi”, conchide Victor Ponta.