GHIOCEL SI BOMBONICA I-AU TRAS TEAPA FOSTULUI PREMIER VICTOR PONTA!

14 iun.

Deputatul PSD Florin Iordache va rămâne interimar la șefia Camerei Deputaților. Decizia a fost luată marți după o şedinţă a Comitetului Executiv al PSD care a durat doar o oră. Potrivit unor surse, la propunerea lui Liviu Dragnea s-a votat ca la șefia Camerei să se mențină interimatul până la alegerile parlamentare, astfel că Victor Ponta pierde președinția Camerei, după ce luni și-a anunțat candidatura pentru acest post. Comitetul Executiv al PSD s-a reunit marți la ora 14.00 pentru a decide, printre altele, pe cine va susține la șefia Camerei Deputaților după mazilirea lui Valeriu Zgonea.

UPDATE Liviu Dragnea, înainte de ședință: „Astăzi, unii dintre noi trebuie să dea un test de răbdare, de inteligență, de maturitate și responsabilitate. La finalul întâlnirii eu o să le fac astăzi o propunere pe care sigur o vor accepta”.

Înainte de reuniunea de marți, Victor Ponta nu mai era nici el sigur de candidatura sa la șefia Camerei Deputaților: „Hai să ne lămurim un pic. Eu nu m-am trezit așa, deodată, că vreau funcții, pentru că am avut. În campanie, domnul Dragnea și mulți colegi de-ai mei mi-au zis să mă implic, m-am implicat, mi-au zis că ar fi bine să fiu la Cameră. Am zis: bine, de acord. Acum e foarte simplu, dacă domnul Dragnea mă susține candidez la Cameră, dacă nu mă susține nu candidez, pentru că nu vreau să ne certăm în PSD. Pune domnia sa pe cine crede că e mai bun decât mine. Deci, nu e niciun conflict și nu se întâmplă nimic. E decizia domnului Dragnea, mă susține, mă duc, nu mă susține, nu candidez”, a declarat Ponta, înainte de ședința CExN al PSD.

Ponta a adăugat că, după ședința CExN, se va vedea dacă Dragnea îl susține pentru preluarea funcției de șef al Camerei. „Odată a zis că mă susține, acum nu știu exact ce a decis. Aflăm acum, nu e nicio supărare, nu se supără nimeni, nu se ceartă nimeni și, gata, s-a terminat”, a spus fostul premier.

Venirea lui Victor Ponta în fruntea Camerei Deputaților era sub semnul întrebării încă de luni. Ponta și-a anunțat luni public „intenția” de a-și depune candidatura în PSD pentru președinția Camerei, anunț primit cu iritare de Liviu Dragnea, iar ultimele informații vehiculate marți pe rețelele de socializare arătau că nu fostul premier va fi alesul partidului.

Luni, în cărți pentru șefia Camerei erau deputatul PSD Florin Iordache și Victor Ponta.

Întrebat luni despre cine ar corespunde profilului de preşedinte al Camerei Deputaţilor, printre numele vehiculate fiind Victor Ponta şi Florin Iordache, Dragnea a răspuns că nu îl va propune şef al Camerei pe cel care ar fi mai potrivit pentru a-i sta alături în campania pentru parlamentare.

”Eu îl pun pe fiecare la locul lui. Ca într-o echipă. Dacă eu am nevoie de cineva să meargă cu mine în campanie, să meargă cu mine în campanie electorală, nu o să îi pun ciocănelul în mână la Cameră să stea să dea cuvântul la parlamentari”, a spus Dragnea, dând de înţeles că opţiunea sa nu este Ponta.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: