MINISTRUL DE FINANTE ANCA PALIU DRAGU:”MOTIVUL PENTRU CARE ROMANIA RISCA SA AJUNGA IN FATA CURTII EUROPENE DE JUSTITIE!”

6 sept.

Ministrul Finanțelor, Anca Dragu, a atenționat, într-o scrisoare, Parlamentul că este posibilă sesizarea Curții Europene de Justiție de către Comisia Europeană privind nerespectarea Tratatului de guvernanță economică referitor la limitarea deficitului bugetar structural la cel mult 1% din PIB.

În scrisoarea ministrului de Finanțe,trimisă la Comisia de buget a Camerei de către Biroul permanent, Dragu solicită Parlamentului să comunice opinia cu privire la acțiunile întreprinse în vederea atenuării sau eliminării preocupărilor Comisiei Europene și a respectării pe deplin a prevederilor acestui Tratat.

”Vă aducem la cunoștință necesitatea adoptării unor măsuri bugetare care să ne permită reîncadrarea într-un deficit structural de cel mult 1% din PIB în cel mai scurt timp”, se arată în documentul citat.

Potrivit lui Dragu, actuala planificare bugetară estimează depășirea respectivei limite și pe termen mediu după ce legea pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2016, a prevăzut deja derogarea de la limitarea deficitului bugetar structural la cel mult 1% din PIB.

”Această derogare a fost determinată de măsurile adoptate în anul 2015 atât de Parlament, cât și de Guvern, care au avut ca efect diminuarea veniturilor bugetare și majorarea cheltuielilor”, se menționează în scrisoare.

Preocupările Comisiei Europeane vizează în special faptul că legea responsabilității fiscal-bugetare nu are o putere juridică superioară legilor bugetare anuale pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați, mai precizează ministru de finanțe.

”Din discuțiile tehnice informale cu Comisia Europeană a rezultat că aceasta va finaliza în luna septembrie procesul de analiză a modului în care statele semnatare respectă prevederile TSCG și va publica Raportul. În funcție de constatările acestui raport este posibilă sesizarea Curții Europene de Justiție privind nerespectarea de către România a articolului 3 alineatul 2”, mai precizează scrisoarea ministrului de finanțe, citată de Agerpres.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: