Arhiva | 5:50 pm

GAFA DE PROPORTII A FOSTULUI INSPECTOR SCOLAR JUDETEAN ,AIURITUL PENAL KLAUS WERNER JOHANNIS!

20 mart.

 

Preşedintele României, Klaus Iohannis a ţinut să-l felicite public, prin intermediul paginii personale de Facebook,  pe bistriţeanul Tiberiu Uşeriu. Acesta a câştigat, sâmbătă dimineaţă, ultramaratonul 6633 Ultra, cea mai friguroasă cursă de anduranţă din lume, însă a uitat să-i menţioneze şi pe ceilalţi participanţi români la cursa extremă.

”Îl felicit pe Tiberiu Uşeriu pentru reuşita deosebită obţinută în cadrul Maratonului Arctic. El a dus steagul şi numele României pe primul loc în această competiţie. Un astfel de rezultat, obţinut în condiţii extreme datorită perseverenţei şi ambiţiei cu care s-a pregătit, este demn de aprecierea şi respectul nostru. Felicitări campionului nostru!”.

Preşedintele a fost corectat de utilizatorul Marius Morariu, însă postul şefului statului nu a fost editat.

„Să nu uităm şi de Vlad Tănase şi Andrei Rosu. Chiar dacă sunt bistriţean şi extrem de mândru de performanţa lui Tibi, se cuvine să-i cinstim pe toţi trei, pentru că toţi au purtat cu ei steagul României şi toţi au terminat cursa. Dacă nu greşesc, din ceea ce am urmărit, abia anul acesta au fost primii 2 americani care au terminat cursa, Frank Fumich si Alex Nemet(maghiar la origini, pare-se). Aşa că tustrei au înălţat tricolorul la loc de cinste prin reuşita lor unică !”

Andrei Roşu are un renume în lumea ultramaratoniştilor. În vara anului trecut, a fost primul român care a traversat înot Canalul Mânecii. Roşu a reuşit performanţa în cadrul competiţiei Enduroman Arch to Arch, care presupune parcurgerea distanţei de 480 de kilometri dintre Londra şi Paris în alergare, înot şi pe bicicletă, sportivul în vârstă de 39 de ani (pe atunci) fiind primul român care reuşeşte această performanţă.

 

Andrei Roşu – Nu ne-am recunoscut intre noi cand ne-am dat jos cagulele

„Am terminat ieri cu bine – toti 3!! – cea mai grea cursa pe care o putea concepe cineva de pe acesta planeta. Ne asteptam sa fie grea, dar nu o lupta pentru supravietuire. Pana cand revenim cu povestea cursei, sa va spun rapid ca refacere decurge bine pentru toti 3 (avem degetaturi la degete si pe fata, dar nu grave), ca vremea proasta (am avut intre -23 si -40 de grade in fiecare zi, cu vant de pana la 70 km/h si o umiditate careia nu ii rezista niciun material) a inchis traficul in urma noastra, iar acum suntem blocati in Inuvik si ca nu stim cand putem pleca, ca am dat fiecare minim 500% din cat puteam, ca media dormitului a fost in jur de 2 ore pe noapte, ca – in premiera – castigatorul nu este din UK (ci Tibi al nostru :)), ca eu si Vlad Tanase am inchis podiumul (locul 3) si ca, o noua premiera la aceasta competitie, eu si Vlad suntem primul tandem care termina cursa. Si inca ceva: nu ne-am recunoscut intre noi cand ne-am dat jos cagulele: barba mea a albit pe jumatate, iar chipurile noastre erau umflate ca dupa un meci de box.

Au existat zeci de momente in care am fi putut abandona, am avut ore intregi cu halucinatii, dar am strans din dinti si am plans pana ne-au inghetat lacrimile. Am trait o stare permanenta de frig, care ne-a trecut de indata ce am vazut tricolorul tarisoarei noastre dragi dincolo de linia de sosire. Va imabratisam cu drag!!!”, a scris Andrei Roşu pe Facebook.

 

DEPUTATUL NOULUI PDL,DANIEL ZAMFIR ATAC DEVASTATOR LA ADRESA OMULUI LUI GEORGE SOROS,JULIEN CIOLOS:”OPRITI MINCIUNA,INTOXICAREA SIABUZUL IMPOTRIVA LEGII DARII IN PLATA IN FAVOAREA OLIGARHIEI BANCARE!

20 mart.

Daniel Zamfir

Deputatul PDL/PNL Daniel Zamfir îi solicită, într-o scrisoare deschisă, premierului Dacian Cioloș să oprească „minciuna, intoxicarea și abuzul” împotriva legii dării în plată, susținând că acesta, în loc să servească interesele cetățenilor români, ”servește interesele unor bancheri străini”, potrivit Agerpres.

„Opriți minciuna, intoxicarea și abuzul împotriva legii dării în plată și, pe cale de consecință, împotriva sutelor de mii de familii din România care așteaptă această lege sufocate de credite pe care nu le mai pot plăti nu din cauza lor, nu din rea-voință, ci din cauza crizei, produselor mincinoase vândute de bănci, clauzelor abuzive din contracte și lipsei de supraveghere a Băncii Naționale. Dumneavoastră, premierul României, ați ales să serviți interesele unor bancheri străini care, în a doua cea mai săracă țară din Europa, au făcut profit dublu față de media europeană, în loc să serviți demn interesele celor care cu adevărat aveau nevoie să fie reprezentați de dvs: cetățenii României! În timp ce o mână de bancheri s-au ales cu bonusuri, sute de mii de familii de români au viitorul sub spectrul ruinei”, afirmă Zamfir, în scrisoare.

Deputatul consideră că poziția premierului Cioloș pe această temă se diferențiază „major” față de cea a președintelui Iohannis. În opinia parlamentarului liberal, Cioloș ar „face jocurile” celor care doresc să „îngroape definitiv” legea, în timp ce Iohannis ar crede că legea este „necesară și bine-venită”.

„Dacă punctul de vedere al băncilor l-ați preluat cuvânt cu cuvânt, există vreo frază măcar pe care să o fi preluat și din pozițiile celor care își doresc această lege? (…) Nu are nicio relevanță pentru dumneavoastră că toate aceste propuneri toxice pe care le-ați preluat de la bancheri au fost respinse chiar de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, aflată în subordinea Guvernului pe care îl conduceți? Nu are nicio relevanță că aceleași propuneri au fost respinse de două ori de Senatul României și, anterior, și de Camera Deputaților? Nu are nicio relevanță că nici președintele României nu le-a preluat?”, îl întreabă retoric deputatul pe primul-ministru.

Daniel Zamfir îi transmite lui Cioloș că speculatorii imobiliari nu beneficiază de legea dării în plată și că băncile vor mări avansurile la credite nu din cauza acestei legi, ci din cauza Directivei europene privind cerințele de capital transpusă prin Legea 29/2015.

De asemenea, liberalul precizează că garanția statului din programul ”Prima Casă” nu poate fi anulată de legea dării în plată, argumentând că există două motive pentru aceasta: „Primul, garanția statului este suverană; și al doilea — legea dării în plată se aplică persoanelor fizice, precum și fideiusorilor care au calitatea de consumator, or statul român nu are această calitate”.

Deputatul afirmă că decizia de a continua programul ”Prima Casă” îi aparține în exclusivitate premierului și îi amintește că ministrul Finanțelor, Anca Dragu, „încă dinainte de adoptarea legii dării în plată, anunța public incertitudinea continuării programului din alte motive decât această lege”.

„Vă cer public să vă opriți! Să opriți minciuna! Să opriți intoxicarea! Să opriți abuzul! Nu sunteți prim-ministrul celor 40 de bănci străine, sunteți premier peste o Românie în care aceste bănci și-au permis abuzuri și ilegalități pe care nu și le-au permis în nicio țară din Europa! O arată miile de procese câștigate de clienți împotriva băncilor! N-am să vă cer demisia pentru că am convingerea că, dacă n-ați făcut acest gest de onoare în cazul copiilor din Argeș, n-o veți face nici acum! Ca parlamentar și cetățean al acestei țări nu-mi rămâne decât să vă expun public incorectitudinea și să vă cer să vă opriți!”, conchide Daniel Zamfir.

 

CU AJUTORUL FUNDATIEI ELLIE WIESEL,LEGEA 217/2015,ANTILEGIONARA,ANULEZA RAPORTUL COMISIEI PREZIDENTIALE DE CONDAMNARE A COMUNISMULUI!,”INTELECTUALI LUI GOGU!”

20 mart.

O analiză simplă a documentelor arată că Legea 217/2015, antilegionară, anulează, practic, o parte din concluziile „Raportului Comisiei prezidenţiale de condamnarea comunismului”! În fruntea acestei operaţiuni se află – culmea! – o instituţie din subordinea Guvernului: Institutul „Elie Wiesel”, condus de Alexandru Florian, fiul unuia dintre ideologii stalinişti!

Cotidianul.ro a publicat mai multe materiale în care a analizat prevederile Legii 217/2015, promovate de Crin Antonescu, cu sprijinul direct al Institutului „Elie Wiesel”, subliniind articolele din lege care permit abuzuri şi exagerări menite să reînvie manifestări revanşarde care păreau stinse demult. Prima victimă a fost poetul-erou Ion Şiugariu, căzut pe frontul din Cehoslovacia în bătălia contra armatei fasciste. Au urmat marii intelectuali români din perioada interbelică (Mircea Vulcănescu, Emil Cioran, Constantin Noica, Mircea Eliade, Horia Vintilă), cărora „institutul guvernamental” al lui Alexandru Florian le vrea dărîmate statuile, şterse numele din nomenclatura stradală şi chiar scoaterea din manualele şcolare! Recent, s-a trecut la pedepsirea ziariştilor care s-au împotrivit acestor abuzuri, prima victimă fiind colega noastră Oana Stănciulescu.

În acest articol vom pune faţă în faţă prevederile Legii 217/2015 şi concluziile „Raportului final de condamnarea comunismului”, promovat de Comisia prezidenţială condusă de Vladimir Tismăneanu, care nu poate fi bănuit în nici un caz de antisemitism.Doar de comportament duplicitar,lunecos și de oportunism. Veţi vedea că aceste documente se bat cap în cap, căci, în timp ce Legea 217/2015 consideră că sentinţele date de Tribunalul Poporului şi de instanţele comuniste din anii 1948-1964 sînt valabile, „Raportul de condamnarea comunismului” le consideră abuzuri dictate şi susţinute de bolşevicii ruşi prin cozile lor de topor din România!

Iată, mai întîi, ce spune Legea 217/2015 la art. 2, lit. c:

Prima parte a art. 2, lit. c din Legea 217/2015 face trimitere la sentinţele date de instanţele judecătoreşti din România împotriva „persoanelor vinovate de săvîrşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război”. Trebuie spus răspicat: nici unul dintre marii intelectuali români nu a săvîrşit vreo crimă de război, cu atît mai mult vreo infracţiune ce ţine de genocid, chiar dacă în sentinţele unora figurează astfel de acuzaţii!

Exact în privinţa acelor sentinţe judecătoreşti dictate de Tribunalul Poporului (condus în Bucureşti de Alexandru Voitinovici, înscris ca scriitor în USR sub numele Alexandru Voitin, pînă în 1986, cînd moare) sau de alte instanţe staliniste în perioada 1948-1964, „Raportul final de condamnarea comunismului” are o cu totul altă părere decît Institutul „Elie Wiesel” şi promotorii Legii 217/2015! În acest „Raport final”, se spune explicit la pag. 665„VOITINOVICI A FOST REGIZORUL NEMIJLOCIT A NUMEROASE ÎNSCENĂRI POLITICE”:

Întrebare fundamentală: aceste sentinţe, declarate în „Raport” ca „înscenări politice”, trebuie luate în considerare pentru a stabili că o persoană este vinovată de genocid şi crime de război?

Întrucît Raportul este public şi a fost citit în Parlamentul României la data de 18 decembrie 2006 chiar de către preşedintele ţării, Traian Băsescu, presupunem că este binecunoscut de opinia publică. Din acest motiv, vom reproduce mai jos doar cîteva pagini din acest document, mai exact din capitolul „Cronologia şi geografia represiunii”, în care se detaliază caracterul acelor procese din anii 1948-1964.

Aşadar, în RAPORTUL FINAL se spune că „Lupta de clasă, proclamată drept principiu ideologic, nu l-a împiedicat să extermine pe lângă adversarii asumaţi – „burghezii”, „moşierii”, „imperialiştii” şi „fasciştii” – chiar pe aliaţii teoretici, pe „tovarăşii de drum” şi pe propriii protagonişti. Nefiind compatibil cu libertatea, comunismul a instaurat asasinatul fizic şi moral drept instrument al tacticilor sale de supravieţuire”.

Cu alte cuvinte, acele procese slăvite acum de Institutul „Elie Wiesel” prin Legea 217/2015 au fost opera NKVD ca metodă de impunere a comunismului în România! Victimele au fost alese după principiul „dacă antifasciştii sunt comunişti, atunci anticomuniştii sunt fascişti”, cum scrie la p. 199 din Raport:

Practic, Institutul „Elie Wiesel”, prin „condamnările” de acum ale marilor intelectuali interbelici, îi eroizează pe Gheorghe Pintilie (Pantiuşa Bondarenko), Alexandru Nicolschi (Boris Grünberg), Ana Pauker (Hanna Rabinsohn) şi toţi ceilalţi criminali care au organizat represiunea comunistă din anii de după război, fără să-şi dea seama că o lege asemănătoare cu Legea 217/2015, dar pentru condamnarea comunismului, i-ar băga în puşcărie „de la 3 luni la 3 ani” pe Alexandru Florian, Maximilian Katz şi pe toţi ceilalţi susţinători ai ei pentru „PROMOVAREA ÎN PUBLIC, CULTUL PERSOANELOR VINOVATE DE SĂVÎRŞIREA UNOR INFRACŢIUNI CONTRA UMANITĂŢII”!

În ceea ce priveşte „orientările fasciste” ale celor condamnaţi în acei ani, Raportul face şi o statistică, subliniind excesele acelei „Brigăzi Mobile”, care-i declara fascişti pe toţi cei care nu erau de acord cu comuniştii (p. 200):

Dar pasajul din „Raportul de condamnare a comunismului” care ar trebui să le dea fiori celor care susţin această „Lege antilegionară” este cel de la p. 201, în care se spune că S-au fabricat apoi procese fantomă de tip sovietic, în care erau amestecaţi de-a valma acuzaţi de provenienţă foarte deosebită, care – mulţi – nici nu se cunoşteau între ei: industriaşi, membri ai partidelor democratice, francmasoni, preoţi, studenţi, membri ai fostei „Gărzi de Fier”… în aşa fel ca din „complexitatea” lotului să rezulte că sabotorii, legionarii şi spionii americani erau legaţi printr-un plan comun de subminare a regimului”:

Deci, conform „Raportului Comisiei prezidenţiale de condamnare a comunismului”, aprobat prin vot de către Parlamentul României, procesele la care face referire Institutul „Elie Wiesel” au fost declarate „de tip sovietic”, iar la p. 202 se adaugă faptul că ele au fost construite „după modelul NKVD”, condamnat de întreaga omenire, la fel ca fascismul:

Sentinţele din aceste procese „de tip sovietic”, construite „după modelul NKVD”, ni se impun acum prin Legea 217/2015 de către Institutul „Elie Wiesel” pentru a legitima crimele, abuzurile şi tortura împotriva a sute de mii de intelectuali români, declaraţi peste noapte ca fiind „fascişti”!

Raportul de condamnarea comunismului” vorbeşte explicit despre aceste „loturi masive de intelectuali”devenite victimele NKVD (p. 205):

Alexandru Florian şi acoliţii lui ar trebui să mediteze serios atunci cînd ies în public cu acuzaţii atît de simpliste la adresa unor intelectuali români, căci s-ar putea ca atitudinea lor să fie incriminată ca apologie a adevăraţilor criminali de după război! Mai ales că unii dintre aceşti criminali sînt chiar rudele lor apropiate.

NU MIŞCAREA LEGIONARĂ A FOST DECLARATĂ „FASCISTĂ”, CI Grupul Etnic German, SUCCEDAT PATRIMONIAL DE FDGR

Partea a doua a art. 2, lit. c din Legea 217/2015, reprodus mai sus, precizează că este vinovată de „genocid şi crime de război ORICE PERSOANĂ CONDAMNATĂ DE CĂTRE O INSTANŢĂ JUDECĂTOREASCĂ ROMÂNĂ”, precum şi „PERSOANA DIN CONDUCEREA UNEI ORGANIZAŢII AL CĂREI CARACTER CRIMINAL A FOST CONSTATAT PRIN HOTĂRÎREA UNEI INSTANŢE PENALE INTERNAŢIONALE”.

Întrucît majoritatea persoanelor vizate de Institutul „Elie Wiesel” a fost acuzată de apartenenţa sau simpatia faţă de „Mişcarea legionară”, iată care este punctul de vedere al Academiei Române:

Poziţia Academiei Române este foarte clar exprimată: PRIN VALORILE PROMOVATE, „MIŞCAREA LEGIONARĂ” NU POATE FI INCLUSĂ ÎN CURENTUL „FASCIST”! La această concluzie se adaugă şi faptul că Tribunalul de la Nürnberg a scos „Garda de Fier” din România „de sub acuzația de fascism-nazism”, la intervenţia SUA, după cum se poate citi chiar pe Wikipedia.

Cu alte cuvinte, fără a avea un document care să contrazică aceste argumente oficiale exprimate de Academia Română şi Tribunalul de la Nürnberg, definirea din Legea 217/2015 a persoanelor vinovate de apartenenţa la o „organizaţie al cărei caracter criminal a fost constatat prin hotărîrea unei instanţe penale internaţionale” nu are acoperire atunci cînd vizează „Mişcarea legionară”! Asta nu înseamnă că acuzaţiile punctuale, referitoare la crime sau alte acte de violenţă săvîrşite de unii legionari nu îşi au temeiul, dar simpla apartenenţă a cuiva la „Mişcarea legionară” nu poate fi incriminată! O spune şi Academia Română, dar şi Tribunalul de la Nürnberg!

Conform sentinţelor Tribunalului de la Nürnberg, singura organizaţie de pe teritoriul României care a fost declarată ca fiind „fascistă” a fost „Grupul Etnic German”, al cărui patrimoniu a şi fost confiscat de stat pe baza sentinţei de la Nürnberg. Acest patrimoniu a fost preluat după Revoluţie de „Forumul Democrat al Germanilor din România” (FDGR), care s-a autodeclarat ca succesor al „Grupul Etnic German”! Dar pentru că FDGR a fost condus de Klaus Iohannis, actualul Preşedinte al României, Institutul „Elie Wiesel” preferă să-şi justifice existenţa concentrîndu-se exclusiv pe legionari şi, mai ales, pe simpatizanţii acestora!

CONCLUZII

Analiza de faţă nu face altceva decît să pună faţă în faţă prevederile a două documente oficiale care nu pot fi valabile în acelaşi timp, căci conţin prevederi contrare, care se bat cap în cap:

Legea 217/2015, antilegionară şi

Raportul final al Comisiei prezidenţiale de condamnarea comunismului.

Pe de o parte, Legea 217/2015 validează sentinţele staliniste pronunţate de Tribunalele Poporului şi instanţele conduse de reprezentanţii NKVD-ului, iar pe de altă parte Raportul final al Comisiei prezidenţiale de condamnarea comunismului le trece în Rechizitoriul împotriva comunismului! Parlamentul României va trebui să ia în dezbatere această contradicţie dintre cele două documente, căci nu se poate ca, în acelaşi timp, să condamni comunismul, dar şi să-i legitimezi crimele!

Ştim cu toţii care au fost substraturile adoptării Legii 217/2015, dominate de dorinţa unor lideri politici de a curta grupurile de influenţă din ţară sau din afara ei pentru a obţine sprijin internaţional. Orice ar fi de înţeles, pînă la atingerea intereselor naţionale ale României! Or, cultura naţională nu este un obiect de negociere politică, iar un atac la adresa ei este şi un atac direct la adresa statului român.

Din acest punct de vedere, complici la acţiunea Institutului „Elie Wiesel” sînt şi cei care au semnat în 1990 acel document prin care s-a solicitat eliberarea din închisoare a lui GHEORGHE (GOGU) RĂDULESCU, descris astfel în Raportul final al Comisiei prezidenţiale de condamnarea comunismului (p. 660): „Absolvent de studii economice, preşedinte al Frontului Studenţilor Democraţi, organizaţie antifascistă controlată de comunişti în anii ’30, a petrecut anii războiului în URSS. (În 1941, a dezertat din armata română fugind spre liniile sovietice, apoi a fost deportat în Siberia, iar în final s-a alăturat emigraţiei politice de la Moscova)”. Pentru a-şi spăla păcatul, scriitorii care au semnat acel document ar trebui să iasă din conul tăcerii şi, aşa cum au militat pentru eliberarea lui Gogu Rădulescu, să militeze şi în favoarea lui Mircea Eliade, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu, Constantin Noica, Horia Vintilă şi a celorlaţi mari intelectuali români puşi la zid de această nedreaptă Lege 217/2015! Chiar dacă ar pierde nişte finanţări externe sau premii conjuncturale. Altfel, vor rămîne în cultura României ca „intelectualii lui Gogu”!

Dar primul pas trebuie să-l facă Parlamentul României, prin abrogarea Legii 217/2015, care creează în societate o falie extrem de periculoasă, inutilă şi caducă, din care nimeni nu are nimic de cîştigat, în afara celor care-şi găsesc astfel singurul rost în viaţă.

 

CATOLICII DIN INTREAGA LUME SARBATORESC ASTAZI SARBATOAREA DE FLORII!

20 mart.

Catolicii din toată lumea sărbătoresc în această duminică Floriile, zi în care sunt organizate procesiuni ce comemorează intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim dinaintea Săptămânii Patimilor.

Este pentru catolici ultima duminică dinaintea Paştelui, în care credincioşii au participat la Sfânta Liturghie, unde a fost vestită Pătimirea Mântuitorului şi au fost sfințite crenguțele verzi de măslin şi salcie.

La Vatican, în faţa a zeci de mii de catolici, Papa Francisc a oficiat slujba în Piaţa San Pietro, ţinând în mâini tradiţionalale ramuri verzi. Suveranul le-a cerut celor prezenţi să nu le întoarcă spatele refugiaţilor şi să contribuie la alinarea suferinţelor acestora.

Ca în fiecare an, Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti organizează procesiuni pe străzile Capitalei, unde vor participa mii de credincioşii, mulţi tineri, preoţi, călugări din comunităţile religioase locale.

Procesiunea de Florii este prezidată de Arhiepiscopul Mitropolit Ioan Robu, împreună cu mons. Cornel Damian, Episcop auxiliar de Bucureşti şi a început la ora 14.00, la Biserica Franceză „Sacre Coeur” , cu ceremonia binecuvântării ramurilor.

Participanţii au pornit apoi pe traseul Bdul Aviatorilor, PiaţaVictoriei, Calea Victoriei, Str. Gral Berthelot, până la Catedrala româno-catolică Sf. Iosif şi cu ramuri în mâini au cântat Mântuitorului, tinerii din fruntea procesiunii purtând „Crucea Zilei Mondiale a Tineretului”.
Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie se oficiază după procesiune, fiind prezidată de Arhiepiscopul Mitropolit Ioan Robu.

În Duminică Floriilor, în Biserica Catolică se celebrează şi Ziua Mondială a Tineretului (ZMT), ajunsă în acest an la cea de a XXXI-a ediţie.

Potrivit Arhiepiscopiei Romano-Catolice, „Duminică Floriilor este ca o poartă de intrare în Săptămâna Sfântă şi uneşte intrarea solemnă a lui Cristos în Ierusalim – eveniment în amintirea căruia are loc procesiunea pe străzile oraşului – şi vestirea Pătimirii Mântuitorului la Sfânta Liturghie. Pentru credincioşii catolici, participarea la procesiunea şi la Sfânta Liturghie din această duminică este un prilej de mărturisire publică a credinţei şi de unitate cu toţii creştinii catolici din România şi din lumea întreagă”.

AVENTURIERUL OCULTEI MONDIALE ,PENALUL KLAUS WERNER JOHANNIS A INTRAT IN VIZORUL CURTII DE CONTURI A ROMANIEI PENTRU CHELTUIELI UMFLATE!

20 mart.

Săptămâna trecutăcotroceni-vrea-sala-de-sport-si-de-recreere_986705.html” target=”_blank”> presa centrală relata că Administrația Prezidențială a ieșit la cumpărături. Se dorește achiziționarea unui sistem performant de irigații, unei săli de sport și recreere, dar și alte chetuieli declarate de unii ca fiind doar capricii ale cuplului prezidențial. Într-o replică remisă redacției Administrația Prezidențială își justifica cheltuielile prin faptul că instalațiile și locațiile actuale sunt într-o stare de degradare continuă.

Acum s-a ajuns la Curtea de Conturi. Fostul șef al ANAF și fost europarlamentar, Sebastian Bodu, a sesizat Curtea de Conturi arătând că serviciile și obiectele care se vor achiziționate sunt de fapt la suprapreț și că utilitatea unor astfel de achiziții nu este oportună:

 

”Am sesizat Curtea de Conturi a României pentru a verifica achiziționarea, de către Administratia Prezidențială, a unui sistem de irigație de peste jumătate de milion de euro

Deoarece Administraţia Prezidenţială a demarat procedurile de achiziționare a unui nou sistem de irigație a vegetaţiei din grădina Palatului Cotroceni, a cărei valoare bugetată este de aproape 2,4 milioane lei (adică vreo 533.000 de euro), fără TVA, am sesizat Curtea de Conturi a României, pentru a verifica legalitatea și oportunitatea acestei achiziții din bani publici.

Înțeleg că dl. Klaus Iohannis este pasionat se grădinărit, activitate căreia îi dedică o mare parte din timpul său (atunci când nu este, desigur, plecat în concediu, vacanțele fiind o altă mare pasiune a sa), dar a cheltui 533.000 de euro pentru un sistem de irigație este de-a dreptul opulent și sfidător. Nu neapărat în raport cu sărăcia instituțiilor publice (despre care nu vreau să vorbesc, pentru că ar putea fi catalogat ca populism), ci în raport cu însăși nevoile Administratiei Prezidentiale, motiv pentru care am solicitat, de altfel, intervenția Curtii de Conturi. Sunt convins că dl. Klaus Iohannis, împreună cu soția sa, d-na Carmen, s-au gândit de multe ori în viața lor anterioară cum ar fi să aibă o grădină de 2 hectare și cum ar fi ca o astfel de grădină să fie irigată cu un sistem de peste jumătate de milion de euro. Dar asta nu înseamnă că un astfel de gând trebuie să se și transforme în realitate, în această viață și pe bani publici.

Așa cum am arătat în cuprinsul sesizării adresată Curtii de Conturi, nu este vorba de o lucrare de (re)amenajare a grădinii Palatului Cotroceni, care ar fi putut costa oricât, în funcție de gusturile proprietarului (desigur că, în acest caz, proprietar este Statul Român, actualul Președinte fiind doar ocupantul vremelnic al imobilului). Este vorba deci de o simplă instalare a unui sistem de irigație a vegetației, al cărei cost, în piață, este undeva între 3 și 5 euro pe metru pătrat, în funcție de calitatea sistemului. Cum spațiul verde al grădinii Palatului Cotroceni are o suprafață, așa cum spuneam, de aproximativ 2 ha, rezultă că valoarea maximă a sistemului nu poate depăși 100.000 de euro, la care s-ar adăuga montarea, deci un total de 200.000 de euro. În conditiile in care există deja un sistem de irigație, este evident că unul nou nu înseamnă să pornești de la zero: se pot păstra jgheaburi, canale de evacuare sau furtunuri. De altfel, din răspunsul Administratiei Prezidențiale reiese că nevoia unui alt sistem de irigație a pornit de la faptul că cel existent consumă prea multă apă și curent, astfel că ar trebui să se refere la partea automatizată a sistemului.”, a explicat Sebastian Bodu.

 

AMNESTY INTERNATIONAL(AI) CRITICA ACORDUL UE-TURCIA IN CRIZA REFUGIATILOR PE BANI EUROPENI!

20 mart.

Amnesty International (AI) îi acuză pe liderii europeni de „limbaj dublu” în legătură cu acordul privind trimiterea migranţilor înapoi în Turcia, relatează BBC News online, potrivit independent.md.

Acordul cu Turcia nu reuşeşte să ascundă „hotărârea (UE) de a întoarce spatele crizei refugiaţilor”, denunţă organizaţia nonguvernamtentală (ONG) cu activitate în domeniul drepturilor omului.

Potrivit acestui plan, migranţii care vor sosi în Grecia urmează să fie trimişi înapoi în Turcia, în cazul în care le este respinsă cererea de azil.

În schimb, Turcia primeşte ajutoare şi unele concesii politice.

Promisiunile UE de a respecta dreptul internaţional şi european „apar în mod suspicios ca o glazură de zahăr în care este învelită pilula de cianură pe care protecţia refugiaţilor în Europa tocmai a fost obligată să o înghită”, a declarat John Dalhuisen, directorul AI pentru Europa şi Asia Centrală.

„Garanţiile privind o respectare cu scrupulozitate a dreptului internaţional sunt incompatibile cu o trimitere înapoi în Turcia a tuturor migranţilor care ajung pe insulele greceşti, începând de duminică”, a adăugat el.

Un puternic sentiment de scepticism planează asupra unei serii de probleme juridice şi asupra faptului dacă acordul UE-Turcia poate sau nu să fie implementat, comentează BBC.

Ideea centrală a acordului – trimiterea înapoi în Turcia a tuturor migranţilor clandestini care ajung pe insulele greceşti – este cea mai controversată.

Însă liderii europeni insistă că totul va decurge în conformitate cu dreptul internaţional. Acordul „exclude orice expulzări colective”, a dat asigurări preşedintele UE Donald Tusk.

Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) va participa la program, însă de pe o poziţie inconfortabilă faţă de prevederile acordului.

Turcia „nu este o ţară sigură pentru refugiaţi şi migranţi”, a subliniat Dalhuisen, adăugând că orice acord cu privire la o trimitere înapoi a migranţilor în baza unor suspiciuni este „viciat, ilegal şi imoral”.

Acest plan, adoptat vineri la Bruxelles, în cadrul unui summit, alimentează speranţa că va descuraja oamenii să traverseze marea din Turcia în Grecia.

Potrivit acordului, statele membre UE vor reinstala migranţi care trăiesc deja în Turcia. Liderii UE au salutat acordul, însă cancelarul german Angela Merkel a avertizat în legătură cu viitoare provocări juridice.

 

CUM FACE IMPERIUL OTOMAN BANI PE SEAMA REFUGIATILOR !

20 mart.

Ceea ce a fost stabilit în doi de cancelarul Angela Merkel şi premierul Turciei, Ahmet Davutoglu, şi a stârnit mari nemulţumiri şi critici europene a fost aprobat de liderii celorlalte 27 de state membre UE, la nici două săptămâni distanţă.

Acordul UE-Turcia privind imigranţii a fost aprobat la Consiliul European de la Bruxelles, au anunţat pe Twitter premierii Finlandei şi Slovaciei. Oficialii turci au confirmat doar că s-a ajuns la o versiune finală însă nu au vorbit despre aprobare, pentru că “vor să fie siguri că nu sunt surprize”.

Politico.eu scrie că acordul va intra în vigoare duminică, foarte repede, pentru a preveni o goană disperată a refugiaţilor ce vor să intre în UE înainte de intrarea in vigoare.

Termenii acordului prevăd ca Turcia să preia imigranţii care ajung in Grecia în mod ilegal, în schimbul primirii în statele europene a imigranţilor sirieni din Turcia, veniţi de această dată “legal”, pe principiul “unu la unu”. În schimb, UE se angajează să liberalizeze regimul de vize pentru turci până în iunie 2016 şi să ofere Ankarei încă 3 miliarde de dolari pentru gestionarea crizei imigranţilor. Sumele vor veni în principal de la bugetele statelor membre UE. Acordul abordeaza criza imigrantilor din zona Mării Egee; Marea Neagră nu este pomenită şi nici posibilitatea mutării fluxului către coastele Bulgariei sau ale României.

Pentru a obţine acordul Turciei, liderii UE au trebuit să se angajeze să deschidă încă un capitol din negocierile de aderare cu Turcia – cel referitor la chestiunile bugetare şi financiare. A fost semnul unui compromis, nefiind vorba de unul dintre capitolele blocate de Cipru. Însă capitolul acesta are de-a face cu exportul produselor agricole, iar unii oficiali au susţinut de-a lungul timpului că ar putea dăuna fermierilor europeni.

În ce priveşte imigranţii, acordul ridică o serie de probleme legale şi morale. Cum vor fi selecţionaţi refugiaţii ce vor fi trimisi înapoi in Turcia? Ce statut vor avea în Turcia acei refugiaţi expulzaţi din UE care nu vor primi drept de azil aici, dar nici nu vor putea fi expulzaţi în ţara de origine decât prin încălcarea Convenţiei de la Geneva, căci nu este vorba de ţări sigure? Apoi, ce se va întâmpla cu refugiaţii ce vor fi aduşi, legal de această dată, din Turcia? Statele UE nu au o politica comună a imigraţiei acum (Germania a reinstituit controlul la frontiere, la fel şi Suedia, Danemarca, Franţa şi Belgia, Slovenia şi-a inchis frontiera, Austria a stabilit doar o cotă de 80 de imigranţi primiti în fiecare zi, iar, în plus, există un sistem de cote pentru 160.000 dintre refugiaţii deja prezenţi în Grecia şi Italia care nu a dus la redistribuirea decat a catorva sute. În acest haos, acordul UE-Turcia pare să fie mai degraba o încercare de a arunca cartoful fierbinte Turciei.

Însă aceasta pasare a responsabilităţii costă scump – 6 miliarde de euro în două tranşe egale şi mai cu seamă liberalizarea vizelor pentru o tara cu 80 de milioane de locuitori ce are graniţe cu Siria, Irak sau Iran şi care nu îndeplineşte decât câteva dintre cele 72 de criterii pentru eliminarea vizelor.

Se adaugă apoi accelerarea negocierilor de adereare a Turciei la UE. Turcia a semnat acordul de Asociere la Comunităţile Europene încă din 1964, însă negocierile de aderare au început abia în 2005. Este putin probabil negocierile să avanseze rapid, chiar şi în contextul crizei migratiei. Deschiderea unor noi capitole pare mai mult o monedă de schimb a UE pentru a scăpa de mai multi imigranţi sirieni ilegali.

De partea cealaltă, puţine din politica actuala a guvernului şi a preşedintelui turc denotă o dorinţă reala de a adera la UE. Documentul de la Bruxelles este unul dictat de urgenţa politica, este numit de multe ori o “tocmeală” de “bazar”, prin care un preşedinte turc extrem de autoritar doreşte să arate că este acceptat şi chiar premiat de Occident cu milirde de dolari şi liberalizarea vizelor, prin care 28 de şefi de stat şi de guvern din UE care nu reuşesc să ajunga la o politica comună vor folosi un acord născut aproape mort pentru a-şi convinge electoratul că mai merita un vot şi pentru a preveni extiderea curentelor anti-sistem.

Merkel a făcut o mare înțelegere cu Turcia: pentru fiecare migrant care ajunge în Grecia din Turcia și pe care îl returnăm Turciei, Turcia ne dă să ținem noi în Europa un migrant sirian! Adică numărul de migranți va crește constant, dar, în plus, Turcia se alege cu bani și cu anularea vizelor.

Nu înțeleg de ce trebuie să-i dăm noi toți Turciei 6 miliarde de euro și acces liber în Europa, de vreme ce nu reușim să stăvilim venirea migranților. Doar așa, ca să facem o cheltuială în plus pe spatele cetățenilor europeni?

Iar dacă numărul migranților va crește, poate să se laude Iohannis cât vrea că noi rămânem la ce s-a stabilit, va crește și cota obligatorie pentru România, pentru că noii veniți vor fi redistribuiți.

Este clar că Europa nu e capabilă să se apere și, cu atât mai puțin, să-și apere statele membre de migranți. Fiecare stat e pe cont propriu. Din păcate, România nu e stat, ci colonie, așa că nu face nimic să-și apere granițele, ba chiar îi așează pe migranți în cele mai năstrușnice locuri: lângă uzina de muniție de la Sadu (Gorj) sau lângă plajele de la Vama Veche.

Cât despre intrarea Turciei în Uniunea Europeană, lucru pe care Ankara îl pregătește pe motiv că ne ”ajută” cu migranții, să vedeți atunci invazie de moschei, devenite peste noapte drepturi obligatorii ale minorității! Mega moscheea din București va deveni proiect european de respectare a diversității, lucru care nu va fi reciproc și la Istanbul pentru că întotdeauna doar ceilalți au drepturi!

 

%d blogeri au apreciat asta: