Arhiva | 5:18 pm

PROFESORASUL DE FIZICA KLAUS WERNER JOHANNIS VA PARTICIPA,LUNI,LA GENEVA,LA CEREMONIA PRILEJUITA DE ADERAREA SUBCOLONIEI ROMANIA LA CERN!

4 sept.

Klaus Iohannis

Președintele Klaus Iohannis va participa, luni, la Geneva, la ceremonia de ridicare a drapelului național cu ocazia aderării României la Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară – CERN.

Președintele va fi însoțit de o delegație de cercetători români care colaborează cu CERN, precum și de doi olimpici naționali la Fizică, informează un comunicat al Administrației Prezidențiale.

După ceremonia ridicării drapelului României, președintele Klaus Iohannis va avea discuții cu conducerea Organizației Europene pentru Cercetare Nucleară și va vizita principalele facilități ale CERN.

De asemenea, președintele României va avea o întâlnire cu cercetători români care lucrează la CERN sau colaborează la proiectele Organizației.

La data de 17 iulie 2016, România a devenit cel de-al 22-lea stat membru cu drepturi depline al CERN, cel mai mare centru de cercetare la nivel mondial în domeniul fizicii particulelor elementare.

LIDERUL MAO ZEDONG IN 1964 A DENUNTAT PUBLIC OCUPAREA BASARABIEI DE URSS!

4 sept.

Image result for MAO ZEDONG, POZE

Nu de mult, sub egida prestigiosului Institut Naţional pentru Studiul Totalitarismului, condus de prof. Radu Ciuceanu, a văzut lumina tiparului volumul „Problema Basarabiei în discuţiile româno-sovietice din timpul războiului rece” 1945-1989, datorat eminentului istoric Ion Constantin, unul dintre cei mai buni cunoscători ai acestui delicat subiect. Este un volum consistent, de-a lungul celor 12 capitole ale sale, atât specialiştii, cât şi cititorii obişnuiţi află lucruri noi datorate investigaţiilor şi documentării impresionante a autorului. De asemenea, Ion Constantin are opinii şi aprecieri dintre cele mai tranşante şi mai interesante în legătură cu un eveniment sau o declaraţie, pe care le include în consistentul sumar al cărţii.

Din această ultimă perspectivă oferim aici două exemple semnificative dintre cele multe aflate în carte. Astfel, referindu-se la faptul că, din 1964, România încetase toate acţiunile de cooperare informativă fornmale sau informale cu reţeaua informativă a Tratatului de la Varşovia, autorul arată: „În decembrie 1964, la un an şi jumătate după ce îi sugerase lui Hruşciov ca Moscova să îşi retragă reţelele clandestine de spionaj de pe teritoriul statelor socialiste, Bucureştiul a şocat din nou Moscova declarând public că se simte „nevoia” de schimbare în procesul decizional care implica statele membre ale Tratatului de la Varşovia”. Pornind de la acest fapt şi de la altele precum Declaraţia din aprilie 1964, „În acea perioadă, analişti occidentali considerau că Bucureştiul devenise mult mai independent faţă de Moscova decât Belgradul, fiind deja pe cale să stabilească legături militare mai „lejere”. Aşa cum arată studii recente, în iulie 1964, CIA, care în mod obişnuit era destul de precaută când venea vorba de România, a afirmat că „succesul înregistrat de aceasta în încercarea sa de a-şi apăra interesele naţionale poate inspira acţiuni similare din partea statelor est-europene”.

Dintre multele evenimente de excepţie reţinute în carte am reţinut aici unul care capătă implicaţii foarte mari în contextul actual, de după declaraţiile, pe cât de neuinspirate, pe atât de contraproductive pentru contextul raporturilor dintre România şi R. Moldova, cât şi pentru întreg ansamblulul relaţiilor internaţionale, pe care le-a făcut ambasadorul american la Chişinău, James D. Pettit. Este vorba de liderul comuniştilor chinezi, Mao Zedong, care a abordat public chestiunea ocupării Basarabiei de către URSS, el fiind, după ştiinţa noastră, singurul şef al unui stat străin care s-a pronunţat în această problemă, denunţând politica raptului teritorial a lui Stalin şi a urmaşilor lui.

Personal, am auzit de la unii colegi mai vârstnici că şi preşedintele francez Charles de Gaulle ar fi intenţionat să facă acelaşi lucru în mai 1968, în timpul vizitei sale oficiale la Bucureşti. Nu am reuşit să obţin probe concrete în acest sens, nici de la interpreţii săi şi nici de la alte persoane implicate direct în acel eveniment, aşa că rămân doar cu acest zvon.

În cele ce urmează, cu acordul d-lui prof Radu Ciuceanu şi al autorului cărţii, dl. Ion Constantin, cărora le adresăm cele mai calde mulţumiri, cotidianul.ro vă prezintă subcapitolul referitor la poziţia lui Mao şi pe cel privind reacţia nervoasă a Kremlinului şi a yesmenilor săi de la Chişinău după acest eveniment insolit, care arată o abordare lucidă, realistă şi conformă cu adevărul istoric a problemei Basarabiei. (Dumitru Constantin)

Mao Zedong îşi exprimă sprijinul pentru România în chestiunea Basarabiei

Atitudinea Bucureştiului de independenţă faţă de Moscova este tot mai mult încurajată de Beijing, care încearcă să asocieze revendicările româneşti faţă de Uniunea Sovietică cu cele chineze din Orientul Îndepărtat. De menţionat că oficiosul Partidului Comunist Chinez, „Jenminjibao”, publicase încă din 1960 referiri la acest subiect, pentru a indica politica constant agresivă pe care ruşii au practicat-o la adresa ţărilor din jur.

Poziţia chineză în această chestiune a fost exprimată în cea mai dezvoltată formă de liderul chinez Mao Zedong, în aceeaşi zi de 10 iulie 1964 (curioasă coincidenţă), când la Moscova delegaţiile română şi sovietică se confruntau pe tema Basarabiei, aşa cum am arătat mai sus. În acea zi, preşedintele chinez a introdus în „circuitul public” chestiunea „teritorială” dintre URSS şi România, cu ocazia unei întrevederi cu delegaţia parlamentarilor socialişti japonezi, în prezenţa a 32 de jurnalişti niponi. La rugămintea unuia dintre membrii delegaţiei nipone de a se pronunţa în privinţa insulelor Kurile, pierdute după cel de-al Doilea Război Mondial de Japonia, Mao Zedong a dat un amplu răspuns, în care a arătat: „Pământuri cucerite de sovietici sunt foarte multe. Conform Hotărârii de la Yalta, Uniunea Sovietică, sub pretextul garantării independenţei Mongoliei, a ocupat în realitate această ţară… În 1954, când Hruşciov şi Bulganin au fost la noi, în China, noi am pus această problemă, dar ei au refuzat să discute. Ei şi-au declarat teritoriu propriu o parte a României. Despărţind o parte a Germaniei de Est, sovieticii au alungat populaţia locală în partea de Vest a Germaniei. Luând o parte din teritoriul Poloniei, ei au alipit-o la Rusia, iar drept compensaţie le-au dat polonezilor o bucată din Germania de Est. Acelaşi lucru l-au făcut şi în Finlanda. Ei au despărţit şi au luat tot ce au putut dezmembra. Chiar declarau că regiunea Sintzian şi teritoriul din nordul bazinului fluviului Amur trebuie alipite la URSS… Uniunea Sovietică ocupă un teritoriu de 22 de milioane km2, pe când populaţia ei constituie doar 200 milioane de oameni. Japonia având un teritoriu de numai 370 000 km2 are o populaţie de 100 milioane de persoane. Cu aproximativ 100 de ani în urmă, teritoriul de la răsărit de lacul Baikal din Siberia a intrat în componenţa Rusiei şi de atunci Vladivostok, Habarovsk, Kamceatka ş.a. au trecut evident şi în componenţa Uniunii Sovietice. Noi încă nu le-am prezentat pretenţiile noastre asupra anumitor teritorii. Cât priveşte Insulele Kurile, aici pentru noi totul e clar: acestea trebuie retrocedate Japoniei”. Enumerând teritoriile ocupate de URSS, liderul chinez declara că sovieticii „şi-au însuşit o parte din România”[1], fără a preciza însă care este această parte. Referirea la Basarabia şi Nordul Bucovinei era însă cât se poate de clară.

Pe 11 august 1964, presa japoneză a publicat în detaliu acest interviu, care a avut apoi un amplu ecou internaţional, diferendul teritorial sovieto-chinez devenind astfel public. Tot în 1964, ambasada Chinei de la Bucureşti difuzează o hartă a României cuprinzând şi Basarabia[2].

Aparatul de propagandă sovietic, inclusiv din RSSM, reacţionează „cu revoltă şi indignare” faţă de „declaraţiile provocatoare şi şoviniste” ale lui Mao Zedong

Prezidiul CC al PCUS, la şedinţa din 19 august 1964, a însărcinat MAE al URSS şi Secţia CC al PCUS pentru relaţii cu partidele comuniste din ţările socialiste să elaboreze teze de principiu pentru soluţionarea paşnică a diferendelor teritoriale sau de frontieră între ţările socialiste. Comentarii în presa sovietică pe această temă au apărut la începutul lunii septembrie 1964. Ziarul „Pravda” a publicat, pe 2 septembrie, editorialul În legătură cu discuţia lui Mao Zedong cu grupul socialiştilor japonezi, în care se arăta că „dacă graniţele Rusiei ţariste se stabileau de politica acaparatorilor imperialişti, graniţele Uniunii Sovietice s-au fixat în urma exprimării benevole a voinţei popoarelor în baza principiului autodeterminării libere a naţiunilor” şi că aceste popoare „nicicând şi nimănui nu vor permite să atenteze la dreptul lor de a-şi alege destinul”[3]. Aparatul de propagandă sovietic, inclusiv din RSS Moldovenească, a început o amplă campanie de „prelucrare” a acestui material. În campania din RSSM de combatere a tezelor „revizioniste” ale liderului chinez accentul era pus pe faptul că teritoriul dintre Prut şi Nistru „a intrat” în componenţa Imperiului Rus „aproape cu o jumătate de veac înainte de formarea regatului român”, pe presupusul rapt al Basarabiei de către România la 1918 şi pe actul „de justiţie” din 28 iunie 1940, când Basarabia „a fost reunită pe cale paşnică la Patria Sovietică”. Aceste teze erau adresate atât preşedintelui Mao Zedong, care vorbise despre teritoriile adjudecate de sovietici pe seama României, dar, în egală măsură, şi liderilor români, al căror nou curs politic „nu mai oferea previzibilitatea de altădată în raport cu marele vecin din Răsărit”[4].

La Plenara CC al PCM din 5 septembrie 1964, primul secretar Ivan I. Bodiul declara: „Poporul moldovenesc cu revoltă şi indignare a aflat despre declaraţiile provocatoare, şoviniste ale lui Mao Zedong în problemele teritoriale. Fiecare elev ştie că teritoriul Basarabiei a intrat în componenţa Rusiei aproape cu jumătate de veac înainte de formarea regatului Român. Acest teritoriu nu s-a aflat niciodată în cadrul României, cu excepţia celor 22 de ani de ocupaţie silnică”. Pentru a „argumenta” aceste aserţiuni, liderul comuniştilor moldoveni îl invoca pe V.I. Lenin care afirmase că „ocuparea Basarabiei de România este o violare a populaţiei basarabene”, exprimându-şi „protestul vehement împotriva ocupării acestei părţi a Patriei noastre”[5]. Pentru a sublinia „caracterul unanim şi univoc” al condamnării poziţiei conducătorului chinez de către cetăţenii RSSM, Ivan I. Bodiul făcea referire la spusele colhoznicului T. Gaşco din artelul agricol „Put Lenina” („Calea lui Lenin” în limba rusă), raionul Făleşti, de lângă Prut, care declarase că: „Noi moldovenii, care am trăit ani îndelungaţi sub jugul boierilor români, credem că Mao Zedong şi-a propus scopul provocator de a aprinde spiritele antisovietice, speculând pe simţămintele naţionaliste ale celor mai reacţionare forţe. Acest lider nu ştie că în toţi anii ocupaţiei boierii români au ţinut poporul nostru în sărăcie, întuneric şi ignoranţă. Schingiuiau ţăranii pentru cea mai mică nesupunere, îi alungau de pe ultimul petic de pământ. Numai după reunirea Basarabiei cu Patria-mamă, noi am respirat cu pieptul plin de cetăţeni ai marii ţări a Sovietelor”[6]. Vorbind în numele întregii populaţii din RSSM, I.I. Bodiul respingea cu fermitate „clevetirea celor care îşi bagă nasul nu în oala lor, care vor să ne certe cu vecinii – cu oamenii muncii din Republica populară Română”, subliniind că „poporul moldovenesc a obţinut libertatea adevărată şi progresul numai mulţumită victoriei puterii Sovietice, conducerii înţelepte a partidului Comunist şi marelui ajutor al popoarelor frăţeşti ale Uniunii Sovietice”. În final, el îşi exprima convingerea că RSS Moldovenească va rămâne „pe vecie în familia prietenoasă a popoarelor sovietice”[7].

Aceste teze erau reiterate de liderul comuniştilor moldoveni şi în câteva articole publicate în organele centrale de presă ale CC al PCUS, precum „Kommunist” şi „Pravda”, consacrate împlinirilor înregistrate de RSSM în ajunul celei de-a 40-a aniversări „de la crearea statalităţii naţionale sovietice socialiste moldoveneşti şi a Partidului Comunist al Moldovei”[8]. Potrivit lui Bodiul, ceasul istoriei „poporului moldovenesc” a pornit în sec. al IX-lea, când triburile slave ale ulicilor şi tiverţilor „se aşază pe Nistru”, punând bazele unei „prietenii” de veacuri, deşi statul moldovenesc medieval a apărut pe la 1359. La 1812, Basarabia „a fost eliberată de sub jugul otoman”, unindu-şi destinul cu cel „al fratelui său mai mare – poporul rus”. În 1918, România „burghezo-moşierească”, cu ajutorul „direct” (?!) al SUA, Angliei, Franţei, dar şi al „organizaţiei burghezo-naţionaliste contrarevoluţionare «Sfatul Țării», a rupt Basarabia de la trupul tinerei Patrii Sovietice”, reprezentând „un eveniment istoric remarcabil în viaţa poporului moldovenesc”, iar la 28 iunie 1940, statul sovietic reuşea să înfăptuiască „pe cale paşnică reunirea (!?) Basarabiei cu URSS”. În continuare, I.I. Bodiul arăta că la 2 august 1940 Sovietul Suprem al URSS a adoptat Legea cu privire la transformarea RASS Moldoveneşti în RSS Moldovenească, ca republică unională în cadrul Uniunii Sovietice, deşi ulterior teza oficială în legătură cu această dată va insista asupra „formării” RSSM. După război, odată cu restabilirea puterii sovietelor în RSSM, într-un interval scurt „s-au afirmat relaţii de producere noi, a luat sfârşit procesul de formare a naţiunii moldoveneşti socialiste” (?!), au fost atinse „noi culmi în dezvoltarea social-economică şi culturală”[9].

Pe 12 octombrie 1964, în stânga Prutului se marcau cu fast 40 de ani de la formarea RSSM şi PCM. Sosit la Chişinău, cu un mesaj de felicitare adresat de conducerea sovietică de vârf participanţilor la şedinţa solemnă a CC al PCM şi Sovietului Suprem al RSSM, organizată cu acest prilej, N. Podgornîi a făcut o declaraţie în care, între altele, i-a înfierat pe „scizioniştii din Beijing care ridică din nou dispreţuitul drapel al troţkismului”, apreciind că în acţiunile acestora „s-au contopit aventurismul mic burghez şi şovinismul de mare putere, care pricinuiesc o daună enormă statului socialist, întregii mişcări comuniste şi revoluţionare, poporului chinez însuşi”[10].

Aşa cum observa istoricul american Robert King, „susţinerea de către Mao a revendicărilor României în problema Basarabiei” a fost „puternic resimţită din punct de vedere sovietic”[11]. Documente date de curând publicităţii arată faptul că organele KGB indicau drept posibil ca declaraţiile lui Mao să fie inspirate de Bucureşti: „Conducerea Partidului Comunist Român nu-şi dezvăluie public pretenţiile teritoriale; dar face totul pentru a demonstra că, istoric, etnic şi în alte moduri, Moldova şi regiunea Cernăuţi aparţin României. Declaraţia făcută de Mao în conversaţia cu socialiştii japonezi despre acapararea ilegală de către URSS a Basarabiei a fost creaţia României. Ziarul francez «Le Monde» a publicat două articole în care erau prezentate îndoieli referitoare la legalitatea includerii Basarabiei în Uniunea Sovietică. Nu este imposibil ca iniţiativa publicării articolelor să vină din România”[12].

Declaraţiile liderului chinez vor face obiectul unor „critici aspre” din partea istoricilor de genul lui A.M. Lazarev, care se va exprima în acest mod: „La moara falsificatorilor istoriei toarnă apă şi unii activişti care îndrăznesc să se autointituleze marxist-leninişti. Se ştie că în anul 1964… Mao Zedong a declarat în mod aţâţător că Uniunea Sovietică, pasămite, «şi-a însuşit o parte din teritoriul României». Intenţia duşmănoasă şi absurditatea acestui atac sunt atât de evidente, încât nu merită, pur şi simplu, să depunem eforturi şi să acordăm spaţiu pentru infirmarea lui”[13]. Argumentul „academicianului” sovietic era într-adevăr… zdrobitor, astfel încât nici noi nu-i vom acorda spaţiu. În ceea ce priveşte obiectivele vizate de liderii comunişti români, în cadrul acţiunilor de mediere a conflictului chino-sovietic, istoricul american Stephen Fischer-Galatzi sintetiza astfel: „Unii consideră că românii au folosit ocazia de a sprijini poziţia Rusiei vis-à-vis de China, în schimbul consimţământului eventualei restituiri a Basarabiei. Alţii sunt de părere că românii au încercat să-l determine pe Hruşciov de a reconsidera preţul păcii în lumea socialistă, permiţând Bucureştiului să reînnoiască efortul de mediere şi, în caz de succes, recompensând pe români cu Basarabia, pentru bune oficiii”[14]. Un lucru este evident în orice caz: Bucureştiul a înţeles că poate trage foloase de pe urma conflictului chino-sovietic, ce dobândise notorietate internaţională. Obiectivele vizate nu se limitau doar la mai multă autonomie, stipulată în Declaraţia din aprilie 1964, ci era luată în calcul şi perspectiva pe care aceasta o oferea pentru redeschiderea problemei Basarabiei.

Nu întâmplător, documentele de partid sovietice consemnau că, „prin aţâţarea pasiunilor naţionale, conducătorii chinezi au reuşit să lase amprenta lor asupra politicii României care s-a definit acum în lagărul socialist ca un stat care, sub pretextul apărării suveranităţii sale, la care nimeni şi niciodată nu a atentat, provoacă discordie în comunitatea ţărilor socialiste, se abate tot mai mult de la acţiuni coordonate în politica internaţională, dă uitării principiile de clasă în relaţiile cu ţările capitaliste”[15].

Ion Constantin


[1] Interviul a fost publicat în ziarul „Pravda” din 2 septembrie 1964, care a doua zi a fost sustras din toate chioșcurile și bibliotecile din fosta RSS Moldovenească (Vezi Sergiu Ion Chircă, Basarabie! Libertatea și progresul vin de peste Prut, Ediția a doua, Editura Arc, Chișinău, 2012, pp. 145-146). Materialul a fost preluat apoi în diverse publicații și lucrări occidentale (Vezi „Frankfurter Allgemeine Zeitung”, 3 septembrie 1964; Denis J. Doolin, Territorial Claims in the Sino-Soviet Conflict. Documents and Analysis, Document XIV, Stanford Hoover Institution Studies, 1965, p. 43; Alexandru Șuga, La Republique Sovietique Moldave, în Aspects des Relations soviet-roumaines. 1967-1971, Paris, 1971, p. 168). Vezi și Gheorghe E. Cojocaru, loc. cit., p. 107.

[2] Anton Mărgărit, Rezistența Basarabiei, București, 1991, p. 32.

[3] Apud Gheorghe E. Cojocaru, loc.cit., p. 109.

[4] Ibidem, p. 110.

[5] Ibidem.

[6] Ibidem.

[7] Ibidem.

[8] Vezi pe larg Ibidem, pp. 110-111.

[9] Ibidem, p. 111.

[10] Ibidem, p. 112.

[11] Robert King, op. cit., p. 228.

[12] Christopher Andrew și Vasili Mitrokhin, The Sword and the Shield: The Mitrokhin Archive and the secret history of the KGB, Basis Books, New York, 2001, p. 270.

[13] A.M. Lazarev, Moldavskaya sovetskaya gosudarstvennost i Bessarabsky vopros, Cartea Moldovenească, Chișinău, 1974, p. 61.

[14] Stephen Fischer Galatzi, The New Romania, Boulder M. J. T. Press, 1967, p. 107.

[15] Gheorghe E. Cojocaru, Confruntarea sovieto-română pe frontul ideologic din RSS Moldovenească, p. 217.

SERVUS CLUJ-NAPOCA!

4 sept.

Cotidianul continuă prezentarea proiectelor propuse de cele patru oraşe româneşti pentru obţinerea titlului de Capitală Europeană a Culturii în anul 2021. Am povestit despre Bucureşti şi despre Baia-Mare. Acum e rândul Clujului, care i-a atras pe Adrian Ghenie şi pe Tudor Giurgiu pentru definirea viziunii.

Am găsit în prezentarea Clujului, finalist în programul de selecţie a Capitalei Culturale a Europei în 2021, un exerciţiu bun de adus la lumină ce-a mai ascuns subconştientul. RE, Ra, Zeul Soare. Sau curgerea măsurată de numărul Reynolds. RE, prefix, adică particula (afixul) formată dintr-un sunet sau dintr-un grup de sunete care, pusă înaintea unui cuvânt, formează cu acesta alt cuvânt, cu înţeles deosebit.

REsemnificarea este ”cheia” care deschide poarta şi îi permite municipalităţii Clujului să înceapă producţia unor mecanisme de sprijin precum: ”Programul de granturi cu buget crescător”, ”Percent-for-Art”, “Fond pentru co-producţii internaţionale”,” Rezidenţe artistice”,”Fond de mobilitate”, ”City Card”, ”Voucher cultural”, adică ”garanţia faptului că municipalitatea va continua să susţină sectorul cultural şidupă anul 2021”.

Alături de dosarul Bucureştiului, aceste solicitări îmi par un fel de ”noul val” al aplicaţiilor româneşti, cu diferenţa că producătorii români de film ţintesc să-şi acopere bugete din coproducţii şi distribuţii internaţionale, în timp ce producătorii de festivaluri şi manifestări culturale cer zeci şi zeci de milioane, adică peste 90% din nevoi, din banii guvernului şi ai autorităţilor locale. Am urmărit în ultimii doi ani o mulţime de dosare de candidatură ale oraşelor din Europa care, din 1995, au fost pe rând Capitale Culturale ale Europei. Acestea au câteva caracteristici comune: descriu simplu şi atrăgător oraşul, descriu simplu şi clarificator bugetele pe care le vor utiliza, enumeră simplu şi foarte ordonat obiectivele regiunii şi ale oraşului, pe care le împlinesc prin utilizarea bugetelor din vremea derulării programului european.

Campania Clujului mi-a solicitat mult mai multă linişte şi concentrare. ”Cultura Inspiră. Cultura Conectează. Cultura Lucrează”. Acestea sunt axele programului clujean şi organizatorii au încredinţarea că oraşul va cunoaşte o dezvoltare socială şi economică prin cultură. Se adresează unui număr de 450.000 de locuitori ai Clujului şi, extins, unui număr de 691.000 locuitori ai judetului. Estimând că ”25 de milioane de cetăţeni europenivor afla că oraşul nostru este Capitala Europeană a Culturii în 2021”; că vor implica ”15.000 de cetăţeni europeni în programul Cluj-Napoca 2021, ca participanţi direcţi la programul cultural sau ai programelor de voluntariat”, că vor atrage 1 milion de vizitatori în 2021 (în prezent, Cluj-Napoca numără anual 310.000 de vizitatori) şi vor creşte numărul anual de vizitatori la 500.000, după 2021.

”De asemenea, ne propunem, până în 2021, dar şi după, să creştem perioada de şedere de la două nopţi la trei nopţi, astfel încât vizitatorii să aibă parte de experienţe totale şi personale”.

Cer 35 de milioane de euro pentru temerarul demers

Unul dintre argumente pe care le aduc organizatorii este nucleul artistic ”datorită căruia Clujul a fost desemnat drept unul dintre cele ’12 oraşe de artă ale viitorului’, aflate în avangarda secolului XXI (Phaidon, 2013)”.

”Conceptul candidaturii noastre, East of West, exprimă ideea că suntem în egală măsură un oraş cosmopolit şi occidental în estul Europei şi unoraş estic mijlociu, de provincie, în vestul continentului.Simplul fapt că aparţinem atât estului, cât şi vestului e cea mai bunădovadă că Estul şi Vestul nu pot fi dihotomice. Teritoriile simbolice ale Estului şi Vestului se suprapun şi descriu un spaţiu de tranziţie. În acest loc de mijloc ne situăm noi. Faptul că ne aflăm aici ne permite să ne REnegociem identităţile. Dar nu e vorba doar despre noi: conceptul East of West ne invită să analizăm şi să deconstruim felul în care termenii de ‘est’ şi ‘vest’ se definesc prin opoziţie şi raport într-un flux şi reflux constant de resemnificare reciprocă. Prin urmare, cine suntem? Cine sunt europenii? Şi ce este Europa, pană la urmă? East of West scoate la iveală o serie de constructe dihotomice despre Europa, care cer să fie REgandite. Abordarea East of West iniţiază şi catalizează un proces de REsemnificare a Europei”.

East of West porneşte de la credinţa că ne putem REdefini identitatea colectivă prin cultură şi prin procesul de convergenţă a diferenţelor culturale”.

Şi ce propune Asociaţia Cluj-Napoca 2021 – Capitală Culturală Europeană?

Academia Deschisă a Schimbării: ”platformă de conectare, învăţare, partajare şi activare locală şi europeană a părţilor interesate şi de cultivare a potenţialului lor de a deveni actori ai schimbării”; ”instituţie de facto şi una dintre principalele moşteniri lăsate de programul nostru, urmând a-şi continua activitatea mult timp după 2021” şi pentru împlinirea ei şi a curriculei, Centrul European de Artă Contemporană, al cărui buget estimat este de 12 milioane euro; reabilitarea râului Someş, cu 25 milioane euro; Centrul Cultural Transilvania, de ridicat cu 65 milioane euro (din care 15 milioane investiţie privată pentru realizarea parkingului subteran); reabilitarea Dealului Cetăţuia (fostă fortificaţie în stil Vauban) şi estimează cheltuieli de 6 milioane euro; reabilitarea Turnului Pompierilor, costuri de 3 milioane euro; realizarea Sistemului de Comunicare al Oraşului pentru care solicită 0,6 milioane euro; reabilitarea monumentelor publice şi a clădirilor istorice şi un buget de 3 milioane euro; reabilitarea Pieţei Mihai Viteazul, cu 3 milioane euro; pietonalizarea străzii Kogălniceanu şi crearea unui traseu turistic: Cimitirul Central – strada Kogălniceanu – Piaţa Unirii – Piaţa Muzeului – parcul Caragiale – podul Nemţilor – Cetăţuie, cu 9 milioane euro; modernizarea Pieţei Unirii, cu 2,5 milioane euro; crearea Parcului Gheorgheni (complex sportiv şi de relaxare) pentru care le-ar fi necesare 5 milioane euro.

Pentru parte dintre aceste obiective, Primăria şi Consiliul Local intentionează să depună proiecte de solicitare a unor finanţări europene prin POR, Axele 4 şi 5, Fondurile norvegiene şi Programul de cooperare elveţiano-român.

Cum se va consolida cultura Clujului şi cum se vor cheltui banii

2021 – Cluj, Capitala Culturală Europeană a îngrijit fericirea clujenilor (”Terapie prin cultură”, ”REgândirea Fericirii”), a imaginat resorturi pentru consolidarea artelor vizuale contemporane (Centrul European de Artă Contemporană, ”Ţesem Viitorul”, ”Expand”, Remake”), a creat oportunităţi pentru valorizarea diversităţii culturale – în Cluj sunt împreună ”16 minorităţi,7 confesiuni şi oamenii au diferitele stiluri de viaţă” – (”Intergam”, ”Platforma creativităţii sociale”, ”Jivipen”, ”Râul Someş de la vest la est”) şi a descris felul prin care cultura influenţează socialul şi economicul (”Culturepreneurs”, ”Parcul etnografiei intergalactice”). În afara celor 3 axe strategice, în program au fost incluse şi ”Trilogia Greacă” (teatru în coproducţie), ”Simfonia celor 1000 de executanţi” (muzică cultă), ”Longest Table – World Food” (festivaluri de gastronomie), Media Literacy Conference (conferinţe), ”Eşti gata să-ţi schimbi locul de muncă?” (forumuri şi conferinţe). Întregul demers devine o cale şi pentru consolidarea ori expansiunea unor evenimente care au deja notorietate la Cluj: TIFF, Toamna Muzicală Clujeană, Festivalul de dans contemporan Steps, Electric Castle, Untold.

Plan B şi Fabrica de Pensule, Adrian Ghenie şi Tudor Giurgiu, primarul Emil Boc şi vicepremierul Vasile Dâncu sunt implicaţi efectiv sau prin campaniile de suport în programele Clujului. Dacă va câştiga, implementarea 2021 – Cluj, Capitala Culturală Europeană va prinde viaţă prin 250 de organizaţii din Europa şi 150 de organizaţii din România, 90% din ţările membre ale UE, alte 25 de ţări de pe 6 alte continente şi prestigioasele Brentaal Hall Conservatory, United Federation of Planets, Bene Gesserit, The Brotherhood.

La ultima întâlnire cu comisia de evaluare, unul dintre îndemnurile principale pe care aceştia l-au transmis organziatorilor a fost: ”Din inima Transilvaniei nu poate să lipsească Contele Dracula”. Şi faţă de formula anterioară, programul a fost completat cu ”Transylvania Myths Europe” şi musicalul Dracula (o producţie pentru care Opera Naţională Română l-a invitat pe Stephen Barlow – şi care va intra din 2021 în repertoriul Operei Naţionale Cluj-Napoca).

Servus Cluj-Napoca!

CASA REGALA SI ANUNTUL LA 40 DE ZILE DE LA DECESUL REGINEI ANA!

4 sept.

 

„Biroul de Presă al Majestății Sale Regelui Mihai I este autorizat să transmită următorul comunicat: Slujba de 40 de zile La împlinirea a 40 de zile de la trecerea Reginei Ana la cele veșnice, Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare și Principele Radu, însoțiți de Principesa Maria, vor lua parte la o slujbă oficiată de ÎPS Arhiepiscopul Calinic, la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 10 septembrie 2016, la ora 15,00”.

PRIMA LITURGHIE OFICIATA DE PATRIARHUL DANIEL LA CATEDRALA MANTUIRII NEAMULUI!

4 sept.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a săvârșit prima liturghie în fața Catedralei Mântuirii Neamului, prilej cu care şi-a exprimat speranţa ca, la 1 Decembrie 2018, Catedrala să poată fi sfințită.

„Am săvârșit prima liturghie în fața acestei catedrale care se află în formare, în construcție, așa cum tinerii se formează, merg spre desăvârșire, spre maturizare. Sperăm, cu ajutorul lui Dumnezeu, ca în anul 2018, la 1 Decembrie, să fiți prezenți, tinerii, aici, la sfințirea Catedralei, când ea va fi acoperită și va fi sfințită masa Sfântului Altar și Sfântul Altar întreg, urmând ca după câțiva ani, în care vom picta biserica, să vă invităm și la sfințirea picturii”, a spus patriarhul.

Slujba a fost oficiată pe o scenă ridicată în fața Catedralei, unde au fost prezenți participanții la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din toată lumea, preoți și diaconi, credincioși din București și din țară.

Alături de patriarhul Daniel au participat la slujbă mai mulți ierarhi români (arhiepiscopul Sibiului, Mitropolitul Ardealului, Laurențiu; arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Andrei; arhiepiscopul ortodox român al Europei Occidentale și mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, Iosif; arhiepiscopul Dunării de Jos, Casian; episcopii vicari patriarhali, Varlaam Ploieșteanu și Ieronim Sinaitul; episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Timotei Prahoveanul; Iustin Sigheteanul, arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului) și străini (Macarios, episcop de Cristopolis, Dimitrios, mitropolit de Iranopolis, delegatul Patriarhiei Alexandriei, Qais, episcop de Erdurum, delegatul patriarhiei Antiohiei).

Lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului au început pe 23 decembrie 2011, în urma unui concurs, organizat cu un an în urmă, pentru atribuirea lucrărilor.

„Această Catedrală este în acelaşi timp o necesitate practică şi un simbol al credinţei, libertăţii şi demnităţii poporului român”, arăta Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în Pastorala Învierii din acest an, când a adresat mulţumiri tuturor celor care au contribuit la ridicarea lăcaşului de cult.

„În mod deosebit, mulţumim tuturor celor care au sprijinit până acum şi celor care vor sprijini, prin cuvânt şi faptă, moral şi financiar, construirea Catedralei Mântuirii Neamului (ajunsă la 70% din volumul cantităţilor de lucrări), pentru ca aceasta să poată fi sfinţită la 1 decembrie 2018, când se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire a românilor într-un stat independent.

SCRISOAREA PROF. ALINA ANA SIRCA CATRE PRESEDINTELE CURTII DE APEL BUCURESTI!

4 sept.

Image result for presedintele curtii de apel bucuresti poze

De dragul SRI, CAB blochează dosar ”sensibil/tactic” pentru SRI ref la Decizia CCR nr. 397/01.10.2013 care tot nu se aplică pentru ca să fure acoperiții SRI câte 10 milioane RON în fiecare lună de la STAT!

Către: CSM

Către: Președintele ÎCCJ

Către: Președintele Curții de Apel București

Ref: de dragul SRI, CAB blochează dosar ”sensibil/tactic” pentru SRI ref la Decizia CCR nr. 397/01.10.2013 care tot nu se aplică pentru ca să fure acoperiții SRI câte 10 milioane RON în fiecare lună de la STAT!

Este cel puţin “NERESPECTAREA UNEI HOTĂRÂRI JUDECĂTOREŞTI” să nu vezi decizia CCR nr. 397 din 01.10.2013 – valabil pentru TOŢI cei implicaţi v anexa: CCR 397-2013 CAB tergiversare 5730-2-2016

Domnule Preşedinte al Curţii de Apel Bucureşti Secţia VIII Contencios Administrativ şi Fiscal,

Dosar nr. 5730/2/2016

Domnule Preşedinte al Curţii de Apel Bucureşti Secţia VIII Contencios Administrativ şi Fiscal,

Subsemnata Prof. Alina Ana SÎRCĂ (n: 21.03.1974), domiciliată în Bucureşti, …, profesoară de Geografie cu Gradul I media 10, absolventă la zi a doua facultate, împreună cu soțul meu Ec. Ing. Marius – Alin BRĂTULESCU (n: 03.03.1966) domiciliat la adresa de mai sus, răspundem Adresei-fals intelectual – v CEREREA DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ care ”conţine în total 3 (trei) coli fizice recto-verso din care una coală cererea şi două coli anexele, totul în 2 (două) exemplare din care un exemplar spre comunicare” – Adresă emisă de ”Completul 21 fond” care și-a spus deja părerea, în acest ”dosar sensibil/tactic pentru SRI care deturnează 10 milioane RON în fiecare lună, de la Stat (!), prin neaplicarea Deciziei CCR nr. 397 din 01.10.2013”, C21 fond este astfel OBLIGAT să formuleze DECLARAȚIE DE ABȚINERE v Adresa din 18.08.2016 adusă pe ”23.08.2016” ștampila Poștei cu rec 66409/OP1/22.08.2016:

1. la cererea SRI, CAB TERGIVERSEAZĂ și nu vrea să vadă cererea de chemare în judecată care este CLAR și COMPLET formulată ”cf deciziei Curţii Constituţionale a României CCR nr 397/01.10.2013 care este DEFINITIVĂ şi GENERAL OBLIGATORIE şi care se aplicî DIN OFICIU! Cum îndrăznești tu-CAB să pretinzi că nu vezi ”obiectul cererii” când ți-am scris clar ”aplicare Decizie CCR”??? Acesta este ”Obiectul cererii”!!!

2. ”Actul administrativ atacat” a fost și el deja indicat: răspuns ISMB la nr 16980/27.07.2016

3. lipsă nume pârăt ”ISMB prin Isnpector General LIXANDRU Ionel Florian”!

4. lipsă semnătură grefier, este doar o banală buclă…á la SRI

5. lipsă comunicare Adresă pe numele soțului – care este omis total deși el este tot reclamant!

6. C21 fond se face că nu vede nici pct. 1-5 de la ”SOLICITĂRI” unde scrie, la fel de clar, pe ce bază solicităm daune”jurisprudența CEDO” plus explicații detaliate…

7. noi, cei 2 (doi) reclamanți, am dat absolut TOATE informațiile și toate actele pe care în mod REDUNDANT C21 fond ni le cere DIN NOU! V cererea de chemare în judecată care ”conţine în total 3 (trei) coli fizice … totul în 2 (două) exemplare din care un exemplar spre comunicare …” pe care C21 fond o ignoră á la SRI.

8. Subsemnata am deschis acțiunea împreună cu soțul meu Ec. Ing. Marius – Alin BRĂTULESCU având CNP: … Depunem prezenta tot în 2 (două) exemplare și este evident că acțiunea nu are absolut niciun cusur–chiar dacă se supără SRI care caută ”nod în papură”

9. ISMB m-a lăsat fără loc de muncă prin neaplicarea Deciziei CCR nr. 397 din 01.10.2013 deși SUNT cel puțin 4 (patru) POSTURI DE TITULAR LA CARE EU AM DREPTUL ÎNAINTEA ORICUI:

trei posturi de Geografie la CN Gh Lazăr (pensionarul de 68 ani tov Bărbulescu Alexandru, pensionara ȘERBAN Cătălina născută în luna Mai 1955 și acoperita SRI încă ITTU Corina cu ”studii neacreditate” dar cu soțul ITTU Gh comisar în MAI…) şi al patrulea post la Şcoala 19 “Tudor Arghezi” sector 2 unde funcţionează CLANDESTIN pensionara pcr BANDOC – FLORESCU Florica, născută în luna Mai 1954…v scriptele ISMB – contestația nr. 9301/26.04.2013…deci subsemnata trebuie să fiu titular în sistem DE ÎNDATĂ cf Deciziei CCR nr. 397/2013!

ORICE judecător care are un asemenea dosar rarisim este OBLIGAT să constate, definitiv şi irevocabil, existenţa deciziei CCR! Este o decizie a celei mai înalte instanţe iar CAB este chemată să constate că ISMB refuză să o vadă á la SRI. DIXIT!

Este cel puţin “NERESPECTAREA UNEI HOTĂRÂRI JUDECĂTOREŞTI” să nu vezi decizia CCR nr. 397 din 01.10.2013 – valabil pentru TOŢI cei implicaţi v anexa: CCR 397-2013 CAB tergiversare 5730-2-2016

Prof. Alina Ana SÎRCĂ Ec. Ing. Marius-Alin BRĂTULESCU

AMR SOLICITA LUI JULIEN CIOLOS DEMITEREA MINISTRESEI JUSTITIEI RALUCA PRUNA!

4 sept.

Raluca Prună

Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) solicită premierului Dacian Cioloş eliberarea din funcţie a ministrului Justiţiei, Raluca Prună, pe motiv că temele propuse de aceasta în dezbatere nu au legătură cu obiectivele sistemului judiciar.
„Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) îi solicită domnului Dacian Cioloş, prim-ministrul României, eliberarea de îndată din funcţie a doamnei Raluca Alexandra Prună, care, prin recomandările pe care le formulează cu nesocotirea evidentă şi gravă a principiilor în lipsa cărora nu pot fi definite şi dezvoltate valorile statului democratic, a probat că nu înţelege rolul şi locul justiţiei în societate, de vreme ce temele propuse a fi dezbătute şi detaliate de doamna ministru Raluca Alexandra Prună, ca parte a agendei ministeriale ori a celei personale, nu au legătură cu obiectivele sistemului judiciar a căror atingere trebuie să constituie un subiect prioritar”, declară AMR într-un comunicat, semnat de preşedintele Asociaţiei, Gabriela Baltag, citat de Agerpres.
AMR susţine că între Raluca Prună şi corpul de magistraţi „sunt diferenţe ireconciliabile, izvorâte, printre altele, din comportamentul adoptat de doamna ministru, care, în mod nejustificat şi, prin urmare, nepermis, transmite denaturat, nereal (de multe ori) situaţiile ce i-au fost aduse la cunoştinţă în mod documentat, deşi respectivele împrejurări nu erau/ nu sunt de natură să ridice nicio îndoiala ori să determine interpretări diferite sau contrare faţă de sensul în care au fost formulate si argumentate”.
Asociaţia Magistraţilor mai declară că, în cele aproximativ zece luni de mandat, Raluca Prună a generat, „ca rezultat al numeroaselor poziţii inacceptabile, lipsite de fundament”, o ruptură adâncă între funcţia publică ocupată şi corpul de magistraţi, dovedind, în aceste condiţii, că nu mai există niciun remediu pentru reintrarea în parametrii unei stări de normalitate.
AMR precizează că sistemul judiciar trage un semnal de alarmă privind pierderile la care este expusă România prin păstrarea, în continuare, în fruntea Ministerului Justiţiei a unei persoane care, prin declaraţii publice impardonabile, duce la alterarea imaginii şi credibilităţii unei puteri în stat.
„Este timpul ca doamna Raluca Alexandra Prună să înţeleagă că funcţia publică pe care o ocupa presupune mai mult decât o interpretare personală a ordinii sociale sau o deformare a realităţilor, ca responsabilitatea şi rigoarea acestei funcţii o obligă să părăsească imediat locul pentru care a dovedit că nu are vocaţie, dar, mai ales, dăruire”, se mai spune în comunicatul AMR.

%d blogeri au apreciat asta: