Arhiva | 5:16 pm

MASCARICIUL PENAL,KLAUS JOHANNIS A CONVOCAT CSAT-UL VINERI 27 MAI 2016!

26 mai

 

Vineri, 27 mai, începând cu ora 11.00, la Palatul Cotroceni, va avea loc şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, condusă de către președintele Klaus Iohannis, informează Administrația Prezidențială într-un comunicat de presă.

Potrivit comunicatului citat, în cadrul ședinței de vineri a CSAT vor fi abordate mai multe subiecte, precum strategia militară a României, programul privind transformarea, dezvoltarea şi înzestrarea Armatei României până în anul 2026 şi în perspectivă, dar și stadiul îndeplinirii obiectivelor şi priorităţilor Ministerului Apărării Naţionale, stabilite prin Directiva de planificare a apărării, în anul 2015.

Forţele Armate ale României care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în anul 2017, mandatul României la Summitul NATO 2016 de la Varşovia, stadiul şi evoluţia Proiectului Unităţile 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, dar și activitatea desfăşurată de către Serviciul Român de Informaţii în anul 2015 şi principalele obiective pentru anul 2016, sunt, de asemenea, incluse pe ordine de zi a ședinței CSAT de vineri.

Tot în CSAT va fi dezbătută și situaţia actuală a sistemului de sănătate publică. Infecţiile intraspitaliceşti ca vulnerabilitate a sectorului medical cu impact asupra securităţii naţionale

„În cadrul şedinţei vor fi abordate şi alte subiecte de interes pentru securitatea naţională”, conchide comunicatul citat.

Reclame

FOSTUL MINISTRU DE INTERNE GABRIEL BERCA CONDAMNAT LA TREI ANI INCHISOARE CU EXECUTARE!

26 mai

 

Gabriel Berca, fost senator, ministru, secretar general al Guvernului și consilier prezidențial a fost condamnat, joi, de o instanță a Curții de Apel Bacău la trei ani de închisoare cu executare pentru infracțiunea continuată de trafic de influență, scrie Agerpres.

De asemenea, judecătorul a decis în privința fostului demnitar confiscarea sumei de 92.500 de euro, sau echivalentul în lei la data efectuării plății, menținând în același timp sechestrul asigurator pe bunurile din proprietatea inculpatului corespunzător sumei respective, dar și măsura controlului judiciar.

Inculpat în același dosar și sub aceeași acuzație, fostul deputat Mihai Banu a primit din partea instanței o pedeapsă constând în trei ani și jumătate de închisoare, confiscarea sumei de 92.500 de euro, sau echivalentul în lei, menținerea măsurilor asiguratorii de sechestru în cuantumul sumei propuse pentru confiscare și a controlului judiciar.

Gabriel Berca și Mihai Banu mai au de plătit și câte 2.500 de lei cheltuieli de judecată.

Cei doi, trimiși în judecată în august 2015, au stat în arest preventiv și la domiciliu timp de aproape cinci luni, perioadă ce ar urma să fie dedusă din pedeapsa dată de instanță.

AVEREA MAGNATULUI ROMAN GABRIEL COMANESCU!

26 mai

Gabriel Comănescu stă de vorba cu muncitorii care urmează să plece, la schimb de echipaj, în Golful Persic, pe platforma Orizont / Foto: / Mediafax Foto, Crisiti Cimpoes

 

Potrivit unei investigații realizate de RISE Project, rădăcinile averii unuia dintre cei mai bogați români, Gabriel Comănescu, sunt direct legate și de unul dintre cei mai controversați oameni de afaceri din România, sindicalistul penal Liviu Luca.

Amintim că, într-o investigație anterioară, RISE Project lega averea omului de afaceri de parteneriatul cu un german, om-cheie în managementul OMV Petrom. În acest sens, neamțul a jucat la dublu timp de doi ani, influențând deciziile OMV Petrom în interesul afaceristului român și al său personal, punând astfel mâna pe platformele maritime ale Petrom.

În noua investigație, se face referire la firma Foserco, din care, astăzi, nu a mai rămas mare lucru. Foserco a făcut parte din strategia energetică națională și deținea mai multe instalații de foraj pentru cercetare cu care putea descoperi noi zăcăminte de țiței și gaze naturale pe care ulterior să le exploateze Petrom și Romgaz. Această afacere a statului român a fost privatizată cu succes în timpul lui Radu Vasile și vândută mai târziu de Gabriel Comănescu, jucător important pe piața locală a petrolului.

Conform sursei citate, aventura privată a Foserco a început în 1998, când statul a cedat compania unei firme de apartament din Constanța, RPT Oil SRL. La acea vreme RPT era deținută la vedere de Gabriel Comănescu și de alți doi oameni de afaceri, Ioan Dancău și Niculae Lazăr Miclăuș. Ultimul dintre ei, Miclăuș, este și cel care a luat în spațiul firma la acea vreme, pe strada Adamclisi din Constanța.

Dosarul de privatizare a fost semnat din partea Fondul Proprietății de Stat de Gheorghe Ionescu, tatăl lui „Syda”, soțul Elenei Băsescu. „Bebe” Ionescu, cum îi zic prietenii, a ajuns ulterior în consiliile de administrație ale mai multor companii care au fost privatizate, printre care Oil Terminal, Conpet sau Petrom.

RPT a cumpărat Foserco de la FPS cu un patrimoniu de cel puțin cinci instalații de foraj și mai multe utilaje industriale.

Firma lui Comănescu s-a angajat să investească două milioane de dolari la achiziție și încă cinci în următorii patru ani. Din cele șapte milioane de dolari, peste două și jumătate trebuiau investite în modernizarea instalațiilor de foraj.

Acest lucru a fost posibil deoarece, în 1999, la nici un an după privatizare, Comănescu a făcut o mutare secretă pe eșicherul afacerii Foserco. A înființat, în iulie a acelui an, cu ajutorul avocaților Mossack Fonseca, o companie offshore în Insulele Virgine Britanice. Denumită Brington Capital Limited, aceasta a deținut alături de RPT Oil acțiuni în cadrul Foserco SA. O vreme, societatea offshore a avut în posesie 44 la sută din Foserco în timp ce RPT Oil deținea 39 la sută din acțiuni. Între ele, cele două firme ale lui Comănescu dețineau controlul asupra întreprinderii din Târgu-Ocna. Asociatul secret al lui Comănescu în firma offshore? Nimeni altul decât Liviu Luca, sindicalistul penal care făcea afaceri în numele lui Sorin Ovidiu Vîntu. Mai mult, în acționariatul Foserco a intrat și FSLI Petrom, federația sindicală a lui Liviu Luca, scrie RISE Project.

CITIȚI INVESTIGAȚIA INTEGRALĂ AICI.

ACTORUL SEBASTIAN PAPAIANI INTERNAT DUPA UN ATAC CEREBRAL IN SPITAL!

26 mai

 

Sebastian Papaiani, în stare gravă, la spital: ce a pățit actorul?

Astfel, actorul Sebastian Papaiani a suferit un atac cerebral și se află internat în stare gravă, într-un spital din Capitală.

Medicii i-au acordat primul ajutor artistului și au decis internarea acestuia. În prezent, echipa medicală depune toate eforturile pentru a-l stabiliza pe Sebastian Papaiani, scrie b1.ro.

De-a lungul carierei sale, Sebastian Papaiani a avut roluri memorabile în filme ca ”Astă seară dansăm în familie”, ”Toate pânzele sus” sau seria ”B.D”.

DECIZIA CCR:”REFERENDUMUL NU SE POATE ORGANIZA CONCOMITENT CU ALEGERILE LOCALE!

26 mai

Judecătorii Curții Constituționale au decis, joi, că un referendum nu se poate organiza concomitent cu alegerile locale.

Curtea Constituțională a admis joi sesizarea Avocatului Poporului privind Ordonanța de Urgență a Guvernului care permite organizarea și desfășurarea referendumului local la aceeași dată cu alegerile locale, cu utilizarea acelorași secții de votare, birouri electorale de circumscripție și ștampile.

CCR a discutat joi excepția de neconstituționalitate ridicată de Avocatul Poporului la dispozițiile OUG 15/2016 pentru modificarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului.

PRESEDINTELE PSD,LIVIU DRAGNEA LA SIBIU ,ACID FATA DE COMPORTAMENUL DE AUTIST ASPERGER A PENALULUI KLAUS JOHANNIS:”FIECARE CU TICHIA DE MARGARITAR!”

26 mai

 

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a răspuns miercuri seara acuzațiilor copreședintelui PDNL Alina Gorghiu potrivit cărora social-democrații ar avea în plan suspendarea președintelui Klaus Iohannis înainte de alegerile parlamentare.

Dragnea i-a transmis miercuri seară, la Bistriţa, lui Iohannis că poate „să stea liniştit”, pentru că partidul său nu intenţionează să-l suspende, dar că în schimb nu la fel de liniştit poate sta Guvernul Cioloş.

„Mi-e greu să fiu serios la asemenea prostii (referire la declarațiile lui Gorghiu – nr.). Trebuie să fiu foarte atent, să îmi găsesc cuvintele potrivite, pentru că, totuşi, vorbim de o doamnă care trebuie respectată, nu? Nu există aşa ceva în planul nostru, suspendarea preşedintelui. Sincer, nu pot să comentez, că sunt prostii. (…) Domnul preşedinte Iohannis să stea liniştit, că nu îl suspendăm, nu avem de gând să facem asta. Guvernul nu poate să stea la fel de liniştit, pentru că guvernează din ce în ce mai rău. Dacă domnul prim-ministru Cioloş nu înţelege că mai sunt unii miniştri care trebuie schimbaţi, pentru că deja au început să producă prejudicii serioase pentru statul român, atunci îşi asumă riscuri foarte mari şi poate să fie considerat părtaş la aceste prejudicii. (…) Dacă va continua să protejeze membri ai Cabinetului care sunt neperformanţi, atunci sigur că o să ne gândim serios dacă păstrarea Guvernului nu începe să devină un risc de securitate naţională”, a spus Dragnea.

Potrivit liderului PSD declarațiile lui Gorghiu sunt generate de „disperarea”popularilor democrat- liberali, care nu reuşesc să crească în sondaje.

„Probabil că aceste declaraţii pe care le fac cei de la liberali sunt generate de disperare. N-am reuşit să văd nici eu, nici alţi colegi de-ai mei la ei un proiect sau un plan, o strategie pe care să o prezinte cuiva. Nu ştiu decât să spună lucruri despre noi. Încearcă să facă tot felul de alianţe, am văzut şi la Bucureşti, să se unească, să se retragă unii, să rămână alţii, nepropunând nimic pentru bucureşteni. Sunt afirmaţii făcute de liderii unui partid care scade în fiecare zi în sondaje, pentru că nu propun nimic, au şi lupte interne foarte serioase”, a afirmat Liviu Dragnea.

Chestionat despre o posibilă moţiune de cenzură, Dragnea a spus că acest lucru îi este cerut de către colegii de partid, dar că varianta este încă analizată, deoarece există posibilitatea ca noul guvern să fie „la fel de slab” şi să aibă nevoie de luni bune pentru a se adapta, ceea ce ar putea duce România într-o zonă de instabilitate.

În viziunea lui Dragnea, printre ministerele care au în prezent o activitate „foarte proastă, cu efecte negative serioase” se numără Ministerul Agriculturii, Ministerul Fondurilor Europene şi Ministerul Mediului, în timp ce calificativul „bine” l-a acordat celor de la Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Ministerul de Externe.

Alina Gorghiu l-a acuzat marți seară pe Liviu Dragnea, Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu că au în plan ” o eventuală suspendare a președintelui României” înaintea alegerilor parlamentare.

„Alegerile din iunie au și o miză națională importantă, nu doar una locală. Triada Ponta-Dragnea-Tăriceanu pregătește cea mai puternică ofensivă: împotriva justiției, a PDNL, a Președintelui, a Guvernului și, în general, a tot ce înseamnă normă democratică și europeană. Cei trei iau în calcul toate variantele ca să poată prelua puterea și nu se vor împiedica de nimic să pună în practică restaurația statului ticălos. România va deveni un Hexi Pharma la nivel național, iar lupta anticorupție se va dilua, pas cu pas, cu ei în fruntea României. Miza PDNL este să oprească acest lucru. Aceasta este și miza alegerilor din 2016”, a spus Gorghiu marți seară.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, la Sibiu că, deşi România este o ţară bogată, nu are nevoie acum de o aeronavă prezidenţială, considerând alte investiţii ca fiind prioritare, printre care majorarea pensiilor şi salariilor.

Întrebat cum comentează faptul că Executivul nu găseşte resurse pentru majorarea salariilor profesorilor, iar preşedintele Klaus Iohannis îşi doreşte o aeronavă pentru care se găsesc bani, Liviu Dragnea a declarat că el consideră că România nu are nevoie de acest lucru acum, deşi „este o ţară bogată”, potrivit Mediafax.

Nu sunt bani pentru măriri de salarii şi pentru lucruri bune, în schimb sigur că găsesc bani pentru tot felul de prostii. Eu nu cred că acum se poate gândi un guvern sau un preşedinte să se achiziţioneze o aeronavă prezidenţială. Nu cred că România are nevoie acum de acest lucru, ci după ce se rezolvă probleme care se lasă aşteptate, ca măririle de salarii, de pensii şi alte investiţii care trebuie să se realizeze, a declarat Liviu Dragnea, la Sibiu.

 

Liviu Dragnea şi-a exprimat îngrijorarea pentru faptul că la jumătatea anului nu sunt proiecte noi şi că „din păcate, fiecare este cu tichia lui de mărgăritar”, referindu-se la preşedintele Klaus Iohannis, care a dorit „Guvernul meu”, iar acum şi-ar dori „avionul meu”.

Din păcate, singurul program de investiţii publice care funcţionează în România este programul lăsat de noi, de PSD, respectiv de mine, cel de dezvoltare locală. Se lucrează din plin în 2.000 de şantiere. În rest, din păcate nu se lucrează în niciun alt program, la niciun minister. Intrăm în ultima lună din semestru şi jumătate de an e pierdut. Şi din punctul de vedere al fondurilor europene nu s-a deschis nimic, până acum nu s-a depus nimic. Din bugetul de stat, de asemenea nu s-a făcut nimc. Suntem cu toţii oameni. Ştim că ţara întreagă aşteaptă investiţii în infrastructură medie, rutieră, de căi ferate şi multe alte lucrări. Din păcate fiecare este cu tichia lui de mărgăritar. Guvernul meu, ţara mea, avionul meu… Normal! Parlamentul meu!„, a mai declarat preşedintele PSD.

Liviu Dragnea a venit miercuri la Sibiu pentru a participa la un Birou Politic şi apoi la lansarea candidaţilor pentru alegerile locale în judeţul Sibiu.

„TARA ARDE,IAR BABA JOHANNA” SE PIAPTANA:”VREA SA ORGANIZEZE UN SUMMIT INTERNATIONAL!

26 mai

România va organiza la începutul anului viitor un summit internaţional dedicat acţiunii comune împotriva manifestărilor antisemite şi extremiste, a anunţat, miercuri, preşedintele Klaus Iohannis.

‘În plan extern, vom lansa în curând iniţiativa organizării la Bucureşti, la începutul anului viitor, a unui summit internaţional dedicat acţiunii comune împotriva manifestărilor antisemite, precum şi a altor forme de manifestări extremiste’, a spus Iohannis la ceremonia de decorare a preşedintelui onorific al Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului, Yehuda Bauer.

Şeful statului l-a felicitat pe Yehuda Bauer şi a afirmat că acesta a demonstrat prin cariera sa că rămâne un reper inconfundabil în cercetarea Holocaustului, antisemitismului şi mişcării de rezistenţă a evreilor în timpul persecuţiei. ‘Atent la acest fenomen, care a făcut milioane de victime, aţi dorit să vă asiguraţi că marele public are acces la înţelegerea istoriei acestei drame, unice în sine. Apreciez claritatea mesajului dumneavoastră de a atrage atenţia asupra consecinţelor pe care lipsa cunoaşterii atrocităţilor din perioada Holocaustului le-ar putea avea în viitor’, a mai spus Iohannis.

El a arătat că, anul acesta, România a preluat preşedinţia Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului.

%d blogeri au apreciat asta: