Fondul Naţional de Investiţii a reprezentat cea mai dramatică prăbuşire a unei scheme piramidale: peste 300.000 de păgubiţi şi aproape 400 de milioane de euro fraudate. Rubrica „Dosar“ de azi face radiografia acestei afaceri. Caritas, SAFI şi FNI au fost cele mai severe boli ale copilăriei capitalismului românesc, dar cea mai gravă a fost ultima. Lipsa legislaţiei la început, dar şi încălcarea flagrantă a acesteia ulterior au făcut ca economiile a milioane de români să se risipească în van. După experienţele Caritas şi SAFI, de la începutul anilor ’90, se părea că atât românilor, cât şi guvernanţilor le-a venit mintea la cap. N-a fost deloc aşa. Din anul 1995 şi până în 2000 s-a născut şi s-a dezvoltat cea mai sofisticată schemă piramidală cu România s-a înfruntat: Fondul Naţional de Investiţii, administrat de SOV Invest. Iniţiat de un întreprinzător din Roman cu trecut ceţos şi predat apoi unor interpuşi, fondul a avut de la bun început o carenţă care i-a şi generat sfârşitul: a fost lipsit de acel sistem de control reciproc pe care entităţile implicate în administrarea îl aveau de exercitat, astfel încât să-i asigure un fundament solid şi transparent. Pornit din start pe premise greşite, FNI nu a ratat nici una dintre posibilele metode de fraudare imaginabile, unele deosebit de sofisticate, iar altele incredibil de rudimentare. Limita a fost doar imaginaţia celor care au controlat afacerea. Dacă ar fi rămas o afacere strict privară încă ar fi fost bine. Însă în ultimul său an de existenţă, FNI a atras de partea sa şi statul – atât financiar, cât şi juridic, prin asocierea FNI cu CEC. Statul nu a exercitat însă un control riguos asupra afacerii în care s-a băgat, astfel încât la mijlocul anului 2000, când fondul s-a prăbuşit, erau create toate condiţiile ca uriaşa pagubă să fie transferată la datoria public. Procesele care au urmat s-au soldat cu o singură condamnare la închisoare cu executare şi deja executată: Ioana Maria Vlas. Un alt actor, Nicolae Popa, a primit 15 ani de închisoare, dar a fugit din ţară şi îşi aşteaptă extrădarea. Creierul fondului, Sorin Ovidiu Vântu, a fost scos timpuriu de sub urmărire penală, înainte ca dosarul să ajungă în faţa instanţei. În afară de prejudiciile enorme pe care le-a creat, afacerea FNI a mai produs un efect: a omorât penru mult timp o întreagă industrie, cea a fondurilor de investiţii, care nu şi-a revenit nici până azi. Caritas, SAFI, FNI: arta lăcomiei Schemele piramidale din anii ’90 s-au prăbuşit din trei motive: lăcomia organizatorilor şi a investitorilor, lipsa legislaţiei şi încălcarea legii existente, cu complicitatea autorităţilor. Prima decadă a României post-comuniste a produs trei falimente majore ale celor care au atras bani de la populaţie, oferind mirajul unei îmbogăţiri rapide şi comode. În ordine cronologică, dar şi al gradului de sofisticare, acestea s-au numit Caritas, SAFI şi FNI. Rubrica „Dosar” din această săptămână analizează cauzele care au prăbuşit cea mai mare şi mai sofisticată schemă piramidală: Fondul Naţional de Investiţii (FNI). Cea mai rudimentară schemă piramidală a fost Caritas. Înfiinţat de un obscur braşovean, Ioan Stoica, în aprilie 1992, sistemul Caritas s-a născut în lipsa oricărei legislaţii şi s-a bazat pe o simplă promisiune: returnarea după trei luni a unei sume de opt ori mai mare decât cea investită. Ioan Stoica afirma doar că are o reţetă secretă şi 400.000 de creduli şi-au pus economiile în mâinile sale. În august 1994, când sumele retrase au început să fie mai mari decât cele depuse, sistemul Caritas a intrat în colaps. Celelalte scheme piramidale care, în aceeaşi perioadă de timp, au copiat Caritasul – „Philadelphia”, „Gerald” sau „Mondoprosper” – au avut o soartă similară. Primele reglementări În august 1993, Guvernul a emis Ordonanţa 24, primul act normativ care reglementa cumva fondurile de investiţii, astfel încât să se evite aventuri de tip Caritas. Practic, prin acest act lua naştere piaţa de capital din România, iar unul dintre martorii interesaţi ai acestei naşteri era o economistă de 50 de ani, Ioana Maria Vlas. Rememorând acele vremuri, Ioana Maria Vlas găseşte că, pe undeva, s-a pus căruţa înaintea boilor: „S-a reglementat piaţa de capital fără să existe, practic, o piaţă”, spune Vlas. Bursa încă nu exista, iar fondurile de investiţii ce urmau să se nască aveau foarte puţine opţiuni la îndemână. Banii adunaţi de la populaţie puteau fi investiţi prin doar trei metode: La bănci. Fondurile puteau acumula sume suficient de mari încât să se poată negocia dobânzi la depozite mai mari decât o putea face, individial, un cetăţean. Randamentele rezultate din diferenţa de dobândă erau totuşiodeste. În acţiuni necotate. Asta însemna că banii investitorilor erau folosiţi în cumpărarea de acţiuni a căror valoare nu era stabilită de o bursă, încă inexistentă, ci cumva arbitrar, prin împărţirea aritmetică a valorii capitalului social a companiilor la numărul de acţiuni emise – dar asta nu spunea mai nimic despre valoarea de piaţă a respectivelor companii. Randamentul rezulta, eventual, din dividendele plătite pentru fiecare acţiune cumpărată, dar profitabilitatea companiilor de atunci, în majoritate de stat, făcea acest tip de investiţie extrem de riscant. În bilete la ordin. Administratorul fondului de investiţii cumpăra aşa-numitele bilete la ordin de la diverse companii care i se păreau profitabile, scadente la un termen care se negocia, cu speranţa că, la scadenţă, îşi va recupera banii investiţi şi va primi un profit de asemenea negociat. În aceste condiţii s-a născut, în noiembrie 1993, Fondul Mutual al Oamenilor de Afaceri (FMOA), înfiinţat de un grup de afacerişti din zona liberală, printre care George Danielescu, Viorel Cataramă, Dan Radu Ruşanu, Gelu Tofan şi alţii. Viorel Cataramă a devenit controversat ca urmare a jocului său piramidal SAFI Foto: click! Fondul era administrat de SAFI SA. În lipsa unei burse care să certifice valoarea de piaţă a companiilor în care se investeau banii adunaţi de la cetăţeni, diriguitorii FMOA au început să cumpere tot mai frecvent acţiuni şi bilete la ordin de la propriile companii sau de la apropiaţi de-ai lor, realizând în fapt o finanţare a propriilor afaceri pe banii. Naivii de atunci aveau însă o scuză: spre deosebire de Caritas, FMOA-SAFI funcţiona sub autoritatea Agenţiei de Valori Mobiliare, o instituţie de stat care gira încă rudimentara piaţă de capital. La începutul anului 1996, afacerea SAFI-FMOA avea să-şi atingă limitele ca şi Caritasul anterior. Lăcomia fondatorilor a pus în mare dificultate fondul şi a necesitat o reglementare legislativă mai riguroasă, materializată prin emiterea unor noi reguli de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), organism care a preluat atribuţiile fostei Agenţii. În plus, în 1995 se înfiinţase şi Bursa de Valori, menită a certifica valoarea de piaţă a firmelor, dar care încă era anemică din punct de vedere al ponderii în economia reală. Scandalul SAFI a fost amplu dezbătut în presă, inclusiv la Televiziunea Română. O nouă stea Într-o emisiune din primăvara anului 1996, care a reunit numeroşi experţi şi actori ai pieţei de capital, apărea pentru prima dată la o televiziune un om despre care începuse să se vorbească multe, dar se ştiau puţine: Sorin Ovidiu Vîntu. Acesta perora împotriva ilegalităţilor care se petrecuseră la SAFI şi pleda pentru impunerea unor reguli mai stricte pe piaţa de capital. Sorin Ovidiu Vîntu avea motive temeinice să pună în dificultate afacerea FMOA-SAFI: cu câteva luni înainte, mai exact pe 15 septembrie 1995, îşi înfiinţase propriul fond de investiţii. Turbulenţele de la începutul anului 1996 au împins în agonie afacerea SAFI-FMOA, fără consecinţe penale până în ziua de azi, dar au făcut pârtie unei noi stele: Fondul Naţional de Investiţii, administrat de SOV Invest. SOV de la Sorin Ovidiu Vîntu. ” S-a reglementat piaţa de capital fără să existe, practic, o piaţă.” Ioana Maria Vlas economistă Eroarea fundamentală de la FNI: lipsa unui depozitar legal Pentru a înţelege mai bine ce a însemnat afacerea FNI, se cuvine să explicăm modul în care trebuia să funcţioneze un fond de investiţii, aşa cum era el reglementat atât de Ordonanţa 24 din 1993, cât şi de reglementările CNVM din 1996. Am folosit în acest scop raportul de expertiză contabilă judiciară efectuat în anul 2003, în ancheta penală privind afacerea FNI, comandat de Parchet şi despre care singurul condamnat din dosar, Ioana Maria Vlas, spune că reflectă în mod profesionist, atât cât s-a putut documenta, desfăşurarea evenimentelor. Patru actori la fel de importanţi Un fond de investiţii este teoretic compus din patru entităţi distincte, cu sarcini precise, menite a asigura un control reciproc în aşa fel încât să ofere investitorilor o imagine clară a afacerii în care şi-au pus economiile: Fondul de investiţii, brutal spus, nu este nimic altceva decât o găleată cu bani. Este găleata intră atât bani reali ai celor care au investit, cât şi hârtii de valoare cumpărate cu banii lor (acţiuni, obligaţiuni etc.) şi care pe viitor vor aduce mai mulţi bani decât cei cu care au fost cumpărate. Fondul de investiţii ca atare nu are personalitate juridică, nu are conducători, dar are deasupra sa o firmă de administrare. Firma de administrare este cea care, de fapt, anunţă înfiinţarea fondului, emite un prospect în care arată că vrea să administreze banii altor oameni, arată şi cum o va face (bunăoară, mai mult sau mai puţin riscant) şi anunţă că în schimbul acestui serviciu îşi va încasa un anume comision, reprezentat de un procent anume din banii reali şi potenţiali care se strâng în găleată. Tot administratorul este acela care îşi alege un broker. Brokerul este cel care asigură legătura nemijlocită cu investitorul. Contra unui comision, brokerul face serviciul de a încasa banii de la oameni şi de a le oferi în schimb certificatul de investitor sau de a le rambursa banii în momentul în care investitorii vor să-şi recupereze, cu profitul aferent, investiţia. Un al patrulea actor important este cel care ţine în grijă găleata: depozitarul. Depozitarul. Îndeobşte o bancă, depozitarul este cel care primeşte în custodie găleata cu bani reali sau potenţiali, de asemenea contra unui comision, şi are rolul de a evalua valoarea averii ce-i este încredinţată. În afacerea FNI, trei actori sunt bine cunoscuţi: fondul de investiţii (găleata) s-a numit FNI, firma de administrare a fost SOV Invest, iar brokerul a fost Gelsor. Al patrulea actor, depozitarul FNI, practic nu a existat, deşi iniţial, absolut formal, a jucat acest rol Banca Dacia Felix. Experţii contabili care au analizat afacerea FNI au concluzionat că lipsa unui depozitar cert, care să-şi îndeplinească efectiv rolul instituit prin lege, a fost una dintre principalele cauze care au dus la dezastrul numit FNI. De ce? Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să explicăm mecanismele intime ale unui fond de investiţii. Primadona afacerii e administratorul fondului (SOV Invest, în cazul de faţă). Acesta decide unde plasează cât mai profitabil banii atraşi, astfel încât să crească valoarea unei unităţi de fond dintre momentul în care investitorul o cumpără şi cel în care o răscumpără. Mecanismul legal, dacă e respectat, nu permite însă administratorului să-şi stabilească propria performanţă, tocmai ca să nu trişeze. Administratorul fondului doar calculează şi anunţă valoarea unităţii de fond, deci propria sa performanţă, pe baza unor informaţii pe care le primeşte de la ceilalţi doi actori activi ai afacerii: brokerul şi depozitarul. Astfel, brokerul îi furnizează administratorului numărul de unităţi de fond pe care le-a vândut, iar depozitarul îi oferă valoarea reală a „găleţii” (activul net) pe care o ţine în custodie. Administratorul nu face decât să împartă valoarea activului net, primită de la depozitar, la numărul de unităţi vândute pe care i-l comunică brokerul şi anunţă săptămânal valoarea – mai mică sau mai mare – a unităţii de fond. Toate aceste informaţii se raportează şi la CNVM. N-a existat un depozitar niciodată Dacă unul dintre cei trei actori activi lipseşte sau nu-şi face treaba potrivit legii, fondul are toate şansele, din cauza lăcomiei celor care îl administrează, să devină o schemă piramidală şi să se prăbuşească. Este exact ceea ce s-a întâmplat în cazul FNI: depozitarul a lipsit cu desăvârşire, iar administratorul SOV Invest şi brokerul Gelsor, ambele controlate de Sorin Ovidiu Vîntu, au profitat din plin de asta, în detrimentul celui de-al patrulea actor, cel pasiv: găleata în care se strângeau banii. Consecinţele au fost calculabile: aproape 4.000 de miliarde de lei, echivalentul a 200 de milioane de dolari la momentul prăbuşirii fondului. Romaşcanul care a „cucerit” România Sorin Ovidiu Vîntu, „părintele FNI“ Foto: Capital Sorin Ovidiu Vîntu s-a născut în 1955 la Roman şi a absolvit Liceul „Roman Vodă” din localitate. A lucrat apoi contabil în alimentaţia publică şi, la începutul anilor ’80, a executat o pedeapsă de 4 ani şi 8 luni de închisoare pentru delapidare. După Revoluţie şi-a înfiinţat câteva afaceri în Roman şi Bacău, buticuri şi magazine de consignaţie. A intrat în legătură cu aşa-numitul grup financiar de la Bacău, reprezentat de tripleta Hrebenciuc-Iacobov-Sechelariu, şi s-a speculat că a făcut bani buni din traficarea la negru a aşa-numitelor cupoane de privatizare Văcăroiu. În 1994, şi-a lichidat toate afacerile din provincie, s-a mutat la Bucureşti şi a înfiinţat firma Bursa Gelsor, broker de valori mobiliare, o companie ce avea ambiţia de a juca pe incipienta piaţă de capital. Gelsor venea de la comprimarea numelor Gelu (Teodorescu, fost coleg de liceu şi veşnic partener de afaceri) şi Sorin (Ovidiu Vîntu). După înfiinţarea Bursei de Valori, Bursa Gelsor a devenit Gelsor SA, întrucât legea a interzis folosirea cuvântului „bursa” în denumirea oricărei societăţi comerciale. Gelsor SA şi-a înfiinţat sucursale în toate judeţele ţării, conduse în principal, aşa cum avea să se dovedească ulterior, de foşti ofiţeri de Securitate. O reţea formidabilă, disciplinată şi lacomă. Ai dormit liniştit? FNI a vegheat pentru tine Păgubiţii FNI au fost o prezenţă constantă prin protestele pe care le-au organizat Foto: Reuters Pornit din start pe premise greşite, FNI nu a ratat niciuna dintre posibilele metode de fraudare imaginabile, unele deosebit de sofisticate, iar altele incredibil de rudimentare.Raportul de expertiză a identificat nu mai puţin de 18 căi prin care a fost fraudat fondul. Limita a fost doar imaginaţia celor care au controlat afacerea. Devalizarea Fondului Naţional de Investiţii a fost o activitate consecventă, care s-a manifestat practic pe toată perioada de activitate a acestuia. Le ilustrăm doar pe cele mai flagrante sau pe cele care au creat prejudiciile cele mai mari. Umflarea valorii unităţii de fond Cea mai importantă metodă de fraudare derivă din faptul că fondul nu avea depozitar, iar banii erau ţinuţi în conturile curente ale SOV Invest. Raportul de expertiză a constatat că pe toată perioada de funcţionare a FNI, între 15 septembrie 1995 şi 24 mai 2000, valoarea unităţii de fond nu a fost niciodată calculată aşa cum prevedea legea, prin relaţia tripartită dintre broker, depozitar şi administrator. De fapt, se proceda exact invers: se stabilea mai întai cât să fie creşterea săptămânală a uniăţii de fond, şi în funcţie de această cifră se calcula numărul de unităţi aflate în circulaţie, împărţind valoarea totală a fondului la valoarea stabilită arbitrar a unei unităţi. Ioana Maria Vlas îşi aminteşte că, în perioada în care a administrat SOV Invest, primea în fiecare luni dimineaţă telefon de la Sorin Ovidiu Vîntu. „Şefa, săptămâna asta creştem cu 2%, îmi spunea el, iar noi trebuia să aranjăm apoi toate hârtiile în aşa fel încât să ne iasă creşterea decisă de el” – ne-a declarat fosta şefă de la SOV Invest. O asemenea mărturie nu a ajuns însă niciodată să fie examinată de o instanţă, întrucât Sorin Ovidiu Vîntu a fost scos din dosar înainte ca acesta să ajungă în faţa unei instanţe. Din cauza valorilor umflate ale unităţilor de fond, numărul acestora, care se comunica la CNVM, era întotdeauna semnificativ mai mic decât cel aflat realmente pe piaţă. La momentul prăbuşirii fondului, se raportase la CNVM că există pe piaţă 31 de milioane de unităţi de fond, deşi în baza de date a FNI figura că erau în circulaţie 77 de milioane – mai mult decât dublu. Dacă ar fi raportat corect activele la numărul de unităţi, valoarea acestora ar fi fost cel puţin la jumătate. Dimensiunea umflării artificiale a valorii unităţii de fond avea să fie aflată după prăbuşirea acestuia. La înfiinţare, unitatea de fond FNI a fost stabilită la 1.000 de lei, pentru ca în luna mai 2000, ultima valoare anunţată să ajungă la 103.720 de lei. Recalculând valoarea folosind cifrele din contabilitate, experţii au stabilit că unitatea de fond la prăbuşirea FNI valora în mod real doar 7.060 de lei. Minciuna a fost însă mult mai mare. Umflarea activului net O altă cale prin care s-a manipulat succesul FNI a fost umflarea activului net, astfel încât să dea aparenţa că deţine mai mult decât în realitate. Aceasta s-a făcut prin mai multe mijloace, generate tot de faptul că fondul nu avea un depozitar care să ateste valoarea sa reală. Cumpărarea de acţiuni necotate, la o valoarea mult peste cea reală, a fost modalitatea prin care s-au scos sume colosale din fond. Un exemplu grăitor este achiziţia de acţiuni de la firma Industrialexport SA. Firma emisese acţiuni anonime, la purtător, cu o valoare nominală de 5.000 de lei, care ajunseseră să fie vândute pe piaţa neagră. Între 1997 şi 2000, SOV Invest a cumpărat, de la persoane fizice, zeci de mii de acţiuni Industrialexport, la valori cuprinse între 145.000 şi 860.000 de lei bucata, în final cheltuind numai pentru aceste achiziţii 325 de miliarde de lei. Ulterior, în raportările către investitori şi către CNVM, valoarea acestor acţiuni a fost umflată artificial până la suma de 6-7 milioane de lei bucata. La prăbuşirea fondului, toate acţiunile Industrialexport stăteau încă în trezoreria FNI, niciuna nu fusese revândută cu scopul de a obţine profit, iar valoarea lor de piaţă, potrivit expertizei, era zero. Acţiuni necotate au mai fost cumpărate de la societăţile Cibela SA, Registrul Român al Acţionarilor SA, Bucureşti Turism SA, Banca Internaţională a Religiilor, Mind Bank SA, Mercur SA, Latina Plastics SA. Toate aceste acţiuni lipsite de valoare au costat fondul 352 de miliarde de lei, iar în timp au fost supraevaluate cu suma de 1.453 de miliarde – chiar dacă multe dintre ele, la prăbuşirea fondului, valorau zero lei. Comision cert dintr-o ficţiune SOV Invest a fost, de asemenea, unul dintre factorii care au produs prejudicii directe fondului, prin comisioanele de administrare pe care le încasa. Acestea reprezentau un procent din valoarea activului net, procent care în timp a variat între 0,75 şi 2%. Deşi activul net a fost tot timpul supraevaluat artificial, dimensiunea sa fiind mai degrabă fictivă, comisioanele încasate de SOV Invest erau cât se poate de reale. Experţii contabili au calculat că, per total, SOV Invest a încasat drept comision de administrare suma de 292 de miliarde de lei, deşi faţă de valoarea reală a fondului, i se cuveneau doar 85 de miliarde. De 3,5 ori mai puţin. „În fiecare luni dimineaţă, Sorin mă suna şi-mi dicta valoarea unităţii de fond.” Ioana-Maria Vlas fost preşedinte SOV Invest Cele 18 căi de fraudare a fondului Lovitura finală: capcană pentru CEC. Statul e bun de plată Camenco Petrovici n-a mai apucat să plătească prostia pe care a făcut-o Foto: Mediafax La mijlocul anului 1999, o instituţie de stat, CEC, intră în relaţie cu afacerea FNI. CEC cumpără unităţi de fond în valoare de 290 de miliarde de lei şi intră în acţionariatul SOV Invest cu o participare de 20 la sută. La prăbuşirea fondului, CEC mai avea de recuperat din această investiţie 115 miliarde de lei, pe care nu i-a mai văzut niciodată. Acesta era însă primul pas către catastrofă. Al doilea s-a petrecut pe 6 decembrie 1999, când FNI şi CEC au semnat un aşa-numit contract de cauţiune-fidejusiune, potrivit căruia CEC garanta 100% despăgubirea investitorilor în cazul în care fondul se prăbuşea. Deşi contractul a fost aprobat chiar de ministrul de Finanţe de atunci, Decebal Traian Remeş, vinovat pentru ce avea să urmeze a fost găsit doar şeful de atunci al CEC, Camenco Petrovici. Acesta a murit în timpul procesului, în 2005. Dezastrul Odată cu semnarea contractului, FNI primea şi dreptul de a folosi sigla CEC. O asemenea garanţie din partea statului a făcut mult mai atractiv FNI pentru cetăţeni, care s-au îmbulzit să-şi depună economiile la acest fond. „Cam 3.000 de miliarde de lei au intrat în fond imediat după semnarea contractului” – îşi aminteşte Ioana Maria Vlas, în condiţiile în care SOV Invest plătea lunar doar 5 miliarde de lei către CEC în schimbul acestei garanţii. Contractul CEC-FNI avea să se dovedească fatal. Oamenii s-au înghesuit să-şi pună banii într-un sistem deja cangrenat şi din care ieşeau bani ca dintr-o sită. După prăbuşirea FNI, au fost câteva procese menite a stabili în ce măsură contractul CEC-FNI, încheiat ilegal, este valabil şi dacă e, la ce valoare trebuie CEC să acorde despăgubiri: 103.720 de lei, ultima valoare anunţată oficial, sau 7.060 de lei, valoarea unităţii calculată pe baza activului net real, nu supraevaluat. Justiţia a decis ca despăgubirile să se facă la ultima valoare anunţată, ceea ce a dus în final la o notă de plată de 7.480 de miliarde de lei – în jur de 350 de milioane de dolari. Această sumă colosală a fost preluată la datoria publică, pentru a nu produce falimentul CEC, şi de atunci, în fiecare an, se alocă de la bugetul de stat sume consistente către AVAS, pentru plata eşalonată a despăgubirilor. Metoda Nicolae Popa:furt pe faţă fără ezitare Nicolae Popa nu a avut niciun scrupul Foto: Reuters Nicolae Popa era deţinătorul a nouă carnete de investitor la FNI, cu ajutorul cărora făcea operaţiuni în numele lui Sorin Ovidiu Vîntu. Trei asemenea operaţiuni au fost pur şi simplu furt pe faţă. Pe 10 decembrie 1999, Nicolae Popa a subscris 1,7 milioane de unităţi de fond, pentru care trebuia să plătească 112 miliarde de lei. Din motive pe care nici experţii, nici procurorii nu le-au putut elucida, el nu a plătit această sumă, însă a primit titlurile de valoare. Până pe 17 aprilie, el şi-a răscumpărat efectiv unităţile de fond, primind suma de 137 de miliarde de lei, care includea şi creşterile unităţilor de fond din perioada decembrie 1999-aprilie 2000. La mijlocul lunii ianuarie 2000, Nicolae Popa comite un alt furt incredibil, prin trei operaţiuni distincte de răscumpărare efectuate în zilele de 11, 13 şi 14 ianuarie. Prin mijloace pe care experţii şi procurorii nu le-au elucidat, s-a adăugat o cifră în plus în faţa numărului de unităţi pe care voia să le răscumpere. Astfel, pe 11 ianuarie, în loc de 57.482 de unităţi i se plătesc 557.482 de unităţi – prin adăugarea manuală a cifrei 5. Pe 13 ianuarie, în loc de 52.545 de unităţi i se plătesc 152.545 – prin adăugarea în faţă a cifrei 1. Iar a doua zi, pe 14 ianuarie, se adaugă cifra 11 celor 12.884 de unităţi răscumpărate, primid în final banii pentru 1.112.884. Numai din aceste trei operaţiuni fondul a fost păgubit cu 122,5 de miliarde de lei. Cel mai amplu furt pe faţă din FNI s-a comis însă în noiembrie 1999. Începând cu 1 octombrie, valoarea unităţilor de fond a sferit un proces de splitare. Adică valoarea unei unităţi noi a fost la o zecime din valoarea celei vechi, iar numărul de acţiuni noi a fost majorat de zece ori faţă de cel vechi. Procedeul e unul uzual şi are menirea de a uşura volumul tanzacţiilor. În zilele de 19 şi 25 noiembrie 1999, Nicolae Popa a răscumpărat aproape 900.000 de unităţi de fond, însă, în loc să i se plătească la valoarea nouă, i s-au plătit la valoare veche, nesplitată. Numai din acest artificiu a încasat ilegal de la FNI colosala sumă de 421 de miliarde de lei – cam 20 de milioane de dolari. Păgubitul Sorin Ovidiu Vîntu Cu banii încasaţi de la FNI, Sorin Ovidiu Vîntu şi-a mărit capitalul social al propriilor firme, şi-a înfiinţat două bănci (Banca Română de Scont şi Banca de Investiţii şi Dezvoltare), şi-a finanţat alte afaceri colaterale şi a achiziţionat vile şi terenuri. Ca investitor la FNI, valoarea prejudiciului personal ar fi de 62,8 miliarde de lei, dacă se ia în calcul ultima valoare anunţată de SOV Invest, şi de numai 4,27 miliarde de lei dacă se calculează la valoarea reală a unităţii de fond. FNI a compromis o întreagă industrie Adina Vlad Prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii (FNI) a avut un impact devastator nu numai asupra celor aproximativ 300.000 de persoane care au fost păgubite. Scandalul a afectat semnificativ şi dezvoltarea industriei fondurilor de investiţii. „Este într-adevăr o întâmplare cu urmări pe termen foarte lung în evoluţia ulterioară a industriei”, a declarat pentru „Adevărul” Eugen Voicu, preşedinte şi principalul acţionar al Certinvest, societate de administrare a investiţiilor. El a explicat că, deşi destul de repede după prăbuşirea FNI membrii Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare au fost schimbaţi şi riscul de apariţie a unor evenimente similare a devenit aproape de zero, impactul emoţional a fost foarte puternic. „Impactul cred că a fost negativ încă din anul 1998, de la lansare, pentru că a pus timp de doi ani toate celelalte fonduri într-o situaţie de inferioritate şi a creat o percepţie greşită despre ceea ce înseamnă un fond de investiţii”, a mai spus Voicu. Românii rămân reticenţi Preşedintele Certinvest spune că românii au fost şi sunt încă reticenţi faţă de investiţiile în astfel de fonduri şi pentru că mecanismul de funcţionare al unui fond nu a fost încă suficient încurajat sau promovat. Românii încă asociază fondurile de investiţii de pe piaţa locală cu evenimentul din 2000. „Încurajarea trebuie să vină de la autorităţi, cu diverse măsuri fiscale, de exemplu, sau cu mesaje de explicare şi susţinere”, a explicat Voicu. El crede că românii vor depăşi momentul 2000 şi vor începe să investească tot mai mult în astfel de fonduri. În prezent, pe piaţa românească sunt active 57 de fonduri de investiţii (monetare, de obligaţiuni, mixte, de acţiuni), iar valoarea cumulată a activelor lor depăşeşte 1,4 miliarde de euro. Vinovata Vlas, sfântul Vîntu şi fugarul Popa Liliana Năstase, Ionel Stoica Ioana Maria Vlas a executat peste şase ani de închisoare în dosarul „FNI“. Ea şi-a recunoscut întreaga vină. Foto: Agerpres Prăbuşirea FNI a costat statul, până acum, 95 de milioane de euro date drept daune păgubiţilor, iar ancheta s-a soldat cu „albirea” lui SOV. Au trecut 11 ani de când FNI – cea mai mare escrocherie financiară pusă la cale în România cu sprijinul autorităţilor statului – avea să păgubească peste 300.000 de investitori. Unde s-au evaporat peste 15.000 de miliarde de lei vechi după prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii, în mai 2000, nu se ştie nici în ziua de astăzi. Personajele principale care au fost arătate cu degetul şi căutate în conturi imediat după prăbuşirea FNI au variante diferite despre povestea care a început promiţător în octombrie 1995 sub sloganul „Dormi liniştit, FNI vegehază!”. De altfel, naşterea FNI s-a produs ca urmare a prăbuşirii Fondului Mutual al Oamenilor de Afaceri – SAFI. Lipsa unei educaţii financiare a românilor i-a făcut pe aceştia să spere la câştiguri fabuloase peste noapte, iar raportările umflate de FNI au condus la o adevărată isterie, sute de oameni îngroşând rândurile pentru a depune sacoşe de bani la Fondul Naţional de Investiţii. Afacerea-bombă a fost gândită de Sorin Ovidiu Vîntu, în baza unui proiect întocmit de Ioana Maria Vlas. Primul a fost găsit nevinovat de prejudicierea a sute de mii de oameni prin prăbuşirea FNI, cea de-a doua a stat după gratii peste şase ani, după o dispariţie din România de aproape trei ani. A contribuit fatal la bussinesul care creştea mai ceva ca Făt-Frumos şi Nicoale Popa, fost preşedinte al Gelsor. După reţeta Ioanei Maria Vlas, Nicolae Popa a şters-o din România la puţin timp după prăbuşirea FNI. Dat în urmărire internaţională, Popa a fost de negăsit până în decembrie 2009, când autorităţile din Indonezia au anunţat capturarea sa la Jakarta. Cum a fost posibil ca Popa să stea nestingherit în luxoasa staţiune indoneziană Bali peste zece ani fără ca autorităţile române – care-l raportau în toate topurile celor mai căutaţi români – rămâne din nou o întrebare al cărei răspuns nu-l vom afla, cel mai probabil, niciodată. Predarea lui Vlas şi scrisoarea lui Popa Mai mult, Nicolae Popa a trimis scrisori în România, în aprilie 2003, după ce Ioana Maria Vlas – sătulă să se ascundă în Israel – se predase glorios poliţiştilor români şi începuse să facă dezvăluiri despre contribuţia lui Vîntu şi a lui Popa în prăbuşirea FNI. Declaraţiile celei supranumită „Mama FNI” scoteau la iveală modul în care se umflau raportările la FNI, dar şi cum erau scoşi banii din cadrul fondului de către Nicolae Popa în numele lui Sorin Ovidiu Vîntu. Părea că spovedania Ioanei Maria Vlas va face lumină în acest caz şi că vinovaţii vor plăti pentru mega-escrocheria FNI. „Păgubitul” SOV În zadar a arătat cu degetul „Mama FNI” către Vîntu. În zadar l-a acuzat pe cel ale cărui iniţiale – SOV – garantau câştiguri nemăsurate.Vîntu a fost găsit nevinovat în scandalul FNI şi a pozat în victima investitorului care a pierdut o grămadă de bani odată cu prăbuşirea fondului. Doar vreo 20 de rânduri de text i-au trebuit procurorului Irinel Păun pentru a-l absolvi de orice vină pe Vîntu în cauza „FNI”. Motivul: Sorin Ovidiu Vîntu nu a semnat niciun document! Aşa s-a ajuns ca în închisoare să stea doar Ioana Maria Vlas, şi asta pentru că n-a mai dorit să-şi asume statutul de haiduc prin lume. Contractul cu CEC, cu acord de la Finanţe Ceva probleme cu legea a avut şi Camenco Petrovici, fostul preşedinte al CEC şi cel care şi-a pus semnătura pe celebrul contract de garantare cu FNI. Încrederea românilor în CEC a făcut ca sloganul „Dormi liniştit, FNI veghează” să devină ca o Biblie a investitorilor. Trimis în judecată, Camenco Petrovici a decedat în 2005, în timpul procesului, însă moştenitorii săi sunt obligaţi să plătească despăgubiri de 17 milioane de lei către AVAS. Nimeni, niciodată însă, nu a luat la întrebări Ministerul Finanţelor, care, prin ordinul semnat în 1999 de ministrul de atunci Decebal Traian Remeş, a admis semnarea contractului dintre FNI şi CEC. Investitorii secreţi O altă întrebare care a rămas un mister este ce politicieni au beneficiat de banii FNI. Ioana Maria Vlas susţine că la FNI existau două evidenţe contabile, una publică şi alta ţinută „sub cheie” la care aveau acces două persoane, despre care se ştie că sunt undeva prin SUA. Ce spune însă Ioana Maria Vlas nu mai interesează pe nimeni. Autorităţile au condamnat-o, au obligat-o să plătească despăgubiri şi restul e istorie. „Money talks” (Banii vorbesc – n.r.) – spune acum relaxată Ioana Maria Vlas. „Vânată” ani întregi, aşteptată la aeroport în 2003 de toată mass-media, Vlas trăieşte acum în micu-i apartament din Capitală. Îşi asumă întreaga vină. Despre banii dispăruţi îşi arată convingerea că ar fi la Vîntu. „Am sentimente amestecate. Îl admir şi-l urăsc deopotrivă”, spune Vlas despre Vîntu. Cum a ajuns „mama FNI” la SOV Ioana Maria Vlas a ajuns în ograda lui SOV în 1995. Spune că a ales să lucreze cu Sorin Ovidiu Vîntu întrucât a uimit-o sinceritatea lui. „În 1995 mi-a propus să fiu preşedintele Gelsor. Mi-a spus franc: «Eu am fost la pârnaie şi nu pot ocupa funcţia asta»”, ne-a povestit Vlas. A acceptat, însă „minunea” a durat doar un an şi Vlas a părăsit postul. „Varianta lui Vîntu e că m-a dat afară pentru incompetenţă. Varianta mea e că începusem să mă prind că lucrurile o luaseră într-o direcţie greşită”, susţine „mama FNI”. Pentru ce raţiuni s-a întors Vlas la Vîntu în 1998 nu se ştie. Cert este că în august 1998 a revenit la SOV. „FNI începuse să aibă probleme şi a fost ambiţia mea să-l salvez. Nu mi-am imaginat niciodată că Vîntu va renunţa la găina cu ouă de aur”, îşi justifică Vlas întoarcea în locul care avea s-o coste ani buni din libertatea ei. „Fondul putea fi şi azi” Umflarea unităţilor de fond şi lăcomia lui Vîntu au fost principalele motive pentru care, crede Vlas, FNI a „murit” la fel de spectaculos precum se născuse. Fără aceste probleme, Fondul Naţional de Investiţii ar fi existat şi astăzi, susţine „Mama FNI”. Greu de crezut, în condiţiile în care FNI raporta operaţiuni zilnice de câte 120 de miliarde de lei vechi – cât cinci bănci la un loc. „Dacă a mers aşa cinci ani, de ce n-ar fi mers şi mai departe?”, întreabă retoric Vlas. Cine şi cum a declanşat campania anti-FNI în anul 2000 nu ştie nici măcar „Mama FNI”. Are însă două bănuieli: fie Vîntu ca să rămână cu banii, fie băncile ajunse la disperare că populaţia se orienta către FNI. 15 mii de miliarde de lei vechi este prejudiciul estimat ca urmare a prăbuşirii FNI. „Vina mea este că nu am denunţat în 1998 înşelăciunile făcute de Vîntu la FNI şi am minţit. Şi am plătit. ” Ioana Maria Vlas fost preşedinte SOV Invest Hoţia FNI: plătim 400 de milioane € Sorin Ovidiu Vîntu a scăpat basma curată pentru escrocheria cu unităţi de fond, dar este judecat pentru favorizarea infractorului Foto: Ionel Puică Preşedintele Gelsor, Nicolae Popa, a primit pedeapsa cea mai grea din dosarul căderii FNI: 15 ani de închisoare. Decizia definitivă a fost dată de Curtea Supremă de Justiţie, la 4 iunie 2009, după aproape cinci ani de procese. „Mama FNI”, Ioana Maria Vlas, a fost condamnată la zece ani de închisoare, pedeapsă scăzută de la 13 ani – dată de instanţele inferioare, pe motiv că aceasta a fost sinceră pe parcursul anchetei şi al procesului, dar şi pentru că s-a prezentat în faţa magistraţilor în perioada când a fost eliberată condiţionat. De altfel, Popa şi Vlas sunt singurii inculpaţi care au fost condamnaţi la închisoare cu executare în acest dosar. Magistraţii au dat condamnări mici şi cu suspendare şefilor şi angajaţilor SOV Invest, cea mai „dură” pedeapsă primind-o preşedintele societăţii, Marian Petrescu – patru ani de închisoare cu suspendare. Cei doi foşti angajaţi CNVM, Ştefan Boboc – fost preşedinte al CNVM şi Cezara Bebis – comisar coordonator al departamentului de reglementare a pieţei şi intermediere financiară, au fost condamnaţi iniţial la trei ani de închisoare, iar la finalul procesului au fost graţiaţi. Fostul preşedinte al CEC Camenco Petrovici a decedat în timpul procesului. Daune pentru 130.000 de păgubiţi La finalul procesului, Curtea Supremă a decis că vinovaţii trebuie să-i despăgubească pe cei 130.798 de investitori FNI. Pentru alte câteva sute de păgubiţi, care nu şi-au cerut banii în timpul anchetei sau al procesului, dosarul este pe rolul Tribunalului Bucureşti. Potrivit declaraţiilor publice făcute de oficiali din Executiv, statul român a achitat, până în decembrie 2010, păgubiţilor FNI aproximativ 95 de milioane de euro. Banii sunt plătiţi după ce CNVM a fost considerată parte responsabilă civilmente în acest proces, iar AVAS a preluat obligaţiile asumate de CEC în contractul semnat cu FNI în 1999. Cum pe rolul instanţelor de judecată mai sunt şi alte procese, Guvernul a estimat că mai trebuie să plătească alte 300 de milioane de euro. Popa, întreţinut de Vîntu în Indonezia Nicolae Popa a fost prins în Indonezia după aproape zece ani de căutări şi urmează să fie extrădat Foto: Reuters Nicolae Popa, fostul preşedinte al Gelsor şi membru al Consiliului de Încredere al SOV în momentul prăbuşirii FNI, are de executat 15 ani de închisoare în acest dosar. El urmează să fie extrădat în România, după ce a fost arestat, la 2 decembrie 2009, la Jakarta (Indonezia). El a dispărut din România în iunie 2000. Arestarea sa în Indonezia a scos la iveală că beneficia anual de câte 200.000 de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu. Interceptările convorbirilor telefonice ale lui SOV cu Popa au certificat relaţiile apropiate dintre cei doi, dar şi încercările acestora de a opri ancheta din Indonezia şi de a stopa eforturile autorităţilor române de a-l extrăda pe fostul preşedinte al Gelsor. De altfel, încercările de a îngreuna ancheta în cazul fugii lui Nicolae Popa au dus la arestarea lui Sorin Ovidiu Vîntu, la 9 septembrie 2010. După şapte zile de arest, Vîntu a fost eliberat sub control judiciar, iar în prezent este judecat la Tribunalul Bucureşti. Istoria se repetă, şi Vîntu, ca şi în 2004 când era anchetat pentru prăbuşirea FNI, a suferit o cădere accidentală şi şi-a fracturat rotula, fapt ce-l cam împiedică să asiste la proces. SOV, scos pe şest din dosar de procuror Procurorul Irinel Păun „În ceea ce-l priveşte pe inculpatul Sorin Ovidiu Vîntu, având în vedere că, în prezent, se află imobilizat în urma unei intervenţii chirurgicale, cercetările urmează să fie disjunse”, arată procurorul Irinel Păun în rechizitoriul FNI motivele pentru care l-a scos pe SOV din dosar. Rechizitoriul a fost emis la 7 decembrie 2004, iar Vîntu era cercetat pentru instigare la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi pentru instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată. SOV a fost internat, la data de 22 octombrie 2004, la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti – Secţia Ortopedie-Traumatologie, „ca urmare a unei căderi accidentale suferită la locuinţa sa”. El a fost externat la 28 octombrie 2004, iar recomandarea medicilor a fost de a sta la pat o săptămână, apoi poate să înceapă mersul cu cadrul sau cu cârjele, „fără să calce pe piciorul stâng minimum două luni de la operaţie”. Ajutor Totuşi, după numai o zi de la trimiterea în instanţă a dosarului FNI, la 8 decembrie 2004, Păun a decis scoaterea de sub urmărire penală a lui SOV în dosarul prăbuşirii fondului şi trimiterea acestuia în judecată pentru fals şi uz de fals în dosarul înfiinţării Băncii de Investiţii şi Dezvoltare. O mutare inteligentă de altfel: pentru înşelăciunea de la FNI, Vîntu risca 15 ani de închisoare, iar pentru falsurile din dosarul înfiinţării BID, maximum trei ani. Şi termenul de prescripţie se schimba în cele două cazuri: pentru înşelăciune – 22 de ani, pentru fals – 7 ani. Pledoaria anchetatorului Procurorul a explicat că Vîntu nu a ocupat în niciun moment o funcţie executivă sau administrativă în cadrul SOV Invest şi a menţinut contactul cu conducerea acesteia în limitele prevăzute de lege pentru acţionari. „Se constată faptul că inculpatul Sorin Ovidiu Vîntu nu a semnat niciun act decizional cu privire la administrarea FNI, iar împrejurarea că unii dintre martori au declarat că era coordonatorul disimulat al activităţii FNI nu are relevanţă probatorie, atât timp cât nu este suţinută de dovezi certe, fără echivoc, care să demonstreze faptul că a determinat pe coinculpaţi să comită infracţiunile pentru care au fost deferiţi justiţiei”, a arătat procurorul.
Reclame
Cel mai probabil doliul național se va ține în ziua în care Regina Ana va fi înmormântată la Curtea de Argeș.
Chinese
French
German
Italian
Japanese
Korean
Russian
Spanish
Comentarii recente