În Piața Palatului Regal, la ora 11.00 va avea loc o ceremonie militară și religioasă în prezența Custodelui Coroanei, a familiei regale, a premierului și a Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române. Vor fi prezenți membri ai familiilor regale străine, reprezentanți ai instituțiilor statului din România și din Republica Moldova, membri ai corpului diplomatic acreditat la București. Accesul publicului este liber în zonele special amenajate.
Guvernul a declarat azi ca zi de doliu național, caz în care toate drapelele instituțiilor și ale persoanelor private sunt arborate în bernă.
Iată programul înmormântării, conform siteului Televiziunii Române
Ora 10.55 – Militarii Brigăzii de Gardă 30 Mihai Viteazul vor purta sicriul acoperit cu stindardul Reginei și îl vor așeza pe catafalcul din Piața Palatului Regal.
Ora 11 – Înalt Preasfinția Sa Arhiepiscopul Ioan Robu, Mitropolit Romano-Catolic de București, va conduce o slujba religioasă. Ceremonia va avea loc în prezența ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române.
Ora 11.30 – Ceremonia militară de așezare a sicriului în mașina mortuară. Cortegiul funerar va fi însoțit de 12 jandarmi călare, militari ai Ministerului de Interne. La ceremonia militară vor lua parte ofițeri și subofițeri de la Muzica Reprezentativă a Armatei și de la Brigada de Gardă 30 Mihai Viteazul.
Ora 11.35 – Cortegiul funerar va merge cu viteză redusă pe traseul Piața Palatului Regal – Bulevardul Magheru – Piața Romană – Piața Victoriei – Bulevardul Aviatorilor – Piața Charles de Gaulle – Arcul de Triumf. La Arcul de Triumf nu va avea loc nicio oprire și nu se va face slujbă religioasă.
Ora 12 – 14.45 – De la Arcul de Triumf, cortegiul funerar va continua traseul către Curtea de Argeș, pe ruta Arcul de Triumf, Mogoșoaia, Buftea, Titu, Găești, Topoloveni, Pitești, Curtea de Argeș. Cortegiul funerar nu se va opri de-a lungul călătoriei, dar va încetini viteza în localități.
Ora 15.00 – Slujba de înmormântare a Reginei Ana în Pronaosul Noii Catedrale de la Curtea de Argeș.
Ceremonia înmormântării va fi privată, în prezența familiei regale a României și a membrilor familiilor regale străine. Ceremonia se va desfășura în două părți:
Ora 15.00-15.50 – în fața noii catedrale
Ora 15.50-16.10 – ceremonia religioasă a îngropării, în noua catedrală.
Slujba va fi oficiată de Înalt Preasfinția Sa Arhiepiscopul Calinic al Argeșului, în prezența Înalt Preasfinției Sale Arhiepiscopul Ioan Robu, Mitropolit Romano-Catolic de București.
Publicul va avea acces doar în fața porții de intrare în Parcul Arhiepiscopiei Curtea de Argeș.