Arhiva |

Erdogan,moscheea si Johanis

27 iun.

KWJ in Israel

27 iun.

Summitul Securității Nucleare

27 iun.

PLANURI ŞI SCENARII ACTUALE VIZÂND DEZMEMBRAREA ROMÂNIEI

27 iun.

BREXIT :”O INFRANGERE RUSINOASA A PROPAGANDEI MAFIOTE DE LA BRUXELLES!”

27 iun.

Avansul luat de tabăra Brexit era clară la ora 7 iar BBC anticipa o victorie cu 52% la 48% a celor care doreau ca UK să părăsească UE. Este înainte de orice o înfrângere a propagandei. După asasinarea parlamentarei Jo Cox, toate sondajele au dat în mod miraculos victoria partizanilor rămânerii în UE, o întoarcere la 180 de grade a tendințelor anterioare, deși se aflase repede că asasinul avea probleme psihice și era suporterul unui partid de extremă dreapta ce dorea „dominația albilor” iar motivele unei răzgândiri a electoratului erau deci subțiri.
Două vorbe despre „prăbușirea piețelor”.
Lira cădea vineri dimineață cu 9% față de dolar, până la un raport lira/usd de 1,35, în condițiile în care înaintea referendumului raportul era de 1,5 (la începutul anului o lira valora 1,48 dolari). Nu e atât o reacție emoțională la cald sau o anticipare a evoluției economiei britanice pe termen scurt, ci o caracteristică a piețelor financiare unde lumea joacă preponderent în marjă, folosind bani împrumutați și doar o mică suma capital propriu.
Când apare un asemenea eveniment neanticipat vine un val de apeluri în marjă (cei care au intrat în pierdere sunt chemați să-și completeze repede capitalul) iar în consecință mulți își închid cât mai repede pozițiile pentru a limita pagubele sau acestea sunt închise de brokeri. Cum mulți pariau înainte de primele rezultate parțiale ale votului pe rămânerea în UE, deci cumpărau lire împotriva dolarului, acum prin închiderea acestor poziții se inițiază pozițiile contrare, se vând lirele și se cumpără dolari, așa că e un vârf temporar al cererii pe dolar. În mod sigur, peste 2-3 zile lira va fi mai sus față de dolar decât este la primele ore ale dimineții de vineri…
În ceea ce privește periferia, prima reacție a speculatorilor va fi să se închidă poziții prin sudul și estul Europei, deci deprecieri ale valutelor (raportat la euro dar mai ales la CHF si dolar) și acțiunilor, inclusiv la București.Vești proaste pentu debitorii în CHF, francul fiind valută de fugă alături de dolar…

IL GIORNALE: „BREXIT LOVESTE PESTE OCEAN!,LET’S TEXIT!”

27 iun.

Brexit lovește și peste Ocean: Texanii vor și ei să iasă din Statele Unite: Let's Texit!
Brexit-ul devine contagios nu doar în Europa, ci și peste Ocean.
Impulsionați de votul de la referendumul din Marea Britanie, secesioniștii din Texas doresc să adopte aceeași strategie a britanicilor și să ceară separarea de Statele Unite ale Americii. Prin ceea ce ei au numit „Texit”, scrir ziarul Il Giornale.
Texasul a fost stat independent din 1836 până în 1845, iar economia lui anuală, de circa 1,6 trilioane de dolari, l-ar poziționa în topul primelor 10 state din lume, susține Daniel Miller, președintele Mișcării Naționaliste Texas (TNM), conform Reuters.
„TNM  cere oficial guvernatorului de Texas să promoveze un referendum similar pentru texani”, a anunțat gruparea vineri.
Guvernatorul Greg Abbott nu a făcut însă niciun comentariu.

CAMERA DEPUTATILOR :”11 DINTR-O LOVITURA!”

27 iun.

Unsprezece deputați, care au câștigat mandate de primari sau consilieri locali la alegerile locale, și-au prezentat demisiile din Parlament la Biroul permanent al Camerei pentru a-și putea prelua mandatele.

„Mai mulți deputați și-au dat demisia după ce au câștigat mandate la alegerile locale, pentru că au calitatea de aleși și pot opta. Demisiile din calitatea de deputat pe care le-am primit până în momentul de față sunt: Daniel Florea, Nistor Laurențiu, Tudorache Daniel, Dragomir Viorel Marian, Marica Petru Sorin, Delureanu Virgil, Iliuță Vasile, Boghicevici Claudia, Roman Gheorghe, Răzmeriță Cornel și Dima Toader”, a declarat secretarul Camerei Niculae Mircovici, la finalul ședinței Biroului permanent.

Până marți, la ora 12,00, toți cei care au câștigat la alegerile locale mandate de primari sau consilieri și vor să preia aceste funcții trebuie să își depună demisiile din Parlament, a mai precizat acesta.

ANALIZA REUTERS:CONSECINTELE BREXITULUI ASUPRA VIITORULUI UNIUNII EUROPENE!

27 iun.

Impasul dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană legat de ceea ce urmează după referendumul din 23 iunie, când britanicii au votat pentru ieșirea din UE, lasă deschise o serie de posibile scenarii, câteva dintre ele fiind prezentate luni de agenția de presă Reuters, preluată de Agerpres.

1. DIVORȚ CA LA CARTE

Premierul David Cameron, care după anunțarea rezultatului referendumului din 23 iunie a anunțat că va demisiona, convine cu Bruxellesul că singura modalitate juridică ca Marea Britanie să iasă din Uniunea Europeană este aplicarea articolului 50 din Tratatul de la Lisabona de a negocia o retragere. El dorește să predea acest proces succesorului său, care este posibil să nu fie ales de Partidul Conservator până în octombrie. Liderii UE vor ca David Cameron să facă acest lucru acum sau cel puțin cât mai rapid posibil, dar nu dispun de pârghii juridice pentru a-l forța.

În scenariul unui divorț cât se poate de amiabil, Marea Britanie va invoca articolul 50, posibil (deși improbabil acum) cel mai devreme marți, când David Cameron se întâlnește cu liderii celorlalte 27 de state membre în cadrul unui summit la Bruxelles, sau prin intermediul unei scrisori oficiale trimise de Cameron sau de succesorul său.

Acest articol stabilește un termen de doi ani pentru negocierea unei retrageri amiabile. La modul ideal, vor fi împărțite drepturile și obligațiile în bugetul comun al UE și alte chestiuni prioritare, cum este poate cazul statutului cetățenilor britanici și al celorlalți cetățeni ai UE care trăiesc de cealaltă parte a noii frontiere dintre Marea Britanie și forul comunitar.

Într-o lume și mai ideală, va fi stabilită o nouă relație economică între Marea Britanie și Uniunea Europeană, posibil într-un tratat separat care să intre în vigoare la data ieșirii efective a țării din UE. Tratatul privind retragerea poate intra în vigoare cu aprobarea a numai 20 din celelalte 27 state, reprezentând 65% din populația acestora. O nouă relație completă ar avea nevoie probabil de sprijin unanim. Doi ani este un termen scurt, dar negocierile pot fi extinse dacă toate cele 28 de state membre actuale sunt de acord. Dacă nu există niciun acord, atunci Marea Britanie pur și simplu iese din UE la doi ani după activarea articolului 50 — un rezultat înscris în tratat pentru a limita incertitudinile.

Concluzia Reuters: Sincer? Prea frumos ca să fie adevărat. Cu Uniunea Europeană nu este niciodată atât de ușor.

2. NE SCUZAȚI, N-AM VRUT

Marea Britanie este în descompunere politică, cu cele două partide mari în ‘război civil’ și cu Scoția pro-UE amenințând fie să blocheze juridic Brexitul, fie să se separe. Rezultatul referendumului nu este obligatoriu din punct de vedere constituțional și guvernul și parlamentul, probabil după noi alegeri, l-ar putea ignora. În acest caz, UE ar continua să funcționeze ca până acum, deși un acord special privind statutul de membru, convenit de Cameron și liderii celorlalte state UE în luna februarie, a fost ‘îngropat’ de rezultatul referendumului din 23 iunie.

Concluzia Reuters: Sincer? Credibilitatea democratică este împinsă dincolo de punctul de rupere.

3. AM VRUT, DAR NU ÎNCĂ

Susținătorii Brexit-ului au fost mult timp suspicioși în legătură cu termenul de doi ani prevăzut de articolul 50 și unii au spus explicit că acest lucru ar trebui făcut oficial numai DUPĂ convenirea unui acord comercial cuprinzător care ar scuti Marea Britanie de reguli UE cum ar fi cea referitoare la imigrație. O perioadă de cinci ani sau mai mult este norma la nivel global pentru astfel de mari acorduri comerciale. Marea Britanie ar fi până atunci membru deplin al UE.

Acesta este un scenariu de coșmar pentru liderii UE, care ar arunca blocul comunitar în negocieri cu final deschis cu cea de-a doua sa mare putere, ar da apă la moară euroscepticilor din forul comunitar și ar distrage atenția guvernelor de la alte probleme europene presante.

Ei (liderii UE) exclud deschiderea oricărei negocieri atât timp cât Marea Britanie este constrânsă de termenul prevăzut de articolul 50 și insistă că Marea Britanie nu poate beneficia în continuare de acces la piața comună simultan cu încetarea liberei circulații a lucrătorilor și plăților la bugetul UE. Teoretic, ar putea fi o dispută fără sfârșit, cu Marea Britanie în rolul de adolescent îmbufnat, otrăvind atmosfera anul viitor când în Franța și Germania vor avea loc alegeri și Uniunea Europeană începe negocierile asupra unui nou buget multianual. Cineva ar trebui să cedeze și s-ar putea ajunge la un oarecare compromis.

Concluzia Reuters: Sincer? Compromisul este cuvântul de ordine la UE; acest scenariu nu trebuie exclus.

4. AM VRUT — SAU POATE NU

Articolul 50 sugerează o ieșire ireversibilă mai degrabă decât o ușă batantă. Oficialii UE insistă că, după ce a fost activat acest articol, statul respectiv nu poate reveni. Totuși, în rândul avocaților opiniile sunt împărțite. Unii experți britanici cred că notificarea ieșirii poate fi pur și simplu retrasă. La Bruxelles, alții sunt de părere că acest lucru se poate întâmpla, dar numai dacă toți sunt de acord. Un viitor guvern britanic ar putea ajunge la concluzia că cea mai bună cale de a pune capăt procedurilor de divorț este să fii de acord să rămâi căsătorit.

Concluzia Reuters: Sincer? Vezi scenariul 2, dar cu unele scăpări de memorie.

5. PUTEM ARANJA LUCRURILE RAPID?

Unii susținători ai Brexit-ului au sugerat că votul favorabil ieșirii din UE pur și simplu servește drept pârghie pentru a renegocia condiții mai bune pentru Marea Britanie în interiorul UE care ar putea fi supuse unui nou referendum. Liderii UE au exclus această posibilitate pe aceleași motive ca mai sus. Acordul cu Cameron, pentru a proteja City-ul londonez de zona euro și a reduce imigrația dinspre UE, a fost ‘îngropat’ printr-o clauză care l-a legat de rezultatul referendumului de săptămâna trecută, astfel că orice negocieri ar începe de la o bază inferioară și liderii UE ar trebui să-și ‘înghită cuvintele’. Însă, pentru ceva timp a fost vehiculată în Europa ideea unui gen de ‘statut de membru asociat’ sau ‘parteneriat special’.

Concluzia Reuters: Sincer? Vezi scenariul 4, dar niciodată să nu spui niciodată pe tărâmul eurocompromisului.

6. HAI SĂ NE FACEM COMOZI

Marea Britanie ar putea să încerce să adere la Spațiul Economic European (SEE) sau la Asociația Europeană a Liberului Schimb (AELS), alăturându-se unor țări precum Norvegia, Elveția sau Islanda, aflate în strânse parteneriate cu UE. Acest lucru ar putea conveni UE, dar liderii britanici vor trebui să-i convingă pe alegătorii favorabili Brexit-ului să accepte contribuțiile la bugetul UE și migranții care sunt primiți de unele din acele țări. De asemenea, nu ar mai exista tipul de acces la piața UE a serviciilor, aspect atât de important pentru marele sector financiar britanic.

Concluzia Reuters: Sincer? Nu pare să fie ceea ce-și doresc britanicii, cel puțin deocamdată.

7. DE CE NU ÎNCEPEM DIN NOU?

O opinie extremă este aceea că urmările unui Brexit pentru UE ar putea fi atât de grave încât europenii ar reveni la planșa de desen și ar crea efectiv un tip de Uniune care ar putea include Marea Britanie. Gestionarea diverselor ambiții naționale într-o nouă structură ar fi o sarcină colosală.

Concluzia Reuters: Sincer? Cu siguranță un scenariu cu bătaie lungă, nu unul pentru viitorul apropiat.

8. A DOUA OARĂ E CU NOROC?

Unii dintre cei care au votat pentru Brexit au spus că, dacă nu funcționează în afara UE, Marea Britanie ar putea adera la UE din nou. În acest caz, Marea Britanie s-ar confrunta cu un proces de aderare îndelungat și care presupune acceptare din partea tuturor statelor membre și o serie de condiții de la care Londra a fost exceptată în ultimii 43 de ani — în special adoptarea euro.

Concluzia Reuters: Sincer? Un scenariu de luat în seamă doar de creduli.

9. SPAȚIU PENTRU O ȚARĂ MAI MICĂ?

Unii scoțieni speră să evite Brexit-ul prin separarea de Anglia. Ideea ca o Scoție independentă să ocupe cumva scaunul lăsat liber de Marea Britanie la Bruxelles este respinsă de oficiali UE. La momentul referendumului din 2014 privind independența, Uniunea Europeană a afirmat că Scoția ar poate solicita aderarea, dar că ar trebui să ‘stea la rând’, în spatele unor țări ca Serbia, iar speranța scoțienilor de a păstra lira sterlină mai degrabă decât de a adopta euro nici n-a fost luată în calcul. Există o oarecare compasiune pentru scoțieni, pentru că își pierd locul în UE, dar și pericolul de secesiune, mai ales în Spania, Belgia și Italia, care au propriile probleme privind separatismul.

Concluzia Reuters: Sincer? Scoția ar putea adera la UE cândva, dar nu curând.

10. TRÂNTITUL UȘII

Un nou guvern britanic ar putea activa articolul 50 și ar ieși din UE legal în 2019 fără negocieri. El ar ignora și perioada de notificare de doi ani, și-ar încălca obligațiile sale prevăzute de tratat și țara ar ieși imediat, deși în acest fel și-ar submina credibilitatea ca parte a dreptului internațional. Totuși, UE nu poate face nimic pentru a împiedica acest scenariu. Bruxellesul ar putea adopta contramăsuri privind comerțul și împotriva cetățenilor britanici care trăiesc în UE, dar această modalitate ar afecta grav economia și cetățenii Europei. Totuși, liderii UE se tem că a-i lăsa pe britanici să iasă în acest fel îi va inspira și pe alți naționaliști europeni să distrugă Uniunea.

Concluzia Reuters: Sincer? Pericolul unei distrugeri reciproc garantate, urmată de destindere.

FOSTUL LIDER PSD SI PFOSTUL PREMIER AL ROMANIEI :”INGRIJORAT FATA DE PSD,BUCUROS PENTRU ALDE!”

27 iun.

Simplul cetățean Victor Ponta, cum se autodefinește mai nou fostul premier, afirmă pe Facebook referindu-se la posibila fuziune PNLP- UNPR, că „se bucură răutăcios” pentru PNLP, „îi pare rău” pentru UNPR, „e îngrijorat” pentru PSD și „e bucuros” pentru ALDE.

„Politica românească rămâne extrem de ciudată, irațională și greu de explicat pentru oameni! Eu nu reușesc să înțeleg de ce și cui folosește „căsătoria” între PNLP și UNPR. Cel mult face bine mișcărilor anti-sistem care primesc un nou argument contra tuturor partidelor și tuturor politicienilor – și va crește neîncrederea generală în sistemul actual!

Dar, ca simplu cetățean (din moment ce nu am nicio funcție politică sau publică și nici sprijin politic pentru vreuna în viitor) pot să spun următoarele:
1. Mă bucur (răutăcios) pentru PNLP – un partid în disoluție din cauza unei conduceri sinucigașe, fără cuvânt, principii, ideologie sau viziune. Unirea cu UNPR (partid de stânga, având culoarea roșie și lideri foști pesediști) va mări scârba și dezamăgirea electoratului propriu și va consolida dezastrul electoral care se prefigurează în toamnă. Aducerea și lui Geoană în combinație este bomboana pe colivă – își merită soarta!
2. Îmi pare rău pentru UNPR – au fost aliați serioși și de încredere în guvernarea 2012-2015. Au construit un partid de la zero și au mulți oameni valoroși. Au supraviețuit ca identitate într-un USL câștigător și acum vor dispărea rapid într-un PNLP pierzător.
3. Sunt îngrijorat pentru PSD – întotdeauna cel mai mare pericol pentru PSD a fost izolarea. E rău să fii cel mai mare partid, dar singur e foarte ușor să scapi de aliați și e foarte greu să îți câștigi alții (mai ales dacă impresia de aroganță și comportament de „vătaf județean” este transmisă către parteneri).
4. Sunt bucuros pentru ALDE – arătând consecvență și răbdare, dar și profitând de greșelile catastrofale ale celorlați devine din ce în ce mai mult un actor indispensabil atât pentru electoratul liberal (dezamăgit de PNLP) cât și pentru PSD (care nu mai are alt aliat compatibil și credibil în afară de ALDE)! Ce bine se văd acum lucrurile de pe margine!

AUTISTUL ASPERGER,PENALUL KLAUS JOHANNIS SI CSM AU INCALCAT LEGEA PRIN NUMIREA LIVIEI STANCIU LA CCR!

27 iun.

Numirea Liviei Stanciu la Curtea Constituţională reprezintă un grav abuz în serviciu atît pentru CSM, cît şi pentru preşedintele Klaus Iohannis, căci s-a încălcat flagrant Legea 317/2004 privind CSM! Aşa cum veţi vedea, în acest caz nu este vorba despre o simplă speculaţie, ci despre prevederile imperative ale acestei legi!

Pentru prima oară în presă, acest subiect a fost dezvoltat de jurnaliştii de la luju.ro, care au urmărit îndeaproape şi Cazul Mariana Rarinca, femeia condamnată pentru un aşa-zis şantaj pe care l-ar fi făcut chiar împotriva Liviei Stanciu, deşi, cum s-a demonstrat în judecata ordinară, cînd a şi fost achitată, aceasta doar îi ceruse preşedintei ÎCCJ restituirea unei datorii! Deşi documentele publicate de luju.ro arată foarte limpede cum stau lucrurile în cazul numirii Liviei Stanciu la Curtea Constituţională, nici o instituţie a statului de drept nu s-a sesizat pentru a opri derularea unui proces ilegal de numire a unui membru într-una dintre cele mai importante structuri ale ţării, ale cărei decizii sînt totdeauna definitive şi executorii. Din acest motiv, reluăm mai jos această demonstraţie, sperînd ca, de data aceasta, atît Preşedinţia României, cît şi CSM să procedeze la retragerea numirii Liviei Stanciu la CSM, respectiv asupra deciziei de pensionare a fostei şefe a ÎCCJ!

CE SPUNE LEGEA 317/2004 PRIVIND ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA CONSILIULUI SUPERIOR AL MAGISTRATURII?

Pentru a fi numită membru CCR, Livia Stanciu nu mai putea fi nici preşedinta ÎCCJ şi nici măcar nu mai putea să-şi păstreze statutul de magistrat. În acest sens, Stanciu şi-a dat demisia din funcţia deţinută la ÎCCJ, însă, întrucît rămînea în continuare magistrat, era nevoie să fie şi pensionată, iar această decizie nu putea fi luată decît de Preşedintele României prin Decret! Dar acesta putea să emită Decretul doar după ce plenul CSM face această propunere, conform art. 65 al. 2 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, care precizează: „Eliberarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor se dispune prin decret al Preşedintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii”.

Pînă aici totul s-a derulat conform legii, numai că de aici începe abuzul! Astfel, ştim că CSM s-a întrunit în plen şi a emis Hotărîrea nr. 702/16.06.2016, prin care Livia Stanciu fost eliberată din funcţia de judecător prin pensionare, numai că s-a grăbit să trimită această Hotărîre către Preşedinţie, deşi era obligat să aştepte trecerea termenului de 15 zile de la publicare, timp în care Hotărîrea putea fi atacată cu recurs! Iată textul Legii 317/2004 care precizează foarte clar acest lucru:

După cum se vede, art. 29 din Legea 317/2004 este în afara oricărui dubiu:

– Hotărîrile privind cariera magistraţilor se iau de către plenul CSM

– Hotărîrea se publică în Buletinul Oficial al CSM în termen de 10 zile de la redactare

– Aceste Hotărîri privind cariera magistraţilor pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile de la publicare (al. 7)

– Recursul se înaintează la Secţia de contencios administrativ a ÎCCJ, acolo unde preşedintă era chiar Livia Stanciu.

– Şi cel mai important lucru: RECURSUL SUSPENDĂ EXECUTAREA HOTĂRÎRII CSM (al. 8)!

Era, deci, foarte simplu ca, după publicarea în Buletinul Oficial al CSM a Hotărîrii privind pensionarea Liviei Stanciu, să se aştepte trecerea celor 15 zile în care se putea face recurs şi abia după aceea să trimită Hotărîrea la Preşedinţie!

Vorbim aici de forul suprem al magistraţilor, deci este imposibil ca aceştia să nu ştie că o hotărîre care poate fi supusă unui recurs, la fel ca o sentinţă judecătorească supusă unei astfel de cenzuri, devine definitivă doar dacă a trecut perioada în care se putea apela la o cale de atac! Cu atît mai mult, cu cît CSM a fost notificat că această Hotărîre va fi atacată cu recurs în interiorul acestui termen!

CSM ŞI PREŞEDINTELE S-AU GRĂBIT ŞI AU ÎNCĂLCAT GRAV LEGEA

Ce s-a întîmplat însă în realitate? Pentru o mai uşoară înţelegere a evenimentelor, iată cum s-au derulat ele cronologic:

9 iunie 2016: Klaus Iohannis emite decretul privind numirea șefei ÎCCJ, Livia Stanciu, în funcția de judecător la CCR pentru un mandat de 9 ani, începând cu 13 iulie 2016

16.06.2016: CSM e emis Hotărîrea nr. 702 prin care Livia Stanciu fost eliberată din funcţia de judecător prin pensionare. Termenul de 15 zile în care Hotărîrea CSM poate fi atacată cu recurs expiră abia în ziua de 2 iulie 2016!

21 iunie 2016: Mariana Rarinca notifică Preşedinţia şi CSM că va contesta în termenul de 15 zile Hotărîrea nr. 702 a CSM

23 iunie 2016: Klaus Iohannis emite Decretul de eliberare din funcţia de judecător, prin pensionare, a Liviei Stanciu, ignorînd notificarea Marianei Rarinca.

Aşadar, intenţia lui Klaus Iohannis de a o numi pe Livia Stanciu judecător la CCR a fost luată încă din ziua de 9 iunie 2016, deşi aceasta era în acel moment incompatibilă cu această funcţie, fiind magistrat în funcţie! Din acest motiv, procedura de eliberare din funcţia de judecător prin pensionare a Liviei Stanciu s-a făcut pe repede înainte, astfel încît în ziua de 13 iulie 2016 aceasta să intre în pîine la CSM!

Dar, oricît de mare era dorinţa şi graba de a o vedea pe Livia Stanciu la CCR, Klaus Iohannis nu avea dreptul să ignore prevederile Legii 317/2004 care-l obliga să aştepte scurgerea termenului în care Hotărîrea CSM putea fi atacată cu recurs! Şi, reţineţi!, chiar dacă a primit Hotărîrea CSM înainte ca aceasta să devină definitivă, Klaus Iohannis are întreaga vină pentru că nu a aşteptat trecerea termenului de 15 zile! Necunoaşterea legii sau ignorarea ei înseamnă acelaşi lucru, căci, spune un vechi principiu fundamental de drept, Nemo legem ignorare censetur, adică: „necunoaşterea legii nu te exonerează de răspundere”! Iar la nivelul acesta, al Preşedintelui ţării, nu încape nici o scuză pentru acest abuz.

Ce este însă de făcut acum, cînd Decretul de eliberare din funcţia de judecător prin pensionare a Liviei Stanciu a fost deja emis? Dacă nu vrea să ofere motive temeinice de suspendare, preşedintele Klaus Iohannis trebuie să revoce imediat Decretul emis în ziua de 23 iunie 2016, putînd să emită un altul abia după ce se va judeca la Secţia de contencios administrativ a ÎCCJ recursul Marianei Rarinca, întrucît acest recurs suspendă executarea Hotărîrîrii CSM nr. 702/16.06.2016!

Notificarea Marianei Rarinca este deja publică, fiind postată pe site-ul luju.ro:

Şi, dacă tot va fi obligat să revoce Decretul de eliberare din funcţia de judecător prin pensionare a Liviei Stanciu, poate că ar fi bine ca Preşedintele să se gîndească dacă nu cumva ar fi bine să-l revoce şi pe cel de numire a acesteia la Curtea Constituţională!

Dacă, desigur, îşi dă seama că toată lumea va pune această numire a Liviei Stanciu la CSM pe seama faptului că ÎCCJ, condusă tocmai de Livia Stanciu, l-a achitat în procesul de incompatibilitate, permiţîndu-i astfel să devină Preşedintele ţării, şi tot ÎCCJ a fost instanţa care i-a acceptat strămutarea contestaţiei în anulare în procesul casei din Sibiu, pe care Iohannis a pierdut-o printr-o sentinţă definitivă şi executorie!

Tot acest complex de evenimente, care a culminat cu numirea Liviei Stanciu ca judecător la CSM, urmînd ca timp de 9 ani să încaseze un salariu uriaş, va putea fi interpretat în mod legitim ca o recompensă pentru serviciile făcute de Livia Stanciu în favoarea lui Klaus Iohannis, ceea ce ar însemna folosirea instituţiilor statului în folos propriu!

Şi, dacă îl interesează cumva pe domnul Preşedinte, este posibil ca numirea ilegală a Liviei Stanciu la CCR să ducă ulterior la anularea tuturor deciziilor Curţii Constituţionale a României din perioada în care aceasta ar activa acolo! Aşadar, mare atenţie, domnule Preşedinte, căci există viaţă şi după mandat, indiferent ce durată va avea el!

RAFINARIA RAFO ONESTI A FOST VANDUTA OMULUI DE AFACERI DIN R.MOLDOVA,VITALI CEBANU!

27 iun.

Rafinăria RAFO Onești, fosta perlă industrială a Moldovei, a fost vândută unui grup de oameni de afaceri din Republica Moldova, în frunte cu Vitali Cebanu.

Vânzătorul este omul de afaceri rus Iakov Goldovskyi, care a deținut prin Petrochemical Holding 96% din acțiunile rafinăriei. Unitatea este nefuncțională din 2008 atunci când proprietarul rus a decis să îi schimbe obiectul de activitate de la rafinarea țițeiului la cea de petrochimie.

În acest sens, rusul a cerut un ajutor de peste 300 de milioane de euro de la statul român dar a fost refuzat din considerente de nerespectare a legislației europene în materie de competiție. Noul acționar, Vitali Cebanu a declarat pentru mold-street.com că situația rafinăriei nu este foarte gravă și că zvonurile legate de pierderile de 400 de milioane de dolari adunate în ultimii opt ani nu sunt fondate.

“Situația nu este atât de gravă. Nu sunt datorii istorice la taxe. Sunt anumite datorii curente la salarii pe care le vom achita imediat ce vom porni o parte din instalațiile de producție”, spus Cebanu. Acesta susține că pentru început rafinăria va active la 10% din capacitate, ca să poate asigura o funcționare fără pierderi. Cebanu dezvăluie că déjà au fost identificate companii care vor livra petrol rafinăriei, fără plata în avans ca urmare a unor “relații foarte bune”.

“Petrolul ar putea fi din Rusia, dar și din alte locuri. De exemplu din Iran, dar ar putea fi și din România. Or, în acest caz nu vor fi costuri mari de transport și în plus petrolul extras din România este foarte bun și de ce să nu procesăm de pe loc”, a spus Cebanu, citat de mold-street.com. RAFO se află în stare de conservare de 5 ani şi are în prezent 380 de salariaţi activi.

Compania a depus la Tribunalul Bacău documentaţia cu privire la deschiderea procedurii de faliment, concomitent cu semnarea unui contract de vânzare a acţiunilor către o firmă austriacă, a declarat recent pentru Agerpres, Ion Marian, consilier PR la firma profilată pe rafinarea ţiţeiului din Oneşti. Rafinăria RAFO Onești a fost privatizată în anul 2001 prin preluarea pachetului majoritar de acțiuni (59,9%) de către consorțiul format din Imperial Oil (deținută de Corneliu Iacobov) și Canyon Servicos (Portugalia) pentru suma de 7,48 milioane dolari.

Firma britanică Balkan Petroleum a preluat de la acest consorțiu pachetul majoritar în anul 2003. Compania Calder-A (parte a grupului Petrochemical Holding) a achiziționat Balkan Petroleum în noiembrie 2006, devenind acționarul majoritar. Rafinăria nu mai produce nimic, iar acţionarul Goldovskyi a decis vânzarea ei la fier vechi. Anul trecut, oamenii de afaceri Ovidiu Tender și Marian Iancu, care au controlat Rafo și Carom Onești, au fost condamnați definitive de Curtea de Apel București pentru spolierea celor două foste societăți de stat.

De altfel, la un moment dat, Rafo a fost principalul datornic la bugetele de stat ale României, datoriile de peste 300 milioane de euro, fiind plătite de Goldovskyi. Legat despre noul acționar, Vitali Cebanu, presa de peste Prut susține că este un apropiat al lui Renato Usatîi, om de afaceri și politician controversat, primar al municipiului Bălți și liderul oprozanților ruși din Republica Moldova. Un deputat moldovean, Iurie Chirinciuc, l-a acuzat pe Cebanu că ar fi participat la delapidările Băncii de Economii din Republica Moldova, însă reacția omului de afaceri a fost imediată: “informații mincinoase și calomnioase”.

Vitali Ciobanu este, conform portalului http://www.bizzer.md, acționar la șase societăți comerciale: Calitate Construct SRL (înființată pe 17.01.2007 – domeniul de activitate fiind proiectare pentru toate tipurile de construcții, pentru urbanism, instalații și rețele tehnico-edilitare, reconstrucții, restaurări, construcții de clădiri și/sau construcții inginerești, instalații și rețele tehnico-edilitare, etc), Lotlan (09.10.1996 – comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, baruri), Adaf Grup (22.12.2004 – activități de consultare pentru afaceri și management, activități juridice), Aniconix Grup (19.12.2001 – comerț cu amănuntul al îmbrăcămintei, încălțămintei și articolelor de piele, cu autovehicule, cu piese și accesorii pentru autovehicule etc), Landal-Comerț (26.07.2000 – comerț cu amănuntul al carburanților, al produselor din tutun, etc) și Sud Nobil (15.06.2009 – hoteluri, activități sportive, de întreține corporală, etc). Tot bizzer.md susține că Landal-Comerț, Lotlan și Aniconic-Grup ar fi lichidate.

ROMEXIT!

27 iun.

Britanicii au ieșit și, parafrazându-l pe Mark Twain, nici noi nu ne simțim prea bine. Știu, nu se pune problema unui referendum pe tema ieșirii României din U.E., nouă ni se potrivește Europa. De fapt, s-ar putea să nu plecăm noi de bunăvoie, s-ar putea să ne dea ei afară. Sau să se închidă pur și simplu U.E., caz în care probabil am rămâne ultimii unioniști de pe continent, să măturăm sala și să spălăm vasele murdare, adică ceea ce știm noi mai bine. E suficient să conștientizăm că tot ce are un început, neapărat trebuie să aibă și un sfârșit, și-atunci ar trebui să ne punem puțin mintea la contribuție. Ne-ar fi mai bine? Ne-ar fi mai rău?
Hai să vedem în ce constă binele de acum: patru milioane de români în afara granițelor, care trimit constant bani în țară. Din păcate, nu trimit nici competențe, pentru că preferă să le țină la ei, nici experiență, din același motiv, sau o fac într-o măsură pe care n-o simțim. N-am auzit de români care să vrea să se întoarcă în patrie și să deschidă o afacere, deși asta e ceea ce ne-ar trebui. Unii dintre ei au întrerupt pentru totdeauna legăturile cu România, au cetățenia altor state și principala lor preocupare este ca generația următoare să fie perfect camuflată în peisaj. Acolo, vorbesc acasă limba țării-gazdă, pentru a crea copiilor ambientul lingvistic perfect. Pentru ei, Româna a rămas undeva în urmă, într-un punct de trecere a frontierei.
Hai să vedem în ce constă răul de acum: patru milioane de români în afara granițelor, care trimit constant bani în țară. Afluxul acesta monetar, care a devenit notabil încă din vremea lui Adrian Năstase, a reprezentat plasa de siguranță care a împiedicat România să intre în incapacitate de plată. De atunci și până astăzi, este o lungă agonie în locul un faliment sănătos. Banii însă vin ca ploaia în deșert: în absența unui minim strat de sol sănătos, tot ceea ce prinde viață trăiește nepermis de puțin. A propos, în deșert nu lipsește apa, ci solul. Tot așa, în România nu lipsesc banii, ci dorința de a-i înmulți altfel decât prin dobânzi bancare. În ziua în care conaționalii noștri ar fi siliți să se întoarcă, ar regăsi exact sărăcia care i-a făcut să ia calea străinătății. Și asta pentru că sunt bani orientați în consum, care vin din Occident pentru a fi cheltuiți în România pe mărfuri occidentale. Ghiciți unde se întorc. După cum se poate vedea, binele e mai mult rău, iar răul e mult mai amplu.
Partea bună este că, odată cu românii forțați să se întoarcă, ar trebui să se ducă acasă, de la noi înspre occident, toată căpușele pe care UE ni le-a trimis sub numele de „investitori străini”, aciuați taman în sectoarele care fuseseră monopol de stat. Austriecii de la Schweighofer care ne taie pădurile; paraziții din sectoarele de distribuție ale energiei electrice, gazului, apei potabile; ploșnițele din sectorul bancar; agricultorii care acaparează pământurile românești etc. Într-o lume care nu mai vrea sclavii noștri, prezența sugativelor în România ar fi pe deplin indecentă. Oricum este. Cu aceste două superprobleme pe cap, clasa politică românească ar trebui să se întrerupă din pișcotăreală și să facă singurul lucru care îi poate face iertată corupția, și anume să guverneze. Adică să ia decizii autentice și să suporte consecințele.
Ar dispărea mirajul fondurilor europene, adică a banilor românești care ajung la Bruxelles și se întorc în România cu condiția ca U.E. să-și dea acordul pentru investițiile irelevante de la noi. Probabil că ar trebui să-i investim noi înșine, fără binecuvântarea europeană, și atunci ar trebui să începem să ne gândim ce anume vrem să se întâmple cu satul nostru, cu orașul, cu județul, cu țara noastră. Am putea remarca de exemplu că o Românie a regiunilor autonome, după model german (sau elvețian, sau spaniol) are mai multe șanse să fie performantă decât o Românie a centralismului absolutist, după model francez. Și atunci probabil că am face un kilometru de autostradă și-n Moldova, dar nu mai mult de un kilometru, ca să nu mai spună moldovenii că regiunea lor e Sicilia românească. De fapt, o Românie a regiunilor autonome ar însemna o deplasare a Puterii înspre cetățean, cu toate consecințele benefice ale acestei schimbări de centru de greutate.
N-ar mai fi subvenții europene pentru agricultură, dar nici mărfuri alimentare europene subvenționate preferențial care să ne falimenteze fermierii. Probabil că n-ar mai fi foarte facil să plecăm din România, dar am descoperi atunci că turismul românesc depinde în primul rând de noi. Bănuiesc că nici studenții români n-ar avea parte de foarte multe schimburi cu universitățile străine, dar probabil că n-ar mai insista libidinoșii de la Bruxelles să ne bage pe gât educația sexuală în școli și marșuri ale diversității perversiunilor sexuale. În general, dreptul românesc n-ar mai fi sluga dreptului comunitar în țara noastră.
Dacă am începe să gândim pe termen mediu-lung, ne-am uni cu Basarabia și am deschide un contencios internațional cu Ucraina pentru problema Bucovinei de Nord sudului Basarabiei, pentru că suntem prea mici ca să ne permitem asemenea pierderi. În plus, am putea sesiza că o grădină de legume ca Basarabia nu se aruncă peste geamul Istoriei, în condițiile în care solul fertil se profilează ca fiind aurul viitorului. Și nu vorbesc despre secolul XXV, mă refer chiar la deceniile care vor veni. România de ieri a fost grânarul Europei, e adevărat, România de mâine ar putea fi grădina ei de legume, vremurile s-au schimbat, dieta a suferit modificări majore. Din acest punct de vedere, suntem mai bogați decât tot Occidentul care, în timpul Revoluției verzi, și-a transformat solurile în steril, cu tot atâta viață ca și betonul. Doar că bogăția noastră o controlează alții.
Cu Uniunea Europeană suntem într-o utopie, un fel de spațiu cosmic al realității în care consecințele faptelor noastre par a fi imponderabile. Ne-am distrus industria, ne distrugem agricultura, ne călcăm în picioare restul de identitate pe care modernitatea ne permisese să-l păstrăm. În loc să plătim pentru asta, suntem lejeri, plutitori, infantili și dependenți. Dacă am părăsi UE, ar trebui să fim brusc realiști și gravi, ca un bolnav deconectat de la aparate. Firește, nu va fi niciun Romexit, cum nu este niciun Brexit. Democrația europeană funcționează, dar numai în incintă. Încercați să nu vă amăgiți, tehnocrații de la Bruxelles au transformat votul într-o formă de show, iar lista e lungă, începând cu alegerile pentru așa-zisul Parlament European, instituție mai mult decorativă în raport cu Comisia Europeană, ai cărei membri nu sunt aleși prin votul europenilor. Până acum, singurele țări care au putut ieși din UE sunt cele care n-au intrat niciodată: Norvegia, Islanda, Elveția și Turcia. Nimeni nu va pleca, nici britanicii, nici noi, o să murim cu toții de gât, dar uniți.
Articol apărut mai întâi pe blogul autorului

NOI AUDIERI IN DOSARUL MICROSOFT: DORIN COCOS ASTEPTAT LA INSTANTA SUPREMA!

27 iun.

 

Noi audieri în dosarul Microsoft.

Astfel, oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Dumitru Nicolae, alături de fostul ministru Gabriel Sandu şi fostul edil de la Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, sunt aşteptaţi în faţa judecătorilor de la Instanţa Supremă.

Amintim că judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat, în 24 martie, sentința în dosarul Microsoft: omul de afaceri Nicolae Dumitru — un an și 6 luni închisoare cu suspendare; fostul ministru Gabriel Sandu — 2 ani cu executare; omul de afaceri Dorin Cocoș — 2 ani cu executare; fostul primar al municipiului Piatra Neamț Gheorghe Ștefan — 3 ani cu executare.

În cazul omului de afaceri Nicolae Dumitru, instanța a dispus un termen de supraveghere de 3 ani, acesta fiind obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de 90 de zile în cadrul Administrației Domeniului Public sector 2. De asemenea, judecătorii au decis încetarea măsurii controlului judiciar, amintește realitatea.net.

Magistrații au mai decis ca din pedepsele primite de Dorin Cocoș, Gabriel Sandu și Gheorghe Ștefan să fie scăzute perioadele în care aceștia au stat în arest preventiv și arest la domiciliu (aproximativ 8 luni pentru fiecare), fiindu-le interzisă exercitarea unor drepturi civile pe o perioadă de 2 ani, după executarea închisorii.

În plus, judecătorii au dispus confiscarea următoarelor sume: un milion de euro de la Dumitru Nicolae; 2.196.035 euro de la Gabriel Sandu; 3.700.000 euro de la Dorin Cocoș; 3.996.360 euro de la Ștefan Gheorghe.

Totodată, a fost menținut sechestrul asigurator pe bunurile inculpaților.

27 IUNIE POSTUL SFINTILOR APOSTOLI PETRU SI PAVEL!

27 iun.

Pe 29 iunie sunt sărbătoriți Sfinții Apostoli Petru și Pavel, după un post care începe în prima zi de luni după Duminica tuturor Sfinților, prima după Pogorârea Sfântului Duh – Rusaliile.
Astfel, anul acesta, postul începe luni, 27 iunie, cu doar două zile înaintea sărbătorii de Sânpetru, așa cum este denumită popular.
Perioada postului este deci variabilă și depinde de data Sfintelor Paști.
Se poate întâmpla ca prima zi de luni după Duminica Tuturor Sfinților să fie după data de 29 iunie și atunci postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel se va ține simbolic trei zile.
Posturile preced marile sărbători și presupun nu doar efortul de a nu consuma anumite alimente (carne, grăsimi animale, produse din lapte sau ouă), ci și înfrânarea de la gândurile rele, petrecând în rugăciune și pocăință, fiind deci și un post al sufletului.
Fără post, credincioșii nu se pot împărtăși, și nu înainte, desigur, de a se spovedi.

Duminica tuturor Sfinților a încheiat perioada de bucurie a Bisericii pentru Învierea, Înălțarea la cer a Domnului Hristos și pentru Pogorârea Duhului Sfânt, denumită Penticostar sau „Triod înflorit“.

Tot Penticostar (în grecește pentikosti – cincizecime) se numeste și cartea de slujbă cu regulile liturgice din această perioadă.

Părintele Arsenie Boca, despre post
“Deci daca Biserica ne naste ne si creste si printre povetele cu care ne creste spre masura barbatului desavârsit este si postul. Trebuie deci sa-i ascultam porunca si sa postim. Sfintii parinti cei de demult au bagat de seama ca toate relele de la stomac încep, de aceea am zis vorba aspra ca postul este poarta si patrafirul este usa iar toti ceilalti ne fura vremea.
Astazi, din darul lui Dumnezeu urmeaza sa va dovedesc sa credeti toti: lupta postului cu relele sau despre felul cum ucide postul patimile.

Relele sau pacatele sunt de trei feluri. Iata-le:
1. pacate împotriva noastra însine.
2. pacate împotriva aproapelui.
3. pacate împotriva Duhului Sfânt, împotriva adevarului.

Toate aceste trei feluri sunt si pacate înaintea lui Dumnezeu, caci tu nu esti al tau ci al lui Dumnezeu. Prin urmare si pacatele pe care le faci împotriva ta sunt întocmai si pacate împotriva lui Dumnezeu. De aceea, fiindca esti fiul lui Dumnezeu.

Astazi sa staruim cu deosebire asupra pacatelor împotriva noastra însine si asupra pacatelor împotriva aproapelui.
Pacatele împotriva noastra însine duc la învârtosarea inimii – o cunoastem cu totii, o cunosc si eu – dar ele mai duc si la întunecarea simtirii de Dumnezeu.
Sunt cele sapte pacate de capetenie sau pacate de moarte: mândria, iubirea de argint, desfrânarea, lacomia, pizma, mânia si lenea. Între acestea sapte se afla si radacina relelor: lacomia stomacului sau dumnezeul cel mâncacios al trupului. Acesta trebuie ars cu postul si scos afara! Caci de nu va fi ars si scos afara iata sa vedeti cum creste si se întinde acest pom al diavolului, acest dumnezeu mincinos al trupului. Si anume iata cum: lacomia stomacului odrasleste dintr-o data din radacina o puzderie de ramuri din care mai aratoase sunt trei: mânia, desfrânarea si iubirea de avere.
Trebuie sa mai stiti un lucru si anume ca pacatele sau patimile au doua fete: una a omului si alta a diavolului, sau doua laturi: una vazuta si-a doua nevazuta. De acolo din umbra sunt conduse si sporite toate patimile noastre. Diavolul, marele sforar al relelor, are slugi sau capetenii pentru fiecare patima.
Asa sa întelegeti cum întotdeauna patimile le-au numit Sfintii parinti prin chiar dracii lor. Astfel: dracul lacomiei de avere, dracul lacomiei stomacului, dracul mâniei, dracul curviei si ceilalti. Le-au numit asa pentru ca aceste pacate sunt conduse din umbra de diavolul si le-au numit dupa capetenia care lucreaza din umbra.
Stiti din Noul Testament ca din Maria Magdalena care s-a apropiat de Iisus cu gând ispititor Iisus a scos sapte draci. În ea erau toate cele sapte capetenii ale raului. Si tot din Noul Testament stiti despre îndracitul din laturea Gadarenilor în care intrase o legiune de draci încât abia le-a ajuns o turma de porci, care s-a aruncat în mare.
Acum sa luati seama ca am sa va învat, ca sa puteti si voi sa prindeti, si sa vedeti în voi însi-va lucrarea duhului rau. Vorbesc deschis, sa nu se supere nimeni. Altii mai subtiri la nas se supara. Noi însa trebuie sa vorbim deschis caci toti suntem ispititi.
E foarte usor sa-i descoperi lucrarea lui necurata care se face în noi. De pilda cu lacomia stomacului, bagati de seama ca stomacul se umple dar pofta nu se satura. Iata lucrul dracului: pofta peste fire. Vedeti ce usor îl poti prinde daca stii?!
E cunoscuta lacomia lupilor si totusi lupii nu manânca mai mult decât li-i foame. Acum daca lor le-a fost foame rau asta-i altceva. Câinii ascund pâinea care n-o mai pot mânca. Iata dar ca fiarele, animalele, nu trec cu poftire peste fire. Numai omul trece caci numai pe om are diavolul mânie si numai pe om îl razboieste si-l cearca.
Iata de ce sa n-ascultati de pofta niciodata caci cine a ascultat de pofta a ascultat de diavolul. Asta s-o tineti minte în privinta stomacului. Si asa e cu toate patimile. Când va fi vreme mai multa va voi spune si despre acelea.
Razboiul stomacului însa e primul razboi pe care l-a pierdut omul si prima biruinta a diavolului. Si cu el nadajduieste sa câstige si pe oameni si sa-i desfaca de Dumnezeu. Si sa stiti ca de nu-si vor trage de seama oamenii, diavolul va birui. Iata de ce strigam s-auda toti: ‘napoi la post caci fara de post ne merge rau! Si iata cât de rau:
Cine nu se leapada de carne si de grasime repede va fi-ncoltit de mânie si de desfrânare, celelalte doua laturi ale lacomiei stomacului. Sa vedeti cum:
Mâncarea de carne, si mai ales mâncata cu împingerea necurata a poftei, ca sa se faca sânge are nevoie de fiere care este otrava – veninul nostru. Fierea aceasta topeste carnea si grasimea întocmai cum topeste soda slanina când fac femeile sapun. Fierea e o otrava tare. Daca sporeste mâncarea de carne sporeste si otrava cu care trebuie topita. Si-atâta sporeste cât nu mai încape în besica ficatului si-atunci simti dureri la capatul pieptului caci sta besica sa crape de plina. Fierea câta nu încape umbla prin sânge de sus în jos fara rost si otrava cum e ataca nervii, îi slabeste si de aici vine nerabdarea, de aici vine nervozitatea, de aici mânia, din fierea care ataca nervii. Aici e cheia: de ce se supara unii asa de usor din nimicuri, din fleacuri, sa moara de suparare: ca li-e plin sângele de fiere si li se rup telefoanele – ca asa le zic la nervi – si cea mai usoara vorba îi aprinde si-i chinuie grozav si ei la rândul lor îi chinuie pe altii.
Deschideti usa ca sa auda si cei de afara. Deschideti-o bine. Dar deschideti si voi toti usile sufletelor voastre ca sa intre duhul luminii, ca sa auziti si sa nu va aflati numai auzitori ci si împlinitori!
Vedeti dar ca fierea este petrolul, nervii sunt fitilul si mânia para diavolului. El a aprins fitilul caci el vrea sa darâme cu orice pret si pe orice cai acest locas al Duhului Sfânt care e propriul vostru trup. Acest trup care nu este al nostru ci e templu a Duhului Sfânt. Credeti voi aceasta! Doar sta scris! Si vedeti cu ce a început? Cu lacomia stomacului adica cu pofta peste fire.
În mâncarea de carne mai sunt si alte primejdii, o multime de otravuri care înca darâma casa de pe noi. Acelea aduc: bolile de inima, durerile de rarunchi, de ficat si altele.
Toate se tamaduiesc de la sine înlaturând pricina care le-a adus, curatind sângele prin post. Caci toate bolile sunt cu putinta daca sângele este otravit. Vrei sa te însanatosesti, fa calea întoarsa.
Deci luati aminte la ce mâncati caci uite asa pedepseste Dumnezeu nesocotirea postului cu boli si înca unele fara leac cum de pilda e cancerul sau …cul care se face din mâncarea foarte deasa a creierului de dobitoace. De aceea e mai mult boala orasenilor si a macelarilor la sate. Paralizia sau slabanogirea unei jumatati de trup tot din nesocotirea postului se trage. De obicei cu paralizie pedepseste Dumnezeu pe toti nesatuii de avere. Ea poate fi mostenire. Si-atunci daca simti acest lucru ai putea-o ocoli sau stinge postind foarte mult. Dar cum am zis, cu paralizie pedepseste Dumnezeu pe toti nesatuii de avere. Si-au facut socoteala gresita zicând ca daca postesc nu mai pot alerga si lucra. Ei au crezut sfatul viclean al dracului iubirii de avere, deci au facut o socoteala gresita înaintea lui Dumnezeu. De aceea toti harnicii sa ia aminte si sa tina post ca nu cumva dupa multa alergatura desarta sa vina o vreme sa trebuiasca sa stea la pat tot restul vietii. Dar si aceasta de li s-ar întâmpla tot mila de la Dumnezeu sa o socoteasca deoarece le da prilej de a cumpani si de asi cunoaste greseala. Caci Dumnezeu nu pedepseste spre moarte ci spre întoarcere. Caci trupul nu plateste nimic când din el scoti unealta rea. Sfintii au scos cu totul altceva: sfesnic a Duhului Sfânt.
Prin urmare cine nu pazeste postul i se va aprinde în gura para mâniei, de unde începe toata vrajba, iar în trupul lui vor încolti boli peste boli.
Nu pot lasa sa nu va spun ca din lacomia stomacului mai naste si curvia. Despre aerul dracesc al ei nu se mai îndoieste nimeni: asta-i focul iadului.
Acum luati aminte caci nu am ragaz sa va spun mai pe larg ci numai ceva din propriile voastre dureri. Nunta întru atât e binecuvântata de Dumnezeu cât e spre nastere de fii. Încolo chiar între soti legiuiti e desfrânare si pentru ea vine bataia lui Dumnezeu pe oameni în fel si fel de chipuri.
Desfrânarea între soti e pricina pentru care vine vremea de se bat, de li se sparge casa. Pentru nepazirea postului si-a sarbatorilor nu se pot înfrâna de la pofta trupeasca si asa zamislesc copii în zile neîngaduite, peste care nu se afla darul lui Dumnezeu ci pedeapsa lui Dumnezeu. Pentru nepazirea de pofta trupeasca pe care o ai întiparit-o în ei în vremea celor noua luni de sarcina se nasc copii îndaratnici, neascultatori si fara frica de Dumnezeu. Acestia vor cadea în curvie toti si noroc în viata nu vor avea.
Luati aminte parintilor ca nu e gluma cu viata copiilor pe care îi ai sau vrei sa-i ai. Esti raspunzator de ei si de toata viata lor caci cum le-ai dat-o asa o au! Si copiii tai te vor judeca pe tine dupa cum bine stiti si bine patiti. Iar când te-or supara fii cuminte si nu-i blestema, ascultând de diavolul pâna în sfârsit, ci trage-ti de seama ca ei îti aduc aminte pacatele tale cale nemarturisite si neispasite. Roaga-te pentru ei si roaga-te si pentru tine, chiar când te-or blestema, sa te ierte Dumenezeu.
Paziti despre latura poftirii trupesti frica si cuviinta crestineasca si nu va amagiti de trup de vreti sa va bucurati de copiii vostri; iar de nu asa vor spori relele cât va junghia fiul pe tata-sau, si va sugruma fiica pe mama-sa! Scrie! Ca asa va fi în vremea din urma.
Luati prin urmare seama si învatati pe copiii vostri si curatati duhul necurat cu care v-ati deprins a fi.
Luati seama ca daca vreti sa nu cadeti din crestinatate si daca vreti sa vina chipul lui Dumenezeu în noi si nu a diavolului, prin patimile sale, luptati-va din rasputeri cu arma postului caci dupa cum vedeti postul este ucigasul patimilor pentru ca este si dar de la Dumnezeu dat tuturor celor ce lupta lupta cea buna. Faceti începatura aceasta si veti vedea cum vi se va înnoi viata si vi se va linisti casa. (Arsenie Boca, vorbind despre post în 1942, în Biserică).

LIVIU DRAGNEA „GHIOCEL”,FOSTA MANA DREAPTA A JUPANULUI TRAIAN BASESCU,DEVENIT LIDER PSD:”PREMIERUL LA TOAMNA …DACA PSD,VA CASTIGA ALEGERILE PARLAMENTARE NU VA FI TEHNOCRAT!

27 iun.

Liviu Dragnea

Președintele social-democraților, Liviu Dragnea, a exclus, duminică seara, varianta unui premier tehnocrat impus, a unei ‘marionete’, în cazul în care PSD va câștiga alegerile parlamentare.

„Numirea unei marionete, dacă noi vom câștiga alegerile, așa ceva este imposibil. O relație corectă cu președintele vreau să o avem și acum, și mâine, și la toamnă, și la anul, și anii următori, dar impunerea unui premier este imposibilă. Dacă noi vom câștiga alegerile vom reuși să facem o majoritate. Acea majoritate va merge la Cotroceni și va prezenta o propunere de prim-ministru pe care o va susține. Dacă va veni cu o altă propunere, o vom pica în Parlament și vom merge din nou cu propunerea noastră și dacă va veni cu o altă propunere, atunci vom merge la anticipate. Data trecută a fost o situație cu totul specială. Ca să stăm în plină iarnă cu un guvern interimar, cu o perioadă de instabilitate, neavând în spate un vot proaspăt al poporului, era greu să mergem pe calea aia. (…) Așa se face. Parlamentul, partidele se întâlnesc, reușesc să facă o majoritate. Poate nu o facem noi, o fac ceilalți, se duc cu propunerea la Cotroceni și președintele ia act de asta, nu poate să nu țină cont. Și, din câte știu eu, președintele Iohannis, sper să rămână, în continuare, așa constituțional cum a spus că vrea să fie, nu cum a fost predecesorul”, a afirmat, duminică, Dragnea într-o emisiune la România TV.

%d blogeri au apreciat: